Când simți că ești pe margine de stâncă,
Și că ești obosit în duh și-n trup,
Durerea când e, parcă, prea adâncă –
În jurul tău stau îngerii în grup.
Îngrijorarea când te prea apasă,
Când totul e în ceață și în fum,
Fii încrezut că Domnul nu te lasă,
Că nu-i nimic în plus pe al tău drum.
Iar când se va sfârși și suferința,
Vor piere-ngrijorări și încercări,
Fiindcă ai păstrat nestins dorința
De a lupta și a păstra credință,
Te va lua Isus mai sus de zări!
Adelina Malancea
Pe haina nopții, sclipesc stele argintii,
Cu ochii umezi, vorbesc, sunt ființe vii:
-„Frigul din lume a pătruns și în suflet,
Dar vine Mesia, ascultă al Său umblet!”
Cu capul plecat, și cu sufletul rănit,
Mai adun vreascuri, de pe câmpul pustiit,
O lacrimă cade în focul ce mocnește,
Și o voce blândă din ceruri vorbește:
-„Suflete, cu duhul sărac și mâhnit,
Nimeni în lumea aceasta nu te – a iubit,
Dar s – a născut în lume un Mântuitor,
Îți pune raze – n suflet, cântece și dor.
Aleargă la Iesle, aleargă la Isus,
Untdelemn de bucurie vei primi de Sus!
Și o cântare nouă, adusă de El,
Și multă iubire, o, vino, Israel!
Roua cerului, pe visele tale,
În gura ta, pune o nouă cântare,
Cântări de izbăvire, trimise de Sus,
Aleargă, aleargă, la Mesia Isus!”
Pășesc pe calea ce duce la Unsul Său,
Să capăt untdelemn pentru sufletul meu,
Un balsam de vindecare, pe trupul meu,
Și o cântare nouă de la Dumnezeu.
Pe bolta inimii, o stea argintie,
În Ieslea inimii, multă bucurie,
Cete de îngeri cântă de izbăvire:
-„Noi Pruncului Isus Îi cântam Mărire!”
Psalmul 96
Cântați Domnului o cântare nouă!
„Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu.” loan 17:22
Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ. Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale.
El şi-a golit toată averea în cuferele biserici şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?
Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.
Îngeri cântau la ceas de sărbătoare,
Când a venit din slavă vestea bună,
Cântăm și noi, căci Darul cel mai mare-
Isus Cristos, în palma Sa ne-adună.
O naștere cum nu se mai văzuse;
Prin Duhul Sfânt fecioara zămisli
Și ai venit la noi ca prunc, Isuse,
Perfect trăind, spre a ne mântui.
Erai în steaua călăuzitoare,
Erai în infinitul de pe boltă,
Înfăptuind a Tatălui lucrare,
Formând în noi rod bun pentru recoltă.
Nemeritată șansă, minunată,
De reconciliere cu Divinul,
Nemaivăzută și predestinată,
Căci astfel ai constituit Creștinul.
Din infinit, din duh, de printre stele,
Spre veșnicie ne-ai creat fereastră,
Să ne răscumperi din păcate grele,
Isuse-Doamne, mântuirea noastră!
M-am nascut intr-o noapte
Dumnezeu m-a trimis pentru tine
Stiam ca voi trai o zi
Si fericit am zis: E bine!
Abia vazut-am soarele c-a rasarit
Ca Dumnezeu trimis-a viermele sa-ntepe
Sa pier, ca tu sa vezi lucrarea Lui
Asa vorbea ‘nainte de-a muri un curcubete!
Asa nascutu-s-a Isus
Dumnezeu L-a trimis spre Abis
Sa traiasca o zi ca si om
Si fericit „Voia Ta” El a zis.
O zi ce se numeste Azi
Grabeste-te te cheama si pe tine
Ca noaptea-i spre sfarsit, se-arata zorile
Si Fiul slavei, Imparatul, vine!
Vine sa-si ia acasa via,
Un fir de colb, o lacrima de om
Petec de haina, farama de paine,
Pahar cu fiere-amara, un piron,
Boaba de strugure in teasc,
Stanca pravalita in vale
Muc fumegand, strigat de-orfan
Vas de-alabastru spart, batatorita cale.
El toate-acestea le-a ales
Ca sa desavarseasca slava Sa
Ca tu sa stralucesti la masa Lui
Si printre ingeri sa iti spui povestea ta
E poate ca povestea unui curcubete
Ce a trait o zi, dar pentru slava Lui
Pleaca-ti genunchiul, inima deschide
Da cinste Imparatului!
Mi-e dor de cer, de Locul sfânt desăvârșit,
De Cetatea eternă, de Mirele iubit,
Mi-e dor de toți cei dragi, ce sunt acolo sus,
Mi-e dor de veșnicie, de-al meu Mire Isus.
Mi-e dor de cer, de locul binecuvântat,
De miile de îngeri, de al meu Împărat,
Mi-e dor de pomul vieții ce rodește mereu,
De Tronul plin de slavă, mi-e dor de Dumnezeu.
Mi-e dor de cer, de străzile ce strălucesc,
De porțile mărețe ce cu drag mă primesc,
Porți de mărgăritare și ziduri de iaspis,
De măreția sfântă, splendori de nedescris.
Mi-e dor de cerul nou, de Cetatea de vis,
De Locul mult dorit, eternul Paradis,
Mi-e dor de locul unde nu vor mai fi dureri,
Nici tânguiri, nici lacrimi, ci sfinte privegheri.
Mi-e dor de cer, mi-e dor de Locul glorios,
De-al meu Mântuitor, de Domnul meu Hristos,
Mi-e dor de Râul vieții, limpede, cristalin,
De Cel Atotputernic, de Domnul meu, Amin!
