Ce har că încă se mai poate

Ce har că încă se mai poate,
Să ne unim în rugăciune,
Iar Duhul Sfânt cu blânde șoapte,
De întuneric ne desparte,
Și-orice deșertăciune!

Ce har că încă se mai poate,
Cânta cântările iubirii…
Cât încă ard lumini în noapte,
Inimile împovărate,
Primesc chemările sfințirii…

Ce har că încă se mai poate,
Vesti în zorii dimineții,
Solia despre libertate,
Despre iertarea de păcate,
Cuvintele vieții!

Ce har că încă se mai poate,
Să te întorci cu mulțumire,
Că Domnul te-a salvat din moarte,
Să-i poți sluji cu demnitate,
Eternă fericire!

Ce har că încă se mai poate,
dar harul este spre sfârșit,
Vine Hristos, în miez de noapte,
Tu îl aștepți prieten și frate?
Deplin te-ai pregătit?

Teodor Groza

Fapte sau sentimente?

Text: 1 Ioan 3:16-24

„…ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osandeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decat inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.” 1 Ioan 3:19, 20

Cat de lipsită de culoare ar fi viaţa fără sentimente! Gandiţi-vă numai la o petrecere fără rasul spontan, la o înmormantare fără vărsare de lacrimi. Muzica lui Bach, Beethoven şi Handel ar suna în urechile unor stoici. O execuţie magnifică a unei orchestre simfonice nu ar starni aplauze. Emoţiile sunt parte a ţesăturii vieţii şi în ele însele sunt bune, dar nu te poţi bizui pe ele atunci cand este vorba de morală şi adevăr. De aceea, trebuie întotdeauna să depindem de Cuvantul lui Dumnezeu. Un cantec popular spune: „Nu poate fi greşit cand pare atat de bun”. Acest lucru e periculos! Dacă ne încredem în Cristos ca Mantuitor, unele adevăruri rămîn constante indiferent de fluctuaţia sentimentelor noastre.
Sentimentul spune: „Sunt păcătos, pierdut, condamnat”. Adevărul răspunde: „Suntem justificaţi prin credinţă”(Rom. 5:1). Sentimentul spune: „Nu pot face faţă responsabilităţilor”. Adevărul răspunde: „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Sentimentul spune: „Mă simt singur şi mi-e frică”. Adevărul răspunde: „Niciodată n-am să te părăsesc” (Evrei 13:5).


Apostolul Ioan recunoaşte că sentimentele pot să reprezinte în mod greşit adevărul. El spune că numai cand iubim cu fapta şi cu adevărul, vom şti că suntem ai lui Cristos (1 Ioan 3:18-20). Cuvantul ne spune că astfel „ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osandeşte inima noastră”, ori cand ne simţim pierduţi. Dumnezeu ne-a dat o gamă bogată de emoţii. Dar atunci cand sentimentele noastre sunt contrare adevărului – adevărul Cuvantului lui Dumnezeu – nu trebuie să ne încredem în ele.     – D.J.D.

Pe Stancă stau şi tremur cate-odată 
Genunchi-s slabi şi inima s-a-ngrijora,
Dar Stanca cea de veacuri neclintită
Sub mine niciodată nu va tremura.  ”       – Anonim

Sentimentele nu sunt înlocuitorii adevărului si ai credinţei

Painea zilnica

Când vii?

Când vii iarăși, primăvară?
Când mai treci și pe la noi?
Umblă vorba că prin țară,
Și prin case și pe-afară
Iarna nu dă înapoi.

Ne e rece-n suflet, rece,
Încălziți n-am fost demult,
Frigul stă să nu mai plece,
Inimile-s frânte-n zece
Și suntem mințiți prea mult!

Când mai vii cu vești de pace?
Câmpul de război e plin,
Visul multora iar zace
Muribund și prin băltoace
De amar și de suspin!

Când mai vii, tu, primăvară,
Ruptă din tărâm ceresc,
Să dai zbor, când nu mai zboară
Cântul nostru, să nu moară
Crezul cel dumnezeiesc!

Când mai vii cu adierea
Vieții pline de nectar,
Să ne vindece durerea,
Retrăind iar învierea
Și umblarea noastră-n har!

Când mai vii cu zile bune
Și cu cânt de ciocârlii?
Primăvară, ești minune
Când din cer devii misiune!
Când ne vii deci, când ne vii?

Lucian Cazacu 

Chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu

“Şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini”… Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri.

Luca 18:31. 34

Dumnezeu L-a chemat pe lsus Cristos la ceea ce părea un dezastru total, iar Isus Cristos Şi-a chemat ucenicii ca să-L vadă dat la moarte: El a condus pe fiecare dintre ei in locul unde inimile lor au fost zdrobite. Din orice punct de vedere, în afară de cel al lui Dumnezeu, viaţa lui lsus Cristos a fost un faliment total. Dar ceea ce părea un faliment din punctul de vedere al omului a fost o victorie uimitoare din perspectiva lui Dumnezeu, pentru că niciodată scopul lui Dumnezeu nu este scopul omului.

Şi în viaţa noastră vine chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu Chemarea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată prezentată in mod explicit; ea este implicită. Chemarea lui Dumnezeu este ca şi chemarea mării, pe care nu o aude si nu o înţelege decât cel care are in el natura marii. Nu putem spune clar la ce suntem chemaţi de Dumnezeu, deoarece El ne cheamă să avem părtăşie cu El pentru propriul Său scop, iar testul este să credem că Dumnezeu ştie ce vrea. Lucrurile care se petrec nu sunt la întâmplare, ci sunt cu totul la porunca lui Dumnezeu. El îşi împlineşte planurile în mod suveran.

