Luptători pentru credință

Ce și cum face Hristos,
Nu contest și nu refuz,
Datoria mea e una,
Să fiu treaz, să am auz.

Ca atunci când El vorbește,
Să fiu gata să-mplinesc,
Și când El spune ceva
Eu să nu mă-mpotrivesc.

Ținta mea să fie cerul,
Lupta mea doar prin credință,
Altfel voi fi un învins
Și lipsit de biruință.

Fiecare pas ce-l fac,
Să îl fac prin al Său har
Să tac când spune să tac,
Și să-L chem să-mi fie far!

Îndrumarea Lui să-mi fie,
Călăuză pe pământ,
Scopul meu să fie unul:
Patria, Cerul Lui Sfânt.

Ce-i în lume, pe pământ,
Nu-mi oferă bucurii
Dar sunt sigur că în cer,
Dumnezeu mă va primi!

N-am nevoie de gunoi,
Luați-l voi, vă aparține.
Eu mă mulțumesc cu Domnul,
Mă iubește, e cu mine!

Dacă-L am pe El, e-un har,
Ba, mai mult, e o-mplinire.
Lumea asta nu oferă
Mai mult decât amăgire.

Și la ce mi-ar folosi
Să am saci cu bani sau aur?
Când Îl am pe El, Hristos,
Minunatul meu tezaur?

Omenirea-i adormită
În păcat, în depravare,
Și cuvântul Lui Hristos,
Pentru ea, n-are valoare.

De-asta spune și scriptura:
„Mulți chemați, puțini aleși”
Omule, de-auzi Cuvântul
Din păcat astăzi să ieși!

Timpul este limitat,
Viața este doar un vis,
Te-ai gândit unde-ai să mergi,
De nu mergi în Paradis?

Nu-ți face iluzii faine,
Să nu crezi că poți oricum…
Dacă n-ai curate haine,
Tu nu ești pe noul drum.

Te gândește foarte bine
Și renunță la păcat,
Scoală-te, te cheamă Domnul,
Să te facă un soldat!

Luptători pentru credință,
Asta trebuie să fim,
Dacă scopul nostru-i altul,
Vai și-amar, ne amăgim!

Deci, să mergem la război,
Să luptăm, să biruim
Să trăim pentru Hristos,
Cerul să îl moștenim.

Nichifor Nicu 

Ești Prietenul meu

Ești prietenul meu, Isuse
Nicicând nu m-ai părăsit
Cerințele-mi nu sunt excluse
În necaz la mine-ai venit.

M-ajuți în orice-mprejurare
Din încinsul cuptor mă scoți
Răspunzi la orice-ntrebare
Mă ocrotești când vin hoți.

Mi-ești alături când urgii vin
Mă conduci în cortu-ți ceresc
De Tine-i legat al meu destin
Să doresc tot ce-i dumnezeiesc.

Slab fiind mi- aduci tărie
Să nu fiu atras în coșmar
Schimbi tristețea-n bucurie
Și faci miere din amar.

Pe drum melodii ne-nsoțesc
Progresul spre Țel e constant
Bucuriile nu lipsesc
Evităm ce este riscant.

Sunt prietenul Tău-o știu
Trăiesc supremă-mplinire
Prin câmpie sau prin pustiu
Ne ducem spre moștenire.

Nimeni și nimic în lume
Să ne despartă nu va putea
Nu vreau aur, nici renume
Vreau ce-al meu Prieten vrea.

La jug tragem împreună
C-așa-i prietenia la noi
Îmi vei pune pe cap cunună
Când voi intra în viața de – apoi.

George Cornici

Mântuitorul și Toma

Pune-ți mâna, Toma, în coasta Mea
Să știi că sunt Eu, neprihănirea Ta.

Adevărul, Toma, ai vrut să-l știi
Iată-mă aici, de-acum credincios să fii.

Fii credincios, vestește despre Mine
La Neamuri, la Evrei și la oricine.

