25 Iunie

Suie-te pe un munte înalt.” Isaia 40:9

Cunoaşterea noastră despre Christos seamănă cumva cu escaladarea unuia din munţii din Wales. Când îl priveşti de la poale, ţi se pare o nimica toată: muntele este însă de două ori mai înalt. Dacă îţi petreci toată viaţa pe vale, nu vei vedea decât pâraiele care coboară în cascade la picioarele muntelui. Urcă-te pe primul dâmb care îţi este la îndemână, şi vei vedea toată valea întinsă la picioarele tale. Urcă mai sus, şi vei vedea întreg ţinutul, într-o privelişte care îţi va bucura sufletul. Urcă încă şi mai sus, şi scena se va mai lărgi, până când vei ajunge în vârf, şi vei vedea estul, vestul, nordul şi sudul; întreaga Anglie se va întinde la picioarele tale.

Colo vei vedea o pădure dintr-un ţinut îndepărtat, poate la două sute de kilometri, şi dincolo marea, şi mai încolo şerpuirea argintată a unui râu şi coloanele de fum dintr-un mare oraş, sau catargele corăbiilor odihnindu-se în port. Toate lucrurile acestea te vor încânta, şi îţi vei spune: „nu mi-am imaginat niciodată că aş putea vedea atâtea minunăţii de aici”. Viaţa creştinului este la fel. Când primim credinţa în Christos, ÎI vedem foarte puţin. Dar, cu cât urcăm mai sus, cu atât vedem mai mult din frumuseţea Lui. Insă cine ar putea spune că a ajuns în vârf?

Cine a cunoscut toate înălţimile şi adancimile iubirii „lui Christos, care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:19)? Bătrânul Pavel, albit de vreme şi necazuri, tremurând în temniţele Romei, a avut dreptate să spună „ştiu în cine am crezut” (2 Timotei 1:12), fiindcă, pentru el, fiecare experienţă a fost ca urcarea unei culmi, fiecare încercare a însemnat o escaladare, iar moartea l-a condus chiar în vârf, de unde a văzut toată credincioşia şi dragostea Celui căruia îi încredinţase sufletul. Urcă, prietene, pe un munte înalt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Lectia vulturului de apa

Text: Iov 39:19-30

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi? ” Iov 39:26

Într-o seară minunată de sfarşit de vară, eram cu prietenul meu Steve la pescuit, într-o mică barcă, pe Lacul Piatt, sperand ca vreo ştiucă săritoare sau un biban smucitor să tragă la momelile noastre. Un vultur de apă se rotea în tăcere deasupra capetelor noastre. L-am urmărit cu viu interes, dandu-ne seama vag că şi el făcea exact ceea ce făceam noi – pescuia. Plana deasupra apei şi deodată plonja cu putere în apă, spărgand oglinda apei cu ghiarele sale. Apoi se înălţa maiestuos, ţinand în ghiarele-i ascuţite un peşte mare.
Mai tarziu, cercetand puţin, am descoperit că aceşti vulturi de apă, aşa cum obişnuit sunt numiţi, sunt între 50 şi 60 de centimetri lungime şi au aripile pană la 2 metri. Trăiesc în apropierea apei, se reantorc la acelaşi cuib în an după an, îi alungă pe toţi intruşii, rezervandu-şi lacul sau aria oceanică numai pentru ei înşişi. Aripile lor lungi şi ascuţite le dau puterea să plonjeze în apă şi să-şi controleze plutirea prin aer. Ochii pătrunzători le dă posibilitatea să vadă la caţiva metri sub apă. Apoi ghearele sunt special proiectate să-i ajute să ţină ferm peştele pe care l-au apucat. Ce creatură minunată! Dumnezeu a făcut vulturul de apă perfect pentru mediul în care trăieşte.


Întrebarea lui Dumnezeu pe care a adresat-o lui Iov în textul de azi, a avut drept scop să-l facă pe acesta să vadă minunatul plan şi puterea pe care Dumnezeu le-a investit în creaturile Sale, şi să-i trezească uimirea şi veneraţia. Avem şi noi oare aceleaşi sentimente observand creaţiunea lui Dumnezeu?  – D.C.E.

