21 Mai

„Este grâu în Egipt.” Genesa 42:2

Foametea chinuia toate popoarele, şi era inevitabil ca Iacov şi familia lui să sufere. Dar Dumnezeul providenţei, care nu-i uită niciodată pe cei aleşi, strânsese un grânar pentru poporul Său avertizându-i pe egipteni şi îndemnându-i să strângă grâne în anii de belşug. Iacov nu s-ar fi aşteptat niciodată ca eliberarea să vină din Egipt, dar auzise că acolo era grâu. Credinciosule, atunci când toate lucrurile par a fi împotriva ta, stai liniştit, fiindcă Dumnezeu ţi-a pregătit o rezervă; pe lista durerilor tale se află o clauză salvatoare. Într-un mod anume, El te va elibera, şi într-un mod anume, te va ajuta.

Locul de unde îţi va veni scăparea va fi neaşteptat, dar ajutorul va veni în vreme de nevoie, şi tu vei slăvi Numele Domnului, dacă oamenii nu te vor hrăni, o vor face corbii; dacă pământul nu va avea roade, cerul va aşterne mană. De aceea, fii tare şi încrede-te în Domnul. Dumnezeu poate face ca soarele să răsară de la apus dacă vrea, şi El poate schimba izvorul durerilor în izvor de bucurii. Grâul din Egipt era în mâinile iubitului Iosif; el deschidea şi închidea grânarele după bunul său plac.

La fel, bogăţiile providenţei sunt în puterea Domnului Isus care le va împărţi liber poporului Său. Iosif avea cu ce să-şi întreţină familia, iar Isus este credincios în împlinirea nevoilor copiilor Săi. Misiunea noastră este să cerem ajutorul care ne-a fost pregătit; nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării, ci să ne trezim. Rugăciunea ne va aduce în curând în prezenţa Fratelui nostru împărătesc. Odată ajunşi în faţa tronului Său, trebuie doar să cerem şi vom primi. Proviziile Sale nu se sfârşesc niciodată; mai există destul grâu. Inima Sa nu este împietrită; El este gata să ne împlinească nevoile. Doamne, iartă-ne necredinţa, şi ajută-ne în seara aceasta să ne apropiem de plinătatea Ta şi să primim „har după har” (Ioan 1:16).

C.H. Spurgeon

Nu-ntreba

Nu-ntreba privighetoarea
De ce cântă-așa duios,
Fiindcă va străpunge zarea
Și își va urma chemarea
Trilului melodios.

Stai și nu-ntreba izvorul
De ce-i limpede și bun;
Îți va mângâia piciorul
Și-apoi va porni de dorul
Clipocitului străbun.

Nu-ntreba cireșu-n floare
De mireasma ce-l inundă;
Stăpânit de încântare,
Vei petrece ziua mare
Așteptând ca să-ți răspundă.

Stai și nu-ntreba de munte
Cin’ l-a ridicat de jos,
Căci, cu nourii pe frunte,
Nu va sta să te asculte,
Cât vei fi de curios.

Dar întreabă-mă pe mine
Cum de pot cânta mereu
Și ce farmec sfânt mă ține
Înflorit în vremi haine.
Drept să-ți spun, nu știu nici eu,
Dar îți dau un sfat de bine:
Să-L întrebi pe Domnul meu!

Mariniuc Viorica

Eternă glorie Ți se cuvine

Eternă glorie Ți se cuvine
C-al Tău har, Părinte, ne susține
Și azi ‘nălțăm recunoștința noastră
Căci ne susții cu mâna Ta măiastră.

Zilnic ne inunzi cu binecuvântări
Și schimbi în bucurie tristele stări
Când ceva-i uscat faci să înverzească
Și faci ca hărnicia să sporească.

Ți se cuvine glorie constantă
C-a Ta lucrare toată-i importantă
Fire de păr nu cad fără voia Ta
Și de-aceea tot pe Stânca Ta vom sta.

