28 Aprilie

„Toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită.” Ezechiel 3:7

Există vreo excepţie? Nu, nici una. Chiar seminţia aleasă este descrisă ca având , fruntea încruntată şi inima împietrită”. Dacă cei mai buni sunt aşa, cum trebuie să fie cei răi? Gândeşte-te, inimă, care este partea ta din această acuzaţie universală, şi fii gata să-ţi accepţi partea de inimă. Prima vină priveşte neruşinarea, spiritul arogant, lipsa de sfială şi pornirea spre rău. Înainte de convertire, puteam să păcătuiesc şi să nu simt nici o mustrare, să ştiu că sunt vinovat şi să nu mă umilesc, să-mi mărturisesc păcatul fără nici o remuşcare. Să mergi în casa lui Dumnezeu, să pretinzi că te rogi şi că II lauzi, fără să-ţi pese că eşti păcătos, este o nemaipomenită lipsă de respect!

Vai, de când m-am născut din nou, m-am îndoit de Domnul pe faţă, am murmurat nemulţumit în prezenţa Sa, L-am slujit cu josnicie, şi am păcătuit fără să-mi pese de urmări! Dacă nu aş fi avut o minte încăpăţânată şi o frunte încruntată, aş fi simţit o teamă sfântă şi m-aş fi căit de tot răul făcut. Vai mie! Fac parte din casa lui Israel. A doua acuzaţie este cea a inimii de piatră, şi nu risc să pledez nevinovat nici aici. Odinioară aveam inima împietrită, şi chiar dacă acum am o inimă de carne, mult din vechea nepăsare a rămas.

Moartea lui Isus nu mă afectează cât ar trebui; nu sunt mişcat de ruina semenilor mei, de vremurile tulburi, de supărarea Tatălui ceresc şi de propriile greşeli. O, dacă inima mea s-ar cufunda în durerile morţii Mântuitorului! Dacă m-ar scăpa Dumnezeu de această piatră de moară, de acest trup de moarte! Binecuvântat să fie numele Domnului! Boala nu este incurabilă! Sângele preţios al Mântuitorului este un dizolvant universal, şi mă va înmuia până când inima mea se va topi ca ceara pusă pe foc.

C.H. Spurgeon

O cântare nouă

Pe haina nopții, sclipesc stele argintii,
Cu ochii umezi, vorbesc, sunt  ființe vii:
-„Frigul din lume a pătruns și în suflet,
Dar vine Mesia, ascultă al Său umblet!”

Cu capul plecat, și cu sufletul rănit,
Mai adun vreascuri, de  pe câmpul pustiit,
O lacrimă cade în focul ce mocnește,
Și o  voce blândă din ceruri  vorbește:

-„Suflete, cu duhul sărac și mâhnit,
Nimeni   în lumea aceasta nu te – a iubit,
Dar s – a născut în lume un Mântuitor,
Îți pune raze – n suflet, cântece și dor.

Aleargă la Iesle, aleargă la Isus,
Untdelemn de bucurie vei primi de Sus!
Și o cântare nouă, adusă de El,
Și multă iubire, o, vino, Israel!

Roua cerului, pe visele tale,
În gura ta, pune o nouă cântare,
Cântări de izbăvire, trimise de Sus,
Aleargă, aleargă, la Mesia Isus!”

Pășesc pe calea ce duce la Unsul Său,
Să capăt untdelemn pentru sufletul meu,
Un balsam de vindecare, pe trupul meu,
Și o cântare nouă de la Dumnezeu.

Pe bolta inimii, o stea argintie,
În Ieslea inimii, multă bucurie,
Cete de îngeri cântă de izbăvire:
-„Noi Pruncului Isus Îi cântam Mărire!”

Psalmul 96
Cântați Domnului o cântare nouă!

 Arancutean Eliza 

27 Septembrie

„Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul! „Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţij atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl” (Romani 8:15).

Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii; de. aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine.

Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!”

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 August

„Cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel” 2 Samuel 23:1

Printre toţi sfinţii ale căror nume sunt amintite în Cartea Sfântă, David are experienţa celui mai încercat, diferit şi instructiv caracter. In istoria lui întâlnim încercări şi ispite ; care nu se găsesc în vieţile celor sfinţi din vechime; de aceea, el este un tip sugestiv al Domnului nostru. David cunoaşte încercările oricărei condiţii de oameni. Regii au problemele lor, si David a purtat o coroană. Ţăranul are grijile sale, şi David a purtat toiagul păstorului. Călătorul întâlneşte multe primejdii, şi David se adăposteşte în peştera din En-Ghedi. Căpitanul are greutăţile lui, şi David i-a găsit pe fii Ţeruiei prea puternici pentru el. Psalmistul a fost încercat şi prin prietenii săi. Sfetnicul său Ahitofel l-a uitat: „chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca şi el din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea” (Psalmi 41:9).

Cei mai răi duşmani erau cei din casa lui, şi copiii săi erau cel mai mare necaz. Ispitele sărăciei şi bogăţiei, ale onorurilor şi ale ruşinii, ale sănătăţii şi ale bolii, toate şi-au încercat puterile asupra lui. A avut ispite din afară, care i-au tulburat pacea, şi ispite dinăuntru, care i-au întunecat bucuria. Dacă scăpa dintr-o încercare, cădea în alta; abia ieşit dintr-o perioadă de disperare şi alarmă, cădea iar în adâncuri, şi toate valurile lui Dumnezeu treceau pe deasupra lui.

Acesta este probabil motivul pentru care psalmii lui David sunt atât de apreciaţi, de către orice creştin încercat. Oricare ar fi starea minţii noastre, agonie sau extaz, David ne-a descris exact emoţiile. El a fost un învăţător priceput al inimii omeneşti, fiindcă a fost instruit în cea mai bună şcoală — şcoala experienţei personale. Pe măsură ce suntem instruiţi în aceeaşi şcoală, pe măsură ce creştem în har şi în ani, apreciem din ce în ce mai mult psalmii lui David, şi ni se par a fi „păşuni verzi” (Psalmi 23:2). Suflete, fie ca experienţa lui David să te bucure şi să te întărească astăzi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Iulie

„Şi tu erai atunci ca unul din ei. ” Obadia 1:11

Edom era obligat să trateze Israelul cu bunătate frăţească în timp de nevoie, dar oamenii lui Esau şi-au unit forţele cu Esau vrăjmaşii lui Israel. Accentul special se pune în propoziţie pe cuvântul „tu”, ca atunci când Cezar i-a strigat lui Brutus „şi tu Brutus”. O acţiune rea poate să devină şi mai rea din cauza persoanei care a comis-o. Atunci când noi, aleşii favoriţi ai cerului, păcătuim, aducem o ofensă strigătoare, fiindcă suntem atât de favorizaţi. Dacă un înger ar pune mâna pe noi când facem răul, nu ar avea nevoie de altă mustrare decât să ne întrebe „cum, tu? Ce faci tu aici?” Mult iertaţi, mult izbăviţi, mult instruiţi, mult îmbogăţiţi, mult binecuvântaţi – vom îndrăzni noi să întindem mâna spre rău? Doamne fereşte! câteva minute de mărturisire ar fi benefice pentru tine în dimineaţa aceasta, dragă cititorule.

Nu ai fost niciodată atât de rău? La o petrecere de seară unii râdeau la auzul unor glume deşănţate, şi lucrul acesta nu era supărător pentru urechile tale; erai atunci ca unul din ei”. Când se spuneau lucruri grele despre calea Domnului ai păstrat tăcerea; pentru privitori, ai fost şi tu ca unul din ei. Când negustorii lumii vindeau în piaţă şi încheiau afaceri profitabile, nu erai şi tu ca unul din ei? Când urmăreau deşertăciunea, nu erai şi tu la fel de ahtiat de câştig ca şi ei? Există vreo diferenţă între tine şi ei? Vezi vreo diferenţă? iată că adevărul îţi bate la uşă.

Fii cinstit cu sufletul tău, şi asigură-te că eşti „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Chiar dacă credinţa ta este adevărată, fii atent la umblarea ta creştină, ca să nu se poată spune despre tine: „tu erai atunci ca unul din ei”. Nu vrei să împărtăşeşti pedeapsa lor finală, de ce să fii ca ei? Nu te alătura practicilor lor, ca să nu ai parte de ruina lor. Stai alături de poporul încercat al lui Dumnezeu, şi nu de lume.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalm 124

Ce-am fi fost, Doamne, fara Tine, si fara ajutorul Tau,
Cand s-au dezlantuit, turbate, atacurile celui rau?
De n-ai fi fost de partea noastra, sa spuna Israel acum,
Ni s-ar fi stins de tot faclia, si s-ar fi prefacut in scrum.

Ne-ar fi-nghitit de vii mania aprins-a oamenilor rai,
De-ai fi permis sa se atinga vreunul de copiii Tai,
Si ne-ar fi inecat talazul cand apele-au pornit suvoi,
Napraznice, nestavilite, sa treaca toate peste noi.

Dar, binecuvantat fii, Doamne, ca prada lor nu ne-ai lasat,
Din toate laturile-ntinse Tu sufletul ni l-ai scapat;
In Numele Tau sfant si mare avem scapare si-ajutor,
Tu, ce-ai creat tot universul, esti Tatal nostru iubitor.

