Ce clipa grea…

Ce clipă grea, ce crudă zbuciumare
să fii trântit de unii la pământ
iar alţii să te calce în picioare
şi tu să stai să fii de toţi înfrânt!

Să fii făcut asemeni cu nimicul,
mai mic decât o slugă la stăpân;
din praf doar ochii să-ţi ridici spre altul
şi să-l priveşti cu sufletul senin.

Să preţuieşti mai mult o umilinţă
decât o înălţare de un ceas
că trecătoare-i slava care-nalţă
pe omul muritor pe-al lumii tas.

Să nu arunci cuvintele mâniei
spre-acei ce ne’nţelept te asupresc;
să nu laşi limba ta pradă furiei!
Tăcerea e un giuvaer ceresc.

Să nu te-ascunzi sub masca falsităţii
a celor ce cu numele îşi spun
că sunt creştini, slujesc Divinităţii
dar faptele sunt trestie şi fân.

Să pui ‘naintea ta pe cel ce-ţi este
prieten drag ori frate, chiar duşman;
folosul lor îl caută în toate
şi vei vedea că nu slujeşti în van!

Să cauţi să te porţi cu simplitate,
nu în veşminte scumpe fel de fel.
Să-ţi fie hainele mereu curate;
le spală-n sângele cel sfânt, de Miel.

Să te păstrezi smerit şi blând în viaţă
chiar dacă simţi ades că eşti prea jos.
Mândria dacă-i masca de pe faţă,
o leapădă, că nu ţi-e de folos!

Galaţi,
Cristina Magdalena Frâncu

Strigat de trezire

„Mai demult creştinii-n lume erau călători spre-o Țară.
Cum de azi își fac palate într-o lume așa murdară?
Mai de mult veneau creștinii la-nchinare bucuroși.
Cum de azi cu șapte care stau acasă tacticoși?

Mai demult era credința aur din Sfânta Scriptură.
Cum de azi credința-i rară, toți aleargă după zgură?
Nicovala nu se teme niciodată de ciocan,
Biblia nu se îndoaie sub barosul lui Satan.

Mai de mult le era groază credincioșilor să spună
Vre-un cuvânt sucit de bârfă, vreo sudalmă sau minciună.
Cum de azi nu-i nici o teamă de vorbirile de rău,
De gâlcevi și anonime adunate la hârdău?

Mai demult era o râvnă între sfinți să fie pace.
Cum de azi s-au lipit păduchii de-ale sfinților cojoace?
Mai demult era dorința, toți să ajungem misionari,
Cine ne-a schimbat consoana să ne vrem milionari?

Mai demult trăiau creștinii după Biblie, în pace.
Cum de azi i-a momit lumea să se poarte cum le place?
Mai demult era o grijă cei aleși să fie sfinți.
Unde s-a pierdut podoaba prețioasei umilinți?

Mai demult era respectul pentru ziua de închinare
Și stăteau înaintașii ore-n șir la Adunare.
Azi în grabă predicuța și-apoi fuga drept la meci.
Pentru Domnul doar o oră, pentru idoli douăzeci.

Unde-i Cornea cu desaga și cu Biblia în mână?
Unde-i Berbecar să stoarcă lacrima-n limba română?
Unde-i Dașcă, Unde-i Mârza, Viga, Ștrebea sau Brumar
Unde ne sunt azi eroii pentru brazdă și altar?

Mai demult la rugăciune se simțea o adiere,
Duhul Sfânt sufla în inimi flacăra Lui de putere.
Unde-i acel: „Vai de mine, că sunt mare păcătos!”
Unde-i mirul pocăinței în urmașii lui Hristos?

Mai demult chema profetul oamenii la pocăință.
Se îngrămădea norodul la Iordan cu umilință.
Dar Ioan Botezătorul nu cruța nici un păcat
Și era Ioan, el însuși, omul vrednic de urmat.

