Pe calea Ta

Pe calea Ta pornit-am cu iubire
Când trist eram căzut în deznadejdi
Din val m-ai ridicat si din ruine
Părinte drag, o numai Tu dai vieți.

Si am pornit cu dragoste în suflet
Să te slujesc, caci Tu m-ai izbăvit
De oameni răi ce au otravă-n umblet
O, Tu ești Dumnezeul meu iubit.

Si-am auzit o voce din ‘nălțime
De Tată care dulce mi-a vorbit: ”
O nu te las o vino după Mine
Din grea povară Eu te-am slobozit.

Căci am plătit la Golgota salvarea
Pe care astăzi vreau să-ți dăruiesc
O vino si urmează azi cărarea,
Pe care sfinții mei, pe ea pășesc”.

Si-am alergat spre El cu dor fierbinte,
Pe calea sfântă care duce sus
Pe stânca mântuirii, Doamne Tu m-ai pus
Să-ți văd puterea-Ti mare, o Domnul meu Isus.

Si mi-ai intins o mână să mă poarte
Prin valurile ce băteau din greu,
M-ai izbăvit din  boale si din moarte
O Doamne prin Cuvântul Tău.

Tărie Mi-ai rămas intr-una
Sa pot sa trec necazuri si furtuni,
Si cred c-odată voi purta cununa
Din mână Ta, ce-a făurit minuni.

O ține-mă  să nu mă clatin Doamne
Când răul ne pândește tot mereu,
Sa pot sa tac când leul dă târcoale,
Ne scapă din nevoi când drumul este greu.

Mai dă-mi îndemn si lacrimi de căință
Să-ndur si sa privesc spre cer
Ca cei dintăi urmași în pocăință
Ce te-au iubit, cu-o dragoste de fier.

Mai umple vasul cu cântări de slavă
Si toarnă untdelemnul sfânt
Că ranele sant multe, Tu le spală
Ca să-ți cântăm o Mielule Divin.

Floarea Ferghete

Reclame

Bunătatea Ta

Bunătatea Ta arată ca și o nouă dimineață,
În care mă trezești și raze de lumină îmbracă a mea față.
Bunătatea Ta aduce-ntotdeauna prospețime,
Mă ia din locul prăfuit, mă poartă pe-nălțime. . .
Bunătatea Ta se simte tainic, ca și un fior,
Străbate-ntreagă ființa mea s-astâmpere-orice dor.
Bunătatea Ta se vede, se simte și se știe,
Prin toate vine. . . să-mi arate că-n Mâna Ta sunt vie.

Bunătatea Ta e cea care oprește orice condamnare,
Vindec-a mea inimă de tot ce încă doare,
De tot ce mă împinge să păcătuiesc, să Îți gresesc. . .
Deși m-aud că-Ți spun adesea că încă Te iubesc.
Bunătatea Ta coboară din cer Adevărul, întrupându-L iar în mine:
Tu m-ai creat, Tu m-ai ales, neprihănirea mea. . . e-n Tine.

Anax 

Fă-o singur! Dărâmă hotărât anumite lucruri.

“Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 10:5

Eliberarea de păcat nu înseamnă eliberarea de natura umana. Există lucruri din natura umană, cum ar fi prejudecăţile, pe care credinciosul trebuie să le distrugă prin simplă neglijare. Dar există alte lucruri care trebuie distruse prin puterea divină dată de Duhul lui Dumnezeu. Există unele lucruri împotriva cărora nu trebuie să luptăm, ci să stăm liniştiţi şi să privim mântuirea lui Dumnezeu; dar orice teorie sau concepţie care se ridică precum un parapet fortificat împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu trebuie demolată cu hotărâre bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu, nu pe efort sau compromis omenesc (2 Corinteni 10:4).

Lupta începe numai după ce Dumnezeu a schimbat natura noastră şi am intrat în experienţa sfinţirii. Nu e un război împotriva păcatului: nu putem lupta niciodată împotriva păcatului; Isus Cristos a rezolvat problema păcatului prin Răscumpărare. Scopul conflictului este schimbarea vieţii noastre naturale într-o viaţă spirituală. Aceasta nu se face niciodată uşor, şi Dumnezeu nici nu doreşte să se facă uşor. Aceasta se face doar printr-o serie de alegeri morale.

