Veghere

Ce vă zic vouă, zic tuturor: ”Vegheaţi! ” Mc: 13:37.

Să ținem candela aprinsă
În orice timp, în orice ceas,
Iubirea-n jar, mereu aprinsă –
Nu e timp, mult n-a rămas

Și-n Țara veșnică a splendorii,
În străluciri de nedescris,
În ceasul hotărât, când Zorii
Vor ridica pe-aripi de vis

Vom fi, vom fi pe veșnicie
Cu al nostr’ Mântuitor Isus –
Tărâm în cânt și-n bucurie
Și-n melodii, ce grai n-a spus!

Curând, curând se-arată zorii –
Veghere oricând, oricând veghere!
Curând, curând se-arată zorii –
Priveghere, priveghere!

Cu gândul în ceresc Cuvânt,
În haine albe, sclipitoare,
Prin Miel Victorios, Preasfânt
Să fim raze vii de Soare

Ce luminează, luminează
În amurg, în noapte-n zori de zi!
Mie-mi spun și oricui: ”Veghează! ”
Timp nu-i mult, ceasu-i târziu…

Lidia Cojocaru 

Reclame

Mi-e dor!

Mi-e dor de Tine, cât de dor!
Mi-e dor de-al vieții scump Izvor!
Mi-e dor de atingerea de sus,
Mi-e dor de vorba Ta, Isus!

Mi-e dor de țara din înalt,
Mi-e dor de malul celălalt,
Mi-e dor să stau cu Tin’ mai mult,
Tu să-mi vorbești, eu să Te-ascult.

Mi-e dor de tot ce faci, mi-e dor!
Mi-e dor de-al îngerilor cor!
Mi-e de modul cum ades
Mi-ai spus că și eu sunt ales.

Mi-e dor de umplerea cu har,
Mi-e dor de-al Duhului Tău jar,
Mi-e dor să cânt cum n-am cântat
Demult un cântec inspirat.

Mi-e dor, mi-e dor, știi bine acum!
Mi-e dor să fim pe același drum,
Mi-e dor și n-am alt dor decât
Pe Tine să te am și-atât.

Lucian Cazacu 

Cheia Slavei

O, călător pornit spre veci
Ce-alergi prin locuri sumbre,
Prin văi adânci şi pe poteci
Şi-ntunecate umbre,

Ai străbătut atâta drum
Cu dor s-ajungi acasă,
Să scapi de lumea de acum
Şi de tot ce te-apasă.

În calea ta ai întâlnit
Atâtea lucruri rele,
Ce fără veste te-au orbit
S-ajungi în chinuri grele.

Ai mers mereu cu pas grăbit
Prin munți câmpii şi ape,
Dar nici măcar nu te-ai gândit
Că veşnica Cetate

Se-nalță falnică spre ceruri,
Pe-aşa frumoase temelii
Stau neclintite aşa ziduri
Zidite doar din pietre vii.

Iar porțile-i aşa gigante
Sunt încuiate… cum deschizi?
Opreşte-te o clipă frate
Să poți ca să te cercetezi!

Opreşte-te, căci vine noaptea,
E-aşa aproape ținta ta.
Şi dacă nu ai luat cheia,
Amarnic tu vei regreta!

Intoarce-te acum din cale,
Mai este timp, nu amâna,
Întoarce-te cât încă-n zare
Se mai aude vocea Sa…!

Şi am văzut cum călătorul
S-a ‘ntors căutând cheia cerească,
Tot alerga frângându-şi dorul
Şi suspina să o găsească.

A alergat cu stăruință
Spre locul cel mai blestemat,
Spre locul fără de credință
Pe unde cheia a uitat.

Din nou străbate el pustia,
Se-ntoarce prin munții de jar…
Aşa de grea este simbria
Când nu veghezi şi cazi din har…

Ajunge la un râu şi intră,
Porneşte pe albie-n sus…
Ce limpede e Apa sfântă,
Cuvântul Domnului Isus!

Ce bine e-n răcoarea Apei,
Ce bine-i prin Ea ca să treci
Când cauți cheia, căci afla-vei
Locurile acelea seci

Unde puteai s-o pierzi adesea,
Unde puteai să uiți deplin
Că tu faci parte din Mireasă
Şi ai pregătit un Cămin!

De-odată călătorul urcă
Pe malul apei şi cu dor
Aleargă prin păduri, de parcă
Ar avea aripi de cocor.

Dar vai, ce grea e acum calea,
Atâtea primejdii apar,
Căci porci sălvatici umple valea
Şi-atâtea mărăcini răsar…

Ce bine e să fii pe cale
Treaz, să veghezi în orice vreme,
Să nu laşi valorile tale
Prin lumea asta a se pierde…!

Ajunge în sfârşit pribeagul
La locul unde-a poposit
Şi caută, răscolind tot praful,
Aşa de trist şi obosit.

De-odată, sub munți de gunoaie
Sclipeşte aurul curat,
Întunecata lui odaie
De raze sfinte-a luminat!

