4 Mai

Cum poate omul să-şi facă dumnezei, care nu sunt dumnezei?” Ieremia 16:20

Un mare păcat al Israelului din vechime a fost idolatria; Israelul spiritual are tendinţa să-i urmeze pilda. Mamona îşi ridică încă viţelul de aur spre închinare, şi altarul mândriei nu a fost dărâmat. îndreptăţirea de sine luptă din toate puterile ca să-i acapareze pe cei aleşi, şi pofta îşi ridică altare la toate colţurile. Cei dragi sunt adesea cauza multor păcate. Domnul este îndurerat când îi vede pe credincioşi iubindu-şi peste măsură copiii. Iubirea aceasta se va transforma în blestem, şi ei vor fi pentru noi o capcană, aşa cum a fost Absalom pentru David, sau ne vor fi luaţi pentru totdeauna, lăsându-ne nemângâiaţi.

Dacă creştinii vor să-şi ude perna cu lacrimi în fiecare seară, lăsaţi-i să-şi iubească fără măsură copiii. Este adevărat că ei „nu sunt dumnezei”, fiindcă obiectele iubirii noastre nebuneşti sunt binecuvântări îndoielnice, mângâierea pe care ne-o oferă ei este primejdioasă, şi ajutorul pe care ni-l vor da în ziua necazului este foarte mic. De ce suntem atunci atât de vanitoşi? Ii compătimim pe bieţii sălbatici care se închină dumnezeilor de piatră, dar noi ne închinăm unui dumnezeu de aur. Care este deosebirea dintre un dumnezeu de carne şi unul de lemn? Principiul, păcatul, nebunia sunt aceleaşi, dar în cazul nostru crima este agravată de faptul că avem mai multă lumină, şi păcătuim în ciuda ei.

Păgânii se închinau unor zeităţi false, dar ei nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu. Noi comitem două păcate atunci când ÎI uităm pe Dumnezeu şi ne întoarcem spre idoli. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această fărădelege!
Sunt idoli care m-au robit Şi m-au făcut să uit de Tine; Ajută-mă, Isuse, să-i trimit De unde au venit, şi să-ţi slujesc Cu gânduri de lumină pline.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ca si Toma

In duminica-nvierii, catre seara, adunati
Stau cu usile-ncuiate ucenicii, spaimantati
De Iudei; dar dintr-o data-i copleseste-o spaima noua,
Intre ei Isus apare si le spune: „Pace voua!”

Si dupa aceste vorbe mainile le-a aratat,
Si-apoi coasta; ucenicii tare mult s-au bucurat.
Ce adanca fericire si ce mare mangaiere,
Domnul este viu, si iata-L, e real, nu-i o parere.

Insa Toma, zis si Geaman, numarat printre acei
Doisprezece, fara unul, nu era atunci cu ei;
Si i-au spus cand se-ntalnira: „Am vazut pe Domnul!” Toma,
A venit pe neasteptate in mijlocul nostru-aidoma.

Vreau dovezi, raspunse Toma, mana mea in palma Lui
Vreau sa-mi pun, si vreau sa pipai semnul urmelor de cui,
Si in coasta Lui de-asemeni mana mea vreau sa mi-o pun,
Nu voi crede daca-aceste evidente nu le-adun.

Trec opt zile. Ucenicii iar in casa se aduna,
Toma, de aceasta data, cu ei este impreuna,
Si Isus din nou apare si le spune: „Pace voua!”
Si lui Toma: ‘Ia priveste mainile Mele-amandoua.

Adu-ti degetul, si mana pune-ti-o in coasta Mea,
Si nu fi fara credinta’, caci sunt viu, Ma poti vedea;
Special, chiar pentru tine am venit acuma Eu,
„Domnul meu”, raspunde Toma, Tu esti „Dumnezeul meu!”

Ca si Toma, si eu, Doamne, am umblat dupa dovezi,
Straduindu-ma zadarnic sa-nteleg cum Tu lucrezi,
Si, cand planul Tau prea tainic si maret s-a dovedit
Pentru mintea mea ingusta, eu atunci m-am indoit.

