Poate că mâine…

Se poate că mâine mi-e ziua mai bună,
Sau viața-și urmează al ei curs firesc
Și, chiar de nu-s nori vestitori de furtună,
Cu ziua de mâine eu nu mă fălesc.

Și poate că mâine-i o zi de-ndurare,
O șansă – s-o iau de la capăt – mi-e dată,
O ușă deschisă aduce-o-ndreptare
Și-mi apără Domnul o cauză uitată.

Sau poate că mâine e cea mai din urmă,
O zi ce de-ai mei mult iubiți mă desparte,
Iar dacă, atunci, zborul lin mi se curmă,
De ce moștenire avea-voi eu parte?

Ori poate că mâine e altfel ca restul,
Cum nici nu mi-ar trece vreodată prin gând
Și, vreau sau nu vreau, credința-și dă testul,
Iar hrana voi lua-o cu lacrimi, plângând.

Dar… poate că mâine al meu nu mai vine
Și-o mie de planuri îmi fac în zadar,
Eu azi chibzuit să trăiesc se cuvine,
De fi-va vreun mâine, acela-i un dar!

Olivia Pocol 

24 Octombrie

„Se udă copacii Domnului.” Psalmi 104:16

Fără apă, copacul nu rodeşte şi nu există. Vitalitatea este esenţială pentru creştin. Trebuie să existe viaţă – un principiu vital insuflat de Duhul Sfânt, altfel nu suntem copacii Domnului. Numele de creştin este un lucru mort. Trebuie să fim umpluţi cu spiritul vieţii divine. Viaţa aceasta este tainică. Noi nu înţelegem circulaţia sevei, prin ce forţă se înalţă, şi cu ce putere coboară din nou. Şi viaţa din lăuntrul nostru este o taină sfântă. Naşterea din nou este îndeplinită de Duhul Sfânt, care intră în credincios şi devine viaţa lui. Această viaţă divină se hrăneşte din trupul şi sângele lui Christos şi este susţinută prin hrană divină, dar cine ar putea să ne spună de unde vine şi unde se duce?

Ce lucru tainic este seva! Rădăcinile caută în pământ, dar nu putem vedea cum extrag substanţele şi cum transformă mineralul în vegetal. Această lucrare are loc în întuneric. Rădăcina noastră este Christos Isus, şi viaţa noastră este ascunsă în El. Acesta este secretul Domnului. Sursa primară de viaţă a creştinului este secretă ca viaţa însăşi. Ce activitate permanentă are seva unui cedru! Înăuntrul creştinului, viaţa divină este întotdeauna plină de energie – nu rodeşte întotdeauna, dar lucrează mereu.

Darurile credinciosului nu sunt în continuă mişcare, dar viaţa nu încetează nici o clipă să palpite în lăuntrul lui. El nu lucrează întotdeauna pentru Dumnezeu, dar inima lui trăieşte întotdeauna pentru El. După cum seva se arată în frunze și fructe, la fel trebuie să se întâmple cu un creştin adevărat. Darurile lui se arată în umblarea şi vorbirea lui. Dacă vorbeşti cu el, nu se poate abţine să nu vorbească despre Isus. Dacă îi observi acţiunile, vei vedea că a fost cu Isus. Are atât de multă sevă încât purtarea şi vorbirea lui sunt pline de viaţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Obiceiuri sfinte

Mă deprind s-alerg întruna către cer, neobosit!
Mă deprind să-L văd pe Isus în cel slab și părăsit
Mă deprind să fiu în lipsuri și în bogății la fel
Mă deprind ca să port crucea, să am chipul ca și El.

Mă deprind să gust bucate tot mai tari din mâna Sa
Ca să am puteri destule și în vânt și-n noaptea grea
Căci un prunc aș fi atunci când doar lapte-aș folosi
Nu aș crește în statură de cu el m-aș tot hrăni.

