Când greul te apasă

Când greul te apasă, și parcă nu- poți spune
Atunci ca niciodată, spune-i Lui în rugăciune.
Isus te înțelege, cum nimeni n-ar putea
Nici tată, mamă, prieten, oricât de mult ar vrea.

El vede suferința, El vede și durerea
La vremea potrivită, ți -aduce mângăierea
Așteaptă în tăcere, așteptă, ai răbdare,
Căci doar așa primi-vei biruință-n încercare.

Nu te uita la valuri și nici la zidul tare
Ce parcă-n minte-adesea ridică o ‘ntrebare:
„O până când Isuse, va trebui să- ‘ndur
Ocară și rușine, chiar de la cei din jur?”

„O, da, o nu te teme, încă puțin de așteptat.
Mai plângi, mai rabdă-o clipă, căci de tine n-am uitat.
Eu cântăresc durerea și lacrimi îți adun,
Dar tu mereu veghează, ca un străjer pe turn.”

Așa îți spune Domnul, acel ce te-a ‘ntocmit:
„Voi fi cu tine-n vale, în locul cel umbrit
De-aceea nu ai teamă și nu te- ‘ngrijora
Căci vine izbăvirea și -atunci vei spune așa:

„Slăvit să fii Isuse, că -n ceasul cel mai greu
Ai stat mereu cu mine, deși nimic sunt eu.
Dar prin jertfa din Calvar, și prin sângele -ți divin
Recunosc că tot ce am și tot ce sunt e doar prin Tin’.”

O clipă mai degrabă, aș vrea să te slăvesc
Căci îmi vei da putere deplin să biruiesc
Și voi cânta o laudă, Dumnezeului Prea’ nalt
Că în toate cu iubire, mâna Lui m-a ‘nconjurat.

Birjac Ovidiu 

15 Septembrie

El nu se teme de veşti rele.” Psalmi 112:7

Creştine, nu ar trebui să te temi de sosirea veştilor rele. Dacă eşti supărat din cauza lor, cu ce te deosebeşti de ceilalţi oameni? Ceilalţi oameni nu au un Dumnezeu la care să meargă. Ei nu I-au simţit niciodată credincioşia, aşa cum ai făcut tu. Nu este de mirare că sunt doborâţi de îngrijorare şi copleşiţi de frică, dar tu declari că ai un alt fel de spirit. Tu ai fost „născut din nou… la o nădejde vie” (1 Petru 1:3), şi inima ta trăieşte în cer, nu în lucrurile pământeşti. Dar dacă eşti văzut la fel de îngrijorat ca ceilalţi, care este valoarea harului pe care spui că l-ai primit? Unde este demnitatea naturii noi, pe care pretinzi că o ai? Dacă eşti plin de teamă, ca şi ceilalţi, vei fi condus, fără îndoială, la aceleaşi păcate ca şi ei, sub încercarea aceloraşi împrejurări. Cei lumeşti, atunci când simt copleşiţi de rele, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Ei murmură şi cred că Dumnezeu îi tratează prea aspru. Vei cădea şi tu în acelaşi păcat? Îl vei provoca pe Domnul aşa cum fac ei?

Mai mult, oamenii nepocăiţi apelează la mijloace nedemne ca să scape din greutăţi, şi e sigur că şi tu vei face la fel, dacă cedezi presiunii prezente. Increde-te în Domnul, şi „nădăjduieşte în El” (Psalmi 37:7). Cea mai sigură cale este să faci ceea ce a făcut Moise la Marea Roşie: „staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (Exod 14:13). Dacă dai frâu liber temerilor atunci când auzi veşti rele, nu vei fi în stare să înfrunţi necazul cu calmul care te întăreşte pentru datorie şi te susţine în încercări.

Cum poţi să îl slăveşti pe Dumnezeu dacă eşti laş? Sfinţii au cântat adesea laudă lui Dumnezeu în foc, iar tu o să te îndoieşti şi o să disperi, de parcă nu ai avea nici un ajutor, şi astfel o să-L măreşti pe Cel Pret înalt? Încurajează-te, deci, şi întemeiază-ţi credinţa pe credincioşia Dumnezeului legământului, nu lăsa să ţi se „tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (loan 14:27).

