Psalmul 20

Dumnezeu să te asculte
În ziua cînd ai necaz
Și-ale tale lacrimi multe
Șteargă-le de pe obraz.

Ocrotit să fi în lume
Orișicât ar fi de greu
De acest puternic Nume:
A lui Iacov Dumnezeu.

Ajutor să î-ți trimită
Cel ce veșnic stă pe tron
Pentru inima-ți rănită
Sprijinire din Sion.

Dumnezeu să-și amintească
Tot ce I-ai adus în dar
Jertfele să le primească
Ce le-ai ars de tot pe-altar.

Tot ce inima-ți dorește
Dumnezeu să-ți dăruiască
Planurile ce-Ți urzește
El să ți le împlinească.

De-a ta mare biruință
Noi atunci ne-om bucura
Și-întru Domnul cu credință
Steagul îl vom flutura.

Dumnezeul nostru mare
Ce-ți aduse biruință
Arătându-și îndurarea
Să-ți asculte-orice dorință.

Știu de-acum că Domnul scapă
Pe-al Său uns orice-ar veni
Dreapta Lui, prin foc sau apă
Drept răspuns din Cer va fi.

Unii se încred în care
Ce destin înșelător
Pentru toți aceia care
Se încred în caii lor.

Noi ne bizuim pe-un Nume
Minunat, slăvit și vrednic
El ne e nădejdea-n lume
Dumnezeul nostru veșnic.

Ei, se-ndoaie în furtună
Cad ca pleava pe hotare
Noi, sub mîna Lui cea bună
Vom rămâne în picioare.

Scapă Doamne ‘ntotdeauna
Pe-ai Tăi fii ce sunt în lume
Ne ascultă rugăciunea
Când chemăm al Tău Sfânt Nume.

Daniel Hozan 

Reclame

Prea repede murim

Prea repede murim şi ne căim
Că zilele nu ştim să ne trăim,
Prea iute trece timpul peste noi,
E frig în suflet şi-s prea multe ploi.

Prea repede murim, târziu aflăm
C-atunci, când c-uşurare răsuflăm,
Ne-aşteaptă alte lacrimi, alt necaz,
Nu ne e dat s-avem aici răgaz.

Prea repede murim şi nu-nvățăm
Că în zadar de lume ne-agățăm,
Că-n trenul vieții suntem călători,
Că trecem noi, nu anii-s trecători!

Prea repede murim să nu iubim,
Să nu iertăm şi să ne învrăjbim,
Nu-i nimeni printre noi fără vreo „rană”,
De ce lăsăm să ne despart-o toană?

Prea repede murim şi ne trezim
Că-i prea târziu ce-i strâmb să netezim
Am vrea la urmă drum drept să croim,
C-un petec nou un sac vechi să-nnoim…

Prea repede murim, dar nu vedem
Că, ori urcăm, ori mai adânc cădem,
Nimeni nu poate ţine timpu-n frâu
În holda Lui eşti neghină sau grâu!

Prea repede murim, de ce atunci
Ne înrobim şi ne căznim la „munci”?
De ce cărăm „poveri” fără vreun rost?
Plăti-vom scump cu-al veşniciei cost!

Olivia Pocol

Esti salvat?

Daca tu crezi ca l-antamplare piciorul tau aicea te-a adus
Sau poate ai venit la adunare mai mult din obicei decat cu gand de sus.
Azi Domnul a ales sa iti vorbeasca tocmati tie, El a ales popas locasul tau
O inima nici rece, nici pustie dar fara dor in ea de Dumnezeu.

Isus nu-ti va trimite predici lungi sau neintelese. Teologii, folozofie sau oameni invatati
Ci cu cuvinte simple din dragoste alese. Trimise prin copii, suroti sau frati
El vrea sa-ti spuna doar doua cuvinte, El nu te va-ntreba de ce-ai gresit
De ce-ai plecat cand altii au avut nevoie, ca esti crestin, sau ca esti pocait.

Cu glasul Lui ce-l bland, cu ochi-n lacrimi. El mana Lui pe umeri ti-o va aseza
Cu dragostea-I de Tata, iti va sopti: copilul meu te-am asteptat
De-atat timp, de vremuri luni si zile. Dar n-ai venit
Acum te-ntreb, dar vreau raspunul sigur, garantat, copilul meu o spune-mi, esti salvat?