Mai demult cântarea sfântă se cânta în straie sfinte,
Ca o jertfă pentru Domnul, dintru-a dragostei fierbinte.
Cum de azi jazz-ul din lume, muzica de rock&roll
A ajuns bisericească, sac dulceag de vitriol?

Mai demult era dorința să fim mărturie vie,
Cum de azi creștinul tace, ca o cioară-n colivie?
Mii de mii înaintea noastră pentru Domnul au trăit.
Oare noi nu vrem cununa celor care-au biruit?

Unde-i glasul de aramă ca un clopot din vecernii,
Să ne cheme la sfințire astăzi și pe noi modernii?
Unde e măcar ecoul furișat printre copaci.
Când spunea Învățătorul „ferice de cei săraci!”

Mai demult erau creștinii contopiți într-o iubire,
Și trăiau prin Duhul Slavei într-o bună înfrățire.
Se slujeau unii pe alți proslăvind pe Dumnezeu.
N-auzeai atâta vorbă: „eu și eu și eu și eu.”

O Isuse, Preaslăvite, adu vremi de cercetare!
Ca Biserica Ta Sfântă să trăiască-n ascultare.
Ca atunci când era una, sfântă, toată la un loc,
Snopi de dragoste și pace, iar Tu însuți la mijloc.

Doamne șterge vorba tristă: „mai demult, era odată”.
Vrem să așteptăm din Tine lucruri noi ca niciodată
Să fim iarăși o simțire, sfinții toți un singur gând,
Glorioasa Împărăție ridicată pe pământ.

Oare când va fi strigarea „Iată Mirele, fiți gata!”
Să ne ridicăm la slavă cu urale „Maranata!”
Îmbrăcați în haine albe, in subțire și curat,
O Biserică slăvită, sfântă și fără păcat.

Se aude-n toiul nopții freamăt ca și de trezire.
Avem candele-aprinse, Te-așteptăm, slăvite Mire!
Lasă Duhul Sfânt să crească dragostea aprinsă-n noi.
Astfel să ne pregătească pentru ziua de apoi.”

Valentin Popovici 

Dacă ai îndrăzni…

Dacă ai îndrăzni să bați
La Poarta Cerului măcar o dată,
De dincolo de prag ți s-ar spune:
„Da, intră!” și chiar al tău nume
Ar fi strigat de însuși DUMNEZEU!

Dacă ai îndrăzni să bați
La ușa MILEI măcar o dată,
„De mult te-aștept” Încă mai e HAR
Ți-ar spune însuși ISUS, DOMNUL
În timp ce-o mână îți întinde!

Dacă ai îndrăzni să bați
La ușa iertării de păcate,
Chiar DOMNUL ISUS ți-ar răspunde:
Păcatele îți sunt iertate
De-acum încol’ du-te și nu mai face!

Dacă ai îndrăzni să bați
La ușa binecuvântării,
Ai putea să guști din mierea cerului
Să vezi mâna DOMNULUI la lucru
Și cum te poartă în carul Său de biruință!

Dacă ai îndrăzni să bați
Măcar o dată la poarta vindecării,
De boli trupești și sufletești (pacate)
Ai fi vindecat, restaurat, eliberat
De însuși DOMNUL căci EL e medicul suprem!

Ohhh! Dacă ai îndrăzni să bați
La ușa ADEVĂRULUI,
Ochii ți-ar fi unși cu alifie ca să vezi
În dar ți s-ar da aur curățit prin foc
Și în haine albe ai fi îmbrăcat!

Gina Stefania Stef

Credința-n pas cu fapta

După cum trupul fără duh este mort, tot aşa
şi credinţa fără fapte este moartă. Iacov 2:26

Credința fără fapte e goală și pustie,
Credința fără fapte nu-i de vreun folos.
Credința fără fapte nu-i din Apă Vie,
Credința fără fapte nu-ndreaptă spre Hristos.

Credința fără fapte-i Cuvânt neîmplinit,
Credința fără fapte n-arată ascultare.
Credința fără fapte pe Stâncă n-a zidit,
Credința fără fapte neprihănire n-are.

