29 Octombrie

„lată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” Matei 6:9

Aceasta rugăciune începe aşa cum trebuie să înceapă orice rugăciune adevărată, în spiritul adopţiei: „Tatăl nostru”. Nu există rugăciune primită care să nu înceapă cu gândul: „mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18). Acest spirit copilăresc ajunge până la măreţia Tatălui „în ceruri”, şi conduce la devotată adoraţie: „sfinţească-se numele Tău” (Matei 6:9). Şoapta copilului – „Ava, Tată”, se amestecă cu strigătele heruvimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt”. Este un singur pas de la închinarea adevărată la un spirit misionar fierbinte, izvorât din dragoste filială şi adoraţie respectuoasă.

„ Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (vers. 10). Urmează apoi expresia inimii, dependenţa de Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” (vers. 11). Fiind iluminat de Duhul, cel care se roagă descoperă că nu este numai dependent, ci şi păcătos, şi de aceea cere îndurare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (vers. 12). Omul iertat cu adevărat se păzeşte să nu greşească din nou; îndreptăţirea conduce la dorinţa de sfinţire. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (vers. 12) este îndreptăţirea. „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (vers. 13) este sfinţirea în forma ei negativă şi pozitivă.

Fiind iertat, având îndreptăţirea lui Christos şi cunoscând primirea lui Dumnezeu, cel care se roagă mijloceşte cu umilinţă pentru perseverenţă. „Şi nu ne duce în ispită” (vers. 13). Ca rezultat al acestor cereri, urmează o expresie de laudă triumfătoare: „căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava în veci. Amin” (vers. 13). Ne bucurăm că Regele nostru domneşte în providenţă şi va domni în har de la o margine a pământului la alta, şi că domnia Sa nu va avea sfârşit. De aceea, acest scurt model de rugăciune conduce sufletul de la simţământul adopţiei la părtăşia cu Domnul nostru care domneşte. Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Gloriosul meu Isus!

Doamne dă-mi înțelepciune
Ca să pot fii credincios
De Tine, ca să pot spune
Și să Te slăvesc, Hristos.

Iar dacă mă poticnesc
Scoate-mă, nu mă lăsa
Ca să pot să mai vorbesc
Despre Împărăția Ta.

Să nu îl lași pe cel rău
Calea mea, să o ațină
Nici ca să îmi fie greu
Ca să nu am nici o vină.

Când Tu pe nori vei veni
Să ne duci spre Împărăție
Lângă ai Tăi îngeri mii
Unde-i pace, bucurie.

Învață-mă cum să fac
Ca să fiu pe placul Tău
În neștiință, să nu zac
Nici pe mâna celui rău,

De toate să fiu ferit
Căci sunt slab, fără putere
Eu cu Tine am pornit
Adă-mi Doamne, mângâiere.

Când robit de supărare
Ruga mea încetinește
Deschide a Ta cărare
Și durerea-mi ostoiește.

Eu sunt robul Tău, Isus
Și al Tău fiu, Doamne sunt
Nădejdea mi-e la cer sus
Te urmez și Te ascult.

Căci sunt un om mulțumit
Pentru toate ce mi-ai dat
Tu ești Domnul meu iubit
Care m-a eliberat.

Gloria Îți aparține
Dumnezeul meu iubit
Vreau să fiu în veci cu Tine
Să sfârșesc ce am pornit.

Mântuirea, s-o primesc
Să Îți cânt cu bucurie
Lângă cei ce Te iubesc
În sfânta-Ți Împărăție.

 Florenta Sarmassan  

21 Iulie

„Fata Ierusalimului dă din cap după tine.” Isaia 37:22

Liniştiţi de Cuvântul Domnului, sărmanii cetăţeni ai Sionului au început să se mândrească şi să clatine din cap la ameninţările lăudăroase ale lui Sanherib. Credinţa puternică face pe slujitorii lui Dumnezeu capabili să privească cu calm ameninţarea celui mai tare duşman. Noi ştim că vrăjmaşii noştri încearcă imposibilul. Ei caută să distrugă viaţa veşnică, care nu poate muri atâta timp cât Christos trăieşte; să dărâme cetăţuia care este mai presus de porţile iadului. Ei „aruncă înapoi cu piciorul într-un ţepuş” (Fapte 9:5) ca să se rănească singuri, şi ridică mâna împotriva scutului lui Iehova, ca să-şi facă rău tot lor. Noi le ştim slăbiciunea. Ce sunt ei decât oameni? Şi ce este omul, decât un vierme? Ei urlă şi tălăzuiesc ca valurile mării, înspumându-şi propria ruşine.