Speciala intalnire insa Tu mi-ai acordat,
Si-am crezut ca pentru mine ai murit si-ai inviat.
Multumirea si-nchinarea Ti le-aduc acuma eu,
Tu esti Domnul meu, Isuse, si esti Dumnezeul meu!

Inspirata din Ioan 20:19-29.

Anca Winter 

Bătrân Pământ

Bătrân Pământ, bătătorit de păsurile vremii,
Preafrământat şi răscolit de oameni şi milenii
Sunt mulţi acei ce i-ai hrănit cu pâine şi mărire,
Cu strălucire şi belşug, cu dor de nemurire,
Şi-a căror soartă ai unit apoi în bolta-ţi sumbră,
Trezindu-se că tu, Pământ, te-ai dus ca şi o umbră.
Iar bogăţia, slava lor, coroane, sceptre, nume
Le-ai spulberat, ostil Pământ! Au fost ca nişte spume.
Ei sunt acuma la un loc cu plebea ordinară,
Cu sărăcimea căreia n-au vrut odinioară
Nicio dojană a le da. Acum, fără-osebire,
Le macini carnea, iară ei se duc în nemurire.

Nu meriţi, nu, bătrân Pământ, s-adun comori pe tine!
Mi-e scârbă de onoarea ta! Tot ce dai tu, nu ţine.
Înşelătoarele baloane de la clăbucul de săpun
Îţi concurează ispitirea şi preţul ce pe tine pun.
Detest chemările ce-mi faci şi amăgiri bizare.
Tu doar promiţi, dar ştiu ce dai: speranţe-nşelătoare.
Îmbie-mă, dar e-n zadar, căci am găsit un Altul,
Coborâtor din alt tărâm, din cerul preaînaltul.
El mi-a înfipt adânc în piept speranţe şi-mplinire,
Şi-n haosul în care tu m-ai dus prin amăgire,
„Lumină!” El a poruncit şi „Linişte deplină!”

Trezit din somn de amăgiri, prin pacea Lui Divină,
Vreau să ţi-o spun dar apăsat: eu pot a te alege;
Dar tot ce ai chiar de mi-ai da, nu poate să mă lege!
Tu eşti un cerc, un globuleţ prin spaţiu-alergător,
Şi tot ce dai e trecător, ca gândul zburător.
Căci ce eşti tu, bătrân Pământ? Un punct de conştienţă
A Celui care singur e, singura existenţă.
Un singur „SUNT” ai cunoscut şi tu, şi eu, şi toate:
Acela este Dumnezeu, din sferele înalte.
De El, de acest singur „SUNT” mi-e inima legată,
Cu o iubire de la El. Tu nu poţi niciodată
A mă avea din mâna Lui, nici prin momeli, nici forţă,
Căci arde-acum în viaţa mea a dragostei Lui torţă.
Bătrân Pământ, o ştiu, aşa-i, nu eşti tu vinovat,
Ci eu-s acel ce te-a făcut să fii azi blestemat.
Dar în curând vei fi şi tu sfinţit, cum sunt şi eu
Pe-altarul arderii prin foc trimis de Dumnezeu.
Aşa cum viaţa mea a ars prin crucea lui Isus,
Aşa vei arde nimicit şi tu prin foc de sus,
Ca să te naşti un nou Pământ, curat pentru vecie,
Pe care va trona în veci Cel viu din veşnicie.
De-aceea eu nu preţuiesc comorile-ţi fragile,
Căci viaţa ta s-ar număra oricând chiar şi în zile.
Aceasta ştiu de la Acel din, prin şi pentru Care
Am fost făcuţi şi eu, şi tu, creaţiile Sale.

