Înaintare

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când n-am fost ca Tine,
Când am greșit, și-n îndurare,
M-ai pus din nou pe a Ta cale.

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când am fost ca Tine,
Când Te-am urmat fără-ntreb,
Și am ajuns sus pe Horeb.

Privesc în jur până departe
Și văd, ca scrise într-o carte,
Dureri și bucurii, -mpreună,
Și amintirea mi le-adună.

Clipe cuminți de liniștire,
Clipe absurde de-amuțire,
Speranțe zeci, zâmbete calde,
Lacrimi curgând pe față-n salbe.

Văd pași vioi, ce urcă munții,
Sau pași greoi pe fața punții.
Văd oameni care vin sau pleacă,
Izvoare care curg sau seacă.

Văd întuneric ce-mpresoară,
Și cum o Rază se strecoară.
Văd înapoi, în vale, calea
Ce am urcat, dorind salvarea.

Văd ce-am făcut și este bine,
Sau ce-am greșit și mi-e rușine…
Văd tot ce-am câștigat cu trudă,
Și ce-am pierdut pe-a vieții undă.

Sub ochii mei apare-amarul,
Dar și dulceața ce-mi dă harul,
Ușile ce-mi sunt închise,
Dar și intrările deschise.

Cuprind în amintire greul,
Ce a zdrobit în mine eul,
Când am crezut că pot ceva
Fără să am prezența Ta.

Văd rugăciunile ascultate,
Dar și pe cele murmurate.
Văd lupta ce o duc mereu,
Dorind ca să rămân al Tău.

Așa privesc, să pot să știu
Că sunt un om de carne, viu,
Și fiică m-ai chemat să-Ți fiu. –
Sunt cel de șapte ori lovit,
Pe care-l faci neprihănit.

Onuța Bîrlădeanu  

Nu amana

Text: Iacov 4:13-17                 

Nu te făli cu ziua de maine, căci nu ştii ce poate aduce o eu.”  Prov. 27:1

Amanarea, este un un cuvînt foarte folosit astăzi. Înseamnă a lăsa pentru maine ceea ce poţi face azi. Biblia ne avertizează de nebunia amanării,presupunînd că maine va găzdui leneşa şi nejustificata noastră amanare. Iacov spune că noi nu cunoaştem viitorul şi că viaţa noastră este trecătoare ca un abur (Iacov 4:14).
Un incident petrecut în timpul Revoluţiei Americane ilustrează tragedia ce poate rezulta din amanarea lucrurilor. Se spune despre colonelul Rahl, comandantul trupelor britanice din Trenton, statul New Jersey, că juca cărţi atunci cînd un curier i-a adus un mesaj urgent în care se spunea că trupele generalului George Washington treceau raul Delaware. Rahl a pus scrisoarea în buzunar şi nu s-a sinchisit s-o citească pînă la terminarea partidei. Apoi, dîndu-şi seama de seriozitatea situaţiei, s-a grăbit să-şi alinieze trupele pentru atac, dar din cauza amanării n-a mai putut face mare lucru.


El şi mulţi oameni de ai săi au fost ucişi, iar restul regimentului a fost capturat.
Nolbert Quayle a spus: „Numai cîteva minute de amanare l-au costat viaţa, onoarea şi libertatea soldaţilor săi. Istoria lumii este plină de epavele unor planuri terminate pe jumătate si de soluţii neexecutate. „Maine” este scuza leneşului şi refugiul incompetentului.”
Dacă ştii că Domnul are ceva de făcut pentru tine – să scrii o scrisoare, să dai un telefon, o slujbă de făcut – nu amana. Fă-o astăzil -H.G.B.

E uşor s-amai pe maine
Faptă bună, gand sfinţit;
Lacrimi multe şi regrete
Vei culege la sfarşit.„- Anonim

Diavolului nu-i pasă cit de mult bine putem face, atâta timp cât nu-l facem azt

Painea zilnica

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

De ce suferinta?

Ne-ngăduie Isus și încercări, durere, lacrimi și necaz în viață,
Ca să ne apropiem mai mult de El și s-ascultăm de-a Domnului povață.
Să urmărim și pacea și sfințirea, să nu uităm că toate au un rol,
Să fim noi mai sensibili pentru alți, sau poate ca avem de-umplut un gol.

Da suferința vine ne-ntrebată și nu putem nicicum s-o ocolim,
Da dacă-o acceptăm ca pe-o școală, noi lecția pe loc s-o însușim.
Așa lucra-vom între noi răbdarea, apoi ca rod și biruință vom avea,
Să nu cârtim, ci să aducem Slavă și Domnului să mulțumim și pentru ea.

El ne iubește fără de măsură și nu vrea să ne lase să pierim,
De-aceea El ne dă învățătură și apoi la lecții practici ne-ntărim.
Acuma însă noi s-avem armura, cu care să luptăm pentru câștig,
Și coiful mântuirii și sabia Scriptura, învăluiți de-al rugăciunii dor aprig.