Anca Winter

27 Iunie

„Numai să nu vă depărtaţi prea mult.” Exod 8:28

Acestea sunt cuvintele viclene ale tiranului Faraon. Dacă sărmanul Israel înrobit trebuia să iasă din Egipt, atunci se târguia cu ei să nu plece măcar prea departe — prea departe de teroarea armelor sale şi de observaţiile spionilor săi. In acelaşi fel, lumea nu iubeşte lipsa de conformitate a nonconformiştilor şi părerile deosebite ale celor care i se împotrivesc. Ne-ar vrea mai blânzi şi mai maleabili în tratarea anumitor chestiuni. Moartea faţă de lume şi îngroparea în Christos sunt experienţe care par ridicole minţilor lumeşti; de aceea, legea care le stabileşte este universal neglijată şi chiar condamnată, înţelepciunea lumească recomandă calea compromisului şi vorbeşte despre „moderaţie”.

Conform politicii lumeşti, puritatea este de dorit, dar nu trebuie să fim prea pedanţi; adevărul este, desigur, bun de urmat, dar eroarea nu trebuie atât de sever denunţată. „Da”, spune lumea, „trebuie să fii spiritual prin toate mijloacele, dar nu trebuie să nu mai ieşi în societate, la un bal ocazional, sau la o vizită la teatru de Crăciun. La ce bun să te lipseşti de ceva care este la modă, de un lucru pe care toată lumea îl face?” Mulţi credincioşi iau în considerare acest sfat şiret, spre ruina lor veşnică. Dacă ÎI urmăm pe Domnul pe deplin, trebuie să trecem exact prin deşertul separării şi să părăsim Egiptul dorinţelor lumeşti.

Trebuie să părăsim preceptele, plăcerile şi religia lui, şi să mergem în locul în care Domnul îi cheamă pe cei sfinţiţi. Dacă arde tot oraşul, casa noastră nu poate rămâne în picioare. Dacă bântuie molima, nu putem scăpa numai noi. Cu cât suntem mai departe de viperă, cu atât mai bine, şi cu cât ne îndepărtăm de asemănarea cu lumea, cu atât vom fi mai în siguranţă. Să sune trâmbiţa pentru toţi credincioşii: „ieşiţi din mijlocul lor, si despărţiţi-vă de ei” (2 Corinteni 6:17).

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Iunie

„Căci iată, voi porunci şi voi vântura casa lui Israel din toate neamurile, cum se vântură cu ciurul fără să cadă un singur bob la pământ!” Amos 9:9

Orice vânturare vine la porunca şi cu permisiunea Domnului. Satana a trebuit să ceară permisiunea ca să ridice mâna asupra lui Iov. Mai mult, într-un anume sens, vânturarea noastră este lucrarea cerului, fiindcă textul spune „voi vântura casa lui Israel”. Satana, ca un topor de oase, poate să ţină ciurul, sperând să distrugă bobul, dar mâna atotputernică a Stăpânului desăvârşeşte purificarea grâului prin însuşi procesul pe care duşmanul îl vrea nimicitor.

Tu bob din grânarul Domnului, preţios dar mult vânturat, mângâie-te cu gândul binecuvântat că Domnul conduce îmblătitul şi vânturatul spre propria Sa slavă, şi spre folosul tău veşnic. Domnul Isus va folosi vânturătoarea din mâna Lui şi va despărţi boabele bune de gunoaie. Tot ce nu este Israel va fi îndepărtat de Israel. Grămada de pe duşumeaua hambarului nu este hrană curată; de aceea, procesul de cernere trebuie adus la îndeplinire. în ciur, numai greutatea adevărată are putere. Pleava şi paiele, care sunt uşoare, zboară în faţa vântului, şi rămâne numai bobul greu.

Observaţi completa siguranţă a grâului Domnului; chiar şi celor mai mici boabe li s-a făgăduit că vor fi păstrate. Dumnezeu însuşi vântură, şi aceasta este o lucrare grea şi teribilă. El îi vântură în toate locurile, „din toate Ramurile”; El îi vântură în mod real, „cum se vântură cu ciurul”; şi totuşi, în ciuda greutăţilor, nici cel mai mic şi mai uşor bob nu cade pe pământ. Fiecare credincios este preţios în ochii Domnului. Adevăratul păstor nu pierde nici o oaie, bijutierul nu pierde nici un diamant, mama nu-şi pierde nici un copil şi omul nici o parte a trupului. Nici Domnul nu va pierde vreun membru al poporului Său răscumpărat. Oricât de mici am fi, dacă suntem ai Domnului, putem să ne bucurăm că vom fi păstraţi pentru Isus Christos” (Iuda 1).

