În marele-nvierii ceas

Când viața mea se va sfârși
Mergând spre odihnire –
Ce fericit voi auzi
Duioasa Ta poftire.

Când ostenit îmi voi pleca
Spre Tine fruntea rece.
Ce fericit odihna Ta
Asupra mea va trece.

Când fără griji voi adormi
Spre noua dimineață,
Ce fericit mă va păzi
A păcii Tale brațe.

În marele-Nvierii ceas
În a odihnei lume
Ce fericit doritu-Ți Glas
Mă va chema pe nume.

O bun și preaiubit Isus
Când harul Tău mă ține –
Ce fericit și ce supus
Mi-i duhul meu în Tine.

Ce fericit și-ncrezător
În Tine-s pe vecie;
Pot să trăiesc și pot sa mor
Cu-aceeași bucurie.

Izbas Svetlana

Vestea invierii

Ca vestea invierii nu-i veste mai mareata,
Caci nu-i mai glorioasa o alta dimineata
Ca dimineata-n care Hristos a inviat,
Si peste boldul mortii prin moarte a calcat.

A acceptat sa fie zdrobit prin suferinta,
Ca sa ne dobandeasca eterna biruinta;
Si-acum, prin inviere, pe cei rascumparati,
Pe mine si pe tine, El ne numeste frati,

Partasi cu El la slava, iubiti de-acelasi Tata.
O, vestea invierii e cea mai minunata!
E viu, si-n veci traieste al nostru Imparat!
Strigati de bucurie: „Hristos a inviat!”

„… Du-te la fratii Mei, si spune-le ca ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru.” Ioan 20:17.

Anca Winter

Ca si Toma

In duminica-nvierii, catre seara, adunati
Stau cu usile-ncuiate ucenicii, spaimantati
De Iudei; dar dintr-o data-i copleseste-o spaima noua,
Intre ei Isus apare si le spune: „Pace voua!”

Si dupa aceste vorbe mainile le-a aratat,
Si-apoi coasta; ucenicii tare mult s-au bucurat.
Ce adanca fericire si ce mare mangaiere,
Domnul este viu, si iata-L, e real, nu-i o parere.

Insa Toma, zis si Geaman, numarat printre acei
Doisprezece, fara unul, nu era atunci cu ei;
Si i-au spus cand se-ntalnira: „Am vazut pe Domnul!” Toma,
A venit pe neasteptate in mijlocul nostru-aidoma.

Vreau dovezi, raspunse Toma, mana mea in palma Lui
Vreau sa-mi pun, si vreau sa pipai semnul urmelor de cui,
Si in coasta Lui de-asemeni mana mea vreau sa mi-o pun,
Nu voi crede daca-aceste evidente nu le-adun.

Trec opt zile. Ucenicii iar in casa se aduna,
Toma, de aceasta data, cu ei este impreuna,
Si Isus din nou apare si le spune: „Pace voua!”
Si lui Toma: ‘Ia priveste mainile Mele-amandoua.

Adu-ti degetul, si mana pune-ti-o in coasta Mea,
Si nu fi fara credinta’, caci sunt viu, Ma poti vedea;
Special, chiar pentru tine am venit acuma Eu,
„Domnul meu”, raspunde Toma, Tu esti „Dumnezeul meu!”

Ca si Toma, si eu, Doamne, am umblat dupa dovezi,
Straduindu-ma zadarnic sa-nteleg cum Tu lucrezi,
Si, cand planul Tau prea tainic si maret s-a dovedit
Pentru mintea mea ingusta, eu atunci m-am indoit.

Speciala intalnire insa Tu mi-ai acordat,
Si-am crezut ca pentru mine ai murit si-ai inviat.
Multumirea si-nchinarea Ti le-aduc acuma eu,
Tu esti Domnul meu, Isuse, si esti Dumnezeul meu!

Inspirata din Ioan 20:19-29.

Anca Winter 

In zorii Invierii

In zorii Învierii s-a scuturat pământul
De moartea și de chinul Fiului de-Împărat
Căci neputând sa strige devenise complice
La răstignirea Celui ce toate a creat.

In zorii dimineții trântiți au fost ostașii
Și piatra grea a morii din loc a fost urnită
Căci Printul Învierii Sapa-n și peste moarte
A părăsit mormântul in ziua profețită.

