20 Mai

„I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste.” Osea 11:4

Tatăl nostru ceresc ne trage adesea cu funii de dragoste, dar o, cât de şovăitori suntem noi când alergăm spre El! Cât de greu răspundem îndemnurilor Sale blânde! El vrea să avem o credinţă simplă în El, dar noi nu am ajuns încă la încrederea lui Avraam. Noi nu ne lăsăm grijile lumeşti în seama lui Dumnezeu ci, ca şi Marta, ne împovărăm cu prea multă servire. Credinţa noastră slabă nu aduce roade sufletului; noi nu ne deschidem gura larg, deşi Dumnezeu a promis să ne-o umple, (vezi Psalmi 81:10). Nu te invită El în seara aceasta să ai încredere în EI? Nu-L auzi cum spune „vino, fiul Meu, şi ai credinţă în mine. Perdeaua s-a sfâşiat. Intră în prezenţa Mea şi apropie-te cu curaj de tronul harului Meu.

Sunt demn de toată încrederea ta; lasă-ţi grijile asupra Mea. Scutură praful grijilor, şi pune-ţi veşmintele de sărbătoare”! Dar deşi suntem chemaţi cu iubire să ne încredem în binecuvântările harului, noi nu răspundem. Altădată, El ne cheamă la părtăşie cu El. Noi stăm pe pragul casei lui Dumnezeu; El ne invită să venim în sala de ospăţ şi să cinăm cu el, dar noi refuzăm onoarea. Mai sunt camere secrete nedescoperite încă; Isus ne invită să intrăm în ele, dar noi ne tragem înapoi. Ruşine inimilor noastre reci! Nu suntem demni de Domnul Isus, nu suntem pregătiţi să-I fim slujitori, şi cu atât mai puţin mirese.

Totuşi, El ne-a chemat să fim carne din carnea Lui şi os din oasele Lui, logodiţi cu EI printr-un legământ slăvit. Aceasta este dragostea! Dar dragostea aceasta nu acceptă refuzuri. Dacă nu ascultăm invitaţiile blânde ale iubirii Sale, El ne va trimite pedepse care să ne aducă mai aproape de El. El va face tot ce trebuie ca să te apropie de Sine. Ce copii nebuni suntem, să refuzăm funiile de iubire şi să cerem lovituri de bici, fiindcă Isus ştie să folosească biciul în favoarea noastră!

C.H. Spurgeon

20 Decembrie

„Te iubesc cu o iubire veşnică.” Ieremia 31:3

Uneori, Domnul Isus dezvăluie bisericii gândurile Sale iubitoare. R. Erskine spunea: „El nu crede că este destul să vorbească în spatele ei, aşa că vorbeşte în prezenţa ei. El spunea: „eşti frumoasă de tot, iubito” (Cânt. 4:7). Este adevărat că aceasta nu este metoda Lui obişnuită. El este un iubit înţelept şi ştie când să păstreze iubirea în intimitate şi când s-o dezvăluie, dar sunt ocazii în care nu face nici o taină din ea – ocazii în care pune sufletul poporului Său mai presus de orice”. Duhul Sfânt este adesea mulţumit, într-un fel foarte binecuvântat, să mărturisească sufletelor noastre dragostea lui Isus. El ia lucrurile lui Christos şi ni le descoperă nouă (vezi loan 16:13-15).

Nici o voce nu se aude din nori, nici o viziune nu ni se descoperă în noapte, dar avem o mărturie mai sigură decât acestea. Dacă un înger ar zbura din ceruri şi ar informa personal sfinţii de iubirea Mântuitorului pentru ei, dovada aceasta nu ar mai fi satisfăcătoare decât cea care este născută în inimă prin Duhul Sfânt. Întreabă-i pe cei care au trăit aproape de porţile cerului, şi îţi vor spune că au avut momente în care dragostea lui Christos pentru ei a fost un fapt atât de clar şi sigur, încât nu se îndoiau de ea cum nu se îndoiau de propria lor existenţă.

