Mireasma Lui

S-aducem mulțumiri, recunoștință
Lui Dumnezeu, ce-n tăinuita soartă
În carul Lui slăvit de biruință,
Din dragoste, mereu în el ne poartă.

Astfel Hristos pe noi ne folosește
Prin întunerec să-mpărțim lumină
Și-n orice loc prin noi El răspânește
Mireasma cunoștinței Lui deplină.

Mireasma-i Evanghelia curată
Scrisoarea presărată de fiori
Primită chiar de la Cerescul Tată
Ce locuiește dincolo de nori.

Căci noi, făptura Lui iubită și cea dragă
Ce-am fost creați de El în sfântu-i plan
În loc să-L ascultăm viața-ntreagă
Am dat crezare șoaptei lui Satan.

Păcatul prin Adam făcându-și cale
În firea noastră locul și-a făcut
Luând mereu decizii radicale
Făcându-ne de nerecunoscut.

Călcând prima poruncă în grădină
Adam ales-a cel mai trist traseu
O viață transformată în ruină
Îndepărtat din Rai de Dumnezeu.

El ne-a creat și-am împânzit o lume. .
Dar noi mereu de El ne-am depărtat
Deși mereu ne-a tot chemat pe nume
Noi rătăceam în bezna de păcat.

Și ne vedeam de drumuri fiecare
Mai păcătoși, mai slabi și tot mai goi
Neputincioși, murdari, fără scăpare
Dar Tatăl se gândea mereu la noi.

Deși mai fost-au oameni cu credință
Prin care Dumnezeu ne-a tot chemat
Noi ne-am zbătut mereu în neputință
Cu mintea îndreptată spre păcat.

Căci răutatea fără de pereche
Ca focul cel de paie sa-mpânzit
Și-acei care-au trăit în lumea veche
În Tatăl gelozia au stârnit.

Fiind marcați de semnele rupturii
Au fost puțini să-I facă sfânta voie
Și-i regăsim în filele scripturii
Pe Abel, pe Enoh și-apoi pe Noe.

Potopul, care-a șters o lume-ntreagă
Păcatul pe deplin tot nu l-a șters
Puterea lui așa ușor ne leagă
Fiind atât de negru și pervers.

Când lumea a fost iarăși populată
Popoarele s-au idolatrizat
Păcatul a ajuns în lumea toată
Și omul trebuia din nou salvat.

Un neam ales-a Tatăl să-i slujească
Să fie sfânt, poporul cel evreu
Le-a dat o Lege Sfântă s-o păzească
Să fie temători de Dumnezeu.

Pe ei i-a scos din crunta lor robie
Prin mare le-a făcut un drum uscat
Și i-a condus întruna prin pustie
Prin Moise, robul Lui cel însemnat.

Le-a dat apoi și țara cea promisă
A pus preoți și-apoi profeți le-a dat
Trăind minuni, având și Legea scrisă
Tot n-au putut să scape de păcat.

În ei se oglinește lumea-ntreagă
Căci nimeni nu se poate preschimba
Păcatul este-n noi și el ne leagă
El intră nepoftit, făr-a-ntreba

Deși primit-am Legi pe table scrise
Deși-am văzut minuni la orice pas
Deși-am gustat pedepsele promise
Tot neascultători noi am rămas. .

Dar la-mplinirea vremii Sfântul Tată
A hotărât, urmând preasfântu-i plan,
Să scoată omenirea vinovată
De sub domnia cruntă-a lui Satan.

Păcatul ca să nu mai stăpânească
În suflete pe veci descătușate,
A hotărât ca Însuși să plătească
Iertarea omenirii de păcate

Căci nimeni nu putea să fie-n stare
Ca să plătească prețul datorat
Păcatul nostru-a fost atât de mare
Că n-avea cum să fie achitat.

Ce jertfă să aducă ispășire?
Căci mortea-i plata pentru-orice păcat
Și-atât păcat era în omenire
În care foarte mult s-au afundat.