In zorii Învierii au fost Uimiți urmașii
De îngeri și de giulgiu de mormântul lăsat
Iar cei ce cu ardoare au vrut sa îl găsească
L-au întâlnit aievea pe Hristos înviat

In zorii dimineții mai ai și tu o șansa
Sa crezi ca El la moarte s-a dat din vina ta
Și acceptând pe Domnul sa ai vie speranta
Ca-n Ziua Vesniciei și tu vei învia.

Nelu Roşu

Clopoțel gingaș

Clopoțel firav, firicel de nea,
Înviorezi clipele senine.
Porți în tine mireasmă de stea,
Din armonia luminii line.

Clopoțel gingaș, suav și pur.
Trezești speranța învierii.
Clinchetul suav răsună în jur.
Pe undele line a primăverii.

Steluță din seninul zăpezii,
Porți mireasma armoniei.
Iubirea, ce calea ne-o netezii,
Sporită din puritatea jertfei.

Adierea ușoară a primăverii,
În gingășia ghiocelului firav,
Revarsă pe unde aroma învierii.
Cu glasul lui Isus, dulce, suav.

Și dorul mă duce spre eternitate,
Înflăcărat de primăvara veșniciei.
Unde sufletul gustă din libertate,
În iubirea plină de bobocii armoniei.

Mântuirea, din dragoste sfântă,
Aduce Primăvara, Noul Ierusalim.
Sufletul smerit spre cer se avântă,
Ca un firicel plăpând, dar sublim.

O haina albă, pură, fără pată,
Să fie al vieții noastre veșmânt.
Gata la chemare, sa fim de îndată.
Credincioși noului legământ.

Dan Viorica

Definiția Învierii

Referințe
Învierea este al iubirii însemn
Cu literele morții săpate pe-un lemn,
Funestul sfârșit al adamicei firi
Și începutul celest al unei noi omenirii!

Învierea e bobul de grâu ce-a murit,
În sute și mii de spice rodit!
Ea-i ghiocelul ieșit din noroi
S-alunge tristețea și iarna din noi.

Învierea e leacul din sânge și răni
Cu care străbați a văzduhului vămi,
Ecou peste veacuri, mirific izvor,
E singura șansă a celor ce mor!

E dulcea speranță în nopți de coșmar
Când patul dogoare de-al bolii pojar,
Semnal de trompetă și cor îngeresc
Când viii și morții în văzduh se-ntâlnesc.

Învierea rămâne discursul rostit
Prin Logosul veșnic din ceruri venit
În trupul terestru ca noi fu la fel…
C-apoi să ne facă pe noi ca și El!

E legea de viață de Duh și de har
Ce-n timp și în spațiu nu are hotar;
Nu poți s-o cuprinzi dar poți s-o primești
Ca-n viață și-n moarte să știi cine ești!

Sloganul Învierii

S-a rupt din soare, astăzi,
Un strop de primăvară
Şi-un fir de iarbă vesel
A lunecat pe şes,
E-atâta bucurie
Şi freamăt, şi năvală…
‘Ncât lacrima cea rece
Aproape că s-a şters.

Vorbesc cu grijă muguri
Crezându-se în floare,
Copiii se frământă
Şi ei cu ale lor…
Dar undeva în mine
Se iscă o-ntrebare,
Se frânge o idee
În trupu-mi muritor.

Şi se rotesc ca-n junglă
Ideile-ntre ele,
Vibrează-n rotocoale
Vocalele sonor…
Şi-aceeaşi întrebare
Îmi sună lung în tâmple:
„Ce-nseamnă învierea
În omul muritor”?

Seminţele-s seminţe,
Se umflă-n umezeală
Şi le desface coaja
Un colte-nvingător,
Dar cum învie omul?
Cine-i desface coaja
Să iasă la lumină
Un suflet roditor?

Iar strunele-n ecouri
Au repetat aceeaşi,
Cu voce neschimbată,
Cu sunet luminos;
Că dintre-atâtea lanţuri
De moarte şi ocară
Pe om îl înviază
Iubirea lui Christos!

Din ziua săptămânii
Întâia de-nviere,
În omul din lăuntru
Schimbare s-a făcut,
Iar firul de speranţă
Tot încolţeşte-n inimi,
În sufletele care
Iubirea au crezut.

Cu ea se mişcă lumea
Şi capătă culoare,
Precum un fir de iarbă
Răsare din pământ,
Şi doar Iubirea-n oameni
Produce o schimbare
Spre-a vieţii primăvară
În noul Legământ!