Ai fost nedumerit, dar azi mă vezi
Revelația de azi să o păstrezi.

Azi, Toma, cunoști clarificare
A urmat Înviere după crucificare.

Unda necredinței vine uneori
Cheamă-mă și-amăndoi vom fi biruitori!

Trăiesc, Toma, oriunde Te-nsoțesc
Cinstește-Mă cu-n trai dumnezeiesc…

C-așa vei vedea cerească-mplinire
Și vei merge spre-a ta moștenire…

Și nu uita: crezând fără să vezi
Prin harul ceresc te orientezi.

George Cornici

‘Nălţăm din inimi mulţumire

‘Nălţăm din inimi mulţumire
C-am mai trăit un an bogat
În stări de-adâncă împlinire,
Cu biruinţe în slujire,
Cu-a Lui prezenţă, ne-ncetat.

EL – sursa fericirii noastre
EL – Dumnezeu ce-a zămislit
Tot ce-i cuprins în zări albastre
El ne-a ferit şi de dezastre
Şi de atacul cel cumplit.

Pe drumu-ngust Lumina-I clară
Ne-a arătat cum să umblăm
Cu cei ce curajoşi declară:
„Noi mergem către sfânta Ţară
Şi steagul luptei îl purtăm.”

Ne-a dat la toţi cu mână largă
S-avem pe mese din belşug
Fiinţa Lui ne este dragă
Ne-a dat iubirea Lui întreagă
Şi-a tras cu noi la greul jug.

Vedem azi roadele umblării
În Adevărul Lui ceresc
Şi nu-i la voia întâmplării
Că-n ceasul greu al încercării
Iar auzim: „Eu vă păzesc!”

Am strâns cu bucurii nespuse
Ce am plantat cu plâns amar
Învins-am forţele opuse
Căci energii ne-au fost aduse
Din Plaiul fără de hotar.

Iar când arid a fost ogorul
Ştiut-am c-or veni iar ploi
Şi au venit; iar tot poporul
Şi-a proslăvit Izbăvitorul
Cu rugi, poeme, imnuri noi.

‘Nălţăm, deci, iar recunoştinţă
Şi-mbrăţişăm pe Cel ce-a pus
Alin în boli şi-n suferinţă,
A dat puteri în neputinţă
Şi multe roade ne-a adus.

Privind cu optimism ’nainte
Vedem victorii în lucrări
Şi ştim că veşnicul Părinte
Sădi-va-n suflet şi în minte
Doar bucurii şi-ncredinţări.

George Cornici

Programul credintei

“Crezi lucrul acesta?” loan 11:26

Marta credea în puterea pe care o avea Isus Cristos, credea că, dacă ar fi fost prezent, El ar fi putut să-i vindece fratele; de asemenea, ea credea că Isus era într-o legătură deosebit de strânsă cu Dumnezeu si că orice I-ar cere El, Dumnezeu ar face. Dar ea avea nevoie de o apropiere şi mai mare de Isus. Programul credinţei Martei îşi avea împlinirea în viitor, dar Isus a continuat să o conducă până când credinţa ei a devenit un bun personal, care s-a transformat treptat într-o moştenire specifică: “Da, Doamne… cred că Tu eşti Cristosul…”

Există ceva asemănător în felul în care Dumnezeu lucrează in tine? Te învaţă Isus să ai o apropiere personală de El? Lasă-L să insiste asupra acestei întrebări: “Crezi tu lucrul acesta?” Te confrunţi cu îndoieli în viaţa ta? Ai ajuns, ca Marta la un stadiu în care credinţa ta teoretica este pe cale să se transforme într-o credinţă personală? Acest lucru poate avea loc doar când o problemă personală aduce conştienţa nevoii noastre personale.

