7 Iunie

Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul.” Psalmi 97:10

Ai motive întemeiate să „urăşti răul”. Gândeşte-te cât de mult te-a rănit deja! O, ce lume de înşelări păcătoase a adus în inima ta! Păcatul te-a orbit atât de mult, încât nu ai mai putut
vedea frumuseţea Mântuitorului; te-a surzit atât de tare, încât nu ai mai auzit chemarea blândă a Răscumpărătorului. Păcatul ţi-a aşezat picioarele pe calea morţii, şi a turnat otravă în izvorul fiinţei tale. Ţi-a infectat inima, şi a facut-o „nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). O, ce fiinţă erai atunci când răul şi-a făcut lucrarea în tine, înainte de intervenţia harului divin! Erai un moştenitor al răului, ca şi ceilalţi; alergai „după mulţime ca să faci rău” (Exod 23:2). Aşa eram cu toţii; dar Pavel ne aminteşte că „aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6:11).

Avem motive întemeiate, într-adevăr, să urâm răul, când privim înapoi şi îi vedem faptele mortale. Răul ne-a înşelat atât de mult, încât sufletele noastre ar fi fost pierdute dacă iubirea atotputernică nu ar fi intervenit să le răscumpere. Chiar şi acum este un vrăjmaş atotputernic, păzind să ne facă rău şi să ne tragă la pierzare. De aceea „urâţi răul”, creştini, dacă nu vreţi să aveţi necazuri. Dacă vreţi să vă presăraţi cărarea cu spini şi să plantaţi urzici pe pernele patului de moarte, atunci neglijaţi să „urâţi răul”; dar, dacă vreţi o viaţă fericită şi o moarte paşnică, atunci umblaţi pe cărările sfinţeniei, urând răul până la capăt. Dacă vă iubiţi cu adevărat Mântuitorul şi vreţi să-L onoraţi, atunci „urâţi răul”. Nu există nici un leac care să biruiască mai repede răul din sufletul creştinului ca părtăşia îmbelşugată cu Domnul Isus. Locuieşte cu El, şi îţi va fi imposibil să fii în pace cu păcatul.

Orânduieşte-mi paşii pe cărarea Ta
Şi fa să am o inimă curată,
Fereşte de păcat făptura Ta
Şi ţine-i conştiinţa neîntinată.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Iunie

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, si Duhul împotriva firii pământeşti.” Galateni 5:17

În inima fiecărui credincios se dă o luptă constantă între firea veche şi cea nouă. Firea veche este foarte activă, şi nu pierde nici o ocazie de a-şi îndrepta toate armele mortale împotriva harului nou născut; pe de altă parte, firea cea nouă este întotdeauna gata să reziste şi să-şi distrugă duşmanul. Harul va folosi întotdeauna rugăciunea, credinţa, speranţa şi dragostea ca să alunge răul. El ia „toată armătura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:11) și se luptă din răsputeri. Aceste două firi opuse nu vor înceta niciodată să se lupte, cât timp ne vom fi pe acest pământ.

Pelerinul lui Bunyan, Christian, s-a luptat cu Apollyon trei ore, dar bătălia cu el însuşi a durat până a trecut prin poarta îngustă spre râul Iordan. Duşmanul este atât de legat de noi, încât nu putem scăpa niciodată de el atâta timp cât purtăm trupurile acestea. Deşi suntem tulburaţi, şi adesea în luptă crâncenă, avem întotdeauna un Ajutor atotputernic, pe Isus, Căpetenia mântuirii noastre. El este întotdeauna cu noi şi ne asigură că vom fi „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin El. Cu o asemenea insistenţă, firea nou născută este mai mult decât egală cu duşmanii ei. Lupţi cu duşmanul astăzi? Sunt Satana, lumea şi firea împotriva ta? Nu te descuraja şi nu dispera. Luptă înainte, fiindcă Dumnezeu însuşi este de partea ta!

Iehova-Nisi este steagul tău, şi Iehova-Rafa este vindecătorul rănilor tale. Nu te teme, fiindcă vei birui. Cine poate lupta contra Atotputerniciei? Luptă înainte, uitându-te „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Deşi lupta este lungă şi aspră, biruinţa va fi dulce, şi răsplata promisă glorioasă.

