Singur eu nu sunt

“Iată, Domnul Dumnezeu mă va ajuta.” (Isaia 50.9)
În această prorocie avem cuvintele privitoare la Mesia în ziua când El S-a făcut ascultător până la moarte, când El Şi-a dat spinarea ca să fie biciuită şi obrajii să fie pălmuiţi şi scuipaţi. El Se încrede în ajutorul lui Dumnezeu şi aşteaptă totul de la Dumnezeu.
Suflete al meu, necazurile tale sunt ca nişte fire de praf de pe talerele unui cântar, faţă de necazurile şi chinurile Mântuitorului. Nu crezi tu că Domnul te va ajuta? Domnul era într-o situaţie deosebită, căci El luase locul păcătoşilor şi Se dăduse de bunăvoie ca să Se jertfească în locul lor şi de aceea Tatăl Său îl părăsise şi El Se simţea despărţit de Tatăl. Ţie nu ţi se poate întâmpla aşa ceva; tu n-ai nevoie să strigi: “Pentru ce m-ai părăsit?” Mântuitorul tău S-a sprijinit pe Dumnezeu chiar atunci când era părăsit. Şi tu nu poţi face la fel? El a murit pentru tine, aşa că este cu neputinţă ca tu să fii lăsat singur, să fii părăsit; îndrăzneşte.
În ziua când eşti trudit şi încercat, strigă: “Domnul mă va ajuta”. Mergi înainte cu îndrăzneală. Fă-ţi faţa ca o cremene şi hotărât că nici slăbiciunea, nici timiditatea nu se vor apropia de tine. Dacă Domnul te ajută, cine te va împiedica din mers? Dacă tu eşti sigur de ajutorul Lui atotputernic, ce va fi prea greu pentru tine? Începe deci ziua cu bucurie şi nici o umbră de îndoială nu se va vârî între tine şi Soarele neprihănirii.
Charles Spurgeon
“Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta.” (Deuteronom 1.21)
Priveşte; există o moştenire a harului pe care ar trebui să îndrăzneşti s-o capeţi ca să fie a ta. Tot ceea ce a căpătat un credincios, oricine poate căpăta. Tu poţi să fii tare în credinţă, să ai o dragoste fierbinte, să ai spor în lucrare; nimic nu te împiedică să ai parte de toate acestea; dar pentru aceasta vino şi primeşte harul Său. Cea mai dulce experienţă şi harul cel mai preţios sunt şi pentru tine, ca şi pentru oricare dintre fraţii tăi. Domnul pune înaintea ta astăzi toate aceste bunuri şi nimeni nu poate să-ţi tăgăduiască dreptul tău la ele; vino dar şi ia-le pentru tine.
Înaintea ta este de asemenea şi lumea, care trebuie câştigată pentru Isus. Nici un ţinut, nici un loc nu poate să rămână nesupus lui. Acest cartier şi această ulicioară întunecoasă care sunt înaintea casei noastre nu sunt pentru a zadarnici strădaniile noastre, ci pentru a le încuraja. Să îndrăznim şi sa mergem înainte şi vom câştiga pentru Isus sufletele, întunecate şi inimile împietrite. Să nu lăsăm să piară nici un suflet din cauză că noi nu am avea destulă credinţa în Isus sau în Evanghelie, ca să punem mâna pe toată ţara. Nici un loc nu este prea întunecos, nici o fiinţă prea degradată ca să nu poată fi cuprinsă în puterea harului. La o parte cu frica; prin credinţă să mergem şi să cucerim.
Charles Spurgeon
“Dar îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic.” (Ezechiel 16.60)
Oricare ar fi păcatul nostru, Domnul rămâne credincios în dragostea Sa pentru noi.
El priveşte în urmă. Vezi cum îşi aminteşte de zilele de altă dată, când ne-a chemat ca să facem legământ cu El, şi când noi ne-am predat Lui. Ce zile fericite au fost acelea! Domnul nu ne mustră pentru nimic şi nu ne învinuieşte de lipsă de sinceritate. Nu, El priveşte la legământul Său cu noi, mai mult decât la al nostru cu El. S-ar fi putut ca El să aibă vreun gând ascuns în legătură cu acest legământ sfânt? Nu! Dimpotrivă; ce bunătate ne-a arătat El, ca să-şi aducă aminte de noi în dragostea Sa!
El priveşte înainte. El a hotărât să nu se dea înapoi de la legământul Lui. Dacă noi nu suntem credincioşi legământului, totuşi El rămâne credincios. El spune cu tărie: “Voi încheia cu tine un legământ veşnic” şi nu Se gândeşte să dea înapoi. Binecuvântat fie Numele Lui, că El priveşte la pecetea sfântă, “sângele legământului celui veşnic” şi se gândeşte la Cel care S-a pus chezaş pentru noi şi care a întărit acest legământ, la Fiul Său prea iubit; iată de ce El îşi va ţine făgăduinţele Sale sfinte. “El rămâne credincios”, căci nu se poate tăgădui singur.