Atunci când Domnul se ridică, ei zboară ca scânteia în faţa vântului şi sunt consumaţi ca mărăcinii în foc. Neputinţa lor de a opri cauza lui Dumnezeu şi adevărul Său îl fac pe cel mai slab soldat al Sionului să râdă şi să-i batjocorească. Mai întâi, ştim că Cel Prea înalt este cu noi, şi atunci când El iese la război, ce pot să facă duşmanii Săi? Dacă El coboară din înălţimi, „cioburile pământului” (Isaia 45:9) nu se pot întrece cu Făcătorul lor. „Toiagul” Său „de fier” îi va „sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9) şi le va pieri până şi „pomenirea de pe pământ” ( Iov 18:17). Fugiţi, deci, temerilor! Împărăţia este în siguranţă în mâinile împăratului. Să strigăm de bucurie, fiindcă Domnul împărăţeşte, şi duşmanii lui vor fi ca paiele din tocătoare.

Pe cât de-adevărat e Dumnezeu şi-al Său Cuvânt
E drept că nici o sabie din iad, sau din pământ
În veci nu ne va-nvinge.
Un singur gest să facă, şi vor fi zdrobiţi
Isus este cu noi, şi suntem neclintiţi
Nimic nu ne va atinge.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Iulie

„Inima noastră îşi găseşte bucuria în El.” Psalmi 33:21

Binecuvântat este faptul că un creştin se poate bucura chiar și în mijlocul încercărilor. Deşi necazurile îl înconjoară, el cânta; şi, asemeni multor păsări, cântă mai frumos în colivie. Valurile pot să-l înece, sufletul său se va ridica la lumină şi va vedea lumina de pe faţa lui Dumnezeu. El are un optimism care îi ţine capul deasupra apei şi îl ajută să cânte în mijlocul furtunii „Dumnezeu este cu mine încă”. Cui i se cuvine slava? O, lui Isus – totul este al lui Isus. Necazurile nu-i aduc neapărat mângâiere credinciosului, dar prezenţa Fiului lui Dumnezeu în cuptorul de foc alături de el îi umple inima de bucurie.

El este bolnav şi suferind, dar Isus îl vizitează şi îi pregăteşte patul. El este pe moarte, şi apele reci ale Iordanului îl împresoară până la gât, dar Isus îşi pune braţele împrejurul lui şi strigă „nu te teme, prea iubitule; moartea este o binecuvântare; apele morţii Izvorăsc din cer. Ele nu sunt amare; sunt dulci ca nectarul, fiindcă izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu”. Atunci când sfinţii Înaintează cu greu prin torente, şi talazurile se îngrămădesc în jurul lor, şi inima şi carnea slăbesc, aceeaşi voce îi spune „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41:10).

Iar când ajunge la marginile Infinitului necunoscut, şi este prea înspăimântat ca să intre în Împărăţia umbrelor, Isus îi spune „nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia” (Luca 12:32). Astfel întărit şi încurajat, credinciosul nu se teme să moară. El este chiar doritor să plece, fiindcă, de când L-a văzut pe Isus, Luceafărul de Dimineaţă, tânjeşte să-L privească ca pe un soare strălucitor. Cu adevărat, prezenţa lui Isus este tot cerul pe care îl dorim. El este „slava zilelor noastre strălucite; mângâierea nopţilor noastre”.