Daca nu-ti da fiori aceasta intrebare, iar sufletul de pace-ti este plin
Genunghiul tau ti-l pleaca-n inchinare, si mijloceste pentru fratele vecin.
Odata cand Isus pe nori de slava, te va privi si numele iti va striga
Rob credincios, tu astazi vii acasa, esti vrednic de imparatia mea!

N-ai vrea sa fii atunci tu robul cela, ce Tatal cu iubire-l va chema?
Atunci in via Lui lucreaza cu izbanda, si rasplatire insutita vei avea.
Dar daca te-a ingreunat necazul, nu il lasa atata sa astepte
Si fata-I sfanta nu o intrista, ca lacrimi multe i-au brazdat obrazul
Vazandu-ti toata nepasarea ta, INTOARCE-TE LA EL SI SPUNE-I DA!

Anna Puiu

Zbucium…

Mă întreb adesea în zbucium și vâltoare:
Oare îmi vei alina și azi, rana ce doare?
Căci buzele îmi freamătă și nu pot nici un geamăt să rostesc
Simt cum rând pe rând puterile-mi slăbesc
Poate doar ochii înlăcrimați din zori
Vor vindeca cu lacrimi atâtea răni ce dor…
Sau totuși cred că simpla Ta prezență
Îmi conferă în sine dependența
De cer, de dor, de Tine…
Acela ce s-a dat pe Sine
Ca să renască noi puteri în mine
Ca să te ierte și pe tine!
Ca să ridice jugul greu și anevoios
Știind că la Golgota muri chiar, Hristos!
Dar care azi e viu în veci
Nu aștepta să pleci din lume cu ochii reci
Și goi, flămând și pribeag, împovărat și întristat
Adu-ți aminte de tot ce ai adunat
Pe -acest pământ!
Aș vrea să-ți mai împărtășesc un gând:
În cerul sfânt, cu stele mii
Tu ai un Tată Atotputernic, și tu știi…
Te mai așteaptă-n taină
Ca să îmbraci o haină
Albă de iertare
Să știi că pentru împărăția Sa, tu ești cel ce are valoare!
Te mai așteaptă plin de dragoste și bunătate
Vino azi la El, cu sinceritate!
Pune-ți în rânduială  casa!
Invită-L chiar acum la masă!
Și El nu va zăbovi să îți răspundă:
Va poposi numaidecât aproape de inima frântă!
Va șterge tot amarul tău,
Te vei putea în tihnă odihni pe brațul Său!
În cerul sfânt cu stele mii
Te mai așteaptă plin de dragoste și azi, să știi!

Szabo Mihaela Dorina 

Nimic nu am

Nimic nu am sa-Ți dăruiesc Isuse
Din tot ce-am strâns în pumnii goi,
Am vrut s-adun miresmele din roze,
Și m-am trezit strângând fărâme de noroi.

Am vrut s-aduc în palma Ta oceanul,
Cu infinitul lui, atât de necuprins
Și tot ce-ți pot aduce din mine, e noianul
De lacrimi, într-un ciob de sticlă strâns.

Am vrut o mică rază de stea, să îți aduc,
Și s-o proștern la Tronu-Ți, la picioare
Dar și acest cadou e-așa sărac,
Pe lânga Măiestria Ta învăluită-n soare.

Și murmur de izvor și cânt de păsărele
Am încercat s-adun, să Ți le-aduc în dar
Și să-mi zâmbești privindu-mă cu ele,
Dar n-am nimic, în pumnul meu, murdar.

Dacât dezamăgiri și lacrimi și rușine
Și-aș vrea ca Tu, să le preschimbi în har,
Și să primești viața mea, cea plină de ruine,
Să ma înalți spre cerul de cleștar…

Căci știu că sunt făptura mânii Tale
Și tot ce am e doar din palma Ta,
Și răsărit și-apus și țărm de mare,
Tu le-ai creat, să mă înveți ce-i dragostea.

