Izbavirea

Cand talazurile-ncearca barca vietii s-o scufunde,
Si cand soarele prin nouri nu mai poate a patrunde,
Cand speranta se destrama, sa-ti ridici spre El privirea,
Spre Acela, care poate, sa-ti aduca izbavirea.

Poate nu-ntelegi lucrarea ce ciudat o desfasoara,
Dar El n-a promis ca viata pe pamant va fi usoara;
Insa, nu va fi furtuna care ar putea vreodata,
Sa opreasca Salvatorul pan’ la tine sa strabata.

Chiar acum, cand lupti cu valul ce-ameninta sa te-inece,
El ridica stavilarul peste care nu va trece,
Caci a pus hotar durerii ce-i ingaduita-n viata,
Si ea nu-i decat o punte spre-nsorita dimineata.

Nu te indoi acuma, geana zorilor mijeste,
E aproape rasaritul, orizontul se zareste;
Are ganduri de nadejde, garantat ti-e viitorul
Iti intinde mana, iata-L, e Isus, Izbavitorul.

„Binecuvantat sa fie Domnul, care zilnic ne poarta povara, Dumnezeu, mantuirea noastra. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbavirilor, si Domnul, Dumnezeu, ne poate scapa de moarte.” Psalm 68:19,20.

Anca Winter

Nu suntem cine am fost

Nu suntem cine am fost
Pășit-am într-un nou hotar
Demult, când am găsit un rost
Și un ceresc mărgăritar.

Trăiam, atunci, ca pierduți
Rătăcind prin seci teorii
Cu vanitate eram umpluți
Speranțe nu puteau înflori.

Eram înclinați spre glie,
Credeam că-n ea vom sfârși
Era o falsă veselie
Din care nu puteam ieși.

O zi trecea, alta venea
Noi? Tot în adormire
Lăuntrul nu putea vedea
Un Cer, o moștenire.

Așa a fost până-ntr-o zi
Când a venit minunea
Și-am început a ne trezi
Să-nvingem slăbiciunea.

Mesajul care ne-a pătruns
Adus-a transformare
N-a fost un pământesc răspuns
Ci-o tainică lucrare…

Și-am înțeles că mai presus
De tot ce e tăciune
E lumea fără de apus
Și fără uscăciune.

Trecutu-acum e îngropat
Ce-am fost nu mai suntem
E-n noi un dor înaripat
Spre Medicul Suprem.

Lumina vieții ne-a cuprins
Cărarea s-o distingem
Spre spațiul infinit, distins
În lupte să învingem.

Nu suntem cine am fost
Se vede-n orice stare
Găsim în Fiul adăpost
La El avem intrare.

Ce diferență! Ce schimbări
Trăim de-o vreme-ncoace
Acum mai facem și plimbări
Pe unde-i veșnic pace.

George Cornici

Duhul Sfânt al Iubirii

Arhanghelul pune rugăciuni pe Altar,
Iar Duhul Domnului  pornește spre Hotar,
În limbi strălucitoare s-a și  împărțit;
Dar Bunătatea Domnului nu s-a sfârșit!

Domnul a urnit norii cei grei de ploaie,
Ploaia timpurie pământul înmoaie,
Ploaia târzie a udat deja câmpii;
Rămâne Dragostea Celui din Veșnicii!

Cât timp, în duh și adevăr, ai un altar,
Duhul Domnului va coborî din Hotar,
Va coborî și  sub formă de limbi de foc;
Dragostea Domnului, Stâncă, ea stă pe loc.

Floare însetată, mai strigă către cer!
Doar Domnul mângâie când plânge Israel,
A fost turnată deja ploaia târzie;
Domnul este Izvorul de apă vie!

Floare din Răsărit și Floare din Apus,
Mai știi cuvântul ce Domnul ți l-a spus?
Dacă cerul și pământul se vor schimba,
Dar Duhul Sfânt al Iubirii se va păstra!

Arancutean Eliza 

Definiția Învierii

Referințe
Învierea este al iubirii însemn
Cu literele morții săpate pe-un lemn,
Funestul sfârșit al adamicei firi
Și începutul celest al unei noi omenirii!

Învierea e bobul de grâu ce-a murit,
În sute și mii de spice rodit!
Ea-i ghiocelul ieșit din noroi
S-alunge tristețea și iarna din noi.

Învierea e leacul din sânge și răni
Cu care străbați a văzduhului vămi,
Ecou peste veacuri, mirific izvor,
E singura șansă a celor ce mor!

