Pe urmele Tale

Pe urmele Tale, sunt spini care rănesc
O frunte ce se dă pe sine.
Pe urmele Tale, sunt cuiele ce bat
În mâini, întinse de iubire.
Pe urmele Tale, piroane țintuiesc
Picioarele pe mijlocul Cărării Vieții.
Pe urmele Tale tresare biciuirea în jertfă
Întrebărilor fără răspuns.
Pe urmele Tale este disprețul
Pentru un om ce e în ele-ascuns.
Pe urmele Tale o suliță pătrunde-adânc
Smulgând tresărirea de moarte nonsensului.
Însă mai mult de-atât, pe urmele Tale
E veșnicia ce începe
Acolo unde urmele nu mai sunt.
Ci ești chiar Tu…
Față în față cu mine…
Și îmi zâmbești
Din spini
Din cuie
Și din răni
Din întrebări.
Din dragoste ce arde
Dureri, tristeți și necuprinsuri.
Cenusa…le-o împrăștii în suflul blând
Al Duhului Sfânt,
Ce odihnește-n noi
De-acum și mereu:
Prin zâmbetul Crucii.

Gabriela L.

Reclame

Am să găsesc loc

Am să găsesc loc pentru sufletul meu,
Acolo să mă-nchin Lui Dumnezeu,
Să mă hrănesc din plin cu sfåntul Cuvânt
Şi-n veşnicia de Sus s-ajung curând.

Tăria mea e-n Golgota aprinsă,
Sunt salvat de-a Fiului biruinţă,
Sub braţul Lui puternic sunt ocrotit,
E locul unde n-am teamă de nimic.

Furtuna vremii mi-ar răpi credinţa
Şi m-ar îngropa-n talazuri de-ar putea,
Îzvorul cald din inima curată,
L-ar îngheţa, l-ar nimici de-ndată.

Îmi plânge sufletul, tare mă doare,
Cuvåntul Domnului e alinare!
Dar cei mai mulţi Îl răstălmăcesc cum vor,
Fără frică de sfântul Mântuitor!

O, Tată sfânt mare-i a Ta Iubire!
Pe marea de cristal mă chemi Stăpâne,
Şi-o dulce pace, divină, regală,
Întreaga mea fiinţă o-nfăşoară!

Maria Șopț 

Pune stropul de Iubire

Tu… pune Doamne,-n inimă,
Marea „Dragoste” ce-o ceri.
Fă adânc să prindă rădăcină
Căci mâna Ta… mai dă averi.

Mai pune stropul de „Iubire”
Ce L-ai lăsat Tu, la Calvar.
Pe ce nu-i bun, pune stăpânire
Ca lupta… să nu fie-n zadar!

Revarsă din înaltul cerului
Isuse, focul Dragostei dintâi.
Tu poţi…Tu, Fiul Domnului,
În Duhul Sfânt, în noi să fii.

Pune stropul Dragostei Divine
Pe cărări ce duc spre-Altar.
Flăcări vină-n limbile ce-s vorbite
Tu, să le-aduni pe-al Tău cântar!

Setea ”Dragostei” să ne cuprindă
Şi ochiul Tău… să vadă ne’ncetat.
Durerea, trupul, şi arşiţa aridă
Şi glasul frânt… ce Te-a strigat.

„Calvarul”: Acesta-I locul Iubirii
Acolo unde Doamne, m-ai iertat.
Şi mi-ai semnat actul înfierii
Pe Tatăl… când L-ai implorat!

„Iartă Tată,Te rog, mai iartă”
Cu lacrimi de sânge L-ai rugat.
„Iartă Doamne… mai iartă,
Căci nu ştiu răul pe care-l fac.”

Doina Ketterer 

Iubire

Iubire,
Tu ești pentru mine
Primul cuvânt înțeles.
Căci în țara durerii,
Cu migală obrajii de lacrimi
Mi-ai șters.

Iubire,
Pe meleagul acesta,
Unde eram neînsemnat, străin,
Ai certat zarea;
Dându-mi sub aripa Ta
Un cer senin.

Iubire,
Mi-a rămas gândul meu
Tot la dragostea Ta.
Și număr zile veștejite
Cu-același sacru dor,
De-a Te vedea.

Iubire,
Pe malul visului de ieri,
Aștept arca lui Noe salvatoare.
Aș vrea să fiu un porumbel,
S-aduc o ramură; însă de-această dată
Din pomul vieții Tale.

Iubire,
Din toate zilele vieții
Aș dori să mai trăiesc doar una:
Aceea când găsindu-mă plângând,
Tu Te-ai plecat cu drag,
Mi-ai șters lacrima.

Iubire,
Nu va putea de-acum să-mi despartă
Nimeni viața de dragostea Ta.
Și prins de făgăduința
Că vei veni curând:
Cu drag voi aștepta.

Iacob Coman 

Buticul de flori

Vai… !
Zâmbete roze
Cu aripi egale…
Ce leagăn ciudat v-a născut?
Ce mâini de iubire,
Ce farmec de zare
Din tainicul dor v-a făcut?

Atâta lumină
Pătrunde în suflet,
Atâta elogiu se-nvârte în nări,
Parfum de speranţă
Cu ultimul sunet
Deschizi elocvenţa în văi!

Minune-a minunii…
Extaz şi candoare!
Pestriţe culori îndeajuns-
Sunt gânduri eterne
În flori arzătoare
Şi-o parte-a luminii de sus,

Inspiră, transformă,
Renaşte… îmbie,
Te leagă cu totul de dor-
O floare în mână,
Un gest, o privire
Sunt toate tablouri de viu Creator.

