Nu vă potriviți chiplui veacului

Nu vă potriviți chipului acestui veac
Veacul vă va da nepotrivitul leac
Vă va da amărăciune în loc de dulceață
Vai, înșelăciune e a lui povață!

Nu vă potriviți pământescului model
Căci nu-i place părtășia din Betel
Lumescul model e creat de tatăl minciunii
Care-ncearcă să ucidă efectul minunii.

Nu vă potriviți chipului culturii
Găsiți îndrumări în filele Scripturii
Și veți putea evita grota-ntristării
Veți fi eroi nu victime-ale întâmplării.

Dacă Net-ul vă fură timpul rugăciunii
Plasați-l în colțul unde sunt tăciunii
Doar ce-i scris sub inspirație divină
Aduce-n ființe pace și Lumină.

Din ce poate oferi tehnica modernă
Luați doar ce dă tihnă internă
Ce veți face dacă nimic bun n-ați aflat?
Spuneți și la alții că nu v-a interesat.

Nu vă potriviți ideilor ce propagă
Mersul spre-un țel pe calea cea largă
Idei cu izvorul în Rai vă formează
Să mergeți cu Cel ce bucurii creează.

Hrănind ființele cu bucate alese
Din vechiul și noul Testament culese
Nimeni nu va putea să răpească crezul
Declarat, demult, când a fost botezul.

Caracterul format prin credincioșie
Ne face demni de veșnica-Mpărăție
Doar Cuvântul revelat ne leagă de Creator
Și ne dă spor pe-al Evangheliei ogor.

Nu vă potriviți chipului acestui veac
Căci emite principii care nu satisfac
Doar modelul venit la noi prin Întrupare
Ne-ndrumă, zilnic, spre eterna valoare.

George Cornici

7 Ianuarie

Pentru mine, a trăi este Christos.” Filipeni 1:21

Credinciosul nu trăieşte întotdeauna pentru Christos. Începe să facă aşa atunci când Dumnezeu Duhul Sfânt îl convinge de păcat, şi când este adus prin har să vadă cum Mântuitorul îi ispăşeşte păcatele. Din momentul acela al naşterii din nou, credinciosul începe să trăiască pentru Christos. Isus este pentru credincioşi „comoara de mare preţ” (Matei 13:46), pentru care suntem gata să vindem tot ce avem. Ne-a câştigat dragostea atât de complet încât inima noastră bate doar pentru El.

Vrem să trăim pentru gloria Lui, şi suntem gata să murim pentru a apăra Evanghelia Sa. El este scopul vieţii noastre şi modelul după care ne sculptăm caracterele. Cuvintele lui Pavel înseamnă mai mult decât crede majoritatea oamenilor. Mulţi vor spune că Pavel declară că sfârşitul vieţii lui este Christos, dar, mai degrabă, întreagă viaţa lui a fost Isus! In cuvintele unui sfânt din vechime, El a „mâncat şi băut şi dormit viaţa veşnică”. Isus era aerul lui, sufletul sufletului său, inima inimii sale, viaţa vieţii sale. Poţi să spui tu, ca şi creştin, că trăieşti după acest ideal? Poţi să mărturiseşti că pentru tine „a trăi este Christos”? Îţi faci munca pentru Christos, sau munceşti pentru beneficiul tău şi pentru bunăstarea familiei tale? Întrebi „este acesta un motiv de bază”? Pentru un creştin este. Profesia lui este să trăiască pentru Christos. Cum poate să trăiască altfel fără să comită adulter spiritual? Sunt mulţi cei care îndeplinesc acest principiu într-o oarecare măsură, dar cine îndrăzneşte să spună că el trăieşte în întregime pentru Christos, aşa cum a
făcut apostolul?

Totuşi aceasta şi numai aceasta este adevărata viaţă a unui creştin — izvorul ei, scopul ei, felul ei şi sfârşitul ei. Toate se adună într-un singur cuvânt: Isus. Doamne, acceptă-mă. Mă prezint în faţa ta, rugându-mă să trăiesc prin Tine şi pentru Tine. Îngăduie-mi să fiu vita de jertfă care stă între plug şi altar. Îngăduie ca motto-ul meu să fie: Gata pentru muncă sau pentru jertfă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Oprește-te s-asculți …

N-auzi cum povestește vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă și-aleanu-și varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră și cântă
Frunzișu-n frasini îl frământă?
Șoptește tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!

S-asculți și picurii de ploaie,
Când vin mărunți, ori cad șiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un șopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuș fără cădere,
Nici viață nu-i fără durere!

Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiș îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-și lasă albia să sece,
Un clipocit și se desparte
Că-l mână dorul mai departe…
Șoptește: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!