În zile cu ploaie și-n zile cu soare
Ți se cuvine cinste și onoare
Că-ndepartezi de la noi deprimarea
Și ne-ntărești când vine-ncercarea.

La Tine găsim sufletească-mplinire
Cu revelații mai presus de fire
Cine Te neglijează își produce pierzare
Dar Tu meriți total respect și-adorare.

Controlul lumii e în mâinile Tale
Ne-orientezi spre Rai pe-negusta cale
Nu ne lași rătăcitori prin pustie
Ne duci la Izvorul cu Apă vie.

Ne-ajuți să depășim obstacole grele,
Să privim nu spre glie ci spre stele
Eternă glorie Ți se cuvine
Doar de la Tine putem succese obține.

Din mijlocul splendorii dumnezeiești
Tot ce trimiți spune că ne iubești
Ești vrednic să-Ți vestim, oricând bunătatea
C-ai pregătit pentru noi pământenii, Cetatea.

George Cornici

8 Ianuarie

„Dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul.” Cântarea Cântărilor 1:2

Nimic nu îl bucură atât de mult pe credincios aşa cum o face părtăşia cu Christos. E drept că se poate bucura, ca şi ceilalţi, de darurile vieţii. Dar poate să se bucure şi de darurile şi lucrările lui Dumnezeu; dar în toate acestea, luate separat sau împreună, nu poate găsi plăcerea pe care o are în legătura personală cu Domnul Isus. Credinciosul bea din vinul pe care nici o vie de pe pământ nu îl poate produce; mănâncă pâinea pe care nici ogoarele Egiptului nu ar putea-o întrece. Unde ar putea fi găsită dulceaţa pe care am gustat-o în părtăşia cu Preaiubitul nostru? După judecata noastră, bucuriile pământului sunt cu puţin mai bune decât roşcovele pentru porci, în comparaţie cu Isus, mana cerească.

Mai de dorit este o clipă în părtăşie cu Isus şi dragostea Sa decât o lume întreagă de plăceri ale păcatului. Ce sunt paiele în comparaţie cu bobul de grâu? Ce este o tinichea, fie ea cât de strălucită, în comparaţie cu un diamant? Ce este un vis în comparaţie cu glorioasa realitate? Ce este cea mai mare bucurie a lumii în comparaţie cu Domnul nostru Isus Christos, chiar în cea mai dispreţuită stare? Dacă ştii ceva despre viaţa interioară, vei mărturisi că cele mai înalte, pure şi durabile bucurii trebuie să fie fructele din Pomul Vieţii, care se află în mijlocul Paradisului lui Dumnezeu. Nici un izvor nu oferă apă atât de limpede ca fântâna lui Dumnezeu, săpată de suliţa soldatului (vezi Ioan 19:34).

Toate bucuriile lumeşti sunt „din pământ, pământeşti” (1 Corinteni 15:47), dar fericirea pe care o aduce prezenţa lui Christos este ca şi El, cerească. Putem să ne revizuim părtăşia cu Isus şi nu vom găsi nici un regret şi nici o deşertăciune; vinul acesta nu are nimic tulbure, uleiul acesta nu are nici o musculiţă moartă. Bucuria în Domnul este solidă şi durabilă. Vanitatea nu are nimic de a face cu ea, iar înţelepciunea şi judecata au dovedit, în timp şi eternitate, că este vrednică de a fi chemată singura fericire adevărată. Pentru hrănire, alinare, bucurie şi înviorare, nici un vin nu poate rivaliza cu dragostea lui Isus. Să ne astâmpărăm setea cu ea în seara aceasta.

