Cantarea de la miezul noptii

Text: Faptele 16:16-26

Pe Ia miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cantau cantări de laudă lui Dumnezeu…” Faptele 16:25

Cum au putut să cante Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingand mesajul. Oameni cu motive egoiste răspîndiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cantau. Dar nu erau cantări de jale şi dor, cantările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cantări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau canta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători.


Cantările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cante după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cantarea. Cea mai bună explicaţie de ce cantă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei.
Cel care umblă cu Domnul poate canta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate canta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cant în suflet de la Isus –
Susurul bland şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicînd, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!”” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot canta în noapte plină

Painea zilnica

Trenul vieții

Trec zilele-n zbor, trec și anii
Iar timpul e tot mai grăbit
Sunt tot mai nostalgici castanii
Cînd ramu-i de frunze golit.

Iar noi calatorii de-o viață
Blocați în al timpului tren
Gonim înspre gara măreață
Gonim spre destinul etern.

Sunt stații în care oprirea
Se pare că n-are sfârșit
Răbdarea-ți încearcă simțirea
Durerea îți dă bun venit.

Când trenul vieții se-oprește
Acel loc dă buzna în tren
Cu greu cineva biruește
Să nu fie-atins de infern.

Sunt halte prin valea de plângeri
Ce nu-s anunțate de loc
Aici te confrunți cu înfrângeri
Cu pierderi și jale și foc.

Sunt și gări ce-s pline de pace
De-un farmec plăcut, de parfum
Ce ființa intreagă-ți reface
Și-ți dă iar avânt pentru drum.

E una ce-ți dă bucuria
Ce n-ai mai avut pân’ atunci
Aceasta e căsătoria
Urmată apoi și de prunci.

Familie mică sau mare
Dar locul se dă separat
Același destin are-oricare
Odată în tren instalat.

Biletul se ia la urcare
Dar plata se dă la sfârșit
În orice vagon e-un semn mare
Să nu uiți că ai de plătit.

Dar unii luând-o în joacă
Biletele le-au aruncat
Crezând că degrab-o să treacă
Dar prins ești odată intrat.

Și nu este chip de ieșire
Din trenul de farmec și vis
Decât la finala oprire
La portul final: Paradis.

Căci orișice fi-va s-apară
Oricât discomfort e intern
Oricui interzis e să sară
Afară e iad și infern.

Conductorul cere biletul
Și-apoi e cu roșu marcat
Ștampila deține secretul
În scrisul mărunt: achitat!

C-o pașnică voce salută
Din mână îmi face un semn
Având cicatricea făcută
De cui țintuind-o de-un lemn.

Eu dau să-l întreb: câtă vreme?
Ce gări și opriri tot mai vin?
Dar El mi-a răspuns: Nu te teme
Mai rabdă și-așteptă puțin!

Nostalgic devine prezentul
Gândind la orașul de vis
Trăiesc contemplând sentimentul
Ajuns-am aici. Paradis.

Adio pe veci nostalgie
Adio necaz și dureri
De-acum am pe veci bucurie
Și sfinte, cerști mângăieri.

Întreb pe cei dragi ce m-așteaptă
Conductorul unde sa dus?
Și-un Înger îmi spune în șoaptă:
Conductoru-i Domnul Isus!

Dar până in ziua slăvită
Te rog Tată dragă frumos
Dă-mi har și credință-ndoită
Mereu să-Ți rămân credincios.

Daniel Hozan

De voi mi-i jale

De voi, ce alergaţi întruna
Şi zilnic rătăciţi pe cale,
Purtând în suflet sărăcia
Şi niciodată bucuria,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

De voi, ce ridicaţi morminte,
Uitând de har şi de iertare,
Băgaţi în ele oseminte
Ce plâng aici fără cuvinte,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

În pulbere şi în tăciune
Mai semănaţi fără-ncetare.
De voi, că pierdeţi adevărul
Lăsând încătuşat misterul,
De voi mi-e milă şi mi-i jale,

Că sărutaţi tablouri sfinte
Şi intonaţi o bună veste,
De voi, ce nu aveţi credinţa
Şi-n inimi sfântă pocăinţa,
Şi milă mi-i, şi jale-mi este.

Căci înspre infinitu-albastru
Purtându-şi lupta fiecare,
Fără credinţa în iubire
Şi fără sfânta înfrăţire
Suntem pierduţi, pierduţi pe cale!

Mihai Ghidora 

Atâtea vaiete-s în lume

Atâtea vaiete-s în lume,
Atâția oameni o duc greu,
Căci egoismul e la culme
Și bunătatea în mulți apune…
Dar cine vrea zile mai bune,
Să vină azi la Dumnezeu!

E atâta jale, plâns și chin,
În veacul lumii nemilos,
E plin pământul de venin,
Multă durere, mult suspin…
Dar cine vrea leac și alin,
Să se întoarcă la Hristos!

S-au ridicat mulți anticriști,
Plini de batjocuri, răzvrătiți,
Nemulțumiți și anarhiști,
Se cred corecți și progresiști,
Dar sunt fățarnici extremiști,
De necredință stăpâniți!

E mult prea multă răutate,
Se-ndreaptă lumea spre apus,
Trăiesc prea mulți în nedreptate,
Se dușmănesc până la moarte…
Dar cine vrea în Ceruri parte,
Să se închine lui Isus!

Sunt oameni reci și dezbinați,
Lipsiți de dragoste firească,
Confuzi și dezorientați,
Cu lanțuri de păcat legați…
Dar câți se vor eliberați,
În grabă să se pocăiască!

Teodor Groza

Există un hotar

Referințe

Există un hotar între cer și pământ,
Există un hotar între jale si cânt.
Există un hotar între vorbe seci și Cuvânt,
Între duhuri există un singur Duh Sfânt.

Există un hotar între lege și har,
Există un hotar între merit si dar.
Există un hotar între veghe si somn,
Între domnii cei mulți doar Unul e Domn!

Exista un hotar între apă si sânge,
Există un hotar intre-a râde și-a plânge.
Există un hotar între lună și soare,
Între mări,doar una-i Marea cea mare .

Există un hotar între stâlp de foc și de nor,
Există un hotar între speranță și dor.
Există un hotar între viață și moarte,
Între cărți,există o singură Carte.

Există un hotar între credință și faptă,
Există un hotar între strigăt si vorba  în șoaptă.
Există un hotar între munte si vale,
Între căi, există o singură Cale.

Există un hotar intre ziuă si noapte,
Există un hotar între poamele verzi și poamele coapte.
Există un hotar între sărbătoare și-ajun,
Între păstorii de turme,doar Unu-i Păstorul cel bun.

Există un hotar…dar,dacă-i hotar
De ce îl schimbați iar si iar?
De ce mereu căutați
Hotarul,din locul lui să mutați?

De ce mereu încercați
Grâul cu pleava s-amestecați?
De ce doriți să faceti din alb  gri
Și din verde să faceți culoarea kaki?

Deci vă rog,vă implor nu – ncercați
Hotarul cel vechi să mutați
Căci dacă hotarul  schimbați
Nu veți înșela ci veți fi înșelați!