Mă deprind să joc la oaste după sfinte rânduieli
Să trăiesc tot adevărul neatins, fără tocmeli
Mă deprind ca să Te laud de acum, din neam în neam,
Pentru ce mi-ai dat, Isuse, dar și pentru ce nu am!

Imi deprind și mintea, Doamne, ca să vadă calea Ta
Să deosebească-ntruna binele de calea rea
Îmi deprind deci azi gândirea prin dese-ntrebuințări
Să-nțeleg tot ce e bine, întărit de-ncredințări.

Mă deprind să îmi formez obiceiuri sănătoase
Trupul să mi-l țin în frâu și să-i dau hrană mănoasă
Mă deprind ca să ajung cel dintâi în fapte bune
Doamne, sfinte obiceiuri în a mea inimă pune!

Căci nu pot să duc războiul fără sfântă disciplină
De aceea, dragă Tată, te rog, dă-mi puteri, lumină!
N-aș putea să fac acestea fără ajutorul Tău,
Căci Tu îmi deprinzi în luptă mâinile, sufletul meu!

Fă-mă, Doamne, o lumină, sfânt, mereu disciplinat
Cugetul să-mi fie-ntruna curățit și transformat
Dă-mi puteri sa port în gându-mi gândul care-a fost în Tin’
Lupta mea, pe a Ta cale, după rânduieli s-o țin!

Filipeni 4:11-13
„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

Camelia Stîngaciu 

15 Octombrie

„ Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Ioan 21:12

Prin aceste cuvinte, credinciosul este invitat la o apropiere sfântă de Isus. „Veniţi de prânziţi” implică aceeaşi masă şi aceeaşi hrană; da, şi uneori înseamnă să stai faţă în faţă şi să-ţi sprijini fruntea de pieptul Mântuitorului. Înseamnă să fii pus în sala de ospăţ, unde flutură steagul dragostei. „Veniţi de prânziţi” ne oferă o viziune a unirii cu Christos, fiindcă singura hrană pe care o putem ospăta cu Isus este Isus însuşi. O, ce uniune este aceasta! Este o adâncime pe care raţiunea nu o poate pătrunde, aceea că ne hrănim cu Isus. „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el” (loan Ip56). Este şi o invitaţie la părtăşie cu sfinţii. Creştinii pot să se deosebească într-o varietate de puncte, au acelaşi apetit spiritual. Dacă nu putem simţi cu toţii la fel, putem să ne hrănim la fel cu Pâinea Vieţii care ne-a fost trimisă din cer.

La masa părtăşiei cu Isus, suntem uniţi într-o singură pâine şi un singur pahar. Odată cu paharul care trece de la unul la altul, unitatea şi dragostea trec dintr-o inimă într-alta. Apropie-te de Isus, şi vei vedea că eşti tot mai legat spiritual de cei care sunt ca tine, hrăniţi de aceeaşi mană cerească. Dacă suntem mai aproape de Isus, suntem mai aproape unii de alţii. în cuvintele acestea vedem izvorul puterii pentru orice creştin. Să priveşti la Christos înseamnă să trăieşti, dar puterea de a-L sluji vine de la „veniţi de prânziţi”.

Lucrăm sub multe slăbiciuni inutile, fiindcă neglijăm acest precept al învăţătorului. Nici unul din noi nu are nevoie de o dietă săracă în calorii; din contră, trebuie să. ne îngrăşăm cu grăsimea şi măduva Evangheliei, ca să adunăm putere din ea şi să folosim orice putere în slujba Mântuitorului. De aceea, dacă vreţi să realizaţi apropierea de Isus, uniunea cu Isus, dragostea pentru poporul Său şi puterea de la Isus, „veniţi de prânziţi” cu El prin credinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

5 Octombrie

„El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” 1 Împăraţi 19:8

Toată puterea pe care ne-o dă Dumnezeul nostru este destinată slujirii, nu distracţiei sau laudei. Când proorocul Ilie a găsit turta coaptă pe cărbuni şi ulciorul de apă la capul lui în timp ce zăcea sub ienupăr, el nu era un nobil care se odihnea la umbră după bunul lui plac; dimpotrivă. El era însărcinat să meargă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi cu puterea acestei mâncări, călătorind spre Horeb, muntele lui Dumnezeu. Când învăţătorul şi-a invitat ucenicii „veniţi de prânziţi” (loan 21:12), a spus lui Petru după terminarea prânzului: „Paşte oile Mele” (vers. 16-17). Mai târziu a spus: „Vino după Mine” (vers. 19).

