Semănați lângă voi

Semănați lângă voi,
În ogorul de-aproape,
Bobul bun, exigent să lucrați!
N-alergați după nori,
N-alergați după astre,
Lângă voi bobul bun semănați.

Întăriți lângă voi
Ce se rupe acuma,
În aceleași simțiri vă uniți
Cu al inimii foc,
Cu a lacrimii urmă,
Lângă voi dragostea întăriți!

Căutați lângă voi
Ce se pierde în vreme,
Bunătatea la piept o purtați,
Nu sub umbrele mari,
Nu sub formele grele,
Lângă voi bunătatea cătați.

Ce se vede în nori,
Ce se vede în zare,
Sunt de fapt, aparențe și vis.
Lângă voi să priviți
Cât e lumea de mare,
Lângă voi să priviți înadins!

 Mihai Ghidora

Cantari in noapte

Text: Psalmul 42

…noaptea cantam laudele Lui, şi înălţăm o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.” Psalmul 42:8

Un pastor şi compozitor german din secolul al 17-lea, Paul Gerhardt, a fost confruntat cu multe încercări în timpul vieţii sale. În timpul unui incident din Războiul de Treizeci de ani, a fost silit ca, împreună cu familia, să fugă de acasă. Era îngrijorat de soarta familiei şi a celor ce se putea petrece cu soţia şi copiii. Într-o noapte, în timp ce stăteau la un han dintr-un sătuleţ, fără casă şi tremurînd de frică, soţia a izbucnit într-un plîns nestăpanit. Pentru a o mangaia, Gerhardt i-a amintit versete din Scriptură, cu promisiunile lui Dumnezeu de-a le purta de grijă. Apoi a mers în grădină unde şi el a izbucnit în plans. Nu mult după aceea, a simţit din nou prezenţa Domnului. A luat pana de scris şi a început să scrie un imn, care în ultimele versuri spune aşa: „Alungă-ţi frica în vant şi nu te lăsa înşelat; Dumnezeu îti aude suspinul şi-ţi adună lacrimile – El iarăşi te va ridica”. Gerhardt ne-a dat un cantec născut în noaptea prin care trecea. La scurtă vreme, Dumnezeu l-a scăpat împreună cu toată familia de orice pericol şi i-a dat tanărului pastor o nouă biserică, în care să-I servească.


Adeseori, în cele mai întunecate perioade ale vieţii, Dumnezeu îşi face cel mai bine simţită prezenţa. De fapt, El foloseşte adeseori suferinţele şi greutăţile pe care le îndurăm, ca să ne arate din nou că El este singura noastră sursă a puterii. Cand, în încercările noastre, vedem acest adevăr revelandu-ni-se, ne întoarcem spre El cu rugăciuni şi laude reannoite.
Prietene, eşti confruntat cu frămantârile vieţii chiar acum? îmbărbăteză-ţi inima. în mijlocul suferinţelor, pune-ţi viaţa în mana lui Dumnezeu. El încă mai dă şi azi cantări în noapte.            – P.R.V.

El ştie durerea cînd e mai adancă:
Lacrimi ce curg ziua şi noaptea
Şoptindu-ne dulce: Te iubesc! Nu uita!
Ne-a şterge lacrima ce-n ochi vom avea. ”  – Anonim

Cand te caută necazurile, caută-L pe Dumnezeu

Painea zilnica

Un nou rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,

Un strop in oceane, o frunza in vant,

O umbra timida ce iute se trece,

Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,

Un bob de nisip in imensa pustie,

O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi…

Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?

Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?

Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,

O jertf-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,

Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?

Lasa-vom credinta in inima lor?

Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

M-ajuta Parinte, fa-mi traiul atent,

Dragostea sfanta sa las testament,

Sa vada tot omul ce sta langa mine,

Ca viata-i frumoasa traita cu Tine.

Iar cand fumul negru se pierde-n amurg,

Cand clipe din urma-n clepsidra se scurg,

Cand a mea umblare va fi la sfarsit,

Ma naste-n Lumina, Un Nou Rasarit!

Marius Alexandru

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești,
Când pe Domnu-n față ai să-L privești,
Când durerea și lacrima nu vor mai fi,
Vei iubi, vei iubi, da vei iubi.