C.H. Spurgeon

7 Ianuarie

 „Soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 4:12

Observaţi cuvintele duioase prin care cerescul Solomon se adresează miresei Sale, Biserica, cu intensă afecţiune: Soro — cineva apropiat de Mine prin legături de rudenie, împărtăşind aceleaşi simpatii. Mireaso — cea mai iubita şi mai apropiată, unită cu Mine prin legăturile tandre ale iubirii; dulcea mea tovarăşă, parte din Mine însumi. Soră prin naşterea Mea în Betleem, prin care M-am făcut os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mireasă prin alegerea cerului, prin care v-am făcut părtaşi la neprihănire. Sora mea pe care o cunosc din copilărie, pe care am vegheat-o de când s-a născut Mireasa mea aleasă dintre toate fetele, îmbrăţişată cu braţele iubirii şi făgăduită Mie pentru totdeauna”.

Vedeţi dar că Regele nostru ceresc nu se ruşinează cu noi, fiindcă El recunoaşte cu plăcere această dublă legătură. Am folosit de două ori cuvântul „mea” pentru a arăta cât de mare este afecţiunea lui Christos faţă de biserica Sa. El îşi „găseşte plăcerea în fii oamenilor” (Proverbe 8:31), fiindcă acei fii ai oamenilor sunt cei aleşi de El. El, Păstorul, se îngrijeşte de turmă, fiindcă este turma Sa. El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10), fiindcă ceea ce era pierdut îi aparţinea dinainte de a se fi pierdut. Biserica aparţine în totalitate Domnului ei; nimeni altcineva nu poate să pretindă stăpânire asupra ei.

Isuse, biserica Ta doreşte să-ţi aparţină! Fie ca orice suflet însetat să bea apă din izvorul acesta. Suflete, Christos este alături de tine în părtăşie. Christos îţi este aproape prin legătura căsătoriei, şi tu îi eşti scump! Iată, el îţi strânge mâna în palmele sale, spunându-ţi „Soro, mireaso”. Observă că cele două ancore prin care eşti legat de El îţi oferă siguranţa că Domnul nu poate şi nu vrea să-ţi dea drumul. Prea iubiţilor, nu fiţi leneşi în a-I întoarce flacăra iubirii Sale.

C.H. Spurgeon

7 Decembrie

„Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii.” 1 Corinteni 1:28

Umblă pe străzi la lumina lunii, dacă ai curaj, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Veghează atunci când noaptea e întunecată, vântul va şuieră şi hoţii se ascund în pragul uşilor, şi îi vedea pe păcătoşi atunci. Du-te la închisoare şi plimbă-te printre celule; vei observa oameni cu fruntea încruntată, oameni pe care nu ţi-ar plăcea să-i întâlneşti noaptea, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Du-te la şcolile de corecţie, şi urmăreşte-i pe cei care au demonstrat o depravare juvenilă, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Traversează mările spre locurile în care oamenii mănâncă oase cu carne de om pe ele, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Du-te unde vrei, fiindcă nu ai nevoie să cutreieri tot pământul în căutarea păcătoşilor; ei sunt prezenţi pretutindeni. Ii vei găsi pe străzile fiecărui oraş, orăşel, sat şi cătun.

Pentru cei ca ei a murit Isus. Dacă ai alege cele mai îngrozitoare specimene de umanitate, aş avea totuşi speranţă pentru ei, fiindcă Isus Christos „a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Luca 19:10). Dragostea a ales câţiva dintre cei mai răi pentru a fi cei mai buni. Pietricelele din izvorul Harului s-au transformat în diamante pentru coroana regală. El transformă cea mai nevrednică aramă în aur curat. Dragostea răscumpărătoare a pus deoparte mulţi dintre cei mai răi pentru a fi răsplata chinurilor Mântuitorului.

Harul efectiv cheamă pe cei mai răi dintre cei răi să stea la masa îndurării; de aceea, nimeni să nu deznădăjduiască. Cititorule, pentru dragostea care străluceşte în ochii înlăcrimaţi ai lui Isus, pentru dragostea care curge din rănile Lui sângerânde, pentru dragostea credincioasă, pură, imparţială şi neclintită, pentru compasiunea din inima Mântuitorului, te implor să nu treci nepăsător pe alături. Crede în El, şi vei fi mântuit. Incredinţează-ţi sufletul în mâna Lui, şi El te va duce la dreapta Tatălui, în slavă veşnică.

