24 Februarie

„Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim? Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine.” Zaharia 1:12-13

Ce răspuns blând la o întrebare arzătoare! În seara aceasta ne vom bucura de el. Copii ai Sionului, există lucruri bune care vă aşteaptă. Timpul tău de trudă se va sfârşi curând. Copiii tăi vor fi aduşi la tine, şi captivitatea ta se va sfârşi. Răbdarea ta va aduce roade, şi îţi vei pune credinţa în Dumnezeu în timpuri întunecate, fiindcă dragostea Sa te va lumina. Dumnezeu iubeşte biserica cu o dragoste prea adâncă pentru imaginaţia umană. O iubeşte din toată inima Lui infinită; de aceea, fiii ei trebuie să fie curajoşi. Ea nu poate să nu prospere fiindcă Dumnezeu îi vorbeşte cu „vorbe bune, vorbe de mângâiere”.

Profetul continuă şi ne spună ce fel de vorbe sunt acestea „sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim si pentru Sion” (Zaharia 1:14). Dumnezeu îşi iubeşte biserica atât de mult încât nu poate îndura ca ea să se abată de la drumul drept; însă, chiar şi atunci când se rătăceşte, nu o lasă să sufere prea mult timp sau prea greu. El nu va lăsa să fie copleşită de vrăjmaşi, fiindcă ştie că vrăjmaşii îi măresc nefericirea. Când pare să-şi fi părăsit biserica, Dumnezeu rămâne cu inima alături de ea.

Istoria ne arată că Dumnezeu rupe întotdeauna nuiaua de care se foloseşte ca să-şi pedepsească copiii. „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmi 103:13). Dacă El ne pedepseşte, nu înseamnă că ne-a uitat; corecţia Lui nu este o lipsă de iubire. Dacă acest lucru este adevărat pentru întreaga biserică, este adevărat şi pentru fiecare membru în parte. S-ar putea să te temi că Domnul te-a uitat, dar nu este adevărat. Cel care numără stelele şi le strigă pe nume nu-şi poate uita proprii copii. El îţi cunoaşte situaţia de parcă ai fi singura fiinţă creată de El sau singurul sfânt pe care El 1-a iubit vreodată. Apropie-te de El, şi fii fără grijă.

C.H. Spurgeon

1 Ianuarie

„Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine.” Cântarea Cântărilor 1:4

Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. ” Nu vom deschide porţile noului an în note jalnice de trombon, ci în sunete dulci de harpă şi în bucuria răsunătoare a chimvalelor. „Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre” (Psalmi 95:1). Noi, cei chemaţi şi credincioşi şi aleşi, vom uita orice durere şi ne vom întemeia credinţa pe numele lui Dumnezeu. Lăsaţi-i pe ceilalţi să-şi plângă necazurile; noi, cei care avem lemnul dulce pe care să-1 aruncăm în apele amare de la Mara (vezi Exod 15:23) vom lăuda cu bucurie pe Domnul.

Duh prea Sfânt, Sprijinitorul nostru preţios, noi, templul în care locuieşti, nu vom înceta niciodată să slăvim şi să binecuvântăm numele lui Isus. „Ne vom” — suntem hotărâţi s-o facem. Isus trebuie să fie încoronat prin bucuria din inimile noastre. Nu ne vom dezonora Mirele jelind în prezenţa Lui. Noi suntem hirotoniţi ca soli ai cerului; să repetăm mereu imnul veşnic de slavă pe care îl vom cânta pe străzile Noului Ierusalim. „Ne vom veseli şi ne vom bucura”. Aceste cuvinte au un dublu înţeles: o îndoită fericire, binecuvântare peste binecuvântare. Există vreo limită la bucuria noastră în Domnul? Oare oamenii lui Dumnezeu L-au simţit vreodată mai aproape ca acum?

