Ce este omul ca sa-ti pese Doamne…

Ce este omul ca sa-Ti pese Doamne O mana de tarana care doarme
Un vas de lut ciobit si aruncat Dar Tu Isuse viata pentru el Ti-ai dat
Il cercetezi in fiecare dimineata si vrei ca el sa se ridice-n viata
Sa urci mereu in viata inca o treapta, sa il slavesti pe El caci te asteapta.

Sa nu ramai pe loc sau sa cobori, sa te ridici, sa-L lauzi deseori
Caci multe pentru tine Domnul a facut, si asteapta de la tine tot mai mult.
Cind ai cerut ca El sa intervina sa ierte si sa stearga a ta vina,
El tot mereu a ascultat si a implinit si pacea, bucuria in inima au venit.

Si cand slabit si trist erai ingenunghiat si cand cereai ca El sa-ti dea un sfat
El te-a primit si in brate te-a luat si binecuvintarea Lui cu drag ti-a dat
Cand ai venit in rugaciuni fierbinti, pentru ai tai copii, frati sau parinti
El totdeauna ruga a implinit si a dat raspunsul cel mai potrivit.

Sunt vasul cel ciobit si aruncat dar Tu Isus de min te-ai indurat
Tu m-ai iertat si Tu m-ai ridicat si inca o treapta in viata am urcat
Iti multumesc Isus si vreau sa spun ca Tie Tata vreau sa ma supun
Si voia Ta in viata sa implinesc, in fiecare dimineata sa ma imbogatesc.

Al Tau cuvant ma invata sa traiesc si tot mai mult vreau sa ma pocaiesc
Vreau sa traiesc cu Tine-n vesnicii, Isuse drag te astept ca sa revii…

 Cornelia Moldoveanu  

12 Aprilie

Mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu.” Psalmi 22:14

Binecuvântatul nostru Domn a fost teribil de mişcat şi tulburat în suflet. „Duhul omului îl sprijineşte la boală, dar duhul doborât de întristare cine îl va ridica?” (Proverbe 18:14). Depresia adâncă este cea mai dureroasă încercare; orice altceva este nimic în comparaţie cu ea. Când Mântuitorul a strigat către Dumnezeu „nu Te îndepărta de mine” (Psalmi 71:12), a exprimat nevoia oricărui om tulburat şi chinuit de povară. Credinciosule, apropie-te de cruce în această dimineaţă, şi slăveşte-L pe Regele Gloriei, căci El este mai aproape de tine decât oricare altul, în nenorocire şi durere; observă-I dorinţa de a fi un Mare Preot Credincios,: care are „milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15).

Cei încercaţi de tristeţe ar trebui să caute părtăşia apropiată cu Isus Ca să simtă în mod direct dragostea Tatălui nostru. Să nu ne lăsăm pradă disperării, de vreme ce învăţătorul a trecut înaintea noastră prin valea ei întunecată. Este posibil ca uneori să ne simţim obosiţi şi neliniştiţi în suflet, şi să dorim lumina feţei Domnului. In asemenea ocazii, să ne întărim gândindu-ne la simpatia Marelui nostru Preot. S-ar putea ca picăturile noastre de durere să dispară în oceanul suferinţei Sale, dar dragostea noastră va creşte.

O, dragoste adâncă şi puternică a lui Isus, vino în inima noastră ca revărsarea unor ape! Acoperă-ne toate puterile, îneacă-ne toate păcatele, spală-ne toate grijile, ridică-ne sufletul de pe pământ şi poartă-l până la picioarele Domnului. Apoi lasă-ne acolo, ca pe nişte scoici sfărâmate, spălate de dragostea Lui, fără preţ şi fără merite; iar când Domnul îşi va pune urechea lângă noi, va auzi în inimile noastre ecoul valurilor dragostei Sale, care ne-au purtat până la limanul odihnei veşnice.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Leacul Sfânt

„Da, El te scapa de latul vânătorului” Psalmi 91/3

Zboară  turturele pe – a cerului câmpii,
Când răsare speranța dinspre veșnicii,
Își cântă turturica a ei poveste:
„-Doamne, Tu ești Pacea mea, a mea nădejde!

În lațul vânătorului când am căzut,
Sub frunza deznădejdii, mult timp am zăcut,
Dar o mână duioasă, ca cea de mamă,
M – a eliberat și m – a dus spre casă.

Avea privirea blândă, și zâmbet duios,
Mi – a spus că se numește Isus Cristos,
De atunci, zbor spre soare, în dimineață:
Slăvit să  fie Cel ce mi – a dat viață!

