10 Iulie

Impreună cetăţeni cu sfinţii.” Efeseni 2:19

Ce înseamnă să fii cetăţean al cerului? Înseamnă că suntem sub guvernarea cerului. Christos, Regele cerului, domneşte în inimile noastre, şi rugăciunea noastră zilnică este „facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Proclamaţiile date de tronul slavei sunt primite liber de noi; decretele Marelui Rege sunt ascultate cu drag. Apoi, în calitate de cetăţeni ai Noului Ierusalim, vom împărţi onorurile cerului. Gloria care aparţine sfinţilor canonizaţi ne aparţine şi nouă, fiindcă suntem deja fii ai lui Dumnezeu, prinţi de sânge imperial; purtăm deja hainele nepătate ale dreptăţii lui Isus; avem deja îngeri care să ne slujească, sfinţi care să ne întovărăşească, pe Christos drept frate, pe Dumnezeu ca Tată şi o coroană de nemurire drept răsplată.

Împărtăşim onorurile cetăţeniei, fiindcă am intrat în ansamblul bisericii celor întâi născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Ale noastre sunt porţile de perle şi zidurile de hrisolit, a noastră este lumina azurie a oraşului care nu are nevoie de lămpi sau soare, al nostru este râul vieţii, şi cele douăsprezece feluri de fructe care cresc în pomii de pe maluri; nu există nimic care să nu ne aparţină. „Fie lucrurile de acum fie cele viitoare” 1 Corinteni 3:22), toate sunt ale noastre. Ca cetăţeni ai cerului, ne bucurăm de desfătările lui. Se vor bucura acolo păcătoşii care se căiesc — rătăcitorii care se întorc? La fel ne vom bucura şi noi.

Vor cânta ei imnuri de glorie în cinstea harului triumfător? Şi noi vom cânta. îşi vor arunca coroanele la picioarele lui Hhristos? Vom arunca şi noi onorurile noastre. Vor fi ei încântaţi de zâmbetul Lui? Nu va fi mai puţin dulce pentru noi. Se uită ei înainte, aşteptând a doua Sa venire? Aşteptăm şi tânjim şi noi. Dacă, deci, suntem cetăţeni ai cerului, să avem umblete şi acţiuni demne de această mare onoare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 Mai

Impreună moştenitori cu Christos.” Romani 8:17

Împărăţia nesfârşită a universului Tatălui Său este a lui Christos prin drept divin. Ca „moştenitor al tuturor lucrurilor”. (Evrei 1:2), El este singurul proprietar al vastei creaţii a lui Dumnezeu. El ne-a îngăduit să împărţim cu El această proprietate, prin virtutea moştenirii ratificate de Dumnezeu cu poporul ales. Străzile de aur ale paradisului, porţile de mărgărit, râul vieţii, binecuvântările veşnice şi slava nesfârşită sunt, prin binecuvântatul nostru Domn, ale noastre prin posesie veşnică. El împarte tot ce are cu poporul Său. El şi-a aşezat coroana regală pe fruntea bisericii, numind-o împărăţie, iar fiilor ei le-a spus că sunt „o preoţie împărătească” (1 Petru 2:9), o generaţie de împăraţi şi preoţi” (Apocalipsa 1:6). El s-a lipsit de coroană pentru ca noi să putem avea cununi de slavă.

El nu doreşte să se aşeze pe tron până nu pregăteşte un loc tuturor oamenilor răscumpăraţi prin sângele Său. Atunci când fruntea este încununată, întregul trup străluceşte de onoare. Iată răsplata fiecărui creştin biruitor! Tronul lui Christos, coroana, sceptrul, palatul, comorile, hainele şi moştenirea sunt ale tale. De departe superior geloziei, egoismului şi lăcomiei — care nu aduc nici un avantaj celor ce le practică – Christos îşi împarte fericirea cu poporul .Său. „Eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17:22) „V- spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:11).