Meditaţii C. H. Spurgeon

24 Iulie

Staţi pe loc, si veti vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.” Exod 14:13

Aceste cuvinte conţin porunca lui Dumnezeu adresată credinciosului care trece prin mari încercări şi are extraordinare greutăţi. El nu poate da înapoi, şi nu poate merge înainte. Este legat de mâna stângă şi de cea dreaptă. Ce să facă acum? Cuvântul Domnului pentru el este „staţi pe loc”. Este Spre binele lui să asculte cuvântul Domnului în asemenea vremuri, fiindcă sfătuitorii răi vin şi ei cu sugestii. Disperarea şopteşte: pune-te jos şi mori; renunţă la tot”. Dar Dumnezeu ne dă curaj şi, chiar şi în cele mai rele timpuri, ne putem bucura de dragostea şi credincioşia Lui. Laşitatea spune „retrage-te; întoarce-te la calea lumii. Nu poţi să joci rolul creştinului; este prea greu. Părăseşte-ţi principiile”. Insă, oricât de mult va încerca Satana să te înşele, nu poţi cădea în cursă dacă eşti copil al lui Dumnezeu. Porunca Lui divină te-a sfătuit să mergi „din putere în putere” (Psalmi 84:7) şi aşa vei face, şi nici moartea nici viaţa nu te vor putea întoarce.

Dacă eşti chemat să stai pe loc o vreme, acest lucru îţi va reînnoi puterile pentru o mai mare înaintare. Nechibzuinţa strigă: „fă ceva! mişcă-te! este o prostie să stai şi să aştepţi”. Trebuie să facem ceva numaidecât. Trebuie să facem ceva, credem noi, în loc să ne uităm la Domnul, care va face totul, nu doar ceva. Îngâmfarea se laudă „dacă marea este în faţa ta, păşeşte în ea şi aşteaptă o minune”. Dar Credinţa nu ascultă nici de Îngâmfare, nici de Disperare, nici de Laşitate, nici de Nechibzuinţa, ci ascultă porunca Domnului, „stati pe loc”, şi stă, neclintită ca o stâncă.

„Staţi pe loc”. Luaţi poziţia unui om corect, gata de acţiune, aşteptând ordine viitoare, ascultând voios şi răbdător vocea conducătoare. Nu va trece mult şi Dumnezeu îţi va spune, aşa cum i-a spus lui Moise „spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Doamne, Te rugăm…

Doamne, scapă-ne de-această
Îndârjită nebunie!
Noi venim cu umilință
Ruga să-Ți trimitem Ție.

În dureri și suferință
Fii cu cei care Te cheamă,
Protejează-le copiii
Ce trec prin această dramă!

Au fost nevoiți să-și lase
Ce li-e drag în urma lor,
Cu obraji scăldați în lacrimi
Și-un rucsac sau cărucior…

Copleșiți de ce se-ntâmplă
Noi venim să-Ți cerem milă,
Să oprești curând războiul
Și jertfirea inutilă!

Doamne, Te rugăm, oprește
Tu, vărsările de sânge,
Căci ne doare nedreptatea
Și plângem cu cel ce plânge!

Noi în orișicare clipă
Te rugăm să-ndrepți privirea
Către cei ce plâng continuu
Și-Ți așteaptă izbăvirea!

Pentru cei în suferință
Prea puține putem face,
Însă, Doamne, Tu poți totul,
Numai Tu poți face pace!

Vieți ciuntite, vieți pierdute,
Negri nori de fum și ură…
Fii cu toți și data asta
Și de ei, Doamne, Te-ndură!

Nici noi nu știm ce ne-așteaptă
În acest teribil an,
Însă știm că peste toate
Tu ești Domnul Suveran!

Laura Minciună  

Izbavirea

Cand talazurile-ncearca barca vietii s-o scufunde,
Si cand soarele prin nouri nu mai poate a patrunde,
Cand speranta se destrama, sa-ti ridici spre El privirea,
Spre Acela, care poate, sa-ti aduca izbavirea.

Poate nu-ntelegi lucrarea ce ciudat o desfasoara,
Dar El n-a promis ca viata pe pamant va fi usoara;
Insa, nu va fi furtuna care ar putea vreodata,
Sa opreasca Salvatorul pan’ la tine sa strabata.

Chiar acum, cand lupti cu valul ce-ameninta sa te-inece,
El ridica stavilarul peste care nu va trece,
Caci a pus hotar durerii ce-i ingaduita-n viata,
Si ea nu-i decat o punte spre-nsorita dimineata.

Nu te indoi acuma, geana zorilor mijeste,
E aproape rasaritul, orizontul se zareste;
Are ganduri de nadejde, garantat ti-e viitorul
Iti intinde mana, iata-L, e Isus, Izbavitorul.

„Binecuvantat sa fie Domnul, care zilnic ne poarta povara, Dumnezeu, mantuirea noastra. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbavirilor, si Domnul, Dumnezeu, ne poate scapa de moarte.” Psalm 68:19,20.

