20 Februarie

„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul.” Matei 4:1

Un caracter sfânt nu se fereşte de ispitire: Isus a fost ispitit. Când Satana ne ispiteşte, scânteile lui cad peste o grămadă de vreascuri. In cazul lui Christos, însă, au căzut în apă. Totuşi vrăşmaşul şi-a continuat lucrarea diavolească. Şi dacă diavolul a continuat să arunce scântei ştiind că nu se vor aprinde, ne dăm seama ce poate face atunci când ştie cât de inflamabile sunt inimile noastre. Chiar dacă ai fost sfinţit de Duhul Sfânt, aşteaptă-te să mai suporţi încă atacurile celui rău. In compania oamenilor sau în singurătate, nu suntem păziţi de încercări.

Isus Christos a fost dus departe de societatea oamenilor, în pustie, şi acolo a fost ispitit de diavolul. Singurătatea are farmecul şi beneficiile ei şi poate să te scape de pofta ochilor şi de mândria vieţii, dar diavolul ne va urma în cel mai tainic ungher. Nu te gândi că numai cei lumeşti au gânduri rele şi ispite blasfematoare, fiindcă şi cei credincioşi îndură aceleaşi lucruri. S-ar putea să fim confruntaţi cu cea mai întunecată ispită în cel mai sfânt loc. Cea mai arzătoare consacrare nu ne va asigura împotriva ispitelor satanice. Christos s-a consacrat iar şi iar. A fost mâncarea şi băutura Lui să facă voia Celui care II trimisese, şi totuşi a fost ispitit!

S-ar putea ca inima ta să ardă cu flăcări îngereşti de dragostea lui Isus, dar diavolul va încerca totuşi să te facă căldicel ca un Laodicean. Dacă mă vei întreba când îţi este permis să laşi deoparte armura, îţi voi răspunde că o poţi face atunci când Satana va renunţa la ispite. Asemeni cavalerilor de demult, trebuie să dormim cu platoşa şi coiful, fiindcă arhiamăgitorul ne pândeşte ca să-şi ia prada. Fie ca Domnul să ne ţină treji şi să ne dea izbăvirea finală din ghearele ursului şi din fălcile leului.

C.H. Spurgeon

9 februarie

 „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” Luca 11:4

Ar trebui să urmărim şi în fapte ceea ce căutăm şi cerem în rugăciune. Ar trebui să evităm ispitele, umblând mereu pe calea ascultării, astfel încât să nu-i oferim diavolului prilejul să ne ispitească. Nu trebuie să intrăm în desiş în căutarea leului. S-ar putea să ne plătim scump curiozitatea. Un leu s-ar putea să ne taie drumul sau să ne urmărească, şi noi nu avem nici o armă. Cel care întâlneşte leul, chiar dacă învinge, are de dus o bătălie grea. Este mai bine să ne rugăm să fim feriţi de ispititor. Mântuitorul nostru, care ştie ce înseamnă ispita, a spus ucenicilor Săi: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită” (Luca 22:40).

Dar, indiferent ce facem, avem parte de ispite; de aceea să ne rugăm: „lzbăveşte-ne de cel rău”. Dumnezeu a avut un Fiu fară păcat, dar nu a avut niciodată un Fiu care să nu fi fost ispitit. Omul „se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7), şi creştinul se naşte ca să fie ispitit.Trebuie să veghem întotdeauna fiindcă Satana dă târcoale ca un hoţ.

Credincioşii care au experimentat viclenia lui Satana ştiu că sunt anumite timpuri când el atacă de obicei, aşa cum în natură există anumite perioade ploioase. Atunci creştinul pune pază dublă, şi cel rău nu se mai apropie. Prevenirea este mai bună decât tratamentul; este mai bine să te înarmezi astfel încât diavolul sa nu te atace decât să înduri primejdiile luptei, chiar dacă învingi. Roagă-te în seara aceasta să nu fii ispitit, iar dacă totuşi ispita vine, să fii izbăvit de cel rău.

C.H. Spurgeon

Regele Iubirii

Referințe

Matei 21:8 | Marcu 11:8 | Luca 19:36

A fost cândva un Împărat
Venit din nemurire
Nu cerea tron și nici palat
Atât dorea… iubire.

Mulțimile-L aplaudau
Sorbindu-L din privire
În cale, flori Îi presărau
Când El dorea… iubire.