O da, bătrân Pământ, acum lumina Lui cerească
Îmi e cu totul îndeajuns, la timp să mă trezească
Din somnu-adânc al lui Satan, ce-arată înspre tine
Ca înspre singurul ce eşti, de care totu-ar ţine.
O, da, Isus îmi e de-ajuns. Iar tu, de vrei a-mi da
Un loc sau vreun hatâr cumva, mie-mi e totuna.
Filele istoriei tale acum sunt pe sfârşit,
Iar eu, urmaş al lui Isus, de Tatăl sunt trezit
Să văd ce soartă ai: curând vei arde-n întregime,
Cu aur, slavă, bogăţii, cu tot ce ai pe tine.
Ei, spune-atunci, bătrân Pământ: când ştiu că pe altar
Vei arde în curând de tot, aş mai putea măcar
Să mă gândesc a mă lega de tine în vreun fel?

O, nu! Isus îmi e de-ajuns! El, Singurul Acel
Ce-n veci rămâne neschimbat. Isus mi-ajunge acum,
De nu mi-ai da, bătrân Pământ, nici praful de pe drum!
Degeaba strigi, căci eu sunt mort. Ce-i viu acum în mine
E slava vieţii lui Isus, ce te-a învins pe tine,
Atunci când tu L-ai ispitit, în ţarina pustiei,
Cu toată strălucirea ta şi slava bogăţiei.
Acel Isus e azi al meu. El mi S-a dăruit.
Şi mi-e de-ajuns. De ce mai strigi? În El sunt împlinit.
Tu n-ai ce-mi face, eu sunt mort. Isus trăieşte-n mine,
Şi cheamă-L, dacă mâna-ţi dă, cu daruri de la tine.
Nu mă înmoaie amăgiri, nu mă-nspăimânţi nici cu urgii.
Isus pe toate le-a-nfruntat, şi împotriva Lui tu vii.

Isuse, Tu îmi eşti de-ajuns în orice-mprejurare;
Eu numai Ţie Îţi aduc, acum, şi-n veci o venerare,
Un preţ, tot preţul care e şi toată-a mea-nchinare!

Valdi Herman  

E zi deosebită…

E zi deosebită
E zi de sărbătoare
Inima-i pregătită,
Ființa-mpodobită
Cu har și închinare.

Serbăm o Misiune
Cum alta n-a mai fost
O tainică minune
(Așa se poate spune)
S-avem sfânt adăpost.

Însăși dumnezeirea
S-a coborât la noi
Să nu ne-nvingă firea,
Să vină omenirea
La starea vieții noi.

Sărbătorim Cuvântul
Pe Terra întrupat
Căci Cerul, nu pământul
Adus-a Legământul
Prin care ne-a-nfiat.

Din noi răsare dorul
Pe Prunc să-L mai vedem
E fericit poporul
Că El, Mântuitorul
A vrut să Îl avem.

E zi deosebită
Cântăm cu toți în cor:
“În lumea răscolită
De virus și ispită
Avem un Salvator.”

Stările de bucurie
Cu drag le exprimăm
E har în visterie
Putem spune, putem scrie
Că spre Rai înaintăm.

Ne plecăm în adorare
Să-L cinstim pe Împărat
El a vrut eliberare
Să ne scoată din pierzare
Ce cadou sublim ne-a dat!

Tot lăuntrul să ne fie
Locuință pentru El
S-a născut în modestie
Să fim sfântă mărturie,
Să ne fie-n veci model.

E zi de celebrare
Crăciunu-i iar la noi
Iubirea-i jerfitoare
Ne-a dat în Cer intrare
Și nu mai vrem ‘napoi.

George Cornici
Crăciun, 2021

Pentru mine

De ce-ai venit, Isuse, in lumea de durere
Traind in umilinta si fara mangaiere?
De ce-ai lasat Tu Cerul si zarile albastre
Si-ai coborat in lumea nenorocirii noastre?

N-ai fost primit de oameni, sau inteles vreodata,
Si n-au putut pricepe ca Dumnezeu Ti-e Tata,
Nu Ti-au adus nici cinste, si nici recunostinta,
Ci-au pregatit o cruce, si-au dat o grea sentinta.

