15 August

Într-o seară, când Isaac ieşise pe câmp să cugete în taină.” Genesa 24:63

Isaac îşi petrecea timpul cu îndeletniciri admirabile. Dacă cei care petrec atât de multe ore în tovărăşii rele, lecturi uşuratice şi distracţii nefolositoare ar putea învăţa înţelepciunea, ar vedea că există o societate mai profitabilă şi mai interesantă în meditaţie, decât în deşertăciunile care au acum atâta farmec pentru ei. A, şti mai mult, am trăi mai aproape de Dumnezeu şi am creşte în har dacă am petrece mai mult timp singuri. Meditaţia rumegă şi extrage adevărata hrană din alimentele adunate de minte pretutindeni. Atunci când Isus este tema, meditaţia este într-adevăr dulce. Isaac a văzut-o pe Rebeca în timp ce era cufundat în gânduri; mulţii alţi au găsit iubirea în acelaşi fel. Şi locul ales de Isaac era admirabil.

Pe câmp, avem o lume întreagă de studiat. De la cedru la isop, de la măreţul vultur la umilul cosaş, de la întinderea albastră a cerului la picătura de rouă, toate lucrurile sunt pline de învăţături; şi atunci când ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, învăţătura pătrunde în minte mai repede decât orice carte. Cămăruţele noastre nu sunt la fel de sănătoase, sugestive, plăcute şi inspiratoare, cum este câmpul. Să nu socotim nimic neînsemnat sau necurat, ci să simţim că toate lucrurile arată spre Făcătorul lor, şi întreg câmpul va Străluci.

Alegerea timpului de meditaţie era de asemenea înţeleaptă. Timpul asfinţitului învăluie ziua într-o cortină care permite sufletului să-şi lepede grijile lumeşti şi să se îndrepte Spre părtăşia cerească. Gloria soarelui care apune ne stârneşte mirarea, şi solemnitatea nopţii care se apropie ne trezeşte evlavia. Dacă treburile acestor zile îţi vor permite, ar fi bine, dragă cititorule, să pui deoparte o oră în care să te plimbi pe câmp la apus; dacă nu, Domnul este şi în oraş, şi se va întâlni cu tine în casă sau pe străzile aglomerate. Lasă-ţi inima să se întâlnească cu El.

Meditaţii C. H. Spurgeon

17 Februarie

„Isaac locuia lângă fântâna Lahai- Roi ” Genesa 25:11

Agar primise cândva ajutor lângă fântână, şi Ismael băuse din apa oferită de Dumnezeul care trăieşte şi vede fii oamenilor. Dar vizita lui Isaac la fântână nu era o vizită ocazională, ca cele pe care le facem Domnului în timp de nevoie. Cei necredincioşi îl strigă pe Dumnezeu în necaz, dar ÎI uită atunci când le merge bine. Isaac locuia acolo, şi fântâna Dumnezeului viu care vede totul era izvorul său de viaţă.

Cursul obişnuit al vieţii unui om, sălaşul sufletului său, indică cu exactitate starea lui. Poate că experienţa lui Agar îl impresiona pe Isaac şi de aceea alesese acest loc. Numele său simbolic îl făcea iubit. Frecventele lui meditaţii din vremea înserării îl făcuseră să îndrăgească izvorul. Întâlnirea lui cu Rebeca îi legase sufletul de izvor, dar ceea ce îl determinase să-şi aşeze cortul lângă izvor era faptul că simţise acolo tovărăşia viului Dumnezeu. Să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne facă să simţim astăzi şi în toate zilele prezenţa „Dumnezeului care mă vede” (Genesa 16:13). Să ne fie Domnul izvor de mângâiere şi desfătate, curgând în viaţa veşnică.

Ulcioarele noastre se sparg şi apa se scurge, dar fântâna Creatorului nu seacă niciodată. Fericit este cel care locuieşte lângă fântână şi care are la îndemână provizii abundente. Domnul a fost un ajutor de nădejde altora; numele lui este El Shadai, Dumnezeul îndestulător. Inimile noastre au avut adesea părtăşie cu El. În El sufletul nostru a găsit Mirele slăvit, Domnul laudei. Astăzi „în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28). Să locuim deci lângă El. Slăvite Doamne, sileşte-ne să ne aşezăm Corturile la fântâna Dumnezeului viu şi să nu te părăsim niciodată.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Jertfirea vieţii naturale

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.” Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

Oswald CHAMBERS

Magistrala si poteca

Un cuplu de referinţă din Scripturi e ca poteca
Căsniciei fericite pe care a mers Rebeca.
Soţul ei a aşteptat-o nu-n palat, ci într-un cort.
Nu cu mult alai de nuntă, cu bomboane sau cu tort.