Olivia Pocol  

Fericit si sanatos

Text: Proverbe 15:1-15

O inimă veselă este un bun leac. ”           Proverbe 17:22

Titlul unui articol de ziar, mi-a tras atenţia: „Stresul şi bolile inimii”. Se spunea că stresul contribuie la producerea bolilor de inimă. De mulţi ani, se recunoştea că stresul contribuia la depunerea unor substanţe pe pereţii arterelor, in unele cazuri, aceste blocaje produc dureri, crize şi atacuri de inimă. Pînă acum, adevărata cauză care provoacă aceste blocaje i-a încurcat mult pe specialişti. Conform articolului, o echipă de specialişti de la Universitatea Purdue au descoperit că nişte substanţe chimice din creier, „asemănătoare narcoticelor, joacă un rol esenţial în aceste boli”. (Narcoticul este definit ca substanţa ce produce odihna sau inactivitatea.) Henry U. Bryant, şeful grupului, a spus că narcoticele naturale ale trupului acţionează ca „o legătură obişnuită între anumiţi stimuli de stres si bolile cardiovasculare.” Ştirile, în conluzie, spuneau că în ciuda acestor descoperiri, modul cum influenţează aceste substanţe chimice administrarea colesterolului de către organism, rămîne încă o enigmă.


Cînd Solomon a scris cuvintele din textul de azi, nu avea acces la cunoştinţele pe care le avem azi. Cu toate acestea, el afirmă că „o inimă veselă este un bun leac, dar un duh mîhnit usucă oasele”. Solomon ştia că un om bine dispus, fără stres şi îngrijorări, nu este atît de înclinat spre probleme fizice ca şi cei îngrijoraţi şi deprimaţi. Cît de important este, de aceea, să ştim şi să ne încredem în Domnul, pentru că „ferice de cine are ajutor pe Dumnezeul lui Iacov” (Psalmul 146:5).        – R.W.D.

Inima ce crede cantă într-una,
Zboară uşoară spre stele;
Izvorul de pace curge mereu
în vremuri bune sau rele. ”        – Anonim.

O inimă veselă bate toată ziua, dar o inimă tristă oboseşte într-o clipă.

Painea zilnica

Nemurire

Nu rămânem în incinte care vor pieri odată,
Nu în valea pribegiei vom primi noi o răsplată
Nu dorim o moștenire cu amprente de tăciune
Știm ce-a vrut să spună Cartea prin vorba ”deșertăciune”.

Nu pledăm pentru principii care n-au la rădăcină
Solul cel fertilizat cu particula divină
Nu, speranța nu se-așează, undeva, la un nivel
De-unde nu putem vedea binecuvântatul Țel.

Crezul ce ne-a modelat ne menține pe cărare
Astfel că de-aici vedem Patria Nemuritoare
Arătăm, oricui ne-ar cere, actul de identitate
Nu putem să renunțăm la destin și demnitate.

Nu luptăm pentr-o cunună ce se ofilește iute
Prin Cuvânt putem învinge și confuzii și derute
Călători suntem prin lumea gloriilor ce se sting
Numai sfinte revelații ne-nfășoară, ne ating.

Ce spune filozofia cu privire la menire
Cum că viața-i o enigmă ce-i învăluită-n fire
E gândire cu izvorul în ființa nepredată
O, de ar cunoaște harul și Iubirea revărsată!

Care-i tainica putere ce a susținut martirii?
De-unde au avut curaj, curajul mărturisirii?
S-au lăsat pătrunși de raze cu nuanțe de-nviere
Și în ceasul cel mai greu au simțit o adiere.

Nu, privirea nu se-oprește în vreun strat din atmosferă
Ci pe aripi de credință e-n edenica Arteră
Consecința e cântare și cucernică slujire
Imnul intonat, mereu, se numește: NEMURIRE.

George Cornici

La Izvorul celui ce strigă

ReferințeJudecatorii 15:18-19 Ioan 15:5

„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân
Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

Era învins acum, în lanțuri de aramă,
trudea învârtind râșnița filisteană;
Samson, cel rânduit a fi judecător,
chemat să izbăvească-al Domnului popor.

Oftând amar plecă privirea în țărână,
din obicei, căci ochii lui nu mai aveau lumină.
A fost trădat, vândut, scuipat în față
și-acum nu-și mai dorea nimic în viață

decât să guste încă-o dată biruința.
Temnița rece nu i-a îngropat credința
pentru că-și amintea cum nu demult pe munte,
Dumnezeu îi făcuse harul rugăciunea să-i asculte.

Când deznădăjduit a strigat către cer:
„Îndură-Te, dă-mi apă să nu pier!
Căci Tu mi-ai dat această mare izbăvire,
eu sunt doar rob, Tu – Dumnezeu peste-omenire.”