Zâmbetul Tatălui este mai plăcut, fiindcă este împărtăşit de poporul Său. Onorurile împărăţiei sunt mai demne de dorit, fiindcă poporul Său domneşte cu El în slavă. Biruinţa Sa este mai valoroasă, fiindcă prin ea poporul Său este învingător. El se bucură de tronul Său, fiindcă are loc acolo şi pentru ei. El se bucură de haina sa regală, fiindcă şi ei sunt îmbrăcaţi în veşminte împărăteşti. El se bucură de bucuria Lui, fiindcă îi cheamă să intre şi ei în ea.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Rastignit impreuna cu Hristos

Ai fost rastignit pentru mine, Isuse,
Si eu, impreuna cu Tine, prin har;
Ti-aduc azi dorinte si ganduri supuse,
Ca jertfa intreaga pe sfantu-Ti altar.

Si vorbe, si fapte, si toata trairea
Desprinsa-i din Tine, de cand m-ai schimbat,
Mai mult, si mai mult oglindindu-Ti iubirea
Fara de masura ce-n locu-mi S-a dat.

Si doar prin credinta pasesc mai departe,
In viata pe care-o mai am de trait,
Cu Tine, Isuse; Tu m-ai scos din moarte
Murind pentru mine. Ce mult m-ai iubit!


Inspirata din Galateni 2:20.

Anca Winter 

Soției subsemnatului și…subsemnatului

Împreună ne-mplinim
Al nostru etern destin
La același Domn slujim
De plouă sau de-i senin.

Bucurii sau încercări
Prin har toate le-am trecut
C-am primit încredințări
Chiar și-atunci când ne-a durut.

Părăsit-am locuri dragi
Ajungând în depărtare
Cu puținul în desagi
Ne-a dat Tatăl bunăstare.

Nu o vilă ne-am dorit
Ci s-avem pâine pe masă
Și-am avut și de-mpărțit
Căci Stăpânului îi pasă.

Nu-n belșug am vrut să stăm
Dar Cerul ne-a dat de toate
Ce frumos ne adunăm
Cu nepoți și cu nepoate.

Soț, soție într-un gând
Depășit-am încercarea
Am stat cu Păstorul Blând
Și i-am onorat chemarea.

Plâns și zbucium? Am gustat
Și se poate să mai vină
Dar ființa s-a calmat
Pătrunși de-o rază divină.

Cu cei dragi ne delectăm
Câte zile mai există
În rugi zilnic îi purtăm
Să n-aibă viață tristă.

Anii trec, rapid se duc
Dar zidim pe Temelie
Ce sublim e când produc
Doruri desprinse de glie.

Împreună ne-mplinim
Al nostru etern destin
La același Domn slujim
De plouă sau de-i senin.

George Cornici

Împreună

Ni s-au unit cărările iubirii
Şi am plecat apoi pe-acelaşi drum,
Ne-au înflorit pe-alee trandafirii
Iar timpul n-a şters dâra de parfum.

Pecete-am pus pe a unirii soartă
Şi ne-am făgăduit cu jurământ
Că, dac-o fi ceva să ne despartă,
Să fie doar al celuilalt mormânt.

Cum au venit, le-am împărţit pe toate
Şi am văzut că-n toate este-un rost,
Am înţeles că, dacă vrem, se poate …
Şi ne-am iertat când fără minte-am fost.

‎Am învaţat să atârnăm de Domnul
Pentru putere şi-mplinire‎-adâncă,
Când, prin pustie ne purtase drumul,
Izvor de apă ne-a ţâşnit din stâncă.

Vlăstarii ne-au crescut udaţi cu lacrimi
Că ne-am dorit s-avem copii cuminţi,
I-am vrut păziţi de rele şi de patimi
Şi i-am purtat în rugi cu stăruinţi.

Puşi la un loc, ca să-i aduni de vrei,
Au fost ani mulţi, dar rodnici, ani de har …
Mai tare-i funia-mpletită-n trei!
Cu El alături şi-n impas e-un dar.

