Sloganul Învierii

S-a rupt din soare, astăzi,
Un strop de primăvară
Şi-un fir de iarbă vesel
A lunecat pe şes,
E-atâta bucurie
Şi freamăt, şi năvală…
‘Ncât lacrima cea rece
Aproape că s-a şters.

Vorbesc cu grijă muguri
Crezându-se în floare,
Copiii se frământă
Şi ei cu ale lor…
Dar undeva în mine
Se iscă o-ntrebare,
Se frânge o idee
În trupu-mi muritor.

Şi se rotesc ca-n junglă
Ideile-ntre ele,
Vibrează-n rotocoale
Vocalele sonor…
Şi-aceeaşi întrebare
Îmi sună lung în tâmple:
„Ce-nseamnă învierea
În omul muritor”?

Seminţele-s seminţe,
Se umflă-n umezeală
Şi le desface coaja
Un colte-nvingător,
Dar cum învie omul?
Cine-i desface coaja
Să iasă la lumină
Un suflet roditor?

Iar strunele-n ecouri
Au repetat aceeaşi,
Cu voce neschimbată,
Cu sunet luminos;
Că dintre-atâtea lanţuri
De moarte şi ocară
Pe om îl înviază
Iubirea lui Christos!

Din ziua săptămânii
Întâia de-nviere,
În omul din lăuntru
Schimbare s-a făcut,
Iar firul de speranţă
Tot încolţeşte-n inimi,
În sufletele care
Iubirea au crezut.

Cu ea se mişcă lumea
Şi capătă culoare,
Precum un fir de iarbă
Răsare din pământ,
Şi doar Iubirea-n oameni
Produce o schimbare
Spre-a vieţii primăvară
În noul Legământ!

Mihai Ghidora

Reclame

Sub tainice cuvinte

Atunci când nebunia acestui veac trudește
Să smulgă și din tine un vis instantaneu,
Alergă spre cătunul odăii ce privește
Cum stai în rugăciune vorbind cu Dumnezeu!

Sub pânzele de ceață ispita de-i iscoadă
Și-n vama gurii tale cuvintele nu-ți vin,
Dezleagă atunci din lanțuri o lacrimă să cadă
În palma unui Geniu ce-a plâns sub un măslin.

Tomnatic, câteodată ni-e sufletul ce strigă
Prea despuiat să prindă din urmă primăveri;
Atunci, să-ți legi tristețea cu cerul într-o verigă
Și vei scăpa de osânda tomnaticei poveri.

Îngroapă-ți și trecutul în răni adânci de palme
Răzbește ca un tunet prin marile furtuni,
Și vei simți cum Geniul, cu vorbele Lui calde
Îți va răspunde tainic, milos, în rugăciuni.

Atunci când vei trimite scrisoare către ceruri
Pe unde matinale lipind și-un curcubeu,
Să scrii Destinatarul cu litere de-o șchioapă;
Și adresa fără număr doar simplu; Dumnezeu!

Viorel Balcan Valentin 

Învață să citești o lacrimă

Înțelepții, filozofii, orice om care e cult
Categoric că studiază și citește foarte mult
Însă câți dintre noi oare ne-am școlit inimile
Ca să-învețe să citească pe chipuri lacrimile?

Nu știu vouă, însă mie mi se pare tot mai des
Lacrimile celorlalți nu prezintă interes…
Lacrimile-mi deseori, le-a văzut o lume-întreagă
Însă doar Isus Hristos s-a oprit să mi le șteargă.

Cititului uneori, credeți-mă, nu-i văd rostul
Dacă nu știm să citim lacrima fratelui nostru
Lacrimile nu-s doar stropi ce ni se preling pe față
Orice lacrimă ascunde câte-un colțișor de viață.

Lacrimile de tristețe sunt dureros de citit
Fiindcă vorbesc de dorințe care nu s-au împlinit,
Vorbesc despre oameni încă nu s-au împăcat
Și despre răni sufletești care nu s-au vindecat.

Poate-o astfel de poveste, ades’ inima-ți frânge
Însă trebuie creștine tu să plângi cu cel ce plânge
Isus știa pe Lazăr sigur îl va învia
Dar Isus din compasiune, iată că atunci plângea.

Dacă n-ai să poți vreodată să citești lacrima mea
N-o citi, las-o stingheră, însă nu o judeca
Poate mâine va pleca de pe chipul meu pe-al tău
Și atunci vei înțelege: să plângi singur este greu.

Nu aștepta de la om suferința să-ți priceapă
Fiindcă lacrimile tale pentru mulți înseamnă apă.
Oamenii n-au învățat încă lacrimi să citească
Mulți nu știu cu adevărat nici să ierte, să iubească.

Când le dai lacrima ta, ei nu au îndemânare
Să o țină, s-o îngrijească ca pe-un lucru de valoare.
Dacă lacrimile noastre s-ar preface-n diamante
Să vedeți atunci cum omul ți le-ar șterge chiar pe toate.

