Convingere deplină

Cu-adâncă, sfântă-ncredințare
Ce se răsfrânge în lucrare
Trăim cu gândul la cununi
Ținând stindardul la ’nălțime
Ne implicăm în misiuni
Cu noi fiind Sfânta Treime.

Convinși că harul revărsat
Cu bucurii ne-a-nfășurat
Nu ne lăsăm purtați de vânt
Spre spații pline de primejdii
Și cu un spirit neînfrânt
Învingem starea deznădejdii.

Gustând la fiecare pas
Din exaltările de-Acas’
Continuăm urcușul greu
Înlăturând din cale pietre
Știind că ce dă Dumnezeu
E cea mai minunată zestre.

Lăsăm în urmă mărturii
Nu colb sau fum sau datorii
Ci animați de-un gând pios
Ne înțelegem pribegia
Și știm c-alături de Hristos
Ni se dublează energia.

Fără vreo urmă de-ndoială
Și fără umbră de sfială
Vom proclama și-n viitor
A cui prezență ne animă
Știind că dincolo de nor
E-o altă stare și-altă climă.

George Cornici

28 Septembrie

„Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, si vede pe toţi fii oamenilor.” Psalmi 33:13

Poate că nici o figură de stil nu Îl prezintă pe Dumnezeu într-o lumină mai delicată decât atunci când se coboară de pe tron şi vine din ceruri să împlinească nevoile şi să aline durerile omenirii. Noi ÎI iubim, fiindcă, atunci când Sodoma şi Gomora s-au umplut de nedreptate, El nu le-a distrus până când nu le-a făcut o vizită personală. Nu putem să nu ne vărsăm inimile înaintea Domnului, care îşi apleacă urechea din înălţime şi o pune pe buzele păcătosului muribund, a cărui inimă tânjeşte după împăcare. Cum putem că nu ÎI iubim când ştim că El ne numără firele de păr, ne înseamnă cărarea şi ne rânduieşte calea? Acest mare adevăr este adus aproape de inimile noastre mai ales atunci când ne amintim cât de atent este El, nu doar la interesele temporale ale creaturilor Sale, dar şi la bunăstarea lor Spirituală.

Deşi între creatura limitată şi Creatorul nelimitat se află o mare distanţă, există legături care îi unesc. Când plângi, nu te gândi că Dumnezeu nu îţi vede lacrimile, fiindcă „cum se îndură un tată de copiii lui, asa se îndură Domnul de cei ce-L iubesc” (Psalmi 103:13). Vederea ta este capabilă să mişte inima lui Iehova; şoapta ta poate să plece urechea Lui spre tine; rugăciunea ta poate să cheme mâna Lui; credinţa ta poate să mişte braţul Său. Nu te gândi că Dumnezeu stă în înălţime şi nu-ţi dă nici o atenţie.

Aminteşte-ţi că, oricât de sărac şi nevoiaş eşti, Domnul se gândeşte la tine. „Căci Domnul îsi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijineascăpe pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). O, repetă atunci adevărul care nu oboseşte niciodată: nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul pe care îl doreşte sufletul meu. El, la a cărui voce tremură cerul, chiar El, aşa măret cum este, ştie cum să se aplece la mine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Muntele cel Sfânt

Ai ridicat un steag, Isuse,
Ai fluierat peste pământ
Au alergat la Tine gloate,
Urcând pe Muntele cel Sfânt.

Căci Muntele se ‘nalță falnic
Printre ceilalți și printre văi
El e scăparea celor care
Ades se pierd pe multe căi.

Frumoasă înălțime este,
El bucură întreg pământ
Și este plin, plin de lumină
Căci e scăldat în Soare sfânt.

E-un Munte îmbrăcat cu slavă
Ce șade-n veșnici înălțimi
E o Cetate de scăpare
Pentru popor, pentru mulțimi.

Toți cei crescuți să poarte arma,
Cei antrenați ca ucigași
Din săbii își vor face pluguri
Arându-și câmpul blând, gingaș.

Nu vor mai învăța războiul
Nu vor mai purta sabia
Căci toți acei ce o vor scoate
Prădați și-uciși vor fi de ea.