Ce bucurie mai mare ar putea să aibă, chiar şi în cer? „Ne vom veseli şi ne vom bucura în tine. ” Ultimul cuvânt este sarea din mâncare, miezul nucii, sufletul textului. Ce binecuvântaţi suntem în Isus! Ce râuri de binecuvântări infinite izvorăsc din El, da, şi fiecare picătură este plină de har, prin El! De vreme ce Tu, Scumpul nostru Domn Isus, eşti partea de moştenire a poporului Tău, revarsă în anul acesta asupra noastră o asemenea bogăţie de har încât, din cea dintâi până în cea din urmă zi, să ne veselim şi să ne bucurăm în Tine. Să deschidem porţile veseliei în ianuarie, şi să le închidem cu bucurie în decembrie, prin Isus.

C.H. Spurgeon, Meditatii zilnice

Oriunde intră Isus

Motto: Matei 21/10-11 „”Când a intrat în Ierusalim, toată
cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: ‘Cine este acesta? ‘
‘Este Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’, răspundeau noroadele.

La vestea că vine la Templu Isus
Toată cetatea-n mișcare s-a pus…
Preoții și cărturarii întrebau cu mirare:
‘Cine-i Acesta? ‘ Și câtă frământare
Auzind răspunsul noroadelor Iudeii:
‘E Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’!

Noroadele-L urmează, mereu Îl însoțesc,
Însă Îl cunosc pe Isus în felul lor lumesc…
Sunt noroadele acelea cărora le-a spus
Isus la Capernaum când după El s-au dus:
‘Voi nu Mă căutați pentru că ați văzut
Acele semne și minuni ce s-au făcut,
Ci pentru că ați primit și ați mâncat
Din pâinile acelea și toți v-ați săturat. ‘

Că ele au văzut minunile de El înfăptuite,
Niște minuni nemaivăzute și nemaiauzite
Cu feluriți bolnavi ce-au fost tămăduiți,
Duhuri rele scoase din oameni îndrăciți…
Cu surzi care aud și muți care vorbesc
Și slăbănogi și ciungi ce se-însănătoșesc…
Cu orbii care văd, cu leproșii vindecați,
Cu șchiopii care umblă sau morții înviați.

‘Vine Isus! Vine Isus! ‘ E vestea cea mare
Și întreaga cetate se pune-n mișcare,
Că unde intră Isus, în prezența Lui sfântă
Lucrurile se mișcă și toate se frământă…
Isus intră în Templu și-i scoate pe rând
Afară pe aceia ce cumpără și vând;
Cu biciul de ștreanguri îi scoate pe toți
Care intraseră-n Templu să facă negoț…
Răstoarnă mesele schimbătorilor de lei
Și scaunele celor ce vând porumbei
Zicându-le: ‘Voi ați făcut cu îngâmfare
O peșteră de tâlhari din Casa de închinare,
Din Casa de rugăciune a Tatălui Meu –
Din Templul cel sfânt a lui Dumnezeu’

Ori în Casa de rugăciune, și-n orice adunare
Rânduielile care-s lumești aduc tulburare,
Că nu-i casa de negoț a unor negustori
Ci, locul de închinare pentru închinători
Adevărați, care se închină mereu și mereu
În duh și adevăr slăvind pe Dumnezeu.

Aici nu este locul de lucruri străine
Ci totul se supune rânduielii divine,
Fără ‘mese și scaune’ din lume aduse
Fixate-n niște datini și dogme impuse…
Fără ‘porumbeii’ aduși din altă parte
De fățarnici care vând iluzii deșarte…
Că orice rânduire care nu vine de sus
De la Dumnezeu Tatăl prin Domnul Isus,
Vine de la vrăjmașul acela care mereu
Caută să strice lucrarea lui Dumnezeu,
Tulburând cu niște lucruri ce par de folos
Pe cei ce sunt chemați să fie-ai lui Hristos;
Și reușind adesea pe mulți să-i ispitească
Cu felurite obiceiuri de sorginte lumească
Plecându-le inima spre lucruri ce pier –
În loc să își strângă o comoară în cer.