Mihai Ghidora

Menirea învierii Lui

„Nu trebuia să pătimească Cristosul acestea și să intre in gloria Sa?”

Luca 24:26

Crucea Domnului nostru este poarta dc intrare în viaţa Lui. Învierea Lui înseamnă că El are acum putere să-mi dea viaţa Sa. Când sunt născut din nou, de sus, primesc de la Domnul cel înviat însăşi viaţa Sa.

Menirea învierii Domnului nostru este aceea de a-i duce pe ..mulţi fii la slavă”. Împlinirea menirii Lui Îi dă dreptul să ne facă fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Noi nu suntem niciodată într-o relaţie cu Dumnezeu ca aceea în care este Fiul lui Dumnezeu, dar suntem aduşi de către Fiul în relaţia de fii.

Atunci când Domnul nostru a înviat din morţi, a înviat la o viaţă absolut nouă, la o viaţă pe care El n-a mai trăil-o înainte de întrupare. A înviat la o viaţă care n-a existat înainte. Iar pentru noi învierea Lui înseamnă că am înviat la viaţa Lui de înviere, nu la viaţa noastră veche. Intr-o zi vom avea un trup de slavă ca al Lui, dar putem să cunoaştem de pe acum eficacitatea învierii Lui şi să umblăm în înnoirea vieţii. „Să-L cunosc pe El în puterea învierii Lui”.

„…după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu”. ..Duhul Sfânt” este numele practic pentru Viaţa veşnică ce lucrează aici şi acum in fiinţele umane. Duhul Sfânt este divinitatea ca putere activă, care aplică Ispăşirea la experienţa noastră. Mulţumim lui Dumnezeu pentru adevărul glorios și măreţ că Duhul Sfânt poate lucra în noi însăşi natura lui Isus dacă ne supunem Lui.

Oswald CHAMBERS

Primăvara

O, Doamne, cine oare se-aseamănă cu Tine,
Când pui în stropi de rouă sclipiri diamantine,
Și când trezești la viață din scorburi cenușii
Atâția muguri veseli în codru și câmpii?O, Doamne, cine altul ar mai putea să ceară
Naturii să se-mbrace în strai de primăvară?
Ce arhitect de faimă s-ar duce în zăvoi
Să facă lăcrămioare din salbe de noroi?

Și cine altul, Doamne, ar pune în câmpie
Covor de viorele trezite de sub glie?
Brândușele frumoase să treacă prin polei,
Și prin zăpada rece să treacă ghiocei?

Doar Tu,Tu ai, Isuse, puterea învierii,
S-aduci în locul iernii fiorul primăverii
Iubirea să răsară ca florile de crini,
Din cioturile negre, din inimi de creștini!

Trezește azi poporul cu vânt de primăvară
Iubirea și cântarea, nădejdea să răsară!
Adu mireasma păcii, slăvite Creator
În inimile noastre cu har nemuritor!

Valentin Popovici

Desprinși de lumea efemeră

Total desprinși de lumea efemeră
Cu-avânt călătorim spre-o altă emisferă
Dăm la o parte piedici plantate pe cărare
De slujitori ce vin din densa-ntunecare.

Călăuziți de Raza cea sfânta a-nvierii
Știm că ajungem în Țara Primăverii
Alături de drumeții ce poartă-n suflet dorul
Să mai asculte-odată ce spune Ziditorul.

Talazurile-s mari și vin ca să distrugă
Un gând înmiresmat și-ndemnul pentru rugă
Dar melodia dragă printre dureri compusă
Calmează frământarea peste ființă pusă.

În zilele toride văpăile sunt stinse
De ploile curate din Paradis desprinse
Durerea survenită în luptele acerbe
E transferată-n spațiul minunilor superbe,

Și-atunci pătrund în noi astrale revelații
S-avem spre tot ce-i sfânt divine aspirații
Și iar ne copleșește vreun fapt descris în Carte
Și știm că de Mesia, nicicând, nu ne-om desparte.

Desprinși de greutatea născută-n nepăsare
Simțim cum Duhul Sfânt aduce ușurare
Se-așează-n noi, duios, o tainică simțire
Ce-o vom păstra, mereu, ca hrană și-amintire.

Uniți fiind cu Cerul străbatem labirintul
Păstrăm încredințarea, păstrăm curat veșmântul
Trăim în mediu-n care Lumina e sfidată
Dar la final de drum ne-așteaptă o răsplată.

George Cornici