Flămândul care locuiește
Pe Muntele Domnului sfânt
Belșug de hrană-acol’ găsește
Prin Duhul Sfânt și prin Cuvânt.

Toți orbii-și capătă vederea
Și șchiopii ‘ncep a alerga
Și-o flacără încins-ajunge
Chiar mucul ce-abia fumega.

Pe Muntele acesta mare
O Piatră șade căpătâi
Și pentru toți locuitorii
Odihnă, Doamne-n veci rămâi!

Ți-am auzit șuierătura
Cum ai suflat peste pământ
Ce har măreț, ce bucurie
Să urc pe Muntele cel Sfânt!

Camelia Stîngaciu

Vas de lut

As vrea sa stau mereu pe inaltime
Si-n vale niciodata sa cobor,
Sa gust doar din trairile sublime,
Am insa un statut de muritor.

As vrea sa ma-nsoteasca biruinta
Cu fiecare pas pe care-l fac,
Sa nu ma intalneasca suferinta,
Insa, de lut nu pot sa ma dezbrac.

As vrea nu slabiciunea, ci puterea
Sa-mi umple cupa-n fiecare zi,
Sa nu fac cunostinta cu durerea,
Dar vlaga mea incepe-a vesteji.

As vrea… as vrea… Dar paradoxul este
Ca-mi port comoara intr-un vas de lut,
Si n-are voie firea sa conteste
Intelepciunea care m-a facut.

Durerea, slabiciunea, umilinta,
Le foloseste, ca puterea Sa
Sa-si manifeste-n mine biruinta
Si-abilitatea de a transforma.

As vrea sa vreau doar ce vrei Tu intr-una,
Tacut sa ma smeresc sub mana Ta,
Stiind ca Tu-mi impodobesti cununa
Ce-n cerul Tau odata-o voi purta.

Si-as vrea sa-Ti multumesc de neintelesul
Si minunatul plan cu viata mea,
In care-ai investit tot interesul,
A Ta sa fie toata gloria!

Anca Winter 

Psalmul 53

Numai nebunu-n inima lui spune:
”Nu este Dumnezeu!”, să-L întărâte
Căci oamenii stricatu-s-au în lume
Și-au săvârșit fărădelegi urâte.

Iar Domnul stă privind din înălțime
Să vadă omul care L-a făcut
De este cineva să facă bine
Pe Dumnezeu să-L caute priceput.

Că s-au stricat cu toții, rătăcesc
Nici unul nu-i măcar să facă bine
Și rele, fără minte săvârșesc
Și sunt mâncați cum se mănâncă-o pâine.

Dar ei, care pe Dumnezeu nu-L cheamă
Nu vor putea nici un cuvânt să zică
Atunci vor tremura cu toți de spaimă
Fără-a avea vreo pricină de frică.

Domnu-a lor oase o să risipească
Și-atunci tu îi vei face de rușine
Pe-ai tăi potrivnici ce-o să tăbărască
Căci Domnul lepăda-I-va de la Sine.

O, cine-are să facă să pornească
Din muntele-ncărcat de fericire
Și, din Sion venind, să se ivească
Lui Israel măreața izbăvire?

Când Dumnezeu va readuce-n glie
Pe prinșii de război în țara Sa
Da, Iacov fi-va plin de veselie
Și-atunci Israel se va bucura.

Daniel Hozan

Adevarata unitate

Dumnezeu din înălțime a venit într-o grădină,
În Edenul de-altădată, plin de slavă și lumină,
Dornic să împărtășească harul Său și bucuria
În răcoarea dimineții cu Adam și cu soția.

În închipuirea noastră au fost clipe neuitate
De reală părtășie și de sfântă unitate.
Biblia nu povestește frumusețea revederii
Omului cu Creatorul, de dinaintea căderii.

Dar deodată o făptură, fără seamăn de vicleană,
A pătruns pe poarta minții. Nimeni n-a băgat de seamă.
Eva îngrijea grădina și se-oprise lângă-o floare.
Iar Adam lipsea, pe semne, ocupat cu-altă lucrare.

Dar când Eva amăgită a călcat porunca veche
Și spre șarpe-și aplecase neglijent a ei ureche,
A intrat răul în lume printr-o viață de păcate
Și a dispărut prin farmec orice gând de unitate.