Da, iubite credincios, tu şi cu mine am avut timpuri de înviorare în prezenţa Domnului, şi atunci credinţa noastră a urcat pe culmile siguranţei. Am avut încrederea să ne sprijinim frunţile pe pieptul Domnului. Nu ne îndoiam de dragostea învăţătorului, aşa cum nu s-a îndoit Ioan când a fost în aceeaşi poziţie. Nu, nu am avut nici un motiv să punem întrebarea întunecată: „Doamne, eu sunt cel care Te va vinde?” Gândul acesta era departe de noi. El ne-a sărutat cu sărutările gurii Lui şi ne-a ucis îndoielile prin apropierea îmbrăţişării Sale. Iubirea Lui a fost mai dulce decât vinul pentru sufletele noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

17 Octombrie

„David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul”. 1 Samuel 27:1„

Gândul acesta al lui David era un gând mincinos. Nu avea nici un motiv să creadă că ungerea sa pentru Domnul, înfăptuită de Samuel, trebuia să rămână o faptă deşartă şi nefolositoare. Domnul nu îşi părăsise slujitorul în nici o ocazie. El se găsise adesea în primejdii, dar nu existase nici una din care să nu fie scăpat de intervenţia divină. Încercările prin care a trecut au fost variate; ele nu s-au prezentat sub o singură formă, ci au avut multe înfăţişări. Totuşi, în fiecare caz, Cel care a trimis încercarea a rânduit o cale de scăpare.

David nu putea pune degetul pe un rând din jurnalul său şi să spună: „iată dovada că Domnul m-a neglijat”, fiindcă tot cursul vieţii sale dovedeşte exact contrariul. Ar fi trebuit să-şi dea seama, din lucrurile pe care Dumnezeu le făcuse pentru el, că Dumnezeu îl va apăra în continuare. Dar oare noi nu ne îndoim în acelaşi fel de ajutorul Domnului? Nu este o neîncredere fără motiv? Avem vreun drept să ne îndoim de bunătatea Tatălui? Nu a fost minunată îndurarea Lui? Ne-a înşelat El vreodată încrederea? A, nu!

Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit niciodată. Am avut parte de nopţi întunecoase, dar steaua iubirii a strălucit de fiecare dată printre neguri. Am trecut prin conflicte aspre, dar El ne-a ocrotit întotdeauna cu scutul Său. Am avut parte de multe încercări, dar niciodată în dauna noastră; ele au fost întotdeauna în avantajul nostru. Concluzia experienţelor din trecut este că Cel care a fost cu noi în şase necazuri nu ne va uita într-al şaptelea. Ceea ce am aflat despre Dumnezeul nostru credincios dovedeşte că El ne va păstra până la sfârşit. Să nu ne răzvrătim, deci, împotriva evidenţei. Cum am putea să fim atât de lipsiţi de generozitate încât să ne îndoim de Dumnezeul nostru? Doamne, doboar-o pe Izabela necredinţei noastre, şi las-o s-o mănânce câinii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Încredere totală

Să nu șovăim niciodată pe cale
Chiar dacă noaptea așternutul nu-i moale
Încrederea să nu fie diminuată,
Căci Stăpânul absolut e al nostru Tată.

Trecutul stă mărturie: am fost protejați
În valurile lumii n-am fost scufundați
Lumina cerească ne-a luminat cărarea
Și nicicând n-a fost doborâtă umblarea.

Ieșit-am nevătămați din cuptorul aprins
Și-am știut că îngerii păzitori l-au stins
Ne-au asaltat ispite și -am fost biruitori
Cu Fiul pe cărare avut-am sărbători.

Oricând încrederea să fie constantă
Să nu fie știrbită de ideea aberantă
C-așa sunt creștinii ce merg spre-o Cetate
Unde n-or fi dureri, nici flori uscate.

Cuvântul vieții oricând ne susține
Din El putem fortificări obține
Când credința e vie avântu-n noi sporește
Și-ndoiala, imediat, se topește.

Motive nu-s să slăbească unirea
Cu Cel ce revarsă, prin har, ocrotirea
El e-Adăpostul când vine furtuna
Brațu-i puternic ne păzește întruna.

Gustăm acum ce am gustat și-n trecut
Am simțit vindecare când ne-a durut
Cu deplină încredere privim spre răsplată
Când Mirele va apare să-L vedem față-n față.