Meditatii zilnice: C.H. Spurgeon

14 Mai

„Impreună moştenitori cu Christos.” Romani 8:17

Împărăţia nesfârşită a universului Tatălui Său este a lui Christos prin drept divin. Ca „moştenitor al tuturor lucrurilor”. (Evrei 1:2), El este singurul proprietar al vastei creaţii a lui Dumnezeu. El ne-a îngăduit să împărţim cu El această proprietate, prin virtutea moştenirii ratificate de Dumnezeu cu poporul ales. Străzile de aur ale paradisului, porţile de mărgărit, râul vieţii, binecuvântările veşnice şi slava nesfârşită sunt, prin binecuvântatul nostru Domn, ale noastre prin posesie veşnică. El împarte tot ce are cu poporul Său. El şi-a aşezat coroana regală pe fruntea bisericii, numind-o împărăţie, iar fiilor ei le-a spus că sunt „o preoţie împărătească” (1 Petru 2:9), o generaţie de împăraţi şi preoţi” (Apocalipsa 1:6). El s-a lipsit de coroană pentru ca noi să putem avea cununi de slavă.

El nu doreşte să se aşeze pe tron până nu pregăteşte un loc tuturor oamenilor răscumpăraţi prin sângele Său. Atunci când fruntea este încununată, întregul trup străluceşte de onoare. Iată răsplata fiecărui creştin biruitor! Tronul lui Christos, coroana, sceptrul, palatul, comorile, hainele şi moştenirea sunt ale tale. De departe superior geloziei, egoismului şi lăcomiei — care nu aduc nici un avantaj celor ce le practică – Christos îşi împarte fericirea cu poporul .Său. „Eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17:22) „V- spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:11).

Zâmbetul Tatălui este mai plăcut, fiindcă este împărtăşit de poporul Său. Onorurile împărăţiei sunt mai demne de dorit, fiindcă poporul Său domneşte cu El în slavă. Biruinţa Sa este mai valoroasă, fiindcă prin ea poporul Său este învingător. El se bucură de tronul Său, fiindcă are loc acolo şi pentru ei. El se bucură de haina sa regală, fiindcă şi ei sunt îmbrăcaţi în veşminte împărăteşti. El se bucură de bucuria Lui, fiindcă îi cheamă să intre şi ei în ea.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Tatal nostru

Al nostru Tata care esti in ceruri,
Sfinteasca-se Numele Tau in veci;
Si vie sfanta-mparatia Ta;
Si voia-Ti din inaltele eteruri,
Sa netezeasca asprele poteci
De pe pamant, si din inima mea.

A noastra paine ni-e de trebuinta,
Ne-o daruieste azi prin mila Ta
Ca astfel inaintea-Ti sa traim;
Ne iarta, te rugam cu umilinta,
Asa precum si noi vrem a ierta
Celor ce ne gresesc, si sa-i iubim.

Nu ne lasa sa fim dusi in ispita,
Ci da-ne izbavire de cel rau,
Caci toate Tie doar Ti se cuvin;
A Ta-i puterea cea nemarginita,
Si slava inconjoara tronul Tau,
A Ta e-mparatia-n veci. Amin!

Inspirata din Matei 6:9-13.

Anca Winter 

8 Martie

„În împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” Faptele Apostolilor 14:22

Poporul lui Dumnezeu are încercările lui. Când şi-a ales poporul, Dumnezeu nu a spus că nu vor fi încercaţi. Ei au fost lămuriţi în „cuptorul urgiei” (Isaia 48:10). Ei nu au fost aleşi pentru pace lumească şi bucurii pământeşti. Libertatea de boală şi de durerile morţii nu li s-a făgăduit niciodată; când Domnul a privit spre cei aleşi, a inclus pedepse printre lucrurile care urmau să vină peste ei în mod inevitabil. Încercările sunt o parte a sorţii noastre; ele au fost predestinate pentru noi în testamentul lui Christos. La fel de sigure ca mişcarea stelelor în orbita creată de mâna Lui, încercările ne lovesc la timpul potrivit.

