N-ai trecut pe lângă mine

N-ai trecut pe lăngă mine
Ci-ai venit cu-mbrățișări
M-am împrietenit cu Tine
Iar cuvintele-ți divine
M-au scăpat de-nfricoșări.

Jugul lumii mă-nrobise,
Mă trăgea în jos spre lut
Nu credeam în cele scrise
Dar o ușă se deschise
Și-ai intrat și Te-am văzut.

Ți-am văzut, Isuse, fața
Cu acel surâs ceresc
Și Ți-am acceptat povața
Și-am gustat, din ea, dulceața
Și-un fior dumnezeiesc.

O convingere divină
M-a pătruns, m-a transformat
Iar privirea Ta senină
Transmitea curaj, Lumină
Și-un avânt înaripat.

Te-am urmat, de-atunci, oriunde
N-am vrut alt Învățător
Îndurarea-Ți mă pătrunde
Pot în Tine-a mă ascunde,
Mi-ești oricând Ocrotitor.

N-ai trecut pe lângă mine
Ci-ai venit să-mi dai un Țel
De-atunci haru-Ți mă susține
Bucurii sunt nu puține
Viața toată-i un Betel.

George Cornici

29 August

„Ai milă de mine, Dumnezeule.” Psalmi 51:1

În timp ce suferea de o boală gravă, doctorul Carey a fost întrebat: „Dacă boala aceasta se va dovedi fatală, ce pasaj aţi vrea să alegem pentru predica de înmormântare?” El a răspuns: „O, mă simt atât de păcătos şi nevrednic să se spună ceva despre mine, dar dacă trebuie să am o predică de înmormântare, ar fi bine să fie din textul „ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele (Psalmi 51:1)”. În acelaşi spirit de umilinţă, el a scris în testamentul său ca piatra de mormânt să poarte următoarea inscripţie:

WILLIAM CAREY, NĂSCUT AUGUST 17,1761; MORT
Un vierme nevrednic, sărman şi umil
Se-ntoarce în căminul Tău divin.

Doar prin sprijinul harului liber poate cel mai experimentat şi onorat dintre sfinţi să se apropie de Dumnezeu. Cei mai buni dintre oameni sunt conştienţi, în primul rând, că sunt oameni. Bărcile goale trec pe deasupra apei, dar corăbiile încărcate sunt afundate în apă; falşii credincioşi pot să se laude, dar adevăraţii copii ai lui Dumnezeu strigă după îndurare, recunoscându-şi nevrednicia. Avem nevoie de mila Domnului în faptele noastre bune, în rugăciunile, predicile, milosteniile şi lucrurile noastre sfinte. Sângele nu a fost stropit doar pe uşile caselor israelitilor, ci şi în templu, pe scaunul îndurării şi pe altar, fiindcă păcatul intră în cele mai sfinte lucruri, şi este nevoie de sângele lui Isus care să le curăţească. Dacă avem nevoie de îndurare în îndatoririle noastre, ce putem spune despre păcate? Cât de minunat este
gândul că îndurarea cea veşnică aşteaptă să ne mântuiască, să ne repare greşelile, şi să ne vindece oasele rupte!

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 August

„Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui!” Psalmi 29:2

Slava lui Dumnezeu este rezultatul naturii şi faptelor Sale. El este glorios în caracterul Său, fiindcă tot ce este sfânt, bun şi plăcut în Dumnezeu trebuie slăvit. Acţiunile care izvorăsc din caracterul Său sunt şi ele glorioase; în timp ce El intenţionează ca ele să arate bunătatea, îndurarea şi dreptatea Lui creaturilor Sale, El are grijă ca slava asociată lor să-I fie dată numai Lui. Nu există nimic în noi care să merite slavă, fiindcă ce ne face diferiţi de alţii? Şi ce lucru avem noi, care să nu fi fost primit de la Dumnezeul oricărui har? Cât de atenţi ar trebui deci să fim într-o umblare umilă în faţa Domnului! In momentul în care ne slăvim pe noi înşine, ne ridicăm ca rivali ai Celui Prea înalt, de vreme ce nu există decât un singur loc pentru slavă în univers.