Am fost si eu in juriu, Ti-am iscalit sentinta,
Te-am condamnat la moarte, nebanuind cainta,
Ce-avea sa copleseasca gandirea mea netoata,
Cand am aflat pe urma ca eu sunt vinovata.

Dar Tu-ai lasat marirea si zarile senine,
Si ai venit specific, gandindu-Te la mine,
Ti-ai parasit locasul de dincolo de stele
Ca sa rezolvi problema nenorocirii mele.

Nu voi putea pricepe de ce din gloata mare
Ti-ai indreptat privirea spre mine-o tradatoare,
Si ochii Tai, seninii, mi-au cucerit fiinta,
Starnind in mine plansul amar, si pocainta.

Ai acceptat Tu moartea sa nu fiu condamnata,
Mi-ai ispasit prin cruce nelegiuirea toata,
Din zdrentele murdare m-ai imbracat in haina
Mai alba ca zapada, ce minunata taina!

Cu inima smerita Iti cant azi o cantare,
Si-ntreaga mea fiinta se pleaca-n inchinare,
Caci Te-ai gandit la mine; iubirea ce ne leaga
N-as da-o, scump Isuse, nici pentru lumea-ntreaga.

Anca Winter 

Ma tem de Dumnezeu

18 noiembrie

Text: Evrei 12:25-29

…sa aducem astfel lui Dumnezeu o inchinare placuta, cu

evalvie si cu frica; fiindca Dumnezeul nostru este un foc

mistuitor.” Evrei 12:28, 29

De multe ori a trebuit sa le vorbesc oamenilor despre nevoia
de-a ne teme de Dumnezeu si i-am auzit raspunzand cam asa:
„Doar nu te temi de Dumnezeu? N-as putea crede intr-un asa
Dumnezeu”.

Da, ma tem de Dumnezeu, si nu mi-e frica s-o recunosc. De
asemenea ma tem si de apa. Aceasta nu inseamna ca nu-mi place
sa pescuiesc sau sa inot. Dar nu vreau sa uit niciodata despre
puterea de-a lua vieti a raului, a lacului sau a oceanului. In acelasi
mod, ma tem de electricitate si de benzina. Sa-mi asum numai
beneficiile lor fara sa recunosc puterea lor distructiva, ar fi un act
necugetat. Apoi, intr-un mod mult mai personal, ma tem de tata.
Il iubesc si stiu ca si el ma iubeste si urmareste binele meu. Dar si
respect autoritatea lui de tata. Cand eram copil, ma temeam de
masurile lui disciplinare pe cale le lua asupra mea atunci cand
faceam rele.

Acelasi lucru este valabil si despre relatiile mele cu Dumnezeu.
Ma tem de El, in sensul ca am reverenta fata de El si stau cu
veneratie in fata sfinteniei Sale. Si pentru ca fac astfel, Il iubesc si
vreau sa fiu cat mai aproape de El. Dorinta mea este de-a iubi ce
iubeste El si de a uri ce urate El. Doresc sa traiesc toata viata cu
constiinta ca El merita sa ma tem de El mai mult decat de orice sau
de oricine in lume. Satan si oamenii pot sa ne distruga trupul, dar
Dumnezeu este „un foc mistuitor” pentru toti aceia care actioneaza
contrar Lui. Astfel numai atunci cand ma tem de El Il iubesc cu
adevarat. Si numai atunci cand iubirea mea pentru El creste, am
garantia ca frica mea de El este o frica buna. – M.R.D.II

Teme-te si vino astazi
La Cristos, increzator –
Numai El iti poate-aduce
Un sfarsit mantuitor.” – Traian Dorz