Mă bucur că Dumnezeu știe lacrimi să citească
Iar pe cel care le varsă știe să îl liniștească
De aceea tu când plângi să vorbești doar cu Isus
Fiindcă fără voia Lui nici-o lacrimă n-a curs.

Mirela Olteanu 

Strugure de malinita

Un bob de strugure de malinita
Din En Ghendi, din vai frumoase
El m-a cules si-apoi prin teascuri
Zdrobit, cu dragoste ma stoarse

Un bob de grau din a Iordanului campii
Copt in caldura soarelui
El m-a cules si-apoi cu graba
-n cuptor m-a aruncat brutarului

Un petec de haina tesuta -n Galileia
Dar dezbracata la Gabata
El nu m-a rupt, m-a dat unui pagan
Sa ma imbrace, pentru tin’ sa fie gata

Un petec de cer fara nori
Ce acoperea doar Muntele Sionului
El m-a intins si peste ape
Pan’ peste Neamuri capete sa-nalte Domnului

O lacrima-a lui El Olam
Din dragoste, din inima, din har
El m-a cules, m-a pus intr-un burduf
Sa ma prfac in Mare de Cristal

Un bob de strugure, petec de cer
Petec de haina, bob de grau curat
O lacrima, atata sunt
Insa ii multumesc ca m-a salvat

E vremea Marelui Cules
Gustati din Paine, beti din Rodul vitei
Si bucurati-va si veseliti-va
Boabe de strugure-ale malinitei!

Bodea Florina

Ce bucurii!

Cei însetaţi, veniţi la Ape!
Cei flămânzi luaţi Pâine!
Domnul Domnilor, Isus, vine
Īn plinul Dragostei Agape!

Ce bucurii pentru cel salvat!
În a Iubirii veşnicie,
La izvoarele de Apă vie,
În veci va fi binecuvântat!

O lacrimă pe a lui faţă,
Se prelinge īn perlă vie,
Īn a cerului armonie
Pluteşte-n astral curăţată.

Ca o floare, floare aleasă,
În cununa Sa vei străluci,
Ca scumpe nestemate vii,
Īn Împărăţie, Acasă!

Maria Șopț 

Bucuria…

Bucuria se răsfață
Într-o rază de speranță
Și într-o lacrimă pe față
Străluciri cerești învață.

Ea purcede din Viață
Să înflăcăreze viața
În prospețimi de dimineață
Care apropie Dimineața…

Bucuria se răsfață
Într-un zâmbet liniștit
Strălucind semeț pe față
Har sublim din infinit.

O flacără-i bucuria
Pe-un altar în duh ascuns,
Mireasmă din veșnicia
Cu Taine de nepătruns.

Bucuria-i roada care
Reflectă Dumnezeirea,
Lucrare nespus de mare
Ce exprimă mântuirea.

Ioan Hapca

Lumina…

Lacrima dimineții iarba înviorează,
O nouă zi se arată și mă cercetează.
Curg rugi cu lacrimi cerșind eliberare,
Să vină mântuirea peste cel mic și mare.

Nădejdea alungă tristețea și mă îmbie,
Să mă uit cum curge într-una apa vie.
Și sorb din Scriptură a vieții speranță,
Că vom fi mântuiți în a iubirii substanță.

Lacrima dimineții acoperă pământul,
Soarele din raze-și împletește veșmântul.
Aruncă mantia luminii plină de căldură,
Risipește roua, precum iubirea orice ură.

Căldura blândă ce dragoste emană,
E de sorginte divină, e a vieții mană.
Trezește la viață sufletele pierdute,
Ce așteaptă cu ardoare o mână, să-i ajute.

Razele de lumină, lacrimile Lui Isus,
De orice iubire cu mult mai presus,
Spală și curăță orice urmă de păcat,
Cu sânge Sfânt, să fie omul salvat.

Lacrima dimineții, picătura iubirii,
Ne-învăluie cu mantia nemuririi.
Ale mântuirii brațe mă cuprind duios,
Și aud glasul dulce, al Lui Hristos:

– Nu te-înspăimânta când valul mare vine.
Nu te teme, Eu sunt și voi fi mereu cu tine!
Îți păzesc piciorul de orice fel de cădere,
De asculți și faci întotdeauna a Mea vrere.

Dan Viorica

Alegere

Mă cheamă lumea la ospățul ei,
Dar nu vor merge-acolo pașii mei.
Prea mare e risipa de pâine, și de vin…
Prea multe alăute, prea mulți cât sunt, și vin.

Și larmă fără noimă, și râsul prea comun,
Și fără vreo valoare câte se fac și spun.
Prea-mbelșugată masă, mai mult mă flămânzește
Și-mi însetează suflet, de un gândit cerește.