Meditaţii C. H. Spurgeon

O schimbare în noi

Oare unde și când ne-am pierdut
Conștiința și gândul rațiunii?
Cum și de ce ne-am vândut
Pacea, cum fac toți nebunii?

De ce ne-am legat de pământ
Și suntem mai reci și mai goi?
De ce alergăm tot în vânt,
Și strângem grămezi de gunoi?

De ce ne distrugem credința
Gonind ca turbații spre hău?
De ce nu dorim biruința
Să-nvingem prin bine-orice rău?

De ce ne-amăgim cu veninul
Păcatului greu și amar?
De ce nu alegem Divinul
Ce-a stat pironit pe calvar?

De ce nu dorim părtășia,
Unitatea cu frații din jur?
De ce nu ne place-armonia?
De ce n-avem sufletul pur?

De ce ne-adâncim în minciună
Și-n suflet purtăm doar război?
De ce nu ne ținem de mână
Și nu ne iubim noi pe noi?

De ce suntem plini de ranchiună
Bârfind, în loc să iubim?
De ce nu trăim împreună,
Și vrem despărțiți să trăim?

De ce suntem gata de ceartă
Și stăm pregătiți de scandal?
De ce nu-nvățăm cum se iartă,
Și-ajungem în ultimul hal?

De ce nu alegem scriptura
Și-alegem mereu ce-i murdar?
De ce ne cuprinde-ades ura
Și suntem săraci, fără har?

Sunt multe-ntrebări ce mă dor,
Și-n suflet îmi fac răni enorme.
Și când mă gândesc, mă-nfior,
Că ura a prins multe forme.

Și nu vrem deloc o schimbare,
Ne place acolo-n păcat.
Iar asta e trist și mă doare
Și sufletul meu e-ntristat.

Mă rog cu toată credința
Și cer de la Domnu-ndurare,
Să ne umple pe toți cu dorința
De-a face în noi o schimbare.

Cu noi să înceapă schimbarea,
Din noi să țâșnească izvorul,
Să vadă întreagă suflarea
Că Domnul e biruitorul!

Nichifor Nicu 

Geneză

Noi spunem că totul a izvorât din gol,
Golul acela ce conținea nevoia,
Din somnul unui singur demiurg
Din care spațiul și vremurile curg,
Să zidească visul ce-i împlinește voia,
Voia de a fi izvorul tuturor!

Nu știm ce-a fost, iar de vom ști vreodată,
Ar trebui să fim asemeni celui care,
S-a dăruit, nepăsător că moare,
Ca să devină conștiință preacurată!

Scânteia lui e peste tot și-n toate,
În cele ce-au fost, în toate câte sunt
Și vor fi, căci mai presus de moarte
Toate sunt una: Dumnezeu cel sfânt!

 Nicu Hăloiu

12 Septembrie

„Domnul este un Dumnezeu gelos.” Naum 1:2

Domnul nostru este foarte gelos pe dragostea ta, credinciosule. Te-a ales El? Atunci nu poate îndura ca tu să alegi pe altcineva. Te-a cumpărat El cu sângele Său? Atunci nu poate îndura ca tu să gândeşti că îţi aparţii ţie sau acestei lumi. Te-a iubit cu o dragoste atât de mare, încât nu a vrut să fie în ceruri fară tine; a ales să moară El, ca să nu te vadă pe tine murind. El nu poate îndura nici un obstacol între dragostea inimii tale şi El însuşi. Este foarte gelos pe încrederea ta. Nu îţi va permite să te încrezi într-un braţ de came. Nu poate îndura ca tu să sapi puţuri crăpate, atunci când izvorul de apă vie este întotdeauna la dispoziţia ta. Când ne sprijinim pe El, El este bucuros; dar când ne transferăm dependenţa supra altuia, când ne sprijinim pe înţelepciunea noastră sau pe un prieten — şi, cel mai rău, când ne încredem într-o lucrare a mâinilor noastre —El este nemulţumit şi ne va pedepsi ca să ne întoarcă la Sine.

