Cu adevărat liber

„Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.” Ioan 8:36

Dacă mai există în noi vreo urmă de încredere în sine, aceasta va spune întotdeauna: “Nu pot face asta”. Personalitatea nu spune niciodată “nu pot”, ci absoarbe totul. Personalitatea doreşte întotdeauna mai mult; aşa suntem făcuţi. Am fost creaţi cu o mare capacitate pentru Dumnezeu, dar păcatul şi individualitatea noastră sunt lucrurile care ne împiedică să ajungem la El. Dumnezeu ne eliberează de păcat; noi însă trebuie să ne eliberăm de individualitatea noastră, adică să-I aducem lui Dumnezeu viaţa noastră naturală şi să I-o oferim ca jertfă, pentru ca El să o poată transforma în viaţă spirituală prin ascultarea noastră.

Dumnezeu nu acordă nici o atenţie sinelui nostru natural în dezvoltarea vieţii noastre spirituale. Planul Său trece peste viaţa noastră naturală şi noi trebuie să avem grijă să stăm de partea lui Dumnezeu, nu împotriva Lui spunând: “Nu pot face asta”. Nu Dumnezeu ne va disciplina, noi trebuie să ne disciplinăm. Nu Dumnezeu va face rob orice gând şi imaginaţie, ci noi trebuie să facem asta. Nu spune: “O, Doamne, sufăr de neputinţa de a-mi controla gândurile”. Să nu suferi de aşa ceva! Încetează să mai asculţi de tirania individualităţii tale şi câştigă-ţi libertatea personalităţii.

“Dacă Fiul vă va face liberi…” Nu înlocui cuvântul “Fiul” cu “Mântuitorul”. Mântuitorul ne-a eliberat de păcat; dar aici este vorba de libertatea care vine din eliberarea adusă de Fiul Aceasta vrea să spună Pavel in Galateni 2:20: “Am fost răstignit împreună cu Cristos”. Individualitatea lui naturală a fost frântă şi personalitatea Lui a fost unită cu Domnul său – nu îmbinată, ci făcută una cu El. “Veţi fi cu adevărat liberi”, liberi în însăşi esenţa fiinţei voastre, liberi înlăuntrul vostru. Avem tendinţa să ne bazăm pe propria noastră putere, în loc să căutăm umplerea cu putere prin identificarea cu Isus.

Oswald CHAMBERS

*Vezi meditaţiile din 11 şi 12 decembrie – acolo se arată mai detaliat ce înţelege O. Chambers prin individualitate şi personalitate. Ns.

 

Anunțuri

Credinţă şi experienţă

„Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine… „Galateni 2:20

Trebuie să ne învingem stările sufleteşti pentru a ajunge la o consacrare absolută faţă de Domnul Isus, să ieşim din sfera măruntă a experienţelor noastre pentru a ne consacra Lui în întregime.

Gândeşte-te cine zice Noul Testament că este Isus Cristos şi apoi gândeşte-te la sărăcia de dispreţuit a slabei noastre credinţe pe care o arătăm când spunem: “N-am avut încă experienţa cutare sau cutare!” Gândeşte-te ce susţine credinţa in lsus Cristos: că El ne poate înfăţişa fără pată înaintea tronului lui Dumnezeu, având o puritate de nedescris, transformaţi în chip absolut şi perfect îndreptăţiţi. Rămâi într-o credinţă plină de adorare faţă de Isus Cristos, pentru că El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi, înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare.

Cum îndrăznim să vorbim despre a face un sacrificiu pentru Fiul lui Dumnezeu?!

Am fost salvaţi de la iad şi pierzare, dar noi vorbim despre sacrificiile pe care le facem!

Trebuie să umblăm continuu în credinţa în lsus Cristos; nu într-un Isus Cristos pe care-L întâlnim la ora de rugăciune sau un lsus Cristos întâlnit într-o carte, ci în lsus Cristos prezentat de Noul Testament, în Cel care este Dumnezeu întrupat, în Cel la picioarele căruia ar trebui să cădem ca morţi. Credinţa noastră trebuie să fie în Acela din care izvorăşte experienţa noastră. lsus Cristos doreşte să ne devotăm Lui cu totul. Nu-l putem niciodată experimenta pe Isus Cristos, nici nu-L putem cuprinde în limitele inimii noastre, dar credinţa noastră trebuie să fie clădită pe o încredere puternică şi categorică în El.