Când Domnul ne va lua în Slava Sa
Cu Sfinții împreună ne vom bucura.
Fără sfârșit și fără margini în veșnicii,
Vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când armonia dragostei divine
Ne va învălui, în zările senine,
Vor răsuna ale noastre imnuri mii
Și vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când împreună cu toți cei mântuiți
Vom cânta în cor cântarea marii biruiți,
Mirelui nostru pe veci Îi vom mulțumi
Și-L vom iubi, Îl vom iubi, Îl vom iubi.

Iubim căci suntem născuți din Dumnezeu.
Dragostea turnată-I în noi prin Duhul Său.
Iubim căci nu putem trăi decât iubind!
Fără iubire nu trăim călăuziți de Duhul Sfânt.

Iubirea-i ascultare de Cuvântul Sfânt.
Iubirea-i să trăiești smerit și blând.
Iubirea-i lepădare de sine și speranță.
Iubirea-i apa vie ce dă vieții viață.

Iubirea-i lupta cea bună prin credință.
Iubirea este pace în greu și-n suferință.
Iubirea e turnată în noi prin Duhul Sfânt,
Iubirea e răbdare și trudă pe pământ.

Iubirea-i lepădare de orice este pământesc,
Iubirea-i să privești în sus, la darul ceresc.
Iubirea-i mulțumire, în orice împrejurare.
Iubirea-i liniște și pace pe îngusta cărare.

Iubirea-i să știi când să vorbești și când să taci.
Iubirea-i să cauți celui de lângă tine să-i placi.
Iubirea-i a pune nevoia celuilalt mai sus de nevoia Ta.
Iubirea-i chemarea de a te jertfi și de-a aștepta.

Iubirea-I Dumnezeu, din care-am fost născuți
Iubirea-I natura celor ce-s de Duhul umpluți
Iubirea-I adevărul drept și sfânt și nepătat
Iubirea-I apa vie, ce dă viață celui însetat.

Iubirea-i frumusețe, e har ceresc de bogății
Iubirea-i armonia celei mai frumoase melodii
Iubirea-i o privire ce te mângâie cu dor
Iubirea-i așteptarea fecioarei în pridvor.

Te-aștept Isuse, Te-aștept, deși ești în inima mea.
Dar vreau perdeaua timpului și ceața să se ia
Căci vreau din ochii mei să nu-Ți mai scap privirea
Și pentru veci de veci vreau să-Ți împărtășesc iubirea.

Marinela Buzas 

Povestea unui curcubete

M-am nascut intr-o noapte
Dumnezeu m-a trimis pentru tine
Stiam ca voi trai o zi
Si fericit am zis: E bine!

Abia vazut-am soarele c-a rasarit
Ca Dumnezeu trimis-a viermele sa-ntepe
Sa pier, ca tu sa vezi lucrarea Lui
Asa vorbea ‘nainte de-a muri un curcubete!

Asa nascutu-s-a Isus
Dumnezeu L-a trimis spre Abis
Sa traiasca o zi ca si om
Si fericit „Voia Ta” El a zis.

O zi ce se numeste Azi
Grabeste-te te cheama si pe tine
Ca noaptea-i spre sfarsit, se-arata zorile
Si Fiul slavei, Imparatul, vine!

Vine sa-si ia acasa via,
Un fir de colb, o lacrima de om
Petec de haina, farama de paine,
Pahar cu fiere-amara, un piron,

Boaba de strugure in teasc,
Stanca pravalita in vale
Muc fumegand, strigat de-orfan
Vas de-alabastru spart, batatorita cale.

El toate-acestea le-a ales
Ca sa desavarseasca slava Sa
Ca tu sa stralucesti la masa Lui
Si printre ingeri sa iti spui povestea ta

E poate ca povestea unui curcubete
Ce a trait o zi, dar pentru slava Lui
Pleaca-ti genunchiul, inima deschide
Da cinste Imparatului!

Bodea Florina 

Iubirea Lui

Motto: „”Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit
și Eu. Rămâneți în dragostea Mea.”” Amin! Ioan 15:9.

