„El este Tatal meu”

Text: Matei 6:9-15                                    

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti in ceruril Sfinţească-se numele Tău…„Matei 6:9

Se spune că unul din împăraţii romani conducea o paradă pe străzile capitalei imperiului, sărbătorind o victorie. Soldaţii legiunilor imperiale, înalţi şi puternici, erau înşiraţi de-a lungul rutei, ţinand mulţimile entuziasmate. Într-un anumit loc, de-a lungul drumului, era o platformă pe care stătea familia imperială. In momentul cand cezarul s-a apropiat, fiul său cel mai mic, un băieţel de caţiva anişori, a sărit jos de pe platformă şi a zbughit-o prin mulţime încercand să ajungă la el. „Nu poţi face aşa ceva”, a spus unul din soldaţii de gardă care l-a înşfăcat pe copil. „Nu ştii cine este în carul de luptă? Este chiar cezarul!” Copilul i-a răspuns repede: „Poate că el e cezarul tău, dar el e tatăl meu!”


Toţi credincioşii se pot apropia de Dumnezeu cu aceeaşi încredere şi intimitate. De fapt, creştinii sunt singurii oameni care au dreptul să I se adreseze lui Dumnezeu ca Tată. Deşi toţi oamenii îşi au viaţa din El şi sunt creaturile Sale (Fapte 17:29), ei nu pot să-L numească Dumnezeu Tată pană ce nu sunt născuţi din nou şi devin astfel membrii familiei Sale prin credinţa în Cristos (Galateni 3:26). Totuşi, nu trebuie să devenim prea familiali cu Dumnezeu. Ideea că El este un tătic cosmic uriaş care trage cu ochiul atunci cand păcătuim, este un sacrilegiu. Dumnezeu este sfant, atotputernic şi atotştiutor. Dragostea noastră pentru El trebuie să fie exprimată de fiecare dată cu reverenţă şi respect. Data viitoare cand te vei ruga, linişteşte-ţi inima cu minunatul gand că vii în prezenţa Dumnezeului atotputernic şi poţi spune: „Eşti Tatăl meu.”

La Tronul Alb se strang sfielnic
Voivozi de foc din Empireu,
Şi heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpan Atotputernic
E Tatăl meu! ” – C. Ioanid

Nu poţi să-L numeşti pe Dumnezeu Tatăl tău, pană nu-L numeşti pe Cristos Mantuitorul tău

Painea zilnica

Credinta si adapost

Text: Psalmul 4

Eu mă culc şi adorm in pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină in locuinţa mea.” Psalmul 4:8

Credinţa copilărească – acea încredere deplină care ne face să-L credem pe Dumnezeu pe cuvant şi să-I acceptăm promisiunile – ar trebui să caracterizeze pe fiecare credincios. Acest gand mi-a venit în minte în timp ce le citeam nepoţilor mei o poveste înainte de culcare. Doi frăţiori se depărtaseră de casa lor, care nu era departe de o pădure deasă. Spre seară, umbrele au întunecat cărarea şi cei doi mititei s-au încurcat şi curand se rătăciră în pădure. Cand părinţii au sesizat lipsa de acasă a copiilor, au început căutările – căutand toată noaptea şi pană a doua zi, cand i-au găsit pe cei doi băieţi. După ce s-au liniştit, părinţii i-au întrebat pe copii ce au făcut cand şi-au dat seama că s-au rătăcit în pădure. Cel mai mare a răspuns: „Cand s-a întunecat, am îngenuncheat şi l-am cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de Jimmy şi de mine. Apoi ne-am culcat”.


Cand credinţa noastră este la fel ca aceasta – cand este atat de puternică încat putem doar să-I cerem simplu lui Dumnezeu să ne ajute şi să lăsăm rezultatele pe seama Sa, putem trece cu bine prin cele mai grele momente ale vieţii. Psalmistul ne spune că acest lucru este posibil. El a spus: „Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul. Cel ce te păzeşte nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel” (Psalmul 121:3, 4). Treci prin groaza de a fi pierdut în mijlocul pădurii întunecoase a problemelor vieţii, a temerilor şi a nedumeririlor? Nu dispera. Există speranţă. Pune-ţi încrederea în Tatăl ceresc. Cere-I să aibă grijă de tine. El te va ajuta să fii la adăpost în deplină siguranţă. – P.R.V.