Credința ce cu fapta lucrează împreună,
Credința ce cu fapta în Adevăr trăiește,
Credința-n pas cu fapta pe Calea ce e una
Va aduna și strânge în Cel ce mântuiește!

Va străluci frumoasă pe culmi nemuritoare
Prin Jertfa de pe cruce în rodul ei frumos,
Va îndrepta priviri și mulțumiri spre Soare
Și plecăciuni smerite în fața lui Hristos!

Vie e credința, când fapta ei arată
O viață luminată-n culori neprihănite!
Vie e credința când fapta ei arată
Pe Isus în duh viu, în haine alb-sfințite.

Lidia Cojocaru

Noaptea înaltă

Psalmii 150/6

”Tot ce are suflare să laude pe Domnul!
Lăudaţi pe Domnul! ”

Noapte înaltă şi tăcere solemnă,
Brazi cu haine albe, în ţinută demnă,
Întâmpină pe al cerului  Împărat;
Numele lui Isus să fie lăudat!

Fulgi albi de lumină, şi  de mărgăritar,
Se închină la Cel sfânt, fără hotar,
Doi măslini verzi, falnici, întruna şuşotesc;
Şi Naşterea lui Isus Cristos o vestesc.

Puii din cuiburi în Numele Tău cerşesc,
Porumbei albi, deasupra Ieslei, se rotesc,
Ploi luminoase de stele căzătoare;
Vestesc a Ta naştere printre popoare.

Marea e supusă, doar un câmp de smarald,
Pregăteşte o coroană din coral alb,
Acum, vântul nu  mai loveşte duşmănoş;
Mângâie şi şopteste numele ”Cristos”! .

Inima mea n-a văzut ploaia de stele,
Nu zboară cu porumbei peste poiene,
Ea a primit  mărgele de Pace de sus;
Şi un nume ce domneşte în ea; Isus!

Arancutean Eliza

Ascuns în Tine

Un fluture prins de o floare
Cu haine albe,ca un mire
Cu aripi mângîind petale
Şi neputând ca să mai zboare,
Aşa sunt eu ascuns în Tine.

Un val înalt şi înspumat
Ce stă pe-a mării adâncime,
Cum înspre maluri e purtat
Peste nisipuri răsfirat,
Aşa e-n mine a ta privire.

Zile senine cu mult soare
Şi-n primăvară nopţi cu stele,
Pun liniştea să mă-mpresoare
Să-mi spună cu a lor culoare
Că Tu eşti luna nopţii mele.

Puterea crestelor de munte
Cu-a lor semeaţă înălţime,
Vine sub obosita frunte
Gândul mereu să mi-l sărute,
Aşa eşti Tu ascuns in mine.

O funie legată strâns
Ce are numai două fire,
Un capăt de iubire prins
Iar celălalt de-un foc nestins,
Aşa sunt eu legat de Tine.

Un fluture prins de o floare,
Un val legat de adâncime,
Puterea crestelor sub soare
Şi funia cu-a ei strânsoare,
Ascund în noi a lor unire.

Stănulescu M.

Saul

Eram in drumul spre Damasc
Dar nu trimes de Tine
Cu ravna raul sa-l srarpesc
Dar raul era-n mine

Cand adevaru-am auzit
Desi venit din cer
Nu l-am crezut, si-am azvarlit
Cu pietre-n mesager

Prietenii mi-au asternut
Hainele la picioare
Cu pietre improscau un sfant
Iar eu primeam onoare

Nu m-am oprit, ci am cerut
Scrisori de aprobare
Sa-mprastii raul inceput
Si in alte hotare

In Numele Tau ucideam
ce-i sfant. Ce nebunie !
Intocmai ca si Balaam
Mergeam inspre pieire

Dar Tu, Isuse, m-ai oprit
Din a mea nebunie
Sa-Ti fiu apostol m-ai sortit
Inca din vesnicie