Într-o zi, a mea pereche zăcea pe jos,
Cu aripa  frântă, în praful păcătos,
L- am târât din greu spre Dealul Golgota,
Și am strigat tare”Isus nu mă uita!”

Picături de sânge din trupul lui Cristos,
Au vindecat aripa celui păcătos,
Îndură – te, Doamne, de a mea turturea,
Să poată să – ți cânte Ție Aleluia!

Să zburam spre  soare, și veșnice câmpii,
Să fim mândri de Tine, să ne numim fii,
Că ne – ai eliberat din lațul păcătos,
Sângele Tău ne face fii ai lui Cristos.”

Azi, două   turturele zboară  pe   câmpii,
În inimă au pace, flori din vesnicii,
Slavă  Ție, Doamne, zboară cel păcătos,
Leac Sfânt este Sângele lui Isus Cristos!

Arancutean Eliza 

23 Martie

Sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” Luca 22:44

Tensiunea psihică care izvora din lupta Domnului cu ispita a ajuns într-un asemenea stadiu de excitare nefirească, încât porii Săi eliberau picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Aceasta dovedeşte cât de grozavă a fost greutatea păcatului, dacă a fost în stare să-L zdrobească pe Mântuitorul, şi să transpire stropi de sânge! Aceasta dovedeşte puterea iubirii Lui. Bătrânul Isaac Ambrose face o observaţie foarte bună când spune că cauciucul care se scurge din copacul care nu a fost tăiat este întotdeauna cel mai bun. Acest arbore preţios de camfor a dăruit cele mai bune miresme când a fost biciuit, şi pironit pe Cruce; dar din el curg miresme şi mai bune dacă nu este biciuit, nici pironit, nici rănit.

Acest lucru dovedeşte că Isus a suferit de bună voie, fiindcă a sângerat singur, fără să fie rănit. Nu a fost nevoie de cuţit sau suliţă; sângele a curs de la sine. Nu a fost nevoie de conducători care să strige: „Ţâşneşte, fântână” (Numeri 21:17) izvorul a curs singur, în torente. Dacă un om suferă o mare durere, sângele curge în inimă, în aparenţă. Faţa i se albește, îl cuprinde o slăbiciune, şi sângele care hrăneşte omul dinlăuntru este supus încercării. Dar priviţi-L pe Mântuitorul nostru în agonie. A uitat atât de mult de Sine, încât, în loc să conducă sângele spre inima Lui, l-a lăsat să cadă pe pământ, agonia lui Christos, care a fost turnat pe pământ, zugrăveşte plinătatea jertfei pe care a adus-o pentru oameni.

Nu ne putem da seama de intensitatea luptei prin care a trecut, şi nu auzim vocea ei noi? „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Priviţi-L pe marele Apostol şi Preot al credinţei noastre, şi fiţi gata să transpiraţi mai degrabă cu stropi de sânge, decât să cedaţi în faţa ispititorului.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Martie

Veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” Ioan 16:32

Puţini au împărtăşit durerile din Ghetsimani. Majoritatea ucenicilor nu era destul de înaintată în har ca să fie admişi la taina „chinului” său (Luca 22:44). Ocupaţi să sărbătorească Pastele la casele lor, îi reprezintă pe cei care citesc litera, dar rămân mereu departe de spiritul Evangheliei. Celor doisprezece, ba nu, celor unsprezece, li s-a oferit privilegiul să intre în Ghețimani şi să vadă marea luptă. Dintre cei unsprezece, opt au fost lăsaţi deoparte; aveau părtăşie, dar nu de felul aceleia în care doresc oamenii să fie incluşi din toată inima. Doar trei au fost favorizaţi să se apropie de Domnul în noaptea tainicei dureri. Dar nici măcar aceştia nu puteau intra fără văl; trebuiau să stea la o aruncătură de piatră distanţă.

El trebuia să „calce în teasc” (Isaia 63:3) singur, şi nimeni din poporul Său nu trebuia să fie cu El. Petru şi cei doi fii ai lui Zebedei îi reprezintă pe cei câţiva sfinţi eminenţi şi experimentaţi, care au rămas în istorie ca „părinţii bisericii”. Fiindcă făcuseră treabă pe ape mari, se Considera că puteau să străbată valurile imense din Atlanticul patimilor Mântuitorului. Pentru unele suflete este sortit, pentru binele altora şi pentru întărirea puterilor lor în conflictele viitoare, să intre în cercul interior şi să asculte gemetele de durere ale Marelui Preot.