Mă voi desfăta în Tine, Doamne, în extaz;
Sub mana Ta, din valuri mă retrag
Şi-oi alerga la Tine în vreme de necaz,
Căci Tu-mi eşti prietenul cel bun şi drag.”  – Anonim

Cel ce se abandonează pe sine lui Dumnezeu nu va fi niciodată abandonat de Dumnezeu

Painea zilnica

Fapte sau sentimente?

Text: 1 Ioan 3:16-24

„…ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osandeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decat inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.” 1 Ioan 3:19, 20

Cat de lipsită de culoare ar fi viaţa fără sentimente! Gandiţi-vă numai la o petrecere fără rasul spontan, la o înmormantare fără vărsare de lacrimi. Muzica lui Bach, Beethoven şi Handel ar suna în urechile unor stoici. O execuţie magnifică a unei orchestre simfonice nu ar starni aplauze. Emoţiile sunt parte a ţesăturii vieţii şi în ele însele sunt bune, dar nu te poţi bizui pe ele atunci cand este vorba de morală şi adevăr. De aceea, trebuie întotdeauna să depindem de Cuvantul lui Dumnezeu. Un cantec popular spune: „Nu poate fi greşit cand pare atat de bun”. Acest lucru e periculos! Dacă ne încredem în Cristos ca Mantuitor, unele adevăruri rămîn constante indiferent de fluctuaţia sentimentelor noastre.
Sentimentul spune: „Sunt păcătos, pierdut, condamnat”. Adevărul răspunde: „Suntem justificaţi prin credinţă”(Rom. 5:1). Sentimentul spune: „Nu pot face faţă responsabilităţilor”. Adevărul răspunde: „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Sentimentul spune: „Mă simt singur şi mi-e frică”. Adevărul răspunde: „Niciodată n-am să te părăsesc” (Evrei 13:5).


Apostolul Ioan recunoaşte că sentimentele pot să reprezinte în mod greşit adevărul. El spune că numai cand iubim cu fapta şi cu adevărul, vom şti că suntem ai lui Cristos (1 Ioan 3:18-20). Cuvantul ne spune că astfel „ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osandeşte inima noastră”, ori cand ne simţim pierduţi. Dumnezeu ne-a dat o gamă bogată de emoţii. Dar atunci cand sentimentele noastre sunt contrare adevărului – adevărul Cuvantului lui Dumnezeu – nu trebuie să ne încredem în ele.     – D.J.D.

Pe Stancă stau şi tremur cate-odată 
Genunchi-s slabi şi inima s-a-ngrijora,
Dar Stanca cea de veacuri neclintită
Sub mine niciodată nu va tremura.  ”       – Anonim

Sentimentele nu sunt înlocuitorii adevărului si ai credinţei

Painea zilnica

Cu încredere totală

Cu încredere totală
Învingem orice încercări
Putem depăși o boală
E o stare ideală
Cu sfinte manifestări.

Cu încredere deplină
Ne-nfricați spre țel pășim
Călăuziți de o lumină
Spre-a evita orice ruină
Crezul să-l desăvârșim.

Cu încrederea activă
Orice-n lume s-ar ivi
Consacrarea e cursivă
Nu vom merge în derivă
Doar spre Slavă vom privi.

Vor mai fi zile toride
Va mai fi și ger tăios
Dar ferestre vom deschide
Spre Eden, și nu vom vinde
Ce ne-a dat, prin har, Hristos.

Obstacole vor apare
Mai frecvent decât gândim
Dar cu sfântă-ncredințare
Vom sfârși orice lucrare
Scriptura s-o însușim.

