Mă cunoaşte El?

..El cheamă… pe nume. Ioan 10:3

Când L-am înţeles greşit (Ioan 20:11-18)? E posibil să cunosc totul despre doctrină şi, totuşi, să nu-L cunosc pe Isus. Sufletul este în pericol atunci când cunoaşterea doctrinei întrece legătura strânsă cu Isus. De ce plângea Maria? Doctrina nu însemna pentru Maria mai mult decât iarba de sub picioare. Orice fariseu ar fi putut râde de ea din punct de vedere doctrinar, dar un lucru de care n-ar fi putut râde era acela că Isus a scos din ca şapte demoni: totuşi, binecuvântările Lui nu valorau nimic pentru ea în comparaţie cu El însuşi. Maria “a văzut pe Isus stând acolo în picioare: dar nu ştia că este Isus…”. Însă imediat ce I-a auzit vocea. L-a recunoscut pe Cel care îi
vorbea. Ea s-a întors şi I-a zis: “Invăţătorule!”

Când am stăruit cu încăpăţânare în îndoielile mele (Ioan 20:24-29) M-am îndoit eu de ceva cu privire la Isus – poate o eperienţă pe care o mărturisesc alţii, dar pe care eu n-am avut-o? Ceilalţi ucenici i-au spus luiToma că L-au văzut pe Isus, dar Toma s-a îndoit – “Dacă nu voi vedea…. nu voi crede” (20:25). Toma avea nevoie de atingerea personală a lui Isus. Nu ştim când sau cum vine atingerea Lui, dar atunci când vine, este nespus de preţioasă. “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Când m-am lepădat de El într-un mod egoist (loan 21:15-17)? Petru s-a lepădat de Isus Cristos cu jurăminte şi blesteme (Matei 26:69-75) şi totuşi, după înviere Isus i s-a arătat lui Petru singur. El l-a reabilitat în mod personal, iar apoi l-a reabilitat în faţa celorlalţi. “Doamne, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).Am eu o istorie personală cu Isus Cristos? Semnul adevărat al uceniciei este legătura strânsă cu El. O cunoaştere a lui Isus Cristos pe care nimic n-o poate zdruncina.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Pași spre Înviere

De vrei să calci pe urmele ninsorii
Chiar și-n Aprilie, când din copaci a nins,
Să mergi tăcut, cu sufletul aprins
Căci e omătul cald al Sărbătorii!

E Paștele… ca un sărut divin
Căzut pe fruntea dimineții tale,
Când roua ni se sparge în cristale,
De iarba crudă, câtuși de puțin.

Respiră adânc și crinii noi – născuţi
De dincolo de ziduri și ferestre,
Când nopțile ne scapă din căpestre,
Ca niște murgi, prea tineri și micuți.

Măsor pe umeri un potop de flori
Ce s-au ascuns timide și năuce,
De-un Trandafir, Ce-a sângerat sub cruce,
Sub cerul înțesat cu nori.

Ne-a mai rămas un boț de ziuă albă
Ce pâlpâie în florile de nalbă! …
Iar din altoiul vremii și-al tăcerii,
Au înfrunzit și pașii Învierii!

Viorel Balcan Valentin

Sfinţenia morală

Dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Romani 6:5

Învierea împreună cu El. Dovada că am fost răstignii împreună cu Isus este aceea că am o asemănare clară cu El. Venirea Duhului lui Îsus în mine schimbă viaţa mea personală înaintea lui Dumnezeu, învierea lui Îsus I-a dat autoritatea de a-mi dărui viaţa lui Dumnezeu; viaţa mea practică trebuie să fie zidită pe temelia vieţii Lui. Pot avea acum viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care se va arăta prin sfinţenie.

Ideea care străbate toate scrierile apostolului Pavel este aceea că, după ce am luat decizia să mă identific cu îsus în moartea Lui, viaţa de înviere a lui Îsus pătrunde în fiecare părticică a naturii mele umane. Este nevoie de atotputernicie pentru a trăi viaţa Fiului lui Dumnezeu în trupul muritor. Duhul Sfânt nu poate fi primit ca un musafir în casă. El invadează totul. După ce am decis că “omul meu vechi” (adică ereditatea păcatului) trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus, Duhul Sfânt mă invadează.

El preia controlul asupra tuturor lucrurilor. Partea mea este să umblu în lumină si să ascult de tot ce-mi descoperă El. După ce am luat decizia morală cu privire la păcat, este uşor să mă socotesc în realitate ca fiind mort faţă dc păcat, deoarece găsesc toi timpul în mine viaţa lui Isus. Aşa cum există un singur gen de umanitate, la fel există un singur gen de sfinţenie, sfinţenia lui Isus, şi tocmai această sfinţenie mi s-a dat mie. Dumnezeu pune sfinţenia Fiului Său în mine şi acum aparţin unui nou ordin din punct de vedere spiritual.

