Să ningă

Să ningă, Doamne cu iubire în inimile înghețate
Să troieneze-n nemurire
Făclii de dragoste încărcate.

Atingă Susurul Tău blând
Străfundul inimilor grele
Întinsul lor de greu crescând
De lacrimi plin și de durere.

Așterne iar lumină sfântă
În casa inimilor gri
Fă din speranța lor plăpândă
Un curcubeu spre veșnicii.

Așa mă rog, să pui Tu Mână de Preaînalt Făuritor
Să fie mila Ta cea bună
Noian de binecuvântări.

 Gabriela Bucur 

‘Nălţăm din inimi mulţumire

‘Nălţăm din inimi mulţumire
C-am mai trăit un an bogat
În stări de-adâncă împlinire,
Cu biruinţe în slujire,
Cu-a Lui prezenţă, ne-ncetat.

EL – sursa fericirii noastre
EL – Dumnezeu ce-a zămislit
Tot ce-i cuprins în zări albastre
El ne-a ferit şi de dezastre
Şi de atacul cel cumplit.

Pe drumu-ngust Lumina-I clară
Ne-a arătat cum să umblăm
Cu cei ce curajoşi declară:
„Noi mergem către sfânta Ţară
Şi steagul luptei îl purtăm.”

Ne-a dat la toţi cu mână largă
S-avem pe mese din belşug
Fiinţa Lui ne este dragă
Ne-a dat iubirea Lui întreagă
Şi-a tras cu noi la greul jug.

Vedem azi roadele umblării
În Adevărul Lui ceresc
Şi nu-i la voia întâmplării
Că-n ceasul greu al încercării
Iar auzim: „Eu vă păzesc!”

Am strâns cu bucurii nespuse
Ce am plantat cu plâns amar
Învins-am forţele opuse
Căci energii ne-au fost aduse
Din Plaiul fără de hotar.

Iar când arid a fost ogorul
Ştiut-am c-or veni iar ploi
Şi au venit; iar tot poporul
Şi-a proslăvit Izbăvitorul
Cu rugi, poeme, imnuri noi.

‘Nălţăm, deci, iar recunoştinţă
Şi-mbrăţişăm pe Cel ce-a pus
Alin în boli şi-n suferinţă,
A dat puteri în neputinţă
Şi multe roade ne-a adus.

Privind cu optimism ’nainte
Vedem victorii în lucrări
Şi ştim că veşnicul Părinte
Sădi-va-n suflet şi în minte
Doar bucurii şi-ncredinţări.

George Cornici

Aș vrea să uit necazul

Vreau să uit necazul, tare-s întristat
Durerea-i prea mare, greu de suportat
Am fost în bucăți rupt, am fost sfâșiat
De ai mei amici, de al meu confrat.

L-am slujit pe Domnul, pe El l-am urmat
Totuși printre spini și lei am umblat.
M-au nenorocit, m-au desfigurat
Chip de om nu am, iar acum “mușcat”,

Sunt lăsat în groapă, sunt însângerat
Nimănui nu-i pasă, spun că-s vinovat.
Trăiesc Adevărul și drept m-am purtat…
Unii spun că-s șarpe de aceea-s călcat.

Așa-s frații astăzi, săvârșesc păcat
Fără frică luptă și n-au gând curat
Apăsând cu sete, zdrobesc neîncetat…
Cu dor de mărire s-au înconjurat.

Diotref acuma mult a mai luptat
Ca să fie primul și a realizat
Iar pe frații lui i-a îndepărtat.
Prin aranjamente toate le-a lucrat.

Chiar mai grele vorbe ei mi-au adresat
Spun că-s răzvrătitul cu Core-asemănat
C-am făcut răscoală, că-s nejudecat…
– Nu privesc în urmă ce răni au lăsat.

Oare-așa să fie ? Oare neîncetat
Vor călca pe oameni zicând c-au lucrat,
Cu gând sfânt și nobil, cu alin curat ?
Oare acesta-i rolul care li s-a dat ?

Au călcat Cuvântul care ne-a învățat
Să fim blânzi cu alți și far aluat
Cu inimi smerite, cu adevăr curat
Să lucrăm cu frică și scop nealterat.

O slăvit Isuse, scump și minunat !
Tu cunoști conștiința celor ce-au lucrat.
Știi că-i încărcată și cât s-au luptat
Să distrugă-un suflet ce nu i-a urmat…

Tată scump din ceruri, Tu ești minunat !
Nu le ține-n seamă ceea ce-au lucrat.
Doamne, cu-al Tău sânge multe ai spălat.
Spală-le păcatul ! Iartă-i neîncetat !

PETRU COMAN

Coboară Duh prea Sfânt în valea

Ezechiel 37:1-14 și Faptele apostolilor 2:1-47

Coboară Duh prea Sfânt în valea,
Cu, oase lâncede, uscate,
Să faci minunea, transformarea
Și învierea lor din moarte!

Coboară Duhule prea Sfânt,
Să faci în inimi cercetare,
Lumina sfântului Cuvânt,
Lucreze-n mulți iluminare!

Coboară Sfinte Duh de viață,
Să ne-amintești ce este scris,
Că în Hristos avem speranță,
Cale spre cer, spre-un loc promis!

Coboară Duh prea Sfânt în lumea,
Unde-s necazuri și durere,
Ridică-ne pe toți pe culmea,
De pace, har și mângâiere!

Coboară Duh Sfânt în familii,
Unde e ceartă, dezbinare,
Să aprinzi iubirea-n flăcări vii,
Dorința sfântă de împăcare!

Cobori Duh Sfânt în Adunare,
Ne mai învață de sfințire,
Ca să purtăm cu-nflăcărare,
Solia despre mântuire!