Trăind în lumea speranțelor zdrobite
Ale noastre simțuri nu-s ofilite
Știm că ne-șteaptă timpul fericirii eterne
Când Nemurirea peste noi se va așterne.

George Cornici

„El este Tatal meu”

Text: Matei 6:9-15                                    

„Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti in ceruril Sfinţească-se numele Tău…„Matei 6:9

Se spune că unul din împăraţii romani conducea o paradă pe străzile capitalei imperiului, sărbătorind o victorie. Soldaţii legiunilor imperiale, înalţi şi puternici, erau înşiraţi de-a lungul rutei, ţinand mulţimile entuziasmate. Într-un anumit loc, de-a lungul drumului, era o platformă pe care stătea familia imperială. In momentul cand cezarul s-a apropiat, fiul său cel mai mic, un băieţel de caţiva anişori, a sărit jos de pe platformă şi a zbughit-o prin mulţime încercand să ajungă la el. „Nu poţi face aşa ceva”, a spus unul din soldaţii de gardă care l-a înşfăcat pe copil. „Nu ştii cine este în carul de luptă? Este chiar cezarul!” Copilul i-a răspuns repede: „Poate că el e cezarul tău, dar el e tatăl meu!”

Toţi credincioşii se pot apropia de Dumnezeu cu aceeaşi încredere şi intimitate. De fapt, creştinii sunt singurii oameni care au dreptul să I se adreseze lui Dumnezeu ca Tată. Deşi toţi oamenii îşi au viaţa din El şi sunt creaturile Sale (Fapte 17:29), ei nu pot să-L numească Dumnezeu Tată pană ce nu sunt născuţi din nou şi devin astfel membrii familiei Sale prin credinţa în Cristos (Galateni 3:26). Totuşi, nu trebuie să devenim prea familiali cu Dumnezeu. Ideea că El este un tătic cosmic uriaş care trage cu ochiul atunci cand păcătuim, este un sacrilegiu. Dumnezeu este sfant, atotputernic şi atotştiutor. Dragostea noastră pentru El trebuie să fie exprimată de fiecare dată cu reverenţă şi respect. Data viitoare cand te vei ruga, linişteşte-ţi inima cu minunatul gand că vii în prezenţa Dumnezeului atotputernic şi poţi spune: „Eşti Tatăl meu.”

„La Tronul Alb se strang sfielnic
Voivozi de foc din Empireu,
Şi heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpan Atotputernic
E Tatăl meu! ” – C. Ioanid

„Nu poţi să-L numeşti pe Dumnezeu Tatăl tău, pană nu-L numeşti pe Cristos Mantuitorul tău„

Painea zilnica

Credinta si adapost

Text: Psalmul 4

„Eu mă culc şi adorm in pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină in locuinţa mea.” Psalmul 4:8

Credinţa copilărească – acea încredere deplină care ne face să-L credem pe Dumnezeu pe cuvant şi să-I acceptăm promisiunile – ar trebui să caracterizeze pe fiecare credincios. Acest gand mi-a venit în minte în timp ce le citeam nepoţilor mei o poveste înainte de culcare. Doi frăţiori se depărtaseră de casa lor, care nu era departe de o pădure deasă. Spre seară, umbrele au întunecat cărarea şi cei doi mititei s-au încurcat şi curand se rătăciră în pădure. Cand părinţii au sesizat lipsa de acasă a copiilor, au început căutările – căutand toată noaptea şi pană a doua zi, cand i-au găsit pe cei doi băieţi. După ce s-au liniştit, părinţii i-au întrebat pe copii ce au făcut cand şi-au dat seama că s-au rătăcit în pădure. Cel mai mare a răspuns: „Cand s-a întunecat, am îngenuncheat şi l-am cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de Jimmy şi de mine. Apoi ne-am culcat”.