Oswald CHAMBERS

De ce nu ni se spune desluşit?

„Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul Omului dintre cei morţi.”

Marcu 9:9

Nu spune nimic până când Fiul Omului nu a înviat în tine – până când viaţa lui Crisios cel Înviat nu te domină, astfel încât să înţelegi ce i-a învăţat Crisios pe oameni când a trăit pe pământ. Când ajungi la o stare lăuntrică bună, cuvintele pe care le-a rostit Isus îţi sunt atât de clare, încât eşti uimit că nu le-ai înţeles mai înainte. Nu le-ai fi putut înţelege înainte pentru că nu erai matur din punct dc vedere spiritual ca să le poţi purta.

Domnul nostru nu ascunde de noi aceste lucruri; ele nu pot fi purtate până când nu ajungem într-o stare corespunzătoare în viaţa spirituală. “Mai am să vă spun multe alte lucruri, dar acum nu le puteţi purta.” Trebuie să avem comuniune cu viaţa Lui înviată înainte de a putea purta anumite cuvinte. Ştim noi ce înseamnă primirea vieţii înviate a lui Isus?

Dovada că ştim este faptul că putem înţelege Cuvântul Lui. Dumnezeu nu ne poate revela nimic dacă nu avem Duhul Lui. O atitudine îndărătnică îl va împiedica efectiv pe Dumnezeu să ne reveleze ceva. Dacă ne-am format o părere fixă despre o doctrină, lumina lui Dumnezeu nu va mai veni la noi in acea direcţie, căci nu o putem primi. Acest mod îngust de a gândi se va sfârşi imediat ce viaţa Lui de înviere va putea pătrunde în noi.

„Nu spuneţi nimănui…” – dar atât de mulţi spun ce au văzut pe Muntele Transfigurării. Ei au primit viziunea şi mărturisesc despre ea, dar viaţa lor nu se potriveşte cu ea, pentru că Fiul Omului n-a înviat încă in ei. Mă întreb când va lua El chip în tine şi în mine?

Oswald Chambers

Învață-ne să Te iubim

Lucrează Tu, o, Tată Sfânt
Și-nvață-ne să Te iubim
Oriunde sântem pe pământ
Doar despre Tine să vorbim.

Să proslăvim a Ta lucrare
Prin Duhul Sfânt de înviere
Și unde mergem, să fim sare,
Lumină pentru cel ce piere.

Învață-ne să fim umili
Și-n inimi să purtăm dorința,
Acolo unde sânt infirmi,
Ca să cunoască Biruința.

Și de vor fi împotriviri,
Să apelăm la Harul Tău
Ca pământeștele azi firi,
Să iasă din eternul hău.

Învață-ne să fim smeriți
Și în supunere mereu
De Tine doar sântem iubiți
Chiar de sântem urâți de rău.

Căci cine altul e ca Tine
Ca să vorbească ne-ncetat
Cuvintele ce aduc zile
În viața celui încercat?

Învață-ne să Te-așteptăm
În laudă și rugi fierbinți
Și nicidecum să nu uităm
Căci Tu ne-ai făcut ai Tăi sfinți

Și dacă răul se avântă
Ca cel ce vrea să prăpădească
Noi să avem o viață sfântă
Și o iubire, doar frățească.

Acea Iubire, ce-ntr-o zi
Ne va purta în veșnicii
Unde dureri nu vor mai fi
Ci doar eterne bucurii.

Berbec Ion 

Ce faci când….?

Ce faci când răspunsul sosește?
Îndreaptă-ți pașii spre altar
C-atunci iubirea ta va crește
Și-atunci înseninări răsar.

Ce faci când furtuna răsare?
Cheamă-Ți Stăpânul în ajutor
Vedea-vei cum teama dispare,
Cum se-alină stări ce te dor.

Ce faci în ceas de tăcere
Când, parcă, Lumina s-a dus?
Amimtește-ți că e o-nviere,
Că harul divin n-a apus.

Ce faci când Cerul decide
Să vină-ncercarea cea grea?
O poartă spre Rai se deschide
Și-atunci să reziști vei putea.

Ce faci când slujba te cheamă
Să treci prin cuptorul aprins?
Pune-ți răspunsul în ramă:
”CU EL NICICÂND NU-S ÎNVINS.”

Ce faci? … acceptă-ntrebarea
Minuni vei vedea-n drumeții
Îți va fi netezită cărarea,
Credința vei ști s-o-ntreții.

George Cornici

Despre Înviere

Nu există biruință
Mai sublimă ca-nvierea
Cum e, oare, cu putință,
Mulți, să-i nege adierea?