Dumnezeu nu ne face sfinţi în sensul că ne sfinţeşte caracterul; El ne face sfinţi în sensul că ne face inocenţi înaintea Lui, iar noi trebuie să transformăm această inocenţă într-un caracter sfânt printr-o serie de alegeri morale. Aceste alegeri morale sunt necurmat în opoziţie cu întăriturile vieţii noastre naturale, cu lucrurile care se înalţă ca nişte metereze împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu. Noi putem ori să dăm înapoi şi astfel să nu mai avem nici o valoare pentru împărăţia lui Dumnezeu, ori să demolăm hotărât aceste lucruri şi să-L lăsăm pe Isus să aducă încă un fiu la slavă.

Oswald CHAMBERS

Disciplinarea

“Nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El” Evrei 12:5

Este foarte uşor să stingem Duhul: facem aceasta atunci când dispreţuim disciplinarea Domnului sau când ne descurajăm atunci când El ne mustră. Dacă nu avem decât o experienţă superficială a sfinţirii, confundăm umbra cu realitatea, iar când Duhul Sfânt începe să ne mustre, spunem: “O, aceasta trebuie să fie de la diavol”.

Nu stinge niciodată Duhul şi nu-L dispreţui când îţi spune: “Nu mai fi orb in privinţa asta; nu eşti la înălţimea spirituală la care ai crezut că eşti. Până acum nu ţi-am putut arăta aceasta, dar o fac acum”. Când Domnul te disciplinează astfel, lasă-L s-o facă. Lasă-L Să te pună într-o relaţie corectă cu El.”Nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” Noi ne supărăm pe Dumnezeu şi spunem: ..Oh, n-am ce face; m-am rugat, dar lucrurile nu s-au îndreptat, aşa că am să renunţ”.

Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă am vorbi în felul acesta în oricare alt domeniu al vieţii! Sunt eu pregătit să-L las pe Dumnezeu să mă apuce, prin puterea Lui. şi să facă în mine o lucrare vrednică de El? Sfinţirea nu este Ideea mea despre ceea ce aş vrea să facă Dumnezeu pentru mine; sfinţirea este ideea lui Dumnezeu despre ceea ce vrea El să facă pentru mine. El trebuie să formeze în mine o astfel de atitudine a minţii şi a duhului, încât să-L las să mă sfinţească pe deplin, oricât m-ar costa.

Oswald Chambers

Poţi coborî de pe munte?

„Câtă vreme aveţi lumină, credeţi în lumină.”

loan 12:36

Cu toţii avem momente când ne simţim cum nu se poate mai bine şi spunem: „Mă simt apt pentru orice; ce bine-ar fi să rămân aşa tot timpul!” Dar nu suntem chemaţi să rămânem aşa tot timpul. Acele momente sunt momente de iluminare lăuntrică, pe care apoi trebuie să le trăim în practică chiar şi atunci când nu suntem deloc înclinaţi să facem asta.

Mulţi dintre noi nu suntem buni pentru această lume de toate zilele atunci când nu suntem „pe vârful muntelui“. Şi totuşi, trebuie să ne ridicăm viaţa obişnuită la standardele revelate în ceasurile de înălţare.

Nu lăsa niciodată să dispară un sentiment care s-a trezit în tine într-un ceas de înălţare. Nu-ţi pune picioarele minţii tale să se odih­nească la căldură, spunând: „Ce stare minunată!” Acţionează imediat. Fă ceva,  tocmai pentru că n-ai vrea să faci nimic. Dacă, la o oră de rugăciune, Dumnezeu ţi-a arătat ceva de făcut, nu spune: „Voi face”; acel lucru! la-te de ceafă şi scutură lenea cuibărită în tine. Lenea se vede întotdeauna în tânjirea după ceasurile de înălţare; vorbim despre ajungerea la momente înălţătoare. Trebuie să învăţăm ca, în zilele de întuneric, să trăim la înălţimea lucrurilor pe care le-am văzut pe munte.

Nu te da bătut din cauză că nu ai reuşit odată; încearcă din nou. Distruge-ţi orice posibilitate de retragere şi rămâi predat Lui Dumnezeu printr-un act de voinţă. Nu-ţi schimba niciodată deciziile, însă ai grijă să iei fiecare decizie în lumina ceasului de înălţare!

Oswald Chambers

Gâște în ogradă

Erau la țară în ogradă,
Nu chiar departe de la stradă,
Un cârd de gâște foarte grase,
Și foarte, foarte gălăgioase.

Să zboare…? Vai, nici pomeneală!
(N-ar fi făcut așa greșeală)
Aveau coteț, aveau mâncare,
La ce nevoie să mai zboare?

