„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine.“
„Domnul îl disciplinează pe acela pe care îl iubeşte” (Evrei 12:6, Bucureşti 2001). Cât de jalnice sunt plângerile noastre! Domnul începe să ne aducă în locul unde putem avea părtăşie cu El, noi gemem şi spunem: “O, Doamne, lasă-mă să fiu ca alţi oameni!” Isus ne cere să stăm alături de El şi să luăm jugul împreună cu El. „Jugul Meu este uşor, vino lângă Mine şi-l vom purta împreună“. Te-ai identificat tu astfel cu Domnul Isus? Dacă da, Îi vei mulţumi Lui Dumnezeu pentru apăsarea mâinii Lui. “Celor care nu au tărie El le măreşte puterea” (Isaia 40:29, KJV).
Dumnezeu vine, ne scoate din sentimentalismul nostru şi atunci plângerile noastre se transformă într-un imn de slavă. Singura cale de a cunoaşte puterea Lui Dumnezeu este aceea de a lua jugul Lui Isus asupra noastră şi de a învăţa de la El.„Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” De unde-şi iau sfinţii bucuria? Dacă nu i-am cunoaşte pe unii credincioşi, am spune: „O, el sau ea n-are nici o povară de purtat”.
Ridică vălul! Faptul că sunt acolo pacea, lumina şi bucuria lui Dumnezeu este o dovadă că şi povrara este acolo. Povara pe care o pune Dumnezeu striveşte strugurii din viaţa noastră şi din ei curge vinul. Însă cei mai mulţi dintre noi vedem numai vinul. Nici o putere de pe pământ sau din iad nu poate învinge Duhul Lui Dumnezeu dintr-un duh omenesc; este o invincibilitate lăuntrică.Dacă în tine sunt vaiete, scoate-le afară fără menajamente. Este o mare vină a unui creştin să fie slab când puterea Lui Dumnezeu se află în el.
Oswald Chambers