Dar Dumnezeu ce-n inimă ne poartă
Fiindcă-atât de mult El ne-a iubit
Ca să ne dea pe veci o nouă soartă
Pe singurul Lui Fiu ne-a dăruit.

Să poarte-a omenirii grea povară
Pe-o cruce ca să moară răstignit
Ca orișicine crede să nu piară
Să fie astfel veșnic mântuit.

Cerescul Fiu, ca preț pentru păcate
Ce plan măreț și sfânt și minunat
O, Sfinte Fiu ascultător în toate
Tu ai murit dar Tatăl te-a-nviat!

Tu ai plătit păcatu-ntreg pe cruce
Calvaru-ntreg Isuse-ai suferit
Pedeapsa Ta azi pace ne aduce
Fiincă prețu-ntreg Tu l-ai plătit.

Ai rupt pe veci a morții legătură
Cu moartea ta pe moarte ai călcat
Adus-AI viața fără de măsură
În clipa când din morți ai înviat.

Aceasta-i vestea cea mai minunată:
Esența la mireasma ce-o purtăm
Este jertfirea Sfântă, Preacurată
Din moartea Lui, viața ne-o luăm.

Iar Învierea Lui și Înălțarea
Precum ne-au scris acei ce le-au văzut
Ne cresc în noi credința și răbdarea
Ne dau curaj să-L facem cunoscut.

Căci nu ne-a părăsit Mântuitorul
Deși la Cer cu slavă s-a ‘nălțat
Ci ne-a trimis de sus Mângăietorul
Și-anume Duhul Sfânt și minunat.

Prin el, Hristos ne dă mereu putere
Să trecem prin necazuri mai ușor
Ne dă și sfat și-alin și mângăiere
Sădind în noi al veșniciei dor

Purtând în noi nădejdea minunată
Că într-o zi cu slavă va veni
În lumea noastră deteriorată
Ca să trăim cu El pentru vecii

Din cei salvați, orice făptură vie
Într-o clipită fi-vor transformați
Iar cei ce-au adormit și puși sub glie
Deodată fi-vor și ei înviați.

Mireasma de la viață înspre viață
Gusta-vom toți aceia sigilați
Când vom privi pe Domnul față-n față
În trupuri noi de slavă îmbrăcați.

Mireasma de la moarte înspre moarte
E pentru cei care-L resping mereu
Ce-aleg întruna căile deșarte
Și-n inimi nu-l primesc pe Dumnezeu.

Dar El e drept în sfânta-I judecată
Și fiindcă Fiul și-a trimis să moară
Spre jertfa Lui oricine se îndreaptă
Să fie absolvit de-orice ocară.

Să treacă de la moarte la viață
Să scape de domnia lui Satan
Primind cetățenia cea măreață
Unde Isus e Domnul suveran.

Salvarea noastră-i taina cea de veacuri
Ce prin Scripturi ni s-a descoperit
Nu-s alte căi nci forme și nici leacuri
Să poată face omul fericit.

Un singur drum, o singură credință
Un singur Miel jertfit ce-a înviat
Un sfânt botez și-o sfântă pocăință
Și-un sfânt Cuvânt ce trebuie urmat.

Aceasta nu-i un basm și nu-i fantasmă
Ci-i sfântul adevăr ce îl trăim
Hristos în noi, cea mai de preț mireasmă
Și pentru-aceasta, Tată-ți mulțumim.

Daniel Hozan

13 Aprilie

„Să-și pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, si va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.”Levitic 1:4

Domnul nostru făcut păcat pentru noi este simbolizat aici prin transferul semnificativ al păcatelor asupra taurului, transfer înfăptuit prin intermediul bătrânilor poporului. Punerea mâinii nu era doar o atingere, fiindcă în alte locuri din Scriptură cuvântul „a pune” are înţelesul de a apăsa, ca în expresia „mânia Ta mă apasă” (Psalmi 88:7). Cu siguranţă că aceasta este însăşi esenţa şi natura credinţei, care nu numai că ne aduce în contact cu marele înlocuitor, ci ne şi învaţă cum să lăsăm asupra Lui toată povara vinovăţiei noastre.

