În ceas de deznădejde

În ceas de deznădejde, când frigul mă îngheață
Și când durerea-mi smulge din inimă iubirea,
Cine îmi dă, Stăpâne, atuncea nemurirea,
Când nu mai văd nimica din tot ce-mi este-n față?

Când lacrima neplânsă așteaptă în neștire
Ca zorii dimineții mai repede să vie
Și când aștept mai grabnic speranța să re-nvie,
Adăpostind în suflet apusa mea Iubire…

Atunci un gând mă arde, un dor mă mistuiește:
Aș vrea să faci din mine iubita Ta comoară!
Și tot ce-o să mă-nfrunte, și tot ce-o să mă doară
Vor fi doar punți de slavă ce Raiu-mi dăruiește.

Dar gându-i prea departe și prea-i deșartă lumea,
Iar eu tot singur încă, mă zbat printre suspine
Și-aș vrea să am aripe, ca să mă ʼnalț spre Tine…
Dar cât de jos sunt, Doamne, și cât de sus Ți-e culmea…

Adâncă tulburare! Ce cruntă năzuință!
Căci niciodată, lutul, în înger nu se face!
Și-oricât ar fi dorință, tot în țărână zace…
Dar cum de-ntreci, Tu, Doamne, a mea închipuință?

Uimirea mea profundă mai mult și mult s-arată.
Din lutu-acela jilav, mai jos ca cel mai josul,
Cum reușit-ai, Doamne, din mine, păcătosul,
Să faci un fiu al slavei cu un așa un Tată? !

Mă-nchin cu umilință, și-Ți mulțumesc de toate,
Că-ndurerarea-ceea mi-a fost numai spre bine,
Să văd că nu-s nimica, o, Doamne, fără Tine
Și că doar Tu, Iubite, m-ai izbăvit din noapte!

Buble Estera 

Toamna istoriei 

Deşi elegia există
În lacrima toamnei,în ploi
Udând ruginia batistă,
O toamnă în sine nu-i tristă,
O toamnă nu-nseamnă noroi.

E drept că şi ziua-i mai mică
Iar vânturi ce bat,tot mai reci,
Frunzişul îl smulg,îl ridică
În stol pastelat,ce-apoi pică
Să moară strivit pe poteci.

Dar frunza e doar o cortină,
Şi-atunci când e smulsă de vânt
Apare tot rodu-n lumină
Şi dă mulţumire deplină
Acelui ce-a pus în pământ.

O toamnă e rază de soare
Ivită pe cerul cernit,
Zâmbind spre convoiul de care
Ce duce recolta-n hambare,
Surâs de stăpân mulţumit.

O toamnă e stolul ce zboară
Departe de ploi şi de ger,
Având pregătită o ţară
Cu soare etern şi cu vară
Ce n-are statut pasager.
***
În toamna istoriei bate
Un vânt de-ncercări,profeţit,
Menit ca să smulgă,să poarte
Frunzişul din ramuri spre moarte,
Dar rodul va fi ocrotit.

E toamna finală,e rece,
E sumbru sfârşitul de veac,
Dar tot ce în jur se petrece
Îi sperie doar pe acei ce
Stăpânului nu-I fac pe plac.

În toamna sfârşitului,doare
Ţesutul în lacrimi decor,
Dar e bucurie,e soare
La cei care merg spre hambare,
La cei ce sunt gata de zbor.

Simion Felix Martian

Un Nou Rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,
Un strop in oceane, o frunza in vant,
O umbra timida ce iute se trece,
Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,
Un bob de nisip in imensa pustie,
O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi…
Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?
Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?
Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,
O jertfa-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,
Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?
Lasa-vom credinta in inima lor?
Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

M-ajuta Parinte, fa-mi traiul atent,
Dragostea sfanta sa las testament,
Sa vada tot omul ce sta langa mine,	
Ca viata-i frumoasa traita cu Tine.

Iar cand fumul negru se pierde-n amurg,
Cand clipe din urma-n clepsidra se scurg,
Cand a mea umblare va fi la sfarsit,
Ma naste-n Lumina, Un Nou Rasarit!

Marius Alexandru

Oameni grijulii

5 decembrie

Text: Ioan 11:17-37

Isus, cand a vazut-o plangand… S-a infiorat in duhul Lui si
S-a tulburat.” Ioan 11:33

Cei care sufera, care trec prin necazuri si care sunt deosebit de
dezamagiti sunt incurajati cand simt ca exista cineva caruia sa-i
pese foarte mult de ei.

Recent am asistat la o scena cand un doctor tanar a adus unei
femei si fiicelor ei vestea ca sotul ei, respectiv tatal lor, nu mai
putea fi ajutat pe cale medicala. El a dat dovada de atata delicatete
si compasiune incat familia a fost mangaiata si intarita, cu toate ca
el le-a adus o veste trista.