Cand credinţa noastră este la fel ca aceasta – cand este atat de puternică încat putem doar să-I cerem simplu lui Dumnezeu să ne ajute şi să lăsăm rezultatele pe seama Sa, putem trece cu bine prin cele mai grele momente ale vieţii. Psalmistul ne spune că acest lucru este posibil. El a spus: „Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul. Cel ce te păzeşte nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel” (Psalmul 121:3, 4). Treci prin groaza de a fi pierdut în mijlocul pădurii întunecoase a problemelor vieţii, a temerilor şi a nedumeririlor? Nu dispera. Există speranţă. Pune-ţi încrederea în Tatăl ceresc. Cere-I să aibă grijă de tine. El te va ajuta să fii la adăpost în deplină siguranţă. – P.R.V.

„Mă voi desfăta în Tine, Doamne, în extaz;
Sub mana Ta, din valuri mă retrag
Şi-oi alerga la Tine în vreme de necaz,
Căci Tu-mi eşti prietenul cel bun şi drag.”  – Anonim

„Cel ce se abandonează pe sine lui Dumnezeu nu va fi niciodată abandonat de Dumnezeu„

Painea zilnica

Fapte sau sentimente?

Text: 1 Ioan 3:16-24

„…ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osandeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decat inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.” 1 Ioan 3:19, 20

Cat de lipsită de culoare ar fi viaţa fără sentimente! Gandiţi-vă numai la o petrecere fără rasul spontan, la o înmormantare fără vărsare de lacrimi. Muzica lui Bach, Beethoven şi Handel ar suna în urechile unor stoici. O execuţie magnifică a unei orchestre simfonice nu ar starni aplauze. Emoţiile sunt parte a ţesăturii vieţii şi în ele însele sunt bune, dar nu te poţi bizui pe ele atunci cand este vorba de morală şi adevăr. De aceea, trebuie întotdeauna să depindem de Cuvantul lui Dumnezeu. Un cantec popular spune: „Nu poate fi greşit cand pare atat de bun”. Acest lucru e periculos! Dacă ne încredem în Cristos ca Mantuitor, unele adevăruri rămîn constante indiferent de fluctuaţia sentimentelor noastre.
Sentimentul spune: „Sunt păcătos, pierdut, condamnat”. Adevărul răspunde: „Suntem justificaţi prin credinţă”(Rom. 5:1). Sentimentul spune: „Nu pot face faţă responsabilităţilor”. Adevărul răspunde: „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Sentimentul spune: „Mă simt singur şi mi-e frică”. Adevărul răspunde: „Niciodată n-am să te părăsesc” (Evrei 13:5).

Apostolul Ioan recunoaşte că sentimentele pot să reprezinte în mod greşit adevărul. El spune că numai cand iubim cu fapta şi cu adevărul, vom şti că suntem ai lui Cristos (1 Ioan 3:18-20). Cuvantul ne spune că astfel „ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osandeşte inima noastră”, ori cand ne simţim pierduţi. Dumnezeu ne-a dat o gamă bogată de emoţii. Dar atunci cand sentimentele noastre sunt contrare adevărului – adevărul Cuvantului lui Dumnezeu – nu trebuie să ne încredem în ele.     – D.J.D.

„Pe Stancă stau şi tremur cate-odată –
Genunchi-s slabi şi inima s-a-ngrijora,
Dar Stanca cea de veacuri neclintită
Sub mine niciodată nu va tremura.  ”       – Anonim

„Sentimentele nu sunt înlocuitorii adevărului si ai credinţei„

Painea zilnica

Cu încredere totală

Cu încredere totală
Învingem orice încercări
Putem depăși o boală
E o stare ideală
Cu sfinte manifestări.

Cu încredere deplină
Ne-nfricați spre țel pășim
Călăuziți de o lumină
Spre-a evita orice ruină
Crezul să-l desăvârșim.

Cu încrederea activă
Orice-n lume s-ar ivi
Consacrarea e cursivă
Nu vom merge în derivă
Doar spre Slavă vom privi.

Vor mai fi zile toride
Va mai fi și ger tăios
Dar ferestre vom deschide
Spre Eden, și nu vom vinde
Ce ne-a dat, prin har, Hristos.

Obstacole vor apare
Mai frecvent decât gândim
Dar cu sfântă-ncredințare
Vom sfârși orice lucrare
Scriptura s-o însușim.