In această direcţie vedem intoleranţa severă a Duhului Sfânt faţă de necredinţă. Toate temerile noastre sunt rele; noi ne temem pentru că refuzăm să ne hrănim din credinţă. Cum poate cineva, care s-a făcut una cu Isus Cristos, să sufere de îndoieli şi teamă? Viaţa noastră ar trebuie să fie un imn de laudă al credinţei perfecte, triumfătoare.

Oswald CHAMBERS

Nimic din ele!

„Dacă este cineva în Cristos, este o făptura nouă; cele vechi s-au dus. „2 Connteni 5:17

Domnul nostru nu tolerează niciodată prejudecăţile noastre, ci le distruge, le calcă în picioare. Suntem înclinaţi să credem că Dumnezeu manifestă un interes special faţă de anumite prejudecăţi de-ale noastre şi suntem absolut siguri că El nu se va comporta cu noi aşa cum ştim că trebuie să se comporte cu alţi oameni. ..Dumnezeu trebuie să Se poarte foarte dur cu alţii, dar bineînţeles că El ştie că prejudecăţile mele sunt corecte.” “Nimic din ele!” – trebuie să învăţăm aceasta. în loc să fie de partea prejudecăţilor noastre. Dumnezeu in mod deliberai le mătură din cale Face parte din educaţia noastră morală ca prejudecăţile noastre să fie distruse de providenţa Sa iar noi să urmărim cum face El aceasta Dumnezeu nu arată nici un respect faţă de lucrurile pe care I le aducem; El vrea un singur lucru de la noi: predarea noastră necondiţionată.

Când ne naştem din nou, Duhul Sfânt începe să formeze noua Lui creaţie în noi şi vine un timp când nu va mai rămâne în noi nici un pic din vechea noastră viaţă: vechea noastră sobrietate dispare, precum şi vechea noastră atitudine faţă de lucruri şi toate lucrurile sunt de la Dumnezeu” (5:1S). Cum vom ajunge să căpătăm acea viaţă în care nu mai există pofte, nici interes faţade propria persoană, nici sensibilitate ta împunsăturile altora, ci numai acea dragoste care nu se mânie, care nu se gândeşte la rău, care e întotdeauna bună? Singura cale este prin a nu lăsa să rămână în noi nimic din vechea viaţă, ci a avea doar încrederea simplă şi deplină în Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Ce urmează dupa tăcerea lui Dumnezeu?

„Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul in care era.”

Ioan 11:6

Ţi-a încredinţat Dumnezeu o perioadă de tăcere din partea Lui – o tăcere plină de înţeles? Tácerile lui Dumnezeu sunt răspunsurile Lui! Gândeşte-te la acele zile de tăcere absolută in casa din Betania! Există ceva asemănător acelor zile in viaţa ta? Poate Dumnezeu sa-ţi încredințeze aşa ceva sau încă ceri un răspuns vizibil? Dumnezeu îţi va da binecuvântările pe care le ceri, dacă nu vrei să mergi mai departe fără ele, dar tăcerea Lui este semnul că El te duce la o înţelegere minunată a Lui. Te plângi înantea lui Dumnezeu pentru că n-ai primit un răspuns clar?

Vei descoperi că Dumnezeu ţi-a încredinţat, in modul cel mai personal cu putinţă, o tăcere absolută, nu a disperării, ci a bucuriei. pentru că El a văzut că poţi primi o revelaţie şi mai mare. Dacă Dumnezeu a ales să tacă laudă-L deoarece El te introduce în marele curs al scopurilor Lui. Momentul de arătare a răspunsului ţine de suveranitatea lui Dumnezeu. Timpul nu contează pentru Dumnezeu. O vreme poate că ai spus – L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea pâine şi El mi-a dat o piatră!”. Nu este aşa. Iar astăzi descoperi că El ți-a dat pâinea vieţii.

Un lucru minunat privitor la tăcerea lui Dumnezeu este acela că te molipseşti de liniştea Lui şi ajungi să fi plin de încredere – “Ştiu că Dumnezeu m-a auzit”. Tăcerea Lui este dovada că te-a auzit. Cit timp trăieşti cu ideea că Dumnezeu te va binecuvânta răspunzându-ţi la rugăciune, El o va face, dar nu-ţi va da niciodată harul tăcerii Sale. Dacá lsus Cristos te aduce la înţelegerea faptului că rugăciunea are ca scop glorificarea Tatălui Său, El îţi va da primul semn al prieteniei Sale – tăcerea.