Se va slăvi insecta, care trăieşte o oră, în faţa soarelui care o încălzeşte? Se va ridica lutul deasupra celui care îl lucrează pe roată? Se va lupta nisipul deşertului cu vântul? Sau picăturile din ocean cu furtuna? Daţi totul Domnului, popor neprihănit. „Daţi Domnului slava cuvenită numelui Său. ” Totuşi, una dintre cele mai grele lupte din viaţa creştinului este să înveţe această propoziţie — „nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă” (Psalmi 115:1). Este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm de la Dumnezeu, şi o învăţăm uneori printr-o disciplină foarte dureroasă.

Numai să înceapă un creştin să se laude „pot face totul”, fără să adauge „prin Christos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) şi peste puţin timp va începe să bocească „nu pot face nimic” şi să se tăvălească în praf. Când facem ceva pentru Domnul, şi El este mulţumit să ne accepte acţiunile, să ne aruncăm coroanele la picioarele Lui şi să exclamăm „nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine” (1 Corinteni 15:10)!

Meditaţii C. H. Spurgeon

9 Iulie

 „Şi nu uita nici una din binefacerile Lui. Psalmi 103:2 „

Este plăcut şi profitabil să observi mâna lui Dumnezeu la lucru în viaţa sfinţilor din vechime, şi să vezi bunătatea Lui eliberându-i, îndurarea Lui iertându-i şi credincioşia Sa păstrând legământul cu ei. Dar oare nu ar fi mai interesant şi mai profitabil să urmărim mâna lui Dumnezeu în propriile noastre vieţi? Nu ar trebui să ne privim istoria ca fiind la fel de plină de Dumnezeu, de bunătatea şi adevărul, Lui, de dovezile credincioşiei şi sincerităţii Lui, ca şi vieţile sfinţilor din vechime? Îl nedreptăţim pe Domnul nostru atunci când credem că a lucrat Cu putere şi că şi-a arătat tăria doar celor din vechime, dar că nu face minuni şi nu îşi „descoperă braţul Lui cel sfânt” (Isaia 52:10) pentru sfinţii care sunt acum pe pământ.

Să ne revedem vieţile. Cu siguranţă că vom descoperi unele incidente fericite, încurajatoare pentru noi şi onorante pentru Dumnezeul nostru. Nu ai avut nici o eliberare? Nu ai trecut prin nici un râu sprijinit de prezenţa divină? Nu ai trecut nevătămat prin foc? Nu ai avut nici o descoperire? Nu ai avut nici un privilegiu? Nu te-a ascultat niciodată Dumnezeul care i-a răspuns lui Solomon după inima lui, şi nu ai primit răspuns la cererile tale? Nu te-a săturat niciodată de bunătăţi Dumnezeul despre care David cânta „El îţi Satură de bunătăţi bătrâneţea” (Psalmi 103:105)? Nu ai fost niciodată păscut în păşuni verzi? Nu ai fost dus niciodată la ape de odihnă?

Cu siguranţă că bunătatea lui Dumnezeu a fost aceiaşi, pentru tine şi pentru sfinţii din vechime. Să-i cântăm deci îndurarea într-o cântare nouă. Să luăm aurul curat al mulţumirii şi diamantele laudei şi să facem din ele o coroană pentru capul lui Isus. Să ne înălţăm sufletele într-o cântare la fel de dulce ca cea picurată de harpa lui David, lăudându-L pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veci.

Meditatii zilnice

C.H. Spurgeon

8 Iulie

” Spune-mi, te rog de unde îţi vine puterea ta cea mare.” Judecători 16:6

Care este secretul puterii în credinţă? El se află în hrana care o alimentează; fiindcă credinţa studiază ce înseamnă făgăduinţa — o emanaţie a harului divin, o revărsare a inimii lui Dumnezeu. Şi credinţa spune: „Dumnezeul meu nu mi-ar fi putut oferi această făgăduinţă, dacă nu ar fi fost dragostea şi harul; de aceea, este aproape sigur că Cuvântul Său se va împlini”. Credinţa se întreabă: „cine a dat această făgăduinţă?” Ea nu se gândeşte atât de mult la măreţia ei, cât la cine este autorul ei. Credinţa îţi aminteşte că Dumnezeu nu poate minţi Dumnezeul atotputernic, Dumnezeul neschimbător; şi, de aceea, concluzionează că făgăduinţa trebuie împlinită.