Spre Templu se-ndreptau cântând
Să-L ducă la sfințire
Privindu-i de pe-asinul blând
El ar fi vrut… iubire.

E sărbătoare în oraș
Sunt veseli în neștire
Smerit precum un copilaș
El Își dorea… iubire.

I-au pus coroană, sceptru `nalt
Ca regii cu mărire
El îi privea înlăcrimat
Că nu găsea… iubire.

Ca drept dovadă, în scurt timp
Îl duc la răstignire
Pe Regele din cer venit
Ce-i Dragoste… iubire….

Același Rege pe la noi
Cu lacrimi în privire
Mai trece azi, ne află goi
Și fără de… iubire.

E sărbătoare, ridicăm
Paharele-n ciocnire
Floricile, Florini serbăm
Când El caută… iubire.

Noi știm că-i sfântul Împărat
Venit din nemurire
Dăm milostenii, cap plecat
Dar nu avem… iubire.

La Golgota stă crucea Sa
Purtând a Lui jertfire
El bate la inima ta
Căutând în ea… iubire.

Mai vine încă-n sărbători
S-aducă izbăvire
Dar într-o zi călcând pe nori
Va face… o răpire.

De astăzi inima-i predai
Să intre-n stăpânire
Te va lua cu El în rai
Să simți a Sa… iubire.

 Cornelia Sărac 

21 Ianuarie

 „Fiindu-i foarte sete a strigat către Domnul şi a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire; şi acum să mor de sete?” Judecători 15:18

Samson era gata să moară de sete. Primejdia aceasta era total diferită de cele prin care trecuse înainte. Cu siguranţă, să-ţi fie sete nu este o problemă atât de mare ca a scăpa de o mie de filisteni! Dar, când setea 1-a biruit, Samson a simţit că pericolul prezent era mai mare decât pericolul din care fusese izbăvit în mod miraculos în trecut. Este un lucru obişnuit pentru poporul lui Dumnezeu care, după ce este izbăvit dintr-un pericol de moarte, se poticneşte întro problemă minoră. Samson ucide o mie de filisteni şi îi aşează grămezi — apoi este gata să moară pentru o înghiţitură de apă! Iacov se luptă cu Dumnezeu la Peniel şi II biruieşte pe Cel Atotputernic, apoi şchiopătează din şold!

E ciudat că puterea ne slăbeşte chiar în ziua în care am învins. E ca şi cum Domnul ar vrea să ne arate cât suntem de neputincioşi. Samson s-a lăudat foarte tare când a spus „am ucis o mie de bărbaţi” (Judecători 15:16). Gura lui lăudăroasă s-a uscat în curând de sete, şi a început să se roage. Dumnezeu are multe căi pentru a-şi umili poporul. Dragul meu copil al lui Dumnezeu, dacă te scufunzi după ce primeşti un mare har, să nu crezi că eşti singurul. Când a urcat pe tronul Israelului, David a spus „eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească” (2 Samuel 3:39).

Trebuie să te aştepţi să fii slab în ziua în care ai câştigat cel mai mare triumf. Dacă Dumnezeu a câştigat mari biruinţe în numele tău în trecut, problemele tale prezente sunt asemănătoare cu setea lui Samson, iar Dumnezeu nu te va lăsa să cazi şi să fii învins de duşmani. Drumul plângerii este singurul drum spre ceruri, dar el este străjuit de izvoare cu apă vie. Voi, toţi cei încercaţi, bucuraţi-vă inimile cu făgăduinţa lui Samson şi fiţi siguri că Dumnezeu vă va izbăvi în curând.

C.H. Spurgeon

Ajunge, furtună!

Îmi pare că cerul închis e, de plumb,
Că rugile mele la Domnul n-ajung,
Și sufletul meu este gol și pustiu
În juru-mi e beznă iar ceasu-i târziu. .

Tăcerea mă doare și-aștept un răspuns:
-Uitat-ai, o, Doamne ce-odată mi-ai spus? …
Uitat-ai Stăpâne ce-odat’ mi-ai promis? …
Speranțele toate aproape s-au stins…

Când nu știu o cale din groapă să ies,
Când sufletul meu voia Ta n-a-nțeles,
Când totul îmi pare ruinei sortit
Mai pot eu spera să pot fi izbăvit?

Mai pot eu, Isuse, spre cer să privesc
Când văd doar furtună și nori ce tot cresc
Și cresc tot mai mult, înspre mine grăbind
Ființa să-mi piardă, amarnic lovind?