Ruga credinței, în smerenie, va fi ascultată,
și câtă binecuvântare-aduce când e practicată.
Ce viață de biruitor ar fi avut Samson
de se ruga mai des, să-și amintească lui că e doar om!

În rugăciune noi rostim și ne-amintim mereu,
ce mici suntem și cât de mare este Dumnezeu!

Şerban Lavinia

Marea trecere

ReferințeEclesiastul 3:11

Mi se scurg zilele în clepsidra nemiloasă a timpului,
Adie puțin clipele şi apoi, purtate pe aripa vântului,
Plutesc înspre zări depărtate şi fără întoarcere,
Astăzi e ieri şi mine e azi – o tăcută, implacabilă trecere.

Multe s-au dus, mai puține sunt cele rămase
Au zburat iute clipe de vis efemere pe pagini întoarse
Tablouri dragi cu chipuri, cu zâmbet neşters
Trudesc să m-oprească puțin din grabnicul mers.

M-am intrebat: cine sunt, ce am fost, ce voi fi?
La ce bun, o viață aici cineva şi-ar dori?
Doar asta să fie? Un cânt, un fior, un cuvânt?
Un abur ce se-arată puțin, între cer şi pământ?

Credința, Nădejdea, Iubirea, chiar gândul înalt,
La ce-ar folosi să le ai, dacă totu-i în van, e neant?
Totul să fie, doar zbatere-ntre leagăn şi cruce?
Marea mea trecere, spre ce liman mă va duce?

Doresc mai mult decât o viață şi-o plecare senină,
Doresc nemurirea, râvnesc să trăiesc în lumină!
Însetat de Cuvânt, caut izvorul cu apa cea vie,
Fiindcă-n mine Dumnezeu a înscris: „Veşnicie”!

Olivia Pocol

A înviat Isus

Stă țintuit pe cruce, pe Golgota,
Isus Hristos și-n jurul Lui privesc
Ostași romani, aprozii și cohorta
De oameni răi, ce moartea I-o doresc.

Privind la Fiu Său, Cerescul Tată,
Și-a ‘ntors cu-amar privirea sus în Cer
Iar prin văzduh cu mintea-ntunecată
Venea râzând în hohot, Lucifer…

Fiind acum cuprins de frenezie
C-a reușit pe Domnu-a răstigni;
Dar planul Sfînt el n-avea cum să-l știe
Nici ce se va-ntîmpla a treia zi.

Acum cuprinși de-aceiași bucurie
Și-aprozi și preoți ținta și-au văzut
C-au vrut demult într-un mormânt să-L știe
C-au vrut și ei, ce Lucifer, a vrut.

Din toată trista scenă, doar tâlharul
L-a înțeles pe Domnul și-a primit
Iertarea de păcat numită: Harul
Fiind pe veci salvat și mântuit.

Isus în chinuri a strigat „- Mi-e sete!”
Și nici un srop de apă n-a primit
Ci-n schimb I-au dat oțet într-un burete
Ca-n urmă să declare: „- S-a sfârșit!”

Deși la ucenici Isus le spuse,
Deși atunci au fost încredințați,
Acum orice speranță dispăruse
Fiind dezamăgiți și-ndurerați.

Dar cînd spre-a treia zi dădură zorii
Un fulger tot văzduhul l-a brăzdat
Și leșinați căzură păzitorii
Când la mormânt, un Înger s-arătat.

Rupând pe veci a minții rațiune,
Dintr-un mormânt cu piatră ferecat,
A săvârșit cea mai de preț minune
Isus Hristos din morți a înviat!

A înviat Isus, Izvorul Vieții!
Cu moartea Lui, El moartea birui;
Luceafărul din zorii dimineții
Și Soarele ce nu va asfinți.

Cînd s-au trezit ostașii, plini de frică,
La marii preoți ei au alergat
Și tremurînd au început să zică:
-” Să știți cu toți… Hristosul… A-nviat!”

„Rabuni!” izbucni în plâns Maria –
Când pe Învățător L-a cunoscut
Cine-ar putea să spună bucuria
Ce sufletul, deodată, i-a umplut?

A înviat Isus și-i sărbătoare!
A sfărâmat și lanțuri, și peceți
Și cine crede-n El, în veci nu moare;
Isus e dătătorul noii Vieți.

A înviat Isus, și-n tot pământul
Creștinii dus-au vestea-n lung și-n lat
„De dragul nostru-a suferit mormîntul,
El S-a smerit dar Tatăl L-a’nălțat”!

El S-a ‘nălțat lăsând Mângăietorul
Prin El avem al Harului șuvoi
– Rabuni! Te dorim, ne arde dorul!
Ca într-o zi, să înviem și noi!