Dar unde intră Isus, cu puterea Lui divină,
Toate lucrurile ascunse le scoate la lumină,
Că numai în lumina Lui se vede totdeauna
Ce-i bine și ce-i rău, adevărul și minciuna,
Răsturnând acele dogme și datini obișnuite
Cât ar fi ele de vechi, cât ar fi de întărite…

Și atunci când într-o inimă intră Hristos
Vechiul este răsturnat și afară e scos
Cu toată rânduiala de natură lumească,
Căci El este Sfânt și vrea să locuiască
Într-o inimă curată, și de aceea va face
Toate lucrurile noi, în lumină și pace,
Ca prin aceste lucruri noi să trăim
Și Isus nu ne cere decât să-i dăruim
O inimă curată și cu credință deplină,
O inimă neprihănită care să fie plină
De dragoste și îndurare, de multă bucurie,
De smerenie și blândețe și de credincioșie…
Să fie mereu însoțite de un duh credincios –
Să aibă ca pecete mireasma lui Hristos.

Ioan Vasiu

Oriunde intră Isus

Motto: Matei 21/10-11 „”Când a intrat în Ierusalim, toată
cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: ‘Cine este acesta? ‘
‘Este Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’, răspundeau noroadele.

La vestea că vine la Templu Isus
Toată cetatea-n mișcare s-a pus…
Preoții și cărturarii întrebau cu mirare:
‘Cine-i Acesta? ‘ Și câtă frământare
Auzind răspunsul noroadelor Iudeii:
‘E Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’!

Noroadele-L urmează, mereu Îl însoțesc,
Însă Îl cunosc pe Isus în felul lor lumesc…
Sunt noroadele acelea cărora le-a spus
Isus la Capernaum când după El s-au dus:
‘Voi nu Mă căutați pentru că ați văzut
Acele semne și minuni ce s-au făcut,
Ci pentru că ați primit și ați mâncat
Din pâinile acelea și toți v-ați săturat. ‘

Că ele au văzut minunile de El înfăptuite,
Niște minuni nemaivăzute și nemaiauzite
Cu feluriți bolnavi ce-au fost tămăduiți,
Duhuri rele scoase din oameni îndrăciți…
Cu surzi care aud și muți care vorbesc
Și slăbănogi și ciungi ce se-însănătoșesc…
Cu orbii care văd, cu leproșii vindecați,
Cu șchiopii care umblă sau morții înviați.

‘Vine Isus! Vine Isus! ‘ E vestea cea mare
Și întreaga cetate se pune-n mișcare,
Că unde intră Isus, în prezența Lui sfântă
Lucrurile se mișcă și toate se frământă…
Isus intră în Templu și-i scoate pe rând
Afară pe aceia ce cumpără și vând;
Cu biciul de ștreanguri îi scoate pe toți
Care intraseră-n Templu să facă negoț…
Răstoarnă mesele schimbătorilor de lei
Și scaunele celor ce vând porumbei
Zicându-le: ‘Voi ați făcut cu îngâmfare
O peșteră de tâlhari din Casa de închinare,
Din Casa de rugăciune a Tatălui Meu –
Din Templul cel sfânt a lui Dumnezeu’

Ori în Casa de rugăciune, și-n orice adunare
Rânduielile care-s lumești aduc tulburare,
Că nu-i casa de negoț a unor negustori
Ci, locul de închinare pentru închinători
Adevărați, care se închină mereu și mereu
În duh și adevăr slăvind pe Dumnezeu.

Aici nu este locul de lucruri străine
Ci totul se supune rânduielii divine,
Fără ‘mese și scaune’ din lume aduse
Fixate-n niște datini și dogme impuse…
Fără ‘porumbeii’ aduși din altă parte
De fățarnici care vând iluzii deșarte…
Că orice rânduire care nu vine de sus
De la Dumnezeu Tatăl prin Domnul Isus,
Vine de la vrăjmașul acela care mereu
Caută să strice lucrarea lui Dumnezeu,
Tulburând cu niște lucruri ce par de folos
Pe cei ce sunt chemați să fie-ai lui Hristos;
Și reușind adesea pe mulți să-i ispitească
Cu felurite obiceiuri de sorginte lumească
Plecându-le inima spre lucruri ce pier –
În loc să își strângă o comoară în cer.