Mai bine-n doi, e viaţa mai frumoasă!
Urci mai uşor spre plaiul sfânt, ceresc,
Pe drum, spre-mpărăţia glorioasă,
Să mergem împreună îmi doresc!

Olivia Pocol 

Reforma

Să ne strângem împreună, să ne sfătuim cu rost…
Cum izvorul din fântână, curățit întâi a fost.
Punând gânduri lângă gânduri și simțiri lângă simțiri,
Având puritate-n inimi, limpezime în priviri…

Să aducem jertfa noastră, având toți același țel:
Să cântăm ca o orchestră, Sfântului Emanuel!
Lăsând ambiții deșarte să dispară în neant,
Să luâm cu toții parte la mesajul protestant!

Doar Scriptura să rămână, principiul moral etern,
Ea-i pe adevăr stăpână, Prețios cadou patern…
Doar Credința să ne lege, de un Dumnezeu milos,
Dragostea să ne deslege, de tot ce e păcătos…

Doar Isus ne fie jertfă, Și salvare din păcat,
Butucul ce face grefă, mlădiței spre-un rod bogat…
Doar prin Har să spunem lumii, că primim iertare-n dar,
C-avem Biruința firii, doar pe cruce, la calvar!

Să ne strângem împreună, Lepădând tot ce-i lumesc,
Ca să fim acea lumină, care oamenii doresc…
Să strigăm dar și să facem un altar spre Slava Sa,
Duh prea Sfânt, Hristos și Tată, Vie-mpărăția Ta!

Cristinel Agape 

Sursa foto: Net

Să ajungi acolo unde se stinge treptat interesul propriu şi se trezeşte adevăratul interes

“Învăţătorule, unde locuieşti?” ” Veniţi de vedeţi” “…..Vino după Mine.” loan 1:38-39

“În ziua aceea au rămas la El.” Acesta este cam singurul lucru pe care-l facem unii dintre noi, apoi ne trezim la realităţile vieţii; se trezeşte interesul propriu şi rămânerea în El a trecut. Însă nu există nici o situaţie de viaţă în care să nu putem rămâne în Isus. “Tu eşti Simon, tu te vei chema Chifa” (Ioan 1:42). Dumnezeu scrie noul nostru nume numai pe acele locuri din viaţa noastră de unde El a şters mândria, încrederea în sine şi interesul propriu. Unii dintre noi avem noul nostru nume scris numai pe ici, pe colo, ca nişte pete, arătând ca un pojar spiritual.

Pe porţiuni arătăm bine. Când suntem în cea mai bună formă spirituală, ai crede că suntem cei mai mari sfinţi; dar să nu te uiţi la noi când nu suntem în această stare de spirit. Ucenicul este cel care are numele nou scris pe întreaga sa făptură; interesul propriu, mândria şi încrederea în sine au fost şterse complet. Mândria este zeificarea sinelui; în zilele de azi unii dintre noi nu mai avem o mândrie de fariseu, ci una de vameş.

A spune: “O, eu nu sunt un sfânt”, este acceptabil pentru mândria umană, dar este o blasfemie inconştientă la adresa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă literalmente că-L sfidezi pe Dumnezeu spunându-I că nu te poate face sfânt. “Eu sunt mult prea slab şi neajutorat, lucrarea ispăşirii nu poate ajunge până la mine.” Umilinţa înaintea oamenilor poate fi o blasfemie inconştientă înaintea lui Dumnezeu.

De ce nu eşti sfânt? Ori pentru că nu vrei să fii sfânt, ori pentru că nu crezi că Dumnezeu te poate face astfel. Ar fi foarte bine, spui, dacă Dumnezeu te-ar mântui şi te-ar duce direct în ceruri. Dar exact aceasta vrea El să facă! “Vom veni la El şi vom locui împreună cu El” (loan 14:23). Nu pune nici o condiţie, lasă-L pe Isus să fie totul şi El te va duce acasă cu El nu doar pentru o zi, ci pentru totdeauna.

Oswald CHAMBERS

Închinare în faţa lucrării

împreună lucrători cu Dumnezeu.”