Iehova a pus toate păcatele poporului pe capul înlocuitorului, dar fiecare păcătos este chemat să ratifice personal acest legământ solemn, şi să pună mâna pe capul „Mielului care a fost junghiat” (Apocalipsa 13:8). Credinciosule, îţi aminteşti ziua în care ai obţinut pentru prima dată iertarea prin Isus, Purtătorul Păcatelor? Poţi să te alături scriitorului care spune: „sufletul meu îşi aminteşte cu încântare ziua eliberării. Împovărat de vină şi plin de teamă, L-am văzut pe Salvatorul şi înlocuitorul meu, şi mi-am pus mâna pe capul Lui.

O, cât de timid am fost la început, dar apoi mi-a crescut curajul, şi încrederea mi s-a întărit până când mi-am vărsat tot sufletul înaintea Lui. Acum mă bucur neîncetat ştiind că păcatele mele nu mă mai apasă, fiindcă au fost puse pe capul Lui. Asemeni bunului samaritean, Isus a pus toate păcatele mele viitoare în contul Său”. Binecuvântată descoperire! Veşnică mângâiere pentru sufletul meu! Păcatele mele fără număr au trecut Asupra Lui, şi pentru veci au dispărut Pierdute în şuvoiul sângelui de la Calvar Ce spală orice crimă, prin jertfa şi prin har.

C.H. Spurgeon

11 Noiembrie

„Sub braţele Lui cele veşnice.” Deuteronom 33:27

Dumnezeu, Dumnezeul cel veşnic, este ajutorul nostru în orice ocazie, mai ales atunci când suntem la ananghie. Sunt timpuri în care creştinul este foarte umilit sub simţământul păcătoşeniei sale, el este umilit în faţa lui Dumnezeu, până când ajunge să nu se mai poată ruga, fiindcă i se pare că este nevrednic. Ei bine, copil al lui Dumnezeu, atunci când ajungi în punctul cel mai de jos, aminteşte-ţi că eşti întotdeauna „sub braţele Lui cele veşnice”. Păcatul te târăşte în jos, dar jertfa de ispăşire a lui Christos este încă deasupra tuturor. Poţi să cobori în cea mai adâncă disperare, dar nu poţi să cazi atât de jos încât El să nu te poată salva.

Alteori, creştinul se cufundă foarte adânc din cauza încercărilor din afară. Fiecare sprijin pământesc este îndepărtat. Ce să te faci? Totuşi, el este şi atunci „sub braţele Lui cele veşnice”. Nu poate să cadă prea adânc în nenorocire şi încercare, fiindcă legământul de har al lui Dumnezeu îl înconjoară. Poate că a ajuns într-un mare necaz, sau este asaltat de un mare conflict, dar niciodată nu poate ajunge atât de jos încât să nu poată fi prins de „braţele Lui cele veşnice”. Ele sunt împrejurul lui, şi, cu acest sprijin, toate eforturile Satanei nu valorează nimic. Asigurarea aceasta este o mângâiere pentru fiecare lucrător obosit din slujba lui Dumnezeu.

Ea implică o făgăduinţă de putere pentru fiecare zi, har pentru fiecare nevoie şi putere pentru fiecare îndatorire. Chiar şi atunci când vine moartea, făgăduinţa aceasta rămâne în picioare. Când vom ajunge în mijlocul Iordanului, vom spune împreună cu David: „nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine” (Psalmi 23:4). Vom coborî în mormânt, dar nu mai jos, fiindcă braţul veşnic nu ne lasă să cădem. Toată viaţa, şi la încheierea ei, vom fi susţinuţi de „braţele Lui cele veşnice” – braţe care nu slăbesc niciodată, nici nu îşi pierd puterea, fiindcă „Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte” (Isaia 40:28).