Sau poate, Stăpâne, prin beznă și ger
Degrab’ vei trimite un înger din cer
S-aducă salvare și pentr-un sărman
Ce-n groapa pieirii-i departe de han?

Ar fi minunat, oh, ar fi prea frumos
Să spui pentru mine, iubite Hristos:
-Ajunge, furtună, căci el e al Meu!
Să fie de-acuma doar pace, mereu!

Emanuel Hasan 

30 Octombrie

„Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.” Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure” (Psalmi 34:2). Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii numele Lui!… Când strigă un nenorocit, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7).

Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti” (Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalmul 32

Ferice de acel ce Domnu-i iartă
Fărădelegea care-a săvârșit
Și de acel ce vină nu mai poartă
Păcatul lui fiind acoperit.

Ferice-i omul căruia nu-i ține
În seamă Domnu’-a lui nelegiuire
Ce nici o viclenie nu deține
În duhul lui sau în a lui gândire.

Cât timp eu am tăcut nu mi-a fost bine
Îngrozitor simțeam oasele toate
Ce mă dureau și se topeau în mine
De gemetele mele necurmate.

Căci zi și noapte mâna-Ți apăsase
Asupra-mi cu putere-odinioară
Simțeam cum vlaga mea mi se uscase
Precum pământu-n seceta din vară.

Atuncea Doamne am venit la Tine
Cu toată vina mea ce m-a străpuns
Ți-am spus fărădelegile, ști bine
Și-al meu păcat nu l-am ținut ascuns.

Atunci am zis: ”Întreaga fărdelege
O voi mărturisi lui Dumnezeu!”
Iar Tu, Acel ce totul înțelege
Iertat-Ai vina și păcatul meu.

Dea-aceea să se roage totdeauna
Evlaviosu-n vremea potrivită
Când ape mari se vor vărsa întruna
Atunci ființa lui va fi ferită.

Tu din necaz mă scoți cu mână tare
Tu-mi ești adevărată ocrotire
Tu Domnul meu Puternice și Mare
Mă-nconjuri cu cântări de izbăvire.

”Am să te-nvăț de-acuma”-Domnu-mi zice
”Ți-arăt și calea ca să mergi pe ea
Mereu Te-oi sfătui, să fii ferice
Privirea Mi-o îndrept asupra ta!”

Nu fiți ca și un cal ce nu-înțelege
Sau un catâr strunit de orișicine
Ce trebuie cu-n frâu ca să se lege
Să nu-l lași să se-apropie de tine.

De multe ori durerea se repede
Peste cel rău, fiindcă nu-i scăpare
Însă acel ce-n Domnul se încrede
E-nconjurat de El cu îndurare.

Vă bucurați în Domnul pe vecie!
Voi sfinți, cu veselie negrăită
Și scoateți strigăte de bucurie
Toți cei cu inima neprihănită!

Daniel Hozan

Iubirea Ta, Isus iubit

Iubirea Ta, Isus iubit
Se dovedește-ntotdeauna
Pe lemn de-ocară Te-ai jertfit
Din faliment ne-ai izbăvit
Ne-ai pregătit în Rai cununa,
Ne-ai apărat și-ai biruit.

Oricând, oriunde e prezentă
Ne însoțește, e cu noi
Ne ocrotește; e atentă
Și cum mai e? Suficientă
Și în necaz și în nevoi
(Ce-adâncă e a ei amprentă!)

Iubirea Ta, mereu, ne-aduce
Înviorare și alin
Și glasul Ei e-atât de dulce
Ne-ajută să purtăm o cruce
Și îndulcește un suspin
Și multe împliniri produce.

În noi iubirea-Ți e comoară
Ne-nviorează zi de zi
Aroma Ei e-o primăvară
Lumina Ei e-atât de clară
Nicicând nu ne va părăsi
Cu Ea nimic nu se compară.

Zâmbește când vin întristări
Cântă cu noi în încercare
Din Ea vin binecuvântări,
Mirabile manifestări
Din viață face sărbătoare
Cu-nseninări și cu cântări.

Atât de mult Te prețuim
Isuse cu iubirea-Ți sfântă
Cu-al Ei mesaj noi ne hrănim
Din Cina Ta ne-mpărtășim
Oricând prezența Ta ne-ncântă
C-așa, cu drag, spre Rai suim.