Oswald CHAMBERS

Chemarea la identificare necondiţionată cu Isus Cristos

“Îți mai lipseşte un lucru: … vino, ia-ți crucea şi urmează-Mă.”

Marcu 10:21

Tânărul bogat avea marea dorinţă de a fi perfect. Când L-a văzut pe Isus Cristos, a dorit să fie ca El. Domnul nostru nu pune niciodată înainte sfinţenia personală atunci când cheamă un ucenic; El pune înainte de toate anihilarea absolută a dreptului meu asupra propriei mele persoane și identificarea cu El, ceea ce înseamnă să am o relaţie cu El Însuși, relaţie care exclude orice altă relaţie. Luca 14:26 nu are nimic de-a face cu mântuirea sau cu sfinţirea, ci cu identificarea necondiţionată cu Isus Cristos.

Foarte puţini dintre noi cunosc ce înseamnă umblarea în abandonare absoluta în mâna Lui Isus.”Jsus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit…” Privirea lui Isus cere despărţirea inimii tale pentru totdeauna de devotamentul faţă de o altă persoană sau un alt lucru. Te-a privit vreodată Isus în acest fel? Privirea Lui Isus transformă şi străpunge. Eşti “blând” faţă de Dumnezeu în punctul în care te-a privit Isus. Dacă eşti dur şi răzbunător, dacă insişti asupra căii tale, dacă eşti sigur că nu tu, ci mai degrabă cealaltă persoană a greşit, toate acestea sunt indicaţii ale faptului că există părţi întregi ale naturii tale care n-au fost niciodată transformate de privirea Lui.

”Îţi mai lipseşte un lucru…” .Singurul “lucru bun’”, din perspectiva Lui Isus Cristos, este unirea cu El, fără nici un amestec din altă parte.”Vinde tot ce ai…” Trebuie să mă micşorez până când nu sunt decât un simplu om; trebuie să renunţ în mod categoric la toate bunurile pe care le am, nu pentru a-mi mântui sufletul (un singur lucru poate mântui pe cineva, şi anume încrederea absolută în Isus Cristos), ci pentru a-L urma pe Isus. “Vino şi urmează-Mă.” Şi drumul care-mi stă înainte este cel pe care a mers EI.

Oswald CHAMBERS

Dumnezeu are curajul să ne facă tovarăşi ai Săi

„Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece.” Luca 18:31

Dumnezeu are curajul să Se încreadă în noi! Tu spui: “Dar El a făcut o alegere greşită când m-a ales pe mine, pentru că în mine nu este nimic bun; nu am nici o valoare”. Tocmai de aceea te-a ales! Cât timp crezi că există ceva bun în tine, Dumnezeu nu te poate alege, deoarece tu ai scopuri personale pe care vrei să le realizezi; dar dacă-L laşi pe El să te aducă la capătul încrederii în propria ta persoană, atunci te poate alege să mergi cu El la “Ierusalim”, iar aceasta va însemna împlinirea unor scopuri pe care El nu le discută cu tine.

Noi avem tendinţa să spunem că, dacă un om are daruri naturale, el va fi un bun creştin. Nu se pune problema dotării noaste, ci a sărăciei noastre; nu a ceea ce aducem cu noi, ci a ceea ce pune Dumnezeu în noi: nu este vorba despre virtuţi naturale, despre tărie de caracter, cunoştinţe sau experienţă – toate astea nu sunt de nici un folos aici. Singurul lucru care are valoare este să fim pătrunşi de marea chemare a lui Dumnezeu şi să fim făcuţi prieteni şi tovarăşi ai Lui (conform textului din 1 Corinteni 1:26-31). Prietenii Lui Dumnezeu sunt oameni care îşi cunosc sărăcia. El nu poate face nimic cu omul care crede că Îi este folositor lui Dumnezeu. În calitatea noastră de creştini, noi nu urmărim deloc cauza noastră, ci cauza Lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată a noastră.

Noi nu ştim care este scopul Lui Dumnezeu, dar trebuie să păstrăm intactă relaţia cu El, orice s-ar întâmpla. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să ştirbească relaţia noastră cu Dumnezeu; dacă ceva reuşeşte s-o strice, trebuie să ne rezervăm timp pentru a o remedia. Lucrul cel mai important în creştinism nu este lucrarea pe care o facem, ci relaţia pe care o avem, precum şi atmosfera creată de această relaţie. Aceasta este tot ceea ce ne cere Dumnezeu să căutăm şi este lucrul care e în permanenţă atacat.