Doamne, Te rog pune în inima mea această făgăduinţă de preţ şi fă să mă hrănesc cu ea în fiecare zi.
Charles Spurgeon
Chiar dacă eşti adeseori lovit,
Rănit, cuprins de-ngrijorare,
Fii credincios şi liniştit,
Tu nu eşti singur, nici părăsit,
Domnul te scapă din încercare.
Chiar dacă eşti descurajat,
Când vezi atâta nepăsare,
Rămâi statornic, devotat,
Acelui care te-a salvat,
Răsplata-ţi sigur va fi mare.
Chiar dacă nu poţi să-nţelegi,
Tot ce se-ntâmplă-n jurul tău,
Tu roagă-te să poţi s-alegi,
Doar binele, şi-ai să culegi,
Rodul promis de Dumnezeu.
Chiar de nu ai tot ce-ţi doreşti,
Ce crezi că ţi-ar fi de folos,
Să nu uiţi, poţi să dobândeşti,
Ale harului comori cereşti,
Iertarea, viaţa, prin Hristos.
Chiar dacă, parcă truda ta,
Puţini o văd şi-apreciază,
Mergi înainte, şi nu uita,
În cer te-aşteaptă cununa,
Răsplata celor ce lucrează.
Chiar dacă zilele sunt grele,
Cu oameni iubitori de sine,
Tu nu urma căile rele,
Ci cheamă-i hainele să-şi spele,
Să aibă cinste, nu ruşine.
Chiar dacă mulţi trăiesc firesc,
Fac numai ce le place lor,
Tu mergi cu-acei ce se sfinţesc,
Fii om smerit, duhovnicesc,
Să fii în veci biruitor.
Chiar dacă mulţi s-au lepădat,
De jug, de cruce, de ştergar,
Tu fii deplin încredinţat,
Că numai cei ce au luptat,
Vor moşteni al vieţii har.
de Teodor Groza
“Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău” (Faptele Apostolilor 18.10)
Atâta timp cât Dumnezeu a avut de lucru pentru Pavel în Corint, furia populaţiei nu s-a dezlănţuit. Evreii se certau între ei şi blestemau; dar nu le era cu putinţă să împiedice predicarea Evangheliei, nici să oprească convorbirea lui cu aceia care-1 ascultau. Dumnezeu are putere chiar peste firile cele mai violente şi îşi scoate lauda din furia oamenilor, când aceasta izbucneşte; dar îşi arată bunătatea, potolind mânia lor.
Deci nu aveţi nici o teamă de oameni, când ştiţi că lucraţi făcându-vă datoria. Mergeţi înainte, aşa cum ar fi făcut Domnul Isus, şi îi veţi vedea pe aceia care vi se împotrivesc, asemenea unor torţe stinse sau unei trestii frânte. Câţi oameni, care pentru că s-au lăsat înspăimântaţi, au trebuit să dea înapoi; dar o credinţă neînvinsă în Dumnezeu stăpâneşte frica. Nici un om nu ne poate face rău fără voia lui Dumnezeu. Acela care îl pune pe fugă numai cu un cuvânt pe Satan, poate face la fel cu slujitorii lui. Se poate ca ei să fie mai înfricoşaţi de voi, decât voi de ei. Deci înainte şi, veţi întâlni prieteni acolo unde credeţi că găsiţi duşmani.
Charles Spurgeon
Sa crezi! Sa mergi ‘nainte!
Sa nu te opresti nicicand
Sa nu-ti intorci privirea,
‘Nainte cu avant!
Pe strada ta umbrita
De-atatea incercari
Tu vei vedea la urma
O zare de culori!
Un curcubeu de raze
Cum nu ai mai zarit
Si atunci vei intelege
Ca greul s-a sfarsit!
La urmă? Ce inseamna?
Aici, sau sus in cer?
Mi-e ca si o naframa
Acest inalt mister
La urma e cand norii
Departe vor fugi
In bezna departarii
Spre vaile pustii.
La urma, deci, inseamna
Ori jos ori sus in cer
Sa n-ai in suflet teama
Caci te pazeste El
Cand El va spune: ajunge!
Greul se va opri
Si-un curcubeu de pace
Si pentru tin va fi!
Cand vei vedea in zare
Un curcubeu pe nori
Vei stii că Domnu-i mare
Ca El ti-e Salvator!