Nu ne-abatem de la traiul
Contopit cu Duhul Sfânt
Gestul, faptele și graiul
Să ne-drepte către Plaiul
Revelat prin Legământ.

Îndoială nu există
Când, prin crez, vedem minuni
E o viață ce rezistă
La necazul ce persistă,
La dureri și presiuni.

Când convingerea e tare
Nimeni nu poate fura
Dulcea noastră-ncredințare
Că răsplata va fi mare
Când Raiul ne-a-nconjura.

George Cornici

Un Dumnezeu plin de incredere

Text: Iov 38:4-8, 31-33

Cunoşti tu legile cerului? Sau tu ii oranduiesti stăpanirea pe pămant?„Iov 38:33

Dumnezeu nu Se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în funcţiune, atunci cand a făcut lumile, sunt fixe si previzibile. Cu toate că secolele se scurg, legile răman valabile ca o mărturie a faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu.
Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptandu-ne atenţia asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei, zilele săptămînii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500 de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai după ce vor trece 25 de secole”.


„Ceea ce intrigă, adaugă Robinson, este câ acest orologiu nu este exact. Pierde la fiecare 300 de ani, două cincimi de secundă. Ca toate ceasurile, orologiul din Copenhaga trebuie să fie reglat după un orologiu mult mai precis, universul însuşi. Acest orologiu astronomic cu miliardele de piese componente, de la atomi la stele, se mişcă de secole cu mişcări atat de precise şi demne de încredere încat timpul de pe pămant trebuie potrivit mereu după el?
Da, mişcarea planetelor şi a stelelor dovedeşte că Dumnezeu nu se schimbă. Lucrurile de pe pămant se prăbuşesc. Ceasurile se opresc. Maşinile se strică. Instituţiile financiare dau faliment. Oamenii ne dezamăgesc. Dar Dumnezeu şi universul Său rămîn aceiaşi. Increde-te în El. Este un Dumnezeu demn de încredere! – D.C.E.

Tu nu Te schimbi Isuse
Cum nu se pot schimba
Lumina şi iubirea
Ce-n veci răman aşa. ”  – Traian Dorz

Aşteaptă, mult de la Creator şi puţin de la creatură” – Spurgeon

Painea zilnica

Numai cu numele

Text: Matei 7:15-29      

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamnei” va intra in împărăţia cerurilor…” Matei 7:21

Mulţi dintre cei ce pretind că sunt creştini nu-I aparţin în realitate lui Cristos. Unii se numesc creştini din simplul motiv că nu fac parte din altă religie. Alţii spun că-L respectă pe Cristos ca mare învăţător şi pretind că-I urmează exemplul. Unii chiar se alătură unei biserici şi devin membri activi în ea. Dar pană cand aceşti oameni nu se nasc din nou, prin credinţa în Isus, ei sunt creştini numai cu numele.
Pastorul scoţian Andrew Bonar îşi lua la revedere de la un misionar cunoscut care era împreună cu sora lui mai mică. „Cum te cheamă?” a întrebat-o Bonar pe fetiţă. „Cristina”, a răspuns ea. „Ce nume minunat!” a spus el. „Ştii, draga mea, tu-L ai pe Cristos în numele tău. Dar îl ai oare şi în inimă?” întrebarea lui Bonar a făcut-o pe fetiţă să se gandească. Chiar în seara aceea după o lungă discuţie cu fratele ei, ea s-a încrezut în Cristos ca Salvator al ei. Cristina nu-L mai avea pe Cristos numai în numele ei. El locuia acum în fiinţa ei.


Poate tu doar pretinzi că eşti creştin, dar niciodată nu ţi-ai pus în mod conştient încrederea în Cristos. Nu ai experimentat niciodată mantuirea pe care ne-a asigurat-o jertfa Sa de pe cruce. Te implor să-L primeşti chiar azi. Biblia ne spune clar că „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3:18). Eşti un creştin numai cu numele?          – R.W.D.