1 Corinteni 3:9

Fereşte-te de orice lucrare pentru Dumnezeu care te poate face să nu te mai concentrezi asupra persoanei Lui. Foarte mulţi lucrători creştini se închină lucrării lor. Singura grijă a unui lucrător ar trebui să fie concentrarea asupra Lui Dumnezeu; aceasta înseamnă că toate celelalte laturi ale vieţii – cea mentală, morală sau spirituală – sunt libere, având libertatea pe care o are un copil – un copil care se închină, nu un copil neascultător.

Un lucrător care nu are aceasta notă solemnă şi dominantă a concentrării asupra Lui Dumnezeu poate ajunge să fie copleşit de munca lui: nu mai există nici o parte a trupului, a minţii sau a spiritului său care să fie liberă, de aceea el este epuizat şi zdrobit. Nu are nici o libertate, nici o plăcere în viaţă; nervii, mintea şi inima îi sunt atâi de apăsate, încât binecuvântările Lui Dumnezeu nu pot fi asupra lui. Dar şi cealaltă latură este la fel de adevărată – o dată ce ne concentrăm asupra Lui Dumnezeu, toate aspectele vieţii noastre sunt libere şi se află sub o singură stăpânire: a Lui Dumnezeu.

Responsabilitatea pentru lucrare nu este a ta; singura responsabilitate pe care o ai este să rămâi într-o legătură vie şi constantă cu Dumnezeu şi să ai grijă să nu laşi nimic care să te împiedice să lucrezi împreună cu El. Libertatea care vine după sfinţire este libertatea unui copil; lucrurile care obişnuiau să-ţi ţină viaţa ţintuită au dispărut. Dar ai grijă să nu uiţi că ai fost eliberat cu un singur scop: să-I fii devotat în mod absolut Celui cu care lucrezi.N-avem nici un drept să hotărâm unde-ar trebui să fim puşi sau să avem idei preconcepute despre lucrul pentru care ne pregăteşte Dumnezeu. El este Cel care face totul şi, oriunde ne-ar pune, dorinţa noastră supremă trebuie să fie aceea de a-I fi cu totul devotaţi în acea lucrare. “Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.

Oswald Chambers

Griji de Toamnă

E Toamnă, şi spre altă Toamnă,
Să te gândeşti când intri-n iarnă,
Când zilele fi-vor reci şi geroase,
Când peste câmpuri, peste case,
Mantia albă se întoarnă.

Şi peste tot, în câmp şi-n ogradă,
Sclipind, mantia albă de zăpadă
Se va aşterne în taină-acoperind,
Sămânţa pusă-n brazdă odihnind.
Puteri să aibă odrăslind.

E Toamnă! Iată că sosit e ceasul
Acum, să-şi cureţe oricine vasul,
Şi îngrijindu-l, să-i fie alb şi curat
Ca plin cu vârf, de roade îndesat,
Cu drag să-şi ţină pasul.

Sub sfânta mare binecuvântare,
Să fie pus la socotire în grânare,
Unde cu grjă, prin trudă s-adună
Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună.
În cer la scumpa adunare!

Flavius Laurian Duverna

În drumul ce l-am străbătut

În drumul ce l-am străbatut
Adesea împreună
Urmele ni s-au cunoscut
Și-n vreme rea, și-n vreme bună

Vom mai avea drum de parcurs
Aicea încă prin pustie
Pănă ne va chema Isus
La El odată-n veșnicie

Neobosiți în slujba Sa
Vom merge înainte
Cât El suflare ne va da
Pân’ la limanurile sfinte…

Furtuni și valuri vor mai fi
Și multe zile amare
Dar cu Isus vom birui
Caci după nori mereu e soare

Să dăm ‘napoi ar fi păcat
După atâta luptă
Puțin mai e de îndurat
Și plata ne așteaptă

La cruce Domnul zi de zi
Va pune umărul cu noi
Până nedespărțiți vom fi
În cer în ziua de apoi.

Puiu Chibici