Ica Drăgoi
Deseori, privesc cerul înalt, în noapte,
Văd stele zâmbind, păsări, aud și șoapte,
Dacă privesc cu ochii sufletului meu,
Văd Râul de Iubire a lui Dumnezeu!
Privesc spre miazănoapte, stelele clipesc,
Galaxii minunate, ochii, îmi uimesc,
Dacă privesc cu ochii sufletului meu,
Văd un Porumbel alb venind din empireu.
-„Vino, Porumbel, cu pene de lumină!
Adu haine albe pentru lut și tină!
Pană albă din aripa Ta de lumini,
Și un dor de zbor, în duhul, spre înălțimi!
Adu și o ramură verde de măslin!
Pecetea de Pace a Tatălui divin,
Scânteie de foc din Făclia Iubirii,
Și un dor nestins de Țărmul Nemuririi!
Toarnă ulei în candela mea cerească!
Fereastra sufletului meu să crească,
Să văd mereu albastrele Tale câmpii,
Să aud corul de îngeri din veșnicii!”
O aripă de lumină mă atinge,
Aprinde mucul ce aproape se stinge,
Deschide larg fereastra sufletului meu,
Să coboare limbi de foc de la Dumnezeu!
Simt un dor de zbor, în duhul, spre înălțimi,
Poposesc și eu în corul de lumini,
Cântă a mea harfă cu îngerii de sus;
„-Slavă Ție, Doamne, al meu Cristos Isus!”
Cand apele-nspumate in rauri de-ncercare,
Imi tulburau credinta si ma tineau pe mal,
In boli, in suferinta si in furtuni pe mare,
Mi-ai coplesit fiinta, cu pace si-ndurare,
Erai prezent, acolo, in fiecare val.
Cand umbre reci si negre, prin vaile de plangeri,
Ma urmareau adesea, zi dupa zi, ceas dupa ceas,
Tu ai trimis indata sa imi slujeasca…ingeri,
Si am simtit in suflet Dumnezeiesti atingeri,
Erai prezent, acolo, la fiecare pas.
Cand munti cu piscuri ‘nalte au fost in drumul meu,
Si imi soptea ‘ndoiala; “Nicicand nu o sa-i treci!”
Cand eram trist si singur, impovorat de greu,
Tu imi zambeai in taina prin flori si curcubeu,
Erai prezent, acolo, cu mine pe poteci.
Cand ploi cu lacrimi multe obrazul mi-l uda,
Si navalea in viata-mi potop dupa potop,
Cand deznadejdea, frica-n suvoi ma inunda,
Tu imi dadeai putere, simteam Iubirea Ta,
Erai prezent, acolo, in fiecare strop.
Cand noaptea-n bezna crunta, ma urmarea iar vina,
Si cand cei dragi din juru-mi simteam ca ma tradeaza,
Cand spinii de pacate imi napadeau gradina,
M-ai imbracat in Haru-Ti, mi-ai aratat Lumina,
Erai prezent, acolo, in fiecare raza.
Tu esti la fel si astazi, Acelasi, Vesnic, Neschimbat,
Cuprins de doruri sfinte, ma-nchin si Te astept,
Se-apropie Sarbatoarea si clopotele bat,
E iarasi Dimineata, Hristos a inviat!
Tu esti prezent de-a-pururi, esti Viu la mine-n piept!
S-au oprit norii din fugă
Prinși de razele de Soare
Nedorind ca să ajungă
Cu-alergarea peste zare.
Tot privesc ca într-o carte
În a râului oglindă
Și doar păsări mai departe
Depărtarea vor s-o prindă.
Și se duc oftând aripe
Lăsând nașterea în urmă
Înspre veacuri de la clipe,
Înspre ceruri de la humă.
Parcă-ar plânge voci de îngeri
În cântările mocnite
Împăcații în înfrângeri,
Rătăciții prin ursite.
Zborurile-și poartă-avântul
Spre lumină de la rece,
Cu durerea și cu vântul,
Și cu ochii le petrecem.
Nu le știu nici rău, nici bine,
Dar spre munții cei albaștri
Parcă-au rupt un dor din mine
Să îl ducă-n necunoașteri.
Să-i arate viața largă
Ce în trai n-a cunoscut-o,
Să-l învețe cum să meargă
Printr-o lume neștiută.
Victor Bragagiu
Dar acum s-a arătat o neprihănire (dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii. Romani 3:1
Pe drept declară înţeleptul: nimic nu este nou sub soare!
Însă rămâne o-ntrebare: dar dincolo de el, ce-i oare?
E Dumnezeu, ce ţine toate, e Dumnezeu ce totul poate!
înconjurat de îngeri care îi cântă veşnic osanale!
Am fost adus din nefiinţă de Cel ce-i din eternitate
şi sunt lăsat un timp sub soare să mă decid pentru DREPTATE!
Dar nu aici e Adevărul, acel ce este cu A mare
A fost şi El aici o vreme; acum e dincolo de soare!
A fost născut ca OM sub soare, a suferit şi-a fost plecat
şi ispitit ca fiecare; dar n-a comis niciun păcat.
El a venit pentru Dreptate şi-a fost pe cruce răstignit,
Abandonându-se în totul, doar Tatălui, căci L-a iubit!
E planul dragostei eterne ce-i întocmit din veşnicie,
şi n-aş fi fost în cunoştinţă că mi se pregătise mie.
Dar? … totu-i Har, fără-ndoială, să nu mai am nicio-ntrebare,
Voi fi cu El în fericire în Ţara dincolo de soare!
Petru Ion
Dumnezeu e în control 