Oswald CHAMBERS

Dependenţi de prezenţa lui Dumnezeu

„Cei ce se încred în Domnul… umblă şi nu ostenesc.” Isaia 40:31

Nu există nimic palpitant în umblare şi totuşi, ea este testul tuturor calităţilor stabile. “Să umbli şi să nu oboseşti” este nivelul cel mai înalt posibil al puterii. Verbul a umbla este folosit în Biblie pentru a exprima caracterul – “Ioan… pe când privea pe Isus umblând, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»”. Nu este nimic abstract în Biblie, totul este plin de viaţă şi real. Dumnezeu nu spune “Fii spiritual”, ci “Umblă înaintea Mea”.

Când nu suntem sănătoşi din punct de vedere fizic sau emoţional, dorim întotdeauna senzaţii puternice. In domeniul fizic aceasta duce la falsificarea lucrării Duhului Sfânt; în viata emoţională aceasta duce la afecţiuni necontrolate şi la distrugerea moralităţii; iar în domeniul spiritual, dacă insistam să avem experienţe palpitante, să ne înălţăm în zbor “pe aripi de vultur”, aceasta va sfârşi în distrugerea spiritualităţii.

Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu este dependentă de un loc anume, ci doar de hotărârea de a-L pune întotdeauna pe El înaintea ochilor noştri. Problemele apar atunci când refuzăm să ne punem încrederea în realitatea prezenţei Sale. Experienţa psalmistului, care spune: “De aceea nu ne temem, chiar dacă…” (Psalmul 46:2), va fi şi a noastră atunci când ne vom baza pe realitate – nu pe conştienta prezenţei lui Dumnezeu, ci pe realitatea acestei prezenţe. Atunci vom exclama: “O, El a fost aici tot timpul!”.

In momentele critice ale vieţii noastre este necesar să-I cerem călăuzire, dar ar trebui să nu fie necesar să spunem întotdeauna: “O. Doamne, călăuzeşte-mă în cutare sau cutare problemă”. Bineînţeles că El ne va călăuzi! Dacă deciziile pe care ni le dictează judecata noastră nu sunt după voia lui Dumnezeu, El Ie va controla şi ne va atenţiona. Atunci trebuie să stăm liniştiţi şî să aşteptăm călăuzirea pe care ne-o dă prezenţa Lui.

Oswald CHAMBERS

Dumnezeu este suveran

“Cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer?” Matei 7:11

Isus fixează reguli de conduită pentru cei care au Duhul Lui. Prin argumentul simplu al acestor versete, El ne îndeamnă să ne umplem mintea cu gândul că Dumnezeu deţine controlul asupra tuturor lucrurilor, ceea ce înseamnă că ucenicul trebuie să aibă permanent o atitudine de încredere desăvârşită şi dorinţa de a cere şi de a căuta.

Fixează-ţi în minte ideea că Dumnezeu este prezent. Dacă acest lucru este fixat în mintea ta, atunci, când vei trece prin greutăţi, îţi va fi la fel de uşor ca şi respiraţia să-ţi aminteşti: “Tatăl meu ştie toate acestea!” Nu este nici un efort, acest gând vine în mod natural atunci când ne presează problemele. Înainte obişnuiai să ceri ajutor de la o persoană sau alta, dar acum noţiunea controlului divin devine aşa de puternică în tine, încât întotdeauna mergi la Dumnezeu. Isus fixează regulile de comportare pentru cei care au Duhul Lui şi aceste reguli funcţionează pe baza următorului principiu: Dumnezeu este Tatăl meu. El mă iubeşte. El nu va uita niciodată nimic, aşa că de ce să mă îngrijorez?

Sunt situaţii, spune Isus, când Dumnezeu nu poate îndepărta întunericul de la tine. dar şi atunci trebuie să te încrezi în El. Uneori Dumnezeu îţi poate părea a fi un prieten lipsit de bunătate, dar nu este aşa; Îţi va părea a fi un tată denaturat, dar nu e aşa; Îţi va părea a fi un judecător nedrept, dar nu este aşa. Păstrează tot mai puternic în mintea ta ideea că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Nimic nu se întâmplă în viaţă fără ca voia lui Dumnezeu să fie în spatele acelui lucru, de aceea, te poţi odihni cu încredere deplină în El. Rugăciunea nu este doar o cerere, ci o atitudine a minţii ce produce atmosfera în care a cere este ceva perfect natural. “Cereţi şi vi se va da.”