Credinţa înaintează în convingere fermă. Ea îşi aminteşte de ce a fost dată făgăduinţa – adică pentru slava lui Dumnezeu. Ea simte că slava lui Dumnezeu este perfect sigură, că El nu îşi va păta niciodată armura şi nu îşi va face de râs coroana; de aceea, făgăduinţa trebuie să stea în picioare. Credinţa consideră de asemenea că lucrarea uimitoare a lui Isus este o dovadă clară a intenţiilor Tatălui de a-Şi împlini Cuvântul. „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Mai mult, credinţa priveşte înapoi la trecut, fiindcă bătăliile lui au întărit-o, şi victoriile i-au dat curaj, îşi aminteşte că Dumnezeu nu a dezamăgit-o niciodată; nu, fiindcă El nu Şi-a dezamăgit nici un copil.

Îşi aduce aminte de vremuri de mare primejdie, când a venit eliberarea; de ceasuri de grozavă nevoie, când a găsit putere cu care să înfrunte cererile zilei, şi a strigat „nu, nu voi crede niciodată că El s-ar putea schimba, şi că Şi-ar părăsi vreodată slujitorii. „Până aici, Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12), şi El mă va ajuta şi de aici încolo”. Credinţa vede fiecare făgăduinţă în legătură cu Dătătorul ei, şi, fiindcă face aşa, poate să spună cu tărie: „da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele ” (Psalmi 23:6).

Meditatii zilnice C.H. Spurgeon

Psalmul 38

O Doamne, eu te rog, nu mă mustra
Nu-mi cerceta ființa cu mânie
Și nu mă pedepsi-n urgia Ta
Să nu mă prăpădească-a Ta furie.

Săgețile pe care le-ai trimis
În mine s-au înfipt și nu mă lasă
M-au nimerit atâta de precis
Și mâna Ta asupra mea apasă.

În carnea mea, căci Tu te-ai mâniat
Nimica sănătos nu-mi mai rămase
Ca drept urmare la al meu păcat
Chiar nici o vlagă nu mai am în oase.

Căci fărdelegi pe care le-am făcut
Povară grea, deasupra mea ridică
Mirositoare răni, copturi ce put
Fiincă nebunia-mi n-a fost mică.

De-a lor povară, Doamne-s gârbovit
Și toată ziua-s plin de întristare
Peste măsură sunt de istovit
Și port umblând povara asta mare.

Durerea arzătoare, ca pe-un spic
Îmi mistuie a mele măruntaie
Și sănătos n-a mai rămas nimic
În carnea mea aflată sub văpaie.

Fără putere sunt, zdrobit de tot
Și-mi geme inima de tulburare
Tu-mi știi dorința, știi că nu mai pot
Și-al meu suspin, Tu Doamne știi că-i mare.

Îmi bate inima mai tare-n piept
Simt că puterea mea mă părăsește
Și-n timp ce îndurarea Ta aștept
Din ochii mei lumina se topește.

Prietenii pe rând mă părăsesc
Și cunoscuții mei se depărtează
De rana mea s-audă nu doresc
Și-a mele rude nu mă vizitează.

Acei ce însăși viața vor să-mi ia
Întruna curse își întind și-mi pun
Cu-nșelăciuni, nenorocit m-ar vrea
Și-ntruna răutăți urzesc și spun.

Iar eu sunt ca un surd, n-aud nimic
Sunt ca un mut ce nu deschide gura
Și surd și mut. . nici un cuvânt nu zic
Căci știu că Tu mi-ai cântărit măsura.

În Tine Doamne, eu nădăjduiesc
Căci simt privirea Ta ce mă pătrunde
O Doamne, Dumnezeule-ndrăznesc
Să cred că sigur Tu îmi vei raspunde.

Ca să se bucure, zic: ”nu le-îngădui
Vrăjmașilor Tu pune-le zăvorul
Când împotriva mea s-or fuduli
Atunci când mi se clatină piciorul!”

Căci sunt aproape să mă prăbușesc
Durerea totdeauna-mi stă ‘nainte
Fărădelegea mi-o mărturisesc
De-al meu păcat mă doare-acum fierbinte.