Cat de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
Mă-nalţ pe munţii de bazalt
Şi-mi zboară gandul printre stele,
Tot mai înalt.” – C. Ioanid

Painea zilnica

Spre Tine mă înalț

Spre Tine mă înalț, Isus,
Din lumea de păcate,
Să nu mai fiu un rob supus
Plăcerilor deșarte.

Primește-mă așa cum sunt
În brațele divine,
Și fă-mă robul cel mai bun
S-ascult mereu de Tine.

Cuvântul sfânt să-l port în piept,
Lumina arzătoare
Să ardă-n mine necurmat
Urcând a Ta cărare.

Pe drumul Tău să-naintez
În harul ce mă Ține,
Căci doar așa voi fi mereu
Nedespărțit de Tine.

Păstrează-mi pașii mei, te rog,
Neobisiți pe cale,
Să pot vedea necontenit
Lumina feței Tale.

Cu aripi de credință vii
Să zbor fără-ncetare…
Primește-mă așa cum sunt
În harul Tău cel mare!

Mihai Ghidora 

Psalmul 25

Înalț o Doamne, sufletul la Tine
În Tine mă încred și-mi pun temei
Să nu fiu dat în lume de rușine
Să nu se bucure vrășmașii mei.

Da, toți cei ce nădăjduiesc în Tine
Nu vor fi dați rușinii nicidecum
Ci vor fi dați aceia de rușine
Ce făr’ temei Te părăsesc pe drum.

A Tale căi mi-arată și mă-nvață
Al Mâtuirii Domn, nădejdea mea
În adevărul Tău să-mi dai povață
Căci veșnică e bunătatea Ta.

Tu Doamne ai eternă îndurare
Te rog mă cercetează cu blândețe
Nu-Ți aminti fărădelegi amare
Nici tot ce am greșit din tinerețe.

Mă amintește după bunătate
Și după minunata-Ți îndurare
Căci bun e Domnul și e drept in toate
La păcătoși le-arată-a Lui cărare.

Pe cei smeriți ajută în umblare
În tot ce este drept pe-acest pământ
A Lui cărări sunt numai îndurare
Celor ce țin cerescu-I legământ.

Te rog o Doamne pentru al Tău Nume
Îmi iartă Tu fărădelegea-ntregă
Acelui care teama-I poartă-n lume
Domnu-i arată calea ce s-aleagă.

Iar el va locui în fericire
Sămânța lui țara vor stăpâni
Domnul le va fi prieten cu iubire
Și învățați prin legămînt vor fi.

Spre Domnul necurmat întorc privirea
Căci El din laț picioerele-mi va scoate
Privește-mă și-mi vezi nenorocirea
Sunt părăsit dar Tu ești Cel ce poate.

Neliniștea din inimă îmi crește
O scapă-mi din necaz întreaga soartă
La truda mea de ticălos privește
Păcatele pe toate mi le iartă.

Sunt mulți vrășmasii mei, Îi știi prea bine
Mă urmăresc cu ură și mă sapă
Nu mă lăsa să fiu dat de rușine
Păzește-mi Doamne sufletul, mă scapă!

Mă ocrotească nevinovăția,
Și-a Ta neprihănire am nădejde
Ești Dumnezeu, a Ta-i Împărăția
Pe Israel din toate-l izbăvește