Dumnezeu le-a rânduit vremea şi locul, intensitatea şi efectul pe care îl vor avea asupra noastră. Oamenii buni nu trebuie să se aştepte niciodată să scape de încercări. Dacă fac asta, vor fi dezamăgiţi, fiindcă nici unul din predecesorii lor nu le-a putut ocoli. Amintiţi-vă de răbdarea lui Iov. Gândiţi-vă la Avraam, care a avut încercări dar le-a biruit, şi a devenit prin aceasta „tatăl celor credincioşi”. Amintiţi-vă de biografiile tuturor patriarhilor, profeţilor, apostolilor şi martirilor, şi veţi vedea că nici unul din cei aleşi de Dumnezeu ca instrumente ale îndurării nu a fost scutit de focul încercărilor.

S-a stabilit din vechime ca plasele îndurării să poarte însemnul crucii încercărilor, ca simbol regal prin care se disting vasele Regelui. Dar deşi necazul este partea copiilor lui Dumnezeu, ei au mângâierea să ştie că învăţătorul le-a îndurat înaintea lor.
Ei au prezenţa şi simpatia Lui ca să-i bucure harul Lui ca să-i sprijine şi exemplul Său ca Să-i înveţe cum să îndure. Şi când vor ajunge în împărăţie, necazurile prin care au trecut ca să intre acolo se vor schimba în motive de bucurie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 Februarie

„De la El vine nădejdea.” Psalmi 62:5

Folosirea acestui limbaj este privilegiul credinciosului. Dacă aşteaptă ceva din lume, este o „nădejde” slabă. Dar dacă aşteaptă ca Dumnezeu să-i împlinească nevoile cu binecuvântări
materiale sau spirituale, aşteptările nu-i vor fi zadarnice. In mod constant, poate să apeleze la banca credinţei şi speranţei şi să-şi împlinească nevoile din bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu. Ştiu un singur lucru: dacă mi s-ar oferi toată bogăţia familiei Rothschild, aş refuza şi aş prefera să-L am bancher pe Dumnezeu. Domnul meu nu-şi lasă niciodată promisiunile neonorate. Când ne prezentăm cererile în faţa tronului Său, nu ne trimite niciodată înapoi fără răspuns.

De aceea, voi aştepta oricât în faţa uşii Lui, ştiind că mâna iubitoare a harului deschide întotdeauna. In această dimineaţă ÎI voi încerca din nou. Dar mai avem şi alte aşteptări, care nu se limitează la viaţa aceasta. Vom muri curând, şi atunci vom vedea că „de la El vine nădejdea”. Oare nu aşteptăm îngerii să ne ducă la El atunci când zăcem pe patul de suferinţă? Credem că, atunci când pulsul bate tot mai slab și inima încetineşte, un sol îngeresc se arată lângă pat şi şopteşte: „suflete obosit, vino cu mine!”

Apropiindu-ne de poarta cerului, aşteptăm să auzim invitaţia „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, să moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la Intemeierea lumii” (Matei 25:34). Ne aşteptăm la harpe de aur şi Coroane de slavă, sperăm să ne aflăm în mulţimea care va sta în faţa tronului. Privim înainte şi aşteptăm cu dor timpul când vom fi ca Domnul, fiindcă „îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Dacă acestea sunt şi aşteptările tale, suflete, trăieşte astăzi cu Dumnezeu. Dacă trăieşti cu dorinţa şi hotărârea de a-L lăuda pe Cel care ne împlineşte toate nevoile, şi care ne-a ales, răscumpărat şi chemat prin harul Său, atunci vei vedea că orice „nădejde” şi se va împlini în mod slăvit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nici un regret

31 decembrie

Text: 2Timotei4:l-8

„Oricine pune mana pe plug si se uita inapoi nu este destoinic pentru imparatia lui Dumnezeu.'”

Luca 9:62

In 1904, William Borden, mostenitor al proprietatii Borden
Dairy, a absolvit un liceu din Chicago. Parintii i-au facut cadou
o calatorie in jurul lumii. Calatorind prin Asia, Orientul Mijlociu
si, Europa si vazand atatia necajiti, Borden a simtit o povara pe
inima. Scriind acasa a spus: „Ma voi pregati si imi voi consacra
viata pentru campul de misiune”.

Cand a luat aceasta hotarare, a scris la finele Bibliei sale doua
cuvinte: Fara rezerve. Dupa ce a refuzat niste posturi foarte bine
platite, dupa ce a absolvit Universitatea Yale, el a mai inscris inca
doua cuvinte in Biblia lui: Fara retractari.