Însă vrăjmașii mei de viață-s plini
Și de putere mulți ce ură-mi poartă
Întorc rău pentru bine că-s haini
Pentru că vreau doar bine nu vreau ceartă.

Tu nu mă părăsi, o Dumnezeu,
De mine Doamne nu Te depărta!
Degrabă vino-n ajutorul meu
Te rog o Doamne, Mântuirea mea!

Daniel Hozan

13 Martie

„La ce să şedem aici până vom muri?” 2 împăraţi 7:3

Dragă cititorule, această carte a fost scrisă special pentru zidirea credincioşilor, dar dacă tu eşti încă nemântuit, inima mea plânge. Ţi-aş spune bucuros câteva cuvinte care să reprezinte o binecuvântare pentru tine. Deschide-ţi Biblia şi cieşte povestea leproşilor. Observă poziţia lor, care seamănă farte mult cu poziţia ta. Dacă rămâi unde eşti,vei pieri, dar dacă mergi la Isus, nu poţi decât să mori. Nu rişti, nu câştigi, spune înțeleptul proverb, şi în cazul tău riscul nu este mare.

Dacă stai liniştit într-o stare disperată, nimeni nu îţi va plânge de milă când te va ajunge nenorocirea; dar dacă mori căutând îndurarea – dacă este posibil aşa ceva – vei fi obiectul simpatiei universale. Nici unul dintre cei care refuză să privească la Isus nu va scăpa. Ştii că doar cei care cred în El sunt salvaţi, fiindcă unele dintre cunoştinţele noastre au primit îndurare. Atunci de ce să nu primeşti şi tu? Ninivitenii au spus „cine stie dacă…?” (Iona 3:9). Acţionează conform aceluiaşi principiu, şi încearcă îndurarea Domnului. Pieirea este atât de îngrozitoare încât, dacă ar exista un singur pai de care să te poţi agăţa, instinctul de conservare te-ar ajuta să te prinzi. Am spus aceste lucruri vorbind din punctul de vedere al unui necredincios. Acum te voi asigura din partea Domnului că, dacă ÎI cauţi, ÎI vei găsi.

Isus nu alungă pe nic unul dintre cei care vin la El. Nu vei pieri dacă îţi pui îecrederea în El; din contră, vei găsi comori mult mai bogate decât cele găsite de sărmanii leproşi în tabăra sirienilor. Fie ca Duhul Sfânt să te încurajeze să ieşi imediat, şi nu va fi în zadar. Când ştii că eşti mântuit, nu poţi să nu spui şi altora vestea cea bună. Nu sta liniştit. Spune întâi bisericii, şi uneşte-i în părtăşie sfântă. Spune-i şi pastorului despre descoperirea ta, şi apoi proclamă vestea cea bună în orice loc. Fie ca Domnul să te salveze astăzi, înainte de apusul soarelui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

24 Ianuarie

„Da, El te scapă de laţul vânătorului.” Psalmi 91:3

Dumnezeu îşi scapă poporul „de laţul vânătorului” în două sensuri: de şi din. Mai întâi, El îi salvează de laţ, fiindcă nu îi lasă să fie prinşi de el. In al doilea rând, dacă totuşi sunt prinşi, El îi scapă din el. Prima făgăduinţă este cea mai preţioasă pentru unii; pentru alţii, a doua este mai bună. „Da, El te scapă de laţul vânătorului”. Cum? Problema este adesea mijlocul prin care Dumnezeu ne scapă.

Dumnezeu ştie că rătăcirea noastră va sfârşi curând prin distrugere şi, în îndurarea Sa, îngăduie să fim încercaţi. Noi spunem „Doamne, de ce se întâmplă asta?” – dar nu ştim că necazul acela a fost îngăduit ca să ne ferească de un rău mai mare. Mulţi au fost salvaţi de la ruină de durerile şi crucile lor; acestea au speriat păsările din cuib. Alteori, Dumnezeu îşi ţine poporul departe de laţul vânătorului dăruindu-le putere spirituală, şi când sunt ispitiţi ei spun „cum aş putea să fac acest mare rău, și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Genesa 39:9).