Daniel Hozan

Pe culmi spirituale

“l-a dus singuri de o parte pe un munte înalt.” Marcu 9:2

Cu toţii am avut momente de înălţare pe culmi spirituale, când am văzut lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu şi am vrut să rămânem acolo. Dar Dumnezeu nu ne lasă niciodată să rămânem acolo. Testul vieţii noastre spirituale este să avem puterea de a coborî; dacă avem putere doar să urcăm, ceva nu este în ordine. E înălţător să fii pe munte cu Dumnezeu, dar omul ajunge acolo numai pentru ca, după aceea, să coboare în valea celor stăpâniţi de diavol, pentru a-i ridica. Noi nu suntem făcuţi pentru munţi, pentru răsărituri şi pentru lucrurile care încântă ochiul; aceste lucruri sunt menite a fi momente de inspiraţie, doar atât. Suntem făcuţi pentru vale, pentru lucrurile obişnuite ale vieţii, şi aici trebuie să ne dovedim caracterul. Egoismul spiritual vrea întotdeauna să rămână pe munte. Simţim că am putea să vorbim şi să trăim ca îngerii dacă am putea să rămânem pe munte. Momentele de înălţare sunt excepţionale, ele îşi au semnificaţia lor în viaţa noastră cu Dumnezeu, dar trebuie să fim atenţi ca nu cumva egoismul nostru spiritual să facă din ele singurele momente valoroase.

Noi suntem în stare să credem că tot ce se întâmplă trebuie transformat în învăţături folositoare, dar, de fapt, trebuie transformat în ceva mai bun decât învăţăturile: în caracter Muntele nu este făcut să ne înveţe ceva, ci săfacă ceva din noi. Este o mare cursă să întrebi mereu: “La ce foloseşte această experienţă?”

Nu putem măsura niciodată astfel lucrurile spirituale. Momentele de pe vârful muntelui sunt momente rare şi ele îşi au rostul lor în planul lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Păstrarea viziunii spirituale prin caracterul personal

„Suie-te aici şi-ți voi arăta…”

Apocalipsa 4:1

O stare de spirit înaltă poate să ia naştere numai din deprinderi nobile ale caracterului personal.

Dacă, în împrejurările în care te afli, trăieşti la cele mai înalte cote pe care le cunoşti, Dumnezeu îţi va spune mereu: “Prietene, du-te mai sus” (Luca 14:10).

Regula de aur în ispită spune: .”Du-te mai sus”, dar când ajungi mai sus, ai de întâmpinat alte ispite şi alte particularităţi. Satan foloseşte în ispite strategia înălţării. Şi Dumnezeu face acelaşi lucru, dar cu un alt efect. Când diavolul te pune într-un loc înalt, te face să-ţi formezi despre sfinţenie o idee care trece dincolo de capacitatea cărnii şi a sângelui. Viaţa ta devine un spectacol dc acrobaţie spirituală: eşti în echilibru, dar nu îndrăzneşti să te mişti; însă când Dumnezeu te înalţă, prin harul Său, în locurile cereşti, în loc să găseşti un vârf de care să te agăţi, descoperi un platou întins pe care te mişti cu uşurinţă.

Compară această săptămână din viaţa ta spirituală cu aceeaşi săptămână din anul trecut şi vezi cum Dumnezeu te-a chemat mai sus. Toţi am fost duşi să privim dintr-un loc mai înalt. Niciodată nu lăsa ca Dumnezeu să-ţi arate un adevăr pe care să nu-l pui imediat în practică. Pune-l întotdeauna în practică, trăieşte în lumina lui.

Creşterea în har nu se măsoară prin faptul că nu te-ai întors înapoi, ci prin faptul că înţelegi unde te afli din punct de vedere spiritual; L-ai auzit pe Dumnezeu adresându-se lăuntrului tău: „Vino mai sus”.

Să ascund de Avraam ce am să fac?” (Geneza, 18:17) – Dumnezeu trebuie să ascundă de noi ce are de gând să facă, până când, prin formarea şi dezvoltarea caracterului personal, ajungem la starea în care El ne poate revela lucrul respectiv.

