Reforma

Să ne strângem împreună, să ne sfătuim cu rost…
Cum izvorul din fântână, curățit întâi a fost.
Punând gânduri lângă gânduri și simțiri lângă simțiri,
Având puritate-n inimi, limpezime în priviri…

Să aducem jertfa noastră, având toți același țel:
Să cântăm ca o orchestră, Sfântului Emanuel!
Lăsând ambiții deșarte să dispară în neant,
Să luâm cu toții parte la mesajul protestant!

Doar Scriptura să rămână, principiul moral etern,
Ea-i pe adevăr stăpână, Prețios cadou patern…
Doar Credința să ne lege, de un Dumnezeu milos,
Dragostea să ne deslege, de tot ce e păcătos…

Doar Isus ne fie jertfă, Și salvare din păcat,
Butucul ce face grefă, mlădiței spre-un rod bogat…
Doar prin Har să spunem lumii, că primim iertare-n dar,
C-avem Biruința firii, doar pe cruce, la calvar!

Să ne strângem împreună, Lepădând tot ce-i lumesc,
Ca să fim acea lumină, care oamenii doresc…
Să strigăm dar și să facem un altar spre Slava Sa,
Duh prea Sfânt, Hristos și Tată, Vie-mpărăția Ta!

Cristinel Agape 

Sursa foto: Net

Să ajungi acolo unde se stinge treptat interesul propriu şi se trezeşte adevăratul interes

“Învăţătorule, unde locuieşti?” ” Veniţi de vedeţi” “…..Vino după Mine.” loan 1:38-39

“În ziua aceea au rămas la El.” Acesta este cam singurul lucru pe care-l facem unii dintre noi, apoi ne trezim la realităţile vieţii; se trezeşte interesul propriu şi rămânerea în El a trecut. Însă nu există nici o situaţie de viaţă în care să nu putem rămâne în Isus. “Tu eşti Simon, tu te vei chema Chifa” (Ioan 1:42). Dumnezeu scrie noul nostru nume numai pe acele locuri din viaţa noastră de unde El a şters mândria, încrederea în sine şi interesul propriu. Unii dintre noi avem noul nostru nume scris numai pe ici, pe colo, ca nişte pete, arătând ca un pojar spiritual.

Pe porţiuni arătăm bine. Când suntem în cea mai bună formă spirituală, ai crede că suntem cei mai mari sfinţi; dar să nu te uiţi la noi când nu suntem în această stare de spirit. Ucenicul este cel care are numele nou scris pe întreaga sa făptură; interesul propriu, mândria şi încrederea în sine au fost şterse complet. Mândria este zeificarea sinelui; în zilele de azi unii dintre noi nu mai avem o mândrie de fariseu, ci una de vameş.

A spune: “O, eu nu sunt un sfânt”, este acceptabil pentru mândria umană, dar este o blasfemie inconştientă la adresa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă literalmente că-L sfidezi pe Dumnezeu spunându-I că nu te poate face sfânt. “Eu sunt mult prea slab şi neajutorat, lucrarea ispăşirii nu poate ajunge până la mine.” Umilinţa înaintea oamenilor poate fi o blasfemie inconştientă înaintea lui Dumnezeu.

De ce nu eşti sfânt? Ori pentru că nu vrei să fii sfânt, ori pentru că nu crezi că Dumnezeu te poate face astfel. Ar fi foarte bine, spui, dacă Dumnezeu te-ar mântui şi te-ar duce direct în ceruri. Dar exact aceasta vrea El să facă! “Vom veni la El şi vom locui împreună cu El” (loan 14:23). Nu pune nici o condiţie, lasă-L pe Isus să fie totul şi El te va duce acasă cu El nu doar pentru o zi, ci pentru totdeauna.

Oswald CHAMBERS

Închinare în faţa lucrării

împreună lucrători cu Dumnezeu.”

1 Corinteni 3:9

Fereşte-te de orice lucrare pentru Dumnezeu care te poate face să nu te mai concentrezi asupra persoanei Lui. Foarte mulţi lucrători creştini se închină lucrării lor. Singura grijă a unui lucrător ar trebui să fie concentrarea asupra Lui Dumnezeu; aceasta înseamnă că toate celelalte laturi ale vieţii – cea mentală, morală sau spirituală – sunt libere, având libertatea pe care o are un copil – un copil care se închină, nu un copil neascultător.

Un lucrător care nu are aceasta notă solemnă şi dominantă a concentrării asupra Lui Dumnezeu poate ajunge să fie copleşit de munca lui: nu mai există nici o parte a trupului, a minţii sau a spiritului său care să fie liberă, de aceea el este epuizat şi zdrobit. Nu are nici o libertate, nici o plăcere în viaţă; nervii, mintea şi inima îi sunt atâi de apăsate, încât binecuvântările Lui Dumnezeu nu pot fi asupra lui. Dar şi cealaltă latură este la fel de adevărată – o dată ce ne concentrăm asupra Lui Dumnezeu, toate aspectele vieţii noastre sunt libere şi se află sub o singură stăpânire: a Lui Dumnezeu.