El este foarte gelos şi pe tovărăşiile noastre. Nu trebuie să existe nici o persoană cu care să vorbim mai mult decât vorbim cu Isus. Să rămâi numai în El este adevărata iubire; dar să comunici cu lumea, să găseşti mângâiere în plăcerile fireşti, sau chiar să preferi societatea iubiţilor tăi creştini timpului petrecut cu El, toate aceste lucruri sunt dureroase pentru Dumnezeul nostru gelos. El este fericit să rămânem în El şi să ne bucurăm de tovărăşia Lui constantă. Multe din încercările pe care El le trimite asupra noastră au drept scop îndepărtarea inimilor noastre de la lucrurile create şi apropierea de Creator.

Fie ca această gelozie, care ne tine întotdeauna aproape de Christos, să fie o mângâiere pentru noi; fiindcă, dacă El ne iubeşte atât de mult încât îi pasă de dragostea noastră, putem fi siguri că nu va îngădui să ni se întâmple nimic rău, şi că ne va proteja de toţi duşmanii. O, dacă am avea destul har ca să ne păstrăm inimile pentru Christos astăzi, şi să închidem ochii cu gelozie sfântă la toate fascinaţiile lumii!

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 August

„Christos, viaţa voastră.” Coloseni 3:4

Expresia minunată a lui Pavel arată că Christos este izvorul vieţii noastre. „ Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre” (Efeseni 2:1). Aceeaşi voce care l-a chemat pe Lazăr afară din mormânt ne cheamă la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). El este acum substanţa vieţii noastre spirituale. Prin viaţa Lui trăim. El este în noi, nădejdea slavei, sursa acţiunilor noastre, gândul central care directionează orice alt gând. Christos este susţinerea vieţilor noastre. Cu ce altceva se poate hrăni creştinul, dacă nu cu trupul şi sângele lui Christos? „Pâinea, care se coboară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară” (loan 6: 50). O, pelerini obosiţi de pustiul păcatului, nu veţi găsi în altă parte o firimitură care să potolească foamea sufletelor voastre! Christos este mângâierea vieţilor noastre. Toată bucuria adevărată vine de la El; în timpurile de necaz, prezenţa Lui este alinarea noastră.

Nu există nici un alt motiv pentru care să trăieşti, în afară de El, și „bunătatea Lui preţuieşte mai mult decât viaţa” (Psalmi 63:3)! Christos eset obiectul vieţilor noastre. Asemeni vaporului care Se grăbeşte să ajungă în port, credinciosul se grăbeşte spre limanul din inima Mântuitorului. Asemeni săgeţii care zboară spre ţintă, creştinul aleargă spre desăvârşirea părtăşiei sale cu Isus Christos. Asemeni soldatului care luptă pentru căpitanul său şi este onorat de victoria căpitanului, credinciosul luptă pentru Christos şi îşi primeşte triumful din triumful Stăpânului său.

Pentru el „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Christos este exemplul vieţilor noastre. Acolo unde există viaţă înăuntru, va fi o mare extindere, şi se va dezvolta şi în afară. Dacă trăim în Strânsă legătură cu Domnul Isus, vom fi asemeni Lui. Îl vom păstra mereu înaintea ochilor ca pe un Exemplu divin, şi vom căuta să călcăm pe urmele Lui, până când El va deveni coroana vieţilor noastre în slavă. O, cât de sigur, cât de onorat, cât de fericit este creştinul, dacă Christos este viaţa lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon