17 Ianuarie

 „Într-o după-amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat şi se plimbat pe acoperişul casei sale împărăteşti.” 2 Samuel 11:2

La ora aceea târzie, David a văzut-o pe Batşeba. Noi nu ieşim niciodată de sub puterea ispitei. Acasă sau în călătorie, suntem mereu în primejdie de a întâlni răul; dimineaţa răsare cu pericole, şi umbrele înserării ne găsesc încă în primejdie. Cei pe care îi păzeşte Dumnezeu sunt în siguranţă, dar vai de cei care ies în lume, şi îndrăznesc să meargă neînarmaţi afară din casă. Cei care cred că sunt în siguranţă sunt încă şi mai expuşi pericolului. Cel care poartă armura păcatului este încrezător în sine. David ar fi trebuit să se afle în războiul Domnului; însă el lenevea la Ierusalim şi se desfăta, fiindcă se trezise pe înserat.

Lenevia şi luxul sunt şacalii diavolului, şi ei găsesc prăzi îmbelşugate. In apele stătătoare mişună creaturi otrăvitoare, şi pământul lăsat în paragină dă naştere mărăcinilor şi spinilor. O, dacă dragostea pentru Isus ne-ar forţa să rămânem activi şi folositori! Când îl văd pe regele Israelului părăsindu-şi patul la asfinţit şi căzând imediat în ispită, mă simt avertizat să îmi păzesc mai bine uşa. Este posibil oare ca regele să fi rămas acasă pentru rugăciune şi consacrare? Dacă este aşa, suntem avertizaţi să nu considerăm nici un loc, oricât de sfânt, apărat de ispite!

Fiindcă inimile noastre sunt uscate ca iasca, şi scântei sunt destule, avem nevoie de toată atenţia ca să putem evita incendiile. Satana poate urca pe acoperişul caselor şi poate intra în cămăruţele de rugăciune. Chiar dacă închidem uşa diavolului, corupţia noastră este suficientă ca să ne ruineze, dacă nu suntem apăraţi de har. Cititorule, fereşte-te de ispitele de seară. Nu te simţi sigur. Soarele apune, dar păcatul abia răsare. Avem nevoie de un străjer de noapte şi de un paznic de zi. O Duh prea Sfânt, păzeşte-ne de toate relele în noaptea aceasta. Amin.

C.H. Spurgeon

Umbli tu necontenit cu Isus?

“Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.” Luca 22:28

Este adevărat că Isus Cristos este cu noi în ispitele pe care le avem, dar suntem oare şi noi cu El în ispitirile Lui? Mulţi dintre noi încetăm să umblăm cu Isus din momentul în care ştim din experienţă ce poate face El. Fii atent când Dumnezeu îţi schimbă împrejurările și vezi dacă mergi cu Isus sau o iei pe partea lumii, a cărnii şi a diavolului Noi purtăm însemnul Lui. dar umblăm oare cu El? “De atunci mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors şi nu mai umblau cu El.” Ispitirea lui Isus a continuat toată viaţa Lui pământeacscă şi ea va continua tot timpul cât viaţa Fiului lui Dumnezeu va fi în noi.

Umblăm noi cu Isus în viaţa pe care o trăim acum? Noi avem ideea că ar trebui să ne apărăm de unele lucruri pe care Dumnezeu le aduce în jurul nostru. Niciodată! Dumnezeu este Cel care pregăteşte împrejurările şi, oricare ar fi ele, trebuie să le facem faţă rămânând permanent cu El în ispitirile Lui. Ele sunt ispitirile Lui, nu ale noastre; sunt ispite la adresa vieţii Fiului lui Dumnezeu din noi.

În viaţa noastră trupească este în joc onoarea lui Isus Cristos. Îi rămâi tu credincios Fiului lui Dumnezeu în lucrurile care atacă viaţa Lui din tine? Umbli tu necontenit cu Isus? Drumul cu El trece prin Ghetsimani, prin poarta cetăţii, afară din tabără; este un drum singuratic şi mergi pe el până când nu mai ai in faţă nici o urmă de paşi, ci auzi numai o voce care-ţi spune: “Vino după Mine”.

Oswald CHAMBERS

Cantec

„Căci Harul lui Dumnezeu… ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti…”(Tit 2:11-12)

La şcoala-n care ne-am înscris,
La şcoala Harului Ceresc,
Aripi de rugăciuni şi vis
Ne cresc, ne cresc, ne cresc, ne cresc.

De-atâta slavă înnoiţi,
În toate părţile privim .
Şi-n marea Dragostei topiţi,
Iubim, iubim, iubim, iubim.

Ispitele ne-ar vrea învinşi.
Ne-ndeamnă şoapte să mai stăm.
Dar noi, de dorul Lui aprinşi,
Luptăm, luptăm, luptăm, luptăm.

În lături, ruşinoase căi!i
Ne-am săturat tot robi să fim!
Cu ochii-n lacrimi şi-n văpăi,
Suim, suim, suim, suim.

Simion Cubolta