Ce binecuvântare este să poţi fugi la cuib în ziua necazului! Şovăielnicule, chiar dacă ai căzut nu dispera. Rătăcitorule, ascultă-L pe Isus care îţi spune: „Intoarce-te, fiu rătăcit; mă voi îndura de tine”. Spui că nu te poţi întoarce, fiindcă eşti prins? Ascultă făgăduinţa „da, El te scapă de laţul vânătorului”. Vei fi scăpat din toate capcanele în care ai căzut şi, chiar dacă vei fi îndurerat pentru ceea ce ai făcut, Cel ce te-a iubit nu te va îndepărta. El te va primi cu dragoste şi bucurie, şi „oasele, pe care le-ai zdrobit, se vor bucura” (Psalmi 51:8). Nici o pasăre a paradisului nu va pieri în colivia vânătorului.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Creatia si recunostinta

„Laudati pe Dumnezeul dumnezeilor …pe Cel ce-a facut cerurile cu intelepciune caci in veac tine indurarea Lui!~Psalmul 136:2-5”

Intr-o zi, mergand spre locul de munca ,am vazut pe bara unei masini o eticheta pe care era scrisa: Ai multumit azi unei plante verzi ?” Ciudat , m-am gandit . Plantele ,desigur,sunt esenta vietii . Prin procesul de fotosinteza ele produc oxigen . Apoi ne asigura mancarea ,combustibil ,medicamente si o multime de materiale de construtii si industriale .

Voia sa spuna eticheta aceea ca din cauza faptului ca depindem atat de mult de plante ar trebui sa multumin lor pentru binecuvantarile noastre ?
Minunile creatiei ar trebui sa ne umple inimile de multumire , dar totdeauna numai pentru Creator . In cartea sa devotionala , Oswald Chamber a scris:

„Invata sa asociezi ideile demne de Dumnezeu cu tot ce se intampla in natura – rasaritul si apusul soarele si stelele , schimbarea anotimpurilor – si imaginatia ta nu va fi niciodata aservita impulsurilor tale , ci totdeauna va fi in serviciul lui Dumnezeu.”

Si servirea este recunostinta din toata inima fata de Acela care a adus totul in existenta si care sustine lumea noastra prin puterea Sa cea mareata. Fii constient de creatie . Soarele ne aminteste de caldura iubirii lui Dumnezeu. Imensitatea spatiului ne vorbeste nemarginirea Lui.

Rasaritul si apusul soarelui ne reveleaza frumusetea si splendoarea naturii Sale divine . Cum ar trebui sa ne faca acestea sa-L laudam pe Acela care ne-a dat viata fizica , dar care ne-a daruit viata vesnica prin credinta in Domnul Isus Cristos !”
O, de ar lauda oameni i pe Domnul pentru bunatatea Lui si pentu lucrarile Lui minunate fata de fiii oamenilor!

Eticheta aceea ar trebui schimbata astfel: „Ai adus multumiri lui
Dumnezeu azi?” D.J.D.

„Vant si ape, tarana si lumina
Vorbesc de dragostea-I divina;
Tu l-ai multumit vreodata
Pentru toate ce ne-arata?” – Anonim

„Este bine sa ne inchinam lui Dumnezeu in natura,
daca aceasta ne ajuta sa ne inchinam
Dumnezeului naturii .”- mjl De Haan, mj).

Painea zilnica

Rugă

O, Doamne, dă-mi puterea
Să pot înlătura
Toți stâlpii neputinței,
Ce-s munți în calea mea.

O, Doamne, dă-mi curajul
Să-nfrunt încrezător
A fricii-ntimidare
Cu iz vătămător.

O, Doamne, dă-mi iubirea
Să acopăr ne-ncetat
Greșeala ce lovește
Cu scop necugetat.

O, Doamne, dă-mi și vorba
Ce leagă decisiv
Atâtea răni deschise
Din suflet depresiv.

O, Doamne, îndurarea
Din mâna Ta mi-o dă,
Mai plin de bunătate,
Mai drept, mai blând mă fă.

O, Doamne, vreau și traiul
Să-mi fie mai intens,
Să nu alerg degeaba
Spre un veșnic, trist non-sens.

O, Doamne, ascultă-mi ruga,
Coboară-Te-n răspuns!
Ce-mi dai, înseamnă totul,
Ce-mi spui, îmi e de ajuns.

Lucian Cazacu