Nu am nimic să-ți dăruiesc, Isuse,
Primește-mă așa de gol, cum sunt,
Și umple-mă cu norul Tău de vise
S-ajung mireasa Ta, cu strălucit veșmânt…

Magda Morosan

Iubire

Iubire,
Tu ești pentru mine
Primul cuvânt înțeles.
Căci în țara durerii,
Cu migală obrajii de lacrimi
Mi-ai șters.

Iubire,
Pe meleagul acesta,
Unde eram neînsemnat, străin,
Ai certat zarea;
Dându-mi sub aripa Ta
Un cer senin.

Iubire,
Mi-a rămas gândul meu
Tot la dragostea Ta.
Și număr zile veștejite
Cu-același sacru dor,
De-a Te vedea.

Iubire,
Pe malul visului de ieri,
Aștept arca lui Noe salvatoare.
Aș vrea să fiu un porumbel,
S-aduc o ramură; însă de-această dată
Din pomul vieții Tale.

Iubire,
Din toate zilele vieții
Aș dori să mai trăiesc doar una:
Aceea când găsindu-mă plângând,
Tu Te-ai plecat cu drag,
Mi-ai șters lacrima.

Iubire,
Nu va putea de-acum să-mi despartă
Nimeni viața de dragostea Ta.
Și prins de făgăduința
Că vei veni curând:
Cu drag voi aștepta.

Iacob Coman 

Dincolo

Acolo norii nu vuiesc,

Nici soarele n-apune;

Acolo mame nu jelesc,

După copiii ce-i iubesc;

Acolo toate-s bune.

 

Acolo lacrimi nu mai sunt

Nici ură și tăciune;

Nu-s straie negre de mormânt,

Acolo-n slavă totu-i cânt,

Acolo toate-s bune.

 

Acolo timpul n-are dor,

Nici trupul slăbiciune;

Nici fulgii-n zgură nu mai mor,

Ci dragostea-i un viu izvor;

Acolo toate-s bune.

 

Acolo vreau să plec grăbit,

Să uit de nopți nebune;

Acolo vreau să fiu păzit,

De tot ce-n lume-am fost zdrobit;

Acolo toate-s bune.

 

Christian Dume

Când o ușă se închide

În fața unei uși închise
Ai stat atâta și ai bătut,
Însă nimeni nu deschise
Căci dragostea din ei murise,
Și plânsul tău nu i-a durut!

Ridică-te și nu mai bate
Căci dacă-o ușă-închide El,
Deschide 10-n altă parte
Iar Domnul-i singurul ce poate,
Deschide uși chiar și spre cer.

De-atâtea ziduri te-ai lovit
Încercând să le zdrobești,
Dar ai căzut istovit
Căci sufletul ce-i împietrit,
Nu pricepe că-l iubești!

Inimile ce-s de piatră
Zidurile sufletești,
Doar Dumnezeu o să poată
Să le sfărâme odată,
Tu continuă să iubești.

Atât de mult ai așteptat
Să vezi că ruga ți-a rodit,
Cu lacrimi solul l-ai udat
Însă ce ai semănat,
Nici până azi n-a înflorit!

Dar te rog, nu dispera
Cândva o să înflorească,
Chiar Pavel de-ar semăna
Apollo de ar uda,
Dumnezeu face să crească!

De-ar fi să pierzi ce-ai adunat
Și să nu mai fii o stea,
Să știi că tot ai triumfat
Și încă ești foarte bogat,
Dacă nu-ți pierzi dragostea.

Dragostea-i nemuritoare
Și Ea va dăinui mereu,
Va suporta orice vâltoare
Nu va fi nimeni s-o doboare,
Căci dragostea e Dumnezeu!

Mirela Olteanu 

Straine

Straine care mergi pe cale
Ce greu strabati pustiul dum
Cu spini si lacrimi pe carare
Te pleci mereu in rugaciuni

Te prind fiorii deznadejdii
Ca nu vei rezista pe drum
Si plangi puterea ta slabeste
In jurul tau e numai scrum

Ai vrea sa simti o alinare
Dar cei pe care ii iubesti
Cu loviturile amare
Mereu pe tine te zdrobesc

Ai vrea gandirea ta ciudata
Ca sa ti-o schimbi cum e a lor
Sa-mpaci pe toti cu-a ta traire
Dar El te vrea biruitor.