Isus a facut dovada unui si mai mare interes fata de oameni.
Exista un motiv pentru care imi place intamplarea ce vorbeste
despre felul in care a reactionat El in fata mortii prietenului Sau
Lazar. Citim ca atunci cand El a vazut-o pe Maria si pe Marta
plangand impreuna cu iudeii care erau cu ele, „S-a infiorat in duhul
Lui si S-a tulburat”. Apoi citim ca „Isus plangea”. Acest lucru ne
arata ca inainte de a-l chema pe Lazar din mormant, Lui ii pasa
intr-adevar de cei iubiti care plangeau. Putem fi siguri ca Lui Ii pasa
si de noi cand trecem prin intristari si durere.

Desigur, noi nu avem puterea de a invia mortii, pe care a
avut-o Isus, dar putem sa manifestam interes fata de oameni.
Putem fi interesati de problemele lor atat de mult, incat sa ne rugam
pentru ranile si intristarile lor. Sau sa le trimitem o ilustrata sau o
scrisoare. Putem sa le facem o vizita daca este posibil. Putem sa le
oferim ajutor, daca au nevoie de ajutor si daca noi insine dispunem
de posibilitati.

Adevaratii urmati ai lui Isus sunt oameni carora le pasa de
semenii lor.- H.V.L.

O inima ce-i pasa, urechea ce asculta,

Un cuvant gandit si bun, o lacrima tacuta,

Vor ridica povara de pe umerii zdrobiti

Ai celor ce prin viata sunt calatori truditi.” -D.J.D.

Unui crestin ii va pasa de o lume disperata.

Painea zilnica

Semănați lângă voi

Semănați lângă voi,
În ogorul de-aproape,
Bobul bun, exigent să lucrați!
N-alergați după nori,
N-alergați după astre,
Lângă voi bobul bun semănați.

Întăriți lângă voi
Ce se rupe acuma,
În aceleași simțiri vă uniți
Cu al inimii foc,
Cu a lacrimii urmă,
Lângă voi dragostea întăriți!

Căutați lângă voi
Ce se pierde în vreme,
Bunătatea la piept o purtați,
Nu sub umbrele mari,
Nu sub formele grele,
Lângă voi bunătatea cătați.

Ce se vede în nori,
Ce se vede în zare,
Sunt de fapt, aparențe și vis.
Lângă voi să priviți
Cât e lumea de mare,
Lângă voi să priviți înadins!

 Mihai Ghidora

Cantari in noapte

Text: Psalmul 42

…noaptea cantam laudele Lui, şi înălţăm o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.” Psalmul 42:8

Un pastor şi compozitor german din secolul al 17-lea, Paul Gerhardt, a fost confruntat cu multe încercări în timpul vieţii sale. În timpul unui incident din Războiul de Treizeci de ani, a fost silit ca, împreună cu familia, să fugă de acasă. Era îngrijorat de soarta familiei şi a celor ce se putea petrece cu soţia şi copiii. Într-o noapte, în timp ce stăteau la un han dintr-un sătuleţ, fără casă şi tremurînd de frică, soţia a izbucnit într-un plîns nestăpanit. Pentru a o mangaia, Gerhardt i-a amintit versete din Scriptură, cu promisiunile lui Dumnezeu de-a le purta de grijă. Apoi a mers în grădină unde şi el a izbucnit în plans. Nu mult după aceea, a simţit din nou prezenţa Domnului. A luat pana de scris şi a început să scrie un imn, care în ultimele versuri spune aşa: „Alungă-ţi frica în vant şi nu te lăsa înşelat; Dumnezeu îti aude suspinul şi-ţi adună lacrimile – El iarăşi te va ridica”. Gerhardt ne-a dat un cantec născut în noaptea prin care trecea. La scurtă vreme, Dumnezeu l-a scăpat împreună cu toată familia de orice pericol şi i-a dat tanărului pastor o nouă biserică, în care să-I servească.


Adeseori, în cele mai întunecate perioade ale vieţii, Dumnezeu îşi face cel mai bine simţită prezenţa. De fapt, El foloseşte adeseori suferinţele şi greutăţile pe care le îndurăm, ca să ne arate din nou că El este singura noastră sursă a puterii. Cand, în încercările noastre, vedem acest adevăr revelandu-ni-se, ne întoarcem spre El cu rugăciuni şi laude reannoite.
Prietene, eşti confruntat cu frămantârile vieţii chiar acum? îmbărbăteză-ţi inima. în mijlocul suferinţelor, pune-ţi viaţa în mana lui Dumnezeu. El încă mai dă şi azi cantări în noapte.            – P.R.V.

El ştie durerea cînd e mai adancă:
Lacrimi ce curg ziua şi noaptea
Şoptindu-ne dulce: Te iubesc! Nu uita!
Ne-a şterge lacrima ce-n ochi vom avea. ”  – Anonim

Cand te caută necazurile, caută-L pe Dumnezeu

Painea zilnica

Un nou rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,

Un strop in oceane, o frunza in vant,

O umbra timida ce iute se trece,

Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,

Un bob de nisip in imensa pustie,

O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi…

Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?

Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?

Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,

O jertf-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,

Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?

Lasa-vom credinta in inima lor?

Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

M-ajuta Parinte, fa-mi traiul atent,

Dragostea sfanta sa las testament,

Sa vada tot omul ce sta langa mine,

Ca viata-i frumoasa traita cu Tine.

Iar cand fumul negru se pierde-n amurg,

Cand clipe din urma-n clepsidra se scurg,

Cand a mea umblare va fi la sfarsit,

Ma naste-n Lumina, Un Nou Rasarit!

Marius Alexandru

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești,
Când pe Domnu-n față ai să-L privești,
Când durerea și lacrima nu vor mai fi,
Vei iubi, vei iubi, da vei iubi.

Când Domnul ne va lua în Slava Sa
Cu Sfinții împreună ne vom bucura.
Fără sfârșit și fără margini în veșnicii,
Vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când armonia dragostei divine
Ne va învălui, în zările senine,
Vor răsuna ale noastre imnuri mii
Și vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când împreună cu toți cei mântuiți
Vom cânta în cor cântarea marii biruiți,
Mirelui nostru pe veci Îi vom mulțumi
Și-L vom iubi, Îl vom iubi, Îl vom iubi.

Iubim căci suntem născuți din Dumnezeu.
Dragostea turnată-I în noi prin Duhul Său.
Iubim căci nu putem trăi decât iubind!
Fără iubire nu trăim călăuziți de Duhul Sfânt.

Iubirea-i ascultare de Cuvântul Sfânt.
Iubirea-i să trăiești smerit și blând.
Iubirea-i lepădare de sine și speranță.
Iubirea-i apa vie ce dă vieții viață.

Iubirea-i lupta cea bună prin credință.
Iubirea este pace în greu și-n suferință.
Iubirea e turnată în noi prin Duhul Sfânt,
Iubirea e răbdare și trudă pe pământ.

Iubirea-i lepădare de orice este pământesc,
Iubirea-i să privești în sus, la darul ceresc.
Iubirea-i mulțumire, în orice împrejurare.
Iubirea-i liniște și pace pe îngusta cărare.

Iubirea-i să știi când să vorbești și când să taci.
Iubirea-i să cauți celui de lângă tine să-i placi.
Iubirea-i a pune nevoia celuilalt mai sus de nevoia Ta.
Iubirea-i chemarea de a te jertfi și de-a aștepta.

Iubirea-I Dumnezeu, din care-am fost născuți
Iubirea-I natura celor ce-s de Duhul umpluți
Iubirea-I adevărul drept și sfânt și nepătat
Iubirea-I apa vie, ce dă viață celui însetat.

Iubirea-i frumusețe, e har ceresc de bogății
Iubirea-i armonia celei mai frumoase melodii
Iubirea-i o privire ce te mângâie cu dor
Iubirea-i așteptarea fecioarei în pridvor.

Te-aștept Isuse, Te-aștept, deși ești în inima mea.
Dar vreau perdeaua timpului și ceața să se ia
Căci vreau din ochii mei să nu-Ți mai scap privirea
Și pentru veci de veci vreau să-Ți împărtășesc iubirea.

Marinela Buzas 

Povestea unui curcubete

M-am nascut intr-o noapte
Dumnezeu m-a trimis pentru tine
Stiam ca voi trai o zi
Si fericit am zis: E bine!

Abia vazut-am soarele c-a rasarit
Ca Dumnezeu trimis-a viermele sa-ntepe
Sa pier, ca tu sa vezi lucrarea Lui
Asa vorbea ‘nainte de-a muri un curcubete!

Asa nascutu-s-a Isus
Dumnezeu L-a trimis spre Abis
Sa traiasca o zi ca si om
Si fericit „Voia Ta” El a zis.

O zi ce se numeste Azi
Grabeste-te te cheama si pe tine
Ca noaptea-i spre sfarsit, se-arata zorile
Si Fiul slavei, Imparatul, vine!

Vine sa-si ia acasa via,
Un fir de colb, o lacrima de om
Petec de haina, farama de paine,
Pahar cu fiere-amara, un piron,

Boaba de strugure in teasc,
Stanca pravalita in vale
Muc fumegand, strigat de-orfan
Vas de-alabastru spart, batatorita cale.

El toate-acestea le-a ales
Ca sa desavarseasca slava Sa
Ca tu sa stralucesti la masa Lui
Si printre ingeri sa iti spui povestea ta

E poate ca povestea unui curcubete
Ce a trait o zi, dar pentru slava Lui
Pleaca-ti genunchiul, inima deschide
Da cinste Imparatului!

Bodea Florina