Și scumpa-mpodobire mai gol parcă mă face
Când inima edenic, ar vrea să se îmbrace.
Consumul de plăcere, în loc să mă răsfețe,
Mai mult pacă m-aruncă în valea de tristețe.

Nu-i dragostea o marfă vândută la-ntâmplare,
Din care ce-apucăm să smulgem fiecare,
Sau s-așteptăm intrare pe când ne vine rândul,
Unul pe altul asfel, la masă-nlocuindu-l.

Nu e nici o floare acolo și nu e nici un psalm,
Privirea nu găsește seninul blând și cald.
Voi trece pe alături spre casa unde prânzul,
Are aceeași masă cu lacrima și plânsul.

Sfios oi bate-n ușă și-oi-genunchia în prag
De câtă bunătate privirile-mi atrag.
Un fir de OSANA în suflet parcă-mi cântă,
Și apa e adusă, și pâinea este frântă.

De cât puțin pe masă, dar sfânt mă minunez,
Și cugetul mă-ndeamnă în pace să m-așez.
Și parcă-aici mi-e locul cu-n frate de durere,
C-o soră ce își ține tristețea sub tăcere.

Parcă de-aici pe unde mai greu durură spinii
Va-ncepe peste-o clipă refacerea luminii.
Mă cheamă lumea la ospățul ei,
Dar nu vor merge-acolo pașii mei.

Nu pot intra în rândul celor prea destui,
Ce nu-și mai știu de suflet de cât sunt de sătui.
Și nici măcar respectul iubirii nu-l mai țin,
Ajuns acolo-aş fi, mai mult decât străin.

Și de altfel, port în suflet ospățul de mărire,
Sunt așteptat în ceruri, la masa de iubire.

Benone Burtescu

Tu ştii…

Tu şti lacrima-ncuiată,
Ştii suspinul negrăit,
Ştii şi inima încercată,
Chiar şi duhul obosit.

Tu ştii glasul fără vlagă,
Ştii şi plânsul cel tăcut,
Ştii durerea necurmată,
Ştii viitor, prezent, trecut…

Tu ştii dorul care arde,
Ştii şi pieptul greu rănit,
Ştii credinţa neclintită,
Ştii şi cântul aurit.

Tu ştii mâinile sleite,
Ştii piciorul încercat,
Ştii iubirea înfocată,
Ştii şi gândul cel curat.

Tu ştii lutul ce te cheamă,
Ştii şi taina-ascunsă-n El,
Ştii orice simţire adâncă,
Tu ştii tot Emanuel!

Deaceaa vin la Tine
Neavând vreo strălucire,
Ştiind că Tu le ştii pe toate…
Te rog doar să-mi dai iubire.

Timotei Lucus

Dă-mi Doamne…

Dă-mi Doamne tărie când crucea m-apasă,
Să pot să o duc până sus,
Să-mi picure Raiul în lacrima arsă
De dragul Tău scumpe Isus.

Dă-mi înțelepciunea să pot înțelege
Dorința Ta bună și dreaptă,
Să împlinesc în a Dragostei lege,
Precum o fecioară-nțeleaptă.

Dă-mi Doamne ozonul și Apa Ta Vie
Și Pâinea Ta frântă, pe masă,
Să nu mă abat, trecând prin pustie,
Din Calea ce duce Acasă.

Aprinde-mi făclia, cu milă, Stăpâne,
Jăruiește-mi cărbunii în vatră,
Iubirea dintâi să ardă în mine,
Să nu se mai stingă vreodată.

Dă-mi Doamne izbândă în vânt, în furtuni,
Când floarea petala și-o plânge,
Să fie spre rodul ce vrei să-l aduni,
Pârguit în sfântul Tău Sânge.

Să-mi fie podoabe roadele coapte
Și perle de lacrimi sfințite,
Fără șiraguri de stele din noapte
Și lanțuri de oarbe ispite.

În brazda durerilor, Doamne să-mi crești
Miresme cerești, legănate,
Mângâiere, pomadă pe râni sufletești,
Alinare pentru soră și frate.

Dă-mi Doamne avântul, cu Tine-mpreună,
Pe cea mai din urmă arenă,
Să am biruință în lupta cea bună,
Spre pacea, spre Viața eternă.

Și dă-mi bucuria, când raze-arămii
Trag linii sub trudă, adună,
Să-mi crească profitul în Cer, zi de zi
Și floarea de Crin în cunună.

Fă-mi Doamne clepsidra o urnă de vot,
Clipă de clipă să Te aleg
Pe Tine-Mpărate, Stăpân Savaot,
Tu îmi ești Raiul, Cerul întreg.

Primește-mi Doamne ruga tămâiată,
Mi-e inima în mulțumiri, făclie,
Iar celor dragi ai mei, să le fii Tată
Și să ne bucurăm o veșnicie.

Ana Haz