Si-apoi cand singur pe carare
Tu ai ramas amicul meu
Sa stii ca prietenul pe cale
Ramane vesnic Dumnezeu

Si in nevoi, si-n suferinta
Cand esti bolnav si apasat
Cand nimeni nu-ti mai leaga rana
Isus vegheaza ne-ncetat.

Cand lipsa duci de bani si paine
Te-ncrede-n Domnul Dumnezeu
Caci El pe-ai Lui, nu-i lasa singuri
Isus vegheaza tot mereu.

Cand esti lovit cu vorbe grele
Si suferi pentru pocainta
Nu trambita si povesti
Ci stai mereu in umilinta

Caci daca mangaiat vei vrea
Pe-acest manant cu dulci Cuvinte
Rasplata-n cer nu vrei avea
Ci rabda, taci si mergi-nainte.

Cand ai gresit te recunoaste
Si plangi si roaga. te cu jar
Marturisindu-ti a ta vina
Isus te iarta-n al sau har

Caci lut iti e a ta faptura
Si lutu-i prelucrat in foc
Si iar cu apa modelarea
Pana Isus in vas ia loc.

Nu te gandi ca-ta tarie
Te va tinea in val viteaz
Vegheaza azi cu bucurie
Caci nu stii clipa de necaz

Si-atunci vei intelege toate
Cand te-ai vazut biuitor
Pe fratii care-au mers pe coate
Dispretuindu-i barfitor

Vei intelege de ce altii
Cu lacrimi drumul l-au brazdat
Ca sora lor a fost necazul
Suspinul ce azi l-au uitat

Caci Domnul Sfant cu-a Lui iubire
Dreptate sfintilor va face
Si lacrima din ochi va sterge
Acelor ce-au stiut a tace.

Iubind sa mergem drept pe cale
Si-n fapte noi sa Il urmam
Dispretuiti, loviti pe cale
Asa cu El ne-asemanam

Dar va veni o zi cand cerul
Cu –a lui puteri va fi zdrobit
Pamantul, focu-l va cuprinde
Si vom zbura in infinit.

Doar cei ce n-au glumit in viata
Cu pocainta din scripturi
Traind prin Duhul Sfant povata
Si straruind in rugaciuni.

Anonim 

Calea de mijloc

O cale de mijloc există,
Ne-ndeamnă, ne-atrage ocult,
Se-ndreaptă spre noi, pacifistă,
Stăpână pe-al vieții tumult.

Pe creştet ne mângâie dulce
Cu şoapta „E bine şi-aşa!”,
Grăbită mereu să ne culce
În leagănul nopții sadea.

În patimi se scurge iubirea,
Trăim și-ncruntați, și voioși,
Gustăm cu plăcere-amăgirea,
Ne credem preadreptcredincioși.

Luăm chipul și-l facem integru
Și gândul pe-alocuri curat,
Și albul mai bate-nspre negru,
Iar negru-l purtăm diluat.

Vâslește-nainte-omenirea
Când valul e calm, liniștit,
Își țipă cu lacrimi mâhnirea
Când valul se zbate subit.

Iar când am scăpat de-ncercare,
Furtuna ne pare fictivă,
Din nou ațipeala e mare,
Gândirea-i din nou pozitivă.

Ne cheamă la ei psihologii,
Să pună durerilor frâne;
Mai rar, vindecăm şi ologii,
Doar trupul. Păcatul rămâne.

Nesiguri, dar plini de-ngâmfare,
Fățarnici din tălpi până-n dinți,
Ne-ascundem de orice-ntrebare,
Zâmbind căldicei şi cuminți.

Cărarea ce-o mergi nu e bună
Când fără credință rămâi;
Îndeamnă nădejdea să-i spună
Iubirii să meargă întâi.

Oricum ți-ar fi zilele-n viață,
Prin soare, prin fum, printre săbii,
Îți stau după moarte, în față,
Continuu, doar două corăbii.

Și-auzi? Adevărul insistă,
Ne-ndeamnă, ne spune așa:
O cale de mijloc există –
Totuna cu calea cea rea.

Viorica Mariniuc