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 August

„Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne.” Psalmi 92:4

Crezi tu că păcatele tale sunt iertate şi că Christos a făcut ispăşire deplină pentru ele? Atunci ar trebui să fii un creştin tare bucuros! Cum ar trebui să treci peste încercările şi necazurile lumii! De vreme ce păcatul ţi-a fost iertat, mai contează ce se întâmplă cu tine acum? Luther spunea: „loveşte, Doamne, loveşte, fiindcă păcatul meu este iertat; dacă Tu nu m-ai iertat, loveşte cât de tare vrei”. Într-un spirit asemănător, tu poţi spune: „trimite-mi boală, sărăcie, pierderi, cruci, persecuţii; trimite-mi ce vrei Tu, fiindcă m-ai iertat, şi sufletul meu este bucuros”. Creştine, dacă eşti mântuit, fii bucuros, recunoscător şi iubitor. Agaţă-te de crucea care ţi-a îndepărtat păcatele; slujeşte-L pe Cel care ţi-a slujit. „ Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru ; indurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1).

Nu-ţi lăsa zelul să se evaporeze într-o neînsemnată izbucnire de cântec. Arată-ţi dragostea pe căi expresive. Iubeşte-i pe fraţii Celui care te-a iubit. Dacă există undeva un Mefiboşet şchiop şi neputincios, ajută-l de dragul lui Ionatan. Dacă vezi un biet credincios încercat, plângi alături de el şi poartă-i crucea de dragul Celui care a plâns pentru tine şi ţi-a purtat păcatele. De vreme ce eşti iertat de dragul lui Isus, du-te şi spune şi altora vestea îndurării uimitoare. Nu te mulţumi să păstrezi binecuvântările numai pentru tine, ci împrăştie pretutindeni povestea crucii.

Bucuria sfântă şi îndrăzneala sfântă te vor face un bun predicator, şi lumea întreagă va deveni un amvon de la care vei predica. Sfinţenia voioasă este cea mai bună predică, dar trebuie să o primeşti de la Domnul. Caut-o în dimineaţa aceasta, înainte să pleci în lume. Atunci când ne bucurăm în lucrarea Domnului, nu trebuie să ne temem că ne vom veseli prea tare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 Iulie

„Căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări.” Exod 20:25

Altarul lui Dumnezeu trebuia să fie construit din pietre necioplite, astfel încât să nu se vadă nici o urmă de lucrare omenească pe el. Înţelepciunea omenească vrea să rânduiască şi să aranjeze învăţăturile crucii într-un sistem mai artificial şi mai potrivit cu gusturile depravate ale naturii decăzute; totuşi, în loc să îmbunătăţească Evanghelia, înţelepciunea trupească o pângăreşte, până când devine o altă evanghelie, total diferită de adevărul lui Dumnezeu. Toate modificările şi îndreptările la Cuvântul Domnului sunt profanare şi pângărire. Inima mândră a omului este nerăbdătoare să intervină în îndreptăţirea sufletului în faţa lui Dumnezeu; pregătirile pentru Christos sunt gândite, umilinţa şi căinţa devin motiv de încredere, faptele bune sunt strigate în gura mare, priceperea naturală este lăudată, şi se încearcă pe toate căile cioplirea pietrelor de altar.

Ar fi bine ca păcătoşii să-şi amintească că, în loc să perfecţioneze lucrarea Mântuitorului, încrederea lor carnală o pângăreşte şi o dezonorează. Numai Domnul trebuie să fie înălţat în lucrarea de ispăşire, şi nici urmă de ciocan sau daltă omenească nu va fi suportată. încercarea de a adăuga ceva la ultimele cuvinte ale lui Isus Christos, sau de a Îmbunătăţi ceea ce Iehova Domnul a făcut desăvârşit, este o blasfemie. Păcătosule tulburat, lasă-ţi jos uneltele. Aruncă-te în genunchi în implorare umilă. Acceptă-L pe Domnul Isus ca altar îl ispăşirii tale, şi odihneşte-te numai în El. Mulţi falşi credincioşi vor fi avertizaţi împotriva doctrinelor în care cred citind textul din dimineaţa aceasta.