A crede înseamnă a te consacra. În credinţa mentala sau teoretica eu mă consacru şi resping orice nu are legătură cu acea consacrare. In domeniul credinţei personale mă consacru din punct de vedere moral acestei căi a încrederii şi refuz să fac orice compromis; iar în domeniul unei încredinţări specifice mă predau, din punct de vedere spiritual, lui Isus Cristos şi mă hotărăsc să mă las condus numai de Domnul în lucrul respectiv.

Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi El îmi spune: “Crezi lucrul acesta?”, credinţa mea se dovedeşte a fi la fel de naturală ca şi respiraţia şi sunt uimit că am putut fi atât de necugetat, încât să nu mă încred în El mai dinainte.

Oswald CHAMBERS

Fă Doamne anul care vine

Fă Doamne anul care vine
Un an de pace și iubire
Un an de împliniri divine
Și de profundă mulțumire.

Fă Doamne anul care vine
Un an de sfântă pocăință
Un an de părtășii depline
Și sinceră recunoștință.

Au fost destule răni deschise
În anul care a trecut
Au fost atâtea nemplinite vise
Și-atâtea încă de făcut.

A fost un an și cu durere
Și cu necazuri și cu amar
Cu lacrimi calde prin unghere
Și cu dorințe la altar.

Cu inimi deznădăjduite
Cu suflete arzând de dor
Cu cereri mii abia șoptite
Cu strigăte de ajutor.

Fă anul care iată vine
Un an de binecuvântare
Fără dureri fără suspine
Fă-l Doamne-un an de îndurare.

Fă-l un răspuns la rugăciune
Fă-l casă pentru cei săraci
Fă-l colțisorul cel de pâine
An de belșug Te rog să-l faci.

Puiu Chibici

De poți

De poți, nu plânge când ai planuri frânte
Și când dorințele lumești n-au împlinire;
Dar plângi mereu cu-acela care plânge,
Ca să îți vadă Cerul în privire.

De poți, nu spune altora durerea
Ce ți-o pricinuiesc în lume mulți,
Dar spune tuturor despre puterea
Ce-o capeți prin iertare când asculți.

De poți, nu te-ntrista când rugăciunea
Nu e-nsoțită iute de-un răspuns;
Dar să te întristezi atunci când lumea
Uzurpă lângă tine pe Isus.

De poți, nu prinde calea disperării
Atunci când valurile vieții vin;
Dar dacă n-ai în tine gustul sării,
Cu disperare-ntoarce-te, deplin.

De poți, nu spune că e greu pe Cale,
Chiar dacă spinii-mpung când urci spre Cer,
Dar spune tuturor ce merg la vale,
Că de-L urmează pe Isus, nu pier.

De poți, nu plânge când credința-i mică
Și parcă-i tot mai greu să-naintezi,
Dar plânge când Îl simți cum te ridică:
Numai așa poți dragostea-I s-o vezi. .

Și cât vei fi și-i mai avea suflare,
Să ai întinsă mâna pentru toți
Nu să cerșești iubire și-ndurare,
Ci să le faci doar binele, de poți…

Lidia Maria Senași 

Să fie viața…

Să fie viața motivată
De idealul cel mai sfânt
C-atunci o ființă vinovată
Va încheia un legământ.

Să fie viața melodie
Cu un ecou duios, ceresc
Ca Sfântul Duh să ne adie
Cu suflul Lui dumnezeiesc.

Să fie viața-ncredințare
Că tot ce e și tot ce-o fi
Lucrează să primim salvare
Când valuri grele vor veni.

Să fie viața o lumină,
Să răspîndească vești de Sus
La crucea harului să vină
Cei ce-L sfidează pe Isus.

Să fie viața mărturie
Oriunde-am mege și oricând
C-așa se-adună-n visterie
Comori ce nu se sting nicicând.

Să fie viața împlinire
Cu un final cum Cartea vrea
Să Îl vedem pe-al nostru Mire
Privirea-I dulce să ne-o dea.