Ciudate extreme,
Explozii în vogă,
Te fac să gândeşti solidar-
Buchete de flori,
De parfum şi-auroră
Cu zâmbete roz-unitar!

Îl văd cum mă-mbie…
Cum tace-ntro floare,
Cum cântă, cum joacă măreţ
El Geniul sfânt,
El Geniul mare
Mă-mbie de dor să-I urmez…

Mihai Ghidora

Amintirile sunt despre Tine

Amintirile sunt despre Tine:
Cum Te căutam fără să știu,
Mestecam orice, crezând că-i bine,
Atingeam un mort, sperând că-i viu.
Și plângeam, hălăduind prin lume,
Floare vestejită, fără nume.

Amintirile sunt despre Tine:
Îmi zgâriam picioarele prin râu,
Pietrele mi se strângeau, ciorchine,
Și-adormeam flămând și fără frâu.
Hămesit, la margini de ogor,
Istovit, aproape de izvor.

Amintirile sunt despre Tine,
Țipăt din cenușă și din noapte –
Aș fi spus și nu aveam la cine
Că mi-i somn și bubele mi-s coapte.
Dar mi-au spus și stelele, și norii
Să descui la poarta închisorii…

Eu, salvatul fără nici un merit,
Răsplătitul fără vreo ispravă,
Am primit din înălțime credit,
De la Prințul coborât din slavă.

Absorbit pe veci de-a Ta iubire
Năvălindă-n orice amintire,
Astăzi stau cu inima-mpăcată,
La piciorul Tău, ca nestemată.

Viorica Mariniuc 

Dragostea poate

Nu pot in palme masura oceane,
Nu pot, inot, marea a strabate,
Nu pot scurta distanta dintre ape,
Nu pot eu, dar Dragostea poate.

Nu pot opri timpul sa treaca,
Nu pot face inima-mi sa bata,
Nu pot ierta si uita toate,
Nu pot eu, dar Dragostea poate.

Nu pot intinde curcubeul,
Din varful muntilor pana la poale,
Nu pot cuprinde empireul
Eu sigur nu, dar Dragostea poate.

Nu pot umbri cu mana mea un soare,
Nu pot starni un mic vant in noapte,
Nu pot da forma sau culoare,
Nu pot eu, dar Dragostea poate.

Nu pot sa fac norii sa dea ploaie,
Nu pot da ceata groasa la o parte,
Nu pot citi-n toti ochii bunatate,
Nu pot iubi, dar Dragostea poate.

Eu pot doar in genunchi sa vin la Tine,
Sa ma-ntaresti ca-s slab in toate.
Eu pot a crede in Iubire,
Iar ce eu nu pot, Dragostea sigur poate!

Bocicu Mirela 

Împărat al slăvilor divine

“Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.”  (1 Ioan 2:6)

Împărat al slăvilor divine,
Dătător de har și mântuire,
Poartă-mi ființa pe cărări senine,
Pe făgașul vieții de iubire!

Toarnă har în versu-mi călător,
Dragostea și mila Ta, Rabuni,
Să trezească suflete ce mor,
Amăgite-n rătăcirea lumii.

Pentru Tine roade să adun
Căutând pe toți, în orice parte,
Și-n iubirea Ta să îmi supun
Dorul de credință și dreptate.

Întărește-mă, Te rog, în harul Tău
Pe cărarea vie-a mântuirii,
Să-Ți slujesc și-n bine și la rău,
Îmbrăcat în hainele Iubirii.

Și cât trupul meu va fi pământ,
Să fiu solul dragostei creștine,
În lumina Sfântului Cuvânt
Să vorbesc și să mă port ca Tine!

Gelu Ciobanu 

Suntem nimic fără iubire

Se fac tratate, se desfac,
Ne amăgim printre confuzii,
Când stăpânește peste veac
Împărţitorul de iluzii…

Cu toţi suntem judecători
De vinovaţi, fără prezumții;
Intervenim, bifând erori,
Cu necerutele soluţii…

De sfaturi si orgolii plini
În fraze lungi, declamatoare-
Suntem cu-adevărat creștini,
Sau doar arame sunătoare?

Să fim mai iubitori! ne-am zis,
Dar ne-am lăsat conduși de fire,
Când clar, în Biblie stă scris:
Suntem nimic fără iubire!

O, Doamne, vrem să cultivăm
Răbdarea, pacea, modestia,
Iubire să primim, să dăm
Și să renască bucuria!

Laura Minciună 

M-ai cuprins cu a Ta iubire

M-ai cuprins cu a Ta iubire
Duhul Tău m-anconjurat
M-ai scăldat în fericire
Pace și tihnă mi-ai dat

Mi-ai iertat păcatul greu
Și pe cruce Te-ai jertfit
Ești de-a pururi Domnul meu
Tu ești tot ce mi-am dorit

Tu ești Dumnezeul meu
Nimeni nu Te-nlocuiește
Tu ești și vei fi mereu
Farul ce călăuzește

De iubire sunt cuprins
Căci simt a Ta bunătate
Inima mea s-a aprins
Și Te laud pentru toate

Eu Te laud cu iubire
Și cu gura Te slăvesc
Dătător de fericire
Pentru toate-Ți mulțumesc

Glorios ești Domnul meu
Ești în toate ne-ntrecut
Slavă dau numelui Tău
Și porunca Ta, ascult.

Florenta Sarmasan