Există prea multe tendinţe de a aranja şi împăca adevărurile revelaţiei printre creştini; aceasta este o formă de necredinţă şi lipsă de respect. Să ne luptăm împotriva lor şi să primim adevărul aşa cum este, bucurându-ne de doctrinele Cuvântului sunt pietre necioplite, şi că astfel sunt mai potrivite pentru a construi un altar Domnului.

Meditatii C.H. Spurgeon

A iubi inseamna a darui

Text: Romani 5:1-8  

„…El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiud Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. „1 loan 4:10

Cea mai înaltă expresie a dragostei este în dăruire. Aceasta a fost arătată desăvarşit prin faptul că Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru mantuirea lumii (loan 3:16). După cum dragostea a fost aceea care L-a făcut pe Tatăl să-L dea pe Fiul pentru noi, tot aşa dragostea noastră pentru El trebuie să fie singura noastră motivaţie pentru a demonstra dragostea prin dăruire (2 Cor. 8:8, 9). Facem acest lucru aducand trupurile noastre „ca jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu”, acest lucru constituind din partea noastră „o slujbă duhovnicească” (Rom. 12:1).

În cartea sa „Omul viu”, John Whittle relatează despre o văduvă al cărui fiu i-a spus că el va asculta de chemarea lui Dumnezeu pentru a merge în misiune. Deşi femeia era o creştină de mulţi ani, decizia fiului a supărat-o deoarece, sperase că pe măsură ce va îmbătrani, fiul ei va fi în apropiere atunci cand va avea nevoie de el. Frica şi îngrijorarea îi întunecaseră mintea. Dar într-o zi s-a întamplat ceva, şi acest lucru i-a schimbat întreaga concepţie. Citind în loan 3, cuvintele familiare din versetul 16, i-au atras atenţia într-un fel cum n-o mai făcuseră pană atunci. In minte i-a venit un gand, pe care Whittle l-a formulat astfel: „Dumnezeu îi dăduse privilegiul să facă la scară redusă ceea ce făcuse El însuşi”, întreaga perspectivă s-a schimbat. Era gata acum să-şi dea „fiul pentru a merge în campul de misiune din pricina dragostei lui Dumnezeu pentru ea. Erau în măsură acum să se vadă împreună parteneri în lucrarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus că „dragostea lui Cristos ne strange” (2 Cor. 5:14). Aceasta înseamnă că vom iubi, dăruindu-ne pe noi înşine Lui şi altora.      – R.W.D.

Iubirea, nevoilor din lume, dăruieşte.
Iubirea-mparte cand Duhul o călăuzeşte.
Iubirea alină plansul lumii dureros,
Iubirea-i milă cu ochi c-ai lui Cristos. – Brandt

„O inimă egoistă iubeşte pentru ceea ce primeşte;o inimă asemănătoare lui Cristos iubeşte pentru ceea ce dăruieşte„

Painea zilnica

Mare Păstor și Rege

O Tată, ce în Cer ai locuința
Domnind pe Tron purtat de heruvimi
A Ta-i puterea, slava, iscusința
Și-Împărăția veșnicei Lumini.

Tu ne-ai iubit c-o dragoste fierbinte
În univers cum nu s-a pomenit
Încât pe singurul Tău Fiu, Părinte
De dragul nostru ni L-ai dăruit.

Noi rătăceam cu toții, fiecare
Inoculați de-al șarpelui venin
Și-aveam destin comun numit. . pierzare
O veșnicie de regret și chin.

Păcatul lumii-ntregi, atâtea rele
La care orice om luase parte
Noi nu puteam plăti să ni se spele. .
Isus plăti pe Golgota prin moarte.