Lumea-ncearcă simularea unității dintre oameni.
Chiar când ai intenţii bune vei culege doar ce sameni.
Dumnezeu a plâns atuncea când omul s-a pus pe fugă
Și-a venit din cer Stăpânul pe cel rău ca să-l distrugă.

Dar nu folosind nuiaua sau decretul de-arestare,
Sau punând îngeri să-l lege și să-l pună la-nchisoare.
Ci-a venit Isus cu trupul să-l zdrobească sus pe cruce
După cum, prin trup, Satana poate pe-orice om seduce.

Asta-i singura pedeapsă, cea când moartea a murit
Și când adversarul nostru e înfrânt și pedepsit.
Să-L slăvim pe Salvatorul pentru marea izbăvire
Ce, odată cu-nvierea, ne-a adus-o prin iubire.

El e cheia unității drepte și adevărate
C-a urcat sus pe Golgota și-a purtat crucea în spate.
Fără El noi am fi singuri, diavolul ne-ar persifla
Și-apoi zi de zi în pene tot mai mult el s-ar umfla.

Dar slăvit să fie Domnul, sus în cer și pe pământ,
Că prin harul Său cel mare El ne-a dat și Duhul Sfânt!
N-avem teamă de dușmanii care L-au lovit pe El.
El i-a spulberat prin cruce, prin blândețea lui de Miel.

Iar când va veni în slavă, diavolul va fi legat
Și-ntr-o groapă cât planeta iarăși va fi aruncat.
Doar atunci noi vom fi una cu Domnul Isus Hristos
Care, din mormânt și moarte, pentru veci de veci ne-a scos.

Corneliu Livanu 

Pe calea Ta

Pe calea Ta pornit-am cu iubire
Când trist eram căzut în deznadejdi
Din val m-ai ridicat si din ruine
Părinte drag, o numai Tu dai vieți.

Si am pornit cu dragoste în suflet
Să te slujesc, caci Tu m-ai izbăvit
De oameni răi ce au otravă-n umblet
O, Tu ești Dumnezeul meu iubit.

Si-am auzit o voce din ‘nălțime
De Tată care dulce mi-a vorbit: ”
O nu te las o vino după Mine
Din grea povară Eu te-am slobozit.

Căci am plătit la Golgota salvarea
Pe care astăzi vreau să-ți dăruiesc
O vino si urmează azi cărarea,
Pe care sfinții mei, pe ea pășesc”.

Si-am alergat spre El cu dor fierbinte,
Pe calea sfântă care duce sus
Pe stânca mântuirii, Doamne Tu m-ai pus
Să-ți văd puterea-Ti mare, o Domnul meu Isus.

Si mi-ai intins o mână să mă poarte
Prin valurile ce băteau din greu,
M-ai izbăvit din  boale si din moarte
O Doamne prin Cuvântul Tău.

Tărie Mi-ai rămas intr-una
Sa pot sa trec necazuri si furtuni,
Si cred c-odată voi purta cununa
Din mână Ta, ce-a făurit minuni.

O ține-mă  să nu mă clatin Doamne
Când răul ne pândește tot mereu,
Sa pot sa tac când leul dă târcoale,
Ne scapă din nevoi când drumul este greu.

Mai dă-mi îndemn si lacrimi de căință
Să-ndur si sa privesc spre cer
Ca cei dintăi urmași în pocăință
Ce te-au iubit, cu-o dragoste de fier.

Mai umple vasul cu cântări de slavă
Si toarnă untdelemnul sfânt
Că ranele sant multe, Tu le spală
Ca să-ți cântăm o Mielule Divin.

Floarea Ferghete

Bunătatea Ta

Bunătatea Ta arată ca și o nouă dimineață,
În care mă trezești și raze de lumină îmbracă a mea față.
Bunătatea Ta aduce-ntotdeauna prospețime,
Mă ia din locul prăfuit, mă poartă pe-nălțime. . .
Bunătatea Ta se simte tainic, ca și un fior,
Străbate-ntreagă ființa mea s-astâmpere-orice dor.
Bunătatea Ta se vede, se simte și se știe,
Prin toate vine. . . să-mi arate că-n Mâna Ta sunt vie.