Emanuel Hasan
“El merge înaintea voastră în Galilea; acolo îl veţi vedea, cum v-a spus.” (Marcu 16.7)
Acolo unde a spus El să vină ucenicii, acolo trebuiau să-L găsească la timpul hotărât. Domnul Isus îşi ţine cuvântul dat. Dacă El ne făgăduieşte că ne va primi la tronul harului Său sau în adunarea ucenicilor Săi, putem fi siguri că acolo îl vom întâlni. Noi, la rândul nostru putem să lipsim de la întâlnirea cu El din cauza leneviei noastre sau a necredinţei noastre, dar El nu va lipsi niciodată. “Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu de faţa”, a zis El. El n-a zis “voi fi de faţă”, ci “sunt şi Eu de faţă”.
Domnul Isus vine cel dintâi la întâlnire: “El merge înaintea voastră”. Inima Lui şi bucuria Lui sunt poporul Lui; de aceea El nu întârzie niciodată să vină la întâlnire cu cei credincioşi, întotdeauna El ne ia înainte.
El Se descoperă acelora care-I urmează. “Acolo îl veţi vedea.” Ce vedere binecuvântată! Noi nu ţinem deloc să îi vedem chiar pe cei mai mari oameni, ci să-L vedem pe El! Asta înseamnă să te umpli de bucurie şi de pace. Şi noi îl vom vedea, căci El făgăduieşte să vină la cei care cred în El şi să li Se arate lor. Fii sigur că aşa va face şi cu tine, căci El lucrează întotdeauna după făgăduinţa “Cum v-a spus”. Agaţă-te dar de acest cuvânt şi fii sigur că până la sfârşit El va lucra pentru tine, “aşa cum ţi-a spus”.
Charles Spurgeon
“Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65.24)
Ce lucrare la timp! Domnul ne aude înainte ca noi să strigăm şi adesea ne răspunde cu aceeaşi iuţeală. Ştiind dinainte nevoile noastre, Dumnezeu aranjează totul în aşa fel ca înainte să se simtă nevoia, ea să fie împlinită şi înainte ca încercarea să ne fi atins, noi să fim deja înarmaţi. Acest răspuns imediat la nevoile noastre întrece orice ştiinţă şi noi am văzut de multe ori întâmplându-se. Înainte ca noi să fi avut timp să ne gândim la vreun necaz, mângâierea puternică hărăzită să ne sprijinească a şi venit. Ce Dumnezeu este Dumnezeul nostru care ne răspunde aşa de repede!
Felul Lui de a auzi ne aduce aminte de telefon. “Dumnezeu este în cer şi noi suntem pe pământ”, dar El face ca vorba noastră să zboare tot aşa de iute ca şi vorba Sa. Când noi ne rugăm fierbinte, atingem urechea lui Dumnezeu. Şi milostivul nostru Mijlocitor aduce imediat înaintea Tatălui Său, cererile noastre, pe care El le ascultă cu atenţie. Ce mare lucru este rugăciunea! Cine nu ar îndrăzni să ceară ceva cu ardoare, când ştie că glasul lui ajunge până la urechea împăratului împăraţilor? Mă voi ruga astăzi cu credinţă, nu numai că voi fi auzit, dar că am şi fost auzit; nu numai că El îmi va răspunde în viitor, dar eu primesc chiar acum răspuns. Duhul Sfânt să mă ajute în rugăciunile mele.
Charles Spurgeon
“Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta.” (Deuteronom 1.21)
Priveşte; există o moştenire a harului pe care ar trebui să îndrăzneşti s-o capeţi ca să fie a ta. Tot ceea ce a căpătat un credincios, oricine poate căpăta. Tu poţi să fii tare în credinţă, să ai o dragoste fierbinte, să ai spor în lucrare; nimic nu te împiedică să ai parte de toate acestea; dar pentru aceasta vino şi primeşte harul Său. Cea mai dulce experienţă şi harul cel mai preţios sunt şi pentru tine, ca şi pentru oricare dintre fraţii tăi. Domnul pune înaintea ta astăzi toate aceste bunuri şi nimeni nu poate să-ţi tăgăduiască dreptul tău la ele; vino dar şi ia-le pentru tine.
Înaintea ta este de asemenea şi lumea, care trebuie câştigată pentru Isus. Nici un ţinut, nici un loc nu poate să rămână nesupus lui. Acest cartier şi această ulicioară întunecoasă care sunt înaintea casei noastre nu sunt pentru a zadarnici strădaniile noastre, ci pentru a le încuraja. Să îndrăznim şi sa mergem înainte şi vom câştiga pentru Isus sufletele, întunecate şi inimile împietrite. Să nu lăsăm să piară nici un suflet din cauză că noi nu am avea destulă credinţa în Isus sau în Evanghelie, ca să punem mâna pe toată ţara. Nici un loc nu este prea întunecos, nici o fiinţă prea degradată ca să nu poată fi cuprinsă în puterea harului. La o parte cu frica; prin credinţă să mergem şi să cucerim.
Charles Spurgeon