E aşa frumos

E aşa frumos, când ne-adunăm,
Şi cu cântări Îl onorăm,
Când între fraţi şi surioare,
Hristos e tot, e cel mai mare.

E aşa frumos, când El ne-adună.
Şi psalmi de laudă răsună.
De parcă spre cer ne-nălţăm,
Pământu acesta îl lăsăm.

E aşa frumos, când ne smerim,
Când plângem şi ne pocăim.
E Duhul Sfânt care lucrează
Biserica o cercetează.

E aşa frumos, Cuvântul spus
În inimile noastre pus.
Şi orice-ar fi, ce mult dorim
Cum este scris să-L împlinim.

E aşa frumos în rugăciune
Cuvântul pe genunchi ne pune.
Aceleaşi simţuri, unitate
Hristos în noi face pe toate.

E aşa frumos, E aşa frumos,
Când în noi este viu Hristos.
Şi viaţa noastră ne conduce.
Şi noi mai ducem a Sa cruce.

E aşa frumosă îmbrăţişarea,
E aşa de scumpă adunarea.
N-or înţelege niciodată
Acei care nu-L au ca tată.

C.Valentina 

Dor de Cer, dor de El…

Mi-e plină inima de dor, de dorul revederii
Când mă vei izbăvi deplin din mrejele durerii,
Și voi ajunge-n veșnicii de bucurii depline,
Unde nici moarte nu va fi, nici plâns și nici suspine.

Mi-e plină inima de dor, de doru-mbrățișării,
Când îmi vei șterge de pe-obraz brăzdările ocării,
Și mă vei săruta cu drag, ca și o mamă fiul,
Și-n Frumusețea Sfintei Țări va fi uitat pustiul…

Mi-e plină inima de dor, de dor de-a fi cu Tine,
Și cu Mireasa Ta cântând pe-a Raiului coline.
O, cât doresc să pot trăi aici pe-acest pământ,
Purtând în fiecare zi în suflet Cerul Sfânt!

Lidia Maria Senași 

Găsim adăpost la umbra aripilor Tale

Găsim adăpost la umbra aripilor Tale
De parcă ne-am afla în așternutul moale
Niciunde nu simțim așa securitate
Știm că ne-ocrotește divina Trinitate.

În cursele lor, viclenii, au vrut să ne-atragă
Să nu mai slujim așa cum Cerul ne-a spus
Dar ființele noastre, neîncetat, se roagă
S-ajungă-n acel Adăpost ce-i fără apus.

De-atâtea ori furia lor se declanșează
Demoni prin aproprierea noastră se-așează
Dar refugiul e-al nostru în fiecare clipă
Suntem în siguranță sub protectoarea-Ți aripă.

Găsim adăpost când valu-și arată furia
Și credem atunci că vom fi luați în neant
Dar ce să vezi? Se-arată, din nou, bucuria
Cu zâmbetu-i larg și farmecul ei captivant.

Sublima-Ți veghere peste tot ne-nsoțește
De-aceea încrederea-n Tine necurmat crește
Nu ne desprindem din dulcea-Ți îmbrățișare
Numai cu Tine învingem o grea încercare.

La umbra aripilor Tale găsim adăpost
Cum de-a lungul anilor au găsit milioane
Tot ce acolo ne spui învățăm pe de rost
S-avem merinde când veni-vor prigoane.

George Cornici

Când sufletu-ți se tânguia

Ref.1Împ.19,3-17

Când sufletu-ți se tânguia zdrobit de val și încercare
Și căutai un braț întins…o îmbrățișare pe pământ,
Nu s-a găsit vreo slugă sfântă ce să-ți adie o îmbărbătare.
Dar te-a cuprins din necuprins tot Focul sacrului Cuvânt
Încredințându-ți taine noi și har mirific în lucrare…

Când te înghițea cu lăcomie amaru-adânc al întristării
Aproape, nimeni nu ți-a fost spre-a-ți răcori mâhnirea.
Un Vânt cutremura suspinul,  `nălțat la Tronul îndurării
Și despica și munți și stânci pentru-a-ți trezi uimirea,
Să-apuci din nou, încrezător, pe calea aspră a lucrării…

Când disperarea te frângea-n pustiu, cu cleștele în sine,
Sperai un gest subtil suflat din purtătorii de lumină
Dar toți aceștia erau seci de-avânt și calități divine…
Dar Dumnezeul tău iubit n-a întârziat deloc să vină
Cu „susur blând, subțire”… în suflet viață să-ți lumine.

Nu-i nimenea nicicând aproape, așa cum este El de tine,
Și nimeni nu-i să cerceteze, ca El, nevoia ta adâncă
Și-apoi la inimă-ți să vină, cumplita sete să-ți aline,
Să te atingă și să-ți zică: „Te scoală-acum, ia și mănâncă…”
Doar Domnul te ridică… acum, aici, și mâine-n slăvi divine!

Ioan Hapca

Când sufletu-ți se tânguia

Ref.1Împ.19,3-17

Când sufletu-ți se tânguia zdrobit de val și încercare
Și căutai un braț întins…o îmbrățișare pe pământ,
Nu s-a găsit vreo slugă sfântă ce să-ți adie o îmbărbătare.
Dar te-a cuprins din necuprins tot Focul sacrului Cuvânt
Încredințându-ți taine noi și har mirific în lucrare…

Când te înghițea cu lăcomie amaru-adânc al întristării
Aproape, nimeni nu ți-a fost spre-ați răcori mâhnirea.
Un Vânt cutremura suspinul,  `nălțat la Tronul îndurării
Și despica și munți și stânci pentru-ați trezi uimirea,
Să-apuci din nou, încrezător, pe calea aspră a lucrării…

Când disperarea te frângea-n pustiu, cu cleștele în sine,
Sperai un gest subtil suflat din purtătorii de lumină
Dar toți aceștia erau seci de-avânt și calități divine…
Dar Dumnezeul tău iubit n-a întârziat deloc să vină
Cu „susur blând, subțire”…în suflet viață să-ți lumine.

Nu-i nimenea nicicând aproape, așa cum este El de tine,
Și nimeni nu-i să cerceteze, ca El, nevoia ta adâncă
Și-apoi la inimă-ți să vină, cumplita sete să-ți aline,
Să te atingă și să-ți zică: „Te scoală-acum, ia și mănâncă…”
Doar Domnul te ridică…acum aici și mâine-n slăvi divine!

06/08/2016*Ioan Hapca