Lumea te consideră creştin.
Rolul acesta-l ştii bine juca.
Dar eşti un om schimbat pe deplin?
Trăieşte Cristos în inima ta? „- H.G.B.

Poţi avea tone de religie si să n-ai nici un gram de mantuire

Painea zilnica

Cine i-a salvat pe pitigoi?

Text:Luca 12:4-7, 22-24

Deci nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decat multe vrăbii.‘ Luca 12:7

Dumnezeu are un interes deosebit faţă de toate creaturile Sale. Scriitorul de imnuri creştine John Sammis a spus: „El aşterne zilnic o masă bogată/ Şi-acolo cinează mereu/ Creaţia-ntreagă, oameni şi fiare./ Şi El este prietenul meu”. Dumnezeu este infinit de măreţ – Cel care a creat întregul univers – dar şi Cel infinit de mic. Cat de încurajator este acest lucru pentru noi creştinii! Era în primele zile ale lunii iunie şi muncitorii din Hamilton, Ontario, curăţau copacii de pe străzi de crengile uscate. Pe o creangă desemnată pentru tăiere, au găsit un cuib cu puişori de piţigoi. Muncitorii au hotărat să nu taie creanga aceea pană ce puişorii vor fi mari şi vor putea zbura. Mai tarziu după ce cuibul a fost abandonat, muncitorii au tăiat creanga şi examinînd cuibul piţigoilor, au descoperit că pe fundul cuibului, amestecată cu noroi, era o bucată de hîrtie. Se pare că părinţii puilor au folosit hartia ca material pentru construirea cuibului. Pe bucata de hartie erau scrise cuvintele: „Noi ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru”.


Nu ştim dacă acei muncitori au văzut semnificaţia remarcabilelor cuvinte, dar ele ilustrează bunătatea lui Dumnezeu prin acţiunea lor plină de caritate. Şi aşa cum au avut ei grijă de aceşti piţigoi mici, la fel Dumnezeu ne poartă de grijă şi ne protejează de pericolele pe care nu le putem prevedea. Intr-adevăr, ne putem „încrede în Domnul”.
Tatăl nostru cel ceresc, care ţine cont de vrăbii şi piţigoi, cu atat mai mult va purta de grijă copiilor Lui. Nu e de mirare că Isus a spus: „Nu vă temeţi”! – P.R.V.

Nici nu ştiu şi nu văd bine
Ce-are Domnul pentru mine.
Dar eu ştiu: pe tronul lumii sade
Cel ce vede pasărea cand cade.”    – Anonim

Increderea In Dumnezeu este cel mai bun remediu pentru frică

Painea zilnica

Iniţiativa împotriva disperării

Sculaţi-vă; haideţi să mergem.”

Matei 26:46

În grădina Ghetsimani ucenicii au adormit atunci când ar fi trebuit să stea treji; când au înţeles ce au făcut, au fost disperaţi. Sentimentul că s-a produs ceva ireparabil ne poate face să disperăm şi să spunem: “Totul s-a terminat, n-are rost să mai încerc”.

Dacă ne închipuim că felul acesta de disperare este o excepţie, ne înşelăm; este o experienţă umană foarte obişnuită. Ori de câte ori înţelegem că n-am făcut un lucru, deşi am avut posibilitatea extraordinară de a-l face, putem cădea în disperare. Dar atunci Isus Cristos vine şi ne spune: „Dormi acum, acea posibilitate este pierdută pentru totdeauna, nu mai poţi schimba nimic, dar ridică-te şi treci la lucrul următor“. Cu alte cuvinte, lasă trecutul să doarmă, dar lasă-l să doarmă la sânul lui Cristos şi păşeşte spre viitorul irezistibil împreună cu El.

Există experienţe de acest fel în viaţa fiecărui om. Uneori suntem într-o stare de disperare, o disperare care vine din condiţiile în care ne aflăm, şi nu ne putem ridica singuri din ea. În acest caz ucenicii au făcut un lucru cu totul de neiertat: au adormit, în loc să vegheze cu Isus. Dar El a venit cu o iniţiativă spirituală împotriva disperării lor şi le-a spus: Ridicaţi-vă şi faceţi lucrul următor“.