Teme-te de Dumnezeu
si nu te vei mai teme niciodata de nimic

Painea zilnica

La picioarele Lui

Text: Apocalipsa 1:9-18

Cand L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.” Apocalipsa 1:17

Ai „văzut” pe Domnul vreodată prin ochii credinţei sau „ai simţit” prezenţa Sa glorioasă? Dacă da, atunci ştii că cel mai potrivit răspuns este închinarea. Apostolul Ioan a fost atat de copleşit de Slava Lui, că atunci cand L-a văzut pe Isus, a căzut la picioarele Lui ca mort (Apoc. 1:17).
Scriitorul de imnuri creştine Isaac Watts a scris: „Adunaţi laolaltă toate numele glorioase ale înţelepciunii, ale dragostei şi puterii, tot ce au cunoscut muritorii, pe care le-au purtat vreodată îngerii. Toate ar fi prea sărace să descrie valoarea Lui, prea sărace pentru a-L slăvi pe Salvatorul meu”.
Marele poet englez Robert Browning a vorbit despre închinarea înaintea lui Cristos, într-o anecdotă scrisă despre colegul său Charles Lamb. Se pare că Lamb, un creştin devotat, vorbea cu cineva despre oameni faimoşi pe care i-ar fi plăcut să-i întalnească. Lamb a spus: „Există o altă Persoană. Dacă Shakespeare ar intra în camera aceasta, ne-am ridica cu toţii să-l întampinăm; dar dacă Persoana aceea ar intra, am cădea cu toţii la pămant încercand să-i sărutăm poala hainei”. Desigur, vorbea despre Isus Cristos.


Cat de neansemnaţi devenim în prezenţa lui Isus! Cand recunoaştem măreţia Sa, grandoarea şi slava, nu putem face nimic altceva decat să ne închinăm şi să exclamăm ca Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28). Isus Cristos este singurul nume care merită închinarea şi adoraţia noastră. O, veniţi, să-L adorăm. – P.R.V.

Divine, atotputernic Domn, împăratul meu biruitor,
Sceptrul Tău şi spada, tronul şi haru-Ţi ador.
A Ta este puterea. Priveşte cum stau
La picioarele Tale şi-n etern mă predau.” – Watts

Atunci cand îl recunoaştem pe Isus ca Rege, Îi vom da închinarea noastră

Painea zilnica

În liniștita cămăruță

În liniștita cămăruță ne retragem
Din închinare odihnă să extragem
Ființa de trudă ostenită dorește
Să fie tratată dumnezeiește
E un timp atins de intimitate
Când gândul merge la eterna Cetate
Ne copleșește-atunci Slava divină
Inundându-ne cu cereasca Lumină
Dezlegat din lanțul îngrijorării
Sufletul ‘nalță cântul eliberării.
Conecția intensă cu dumnezeirea
Deschide o ușă să intre iubirea.
Ce dulce-i părtășia cu Trinitatea
Când în noi pătrunde eternitatea
Poverile toate sunt ușurate
Necazurile vieții sunt uitate
Totul e calm și e-n liniștea serii
Și e vindecată starea durerii
Se aștern în noi revelații divine
Și-nviorarea-n ființă revine.
Taina vieții aici își află răspuns
Căci lăuntrul e cu Sfântul Duh uns
Și-mbrăcați cu noi energii vom putea
Să-nvingem și mâine situația grea
Și vom călători voioși spre Liman
Cu cântări de laudă și-ntinerit elan.