Să încălțăm mereu a râvnei pace, să fim încinși cu adevăr oricând,
Și-apoi ca scut noi să luăm credința, să mergem înainte cu avânt.
Iar ca pieptar s-avem neprihănirea, platoșa dragostei s-o avem pe noi mereu,
Și doar așa putea-vom stinge toate, săgețile arzătoare a celui rău.

Așa că suferința e o cale, de-a fi ca El și de a-I semăna,
Iar dacă vreți e binecuvântare, fiindcă ne învață a răbda.
La rândul ei răbdarea ne aduce, speranță și nădejde pe deplin,
Ca-atunci când ne-ntrebăm ce-i suferința? Răspunsul este: DRAGOSTE amin!

Anna Puiu 

Ura, stârnește certuri

Ura, stârnește certuri
Între surori și frați,
Din cele mai vechi timpuri
Chiar și-ntre împărați.

Invidia-i o boală
Ce roade în ascuns,
Stârnind ades răscoală
În cei fără Isus,

Mândria și minciuna
Aici merg mână-n mână
Și nu iubesc lumina,
Nici legea cea creștină.

Mânia aduce certuri,
Bătăi și supărări
Și-aduce-n multe corturi
Doar lacrimi și dureri.

Iubirea însă-i haina
Ce nu se murdărește
Oricât de grea-i pricina
Ea iartă și primește.

Alege dintre acestea
Calea pe care mergi
Și vei vedea la urmă
Ce roade-ai să culegi.

Mustrarea e balsamul
Ce poate să te ajute
Și vine de la Domnul,
Doar omul s-o asculte.

Puiu Chibici  

Iar vei veni în ajutor

Iar vei veni în ajutor
Cum ai venit și altādatā
Suportul Tāu nemuritor
E darul unui veșnic Tatā.

În ceasuri grele de coșmar,
Când se va nāpusti furtuna
Vom birui cu Tine iar
Sā nu se clatine arvuna.

În cuptor de-am fi din nou
Vei trimite, iar, rācoare
Iar al evenimentului ecou
Va naște mare sārbātoare.

Zi de zi vom depāși
Neajunsuri întâlnite
Oricând, oriunde am pāși
Rugāciuni vor fi-mplinite.

Ce-am vāzut vom mai vedea
Plâns și lacrimi în tācere
Dar rāsplatā vom avea,
Vom trece prin Înviere.

Iar vei veni în ajutor
Cum ai venit întotdeauna
Te îngrijești de-al Tāu popor
Sā își primeascā-n Cer cununa.

George Cornici

Mi-e dor

Motto: „Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor!
Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului! … ”
Psalmul 84:1-2.
Mi-e dor de părtășia adunării sfinte
Să slăvesc pe Domnul lângă frații mei…
Și îmboldiți de-aceleași simțăminte
Să ne închinăm Cerescului Părinte –
Și eu să-mi plec genunchii lângă ei.

Mi-e dor de frați, mi-e dor de adunare,
Că acolo-i totdeauna și Hristos…
Lui Îi dăm slavă în rugă și-n cântare,
Iar în lucrarea Sa mântuitoare
Ne dorim să-i fim mereu folositori.

Mi-e dor s-aud cuvânt de învățătură
Vestit cu har de la amvonul adunării,
Citând versete cunoscute din Scriptură
Spre a chema la pocăință orice făptură,
Că vine peste lume ceasul încercării.

Mi-e dor de ziua în care ne vom strânge
În Numele cel Sfânt al lui Hristos!
Și când genunchii-n rugă se vor frânge,
Atunci e rugăciunea slobodă a plânge –
Și lacrimile-s socotite un prinos.

Mi-e dor s-aud cum Domnul ne vorbește
Prin prorocii Săi, și prin al Său Cuvânt!
Și cum biserica întreagă se zidește
Căci, Însuși Dumnezeu călăuzește
Poporul Său pe-acest pământ.

Mi-e dor de adunare, de locul luminos
C-aici e rugăciunea jertfă de închinare!
Aici e înălțată ruga celui credincios
Ce simte-n suflet Duhul lui Hristos
Rodind în el nădejdi mântuitoare.

Ioan Vasiu

Iubită lume-a sosit ceasul…

Iubită lume, -a sosit ceasul
Stropșirii templelor prea seci
Și nu-s tălăngi să țină pasul
Atâtor drumeții de veci,
Nici bocitori cerând cu glasul,
Izvor de lacrimi să-i petreci.

În racle ajunge un mic grup
Căci nu mai este loc sub iarbă,
Și-n foc se zvârle orice trup,
Din valul de pedeapsă oarbă.

Se prind tălăngile de mână
Din zori și până în amurg,
Jelind ce au la îndemână,
Cu clopoțitul lor prelung.
Ajung și-n patria română,
Și orice inimă străpung.