Această chemare este adevărată şi în privinţa noastră. Mâncăm pâinea cerului ca să ne întărim puterea în slujba învăţătorului. Venim la Paşte şi mâncăm Mielul Pascal cu hainele încinse şi toiagul în mână, gata să pornim la drum imediat după ce ne-am potolit foamea. Unii creştini vor să trăiască în Christos, dar nu sunt atât de ambiţioşi încât să trăiască pentru Christos. Pământul trebuie să fie o pregătire pentru cer, şi cerul este locul în care sfinţii se ospătează cel mai mult şi lucrează cel mai mult. Ei stau la masa Domnului, şi slujesc zi şi noapte în templul Său. Ei mănâncă hrană cerească şi fac o slujbă desăvârşită. Credinciosule, prin puterea pe care o câştigi zilnic de la Christos, lucrează pentru El. Unii dintre noi au multe de învăţat în privinţa modalităţii de acordare a harului Său.

Noi nu trebuie să ţinem pentru noi grăunţele preţioase ale adevărului, aşa cum ţineau mumiile egiptene grâul timp de secole, fără să le oferim posibilitatea de a încolţi. Trebuie să îl semănăm şi să îl udăm. De ce trimite Domnul ploaie peste pământul însetat şi ne dă soare? Nu face acest lucru pentru ca pământul să-şi dea roadă lui pentru hrana omului? Chiar aşa, Domnul hrăneşte şi răcoreşte sufletele noastre ca să ne putem folosi puterea în propovăduirea slavei Lui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

La masa Mea

Ioan 6:55…
„Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.”

Luați din masa Mea nu doar la cină,
Mâncați din trupul Meu, vă săturați,
Purtați-Mi jugul pe cărări sublime,
Și sângele, și sângele-Mi gustați…

Luați din masa Mea nu doar odată,
Ci zi de zi mâncați din trupul Meu,
Să creșteți tari, nesfărâmați de soartă
Și renăscuți copii din Dumnezeu.

Luați din masa Mea și dați la alții,
În fruntea gloriei stă sângele-Mi vărsat,
Eu sunt Christosul răstignit odată
Pentru iertarea lumii înviat.

Luați din masa Mea s-aveți iertare,
Mâncați-Mi jertfa și vă săturați,
Purtați-Mi jugu-n pace și răbdare
Și sângele… și sângele-Mi gustați.

Mihai Ghidora 

25 August

„Rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.” Cântarea Cântărilor ?

Credinţa, în Scriptură, vorbeşte tuturor simţurilor. Ea este privire: „întoarceti-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi” (Isaia 45:22). Ea este auzire: „ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi” (Isaia 55:3). Credinţa este miros: „smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8); „mirodeniile tale au un miros plăcut” (Cânt. 1:3). Credinţa este o atingere spirituală. Prin credinţa aceasta, femeia a venit şi s-a atins de poala veşmintelor lui Isus, şi prin credinţa aceasta ajungem şi noi la cuvântul vieţii. Credinţa este egală cu gustul spiritului. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmi .119:103). Isus a spus: „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă” (loan 6:53).

Această gustare a credinţei este una dintre cele mai grele operaţii. Una din primele performanţe ale credinţei este auzirea. Auzim vocea Domnului, nu doar cu urechea exterioară, ci cu urechea dinăuntru. Auzim Cuvântul Domnului, şi credem că este aşa. Aceasta este auzirea credinţei. Apoi minţile noastre privesc adevărul aşa cum ne este prezentat; acest lucru înseamnă că îl înţelegem, îi percepem implicaţiile. Aceasta este vederea credinţei. Apoi îi descoperim valoarea. Începem să îl admirăm, şi aflăm cât este de înmiresmat. Acesta este mirosul credinţei. Apoi ne însuşim îndurările care sunt pregătite pentru noi în Christos; aceasta este atingerea credinţei.

De aici urmează roadele – pacea, desfătarea, şi părtăşia – care sunt gustul credinţei. Oricare din aceste acţiuni ale credinţei este salvatoare. Să auzi vocea lui Christos ca vocea lui Dumnezeu în suflet ne mântuieşte, dar ceea ce ne oferă desfătare adevărată este faptul de a-L gusta pe Christos, de a-L primi în noi, şi de a-L face, prin înţelegere spirituală a valorii Sale, hrană pentru sufletele noastre. Atunci ne aşezăm „cu aşa drag… la umbra lui” (Cânt. 2:3) şi „rodul lui este dulce pentru cerul gurii” noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 Februarie

„Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui. ” 2 împăraţi 25:30

Ioiachin nu a ieşit din palatul regelui cu merinde pentru câteva luni; hrana i-a fost asigurată ca o pensie zilnică. Aceasta este şi poziţia în care se află poporul lui Dumnezeu. Hrana zilnică este singura necesitate. Nu avem nevoie de provizii; ziua de mâine nu a venit încă şi nevoile ei ne sunt necunoscute. Setea de care vom suferi în iunie nu poate fi potolită din februarie, fiindcă nu o simţim încă. Dacă avem destul pentru ziua de astăzi, nu suntem în nevoie.

Nu ne putem bucura de mai mult. Nu putem mânca, bea sau îmbrăca mai mult decât pentru o zi. Surplusul ne îngrijorează, fiindcă trebuie să-l depozităm şi să-l ferim de hoţi. Un băţ găsit pe cărare îl ajută pe călător, dar o sarcină de lemne este o povară grea. Să ai destul este mai bine decât să ai parte de un ospăţ, fiindcă nu te poţi bucura de mai mult. Nu ar trebui să aşteptăm mai mult; lăcomia este nerecunoştinţa. Când Tatăl nu ne dă mai mult, trebuie să fim mulţumiţi cu cele necesare zilei de azi. Cazul lui Ioiachin este şi al nostru. Avem o porţie zilnică asigurată de Rege. Este o porţie îndestulătoare şi continuă. Avem destule motive să fim mulţumitori.

Iubite creştin, în materie de har, ai nevoie de o porţie zilnică. Singur nu ai rezerve de putere. Zi de zi, trebuie să cauţi ajutorul de sus. Este foarte plăcut să primeşti asigurarea că ai pregătită o porţie zilnică. Prin Evanghelie, prin lucrare, prin meditaţie, în rugăciune şi în părtăşie cu Dumnezeu, îţi reînnoieşti puterile. Prin Isus îţi sunt pregătite toate lucrurile de Care ai nevoie. Bucură-te deci de această binecuvântare. Nu pleca niciodată flămând atâta timp cât pâinea zilnică a harului te așteaptă pe masa îndurării.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Fiului risipitor

Încă hălădui departe de casă,
Îţi sunt de ajuns ale lumii fărâme?
E hrană-n belşug la Tata, ‎la masă,
Aştepţi de la cei ce pot doar să râme?

Încă te poartă himere departe,
‎Nu vezi cum sufletul vor să-ţi străpungă?
‎Golită ţi-e punga, paharele-s sparte,
Perfid sărăcia amicii ţi-alungă.

Nu te-a ajuns încă dorul de Tata?
Flămând şi-nsetat alergi în neştire,
Tu tot nu-nţelegi ce cumplită e plata …
Nici chiar la roşcove nu-ţi vii în fire?