Mergeţi din biruinţă-n biruinţă
Luptând, în rugăciune şi Duh Sfânt
Ca să învingeţi firea prin credinţă
Şi să ajungeţi la răsplată, pe un nou pământ.

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Mai

Bunătatea Ta cea minunată.” Psalmi 17:7

Când dăruim ceva cuiva odată cu inima noastră, facem o faptă cu adevărat bună, dar trebuie să recunoaştem că acest lucru nu se întâmplă des. Nu la fel se întâmplă cu Domnul și Stăpânul nostru. Favorurile Lui sunt însoţite întotdeauna de dragostea din inima Sa. El nu ne aruncă firimituri reci de la masa Sa luxoasă, ci ne lasă să mâncăm din farfuria Lui şi ne condimentează mâncarea cu aroma iubirii Sale. Când ne pune aurul harului Său în palmă, însoţeşte darul de o strângere de mână, care este la fel de preţioasă ca însuşi darul. El va veni în casele noastre în vizită, dar nu se va purta ca un musafir mândru în căsuţa unui om sărman;

El se va aşeza lângă noi, fără să ne dispreţuiască sărăcia sau să ne condamne slăbiciunea. Prea iubiţilor, cât de dulce este zâmbetul Lui! Ce cuvinte plăcute picură de pe buzele Lui! Câte îmbrăţişări ne păstrează! Dacă nu ne-ar da decât bănuţi de aramă, felul în care ni i-ar da i-ar transforma în bani de aur, dar El ne dă daruri costisitoare, aşezate frumos într-un coşuleţ aurit. Este imposibil să te îndoieşti de sinceritatea darurilor Sale, fiindcă pe fiecare binefacere este imprimată inima Sa însângerară. El ne dă „cu mână largă, și fără mustrare” (Iacov 1:5).

Nu ne scoate niciodată Ochii spunându-ne că suntem o povară, nu priveşte cu răceală pe níci unul dintre cei sărmani, ci ne strânge la pieptul Său cu bucurie, oferindu-Şi bucuros viaţa pentru noi. Nardul Său are o mireasmă pe care nici o altă inimă nu ar putea s-o producă; fagurii Săi au o dulceaţă care reflectă însăşi esenţa iubirii Lui. O, ce comuniune rară produce o asemenea sinceritate! Să ne ajute Domnul să-I gustăm mereu binecuvântările!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ce este omul ca sa-ti pese Doamne…

Ce este omul ca sa-Ti pese Doamne O mana de tarana care doarme
Un vas de lut ciobit si aruncat Dar Tu Isuse viata pentru el Ti-ai dat
Il cercetezi in fiecare dimineata si vrei ca el sa se ridice-n viata
Sa urci mereu in viata inca o treapta, sa il slavesti pe El caci te asteapta.

Sa nu ramai pe loc sau sa cobori, sa te ridici, sa-L lauzi deseori
Caci multe pentru tine Domnul a facut, si asteapta de la tine tot mai mult.
Cind ai cerut ca El sa intervina sa ierte si sa stearga a ta vina,
El tot mereu a ascultat si a implinit si pacea, bucuria in inima au venit.

Si cand slabit si trist erai ingenunghiat si cand cereai ca El sa-ti dea un sfat
El te-a primit si in brate te-a luat si binecuvintarea Lui cu drag ti-a dat
Cand ai venit in rugaciuni fierbinti, pentru ai tai copii, frati sau parinti
El totdeauna ruga a implinit si a dat raspunsul cel mai potrivit.

Sunt vasul cel ciobit si aruncat dar Tu Isus de min te-ai indurat
Tu m-ai iertat si Tu m-ai ridicat si inca o treapta in viata am urcat
Iti multumesc Isus si vreau sa spun ca Tie Tata vreau sa ma supun
Si voia Ta in viata sa implinesc, in fiecare dimineata sa ma imbogatesc.

Al Tau cuvant ma invata sa traiesc si tot mai mult vreau sa ma pocaiesc
Vreau sa traiesc cu Tine-n vesnicii, Isuse drag te astept ca sa revii…

 Cornelia Moldoveanu  

12 Aprilie

Mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu.” Psalmi 22:14

Binecuvântatul nostru Domn a fost teribil de mişcat şi tulburat în suflet. „Duhul omului îl sprijineşte la boală, dar duhul doborât de întristare cine îl va ridica?” (Proverbe 18:14). Depresia adâncă este cea mai dureroasă încercare; orice altceva este nimic în comparaţie cu ea. Când Mântuitorul a strigat către Dumnezeu „nu Te îndepărta de mine” (Psalmi 71:12), a exprimat nevoia oricărui om tulburat şi chinuit de povară. Credinciosule, apropie-te de cruce în această dimineaţă, şi slăveşte-L pe Regele Gloriei, căci El este mai aproape de tine decât oricare altul, în nenorocire şi durere; observă-I dorinţa de a fi un Mare Preot Credincios,: care are „milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15).