E dulcea speranță în nopți de coșmar
Când patul dogoare de-al bolii pojar,
Semnal de trompetă și cor îngeresc
Când viii și morții în văzduh se-ntâlnesc.

Învierea rămâne discursul rostit
Prin Logosul veșnic din ceruri venit
În trupul terestru ca noi fu la fel…
C-apoi să ne facă pe noi ca și El!

E legea de viață de Duh și de har
Ce-n timp și în spațiu nu are hotar;
Nu poți s-o cuprinzi dar poți s-o primești
Ca-n viață și-n moarte să știi cine ești!

Există un hotar

Referințe

Există un hotar între cer și pământ,
Există un hotar între jale si cânt.
Există un hotar între vorbe seci și Cuvânt,
Între duhuri există un singur Duh Sfânt.

Există un hotar între lege și har,
Există un hotar între merit si dar.
Există un hotar între veghe si somn,
Între domnii cei mulți doar Unul e Domn!

Exista un hotar între apă si sânge,
Există un hotar intre-a râde și-a plânge.
Există un hotar între lună și soare,
Între mări,doar una-i Marea cea mare .

Există un hotar între stâlp de foc și de nor,
Există un hotar între speranță și dor.
Există un hotar între viață și moarte,
Între cărți,există o singură Carte.

Există un hotar între credință și faptă,
Există un hotar între strigăt si vorba  în șoaptă.
Există un hotar între munte si vale,
Între căi, există o singură Cale.

Există un hotar intre ziuă si noapte,
Există un hotar între poamele verzi și poamele coapte.
Există un hotar între sărbătoare și-ajun,
Între păstorii de turme,doar Unu-i Păstorul cel bun.

Există un hotar…dar,dacă-i hotar
De ce îl schimbați iar si iar?
De ce mereu căutați
Hotarul,din locul lui să mutați?

De ce mereu încercați
Grâul cu pleava s-amestecați?
De ce doriți să faceti din alb  gri
Și din verde să faceți culoarea kaki?

Deci vă rog,vă implor nu – ncercați
Hotarul cel vechi să mutați
Căci dacă hotarul  schimbați
Nu veți înșela ci veți fi înșelați!

La poarta Mărginirii

Răstălmăcind în minte veșnicul Hotar,
Cu sufletul desculț, alerg prin spini și ploaie…
Nu Te-am găsit nici în icoana din odaie
Și nici în lumânarea-aprinsă de pe-altar;
Iar focul soarelui apune-n lacrimi iar.

O, de-aș putea să văd prin Poarta Mărginirii
Aripile de serafimi ce Te ascund,
Aș reuși măcar cu gândul să pătrund
În Sfânta Sfintelor, în Cortul Fericirii…
În Casa pregătită-n cinstea Nemuririi!

Dar care-i, Doamne, scara spre Eternii Zori?
Că nu-i niciunde treapta ce dă biruință
În fața munților de griji și necredință
Pe cărăruia-ngustă cu furtuni și nori;
Și mă cuprind în îndoială vechi fiori.

Am obosit să-mi caut steaua printre stele…
Mai dă-mi un gând să pot să mă ridic,
Să înțeleg că Tu ești Tot și eu nimic.
Să trec de poarta îngustimii minții mele,
De slovele ce mă coboară-n iad cu ele!

La Poarta Mărginirii astăzi m-ai adus,
Când sufletu-mi desculț fugea prin spini și ploaie…
Iar jalea rugăciunii-amare din odaie
Mi-ai tălmăcit-o-n Harul salvator de Sus;
Că-n Tine, Doamne, soarele nu are-apus!

Și m-ai găsit…
Și Te-am găsit, Isus…

Mănescu Mihaela

Există un hotar…

Există un hotar
Între noapte şi zi…
Între viaţă şi moarte
Între-a fi şi-a nu fi…

Un hotar defineşte
Ce-i surâs sau oftat…
Ce-i iubire sau ură,
Ce mai ştim…ce-am uitat…

Există un hotar
Între cer şi pământ,
Între zbor şi cădere,
Între hulă şi cânt…

Un hotar defineşte
Cine suntem…ce-am fost
Dar în noi stă puterea
Să dăm vieţii un rost!

Maria Luca

Cu Tine mână-n mână

Dacă aş pierde speranţa, m-aş pierde şi eu,
Un biet peregrin, căzut în declin,
Aş rătăci pe cărări neştiute,
Urmărind idealuri pierdute…
În neguri de timp, aş mai găsi un răstimp,
Aş căuta în zadar un ceva
Şi poate, mi-aş da întâietate,
M-aş învârti într-un cerc invizibil,
Sperând că într-o zi,
Limanul să fie tangibil,
Aş întreba iar şi iar, la margini de hotar,
Într-un abstract monolog:
De ce? De ce sunt doar un epilog?
Iar pasul meu obosit, s-ar opri în sfârşit,
Undeva între lumi, aşteptând…
Dacă aş pierde speranţa,
M-aş pierde chiar eu, şi-ntr-un zvâcnet absurd,
În ecou mut şi surd,
Mi-aş ascunde fiinţa de tină,
Într-o lume ostilă, străină
Şi ca o glumă, s-ar mai stinge un vis,
Ţintuit, condamnat şi proscris…
Dar eu, cu credinţă în suflet mereu,
Continui să lupt, nu mă las, nu abdic
Şi-atunci când cad, mă ridic,
Pentru că am un Dumnezeu
Şi-un Duh Preasfânt,
Ce mă ghidează pe pământ
Şi-apoi, Domnul Isus,
Îmi spune, să privesc mereu în sus,
Căci doar aşa, voi primi biruinţă,
Prin speranţă, credinţă.
Doamne! Îţi spun cu tărie,
Că nu am să mă las,
Ma agăţ de cer, de veşnicie,
Cu tot ce sunt, un pumn de tină
Şi văd şi simt, cum mă înalţ,
Cu Tine mână-n mână,
Păşind în spaţii de Lumină!

 Barcelona-Lucica Boltasu

Cei mai bogați…

Lăuntrul lor e plin de pace
Chiar dacă-n bancă nu au cont
Să meargă spre Canaan le place
Știu ce-a făcut Pilat din Pont.
Belșugul harului pătrunde
În tot lăuntrul transformat
În Domnul lor se pot ascunde
Căci El i-a binecuvântat.

Pe masă pâinea nu lipsește
Dovadă că Hambaru-i plin,
Că El, Stăpânul se-ngrijește
Să-mbrace veșnicul destin
Trăiesc un fel de bogăție
Ce n-au trăit-o în trecut
Când nu credeau în profeție
Și nu-L aveau pe El ca scut.

Lumina ce-a cuprins ființa
Le-aduce, zilnic, bucurii
E cucerită neștiința
Ei sunt bogați și-n mărturii
Spunând la alții de-o speranță
Ce penetrează-ntregul Cer
Accentuează o nuanță
Cu legături în caracter.

Pe drum repere sunt o mie
Să nu pășească spre abis
Sunt tari când vine-o tragedie
Prmesc, cu drag, ce-a fost trimis
Când melodii trimit spre Slavă
Pe fața lor lumini răsar
N-amestecă argint cu pleavă,
Din lacrimi fac mărgăritar.

Nu sunt bogați în milioane,
N-au moșteniri de la strămoși
Dar îi așteaptă-n Cer coroane
C-au fost din întuneric scoși
Viața lor e-o împlinire
De au puțin, sau au mai mult
Vor din Scripturi să se inspire
Să-nvingă valuri și tumult.

În slăbiciuni primesc putere
Nu din substanțe pământești
Ci din sublima Înviere,
Din stările dumnezeiești
Și-n lipsuri și-n belșug și-n toate
Recunoștința le e far
Către edenica Cetate
Din cel mai strălucit Hotar.

George Cornici

Chemare

Răsună clopotul ţăriilor în dungă.
E zi de bocet şi de plâns amar,
Stau munţii muţi şi cerul stă să plângă
Christos, divinul, moare pe Calvar.
Mulţimea stă-mpietrită la o parte,
Pământul se cutremură uimit,
Dintre tâlhari, Isus şi-nalţă glasul
Strigând spre boltă: „Iată! S-a sfârşit!”
E-o proclamare-n glasul care strigă.
E-o anunţare-a unei biruinţi,
E glasul Celui care stă să-nvingă,
Făuritor de cale pentru sfinţi.
Sfârşitu-s-a de-acum domnia morţii
Sfârşită-i tirania lui Satan
În lemnul Crucii e canatul porţii
Prin care El ne cheamă-n alt liman.
În zi de jale, ceas de biruinţă!
Călcând pe moarte, El împarte har.
Tu azi primeşte, frate de credinţă
Şi-ntrând prin Cruce, sari peste hotar!
Daniel Branzei