Se legănau ca la paradă,
Întreaga lume să le vadă.
Umblau mai toată ziulica,
Tot căutând unde-i păpica.

Și cam așa mi-aduc aminte:
Mergea gâscanul înainte,
Și gâștele veneau agale,
Aplaudate cu urale.

Cumva dacă vedeau spre seară
Un stol de gâște care zboară,
Le aruncau câte-o privire
Cu nepăsare și uimire.

Dădeau din aripi, umblând roată
Când începeau să se mai bată
Altfel, nici un folos din toate
Decât să dea vârtos din coate.

…Mă-ntreb, eu n-am ajuns ca ele?
Am aripi, dar ce fac cu ele?
Mai simt a Cerului chemare?
De ce nu mă înalț spre Soare?

Nu cumva mi-a furat pământul
Chemarea dată de Preasfântul?
Și inima de ce nu-mi cântă?
De ce la Domnul nu se-avântă?

Că nu-s făcut pentru gunoaie,
Pentru cotețe, mușuroaie;
Ci pentru zbor la înălțime,
În părtășiile sublime…

Ridică-mă, o, scump Isuse,
La slăvile Tale nespuse;
Din lumea plină de păcate,
La har ceresc și libertate!

Valentin Popovici

sursa foto: Gradinareasa wordpress.com

Roua cerului

“… Şi cerul lui picură rouă.” (Deuteronom 33.28)

Ceea ce este în Orient rouă pentru natura înconjurătoare, tot aşa este influenţa Duhului Sfânt în domeniul harului. Cât de mult am nevoie de ea! Fără Duhul lui Dumnezeu, eu sunt ca o plantă uscată şi neroditoare, care se veştejeşte, slăbeşte şi moare. Dar îndată ce această rouă mă înviorează, mă însufleţeşte şi-mi redă sănătatea, vigoarea şi bucuria, nu mai am nevoie de nimic, căci Duhul Sfânt îmi dă viaţa şi tot ceea ce cere viaţa. Fără această rouă a Duhului Sfânt, toate celelalte bunuri sunt fără valoare pentru mine. Eu ascult, citesc, mă rog, cânt, iau parte la cină, dar nu primesc binecuvântare atât timp cât nu mi-o aduce Duhul Sfânt. Îndată ce El Se arată şi mă udă, găsesc în căile harului, blândeţe şi folos.

Încă o făgăduinţă pentru mine: “Cerurile vor picura rouă”. Eu voi fi cercetat prin har; nu voi fi părăsit în uscăciunea mea firească, în căldura arzătoare a lumii şi în vântul arzător al ispitei. Oh, cum simt chiar acum această dulce, liniştită şi pătrunzătoare rouă dumnezeiască! Şi de ce nu? Acela care mă face să trăiesc şi face să crească iarba pe câmpii, va face şi pentru mine cum face cu iarba; El mă va înviora din înălţime. Iarba nu poate, ca mine, să ceară rouă; şi Domnul, care udă plantele fără ca ele să ceară, răspunde la rugăciunile fierbinţi ale copilului Său.

Charles Spurgeon

Mereu crescând

“Vei vedea lucruri mai mari decât acestea.” (Ioan 1.50)

Acest cuvânt a fost spus lui Natanael a cărui credinţă tare nu şovăie în faţa unei mărturii ferme, recunoscând că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu şi împăratul lui Israel. Cei care vor să-şi deschidă ochii, văd; iată de ce acei care se închid pentru adevăr, rămân orbi.

În ce ne priveşte, noi am văzut deja multe lucruri, am auzit multe mărturisiri; dar sunt adevăruri şi mai măreţe în Cuvântul Său, adâncimi ale experienţei şi mai mari, înălţimi ale părtăşiei şi mai înalte, lucrări şi mai minunate, descoperiri mai măreţe de putere, dragoste şi înţelepciune. Toate acestea ne stau în faţă să le vedem, dacă vrem să ne încredem în Domnul nostru. Priceperea în a născoci învăţături greşite este distrugătoare, dar puterea de a vedea adevărul este o binecuvântare. Prin aceasta cerul ne este deschis, drumul într-acolo în persoana Fiului Omului ni s-arată tot mai lămurit. Să ne aţintim privirile la lucrurile de sus şi vom vedea lămurit lucruri din ce în ce mai mari, până ce vom putea să ne minunăm de faţa marelui nostru Dumnezeu şi strălucirea slavei Sale.

Charles Spurgeon