Oswald CHAMBERS

Marele test

“Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului.” losua 24:19

Te sprijini câtuşi de puţin pe altceva decât pe Dumnezeu? A mai rămas în tine vreo urmă de încredere în vreo virtute naturală sau în vreo împrejurare de viaţă? Te bazezi pe tine însuţi în vreun fel în privinţa acestei noi cerinţe pe care Dumnezeu ţi-a pus-o înainte? Acest lucru îl are în vedere punerea la probă. Este adevărat când spui: ,.Nu pot trăi o viaţă sfântă”; dar te poţi decide să-L laşi pe Isus Cristos să te facă sfânt. “Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului” , dar tu poţi să te pui în locul în care atotputernicia lui Dumnezeu să lucreze prin tine.

Ai o relaţie suficient de bună cu Dumnezeu pentru a te aştepta ca El să-Şi manifeste viaţa Sa minunată in tine? “Nu! Ci vom sluji Domnului” (24:21). Nu este un impuls, ci o hotărâre deliberată. Tu spui: “Dar nu se poate ca Dumnezeu să mă fi chemat pe mine la aceasta, sunt prea nevrednic, nu se poate să fie vorba de mine”. De tine e vorba şi cu cât eşti mai slab şi mai neputincios, cu atât mai bine. Cel care mai are ceva în care să-şi pună încrederea este ultimul care să ajungă să declare: “Ii voi sluji Domnului”.

Noi spunem: “Dacă aş putea crede cu-adevărat!” Problema este: “Vreau într-adevăr să cred?” Nu este de mirare că Isus Cristos pune atât de mult accent pe păcatul necredinţei. “Şi n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor” (Matei 13:58). Imaginaţi-vă cum am fi dacă am crede cu adevărat ce a spus Dumnezeu! Îndrăznesc să-L las pe Dumnezeu să fie pentru mine tot ceea ce El spune că va fi?

Oswald CHAMBERS

Cuvântul spus de Dumnezeu

“El însuşi a zis… aşa că putem zice plini de încredere.” Evrei 13:5-6

Cuvântul spus de mine trebuie să se bazeze pe cuvântul spus de Dumnezeu. El spune: “..Nicidecum n-am să te las” şi atunci eu pot spune cu curaj: “Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme” – nu voi fi bântuit de nelinişte. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi ispitit să mă tem, dar îmi voi aminti ce a spus Dumnezeu. Voi fi plin de curaj ca un copil care se autoîncurajează ca să ajungă la standardul pe care-l doreşte tatăl său. Credinţa multora se clatină atunci când apare teama; uită înţelesul cuvintelor lui Dumnezeu, uită să “..respire adânc” din punct de vedere spiritual. Singurul mod de a alunga frica din viaţa noastră este acela de a asculta de cuvântul spus de Dumnezeu.

De ce anume îţi este frică? Nu eşti laş, vei sta faţă în faţă cu lucrul respectiv, dar ai un sentiment de frică. Atunci când nimic şi nimeni nu te poate ajuta, spune: “Dar Domnul este ajutorul meu, în secunda asta, chiar în situaţia mea de acum”. Înveţi să vorbeşti după ce-L asculţi mai întâi pe Dumnezeu, sau vorbeşti mai întâi şi apoi încerci să faci ca vorbele lui Dumnezeu să se potrivească cu situaţia în care eşti? Apucă acel cuvânt spus de Dumnezeu şi apoi declară plin de curaj: “Nu mă voi teme”. Nu contează ce rău sau ce necaz ar fi în cale.

El a zis: “Nicidecum n-am să te las”. Slăbiciunea umană este un alt lucru care se interpune între cuvintele lui Dumnezeu şi ale noastre. Când realizăm cât suntem de slabi în faţa dificultăţilor, acestea devin nişte uriaşi, noi ajungem ca nişte lăcuste, iar Dumnezeu devine o himeră. Aminteşte-ţi cuvântul spus de Dumnezeu: “nicidecum n-am sa te las”. Am învăţat să căutăm după ce am auzit tonul dat de Dumnezeu? Avem întotdeauna curajul să spunem: “Domnul este ajutorul meu” sau cădem în capcana fricii?

Oswald CHAMBERS