Bunătatea Ta e cea care oprește orice condamnare,
Vindec-a mea inimă de tot ce încă doare,
De tot ce mă împinge să păcătuiesc, să Îți gresesc. . .
Deși m-aud că-Ți spun adesea că încă Te iubesc.
Bunătatea Ta coboară din cer Adevărul, întrupându-L iar în mine:
Tu m-ai creat, Tu m-ai ales, neprihănirea mea. . . e-n Tine.

Anax 

Fă-o singur! Dărâmă hotărât anumite lucruri.

“Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 10:5

Eliberarea de păcat nu înseamnă eliberarea de natura umana. Există lucruri din natura umană, cum ar fi prejudecăţile, pe care credinciosul trebuie să le distrugă prin simplă neglijare. Dar există alte lucruri care trebuie distruse prin puterea divină dată de Duhul lui Dumnezeu. Există unele lucruri împotriva cărora nu trebuie să luptăm, ci să stăm liniştiţi şi să privim mântuirea lui Dumnezeu; dar orice teorie sau concepţie care se ridică precum un parapet fortificat împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu trebuie demolată cu hotărâre bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu, nu pe efort sau compromis omenesc (2 Corinteni 10:4).

Lupta începe numai după ce Dumnezeu a schimbat natura noastră şi am intrat în experienţa sfinţirii. Nu e un război împotriva păcatului: nu putem lupta niciodată împotriva păcatului; Isus Cristos a rezolvat problema păcatului prin Răscumpărare. Scopul conflictului este schimbarea vieţii noastre naturale într-o viaţă spirituală. Aceasta nu se face niciodată uşor, şi Dumnezeu nici nu doreşte să se facă uşor. Aceasta se face doar printr-o serie de alegeri morale.

Dumnezeu nu ne face sfinţi în sensul că ne sfinţeşte caracterul; El ne face sfinţi în sensul că ne face inocenţi înaintea Lui, iar noi trebuie să transformăm această inocenţă într-un caracter sfânt printr-o serie de alegeri morale. Aceste alegeri morale sunt necurmat în opoziţie cu întăriturile vieţii noastre naturale, cu lucrurile care se înalţă ca nişte metereze împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu. Noi putem ori să dăm înapoi şi astfel să nu mai avem nici o valoare pentru împărăţia lui Dumnezeu, ori să demolăm hotărât aceste lucruri şi să-L lăsăm pe Isus să aducă încă un fiu la slavă.

Oswald CHAMBERS

Disciplinarea

“Nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El” Evrei 12:5

Este foarte uşor să stingem Duhul: facem aceasta atunci când dispreţuim disciplinarea Domnului sau când ne descurajăm atunci când El ne mustră. Dacă nu avem decât o experienţă superficială a sfinţirii, confundăm umbra cu realitatea, iar când Duhul Sfânt începe să ne mustre, spunem: “O, aceasta trebuie să fie de la diavol”.

Nu stinge niciodată Duhul şi nu-L dispreţui când îţi spune: “Nu mai fi orb in privinţa asta; nu eşti la înălţimea spirituală la care ai crezut că eşti. Până acum nu ţi-am putut arăta aceasta, dar o fac acum”. Când Domnul te disciplinează astfel, lasă-L s-o facă. Lasă-L Să te pună într-o relaţie corectă cu El.”Nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” Noi ne supărăm pe Dumnezeu şi spunem: ..Oh, n-am ce face; m-am rugat, dar lucrurile nu s-au îndreptat, aşa că am să renunţ”.

Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă am vorbi în felul acesta în oricare alt domeniu al vieţii! Sunt eu pregătit să-L las pe Dumnezeu să mă apuce, prin puterea Lui. şi să facă în mine o lucrare vrednică de El? Sfinţirea nu este Ideea mea despre ceea ce aş vrea să facă Dumnezeu pentru mine; sfinţirea este ideea lui Dumnezeu despre ceea ce vrea El să facă pentru mine. El trebuie să formeze în mine o astfel de atitudine a minţii şi a duhului, încât să-L las să mă sfinţească pe deplin, oricât m-ar costa.

Oswald Chambers