Cei încercaţi de tristeţe ar trebui să caute părtăşia apropiată cu Isus Ca să simtă în mod direct dragostea Tatălui nostru. Să nu ne lăsăm pradă disperării, de vreme ce învăţătorul a trecut înaintea noastră prin valea ei întunecată. Este posibil ca uneori să ne simţim obosiţi şi neliniştiţi în suflet, şi să dorim lumina feţei Domnului. In asemenea ocazii, să ne întărim gândindu-ne la simpatia Marelui nostru Preot. S-ar putea ca picăturile noastre de durere să dispară în oceanul suferinţei Sale, dar dragostea noastră va creşte.

O, dragoste adâncă şi puternică a lui Isus, vino în inima noastră ca revărsarea unor ape! Acoperă-ne toate puterile, îneacă-ne toate păcatele, spală-ne toate grijile, ridică-ne sufletul de pe pământ şi poartă-l până la picioarele Domnului. Apoi lasă-ne acolo, ca pe nişte scoici sfărâmate, spălate de dragostea Lui, fără preţ şi fără merite; iar când Domnul îşi va pune urechea lângă noi, va auzi în inimile noastre ecoul valurilor dragostei Sale, care ne-au purtat până la limanul odihnei veşnice.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Leacul Sfânt

„Da, El te scapa de latul vânătorului” Psalmi 91/3

Zboară  turturele pe – a cerului câmpii,
Când răsare speranța dinspre veșnicii,
Își cântă turturica a ei poveste:
„-Doamne, Tu ești Pacea mea, a mea nădejde!

În lațul vânătorului când am căzut,
Sub frunza deznădejdii, mult timp am zăcut,
Dar o mână duioasă, ca cea de mamă,
M – a eliberat și m – a dus spre casă.

Avea privirea blândă, și zâmbet duios,
Mi – a spus că se numește Isus Cristos,
De atunci, zbor spre soare, în dimineață:
Slăvit să  fie Cel ce mi – a dat viață!

Într-o zi, a mea pereche zăcea pe jos,
Cu aripa  frântă, în praful păcătos,
L- am târât din greu spre Dealul Golgota,
Și am strigat tare”Isus nu mă uita!”

Picături de sânge din trupul lui Cristos,
Au vindecat aripa celui păcătos,
Îndură – te, Doamne, de a mea turturea,
Să poată să – ți cânte Ție Aleluia!

Să zburam spre  soare, și veșnice câmpii,
Să fim mândri de Tine, să ne numim fii,
Că ne – ai eliberat din lațul păcătos,
Sângele Tău ne face fii ai lui Cristos.”

Azi, două   turturele zboară  pe   câmpii,
În inimă au pace, flori din vesnicii,
Slavă  Ție, Doamne, zboară cel păcătos,
Leac Sfânt este Sângele lui Isus Cristos!

Arancutean Eliza 

23 Martie

Sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” Luca 22:44

Tensiunea psihică care izvora din lupta Domnului cu ispita a ajuns într-un asemenea stadiu de excitare nefirească, încât porii Săi eliberau picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Aceasta dovedeşte cât de grozavă a fost greutatea păcatului, dacă a fost în stare să-L zdrobească pe Mântuitorul, şi să transpire stropi de sânge! Aceasta dovedeşte puterea iubirii Lui. Bătrânul Isaac Ambrose face o observaţie foarte bună când spune că cauciucul care se scurge din copacul care nu a fost tăiat este întotdeauna cel mai bun. Acest arbore preţios de camfor a dăruit cele mai bune miresme când a fost biciuit, şi pironit pe Cruce; dar din el curg miresme şi mai bune dacă nu este biciuit, nici pironit, nici rănit.