Au împărtăşit cu El durerile şi s-au făcut asemenea cu moartea Lui (Filipeni 3:10). Totuşi, nici rnăcar aceştia nu pot pătrunde în locul sacru al suferinţei Mântuitorului. „Durerile tale ascunse” este expresia remarcabilă a liturghiei greceşti. Exista o cameră interioară a durerii Stăpânului, închisă cunoaşterii şi părtăşiei omeneşti. Acolo Isus a fost lăsat singur. Aici Isus a fost mai mult decât oricând „darul nespus de mare” (2 Corinteni 9:15). Nu a avut dreptate Watts să scrie „El ne-a cumpărat toate bucuriile necunoscute cu dureri binecunoscute”?

Meditaţii C. H. Spurgeon

Tatal nostru

Al nostru Tata care esti in ceruri,
Sfinteasca-se Numele Tau in veci;
Si vie sfanta-mparatia Ta;
Si voia-Ti din inaltele eteruri,
Sa netezeasca asprele poteci
De pe pamant, si din inima mea.

A noastra paine ni-e de trebuinta,
Ne-o daruieste azi prin mila Ta
Ca astfel inaintea-Ti sa traim;
Ne iarta, te rugam cu umilinta,
Asa precum si noi vrem a ierta
Celor ce ne gresesc, si sa-i iubim.

Nu ne lasa sa fim dusi in ispita,
Ci da-ne izbavire de cel rau,
Caci toate Tie doar Ti se cuvin;
A Ta-i puterea cea nemarginita,
Si slava inconjoara tronul Tau,
A Ta e-mparatia-n veci. Amin!

Inspirata din Matei 6:9-13.

Anca Winter 

De ți-e inima …

De ți-e inima pustie
Sau de doruri arsă,
Câtă vreme bate vie,
La-a tristeții colivie
Oaspete nicicând să-i fie,
Focul iute-ți varsă
Și fă cale-ntoarsă!

De ți-e inima cu toane
Și nițel posacă,
N-o supune la canoane,
Vezi ce-ascunde prin cotloane,
Nicidecum nu trage-obloane,
Sub boltă opacă
N-o lăsa să zacă!

De ți-e inima-mboldită
De necoaptă minte,
N-o lăsa neîngrădită,
De scaieți de-i năpădită
Roada bună-i pricăjită,
Trage-nvațăminte
Și mergi înainte!

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii! (Proverbe 4:23)

Olivia Pocol

3 Februarie

Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic.” Romani 8:12

Ca fiinţe create de Dumnezeu, îi suntem datori cu toţii să-L ascultăm cu tot sufletul, inima şi puterea, încălcând poruncile Sale, aşa cum am făcut toţi, suntem datori dreptăţii Sale, şi avem o datorie atât de mare încât n-am putea-o plăti niciodată. Dar, fiindcă Christos a plătit datoria poporului Său, se poate spune că noi, creştinii, nu mai datorăm nimic dreptăţii lui Dumnezeu. Din acest motiv, credinciosul datorează şi mai mult iubirii. Eu sunt dator harului şi milei lui Dumnezeu, dar nu sunt dator dreptăţii Sale, fiindcă El nu mă va acuza niciodată pentru o datorie care a fost deja plătită.

Christos a Spus „s-a sfârşit” (Ioan 19:30), şi prin asta a vrut să spună că tot ce datora poporul Său a fost şters din cartea de aducere aminte. Hristos a mulţumit pe deplin dreptatea divină. Nota de plată a fost achitată. Semnătura a fost bătută în cuie la cruce. Chitanţa a fost eliberată, şi noi nu mai suntem datori dreptăţii lui Dumnezeu. Dar, dacă nu mai suntem datori Domnului în sensul acesta, îi suntem de zece ori mai datori în alt sens. Creştine, opreşte-te şi judecă un moment. Cât eşti de dator bunătăţii divine! Cât de mult datorezi dragostei prin care şi-a jertfit unicul Fiu pentru tine. Gândeşte-te cât eşti de dator harului Său fiindcă, după o mie de păcate, El te iubeşte la fel de mult ca înainte.