Oswald Chambers

Pe culmi spirituale

“l-a dus singuri de o parte pe un munte înalt.” Marcu 9:2

Cu toţii am avut momente de înălţare pe culmi spirituale, când am văzut lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu şi am vrut să rămânem acolo. Dar Dumnezeu nu ne lasă niciodată să rămânem acolo. Testul vieţii noastre spirituale este să avem puterea de a coborî; dacă avem putere doar să urcăm, ceva nu este în ordine. E înălţător să fii pe munte cu Dumnezeu, dar omul ajunge acolo numai pentru ca, după aceea, să coboare în valea celor stăpâniţi de diavol, pentru a-i ridica. Noi nu suntem făcuţi pentru munţi, pentru răsărituri şi pentru lucrurile care încântă ochiul; aceste lucruri sunt menite a fi momente de inspiraţie, doar atât. Suntem făcuţi pentru vale, pentru lucrurile obişnuite ale vieţii, şi aici trebuie să ne dovedim caracterul. Egoismul spiritual vrea întotdeauna să rămână pe munte. Simţim că am putea să vorbim şi să trăim ca îngerii dacă am putea să rămânem pe munte. Momentele de înălţare sunt excepţionale, ele îşi au semnificaţia lor în viaţa noastră cu Dumnezeu, dar trebuie să fim atenţi ca nu cumva egoismul nostru spiritual să facă din ele singurele momente valoroase.

Noi suntem în stare să credem că tot ce se întâmplă trebuie transformat în învăţături folositoare, dar, de fapt, trebuie transformat în ceva mai bun decât învăţăturile: în caracter Muntele nu este făcut să ne înveţe ceva, ci săfacă ceva din noi. Este o mare cursă să întrebi mereu: “La ce foloseşte această experienţă?”

Nu putem măsura niciodată astfel lucrurile spirituale. Momentele de pe vârful muntelui sunt momente rare şi ele îşi au rostul lor în planul lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Te înalț

Te înalț o, Domnul meu,
Te înalț și-Ți cânt mărire!
Vreau viața mea în cânt mereu
Să fie un imn de mulțumire!

Sunt nimic, dar mă iubești
Nu sunt vrednic – milă ai!
Nu sunt tare – mă-ntărești,
Binecuvântări îmi dai!

Mă porți în a Ta iubire,
Zi de zi veghezi cu drag!
Ași vrea Doamne-n răsplătire
Timpul anilor șirag –

Să-l închin cu vrednicie,
Să-ți slujesc, să-l pun pe-altar,
Să fiu o lumină vie,
Printre mulți salvați prin har!

Pasul meu, Părinte, Doamne
Și Cuvântul ce mi-l dai
Să aducă rod în toamne,
Bob în spic și nu doar pai!

Mă închin în fața Ta
Și îți spun smerit: osana!
Doamne, a te lăuda
E o cinste, Tu-mi ești mana!

Tu-mi ești apă în pustie!
Tu ești tot ce îmi doresc!
Mă închin cu bucurie,
Te iubesc și-Ți mulțumesc!

Lidia Cojocaru 

Acela ce doreşte slava

Acela ce doreşte slava
să ştie c-are de luptat
cu eul lui, cu duhul lumii
şi cu păcatul ne-ncetat,

Să lupte să învingă lumea
’nălţându-se mereu mai sus
şi acolo îngenunchiat la Cruce
să-şi ia putere din Isus.

Orice cădere să-l ridice
mai hotărât, mai înţelept
mai veghetor făcându-i duhul
mai sfântă flacăra din piept.

Trecând biruitor prin toate
mereu cu adevăru-ncins
curând ajunge starea în care
nimica nu-i de neînvins.

Să poată o dată şi el spune
senin, înalt şi fericit
precum Isus a spus la urmă :
– curaj căci Eu am biruit.

Acel ce caută mântuirea
luptând statornic şi aprins
ţinându-şi la Hristos privirea
– ajunge odată de neînvins.

Traian Dorz 

Detasare de efemer

Cand zbuciumul zilei slabeste puterea,
Si-adesea te pierzi in al vietii tumult
In linistea noptii ridica-ti privirea
Spre locul in care comori se ascund.

Spre cerul inalt avanta-ti azi dorul
Si-n inima ta pastreaza un cant
Cu versuri in care s-asterni multumirea
Chiar daca adesea pasesti lacrimand.

Caci lacrima care pe-obraz se prelinge
Uda-va pamantul cel secetos
Si-n vremea rodirii cu totii vom zice:
„In lacrima-aceea lucrat-a Hristos!”

Calfa Diana