Acest lucru dovedeşte că Isus a suferit de bună voie, fiindcă a sângerat singur, fără să fie rănit. Nu a fost nevoie de cuţit sau suliţă; sângele a curs de la sine. Nu a fost nevoie de conducători care să strige: „Ţâşneşte, fântână” (Numeri 21:17) izvorul a curs singur, în torente. Dacă un om suferă o mare durere, sângele curge în inimă, în aparenţă. Faţa i se albește, îl cuprinde o slăbiciune, şi sângele care hrăneşte omul dinlăuntru este supus încercării. Dar priviţi-L pe Mântuitorul nostru în agonie. A uitat atât de mult de Sine, încât, în loc să conducă sângele spre inima Lui, l-a lăsat să cadă pe pământ, agonia lui Christos, care a fost turnat pe pământ, zugrăveşte plinătatea jertfei pe care a adus-o pentru oameni.

Nu ne putem da seama de intensitatea luptei prin care a trecut, şi nu auzim vocea ei noi? „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Priviţi-L pe marele Apostol şi Preot al credinţei noastre, şi fiţi gata să transpiraţi mai degrabă cu stropi de sânge, decât să cedaţi în faţa ispititorului.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Martie

Veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” Ioan 16:32

Puţini au împărtăşit durerile din Ghetsimani. Majoritatea ucenicilor nu era destul de înaintată în har ca să fie admişi la taina „chinului” său (Luca 22:44). Ocupaţi să sărbătorească Pastele la casele lor, îi reprezintă pe cei care citesc litera, dar rămân mereu departe de spiritul Evangheliei. Celor doisprezece, ba nu, celor unsprezece, li s-a oferit privilegiul să intre în Ghețimani şi să vadă marea luptă. Dintre cei unsprezece, opt au fost lăsaţi deoparte; aveau părtăşie, dar nu de felul aceleia în care doresc oamenii să fie incluşi din toată inima. Doar trei au fost favorizaţi să se apropie de Domnul în noaptea tainicei dureri. Dar nici măcar aceştia nu puteau intra fără văl; trebuiau să stea la o aruncătură de piatră distanţă.

El trebuia să „calce în teasc” (Isaia 63:3) singur, şi nimeni din poporul Său nu trebuia să fie cu El. Petru şi cei doi fii ai lui Zebedei îi reprezintă pe cei câţiva sfinţi eminenţi şi experimentaţi, care au rămas în istorie ca „părinţii bisericii”. Fiindcă făcuseră treabă pe ape mari, se Considera că puteau să străbată valurile imense din Atlanticul patimilor Mântuitorului. Pentru unele suflete este sortit, pentru binele altora şi pentru întărirea puterilor lor în conflictele viitoare, să intre în cercul interior şi să asculte gemetele de durere ale Marelui Preot.

Au împărtăşit cu El durerile şi s-au făcut asemenea cu moartea Lui (Filipeni 3:10). Totuşi, nici rnăcar aceştia nu pot pătrunde în locul sacru al suferinţei Mântuitorului. „Durerile tale ascunse” este expresia remarcabilă a liturghiei greceşti. Exista o cameră interioară a durerii Stăpânului, închisă cunoaşterii şi părtăşiei omeneşti. Acolo Isus a fost lăsat singur. Aici Isus a fost mai mult decât oricând „darul nespus de mare” (2 Corinteni 9:15). Nu a avut dreptate Watts să scrie „El ne-a cumpărat toate bucuriile necunoscute cu dureri binecunoscute”?

Meditaţii C. H. Spurgeon

Tatal nostru

Al nostru Tata care esti in ceruri,
Sfinteasca-se Numele Tau in veci;
Si vie sfanta-mparatia Ta;
Si voia-Ti din inaltele eteruri,
Sa netezeasca asprele poteci
De pe pamant, si din inima mea.

A noastra paine ni-e de trebuinta,
Ne-o daruieste azi prin mila Ta
Ca astfel inaintea-Ti sa traim;
Ne iarta, te rugam cu umilinta,
Asa precum si noi vrem a ierta
Celor ce ne gresesc, si sa-i iubim.

Nu ne lasa sa fim dusi in ispita,
Ci da-ne izbavire de cel rau,
Caci toate Tie doar Ti se cuvin;
A Ta-i puterea cea nemarginita,
Si slava inconjoara tronul Tau,
A Ta e-mparatia-n veci. Amin!

Inspirata din Matei 6:9-13.

Anca Winter