George Cornici

4 Mai

„Cum poate omul să-şi facă dumnezei, care nu sunt dumnezei?” Ieremia 16:20

Un mare păcat al Israelului din vechime a fost idolatria; Israelul spiritual are tendinţa să-i urmeze pilda. Mamona îşi ridică încă viţelul de aur spre închinare, şi altarul mândriei nu a fost dărâmat. îndreptăţirea de sine luptă din toate puterile ca să-i acapareze pe cei aleşi, şi pofta îşi ridică altare la toate colţurile. Cei dragi sunt adesea cauza multor păcate. Domnul este îndurerat când îi vede pe credincioşi iubindu-şi peste măsură copiii. Iubirea aceasta se va transforma în blestem, şi ei vor fi pentru noi o capcană, aşa cum a fost Absalom pentru David, sau ne vor fi luaţi pentru totdeauna, lăsându-ne nemângâiaţi.

Dacă creştinii vor să-şi ude perna cu lacrimi în fiecare seară, lăsaţi-i să-şi iubească fără măsură copiii. Este adevărat că ei „nu sunt dumnezei”, fiindcă obiectele iubirii noastre nebuneşti sunt binecuvântări îndoielnice, mângâierea pe care ne-o oferă ei este primejdioasă, şi ajutorul pe care ni-l vor da în ziua necazului este foarte mic. De ce suntem atunci atât de vanitoşi? Ii compătimim pe bieţii sălbatici care se închină dumnezeilor de piatră, dar noi ne închinăm unui dumnezeu de aur. Care este deosebirea dintre un dumnezeu de carne şi unul de lemn? Principiul, păcatul, nebunia sunt aceleaşi, dar în cazul nostru crima este agravată de faptul că avem mai multă lumină, şi păcătuim în ciuda ei.

Păgânii se închinau unor zeităţi false, dar ei nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu. Noi comitem două păcate atunci când ÎI uităm pe Dumnezeu şi ne întoarcem spre idoli. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această fărădelege!
Sunt idoli care m-au robit Şi m-au făcut să uit de Tine; Ajută-mă, Isuse, să-i trimit De unde au venit, şi să-ţi slujesc Cu gânduri de lumină pline.

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Mai

„În lume veţi avea necazuri.” Ioan 16:33

Te întrebi care este motivul necazurilor tale, credinciosule? Priveşte în sus, spre Tatăl tău, la toată sfinţenia şi curăţia Sa. Ştii că vei fi ca El într-o zi? Poţi să te asemeni imaginii Sale? Nu ai nevoie de purificarea din „cuptorul urgiei” (Isaia 48:10) ca să te albeşti? Este uşor să scapi de răutate şi să devii desăvârşit „după cum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)? Acum, creştine, priveşte în jos. Ştii ce vrăjmaşi se află la picioarele tale? Ai fost odată slujitor al Satanei, şi nici un rege nu renunţă de bunăvoie la supuşii Săi. Crezi că Satana te va, lăsa în pace? Nu, el va fi mereu pe urmele tale, „ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5:8). Aşteaptă te la necazuri,, creştine. Apoi priveşte în jurul tău. Unde eşti? Eşti într-o ţară vrăjmaşă, străin și călător. Lumea nu este prietena ta. Dacă este, atunci nu eşti prieten, cu Dumnezeu, fiindcă prietenia cu lumea înseamnă Vrăjmăşie cu Dumnezeu.

Fii sigur că eşti înconjurat de duşmani. Cand dormi, gândeşte-te că te odihneşti pe câmpul de luptă; când umbli, păzeşte-te de capcane. La fel ca ţânţarii, care îi înţeapă mai mult pe străini decât pe băştinaşi, încercările pământului te vor ataca mai tare. Priveşte, în ultimul rând, înlăuntrull tău, în inima ta, şi observă ce se află acolo. Păcatul şi egoismul locuiesc încă nestingherite.

O, dacă nu ar exista nici un demon, care să te ispitească, nici un vrăjmaş care să lupte cu tine, și nici lumea care să te înşele, s-ar găsi în tine destul rău ca să te tulbure, fiindcă „inima este nespus de înşelătoare, şi deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). Aşteaptă-te deci la necazuri, dar nu dispera, fiindcă Dumnezeu te ajută şi te întăreşte. El a spus „voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi” (Psalmi 91:15).

Meditaţii C. H. Spurgeon