Trompete să răsune-n imnuri sfinte
Prin jertfa Lui ne-a curățit de tot
Cerescul Tată I-a-ntocmit veșminte
Isus e veșnic Marele Preot.

Căci Tatăl Te-a ales fără-ndoială
Pentru vecie ca să Te delege
După-a lui Melhisedec rânduială
Să fi Preot și deopotrivă Rege.

Fiindcă umil și fără șovăire
Disprețuit-Ai orișice rușine
Ca Miel de jertfă pentru ispășire
Tu Doamne însuți Te-ai adus pe Tine.

Ca Miel jertfit Tu ești Ispășitorul
Justificând tot neamul omensc
Ca Mare Preot ești Mijlocitorul
La Tatăl, pentru cei ce se căiesc.

Tu ne-ai urzit o nouă-Împărăție
Unde Cuvântul Tău e Har și Lege
Ne înfrățește dragostea cea vie
Și pentru totdeauna Tu ești Rege.

Curând veni-va ziua glorioasă
Și orice ochi atunci Te va vedea
Ce scumpă zi, dorită și frumoasă
Cănd toată-mpărăția-Ți vei lua.

Orice genunchi se va pleca deodată
Și orice limbă va mărturisi
Slăvind întruna Preamăritul Tată:
”Isus Hristos e Domnul pe vecii!”

Dar până’n ziua cea mai de pe urmă
Pe drumul ce-l străbat în astă viață
Tu ‘mi-ești Păstor, eu doar o oiae-n turmă
Tu-Învățător iar eu cel care-nvață.

Cuvântul Tău mi-e candelă pe cale
Iar Duhul Tău ‘mi-ajută-al înțelege
Cu Tine voi străbate această vale
Tu ‘mi-ești și Marele Păstor și Rege.

Daniel Hozan

Umblarea în lumină

“Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este lumină,… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.“

1 Ioan 1:7

A considera eliberarea de păcatul de care suntem conştienţi ca fiind acelaşi lucru cu eliberarea de păcat realizată prin Ispăşire este o mare eroare. Nici un om nu ştie cu adevărat ce este păcatul până nu se naşte din nou. Cu păcatul s-a înfruntat Isus Cristos pe Calvar. Dovada faptului că sunt eliberat de păcat este că am ajuns să cunosc natura reală a păcatului din mine. Este nevoie de ultima atingere a Ispăşirii făcute de Isus Cristos, adică de dăruirea perfecţiunii Sale absolute, pentru ca un om să ajungă să cunoască ce este păcatul.

Duhul Sfânt aplică Ispăşirea atât în domeniul inconştientului, cât şi în domeniul conştientului şi numai când dobândim lumina cu privire la puterea fără egal a Duhului din noi, înţelegem ce înseamnă cuvintele din 1 Ioan 1:7 „Sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat”. Acest text nu se referă numai la păcatele conştiente, ci şi la înţelegerea profundă a păcatului, înţelegere pe care o poate realiza numai Duhul Sfânt din mine.

Dacă umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, nu în lumina conştiinţei mele, ci în lumina lui Dumnezeu – dacă umblu astfel, neavând nimic de ascuns atunci primesc revelaţia uimitoare că sângele lui Isus Cnstos mă curăţă de orice păcat, astfel că Dumnezeul cel Atotputernic nu mai vede nimic de condamnat în mine.

La nivelul conştiinţei, acest lucru produce o înţelegere profundă şi dureroasă a ceea ce este păcatul. Dragostei lui Dumnezeu, care lucrea­ză în mine, mă face să urăsc, cu ura Duhului Sfânt, tot ce nu se potri­veşte sfinţeniei lui Dumnezeu. A umbla în lumină înseamnă că orice aparţine întunericului mă face să mă trag mai aproape de centrul luminii.