Dacă suntem în părtăşie cu Dumnezeu şi recunoaştem că El ne cuprinde in planurile Sale, nu mai încercăm să aflăm care sunt acele planuri. Cu cât înaintăm în viaţa creştină, cu atât este mai simplu, pentru că suntem tot mai puţin înclinaţi să spunem: “De ce a permis Dumnezeu cutare sau cutare lucru?” În spatele tuturor lucrurilor se află chemarea irezistibilă al lui Dumnezeu. “Există o divinitate care ne modelează ţintele” Creştinul este omul care se încrede în priceperea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu în propria lui inteligenţă

Dacă avem scopul nostru propriu, acesta distruge simplitatea şi liniştea care ar trebui să-i caracterizeze pe copiii lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Rănirea făcută pentru vindecare

“Veniţi să ne întoarcem la Domnul? Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca, El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.” (Osea 6.1)

Înainte de a vindeca, Domnul găseşte cu cale să lovească. El face aceasta cu mâna sigură a chirurgului, condusă de dragostea inimii Sale părinteşti. Dar înainte de a bandaja, El loveşte; fără aceasta ar fi o lucrare necompletă. Legea a fost dată înainte de Evanghelie; şi Dumnezeu face să se nască în noi simţământul nevoii de a ne întoarce la El, înainte de a ne veni în ajutor. Eşti tu zdrobit de lucrarea convingătoare a Duhului? Sau poate te găseşti în duhul robiei care-ţi insufla frică? Acestea îţi dau simţământul nevoii ca rănile inimii tale să fie legate şi vindecate prin Evanghelie.

Nu deznădăjdui, sărmană inimă, ci vino la Domnul cu rănile tale sângerânde şi gândurile tale negre. Numai El te poate vindeca şi în aceasta e toată bucuria Sa; lucrarea Lui este de a bandaja inimile zdrobite, rănite, şi El singur are o îndemânare desăvârşită şi slăvită. Deci, nici o întârziere! Dar, să ne întoarcem la Domnul Dumnezeu de care ne-am depărtat. Să-I spunem de rănile noastre arzătoare şi să-L rugăm să-Şi termine lucrarea. Oare chirurgul face o tăietură ca apoi să-şi lase pacientul sa sângereze până va muri? Şi Tu, Domnul meu, ai putea sa laşi să se mărească suferinţa unui suflet şi a unei sărmane inimi tulburate? Nu, Doamne, aceasta n-o vei face niciodată!

Charles Spurgeon

Cruce dragă

Fii slăvită, cruce dragă,

pe care-a murit Hristos.

Jertfa de pe tin’ ne leagă

inimile-n gând frumos-

imn spre slava lui Hristos.

Prin tine avem în ceruri

bun şi sfânt Mijlocitor.

Nu icoane în tablouri

ci un Răscumpărător,

Domn în vecii vecilor.

El S-a dat de bunăvoie

ca să fie răstignit.

Sus pe lemn, bătut în cuie

pentru noi a suferit

că atâta ne-a iubit.

De aceea cruce dragă,

nu te vom uita nicicând.

Ne-nchinăm viaţa-ntreagă

jos, sub lemnu-ţi sângerând,

Mielului cel scump şi blând.

Galati, Cristina Magdalena Francu

Felul în care suntem călăuziţi

“Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.” (Ioan 16.13)

Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde. Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.

Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim “tot adevărul”, ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. Duhul lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.

Charles Spurgeon

El vine curând

“Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.” (Iacov 5.8)

Ultimul cuvânt din Cântarea Cântărilor este: “Vino repede, iubitule”, şi printre ultimele cuvinte ale Apocalipsei citim: “Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino!” La acest cuvânt Mirele dumnezeiesc răspunde: “Iată, Eu vin curând”. Dragostea noastră suspină după arătarea slăvită a Domnului şi se bucură de această dulce făgăduinţă: “Venirea Domnului este aproape”. Ea îndreaptă duhul nostru spre această întâmplare slăvită, care este ca o fereastră prin care aruncăm o privire plină de nădejde. Prin această “fereastră cerească” pătrunde acum peste noi un val de lumină, care ne uşurează lucrul şi suferinţa. În timpul zilelor de încercare, gândul că se apropie această zi de bucurie, ne şopteşte: “răbdare”. Dacă suntem întristaţi că nu vedem rezultatul ostenelii noastre, această slăvită înştiinţare iarăşi ne strigă: “fii răbdător”. Când suntem frământaţi de multele noastre ispite, atunci siguranţa că în curând Domnul Se va întoarce, ne sprijineşte prin acest verset: “întăriţi-vă inimile”. Să fim deci liniştiţi şi “sa rămânem hotărâţi şi neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului”. În curând vom auzi trâmbiţa de argint anunţându-ne întoarcerea Regelui nostru slăvit. Să nu ne înspăimântăm, ci să stăm neclintiţi, căci iată-L pe norii cerului! Chiar astăzi poate să Se arate.

Charles Spurgeon

Duh sublim al păcii sfinte…

Duh sublim al păcii sfinte,
O, iubit Învăţător,
Pune blândele-Ţi cuvinte
În inima tuturor!
Nu ne lăsa în vorbire
Să păcătuim cumva,
Sau prin gând de rătăcire
Să supărăm faţa Ta!
Nu ne lăsa ca să mergem
Dacă nu vii Tu cu noi,
Nici pe cale să culegem
Numai vreascuri şi gunoi!
Duh sublim de mijlocire
Al suspinelor cu dor,
Strânge-ne într-o unire,
Doar o turmă şi-un Păstor!
Duh sublim de zări albastre,
Ne ridică fruntea-n sus;
Umple inimile noastre
Cu lumina lui Isus!
Şi încheagă-ne într-una
În iubire strâns uniţi,
Dacă vine iar furtuna
Noi să fim nedespărţiţi!

Valentin Popovici