Dacă suntem inspiraţi de Dumnezeu, care este lucrul următor? Este acela de a ne încrede cu totul în El şi de a ne ruga de pe temeiul Răscumpărării Lui.

Nu lăsa niciodată ca sentimentul eşecului să te oprească să faci pasul următor.

Cu încredere

Cu încredere privește
Ziua cea de mâine, știi –
Domnul tău te fericește
Azi, acum și-n veșnicii!

Nu-și părăsește moștenirea,
Ce a zis, va-nfăptui!
În Mâna Lui poartă-ngrijirea
De toți, de toți ai Săi copii!

Tu înalță-L, proslăvește-L,
Vei vedea cum va lucra!
Preamărește-L, mulțumește-L,
Dreapta Sa va triumfa!

Norul nu durează veșnic,
Nu e doar crivăț și iarnă –
Domnul tău, Cel Sfânt, Cel Vrednic
Toarnă peste ai Săi, da, toarnă

Tărie, Har și bucurie,
Binecuvântări divine!
Orișicine azi să știe:
Mâna Sa oricând va ține,

Va conduce pe cărare,
Sprijini-va pas cu pas
În bunătate și-ndurare,
Pe toți ce ascultă Sfântul Glas,

Pe cei, ce-n Sângele jertfit
Își au hainele spălate,
Pe cei ce spun: ”Da, fii slăvit –
Stăpân, Părinte, Împărate! ! ! ”

Lidia Cojocaru 

Directia privirilor noastre

„Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor…. aşa se uită ochii noştri la mâna Domnului, Dumnezeului nostru.” Psalmul 123:2

Acest verset este o descriere a dependenţei totale de Dumnezeu. Aşa cum ochii robului sunt aţintiţi la stăpânul lui, aşa sunt ochii noştri îndreptaţi către Dumnezeu şi ajungem să cunoaştem faţa Lui (conform textului din Isaia 53:1). Declinul spiritual începe atunci când încetăm si ne mai înălţăm ochii spre El. Declinul apare nu atât din cauza necazurilor exterioare din jurul nostru, cât din cauza problemelor din mintea noastră, atunci când spunem: “Cred că m-am întins prea mult, ridicându-mă pe vârfuri şi încercând să arăt ca Dumnezeu, în loc să fiu o persoană obişnuită şi umilă”. Trebuie să înţelegem că nici un efort nu poate fi prea mare.

De exemplu, ai ajuns într-o criză în viaţa ta când ai fost de partea lui Dumnezeu şi ai avut mărturia Duhului că ai procedat corect, dar au trecut săptămâni sau poate ani şi treptat, ai ajuns la concluzia: “La urma urmei, n-am fost oare prea mândru? N-am adoptat un punct de vedere prea înalt?” Prietenii tăi “raţionali” vin şi-ţi spun “Nu fi prost, atunci când ai vorbit prima dată despre această trezire spirituală, ştiam că era doar un impuls de moment, căci nu poţi continua asa. Şi oricum Dumnezeu nu aşteaptă asta de la tine”. Şi tu spui: .Probabil că am avut aşteptări prea mari”. Pare o dovadă de smerenie să vorbeşti aşa. Dar, asta înseamnă că ţi-ai pierdut încrederea în Dumnezeu şi că acum te bazezi pe părerile lumeşti.

Pericolul este că, dacă nu te mai bazezi pe Dumnezeu, uiţi să-ţi mai îndrepţi privirea spre El. Numai atunci când Dumnezeu te face să te opreşti brusc, înţelegi cât de mult ai pierdut. De fiecare dată când viaţa ta spirituală începe să slăbească, rezolvă imediat problemele care au dus la această stare. Recunoaşte că s-a interpus ceva între tine şi Dumnezeu şi îndreaptă imediat situaţia.

Oswald CHAMBERS