Oswald Chambers

Părtaş la Ispăşire

„Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. ” Galateni 6:14

Evanghelia lui Isus Cristos obligă întotdeauna la o decizie a voinţei. Accept eu verdictul asupra păcatului dat de Dumnezeu în Crucea lui Cristos? Mă interesează câtuşi de puţin moartea lui Isus? Vreau eu să mă identific cu moartea Lui, să fiu mort faţă de dorinţa de a păcătui, faţă de lume, faţă de eul meu? Doresc să mă identific atât de mult cu Isus, încât să nu mai fiu bun pentru nimic altceva decât pentru El? Marele privilegiu al uceniciei constă în faptul că mă pot înrola sub Crucea Lui şi aceasta înseamnă moarte faţă de păcat. Tu trebuie să stai singur cu Isus şi să-I spui ori că nu vrei ca păcatul să moară în tine, ori că, indiferent cât te-ar costa, vrei să te identifici cu moartea Sa.

Îndată ce faci acest lucru, cu neclintită credinţă în ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce, te identifici în mod supranatural cu moartea Sa şi vei ajunge să cunoşti, cu o cunoaştere ce întrece orice pricepere, că omul tău cel vechi a fost „răstignit împreună cu Cristos”. Dovada că „omul tău cel vechi” a fost răstignit împreună cu Cristos constă în uşurinţa uimitoare cu care viaţa lui Dumnezeu din tine îţi dă puterea să asculţi de vocea lui Isus Cristos.

Din când în când, Domnul nostru ne lasă să vedem cum am fi dacă nu L-am avea pe El. Acele momente sunt o dovadă a adevărului spuselor Sale: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”. De aceea, baza creştinismului este devotamentul personal şi înflăcărat faţă de Domnul Isus. Noi credem în mod greşit că bucuria primei noastre întâlniri cu împărăţia este scopul pentru care ne-a adus Dumnezeu la El, însă scopul lui Dumnezeu este să înţelegem tot ce înseamnă identificarea cu Isus Cristos.

Oswald Chambers

Este voia lui Dumnezeu voia mea?

„Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastră. „1 Tesaloniceni 4:3

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu vrea să mă sfinţească, ci daca este aceasta şi voia mea? Vreau să-L las pe Dumnezeu să facă în mine tot ce a devenit posibil prin Ispăşire? Vreau sâ-L las pe Isus să fie făcut sfinţire pentru mine şi să las ca viaţa Lui să se manifeste în trupul meu muritor? Fereşte-te să spui: “O, doresc să fiu sfinţit!” Nu doreşti; încetează să tânjeşti doar după aceasta şi fă din ea o problemă de acţiune. “Vin cu mâinile goale”. Acceptă ca Isus Cristos să fie facut sfinţire pentru tine prin credinţă implicită şi atunci, marea minune a Ispăşirii va deveni reală în tine.

Tot ce a devenit posibil prin Isus devine al meu prin darul din dragoste al lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce a făcut EI pe cruce. Atitudinea mea ca suflet mântuit şi sfinţit este aceea a unei sfinţenii profunde şi umile (nu există sfinţenie mândră); această sfinţenie se bazează pe pocăinţa plină de durere şi pe sentimentul de ruşine şi degradare de nedescris şi de asemenea pe înţelegerea uimitoare a faptului că dragostea lui Dumnezeu mi s-a arătat prin aceea că, pe când mie nu-mi păsa de El, El a împlinit totul pentru mântuirea şi sfinţirea mea. Nu e de mirare că Pavel spune că nimic nu poate să ne “despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.

Sfinţirea mă face una cu Isus Cristos şi, în El, una cu Dumnezeu, ea este realizată numai prin minunata Ispăşire al lui Cristos. Nu lua niciodată efectul drept cauză. Efectul în mine este ascultarea, slujirea şi rugăciunea; şi ţoate acestea sunt rezultatul mulţumirii şi adorării de nespus pentru minunata sfinţire lucrată în mine datorită Ispăşirii.

Oswald CHAMBERS