Dar unde intră Isus, cu puterea Lui divină,
Toate lucrurile ascunse le scoate la lumină,
Că numai în lumina Lui se vede totdeauna
Ce-i bine și ce-i rău, adevărul și minciuna,
Răsturnând acele dogme și datini obișnuite
Cât ar fi ele de vechi, cât ar fi de întărite…

Și atunci când într-o inimă intră Hristos
Vechiul este răsturnat și afară e scos
Cu toată rânduiala de natură lumească,
Căci El este Sfânt și vrea să locuiască
Într-o inimă curată, și de aceea va face
Toate lucrurile noi, în lumină și pace,
Ca prin aceste lucruri noi să trăim
Și Isus nu ne cere decât să-i dăruim
O inimă curată și cu credință deplină,
O inimă neprihănită care să fie plină
De dragoste și îndurare, de multă bucurie,
De smerenie și blândețe și de credincioșie…
Să fie mereu însoțite de un duh credincios –
Să aibă ca pecete mireasma lui Hristos.

 Ioan Vasiu

1 Iulie

„Aşa va fi şi vara şi iarna.” Zaharia 14:8

Şuvoiul de apă vie care curgea în Ierusalim nu seca în timpul căldurilor arzătoare din timpul verii şi nu îngheţa iarna, atunci când gerul era mai tăios decât lama unui brici. O, suflete, trebuie să fii o mărturie a credincioşiei Domnului. Anotimpurile se schimbă şi tu te schimbi, dar Domnul tău rămâne veşnic acelaşi, şi izvoarele dragostei Lui sunt la fel de adânci, limpezi şi îmbelşugate ca întotdeauna. Apăsarea grijilor şi loviturile încercărilor mă fac să am nevoie de răcoarea izvorului harului Său. Pot să merg oricând vreau şi să beau din fântâna Care nu seacă, fiindcă este la fel de plină vara şi iarna.

Izvoarele pe sus nu sunt niciodată sărăcăcioase şi, binecuvântat fie numele Domnului, nici izvoarele de jos nu pot seca. Ilie a găsit Cheritul secat, dar Iehova era acelaşi Dumnezeu al providenţei. Iov a spus că prietenii săi erau ca nişte puţuri crăpate, dar a găsit în Dumnezeu un pârâu de mângâiere. Nilul era marea încredere a Egiptului, dar apele lui erau variabile; Domnul nostru este mereu acelaşi. Deturnând cursul Eufratului, Cirus a cucerit Babilonul, dar nici o putere, omenească sau diavolească, nu poate schimba cursul harului divin. Albiile vechilor râuri au fost găsite uscate şi triste, dar izvorul care coboară din muntele suveranităţii divine şi iubirii infinite va fi întotdeauna îmbelşugat.

Generaţiile trec una după alta, dar curgerea harului este neschimbătoare. Râul lui Dumnezeu poate cânta cu mai multă dreptate decât pârâul din poezie:
„Oamenii vin, oameni se duc
Dar eu merg veşnic.”
Cât de fericit eşti, suflete, să te afli lângă asemenea ape! Nu privi niciodată alte izvoare, fiindcă vei auzi mustrarea Domnului „şi acum, ce cauţi să te dud în Egipt, să bei apa Nilului?”

Meditaţii C. H. Spurgeon

22 Iunie

„El va zidi templul Domnului, va purta podoabă împărătească.” Zaharia 6:13

Christos însuşi este ziditorul templului Său spiritual, şi El l-a clădit pe stânca iubirii Sale neschimbătoare, a harului Său atotputernic, a adevărului Său infailibil. Dar aşa cum a fost cu templul lui Solomon, la fel se întâmplă şi cu acesta; materialele au nevoie să fie pregătite. Sunt destui cedri în liban, dar nu sunt pregătiţi pentru zidire. Nu sunt tăiaţi, făţuiţi şi transformaţi în scândurile a căror mireasmă va „înveseli” (Psalmi 46:4) curţile casei Domnului în paradis. Sunt destule pietre colţuroase în carieră; ele trebuie luate de acolo şi cioplite.

Aceasta este munca lui Christos. Fiecare credincios trebuie pregătit, finisat şi făcut gata să-şi ocupe locul în templu; numai mâna lui Christos poate îndeplini munca de pregătire. Nenorocirile nu ne pot sfinţi, cu excepţia celor care sunt destinate acestui scop. Rugăciunile şi eforturile noastre nu ne pot face gata pentru cer, dar mâna lui Isus ne finisează inimile. Ca şi la clădirea templului lui Solomon „nici ciocan, nici secure, nici unealtă de fier nu s-au auzit în casă în timpul clădirii” (1 Regi 6:7), fiindcă totul se potrivea exact în locul pe care trebuia să-l ocupe.