Anca Winter

Isaia 12

În ziua-aceea însuți tu vei zice
O Doamne, știu că fost-ai supărat
Te laud azi cu inima ferice
Iar, ca mânia Ta să nu mă-nfrice
Ți-ai potolit-o și m-ai mângâiat.

Căci iată, Dumnezeu mi-e izbăvirea
Voi fi încredințat necontenit
Nu mă mai tem, căci Domnul mi-e-ntărirea
Mi-e pricina de laudă și menirea
Căci Domnul Dumnzeu m-a mântuit.

Din Apa Mântuirii voi veți scoate
Veți zice-atunci: -aduceți laude Lui!
Chemați Numele Domnului în toate
Vestiți a Lui lucrări nemăsurate
Și-a Lui Mărime pomeniți oricui.

Cântați de-acum cu inimi fericite
Spe Dumnezeu ridice-se-al vost’ cânt
Căci El făcut-a lucruri strălucite
Ce-ntotdeauna trebuie vestite
Să fie cunoscute pe pămînt.

Fiica Sionului, cu bucurie
Și veselie strigă către El
Că-n mijlocul Cetății, să se știe
E-Acel ce locuiește pe vecie
Măritul Domn, Sfântul lui Israel.

Daniel Hozan

Izbăvirea

Izbăvirea vine mereu de la Dumnezeu
În vremuri de neajuns și de nevoie
Când ne este ușor sau când ni-i greu
După cum lucrează în noi buna Sa voie.

Să picure și azi cerurile de sus
Să ploaie norii din belșug neprihănirea
Căci Domnul Isus Hristos ne-a adus
La toți credincioșii și păcătoșii mântuirea.

Ne-a izbăvit din casa robiei din captivitate
Și ne-a eliberat acum să nu mai fim robi
Ne-a dat putere îndeajuns și demnitate
Să nu mai fim proști, nebuni, neghiobi.

Chem pe Domnul și-L laud în rugăciune
Și sunt izbăvit deodată de vrăjmașii mei
Domnul mă eliberează de slăbiciune
Și bucuria mea are acum un nou temei.

El mă izbăvește din necazuri mereu
Și nu mă lasă cu cei răi să fiu asuprit
Îl laud căci este al meu Dumnezeu
Care pentru mine pe cruce a suferit.

Domnul Isus mă izbăvește adeseori
Din toate temerile mele ce îngrijorează
Ca să nu-mi lipsească inima de valori
Asupra mea El mă păzește și veghează.

M-a izbăvit din lipsă și din sărăcie
M-a izbăvit din prăpăstii prin al Său ajutor
A fost prezent mereu în a mea căsnicie
Și a fost cu noi mereu îngăduitor.

M-a izbăvit din negură și ceață
M-a izbăvit din întuneric și păcat
Când eram căzut El mi-a dat viață
Și cu blândețea Lui m-a ridicat.

Îți mulțumesc Doamne de izbăvire
De mântuirea Ta ce în noi mereu lucrează
De mesajele sfinte ce ne vin în vorbire
Și de tot ce Mâna Ta mereu lucrează.

Constantin Sferciuc 

Astăzi, Domnul îndurării

Astăzi, Domnul îndurării
Trece iarăși prin Cetate
Și prin mijlocu-adunării
Unde-s suflete întristate. . .

E rănit adânc în suflet
Și cu ochii înlăcrimați. . .
Nu aprobă-al nostru umblet,
Totuși, ne numește frați

Și cu-o vorbă prietenoasă
Se-apropie de fiecare,
Vorbă bună și duioasă
Încărcată de îndurare,

De îndurarea cea Divină
Care mângâie duios,
Cu un har plin de lumină,
Pe cel slab și păcătos.

Pentru cei ce nu-L primesc
Mai suspină cu durere. . .
Căci în trupul omenesc
Făr` de El, sufletul piere!

Și pieirea presupune
„Despărțirea” ce-o să fie
Chin cum nu se poate spune
Pentru întreaga veșnicie.

Iar pe-acest pământ nu este
Fericire pentru suflet,
Aici moartea urmărește
Neîncetat al nostru umblet!

Iată; Mâna îndurării
Stă întinsă mai departe. . .
Cunoști vremea cercetării,
Ori pasiv, urmezi spre moarte?

Dacă-aduni în astă viață
Bogăția lumii, toată
Are ea vreo importanță
Când viața ți se gată? !

Sau plăcerile lumești
Care-ți amăgesc privirea
Poți tu să le folosești
Ca să-ți afli izbăvirea. . . ?

Ce poate să mai rețină
Departe de Sfântul Miel
Și îndurarea Lui divină,
Prețuitu-ți suflețel? !