Responsabilitatea pentru lucrare nu este a ta; singura responsabilitate pe care o ai este să rămâi într-o legătură vie şi constantă cu Dumnezeu şi să ai grijă să nu laşi nimic care să te împiedice să lucrezi împreună cu El. Libertatea care vine după sfinţire este libertatea unui copil; lucrurile care obişnuiau să-ţi ţină viaţa ţintuită au dispărut. Dar ai grijă să nu uiţi că ai fost eliberat cu un singur scop: să-I fii devotat în mod absolut Celui cu care lucrezi.N-avem nici un drept să hotărâm unde-ar trebui să fim puşi sau să avem idei preconcepute despre lucrul pentru care ne pregăteşte Dumnezeu. El este Cel care face totul şi, oriunde ne-ar pune, dorinţa noastră supremă trebuie să fie aceea de a-I fi cu totul devotaţi în acea lucrare. “Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.

Oswald Chambers

Griji de Toamnă

E Toamnă, şi spre altă Toamnă,
Să te gândeşti când intri-n iarnă,
Când zilele fi-vor reci şi geroase,
Când peste câmpuri, peste case,
Mantia albă se întoarnă.

Şi peste tot, în câmp şi-n ogradă,
Sclipind, mantia albă de zăpadă
Se va aşterne în taină-acoperind,
Sămânţa pusă-n brazdă odihnind.
Puteri să aibă odrăslind.

E Toamnă! Iată că sosit e ceasul
Acum, să-şi cureţe oricine vasul,
Şi îngrijindu-l, să-i fie alb şi curat
Ca plin cu vârf, de roade îndesat,
Cu drag să-şi ţină pasul.

Sub sfânta mare binecuvântare,
Să fie pus la socotire în grânare,
Unde cu grjă, prin trudă s-adună
Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună.
În cer la scumpa adunare!

Flavius Laurian Duverna

În drumul ce l-am străbătut

În drumul ce l-am străbatut
Adesea împreună
Urmele ni s-au cunoscut
Și-n vreme rea, și-n vreme bună

Vom mai avea drum de parcurs
Aicea încă prin pustie
Pănă ne va chema Isus
La El odată-n veșnicie

Neobosiți în slujba Sa
Vom merge înainte
Cât El suflare ne va da
Pân’ la limanurile sfinte…

Furtuni și valuri vor mai fi
Și multe zile amare
Dar cu Isus vom birui
Caci după nori mereu e soare

Să dăm ‘napoi ar fi păcat
După atâta luptă
Puțin mai e de îndurat
Și plata ne așteaptă

La cruce Domnul zi de zi
Va pune umărul cu noi
Până nedespărțiți vom fi
În cer în ziua de apoi.

Puiu Chibici 

Rob al lui Isus

„Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. „Galateni 2:20

Aceste cuvinte înseamnă zdrobirea independenţei mele cu propriile mele mâini şi predarea în faţa supremaţiei Domnului Isus. Nimeni nu poate face aceasta în locul meu. Eu trebuie s-o fac singur. Dumnezeu mă poate aduce până în acest punct de trei sute şaizeci şi cinci de ori pe an, dar El nu mă poate forţa să trec prin el. E nevoie de spargerea “cochiliei” independenţei mele faţă de Dumnezeu şi de eliberarea personalităţii mele pentru a fi în unitate cu El – nu pentru a-mi urma propriile idei, ci pentru a alege loialitatea absolută faţă de Isus. Odată ce am ajuns acolo, nu mai există nici o posibilitate de dispută. Foarte puţini dintre noi cunoaştem ceva despre loialitatea faţă de Cristos – “De dragul Meu”. Aceasta face un sfânt să fie puternic.

Am trecut eu prin această zdrobire a independenţei mele? Orice altceva este înşelăciune pioasă. Iată singurul lucru asupra căruia trebuie să mă hotărăsc: Voi renunţa la drepturile mele, mă voi preda lui Isus Cristos fără să-I pun nici un fel de condiţii despre modul în care să se producă această zdrobire? Trebuie să fiu zdrobit în privinţa autorealizării: imediat ce este atins acest punct, ajung la realitatea identificări mele supranaturale cu Isus Cristos şi atunci nu pot să nu aud mărturia Duhului: “Am fost răstignit împreună cu Cristos”.

Frumuseţea tulburătoare a creştinismului constă în renunţarea de bunăvoie la drepturile personale şi acceptarea de a deveni rob al lui Isus Cristos. Nu încep să devin sfânt până nu fac aceasta.

Pentru ca acest Colegiu să merite să existe, ar fi suficient ca în fiecare an un student să audă chemarea lui Dumnezeu. Ca organizaţie, acest colegiu nu valorează nimic, nici chiar din punct de vedere academic. Menirea lui este ca Dumnezeu să Se folosească de viaţa noastră Se va folosi El de noi sau suntem prea ocupaţi cu ideile noastre despre ce vom fi?