La fel se întâmplă şi cu templul pe care îl construieşte Isus; pregătirea se face pe pământ. Când ajungem în ceruri, nu vom mai avea nevoie de sfinţire, nici de cioplire prin încercări, nici de netezire prin suferinţă. Nu, trebuie să fim pregătiţi aici. Christos va face totul dinainte. Şi după ce va termina, vom fi trecuţi de mâna iubirii peste cascada morţii şi aduşi în Ierusalimul ceresc, ca să rămânem veşnic stâlpi în templul Domnului nostru. Sub ochiul Lui şi paza Sa Clădirea se va înălţa Măreaţă, neclintită şi slăvită Cu toată strălucirea cerului împodobită.

Meditatii zilnice

C.H. Spurgeon

27 Mai

„Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.” 2 Samuel 9:13

Mefiboşet nu era o podoabă pentru masa regelui, totuşi avea un loc rezervat la dreapta lui David, fiindcă regele vedea pe faţa lui trăsăturile iubitului său Ionatan. Ca şi Mefiboşet, şi noi putem striga către împăratul Slavei: „cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?” (2 Samuel 9:8). Dar Domnul ne primeşte în părtăşie cu El, fiindcă vede pe feţele voastre o asemănare cu scumpul Său Isus. Poporul Domnului este valoros prin Altcineva. Atât de mare este dragostea Tatălui pentru singurul Său Fiu încât, de dragul Lui, a ridicat pe fraţii Săi de jos, din sărăcie şi blestem, spre părtăşie sfântă, ranguri nobile şi domenii împărăteşti. Diformităţile nu-i lipsesc de privilegii. Ologeala nu este o barieră pentru calitatea de fiu; slăbănogul este la fel de preţuit ca şi Asael, care era „iute de picioare ca o caprioară de câmp” (2 Samuel 2:18).

Dreptul nostru nu şchioapătă, deşi ar putea. Masa unui rege este o ascunzătoare nobilă pentru picioarele ologilor, şi la ospăţul Evangheliei învăţăm să ne ludăm cu infirmităţile noastre, fiindcă puterea lui Christos ne întăreşte. Totuşi, dizabilităţile pot deteriora persoanele sfinţilor prea iubiţi. Cel care prânzea la masa lui David era atât de olog încât nu a putut fugi cu regele când acesta a plecat din oraş, şi de aceea a fost vorbit de rău şi acuzat de slujitorul său, Ţiba.

Sfinţii care au o credinţă slabă şi cunoştinţe reduse vor pierde multe lucruri; ei sunt expuşi vrăjmaşului şi nu-L pot urma pe rege. Boala aceasta duce adesea la cădere. Educaţia greşită din copilărie îi face adesea pe credincioşi să cadă într-o deznădejde din care nu mai pot ieşi, iar păcatul cauzează oase rupte. Doamne, ajută-l pe olog să alerge ca o căprioară şi satură-ţi poporul cu pâine de la masa Ta!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ierusalimul Nou

Curând pe nori din Cer are să vină
Gătită chiar de Marele-Împărat
Cetatea de splendoare și lumină
Ierusalimul nou și minunat.

Oraș ceresc, de dincolo de stele
Zidit din nestemate și cleștar
O, scump oraș al visurilor mele
Ce porți în tine Sfântul Tron de Har.

În tine totdeauna-i sărbătoare
Cu-atâția îngeri, serafimi și sfinți
Scăldat e totu-n cântec și-nchinare
Sărbătorind slăvite biruinți.

Aleile cu aur sunt pavate
Clădiri de nedescris din diamant
Fenomenal, superb amenajate
Ș-atâta de plăcut și ambiant.

Ce raze dulci, ce glorie divină
Ce stări, ce melodii duhovnicești
Nu-i soare, dar e-o veșnică Lumină
Nu poți ca să te saturi să privești.

Pe Sfântul Tron cu slavă și putere
Domnește Dumnezeu Cel Glorios
E-un har și-o bucurie și-o plăcere
Iar lângă El la dreapta stă Hristos.

