S-au dus pierind milenii

S-au dus pierind milenii, şi altele-or să vină,
Tu ai rămas Acelaşi … şi-aşa vei fi oricând.
Cântară-Ţi veci de aur din harfe de Lumină
şi alţi veci o să vină cântarea-Ţi reluând.

Te-au preamărit profeţii, vizionari prin ere,
Te-au admirat artiştii creând desăvârşiri,
Te-au adorat eroii trecând prin Înviere
şi Tu rămâi Neapusul eternelor iubiri.

Cândva, prin veşnicie, s-a ridicat prin vină,
un fir de praf pe-o clipă voind să-Ţi stea vrăjmaş,
dar neputinţa-l duse uitării … şi senină
Nemărginirea-Ţi curge pe-al ei etern făgaş.

Ca valurile mării se nasc şi pier popoare,
cresc noi puteri în locul acelor ce-au pierit,
şi toate-s pentru Tine nici cât un praf în soare
mânate în nimicul cu chip acoperit.

Prin toată existenţa ne-ai arătat Iubirea
în mii şi mii de feluri vădind acelaşi Har,
şi n-am putut să-i credem atât Nemărginirea
ca-n clipa cea eternă a Jertfei, pe Calvar!

Iubiri tot mai înalte prin veci tot mai lumină,
de după veşnicie şi după infinit,
în valuri nesfârşite vor trece şi-or să vină
şi Tu vei fi de-a pururi mai nou şi nou numit.

Veni-vor alte graiuri, veni-vor alte ere,
veni-vor alte forme de tot mai preafrumos,
cânta-Ţi-vor Noul Nume etern din sfere-n sfere,
dar pentru clipa noastră rămâi: ISUS HRISTOS!

Traian Dorz

Înlăcrimată îmi este ruga de iertare

Motto: „”Deschideți-mi porțile neprihănirii, ca să intru și să laud pe Domnul!””
Amin! Psalmul 118:9

Întărește-mi pașii în al Tău Cuvânt,
Prin Tine în trupul Tău să mă zidesc;
Luminează-mă prin Duhul Tău cel sfânt
În inimă, ca Domn, să te sfințesc.

În Tine uit de a Egiptului robie,
De cărămizile lui Faraon, din lut;
De drumul curățirii mele prin pustie,
De apele amare pe care le-am băut.

În Tine uit de-a mele harfe atârnate
În sălciile acelui Babilon al meu,
Și cânt cântările rămase necântate
Pe acel pământ străin de Dumnezeu.

Aveam în mine un duh al întristării
Și buzele îmi rămâneau mereu tăcute…
În inimă cântam cântarea înstrăinării
În mijlocul acelei lumi pierdute.

Înlăcrimată-mi  este ruga de iertare
Că veșnicia mi-am târât-o în noroi,
Și am fugit ca Iona, în lumea mare,
Dar chitul iarăși m-a adus înapoi.

Așteptam cu teamă că ai să mă cerți
Și să mă mustri, ca să mă îndrept…
Dar Tu ești, Doamne, gata să ne ierți,
Un Tată iubitor și credincios, și drept.

Acum mă lupt ca inima să nu-mi aplec
Spre acele pofte rele ale firii…
Să fug de adunarea celor ce petrec
Și nu văd funia întins-a nimicirii.

Hristos – Lumina lumii, mă desparte
De bezna vătămătoare a nelegiuirii,
Și în candela privegherii mele arde
Untdelemnul nădejdii mântuirii.

Azi, când la chemarea Ta cea sfântă
Și porțile neprihănirii se deschid,
Cu bucuria mântuirii inima Îți cântă
Minunații psalmi ai lui David.

Smerit mă închin că Te înduri de mine;
În tot, și-n toate, vreau să Te ascult;
Să umblu, Domnul meu, numai cu Tine
Precum Enoh în vremuri de demult.

Ioan Vasiu 

Când se va sfârsi aceasta lume trecatoare

Când se va sfârsi aceasta lume trecatoare,
Când soarele stralucitor va apune,
Când vom sta cu Hristos în glorie
Privind la povestea terminata a vietii,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Când îi voi auzi pe cei rai
Cazând pe stânci si dealuri,
Când îi voi vedea pornind si sfârsind
În mijlocul iazului de foc,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Când voi sta în fata tronului
Îmbracat într-o frumusete care nu e a mea
Când Te voi vedea asa cum Esti
Te voi iubi cu o inima fara pacat,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Când voi auzi laudele cerului
Puternice pentru urechea mea ca niste tunete,
Puternice ca vuiet de multe ape,
Dulci ca glasul melodioasei harfe,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Chiar pe pamânt, ca printr-un geam
Întunecat, lasa gloria Ta sa treaca,
Fa iertarea sa para atât de dulce
Fa ca ajutorul Duhului Tau sa fie atât de potrivit;
Chiar pe pamânt, Doamne, fa sa cunosc
Ceva din cât de mult Îti datorez.

Ales nu pentru vreo bunatate gasita în mine,
Trezit sa pot fugi de mânie,
Ascuns în coasta Mântuitorului,
Prin Duhul, sfintit,
Învata-ma, Doamne, pe pamânt sa arat
Prin dragostea mea, cât de mult Îti datorez!

Adesea umblu sub acest nor
Întunecat ca giulgiul negru al miezului de noapte;
Dar, când frica e la zenit,
Isus vine si totul e lumina
Binecuvântat Isus! Te rog ajuta-ma sa arat
Sfintilor ce au îndoieli, cât de mult Îti datorez.

Când pasesc pe carari înflorite,
Adesea sunt prins captiv de pacat;
Adeseori cad – dar ma ridic din nou –
Duhul vine – ispititorul fuge;
Binecuvântat Duh! Te rog ajuta-ma sa arat
Pacatosilor obositi, cât de mult Îti datorez.

Adesea noptile pline de tristeti domnesc –
Cu plâns, boala, suspine, dureri;
Dar o noapte doar arde mânia Ta –
Iar dimineata vine si se întoarce bucuria;
Dumnezeu al mângâierii! Te rog ajuta-ma sa arat
Saracilor Tai, cât de mult Îti datorez.

Robert Murray M’Cheyne