Ce fericire, iată cheia!
Striga plângând de dor mereu,
O, cum m-au înşelat aceia
Să ma depart de Dumnezeu.

Mi-au dat atâtea în favoare
Doar ca să-nşel, să mint, să prad,
Să fac doar rău la semeni care
M-au sprijinit când stam să cad.

Şi-aşa pierdut-am cheia sfântă,
Iubirea, dragostea de sus,
Pe lucruri care nu încântă
Şi nu Îl cinstesc pe Isus.

Şi luă sărmanul cheia-n mână,
O şterge de praf şi noroi;
Şi merge-acum spre o bătrână,
Spre unul ce e în nevoi,

Ajută, face fapte bune,
Nu-l vezi strigând sau tâlhărind,
Căci dragostea e-o nouă lume,
E-un pas spre nou-Aşezământ!

Aceasta este Cheia Slavei,
Iubirea, harul cel măreț!
Cu ea , orice porți deschidea-vei
Ca să ajuți şi să înveți

Pe oameni, care este drumul
Spre locul veşnic, minunat,
Să ştie că eate doar unul:
IUBIREA…! Cel mai important!

Valentin Ilisoi

Când Tu mureai în piept c-un sacru jar

Când Tu mureai în piept c-un sacru jar,
Eu mă-nfruptam din plânsul Tău amar,
Și-ntâiul strigăt ce s-a auzit
Era al meu : „SĂ FIE RĂSTIGNIT!”

Când cuiele Te străpungeau adânc,
Eu căutam o piatra să-Ți arunc,
În locul cel de bice neatins
Cu ura ce făptura mi-a încins…

Când Tu plângeai cu lacrimi purpurii,
Eu Te batjocoream cu hule mii
Și Ți-aș fi pus încă un braț de spini,
Și Ți-aș fi pus și alte cuie-n mâini.

Când Tu cu milă-n gloată mă căutai
Să mă salvezi și raiul să mi-l dai,
Eu tremuram scrâșnind dement din dinți
Crezându-mă unul din cei mai sfinți.

Când dragostea-Ți spre mine o revărsai
Și fără plată viață ai vrut să-mi dai,
Eu cu o suliță Te străpungeam cumplit
Sperând că totul, totul s-a sfârșit.

Aud și acum Isus strigarea Ta,
Pe dealul cel sinistru, Golgota
Și vreau în gura mare să o spun
Am fost orbit și am lucrat ca un nebun.

Am fost acolo atunci și eu
Un arhereu, un fariseu,
Un preot crud și nemilos
Lovind în Tine, Mielule Hristos!

Târându-mă spre crucea Ta,
Să-Ți cer iertare, Doamne bun aș vrea,
Să-Ți mulțumesc că nu m-ai nimicit
Ci m-ai iubit nespus și că m-ai mântuit!

Puiu Chibici

De ce ati facut izvoarele sa planga

De ce ati facut izvoarele sa planga
Oprindu-le lucrarea lor de har,
De ce ati lucrat ca focul sa se stinga
Cand inca mai era jar pe altar?

De ce ati dat legi de impotrivire
Legand cu lanturi vase de lucrare
Si asa aducand norul de impietrire
Ce acopera intreaga adunare?

De ce ati calcat belsugul din hambare
Lasandu-ne fara de mangaieri
Ce le primeam prin vasul de lucrare
Cand incercarea ne lasa fara puteri?

De ce ati oprit Raul de sfatuire
Care venea la  noi din Dumnezeu
Si ne-a aducea din ceruri lamurire
Cand greul crucii ne apasa mai greu?

De ce ati oprit Riul de mangaiere
Susurul bland care ne cerceta
Norul de har ce ne dadea putere
Si ne invata ca sa putem lupta?

De ce ati facut izvoarele sa planga
Si raurile sfinte le-ati secat
De ce nu le-ati lasat ca sa mai curga
De ce in lucrarea lor, voi v-ati amestecat?

Opriti-va macar doar pentru o clipa
Veniti-va in fire oameni mari
Opriti-va din starea de risipa
Lasati pe Duhul Sfant in adunari!

Ciprian Muresan

Jertfa Ta

Iţi aduc azi mulţumire
Un poem sfant pe altar
Pentru jertfa-ţi minunata,
Pentru dragostea de jar.

Crucea de blestem amară
Ai purtat in locul meu,
Chinuri grele şi ocară
Ai răbdat, să fiu al Tău.

Apoi plin de îndurare
Te-ai rugat pentru cei răi,
Ai cerut din cer iertare
Chiar pentru călăii tăi.

Ai băut întreg paharul
Suferinţelor cu fiere,
Să îmi dăruieşti tot harul
Si-apoi cerul plin de stele.

Pe a vieţii scurtă cale
Am să port în piept cu dor,
Dragostea-Ţi fără hotare
Şi-al Cuvântului izvor.

Iar în cer, în veşnicie,
Unde toţi ne-om bucura ,
Partea mea în veci să fie:
Sa cânt Doamne jertfa Ta !

AMIN

Daniel Scurtu