Coroană de-Împărat are pe frunte
Și-a Lui veșmânt e-așa strălucitor
Că-I singurul ce-a reușit să-nfrunte
Pe Diavolul. . și-a fost Biruitor.

De-aceea I s-a dat ca să domnească
Și Lui, puterea toată I s-a dat
Ca să salveze și să mântuiască
Căci s-a jertfit iar Tatăl L-a-înviat.

Mulțimi de oameni vin cu adorare
Purtați de Sfântul Duh în jurul Lui
Orașul clocotește de splendoare
Sărbătorind în cinstea Mielului.

Iar de sub Tron, tâșnește prin piață
Un râu așa frumos și cristalin
Un râu ce-nveselește și dă viață
Ce răcorește sufletul deplin.

Tot lângă Râu se află Pomul Vieții
Rodind lunar un fruct spectaculos
Împodobind decorul frumuseții
Fiind medicament miraculous.

Ierusalim, cetate minunată
Oraș sublim, superb meșteșugit
Ce stări divine voi trăi odată
Când îți voi trece pragul mult dorit.

Doresc să cânt și eu cântarea nouă
Să-mbrac acel strălucitor veșmânt
Ținând întinse mâinile-amândouă
Să mă aplec la Tronul Tău cel Sfânt.

Să fiu și eu în mijlocul mulțimii
Să mă-ntâlnesc cu miile de sfinți
Cu-arhanghelii viteji, cu serafimii
Cu prieteni și cu neamuri și părinți.

Cu toți ai mei din casă împreună
Pe-acele străzi mergând, cântând frumos
Purtând pe cap o veșnică cunună
Primită chiar din mâna lui Hristos.

Dar pân’ atunci prin valea de suspine
Trăiec mereu gândind la-acel oraș
Și-aș vrea cât mai curând s-ajung în tine
Ierusalime Sfânt, ceresc locaș.

Daniel Hozan

Isus tăcea

Motto: Isaia 53/7: „”Când a fost chinuit și asuprit, n-a
deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie
și ca o oaie mută înaintea celor care o tund: N-a deschis gura.””
Marcu 14/60-61: „”Atunci, marele preot s-a ridicat în
picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus și i-a zis: Nu
răspunzi nimic? Ce ‘mărturisesc oamenii aceștia împotriva Ta?
Isus tăcea și nu răspundea nimic.””

În Cetatea sfântă, Ierusalimul sacru,
A fost odată o judecată simulacru…
Caiafa, mare preot, era judecătorul,
Jurați, preoții de seamă și Soborul,
Iar martori erau mulți și mincinoși
Din mocirla lumii, cei mai păcătoși,
Năimiți să mintă că Cel învinuit
A căutat să strice Legea și a hulit…
Dar, la nici o acuză ce i se aducea,
Răspuns nu au primit: Isus tăcea.

Și a îndurat apoi, atâtea umilințe,
Batjocuri și ocară, și multe suferințe…
Legat la ochi, luat la palme și scuipat,
Cu spini și ghimpi a fost încununat…
Și pe lemnul crucii a fost răstignit
Dar, și pe cruce era batjocorit…
Ori, la câte umilințe a fost supus,
Isus tăcea… Și-o vorbă nu a spus.

Dar tu, creștine, tăcut-ai oare
Când te-a atins o vorbă oarecare
Nepotrivită ori cu un iz de ironie?
Sau ai răspuns pe dată, cu mânie,
Disprețuitor, cu multă răutate,
Pe care tu o socoteai dreptate
Față de un lucru atâta de mărunt?

Și ce ți-ai zis? : „L-am pus la punct
Cum merita, că fapta lui nu-i de iertat!”
Dar pare-se că repede-ai uitat
Când Salvatorul tău era bătut,
O vorbă nu a scos, ci a tăcut
Și de pe cruce i-a ierta pe toți…
Și tu, că ți-a greșit puțin, nu poți?

Asta-i porunca ce ne-a lăsat-o nouă:
„Iertați, și vi se va ierta și vouă!”
Și, dacă un om, lucrând cu răutate,
Ți-a făcut cumva o nedreptate
Ție, sau unor apropiați de-ai tăi,
Iartă-l să nu fiți doi oameni răi.