Daniel Hozan

Iubită lume-a sosit ceasul…

Iubită lume, -a sosit ceasul
Stropșirii templelor prea seci
Și nu-s tălăngi să țină pasul
Atâtor drumeții de veci,
Nici bocitori cerând cu glasul,
Izvor de lacrimi să-i petreci.

În racle ajunge un mic grup
Căci nu mai este loc sub iarbă,
Și-n foc se zvârle orice trup,
Din valul de pedeapsă oarbă.

Se prind tălăngile de mână
Din zori și până în amurg,
Jelind ce au la îndemână,
Cu clopoțitul lor prelung.
Ajung și-n patria română,
Și orice inimă străpung.

Și glasul tristei vești străpunge
Parcă, întregul Univers,
Dar la guverne nu ajunge,
Nici chiar al morții grav demers.

Precum un sul, așa se strânge
Tot Universu îngreuiat,
De-atâta rău și-atâta sânge,
Ce-a fost vărsat nevinovat.
(Guvernele ne vor convinge
Că nu e chiar de speriat… )

Văzduhu-i înfierat și urlă
În felul lui, amestecat
Cu urletul din orice turlă
Și templu rece, întunecat.

S-au stins ale fericirii focuri,
Umbrită-i orice bucurie,
Și vântul geme printre blocuri,
Cu neantul parcă-n armonie…
Miroase totul a batjocuri
Și-a cufundare-n veșnicie.

Azurul se îmbracă-n noi
Ce n-am întunecat văzduhul,
În rest, ca-n ziua de apoi,
O groază care-ți smulge duhul.

Dreptăți și adevăruri multe
Se-ntrec pe net și se înfierbântă,
Se tot spun vrute și nevrute,
Da-s și chemări la Calea Sfântă;
Însă, nu-s suflete să-asculte,
Minciuna toate le înmormântă!

E-o stare demnă de deplâns
Dar nu vom plânge că e greu,
Căci noi suntem chemați la plâns,
Pentru ce plânge Dumnezeu.

Cu fiecare zi murim
Apropiindu-ne de-o pauză
Din care-apoi, veșnici ieșim.
Trăim murind pentru o cauză,
Depinde doar ce prețuim
Și pe ce lucruri punem bază.

Covid… cheamă la pocăință
Apoi, se întoarce mânios
Pentru-a se atinge de ființă,
Și vai de cel fără Hristos!

Mass-media-i un ecou tenebru
Cu vești tot mai de speriat…
Și lumea, un concert funebru
Pe-un piedestal avariat
Dar noi, uniți membru cu membru,
Suntem un trup de invidiat.

Căci formăm trupu-Atotcelebru
Al lui Hristos Cel înviat!

Ioan Hapca

Plăcerea sacrificiului

Voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine. 2 Corinteni 12:15

După ce Duhul lui Dumnezeu a turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, începem să ne identificăm deliberat cu interesul lui Isus Cristos faţă de alţi oameni; iar Isus Cristos manifestă interes faţă de orice om. În lucrarea creştină nu avem nici un drept să ne ghidăm după afinităţile noastre; de fapt, acesta este unul dintre cele mai mari teste ale relaţiei noastre cu Isus Cristos. Plăcerea sacrificiului este că-mi dau viaţa pentru Prietenul meu.

Nu o azvârl, ci-mi dau viaţa în mod deliberat pentru El şi pentru interesul Lui faţă de alţi oameni, nu pentru o cauză. Pavel şi-a consumat viaţa pentru un singur scop: să poată câştiga oameni pentru Isus Cristos. Întotdeauna i-a atras pe oameni la Isus, nu la el însuşi. „M-am făcut tuturor totul ca, oricum, să mântuiesc pe unii dintre ei.” Când un om spune că trebuie să-şi dezvolte o viaţă de sfinţenie singur, Dumnezeu nu mai este de nici un folos pentru semenii lui: el se aşază pe un piedestal, izolându-se de restul societăţii. Pavel a fost un om sfânt; oriunde mergea, Isus Cristos S-a putut folosi de viaţa lui. Mulţi dintre noi trăim pentru noi înşine şi Isus Cristos nu se poate folosi de viaţa noastră. Dar dacă ne-am predat cu totul lui Isus, nu mai slujim scopurilor noastre personale.

Pavel a spus că ştie cum să fie „o ştergătoare de picioare” fără să-i fie silă de asta,deoarece izvorul principal al vieţii lui era devotamentul pentru Isus. Noi avem tendinţa să fim devotaţi nu lui Isus Cristos, ci lucrurilor care ne eliberează din punct de vedere spiritual. Nu aceasta a fost motivaţia lui Pavel: „Căci aproape să doresc să fiu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei” – o afirmaţie nerealistă, extravagantă? Când un om este îndrăgostit, astfel de vorbe nu sunt o exagerare, iar Pavel a fost îndrăgostit de Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS