Sloganul Învierii

S-a rupt din soare, astăzi,
Un strop de primăvară
Şi-un fir de iarbă vesel
A lunecat pe şes,
E-atâta bucurie
Şi freamăt, şi năvală…
‘Ncât lacrima cea rece
Aproape că s-a şters.

Vorbesc cu grijă muguri
Crezându-se în floare,
Copiii se frământă
Şi ei cu ale lor…
Dar undeva în mine
Se iscă o-ntrebare,
Se frânge o idee
În trupu-mi muritor.

Şi se rotesc ca-n junglă
Ideile-ntre ele,
Vibrează-n rotocoale
Vocalele sonor…
Şi-aceeaşi întrebare
Îmi sună lung în tâmple:
„Ce-nseamnă învierea
În omul muritor”?

Seminţele-s seminţe,
Se umflă-n umezeală
Şi le desface coaja
Un colte-nvingător,
Dar cum învie omul?
Cine-i desface coaja
Să iasă la lumină
Un suflet roditor?

Iar strunele-n ecouri
Au repetat aceeaşi,
Cu voce neschimbată,
Cu sunet luminos;
Că dintre-atâtea lanţuri
De moarte şi ocară
Pe om îl înviază
Iubirea lui Christos!

Din ziua săptămânii
Întâia de-nviere,
În omul din lăuntru
Schimbare s-a făcut,
Iar firul de speranţă
Tot încolţeşte-n inimi,
În sufletele care
Iubirea au crezut.

Cu ea se mişcă lumea
Şi capătă culoare,
Precum un fir de iarbă
Răsare din pământ,
Şi doar Iubirea-n oameni
Produce o schimbare
Spre-a vieţii primăvară
În noul Legământ!

Mihai Ghidora

Reclame

Anotimpuri sfinte

Cand primavara inverzeste
Cu pomii verzi, si iarba multa
Tu, spre Isus, atunci priveste,
Spre Cel ce ruga iti asculta.
E timpul pentru semanat.
Dar tu, sa semeni bucurie
In al tau suflet insetat,
Sa creasca pace, armonie. .
din albe flori, sa simti mireasma
unei vieti neprihanite
sa duci cu tine, orisiunde
ganduri frumoase, nesfarsite.

Cand, vara in caldura ei
Te copleseste dintr-o data
Cu trandafiri si porumbei…
Cu atmosfera-i parfumata,
E timpul sa iti amintesti
Ca-n fiecare zi din viata
Tu in Isus te innoiesti,
Ca florile de dimineata.

Ia un exemplu de la toamna. .
Ea sufla vanturi racoroase,
Rodeste strugurii, si lanuri
Aduce daruri pretioase…
Tu sa rodesti, tot ce-i frumos
In viata ta, sa ai belsug,
Ca viata din Isus Christos
Ca ape limpezi care curg.

Din iarna, sa atingi usor
Fulgii de nea, pufosi si reci.
Sa te gandesti la viitor,
Ca la un pod pe care treci.
Sa iei din iarna, veselia
Copiilor care alearga.
Sa fii ca ei, si azi si maine
Neprihanit, in viata-ntreaga.

Narcisa Menegazzi 

Priveşte din nou şi consacră-te

Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp…, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi?”Matei 6:30

O afirmaţie simplă rostită de Isus este întotdeauna o enigmă pentru noi dacă nu suntem şi noi simpli. Cum să fim la fel de simpli ca Isus? Primind Duhul Lui, recunoscându-L şi încrezându-ne în El, ascultând de El atunci când ne aduce Cuvântul lui Dumnezeu, viaţa ne va deveni uimitor de simplă. „Gândiţi-vă” – spune Isus – „cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi Tatăl vostru, care îmbracă iarba de pe câmp. dacă păstraţi o relaţie corectă cu El.” De fiecare dată când părtăşia noastră spirituală a slăbit, acest lucru a fost posibil din cauză că am avut obrăznicia de a crede că știm mai bine decât Isus Cristos.

Am lăsat grijile lumii să pătrundă în viaţa noastră şi am uitat acel ..cu mult mai mult” al Tatălui ceresc. „Uitaţi-vă la păsările cerului” – singurul lor scop este să asculte de principiul vieţii care esle în ele, iar Dumnezeu are grijă de ele. Isus spune că, dacă tu eşti într-o relaţie bună cu El şi asculţi de Duhul Său care este în tine, Dumnezeu va avea grijă şi de „penele” tale.„Gândiţi-vă la crinii de pe câmp” – ei cresc acolo unde sunt puşi. Mulţi dintre noi refuzăm să creştem acolo unde suntem puşi de Dumnezeu şi de aceea nu prindem rădăcini nicăieri. Isus spune că dacă ascultăm de viaţa pe care Dumnezeu a pus-o în noi. El va avea grijă de toaie celelalte lucruri.

A minţit cumva Isus Cristos? Dacă nu experimentăm acel „cu mult mai mult”, aceasta este din cauză că nu ascultam de viaţa pe care El ne-a dat-o, ne pierdem în tot felul de speculaţii confuze. Cât de mull timp am irosit necăjindu-L pe Dumnezeu cu întrebările noastre, când noi ar fi trebuit să fim absolut liberi să ne concentrăm asupra lucrării Lui? Consacrarea înseamnă a mă pune pe mine însumi necurmat deoparte pentru un singur lucru. Nu ne putem consacra o dată pentru totdeauna. Mă pun eu necurmat deoparte pentru a ţine cont de Dumnezeu în fiecare zi din viaţa mea?

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Lumina…

Lacrima dimineții iarba înviorează,
O nouă zi se arată și mă cercetează.
Curg rugi cu lacrimi cerșind eliberare,
Să vină mântuirea peste cel mic și mare.

Nădejdea alungă tristețea și mă îmbie,
Să mă uit cum curge într-una apa vie.
Și sorb din Scriptură a vieții speranță,
Că vom fi mântuiți în a iubirii substanță.

Lacrima dimineții acoperă pământul,
Soarele din raze-și împletește veșmântul.
Aruncă mantia luminii plină de căldură,
Risipește roua, precum iubirea orice ură.

Căldura blândă ce dragoste emană,
E de sorginte divină, e a vieții mană.
Trezește la viață sufletele pierdute,
Ce așteaptă cu ardoare o mână, să-i ajute.

Razele de lumină, lacrimile Lui Isus,
De orice iubire cu mult mai presus,
Spală și curăță orice urmă de păcat,
Cu sânge Sfânt, să fie omul salvat.

Lacrima dimineții, picătura iubirii,
Ne-învăluie cu mantia nemuririi.
Ale mântuirii brațe mă cuprind duios,
Și aud glasul dulce, al Lui Hristos:

– Nu te-înspăimânta când valul mare vine.
Nu te teme, Eu sunt și voi fi mereu cu tine!
Îți păzesc piciorul de orice fel de cădere,
De asculți și faci întotdeauna a Mea vrere.

Dan Viorica

Murim… ca mâine

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, -atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Magda Isanos

El te va îmbrăca

“Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?” (Matei 6.30)

Îmbrăcămintea costa mult, şi credincioşii mai săraci sunt uneori îngrijoraţi cu ce şi-ar putea face rost de un costum nou. Pingelele s-au subţiat; cu ce să ia încălţăminte nouă? O, cu câtă grijă Tatăl nostru a luat parte la această îngrijorare. El îmbracă iarba de pe câmp cu o strălucire care întrece pe aceea a lui Solomon; nu-i va îmbrăca El oare pe proprii Săi copii? Desigur ca da. Se vor vedea multe petece şi ţesături pe hainele noastre, dar le vom putea îmbrăca.

Un sărman slujitor, îşi avea hainele atâta de uzate, că nu mai puteau fi cârpite; dar el era în slujba Domnului şi aştepta ca Stăpânul său să-i facă rost de altele. Autorul acestor pagini a fost din întâmplare rugat să ia cuvântul în adunare, în locul acestuia, şi Domnul îi trimise gândul să facă o strângere de ajutoare pentru el. Şi astfel îşi primi costumul. Câte cazuri am văzut când slujitorii lui Dumnezeu au recunoscut ca Stăpânul lor ştie sa Se îngrijească de îmbrăcămintea lor. Acela care a hotărât ca omul – ca urmare a păcatului – să poarte îmbrăcăminte, li le-a şi pregătit în îndurarea Lui; şi hainele cu care El i-a îmbrăcat pe primii noştri părinţi erau, desigur, cu mult superioare acelora lucrate de ei înşişi

Charles Spurgeon

Primavara mea

Primăvară primăvară,oare cand te voi zări?
Când in piept a ta  mireasma minunata voi simti?….
*
Cat astept sa treaca iarna, frigul ce l-am indurat
Florile sale de gheața, ce de gheață m-au lăsat
Cerul mohorât si palid fara soarele frumos
Nori de plumb ce-nchid zenitul, sigiland-ul nemilos.
O natura inghețata, prinsa ca-n perdea de frig
Geru-nțepator ce adesea nu te lasa sa respiri
Ploaia rece, ca de gheața, ziua scurta, ca un vis
Noaptea lunga, fara luna, bezna grea, de nedescris
Dimineața mohorâtă, prea tarziu parca venind
Ale serii  umbre sumbre ce prea repede se-ntind
Crivățul ce biciuiește fața mea necontenit
Mici săgeti ce fara mila vin in trupul meu sfrijit;
Grindina necruțatoare, cu putere ropotind
Si din fața si din spate si din laturi greu lovind.
Câmpul mort, fara de viata, fara gâze, fara flori
Crângul fara pasarele, fara de privighetori.
Râurile inghețate mute fara clipocit
Timpul ce nu-si face cursul, care parca s-a oprit
O tacere nemiloasa peste suflet apasand
Umbre grele de tristete peste inima lasând.
Doar un sâmbur de speranta ca intâiul ghiocel
Incolteste la viata, ca un dor zburând spre cer
Si o ruga se inalța catre Tatal meu slavit
Care sta mai sus de zare, sus pe tronul stralucit:
-Ada Doamne primăvara ce atât am așteptat
Ca sa uit de gerul groaznic ce atât am îndurat
Fă pe bolta sa răsara soarele stralucitor
Ce natura incalzeste pe un cer fara de nori
Ada Doamne la viata tot ce odata a fost mort
Caci de spui Tu, ia fiinta, toate-n viata se intorc
Fă sa înverzeasca iarba, campul verde in culori
Sa se umple de splendoare, cu parfum de mii de flori
Cu furnici muncind in cete, fluturi sute si bondari
Cu albine-n roiuri multe zumzăind dupa nectar
Cu pârâuri ce curg line, cu privighetori cantand
Si cu mii de pasarele ciripind vesel in crang
Fă copacii sa-nfloreasca, pomii sa se-mbrace-n flori
Ca pentru o nunt-aleasa in ținut de sarbatori
Fă sa simt in piept mireasma minunatei primaveri
Cu a sa lumina calda, cu-adieri de mângâieri
Fă ca soarele pe ceruri să ramana pururea
Sa n-apuna niciodata peste primavara mea!

Emanuel Hasan

Creator divin

Doamne, câtă frumusețe este-n tot ce ai creat,
Ce splendoare, frumusețe, totul este minunat.
Munți și dealuri, văi întinse, flori cu colorit frumos,
Iarba verde mătăsoasă așternută-n covor gros.

Natura cu a ei culoare, câmpu`împodobit cu flori,
Ape limpezi de izvoare, frumuseți ce-ți dau fiori.
Toate le-ai creat, o, Doamne, într-un mod miraculos,
Tu ești unic în lucrare, Domn măreț, sfânt, glorios.

Ai creat cerul, splendoarea, raiul sfânt, desăvârșit,
Sus în cerul Tău, o, Doamne, locaș sfânt ai pregătit.
Îmbrăcat cu pietre scumpe, cu porți de mărgăritar,
Străzi de aur luminoase, strălucesc măreț, ce har.

Frumuseți ce `ncântă ochiul, toate sunt de nedescris,
Doamne câtă frumusețe,totul e măreț, de vis.
Totul este-n armonie Creatorule ceresc,
Slavă, laudă numai Ție, toate Te mărturisesc.
Amin

Ica Drăgoi

El te va îmbrăca

“Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?” (Matei 6.30)

Îmbrăcămintea costa mult, şi credincioşii mai săraci sunt uneori îngrijoraţi cu ce şi-ar putea face rost de un costum nou. Pingelele s-au subţiat; cu ce să ia încălţăminte nouă? O, cu câtă grijă Tatăl nostru a luat parte la această îngrijorare. El îmbracă iarba de pe câmp cu o strălucire care întrece pe aceea a lui Solomon; nu-i va îmbrăca El oare pe proprii Săi copii? Desigur ca da. Se vor vedea multe petece şi ţesături pe hainele noastre, dar le vom putea îmbrăca.

Un sărman slujitor, îşi avea hainele atâta de uzate, că nu mai puteau fi cârpite; dar el era în slujba Domnului şi aştepta ca Stăpânul său să-i facă rost de altele. Autorul acestor pagini a fost din întâmplare rugat să ia cuvântul în adunare, în locul acestuia, şi Domnul îi trimise gândul să facă o strângere de ajutoare pentru el. Şi astfel îşi primi costumul. Câte cazuri am văzut când slujitorii lui Dumnezeu au recunoscut ca Stăpânul lor ştie sa Se îngrijească de îmbrăcămintea lor. Acela care a hotărât ca omul – ca urmare a păcatului – să poarte îmbrăcăminte, li le-a şi pregătit în îndurarea Lui; şi hainele cu care El i-a îmbrăcat pe primii noştri părinţi erau, desigur, cu mult superioare acelora lucrate de ei înşişi.

Charles Spurgeon

Abia atunci…

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.

S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când  au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţă să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: „Iartă!”
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles…

Sanja Cristea Tiberian