O, nu sta nepăsător
Față de îndurarea Lui
Că-ai să-L vezi Judecător
La sfârșitul veacului,

Când nu va mai fi îndurare
Ci doar Judecată dreaptă!
Nu trata cu nepăsare
Veșnicia ce te-așteaptă!

Azi e vremea cercetării,
Vremea Mântuirii-n dar,
Dar din cauza nepăsării
Toate-ți pot fi în zadar!

Ioan Hapca

Iartă-mi, Doamne

‎Iartă-mi, Doamne, nerăbdarea,
Când Tu ai fi vrut s-aştept
‎Mi-am ales singur “cărarea”,
‎M-a mânat neascultarea,
Însă … nu pe drumul drept‎.

Iartă-mi, Doamne, stângăcia
Şi slujirea fără har;
Proslăvind nimicnicia
Pun pe-un “taler” veşnicia,
Necinstind al Crucii dar.

Iartă-mi, Doamne, nerodirea,
‎Că-s sădit în via Ta,
‎Dar … “scaieţi” rodeşte firea,
Nu mi-am înţeles menirea
‎De-a săra şi lumina!

Iartă-mi, Doamne, nevegherea;
Prăbuşit, în adormire,
Mi s-a-ntunecat vederea,
‎Grabnic a urmat căderea
În pustiu şi pătimire‎.

Iartă-mi, Doamne, răzvrătirea,
Când din goana-mi mă opreşti,
Iartă-mi gândul rău, cârtirea,
‎Chiar de nu văd izbăvirea,
Ştiu că binele-mi doreşti!

‎Iartă-mi, Doamne, nesfinţirea
‎Şi credinţa slabă, mică,
Dă-mi din nou însufleţirea,
Roada bună, mulţumirea
Şi, în mila-Ţi, mă ridică!

Olivia Pocol

Pe marea vietii

Pe marea vieții azi vâslesc
Spre zarea-ndepărtată,
Dorind curând ca să sosesc,
S-ating Limanul cel ceresc
În Țara mult visată!

Căci știu și simt din depărtări
Parfumul veșniciei,
Cum umple zarea de cântări
Și-i poartă înspre desfătări
De har și bucurie,

Pe-acei ce-n viață au căutat
Comori nepieritoare
Și toate-n urmă au lăsat
Pentru Alesul Împărat
Ce șade în splendoare!

Vâslesc prin valuri, mă grăbesc
S-ajung curând acasă,
Talazuri multe năpădesc,
Zadarnic pare că trudesc…
Și nimănui nu-i pasă!

Îmi arde sufletul de dor
Și strig cu disperare,
Aștept o Mână de-ajutor
Să mă ridice, să nu mor
Răpus de întristare.

Se-nalță valul tot mai sus,
Furtuna se-ntețește,
Și simt c-aproape sunt răpus
De ce-o veni, de ce s-a dus,
De ce mă năpădește.

Se-ntunecă ziua-n amiaz
De negura ce vine…
Am vrut să am puțin răgaz
Să scap o clipă de necaz,
Să Te zăresc pe Tine!

Să Te mai văd printre-ncercări,
Să Îți mai simt iubirea
Să știu că-n mijloc de dureri
Tu porți a noastre mari poveri
Și ne dai izbăvirea.

Căci știu că nu pot să răzbat
Prin astfel de-ncercare
De unul singur, niciodat’
Când sunt de vânturi clătinat
Și văd că n-am scăpare.

Însă Te chem cu dor, Isus,
Pe Tine-n a mea barcă,
Să mustri valul de nespus
Ce se ridică tot mai sus,
Să mă scufunde parcă.

Arată-mi că mă poți salva,
Că nu-i zadarnic ruga
Că poți și vântul a-l mustra,
Că poți și marea a certa
Și-Ți ascultă porunca!

Arată-Te ca un Viteaz,
Fă-Ți Numele de slavă
Ia-mi jugul greu de pe grumaz
Să vadă toți că Tu și azi
Răspunzi fără zăbavă!

În Tine mă încred mereu
Și-n Tine-mi pun speranța!
Căci Tu ești Dumnezeul meu
Ce m-a salvat în ceasul greu
Și mi-a ocrotit viața!

M-ai izbăvit de-atâtea ori
Și mi-ai dat biruință,
Dar nu ca să mă lași să mor
Acum, când vin furtuni și nori
Și sunt în neputință.

Iubirea Ta de Salvator
Întrece-orice gândire!
De-acum și-n vecii vecilor
Te-oi lăuda Sfânt Creator
Pentru-a Ta izbăvire!

Valentin Ilisoi