E totală nebunie
Să declari că-i ficțiune
Ea revarsă armonie
Și credință în minune.

Toți acei ce-o-mbrățișează
Pot privi dinco’ de moarte
Învierea ne formează
Pentru Cer, eternitate.

De-i sfidată dă iertare
Ființelor necredincioase
Dar îndeamnă la purtare
De lucrări evlavioase.

De-i privită cu-ndoială
Și pe asta o-nțelege
Dar spune fără sfială:
”E-mplinit cine m-alege.”

Cei ce stau cu ea la masă
Îi cunosc bine lucrarea
Știu ce mult, și azi, îi pasă
Să păzească-nseninarea.

Învierea, clar, vorbește
Să priceapă fiecare
Că viața se-ofilește
Făr-adâncă-ncredințare.

Cu Mesia una este
(E perfectă unitatea)
Dragii mei, nu e poveste:
Ea ne dă eternitatea.

George Cornici

A fost in lume o’Nviere

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte să fi fost
A fost în ceruri o tăcere 
Și o dreptate care cere
O jertfă să se dea drept cost.

Și-a fost o iesle, și-o fecioară
A fost o noapte și-un Irod
Și-un Dumnezeu ce-ntâia oară
În chip de humă se coboară
S-arunce peste hău un pod.

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte-un Ghetsimani
Și-o cupă cu venin și fiere
Ce fu sorbită în tăcere
Și-un ucenic între dușmani.

Un Sanhedrin și-o judecată
Și un cocoș care-a cântat
O vinere întunecată
O Dolorosa-nsângerată
O Golgotă și un Pilat.

Și-un „Eloi, lama Sabactani!”
Ce-a zguduit pământ și cer
Și nu l-au înțeles romanii
Dar a-nsoțit prin secoli anii
Și-a fost o groapă și-un mister.

Cutremur, piatră răsturnată
S-a rupt sigiliul lui Cezar
C-a fost o-nviere-odată
Și-o bătălie câștigată
În Ghetsimani și pe calvar.

Sunați trompete cu putere,
Treziți-vă în zori de zi
Vestiți spre poli și emisfere
C-a fost în lume o’nviere
Și încă una va mai fi.
Când cei ce au primit Cuvântul
Ieșind ca crinii din noroi
Vor părăsi pe veci mormântul
Și-l vor întâmpina pe Sfântul
În pragul lumii celei noi!

Petru Dugulescu

Iată Săptămâna Mare

Iată Săptămâna Mare, haideţi să ne-mbrăţişăm,
haideţi să lăsăm dreptatea care credem c-o avem,
haideţi să luăm iubirea ce se pare c-am uitat,
haideţi să ne dăm iertarea cu sărut adevărat.

Trebuia de mult să ţinem seama de Cuvântul spus,
să vedem Ispititorul cum l-a biruit Iisus,
să-nţelegem că ispita cea mai grea e cea din rai
şi că cel mai greu te lepezi de dreptatea care-o ai.

Este Săptămâna Mare, iată, este Sfântul Post,
haideţi în genunchi cu toţii, să uităm de tot ce-a fost,
să ne-ntindem mâna păcii şi sărutul iubitor,
să iertăm, pentru-Nviere, toţi şi toate tuturor.

Vine Marea Înviere, Vine Paştele – Hristos,
să-L întâmpinăm cu suflet primenit şi credincios,
să ne înnoim fiinţa din străfunduri şi deplin,
să intrăm în Sărbătoare oameni noi, cu chip divin…

Traian Dorz

ÎNVIERE

Tot ce e viu se naște din Cuvânt
Viața de moarte pururi se separă
Că strălucește-n cer și pe pământ
Lumina Lui nicicând crepusculară.

Din rug uscat nu crește lujer viu
Ci-i duh în el ascuns de la început
Din fructul mort închisă c-an sicriu
Sămânța vieții încolțește-n lut.

Și îngropat și răsărind apoi
Din-ntunecimea unui boț de tină
Un nufăr alb cu bulbul în  noroi
Și-întoarce fața veșnic spre lumină.

Zadarnic răsturnăm clepsidre de nisip
Să-ntoarcem roata lumii înapoi
Și punem măști de dumnezei pe chip
Tot în țărână vom sfârși și noi.

Doar cel care se naște din Cuvânt
Din Logos sfânt, din sfânta lui Lumină
Găsește Calea Vieții pe pământ
Și-n suflul sfânt originea divină.

Isus ce pentru noi s-a răstignit
Pe crucea Sa la ceruri sus ne cară
Că să vedem cum urcă spre zenit
Lumina Lui nicicând crepusculară.

Marin Mihalache