Pășim cu frică și sfială-n adunare
Căci Dumnezeu este prezent aici;
Și sfințenia Lui este atât de mare!
Credincioșia Lui e fără asemănare,
Și noi suntem, o Doamne, atât de mici!

Ne plecăm genunchii frate lângă frate
Rugându-ne ca să ne scape de povară;
Și-n plâns durut, cu frunțile plecate,
Spălând în inimi o urmă de păcate
Simțim iubirea Lui cum ne înfășoară.

Ne lăcrimează sufletul încețoșând privirea,
Iar inima în piept, stă gata să se frângă
Când cuvintele cântării vorbesc de pătimirea,
De jertfa de pe cruce a Celui ce-i Iubirea…
Și rugăciunea-i slobodă să plângă.

Fierbinte-i lacrima când inima-i zdrobită
Și strigă în rugăciune, fără glas…
Însă iubirea lui Hristos nemărginită,
Ne mângâie și șterge lacrima ivită
Ce se prelinge neștiută pe obraz.

În iubirea Lui cea veșnică ne-a ridicat
Din mocirla lumii, plină de păcate…
Și nu e, nicidecum, că am fi meritat –
Ci prin jertfa Sa Hristos ne-a arătat
Esența unei iubiri adevărate.

Să fii iubit de Domnul, e atâta fericire,
Și iubirea Lui ne strânge laolaltă!
Ori, într-o inimă încărcată de iubire
Nu-i loc de înstrăinare, ci loc de înfrățire
Și nimeni nu-i pe-o treaptă mai înaltă.

Viața cu Hristos, în Dumnezeu i-ascunsă;
El ne e Lumină pe căile neprihănirii;
Prin Duhul Său ni-i inima condusă
Și necurmat, nădejdea noastră-i pusă
În Veșnic Dumnezeul Mântuirii.

De tot ce e lumesc să ne desprindă,
Să ne fie pacea Lui în inimă mereu…
Iubirea lui Hristos să ne aprindă –
Și sufletul, pe veci, să ni-l cuprindă
Nețărmurita dragoste de Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Sloganul Învierii

S-a rupt din soare, astăzi,
Un strop de primăvară
Şi-un fir de iarbă vesel
A lunecat pe şes,
E-atâta bucurie
Şi freamăt, şi năvală…
‘Ncât lacrima cea rece
Aproape că s-a şters.

Vorbesc cu grijă muguri
Crezându-se în floare,
Copiii se frământă
Şi ei cu ale lor…
Dar undeva în mine
Se iscă o-ntrebare,
Se frânge o idee
În trupu-mi muritor.

Şi se rotesc ca-n junglă
Ideile-ntre ele,
Vibrează-n rotocoale
Vocalele sonor…
Şi-aceeaşi întrebare
Îmi sună lung în tâmple:
„Ce-nseamnă învierea
În omul muritor”?

Seminţele-s seminţe,
Se umflă-n umezeală
Şi le desface coaja
Un colte-nvingător,
Dar cum învie omul?
Cine-i desface coaja
Să iasă la lumină
Un suflet roditor?

Iar strunele-n ecouri
Au repetat aceeaşi,
Cu voce neschimbată,
Cu sunet luminos;
Că dintre-atâtea lanţuri
De moarte şi ocară
Pe om îl înviază
Iubirea lui Christos!

Din ziua săptămânii
Întâia de-nviere,
În omul din lăuntru
Schimbare s-a făcut,
Iar firul de speranţă
Tot încolţeşte-n inimi,
În sufletele care
Iubirea au crezut.

Cu ea se mişcă lumea
Şi capătă culoare,
Precum un fir de iarbă
Răsare din pământ,
Şi doar Iubirea-n oameni
Produce o schimbare
Spre-a vieţii primăvară
În noul Legământ!

Mihai Ghidora

Sub tainice cuvinte

Atunci când nebunia acestui veac trudește
Să smulgă și din tine un vis instantaneu,
Alergă spre cătunul odăii ce privește
Cum stai în rugăciune vorbind cu Dumnezeu!

Sub pânzele de ceață ispita de-i iscoadă
Și-n vama gurii tale cuvintele nu-ți vin,
Dezleagă atunci din lanțuri o lacrimă să cadă
În palma unui Geniu ce-a plâns sub un măslin.