Meditaţii C. H. Spurgeon

30 Aprilie

„Toţi copiii lui Israel au cârtit.” Numeri 14:2

Şi între creştinii de astăzi sunt cârtitori, la fel de înverşunaţi ca cei din tabăra lui Israel. Sunt cei care, când se împiedică, cârtesc împotriva încercărilor. Ei întreabă: „de ce sunt atât de nenorocit? Ce am făcut ca să merit atâtea pedepse?” Am ceva să-ţi spun, cârtitorule! De ce murmuri împotriva hotărârilor pe care le ia Tatăl ceresc? Te-ar lovi El mai tare decât meriţi? Gândeşte-te cât de răzvrătit erai odinioară, şi El te-a iertat! Cu siguranţă că, dacă acum consideră că trebuieşti pedepsit, ştie El de ce, şi ar trebui să nu cârteşti. La urma urmei, eşti pedepsit pe măsura păcatelor tale? Gândeşte-te la răul din inima ta, şi apoi la nuiaua care trebuie să te cureţe. Cântăreşte-te, şi vezi câtă zgură se ascunde în aurul tău.

Crezi că focul din cuptor este prea puternic? Oare spiritul acesta mândru şi răzvrătit nu demonstrează că inima ta nu este. cu adevărat sfinţită? Nu sumva cuvintele cârtitoare sunt departe de firea blândă şi sfântă a copiilor lui Dumnezeu? Nu este nevoie de o corecţie? Dar dacă vei murmura contra pedepsei, ia aminte, fiindcă soarta cârtitorului este amară. Dumnezeu îi loveşte de două ori pe cei care nu îndură cu răbdare prima lovitură. Află însă un lucru: „El nu mâhneşte cu plăcere, nici nu necăjeşte bucuros pe copiii oamenilor” «Plângeri 3:33). Toate corecţiile Sale vin din dragoste, Ca să te purifice şi să te apropie de El.

Cu siguranţă că, dacă vei recunoaşte că pedeapsa vine din mâna Tatălui tău, o vei îndura mai uşor. „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa; Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte copii” (Evrei 12:6-7). „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii dintre ei, care aufost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Aripile Vulturului

„Aţi auzit ce am făcut Egiptului
şi cum v-am purtat pe aripi de vultur
şi v-am adus aici la Mine.“ (Exod 19.4)

De-am avea noi ochi să vadă
Şi o inimă să creadă,
Am simţi în piept chemarea
Când trecu Israel Marea
Roşie, primind salvarea.

De-am avea noi Duh din Domnul
Care să ne-alunge somnul,
Am vedea cum se despică
Marea Roşie de frică
Iar Israel se ridică.

Dacă n-am avea o ceaţă
Peste ochi lipsiţi de viaţă,
Am vedea cum Creatorul
Şi-a purtat pe-aripi poporul
Şi-n pustiu le-a dat izvorul.

De ne-ar arde-n piept, curată,
Inima ca niciodată,
Am vedea toţi bucuria
Celor ce-au lăsat robia
Şi-au primit Împărăţia.

De-am avea priviri atente
Şi trăiri efervescente,
L-am vedea pe Domnul Sfântul
Cel ce-a îngrozit pământul
Când făcu să sufle vântul,

Să despice-n două marea
Pentru-ai Săi croind cărarea.
Egiptenii se-necară
Şi-au ieşit din lume-afară
Pentru viaţa cea amară.

Minte de-am avea destulă,
Liberă de orice hulă,
Am primi făgăduinţa
Care pune-n piept credinţa
Transformându-ne fiinţa.

Dumnezeu oferă pace
Prin Cuvânt, prin tot ce face.
Poţi avea acum deplină
Toată-ncrederea senină
În eterna Sa Lumină.

De-am avea timp a-nţelege
Duhul Sfânt din Noua Lege,
L-am primi în viaţa noastră
Ca pe-o pasăre măiastră,
Sol din zarea cea albastră.

De-am avea preţ pentru toate
Simţămintele curate,
Am primi Cuvântul vieţii
Care l-au vestit profeţii
Chiar din zorii tinereţii.

De eşti tânăr, plin de viaţă,
Cu credinţa îndrăzneaţă,
Pe aripi de vultur mare
Te va duce-n sărbătoare
Domnul prin a Sa-ndurare.

De-am avea noi ochi să-L vadă,
Toţi L-am aştepta în stradă,
În câmpie sau pe munte,
Juni sau tâmplele cărunte
Gata Iadul să-l înfrunte.

Vino, Doamne, mai degrabă!
Scapă-ne de-a lumii gloabă!
Să înceapă Nunta mare
Unde vrem cu mic şi mare,
În cea mai frumoasă Casă
Toţi în Cer să-Ţi fim Mireasă.

Corneliu Livanu