Gândeşte-te ce datorezi puterii Sale: cum te-a ridicat din moarte şi păcat, cum ţi-a păstrat viaţa spirituală, cum te-a ţinut să nu cazi şi cum, deşi o mie de duşmani ţi-au ieşit în cale, te-a făcut în stare să-ţi continui drumul. Gândeşte-te cât datorezi Statorniciei Sale: deşi tu te-ai schimbat de o mie de ori, El nu s-a schimbat niciodată. Eşti la fel de dator oricărui atribut al lui Dumnezeu. Eşti dator tu însuţi şi tot ce ai. Predă-te ca „o jertfă vie”; este „o slujbă duhovnicească”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

18 Ianuarie

Rămâne deci o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” Evrei 4:9

Cât de diferită va fi starea credinciosului în ceruri faţă de ceea ce este aici! Aici s-a născut pentru trudă şi lacrimi, dar în pământul nemuririi oboseala nu există. Dornic să-şi slujească Stăpânul, vede că puterea nu îi este pe măsura zelului. Strigătul său constant este „ajută-mă să Te slujesc, Doamne.” Dacă este totuşi activ, are mult de lucru; nu prea mult pentru voinţa sa, dar mai mult decât destul pentru puterile sale, aşa că va striga „nu sunt obosit de muncă, ci în muncă”. Creştine, zăduful oboselii nu durează o veşnicie. Soarele este aproape de apus. Va răsări din nou, cu o strălucire mai mare decât îţi poţi închipui, pe un pământ în care vei sluji Domnului tău zi şi noapte, fără să oboseşti.

Aici, odihna este parţială; acolo, ea este perfectă. Aici, creştinul este mereu tulburat, fiindcă simte că nu-şi poate atinge ţinta. Acolo, el se va odihni; va ajunge pe vârful muntelui. Va urca până la plinătatea lui Dumnezeu. Mai sus nu se poate urca. O, lucrătorule istovit, gândeşte-te că te vei Odihni o veşnicie! Poţi să-ţi imaginezi? este o odihnă veşnică, o odihnă care „rămâne”. Aici, dorinţele cele mai nobile poartă pecetea morţii, florile cele mai frumoase se ofilesc, băutura cea mai bună ajunge la drojdie, păsările cele mai gingaşe cad străpunse de săgeata Morţii, zilele cele mai plăcute se transformă In noapte şi bucuriile cele mai puternice sunt urmate de durere; acolo, totul este nemuritor.

Harpele nu se tocesc, coroanele nu ruginesc, ochii nu slăbesc, vocea nu se pierde şi inima nu se tulbură. Fiinţele nemuritoare trăiesc într-o veşnică desfătare. Fericită va fi ziua când tot ce este muritor va fi „înghiţit de viaţă” (2 Corinteni 5:4) şi Sabatul veşnic va începe!

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Ianuarie

Te voi păzi şi te voi pune să faci legământ cu poporul.” Isaia 49:8

Isus Christos însuşi este suma şi substanţa legământului şi, ca unul din darurile sale, El este proprietatea oricărui credincios. Credinciosule, poţi să numeri binecuvântările pe care le-ai primit în Christos? „în El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). Gândeşte-te la cuvântul Dumnezeu şi la infinitatea lui şi apoi meditează la Christos, Omul desăvârşit, şi la toată frumuseţea Lui; fiindcă tot ceea ce acest Christos, ca Om şi Dumnezeu, a avut, are şi va avea, este al tău.

A trecut prin suferinţă şi moarte la tine, ca să fie proprietatea ta pentru totdeauna, fără bani şi fără plată. Binecuvântatul nostru Isus, ca Dumnezeu, este omniscient, omniprezent şi omnipotent Nu te ajută să ştii că toate aceste atribute glorioase şi măreţe sunt şi ale tale? Are El putere? Puterea aceasta este a ta şi te întăreşte, îţi biruie duşmanii şi te păzeşte până la capăt. Are El dragoste? Ei bine, în inima Lui nu există nici o picătură de dragoste care să nu fie a ta; poţi să te arunci în imensul ocean al dragostei Lui, şi să spui despre toată „este a mea”. Are El dreptate? Poate părea o însuşire aspră, dar chiar şi aceasta este a ta, fiindcă El va avea grijă ca, prin dreptatea Lui, să beneficiezi de tot ce ţi-a fost promis prin legământul harului.

Şi tot ce are El ca Om desăvârşit este al tău. Ca Om desăvârşit, Christos a primit aprobarea Tatălui. El a fost primit de Cel Prea înalt. Credinciosule, acceptarea Iui Dumnezeu este şi a ta; nu ştii că dragostea Tatălui revărsată asupra Fiului este revărsată acum asupra ta? Fiindcă tot ce a făcut Christos este al tău. Dreptatea desăvârşită pe care a adus-o Isus pe pământ prin viaţa Lui nepătată şi prin păzirea poruncilor este a ta şi îţi este atribuită ţie. Christos este legământul.

„Sunt al Tău, Doamne — ce sprijin deplin!
Ce binecuvântare, am un Salvator divin!
Prin Mielul ceresc sunt veşnic fericit,
Şi inima-mi tresaltă când îi aud glasul iubit.”

Meditaţii C. H. Spurgeon