George Cornici

Bucuria de a merge la biserica

Text: Psalmul 122

Mă bucur cand mi se zice: „Haidem la Casa Domnuluil” Psalmul 122:1

Pentru o vreme, în timpul copilăriei mele, cuvintele Psalmului 122:1 scrise pe peretele bisericii noastre, mi-au creat sentimente confuze. Îmi plăcea să mă întalnesc cu prietenii la biserică şi să mă bucur de sentimentul măreţiei şi al grandorii lui Dumnezeu, pe care îl aveam adesea. Dar nu eram în mod particular prea bucuros să merg la biserică, ori de cate ori i se deschideau porţile, în zilele acelea, rugăciunea pastorală dura 20 de minute, şi predicatorii obişnuiau să coboare foarte adanc, să stea acolo mult timp şi să iasă extenuaţi. Dar azi, sunt foarte mulţumitor lui Dumnezeu că am crescut într-o casă unde mersul la biserică era o obligaţie. Această practică a avut un impact adanc în viaţa mea. Psalmistul a spus că era bucuros atunci cand era invitat să se alăture pelerinilor în drumul spre Templul din Ierusalim. Era deosebit de încantat să se simtă una cu credincioşii din toate cele 12 seminţii ale lui Israel. Era plin de bucurie si de dragoste în actul închinării, încat tanjea de dorul păcii Ierusalimului, dorind pacea şi bogăţia binecuvantărilor divine pentru cetăţenii lui. Cand mergem Ia biserică din motive corecte si cu o atitudine corectă, aducem glorie lui Dumnezeu şi primim învăţătură, mangaiere şi suntem îndemnaţi la noi acţiuni spirituale. Pe langă acestea, îi încurajăm pe alţii şi primim încurajare de la ei.


Fă din frecventarea cu regularitate a bisericii un obicei. Du-te acolo, aşteptandu-te să dai şi să primeşti. Pe măsură ce această practică va deveni o parte integrantă a vieţii tale, credinţa ta va creşte tot mai puternică şi vei deveni o binecuvantare. Curand te vei trezi spunînd: „Mă bucur că este timpul de mers la biserică”. – H.V.L.

Săptămana nu-i completă pană încă nu păzim
Ziua Domnului în care sufletul să ni-l hrănim.
Ca să ducem crucea vieţii, ajutor primim de sus,
Cand, prin rugă şi-nchinare, avem har de la Isus.”   
– D.J.D.

Vino la biserică pentru întărirea credinţei tale

Painea zilnica

Inchinarea activa

Text: Psalmul 100

Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cantări în curţile Lui!” Psalmul 100:4

Pastorul Ray Stedman, în cartea sa „Psalmii populari ai credinţei”, spune că ar dori ca toţi cei ce merg la biserică să aibă ocazia să stea la amvonul bisericii şi să privească spre sală în timpul unei predici. El spune că, în timp ce cei mai mulţi din audienţă par să dea atenţie predicatorului, un număr destul de mare din ei au mintea în altă parte. Stedman scrie: „Ar fi fascinant ca la sfarşitul unei predici să ştii unde au fost aceşti oameni!” In legătură cu acest aspect, putem fi siguri de un lucru: Acei care şi-au disciplinat minţile cu succes să „stea” în biserică, aceia sunt cei mai caştigaţi în urma serviciului.   


Pentru ca să obţii cel mai mare beneficiu din mersul la biserică, trebuie să devii un participant activ. În primul rand, înainte de-a pleca de acasă, trebuie să ne pregătim inimile. Apoi, la biserică, trebuie să ne implicăm cu toată inima în serviciile ce se ţin – intonarea cantărilor, rugăciunea în tăcere. În timp ce pastorul se roagă cu voce tare, închinarea împreună cu corul, bucurandu-ne de părtăşia caldă cu ceilalţi credincioşi. In final, trebuie să ne disciplinăm noi înşine să ascultăm, şi aceasta înseamnă să primim cu grijă, deschis şi cu intensitate,învăţătura Cuvantului lui Dumnezeu. Ar trebui să avem o foame după Adevărul care ne linişteşte duhul, ne înspiră închinarea, care ne face să-L lăudăm pe Dum-
nezeu şi care ne îndeamnă la acţiune. Este uşor să dai vina pe pastor atunci cand părăseşti biserica descurajat şi cu un gol interior. Dar el nu poate face totul. Trebuie să ne facem partea noastră. Cei care beneficiază cel mai mult dintr-un serviciu, sunt cei care investesc cel mai mult în el. -R.W.D.

Casa Domnului e sfant locaş
De laudă şi rugăciune.
Intrand, să fii în orice ceas
Cu duh zdrobit şi ganduri bune.”  – H.G.B.

O închinare activă cere o implicare activă.

Painea zilnica