George Cornici

Cât aleargă…

Cât aleargă omu-n lume, de când vine pe  pământ,
Multe nopți el stă, de veghe și nu zice un cuvânt
El trudește fară-astâmpăr,
cu sudori ce vin șuvoi
Prețuiește lucrurile, care – s numai un gunoi…

Strânge paie și zidește, pe pământ alunecos
I se pare totul negru, apăsat de fumul gros
Si nimic nu-l mulțumește, ceartă caută mereu,
Și se-afundă în păcate, în minciună, tot mai greu… .

Duce la poveri în viață, cară lucruri de nimic
La viață  în etern, nu gândește, nici un pic
Vrea sa strângă împlinire și plăceri și frumuseți
Pe planeta de țărână unde putrezesc și trec… .

Spaimă și nemulțumire, el adună zi de zi,
Se stresează și se zbate, parcă i s-ar cuveni
In necaz, n-are speranță, se pripește în nevoi,
Dar, noi alergăm la Domnul, ce e veșnic între noi…

Cară omul tulburare  și mânie, ciudă multă
Strânge viclenie, ură, de bolnavi el nu se-ndură
Are ochi, dar el nu vede și urechea lui nu prinde
Unda Sfântă ce – i trimisă și o mână ce se-ntinde. .

Este mâna din Golgota, ce-a hrănit cu ea mulțimi
Azi mai poate da viată și iertare și cununi
Până nu se închide ușa,   harului cel sfânt prezis
Vino omule la Domnul, vino la Cuvântul scris

Azi, speranța nu – i pierdută pân’ suflarea nu s-a dus
Glasul Lui, încă s-aude, ce pe cruce El s-a pus
Pân’ mai poți sa strigi spre Domnul, îndurare ca să-I ceri
Să te scape de păcate, in țărână să nu pieri

Azi, trezește- te la viață și deschide ușa larg
Să primesti Cuvântul vieții, ce te cheamă azi cu drag
Dezlegat sa fii de rele și iertat de vina ta
Hai intoarce-te la Domnul ce-a murit în Golgota.

Floarea Ferghete

Rugăciunea in onoarea Tatălui

“Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul Lui Dumnezeu.” Luca 1:35

Ceea ce s-a întâmplat cu fecioara Maria la venirea istorică a Fiului lui Dumnezeu pe pământ se întâmplă cu fiecare sfânt. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în mine prin acţiunea directă a lui Dumnezeu; apoi cu, devenind copil al Său, trebuie să-mi exercit drepturile de copil, dreptul de a fi tot timpul faţă în faţă cu Tatăl meu prin rugăciune.

Îi spun eu continuu, cu uimire, vieţii mele fireşti: “De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebiuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:49, KJV). indiferent care ar fi împrejurările, acel Copil sfânt, inocent şi veşnic trebuie să fie în contact cu Tatăl Său. Sunt eu destul de simplu ca să mă identific cu Domnul meu în felul acesta? Are El libertatea de a lucra pe căile Lui minunate în mine? Vede Dumnezeu că Fiul Său ia chip în mine, sau că L-am dat cu grijă la o parte? O, tumultul acestor zile! Pentru ce strigă toată lumea aşa de tare? Pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie dat morţii. Nu este loc pentru Fiul lui Dumnezeu aici şi acum. Nu este loc pentru părtăşia tăcută şi sfântă cu Tatăl.

Se roagă Fiul lui Dumnezeu în mine sau eu îi dictez Lui pretenţiile mele? Slujeşte El în mine aşa cum a făcut în zilele când a trăit în trup aici pe pământ? Suferă Fiul lui Dumnezeu în mine răbdând ca propriile Lui scopuri să se poată realiza? Cu cât cineva cunoaşte mai mult din viaţa lăuntrică a celor mai maturi dintre sfinţii lui Dumnezeu, cu atât vede mai mult care este scopul Iui Dumnezeu: împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos” (Coloseni 1:24). Există întotdeauna ceva de făcut în sensul acestei “împliniri”.

 Oswald CHAMBERS