Teodor Groza

Cu inimi deschise

Cu inimi, complet, deschise
Acceptăm al Tău mesaj
Toate stările promise
Vor veni să dea curaj.

Iar primi-vom viziune
Să privim nu spre neant
Ci spre tainica minune
Și spre harul captivant. . . .

Iar vom intona cântarea
Bucuriilor cerești
Să pătrundă cercetarea
Cu lumini dumnezeiești.

Ne deszchidem pentru Tine
Domn al veșnicei Iubiri
Vorba-Ți dulce ne susține
Să privim spre izbăviri.

Doar primind încredințarea
În lăuntrul, tot, predat
Vom putea atinge zarea
Plaiului înmiresmat.

Doar conecția cu Cerul
Poate să ne-aducă zel
S-ascultăm, oricând, apelul
Și să fim ca Daniel.

Nu vrem altă bucurie,
Nu vrem trai în colb scăldat
Ci-adunăm în visterie
Daruri care ne-au salvat.

George Cornici

Învăţătura sănătoasă

Tată, Tu în lume-aceasta
Ne înveţi cum să trăim
Prin Cuvântul Tău, ce spune
Voia Ta doar să-mplinim.

Tu ne spui cu cumpătare
Să trăim pe-acest pământ
Și de vorbării, ce-s goale
Să ne ferim orişicând.

Să avem inimi curate
În nădejde să trăim
Să nu fim gata de ceartă
De blâdeţe, să fim plini.

Pentru orice lucru bun
Să fim gata în tot timpul
Să trăim în ascultare,
Cum ne învată Cuvântul.

Să fim treji, vrednici de cinste,
În Credință, sănătoși
Cu-o vorbire sănătosă,
Și să fim evlavioși.

Plini de roade, fiecare
Să-Ţi slujim cu scumpătate
Să trăim în veacu-acesta,
Cumpătați şi cu dreptate.

Toată-această-nvățătură
Tu ne-ai dat-o prin Isus
Și ne-ai spus s-o dăm și-altora
De dorim s-ajungem sus.

Doamne,-ajută-ne în toate,
Căci noi singuri, nu putem
Învățătura sănătoasă,
Cu tărie s-o ținem.

Monica Grișca

Cat mai e…

Mai este inca indurare
Dragostea Luí e tot mai mare
Zi  de zi  Domnul mai bate
La inimile indurerate

La inimile impatimate
La inimile infricosate
La inimile impartite
El vrea  sa intre.

Mai este inca indurare
Rabdarea Luí e tot mai mare
Zi de zi Domnul iti sterge
Lacrima…

Mai este inca indurare
Mila Luí e tot mai mare
Zi de zi el ne asculta
Cand il chemam

Cand il strigam
Cand ne  rugam
Cand suspinam
El ne  raspunde

Mai este inca indurare
Rabdarea Luí e tot mai mare
Zi de zi ne  mai da sansa
De a ne   indrepta viata

Ne arata ce  e bine
Iar noi facem ce  e rau
Ne arata  care-i calea
Iar noi luam pe  un alt  drum

Ne arata adevarul
Iar noi departe suntem de el
Viata noastra e nimic
Daca viata nu  e el…

De aceea  cat mai este
Indurare si rabdare
Dragoste si mila
Sa ascultam Cuvantul.

Sa alegem drumul
Care este ingust
Este ingust dar drept …
Duce  la Isus…

Alev Caienar

De-i toamnă

De-i toamnă târzie, cu vânturi şi ploi,
Ni-e viaţa ca ziua cu soare.
Isus locuieşte în inimi la noi,
Ne dă fericita iertare.

Când norii se-nvăluie negri pe cer,
Ni-e viaţa atât de senină.
El dăruie celor ce-n negură pier,
Din ceruri, o rază divină.

Când vâjâie vântul, copaci scuturând,
Şi frunza se-aşterne, bogată,
Ni-e viaţa ferice, căci ştim că oricând,
De Domnul ne este păstrată.

Când stoluri de păsări se-ndreaptă spre sud,
Căci ţările calde le cheamă,
Mulţime de coruri de îngeri aud,
Şi nu bag tristeţea în seamă.

Dispară dar totul! Rămâne Isus,
Să facă în cuget lumină.
Cuvintele Sale ce-s dragi, de nespus,
Durere şi rana alină.

Chiar dacă se scutură frunza, de-s ploi
Şi vântul mai aspru se face,
Isus locuieşte în inimi la noi…
El dăruie-odihnă şi pace.

Valentin Popovici

A fi străin printre ai tăi

Să fii străin printre ai tăi
Vă spun, nu e uşor… deloc
Când dai, din tot ce ai şi vrei
Răbdând, călcând prin foc…

Se vede aroganţă şi dispreţ
În priviri… dar şi în fapte
La ei nimic nu are un preţ
Visând,că li se cuvin toate!

S-ajungi străin pentru al tău
Când totul faci din dragoste
Rămâne să strigi la Dumnezeu
Să-I spui plângând totul, în noapte.

Nu cer nimic… decât iubire
Care-i darul făr´ de plată.
Un gest măcar de mulţumire
La vremea destul de tulburată!

E greu să fii un cerşetor
În dreptul celor dragi, ai tăi,
Sau… s-aştepţi un ajutor,
Când nici un preţ nu ai.

Te rog pe Tine, Doamne,
Mai schimbă inimi îngheţate
În dragoste binele-a face
Învaţă-i Tu, cum să se poarte!

Pe genunchi, eu zic plecată-n jos:
Să fiu mai bine-un mic sărman,
Dar… plin de pace în Cristos
Şi bogată-n Domnul pe care-L am.

Doina Ketterer