‎Te chinuie dorul, de ce mai aştepţi?
Ai Tată bogat, dar te târâi în zdrenţe;
‎Şi argaţii-s sătui … tu când te deştepţi?
Încă mai vrei să salvezi aparenţe‎?

Revino la Tata şi fii fără teamă,
Ştii drumu-napoi de vrei să te-ntorci,
El încă te-aşteaptă, de când te tot cheamă!
De ce-ai mai rămâne doar slugă la porci?

“Și-a venit în fire și a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!” Luca 15: 17

Olivia Pocol 

Potop de har

Pe nesimțite viața ni se scurge
Participând cu toții în galop
La colectiva cursă ce decurge. .
Traseu ce orice om îl va parcurge
Dar neavând cu toți același scop.

Trăim în lumea asta minunată
Cu-atâtea frumuseți de nedescris
De ai și o familie-așezată
Dacă mai ai o mamă și un tată
E har, în dreptul tău acuma scris.

De ai puterea să le faci pe toate
Din zori de zi și până pe-nserat
De te-ai trezit din somn cu sănătate
De-ai hrană să mănânci pe săturate
Ai parte de un har considerat.

Noi n-am adus nimic aici în lume
La fel vom și pleca. . fără nimic
Averi și case, firme și renume
În fața morții nu-s măcar nici glume
Atunci descoperi cât poți fi de mic.

Dacă alergi în lumea asta mare
Să te îmbogățești, să fii în top. .
Mândria și dorința de-nălțare
Au dus atâția oameni la pierzare
Căci au ales greșit al vieții scop.

Să știi că n-ai venit la întâmplare,
Că goana după faimă e-n zadar,
Că Dumnezeul Veșinic, Bun și Mare
Te-a rânduit să fii aici sub soare.
Să contemplezi aceasta-i mare har.

Să realizezi că viața se termină
Că nu trăiești mai mult decât ți-e scris
Dar dincolo de bolta cea senină
E-o veșnică Cetate de Lumină
Și viața cea de veci în Paradis.

Da, lumea cu-al ei iureș ne consumă
Iar mulți de cele sfinte n-au habar
Nu știu că noi nu suntem numai humă
C-am fost creați și ființa noastră-însumă
Și-a Lui suflare, ce-i al veții dar.

E-un dar din Cer, să poți să ai suflare
E-un har ca să trăiești când alții mor
Iar prin credință ființa muritoare
Să poată trece-n viața viitoare
Refigurată de Mântuitor.

Cu-n suflet murdărit cu câte toate
Nu poți intra în Veșicul Palat
Isus Hristos e-Acela care poate
Să spele și să ierte de păcate
Prin sângele Lui Sfânt ce l-a vărsat.

Chiar dacă-atâtea planuri eșuează
Destinul vieții tale nu-i ratat
Deși atâtea voci dezinformează
Un singur lucru-i sigur și contează
Potop de har Isus Hristos ți-a dat.

Ne confruntăm cu multe situații
Și negre știri din ce în ce apar
Incendii, pandemie, inundații
Bacterii, molimi, viruși, malformații
Întreaga lume parcă-i un focar.

Politica nedreaptă ne insultă
Iar sodomiții se răscoală iar
Copiii noștrii nu ne prea ascultă
Și-avem nevoie de răbdare multă
O Doamne bun, trimite-ne-al Tău har.

Pe nesimțite viața se prelinge
Iar într-o zi aici se va sfârși
Cu-atâtea lucruri lumea ne încinge
Dar fericit e-acel care învinge
Crescînd din har în har în orice zi.

Când vom intra pe porțile Cetății
Pășind pe străzi de aur și cleștar
Simțind deplin prezența Trinității
Profund recunoscând Divinității
Că n-am răbdat atâtea în zadar.

Dar până-n ziua-ceea minunată
Pe care-o așteptăm cu-atâta dor
Prin lumea asta deteriorată
Te rog, din Cerul Sfânt, iubite Tată
Ne dă potop de har și ajutor.

Daniel Hozan