Ce urmează?

“..Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” loan 13:17

Hotărăşte-te să cunoşti mai mult decât ceilalţi. Dacă nu-ţi tai ancorele tu însuţi, Dumnezeu va trebui să ţi le rupă printr-o furtună pentru a te trimite în larg. Aruncă totul în seama lui Dumnezeu, lasă-te dus în larg de mareea puternică a planului Său şi ţi se vor deschide ochii. Dacă, crezi în Isus,nu trebuie să-ţi petreci tot timpul doar în “apele liniştite ale portului”, plăcute, dar întotdeauna pline de “aluviunile” care se adună lângă ţărm. Trebuie să ieşi din rada portului îndreptându-te spre marile adâncimi ale Lui Dumnezeu şi să începi tu însuţi să cunoşti lucrurile, să începi să ai discernământ spiritual. Când ştii că ar trebui să faci un lucru şi îl faci, imediat vei şti mai mult.

Vezi unde te-ai “împotmolit” din punct de vedere spiritual şi vei descoperi că starea aceasta vine de la un moment din trecut când a existat un lucru pe care ştiai că trebuie să-l faci, dar nu l-ai făcut, întrucât nu părea a fi o chemare urgentă; acum nu mai ai discernământ, nu mai înţelegi; în momentul de criză intri în panică, în loc să fii stăpân pe tine. Este un lucru periculos să refuzi să cunoşti mai mult. Falsa ascultare este o stare a minţii prin care tu îţi creezi ocazii de a te sacrifica; ardoarea este greşit considerată discernământ. Este mai uşor să te sacrifici decât să-ţi împlineşti destinul spiritual enunţat în Romani 12:1-2.

Este cu mult mai bine să împlineşti scopul lui Dumnezeu în viaţa ta cunoscând voia Lui, decât să faci acte măreţe de sacrificiu personal. “Ascultarea este mai bună decât jertfele” (1 Samuel 15:22). Fereşte-te să te întorci înapoi acolo unde erai pe vremuri, atunci când Dumnezeu vrea să fii ceva ce nu ai mai fost niciodată. “Dacă vrea cineva să facă…. va ajunge să cunoască…” (loan 7:17).

Oswald CHAMBERS

Psalmul 20

Dumnezeu să te asculte
În ziua cînd ai necaz
Și-ale tale lacrimi multe
Șteargă-le de pe obraz

Ocrotit să fi în lume
Orișicât ar fi de greu
De acest puternic Nume:
A lui Iacov Dumnezeu

Ajutor să î-ți trimită
Cel ce veșnic stă pe tron
Pentru inima-ți rănită
Sprijinire din Sion

Dumnezeu să-și amintească
Tot ce I-ai adus în dar
Jertfele să le primească
Ce le-ai ars de tot pe-altar

Tot ce inima-ți dorește
Dumnezeu să-ți dăruiască
Planurile ce-Ți urzește
El să ți le împlinească

De-a ta mare biruință
Noi atunci ne-om bucura
Și-întru  Domnul cu credință
Steagul îl vom flutura

Dumnezeul nostru mare
Ce-ți aduse biruință
Arătându-și îndurarea
Să-ți asculte-orice dorință

Știu de-acum că Domnul scapă
Pe-al Său uns orice-ar veni
Dreapta Lui, prin foc sau apă
Drept răspuns din Cer va fi

Unii se încred în care
Ce destin înșelător
Pentru toți aceia care
Se încred în caii lor

Noi ne bizuim pe-un Nume
Minunat, slăvit și vrednic
El ne e nădejdea-n lume
Dumnezeul nostru veșnic

Ei, se-ndoaie în furtună
Cad ca pleava pe hotare
Noi, sub mîna Lui cea bună
Vom rămâne în picioare

Scapă Doamne ‘ntotdeauna
Pe-ai Tăi fii ce sunt în lume
Ne ascultă rugăciunea
Când chemăm al Tău Sfânt Nume.

Daniel Hozan