Completandu-si studiile la Seminarul Princeton, Borden a
plecat in China ca misionar, dar s-a oprit in Egipt pentru a face
niste pregatiri. Acolo, a contractat o meningita cerebrala si a murit
in mai putin de o luna. Si-a irosit viata, spui tu! Nu insa in ochii
lui Dumnezeu. In Biblia lui, dedesubtul cuvintelor Fara rezerve si
Fara retractari, el a scris cuvintele: Fara regrete.

Cuvintele lui Isus care ne spun sa nu privim inapoi sunt
valabile pentru orice varsta, indiferent ce fel de lucru prestam.
Intreaba-te: Pentru ce traiesc? Care este pasiunea care ocupa cel
dintai loc in inima mea? Doresc eu ca restul vietii mele sa ma
incadrez in planul lui Dumnezeu si sa spun lumii pierdute de
dragostea Lui?

Intrand in acest an nou, haideti sa luam hotararea de a-L
asculta pe Cristos, fara rezerve, fara retractari. Apoi, indiferent
daca vom avea suferinte sau succese, vom fi si noi in stare sa
spunem, atunci cand ne va chema Dumnezeu acasa: „Fara regrete”.

– D.J.D.
„Traieste-ti viata inaintea Domnului,
Nu conteaza ce fac altii! Tu, intr-una
Fa ce faci, ca pentru slava Lui,
Cantarul Sau e drept intotdeauna.” – Rae

„Nu conteaza cat de mult traiesti,
ci cat de bine traiesti.„

Painea zilnica

Prioritatea suprema

30 decembrie

Text: Luca 9: 57-62

„Cautati mai intii imparatia lui Dumnezeu… si toate aceste
lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6:33

In timpul domniei reginei Elisabeta I, un negustor prosper a fost
ales de Maria Sa sa indeplineasca misiunea de ambasador.
Anuntat de aceasta onoare, el a cerut sa fie scuzat, motivand ca
aceasta i-ar aduce prejudicii financiare si nu-i va mai permite sa
supravegheze activitatea industriala. La aceasta scuza, regina i-a
trimis urmatorul raspuns: „Tu cauta ca afacerea mea sa mearga
bine in strainatate, iar eu voi cauta ca afacerea ta sa mearga bine
acasa”. Acest gentleman a acceptat numirea si a stat in strainatate
mai multi ani. Cand s-a intors, a gasit ca regina, credincioasa
cuvantului ei, s-a ingrijit de afacerea lui, peste asteptari.

Ca si crestini, noi trebuie sa ne silim sa-I placem Domnului si
sa-L punem pe El pe primul loc in orice facem. Unii credinciosi insa
Ii dau timpul si talentele lor numai atunci cand acestea nu se
suprapun cu planurile lor si cu distractiile lor personale. Ei sunt
gata sa-L faca pe Dumnezeu „un castigator pe locul doi, la o
diferenta foarte mica”, dar ezita sa-I dea atat Lui cat si serviciului
Lui locul cel dintai in vietile lor. Ca sa fim ucenici credinciosi ai lui
Isus, este nevoie sa-I acordam Mantuitorului prioritatea suprema
in toate lucrurile, increzandu-ne ca El va purta intru totul de grija
nevoilor noastre.

In Luca 9, citim despre doi barbati care au consimtit sa-L
urmeze pe Isus, dar care au spus ca in primul rand ei vor sa-si
rezolve problemele personale. Raspunsul Stapanului arata clar ca
a fi ucenic implica o loialitate neconditionata fata de El.

Dumnezeu da binecuvantarile cele mai mari celor care Il pun
pe Cristos inainte de toate lucrurile. Este El prioritatea suprema in
viata ta? – H.G.B.

„Doamne, Ti-am dat viata numai Tie,

Orice zi si orice ora este doar a Ta;

Fie dupa cum voiesti, asa sa fie;

Voia Ta este mai buna decat voia mea.” – Warner

„Cel care ii da lui Dumnezeu cel de-al doilea loc
nu-I da nici unul.„

Painea zilnica