Te dor cuvintele ce ți le-a spus?
Tu amintește-ți de durerea lui Isus…
Câte ocări și hule Isus a îndurat! …
Și toate în tăcere le-a răbdat.

Așa-s cei răi, dar nu-i lua în seamă
Chiar de te urăsc și te blesteamă…
Și te judecă mereu… Și ești batjocorit…
Tu să rămâi pe drumu-ți liniștit
Și nu lua în seamă ce ți-au spus,
Ci, iartă-i cum te-a iertat Isus,
Să poți ajunge la sfârșit, când cu temei,
Hristos te judecă, nu ei!

Ioan Vasiu 

Înălțarea Domnului

De multe ori în patru zeci de zile
Mântuitorul după ce-înviase,
Să le-ntărească fințele fragile
Facându-le puternice, stabile,
La ucenicii Lui se arătase

Făcând să ardă-n inima lor dorul
Le-a dat dovezi, le-a arătat în față
Că El e Unsul și Mântuitorul
Cerescul Fiu și Răscumpărătorul
Că jertfa Lui aduce lumii viață.

Spunându-le să nu se depărteze
Ci împreună întru-n gând sublim
Să-aștepte, să se roage, să vegheze
Și-a Lui cuvinte-n inimi să păstreze
Și să rămână în Ierusalim.

Acolo vor primi făgăduința
Promisiunea Duhului de sus
Care va transforma complet ființa
Pecetluind și întărind credința
Puterea cea trimisă de Isus.

Spunându-le cum vor pleca în lume
Și vor fi martori plini de Duhul Sfânt
Cum ei pe mulți spre Cer o să-i îndrume
Vestind salvarea în Preasfântu-I Nume
Ducând credința pe întreg pământ.

Și cum stăteau sorbind învățătura
El mâna peste ei și-a ridicat
Și parcă s-a oprit din mers natura
Când El, Mesia î-și deschise gura
Și El pe-ai Săi i-a binecuvantat.

Ce Sfânt fior simțit-a fiecare
Ce clipe ireale și sublime
Deplin pătrunși de-o Sfântă cercetare
Tot muntele era în sărbătoare
Și-un nor se coborâ din înălțime.

Ei Îl priveau cu drag dar dintr-o dată
Ce taină, ce mister ne nepătruns
Privirea lor normală și curată
Îl pierde din vedere dintr-o dată
Căci norul L-a cuprins și L-a ascuns.

Și cum stăteau cu fața ridicată
Cu ochii înspre ceruri pironiți
De sus, din zarea ‘naltă și curată
Doi îngeri li se-arată dintr-o dată
Zicîndu-le: ” de ce priviți uimiți?”

”Acest Isus, ce tocmai se-nălțase
El ne-a trimis spre a vă linști
Să v-amintim ce El vă învățase:
Din Slăvile Divine și frumoase
Precum s-a dus. . așa va reveni!”

Iar ucenicii plini de bucurie
Au dus această veste-n lung și-n lat
Având în suflet o nădejde vie
Încredințați spuneau la toți să știe:
” Isus, Mântuitorul s-a-înălțat!”

Isus acum e-n Slavă și-n Lumină
Și stă la dreapta Tatălui Slăvit
În fața Lui toți îngerii se-nchină
Împodobit de-o glorie deplină
Precum Ioan in Patmos L-a zărit.

La fel Ștefan, martirul fără pată
Pe tron la drepta L-a văzut șezând. .
Curând în lumea noastră zbuciumată
Precum Te-ai dus Tu vei veni odată
O, vino scump Isuse mai curând!

Te-ai înălțat lăsându-ne doar dorul
De-aceea-n rugăciune te chemăm
Cum caută cerbul însetat izvorul
Dorim din nou să se coboare norul
Dar până-n ziua-aceea. . Te-așteptăm.

Te așteptăm ca zorii dimineața
Și-al nostru suflet strigă: Maranata!
Dar până-n ziua când dispare ceața
Și-Ți vom privi în realitate fața
Ne-ajută să veghem. . și să fim gata!

Daniel Hozan