Oswald CHAMBERS

Ucenicul care veghează împreună cu El

“Vegheaţi împreuna cu Mine” Matei 26:38

“Vegheaţi împreună cu Mine” – fără să ai propriul tău punct de vedere, ci veghează doar împreună cu Mine. La început nu veghem împreună cu Isus, veghem pentru El. Nu veghem împreună cu El prin adevărul revelat al Bibliei, în împrejurările în care trăim. Domnul nostru încearcă să ne facă să cunoaştem identificarea cu El printr-un anumit “Ghetsimani”, dar noi nu vrem; spunem: ..Nu Doamne, nu pot înţelege acest lucru, este prea dureros”. Cum am putea veghea împreună cu Cineva care este de nepătruns? Cum să-L înţelegem pe Isus suficient pentru a veghea cu EI în Ghetsimani, când noi nici nu ştim pentru ce suferă? Noi nu ştim cum să veghem împreună cu El – ne-am obişnuit numai cu ideea că Isus veghează împreună cu noi.

Ucenicii L-au iubit pe Isus Cristos în limita capacităţii lor naturale, dar n-au înţeles care era scopul Său. In Grădina Ghetsimani au adormit din cauza propriei lor întristări şi, după trei ani de cea mai strânsă apropiere. “L-au părăsit cu toţii şi au fugit”.

“Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.” Cuvântul “toţi” se referă la aceiaşi oameni, dar între timp se întâmplase ceva minunat: moartea, învierea şi înălţarea Domnului nostru, iar ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Domnul le spusese: “Veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi”. Aceasta a însemnat că ei au învăţat cum să vegheze împreună cu El pentru tot restul vieţii lor.

 

Bună dimineaţa Tatăl meu !

Bună dimineaţa Tatăl meu din Ceruri, bună dimineaţa Dumnezeul meu !
Ne-apucă dimineaţa stând de vorbă Doamne, ce minunate dimineţi cu Tine,
Ne-apucă diminețile-mpreună, ești tot ce îmi doresc, sunt al Tău și ești al meu,
Avându-Te pe Tine se pare astăzi că am totul, ce minunat, te am pe Tine.
Cu nimenea și nimeni n-am să Te impart nicicând, Tu ești Dumnezeul meu,
Când am căzut m-ai ridicat și-Ţi mulțumesc, sunt lutul modelat de Tine,
Când am fost slab m-ai întărit, când am greșit Tu m-ai iertat, ești Tatăl meu,
Am fost pierdut, Tu m-ai căutat și m-ai găsit, sunt parte-acum din Tine.

De aceea, azi Te rog, mă face Tu curat şi făr’ de pată, mă spală și mă iartă,
Că doar iertat și curățit de Tine voi putea să fiu aici şi-n Noua Ta Împărăţie,
Nimica nu-mi doresc mai mult, te am pe Tine şi am totul, îţi mulţumesc azi Tată.
Se scurge omul în timpu-nţepenit în ceasuri, luni şi ani, spre-a noastră întânire,
A întâlnirii omului cu Bunul și Prea Sfântul Dumnezeu, al nostru Creator și Tată,
Tu eşti Izvor a Tot şi-a Toate, sursa lor, eşti Începutul şi Sfârşitul a Tot şi Toate.

Ce pot ca să mai spun, să mai adaug, nimica, mă plec ‘naintea Ta şi-ţi mulţumesc,
Mă onorezi și astăzi cu prezența Ta Părinte, așa de minunat Tu vii să stăm de vorbă,
Tu Creator a Tot şi Toate, Te cobori la mine ce-s doar glod, un mic pumn de țărână.
Tu mă priveşti, m-asculţi şi vii să stăm de vorbă, de vorbă Tu cu lutul, cu-n nimic,
Cu nimicul, cu nimica, Tu, Dumnezeu a toate Creator cobori la mine,  ești mirific.
Bună dimineaţa Tatăl meu, ce minunat e totul, toate, atunci când suntem împreună.

Să fii iubit şi să-L iubeşti pe Dumnezeu, e-un vis frumos al omului ce-i muritor,
Din muritor poți fi etern, alăturea de Sfântul Duh și de Isus, alăturea de Dumnezeu.
Se scurge timpu-nţepenit în ceasuri, zile, luni și ani, toate-s, totu-i muritor,
Se pare toate că-au sfârşit, Tu n-ai măsură şi n-ai timp, necuprins ești Dumnezeu.
La toți ne-ai arătat la Betleem şi pe Golgota, ce-i Dragostea și cine-I Ea, Nemuritor,
Pe Dealul Iubirii, pe cruce, cu moartea pe moarte a-I călcat, slăvit să fii Tu, Dumnezeu!
Mă simt iubit şi sunt iubit, mă simt iertat şi sunt iertat de Tine Doamne, ce minunat,
Bună dimineaţa Tată, pentru toate-Ţi mulțumesc, pentru toate fii slăvit, ești Minunat.
Traian Hrelescu