Tomnatic, câteodată ni-e sufletul ce strigă
Prea despuiat să prindă din urmă primăveri;
Atunci, să-ți legi tristețea cu cerul într-o verigă
Și vei scăpa de osânda tomnaticei poveri.

Îngroapă-ți și trecutul în răni adânci de palme
Răzbește ca un tunet prin marile furtuni,
Și vei simți cum Geniul, cu vorbele Lui calde
Îți va răspunde tainic, milos, în rugăciuni.

Atunci când vei trimite scrisoare către ceruri
Pe unde matinale lipind și-un curcubeu,
Să scrii Destinatarul cu litere de-o șchioapă;
Și adresa fără număr doar simplu; Dumnezeu!

Viorel Balcan Valentin 

Învață să citești o lacrimă

Înțelepții, filozofii, orice om care e cult
Categoric că studiază și citește foarte mult
Însă câți dintre noi oare ne-am școlit inimile
Ca să-învețe să citească pe chipuri lacrimile?

Nu știu vouă, însă mie mi se pare tot mai des
Lacrimile celorlalți nu prezintă interes…
Lacrimile-mi deseori, le-a văzut o lume-întreagă
Însă doar Isus Hristos s-a oprit să mi le șteargă.

Cititului uneori, credeți-mă, nu-i văd rostul
Dacă nu știm să citim lacrima fratelui nostru
Lacrimile nu-s doar stropi ce ni se preling pe față
Orice lacrimă ascunde câte-un colțișor de viață.

Lacrimile de tristețe sunt dureros de citit
Fiindcă vorbesc de dorințe care nu s-au împlinit,
Vorbesc despre oameni încă nu s-au împăcat
Și despre răni sufletești care nu s-au vindecat.

Poate-o astfel de poveste, ades’ inima-ți frânge
Însă trebuie creștine tu să plângi cu cel ce plânge
Isus știa pe Lazăr sigur îl va învia
Dar Isus din compasiune, iată că atunci plângea.

Dacă n-ai să poți vreodată să citești lacrima mea
N-o citi, las-o stingheră, însă nu o judeca
Poate mâine va pleca de pe chipul meu pe-al tău
Și atunci vei înțelege: să plângi singur este greu.

Nu aștepta de la om suferința să-ți priceapă
Fiindcă lacrimile tale pentru mulți înseamnă apă.
Oamenii n-au învățat încă lacrimi să citească
Mulți nu știu cu adevărat nici să ierte, să iubească.

Când le dai lacrima ta, ei nu au îndemânare
Să o țină, s-o îngrijească ca pe-un lucru de valoare.
Dacă lacrimile noastre s-ar preface-n diamante
Să vedeți atunci cum omul ți le-ar șterge chiar pe toate.

Mă bucur că Dumnezeu știe lacrimi să citească
Iar pe cel care le varsă știe să îl liniștească
De aceea tu când plângi să vorbești doar cu Isus
Fiindcă fără voia Lui nici-o lacrimă n-a curs.

Mirela Olteanu 

Strugure de malinita

Un bob de strugure de malinita
Din En Ghendi, din vai frumoase
El m-a cules si-apoi prin teascuri
Zdrobit, cu dragoste ma stoarse

Un bob de grau din a Iordanului campii
Copt in caldura soarelui
El m-a cules si-apoi cu graba
-n cuptor m-a aruncat brutarului

Un petec de haina tesuta -n Galileia
Dar dezbracata la Gabata
El nu m-a rupt, m-a dat unui pagan
Sa ma imbrace, pentru tin’ sa fie gata

Un petec de cer fara nori
Ce acoperea doar Muntele Sionului
El m-a intins si peste ape
Pan’ peste Neamuri capete sa-nalte Domnului

O lacrima-a lui El Olam
Din dragoste, din inima, din har
El m-a cules, m-a pus intr-un burduf
Sa ma prfac in Mare de Cristal

Un bob de strugure, petec de cer
Petec de haina, bob de grau curat
O lacrima, atata sunt
Insa ii multumesc ca m-a salvat

E vremea Marelui Cules
Gustati din Paine, beti din Rodul vitei
Si bucurati-va si veseliti-va
Boabe de strugure-ale malinitei!

Bodea Florina