Nu ne-abatem de la traiul
Contopit cu Duhul Sfânt
Gestul, faptele și graiul
Să ne-drepte către Plaiul
Revelat prin Legământ.

Îndoială nu există
Când, prin crez, vedem minuni
E o viață ce rezistă
La necazul ce persistă,
La dureri și presiuni.

Când convingerea e tare
Nimeni nu poate fura
Dulcea noastră-ncredințare
Că răsplata va fi mare
Când Raiul ne-a-nconjura.

George Cornici

Un Dumnezeu plin de incredere

Text: Iov 38:4-8, 31-33

„Cunoşti tu legile cerului? Sau tu ii oranduiesti stăpanirea pe pămant?„Iov 38:33

Dumnezeu nu Se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în funcţiune, atunci cand a făcut lumile, sunt fixe si previzibile. Cu toate că secolele se scurg, legile răman valabile ca o mărturie a faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu.
Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptandu-ne atenţia asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei, zilele săptămînii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500 de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai după ce vor trece 25 de secole”.

„Ceea ce intrigă, adaugă Robinson, este câ acest orologiu nu este exact. Pierde la fiecare 300 de ani, două cincimi de secundă. Ca toate ceasurile, orologiul din Copenhaga trebuie să fie reglat după un orologiu mult mai precis, universul însuşi. Acest orologiu astronomic cu miliardele de piese componente, de la atomi la stele, se mişcă de secole cu mişcări atat de precise şi demne de încredere încat timpul de pe pămant trebuie potrivit mereu după el?
Da, mişcarea planetelor şi a stelelor dovedeşte că Dumnezeu nu se schimbă. Lucrurile de pe pămant se prăbuşesc. Ceasurile se opresc. Maşinile se strică. Instituţiile financiare dau faliment. Oamenii ne dezamăgesc. Dar Dumnezeu şi universul Său rămîn aceiaşi. Increde-te în El. Este un Dumnezeu demn de încredere! – D.C.E.

„Tu nu Te schimbi Isuse
Cum nu se pot schimba
Lumina şi iubirea
Ce-n veci răman aşa. ”  – Traian Dorz

„Aşteaptă, mult de la Creator şi puţin de la creatură” – Spurgeon

Painea zilnica

Numai cu numele

Text: Matei 7:15-29      

„Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamnei” va intra in împărăţia cerurilor…” Matei 7:21

Mulţi dintre cei ce pretind că sunt creştini nu-I aparţin în realitate lui Cristos. Unii se numesc creştini din simplul motiv că nu fac parte din altă religie. Alţii spun că-L respectă pe Cristos ca mare învăţător şi pretind că-I urmează exemplul. Unii chiar se alătură unei biserici şi devin membri activi în ea. Dar pană cand aceşti oameni nu se nasc din nou, prin credinţa în Isus, ei sunt creştini numai cu numele.
Pastorul scoţian Andrew Bonar îşi lua la revedere de la un misionar cunoscut care era împreună cu sora lui mai mică. „Cum te cheamă?” a întrebat-o Bonar pe fetiţă. „Cristina”, a răspuns ea. „Ce nume minunat!” a spus el. „Ştii, draga mea, tu-L ai pe Cristos în numele tău. Dar îl ai oare şi în inimă?” întrebarea lui Bonar a făcut-o pe fetiţă să se gandească. Chiar în seara aceea după o lungă discuţie cu fratele ei, ea s-a încrezut în Cristos ca Salvator al ei. Cristina nu-L mai avea pe Cristos numai în numele ei. El locuia acum în fiinţa ei.

Poate tu doar pretinzi că eşti creştin, dar niciodată nu ţi-ai pus în mod conştient încrederea în Cristos. Nu ai experimentat niciodată mantuirea pe care ne-a asigurat-o jertfa Sa de pe cruce. Te implor să-L primeşti chiar azi. Biblia ne spune clar că „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3:18). Eşti un creştin numai cu numele?          – R.W.D.

„Lumea te consideră creştin.
Rolul acesta-l ştii bine juca.
Dar eşti un om schimbat pe deplin?
Trăieşte Cristos în inima ta? „- H.G.B.

„Poţi avea tone de religie si să n-ai nici un gram de mantuire„

Painea zilnica