Și glasul tristei vești străpunge
Parcă, întregul Univers,
Dar la guverne nu ajunge,
Nici chiar al morții grav demers.

Precum un sul, așa se strânge
Tot Universu îngreuiat,
De-atâta rău și-atâta sânge,
Ce-a fost vărsat nevinovat.
(Guvernele ne vor convinge
Că nu e chiar de speriat… )

Văzduhu-i înfierat și urlă
În felul lui, amestecat
Cu urletul din orice turlă
Și templu rece, întunecat.

S-au stins ale fericirii focuri,
Umbrită-i orice bucurie,
Și vântul geme printre blocuri,
Cu neantul parcă-n armonie…
Miroase totul a batjocuri
Și-a cufundare-n veșnicie.

Azurul se îmbracă-n noi
Ce n-am întunecat văzduhul,
În rest, ca-n ziua de apoi,
O groază care-ți smulge duhul.

Dreptăți și adevăruri multe
Se-ntrec pe net și se înfierbântă,
Se tot spun vrute și nevrute,
Da-s și chemări la Calea Sfântă;
Însă, nu-s suflete să-asculte,
Minciuna toate le înmormântă!

E-o stare demnă de deplâns
Dar nu vom plânge că e greu,
Căci noi suntem chemați la plâns,
Pentru ce plânge Dumnezeu.

Cu fiecare zi murim
Apropiindu-ne de-o pauză
Din care-apoi, veșnici ieșim.
Trăim murind pentru o cauză,
Depinde doar ce prețuim
Și pe ce lucruri punem bază.

Covid… cheamă la pocăință
Apoi, se întoarce mânios
Pentru-a se atinge de ființă,
Și vai de cel fără Hristos!

Mass-media-i un ecou tenebru
Cu vești tot mai de speriat…
Și lumea, un concert funebru
Pe-un piedestal avariat
Dar noi, uniți membru cu membru,
Suntem un trup de invidiat.

Căci formăm trupu-Atotcelebru
Al lui Hristos Cel înviat!

Ioan Hapca

Mama

După cum știți fiecare
Mama, suflet mare are
Și pe-al ei suflet apasă
Tot ce e în întreaga casă.

Și sufletul ei cuprinde
Orice foc care se-aprinde
În inima celorlați,
Când la masă, adunați,
Spun de ce sunt apăsați.

Mama-i o nemărginire
De speranță și iubire
Care-aduce cu-a ei mână
În căminul ei lumină

Ea găsește oricând putere
Să mai poarte o durere
Într-a pruncului favoare
Ca-n furtuni să-i fie soare
Cu dulci raze protectoare.

Ea poartă-n inima ei
Tot ce sunt copii săi
Și din orice depărtări
Șterge lacrimi și întristări

Și așterne flori pe cale
Pentru odraslele sale
Simțind ca pe-o datorie
Să le facă bucurie.

În caldul ei sufletesc
Roade dulci, bogate cresc,
Roade de care au parte
Pruncii și când sunt departe.

Tu ești opera ce-o scrie
Mama ta cu bucurie
Și dorință luminoasă
Să fii veșnic valoroasă.

Tu ești rodul mamei care
Trece des prin încercare
Și prin valea de suspine,
Toate, toate pentru tine
Ca să-ți fie în viață bine.

Mama-i o nemărginire
De speranță și iubire;
Nu se lasă biruită
Nici în ultima clipită,
Luptă, luptă pentru tine
Să-ajungi OM, să-ți fie bine!

08/03/2020*Ioan Hapca

Biruitori prin suferinţă

Când lacrimi de durere, îți năpădesc ființa
Şi toată bucuria s-a dus din viaţa ta
Nădăjduieşte-n Domnul şi El îți dă credința
Să treci prin valul vieții, purtat de mâna Sa.

Ridicăte-n picioare, goneşte tot necazul
Căci viaţa trece-n grabă şi zilele s-au dus
Înalță sus privirea şi şterge-ți azi obrazul
De lacrima durerii, ce fața ți-a străpuns.

Alungă întristarea şi cheamă bucuria
Îndepărtează amarul şi suferinţa grea
Aleargă azi la Domnul, la El e fericirea
Şi bucurie sfântă, în viață vei avea.

Aruncă îngrijorarea, asupra Celui care
Se îngrijeşte zilnic, de orişice sărman
Şi într-o clipă poate să schimbe orice stare
Să-ți dăruiască pace, în drumul spre liman.

Să poți privi lumina şi să înalți cântarea
Să poți urca cărarea, spre muntele cel sfânt
Şi însoțit de Domnul, cu toată îndurarea
Ce o revarsă zilnic, peste acest pământ.

Vei sta pe stânca tare, vei birui furtuna
Îţi vei trăi viaţa, păzit de mâna Sa
Vei sta cu El la masă şi îţi va da cununa
Şi lacrima durerii pe veci va dispărea.

Ion Popescu