Mirele e-ales de Domnul şi toţi îngerii îl plac.
Fiul lui Avraam el este şi îl cheamă Isaac.
N-a umblat pe-o cale largă ca toţi tinerii de-atunci
Care îşi aleg soţia cu-ale firii lor porunci.

N-a umblat pe magistrala multelor plăceri lumeşti,
Ci-a-ndrăgit-o pe Rebeca, fata zărilor cereşti.
Ea venise de departe tot numai de dragul lui
Ca să-ntemeieze casa ce-i plăcută Domnului.

Când era Isaac mai tânăr jertfă tatăl l-a adus
Sus pe Moria, pe munte, precum Dumnezeu i-a spus.
Însă Îngerul salvării chiar din ceruri l-a oprit:
Proba încercării sfinte ajunsese la sfârşit.

Sara-şi învăţase fiul temerea de Dumnezeu
Şi valoarea unei jertfe ce-o aduci în ceasul greu.
Tatăl l-a iubit, ştim bine, fapt şi-n ceruri consemnat
De aceea şi Iehova de moarte l-a apărat.

Mielul căutat de ochii lui Isaac prin Avraam,
E Isus de pe Golgota din acelaşi sacru neam.
Şi atunci se-ngemănară două inimi pe Calvar:
Avraam ca şi părinte şi Cel Sfânt prea plin de har.

Două inimi cu iubire pentru veci unite-au fost
De Părintele din ceruri, scut suprem şi adăpost.
Prin Rebeca cea frumoasă, cu Isaac cel gânditor
Domnul Şi-a zidit o casă şi-un nepreţuit popor.

Azi la modă-i magistrala, doar la ţară e poteca
Însă Domnu-i preţuieşte pe Isaac şi pe Rebeca.
Multe doruri se uniră, multe au rămas nespuse
Când la masa lor veniră îngerii din vremi apuse.

Ascultând cu bucurie farmecul poveştii lor
Vrem ca să-L vedem pe Mire sus pe-al slavei Sale nor.
Noi, mireasa căutată şi născută pe Calvar
I-am produs multe necazuri Mirelui şi mult amar.

Am iubit întâi păcatul şi lumea cu-al ei tumult
Şi L-am neglijat pe Mire ca pe-un visător adult.
Lumea Îl hulea în stradă dar noi nu L-am apărat.
În final murind pe-o cruce viaţa Sa Isus Şi-a dat.

Orice mire şi mireasă fac un sacru legământ
Ce-i valabil toată viaţa până intră în mormânt.
Dumnezeu prin Jertfa sfântă S-a legat pe veci de noi
Ca din calea rătăcirii să ne-aducă înapoi.

El, Hristos, e-al nostru Mire, noi suntem mireasa Lui.
Într-o lume de necazuri nimenea ca Domnul nu-i.
El ne iartă, ne primeşte când ne-abatem şi greşim
Şi-apelăm la al Său sânge şi-n lacrimi ne pocăim.

Asta-i căsnicia sfântă: să-i urmăm smeriţi poteca
Cum au fost doi soţi pe lume, el Isaac şi ea Rebeca.
Dar mai sus de plaiul firii, cu iubire şi cu dor,
E Isus, al nostru Mire, şi al Domnului popor.

Corneliu Livanu

Dumnezeu Și-a amintit de mine

Motto:
„Dumnezeu a auzit gemetele lor
și Și-a adus aminte de legământul Său
făcut cu Avraam, Isaac și Iacov.” Exodul 2:24

Aveam sub ochi puhoaie reci de ape
Ce s-au oprit, de moarte-a mă scăpa;
Canaanul îmi era tot mai aproape
Iar eu râvneam s-ajung în casa Ta.
Dar n-am văzut vreun mal ajutător
În mersul meu degrabă schimbător.

Am adormit cu prinșii de război
Și am uitat de scut și armătură,
Ba Ți-aș fi dat și mantia napoi,
Cum mă aflam, zdrobit de-alergătură.
Căci, copleșit de lege și ispită,
Te-am căutat cu inima-mpărțită.

Ți-am așteptat cu scâncet promisiunea
De-a-mi da urmași, în pragul bătrâneții;
Pe trup era stăpână slăbiciunea,
Iar Tu-mi vorbeai de zorii dimineții.
Te-am ascultat o zi și încă una,
Și-a treia zi m-a amăgit minciuna.

M-au pângărit Sodoma și Gomora
Cu îmbrânceli, batjocură și-amar;
Primejdios în ochii tuturora,
Salvat de Tine în cetatea Țoar.
Și-am înțeles cu ochii amândoi
Să nu-mi întorc privirea înapoi.

M-a-mpresurat din nou neascultarea,
M-au prins și filistenii, și Dalila;
Te-am așteptat ca să-mi aduci iertarea
Și să-mi răzbun păcatele și sila.
Mi-am adunat suspinele grămadă
Iar stâlpii idolești au prins să cadă.

Azi îmi rostesc la lume hotărârea
Prin susur blând, prin strigăt sau povață,
Cu suflet îmbibat de pogorârea
Ce mi-a adus din ceruri altă viață.

— Voi ascultați, ostroave, mări și dealuri,
Pe unul dintre oamenii mulțimii,
Plănuitor de false idealuri,
Zeflemitor în ziua Cincizecimii –
Azi aș fi fost un rob al adâncimii
Și-n hăul fără fund și fără maluri
M-ar fi topit văpăile străine…
Dar Dumnezeu Și-a amintit de mine.

Viorica Mariniuc 

Jertfirea vieţii naturale

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.” Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

Oswald CHAMBERS

Trăieşte jertfa mea?

Avraam a zidit acolo un altar şi… a legat pe fiul său Isaac. Genesa 22:9

Acest incident este o imagine a greşelii pe care o facem atunci când credem că lucrul final pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi este jertfa morţii. Ceea ce vrea Dumnezeu este jertfa prin moarte, care ne dă putere să facem ce a făcut Isus, şi anume să ne jertfim viaţa.

Nu „Doamne, cu Tine sunt gata să merg la moarte”, ci „Sunt gata să mă identific cu moartea Ta ca să pot să-mi aduc viaţa ca jertfa lui Dumnezeu”. Noi credem că Dumnezeu vrea să renunţăm la diferite lucruri! Dumnezeu l-a curăţit pe Avraam de această greşeală şi aceeaşi disciplină are Ioc şi în viaţa noastră. Dumnezeu nu ne spune nicăieri să renunţăm la lucruri de dragul de a renunţa. El ne spune să renunţăm la ele pentru singurul lucru pe care merită să-l avem, şi anume viaţa cu El însuşi.

E vorba de desfacerea legăturilor care stau în calea vieţii, şi imediat ce aceste legături sunt desfăcute prin identificarea noastră cu moartea lui lsus, intrăm într-o relaţie cu Dumnezeu, relaţie prin care putem să-I aducem viaţa noastră ca jertfi.Nu are nici o valoare înaintea lui Dumnezeu să-I oferi viaţa ta pentru a muri. El vrea să fii o „jertfă vie”, să-L laşi pe El să aibă toate puterile tale care au fost mântuite şi sfinţite prin Isus. Acesta este lucrul plăcut lui Dumnezeu.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Mângâiere în drum spre casă

“Iosif a zis fraţilor săi: “Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.” (Geneza 50.24)

Iosif fusese pentru fraţii săi o providenţă întrupată. Toţi “Iosif”-ii, adică protectorii noştri pământeşti mor şi, odată cu ei se duc şi multe ajutoare. Egiptul n-a mai fost pentru Israel la fel după moartea lui Iosif, şi lumea nu va mai fi pentru noi ceea ce era când trăiau cei dragi ai noştri.

Dar ce mult a fost îndulcită suferinţa cauzată de această moarte! Israel avea făgăduinţa că Dumnezeul cel viu îl va cerceta, îl va vizita. O vizită, o cercetare a lui Dumnezeu! Ce favoare, ce mângâiere şi ce ajutor ceresc! Doamne, vizitează-ne astăzi, cu toate că noi nu suntem vrednici Să intri sub acoperământul nostru!

Dar o făgăduinţă şi mai bună ni s-a dat: Domnul îi va scoate din această ţară. Ei aveau să fie primiţi cu răceală în Egipt după moartea lui Iosif, şi ţara aceasta avea să ajungă pentru ei o ţară a robiei. Dar nu va fi totdeauna aşa; ei vor ieşi din ea printr-o izbăvire dumnezeiască şi vor intra în ţara făgăduinţei. Noi nu vom plânge aici pentru totdeauna. La rândul nostru vom fi chemaţi în ţara slăvită, ca să îi întâlnim acolo pe prea iubiţii noştri. “De aceea mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.”

Charles Spurgeon