Te-ai indurat de-un ucigas
De-un pacatos ca mine
Si-n cer mi-ai pregatit locas
Sa stau chiar langa Tine !
Simona Clarisa Ghenea

El te va îmbrăca

“Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?” (Matei 6.30)

Îmbrăcămintea costa mult, şi credincioşii mai săraci sunt uneori îngrijoraţi cu ce şi-ar putea face rost de un costum nou. Pingelele s-au subţiat; cu ce să ia încălţăminte nouă? O, cu câtă grijă Tatăl nostru a luat parte la această îngrijorare. El îmbracă iarba de pe câmp cu o strălucire care întrece pe aceea a lui Solomon; nu-i va îmbrăca El oare pe proprii Săi copii? Desigur ca da. Se vor vedea multe petece şi ţesături pe hainele noastre, dar le vom putea îmbrăca.

Un sărman slujitor, îşi avea hainele atâta de uzate, că nu mai puteau fi cârpite; dar el era în slujba Domnului şi aştepta ca Stăpânul său să-i facă rost de altele. Autorul acestor pagini a fost din întâmplare rugat să ia cuvântul în adunare, în locul acestuia, şi Domnul îi trimise gândul să facă o strângere de ajutoare pentru el. Şi astfel îşi primi costumul. Câte cazuri am văzut când slujitorii lui Dumnezeu au recunoscut ca Stăpânul lor ştie sa Se îngrijească de îmbrăcămintea lor. Acela care a hotărât ca omul – ca urmare a păcatului – să poarte îmbrăcăminte, li le-a şi pregătit în îndurarea Lui; şi hainele cu care El i-a îmbrăcat pe primii noştri părinţi erau, desigur, cu mult superioare acelora lucrate de ei înşişi

Charles Spurgeon

Pedepsit fără păcat

Doamne, ești Minunat
Tu ești tăria noastră,
Acela Care ai răbdat
Fără păcat, pedeapsă.

O clipă Tu… nu ai cârtit
Răbdat-ai crunta moarte.
Păcate grele Tu ai plătit
Isuse, pentru toți și toate!

O plată… n-avem noi în dar
Drept schimb la suferință…
Strigăm cu lacrimi la Altar,
Milă cerând prin stăruință.

Dă-ne iertare ne’ncetat
Pentru ale noastre fapte,
De câte Isus… ai răbdat,
S-avem haine curate!

Ești Bun… Ești Răbdător,
Isuse, Domn și Frate.
Ai pus pecetea, iubitor
Samaritean… în toate.

Cu mulțumire ne-nchinăm
În fața Ta… Împărate.
Te lăudăm și binecuvântăm
Prin Jertfele-Ți, semnate!

Doina Ketterer

Curăţie desăvârşită

“Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe.” (Apocalipsa 3.5)

Ostaş al crucii, la luptă! Nu te odihni până ce biruinţa va fi deplină, căci o răsplată veşnică va fi plata meritată a luptelor tale.

Haide, neprihănirea deplină este a ta. Câţiva din Sardes nu şi-au mânjit hainele şi răsplata lor este să umble în haine albe. Sfinţirea desăvârşită este preţul chemării noastre cereşti. Să nu ne lipsim de această răsplată. Apoi, te vei bucura. Vei fi îmbrăcat într-o haină de sărbătoare ca la nuntă; vei fi îmbrăcat cu veselie mare şi vei străluci de fericire. Luptele grele vor fi sfârşite şi le vor lua locul pacea şi bucuria Domnului. Apoi, biruinţa. Vei fi învingător. Ramura de finic şi cununa împreună cu hainele albe vor fi podoaba ta; vei fi primit ca un biruitor, ca şi Mântuitorul însuşi.

În sfârşit, iată un veşmânt de preot. Tu vei sta în faţa Domnului în veşmântul fiilor lui Aron; îi vei aduce ca jertfe mulţumiri, şi te vei apropia de Domnul cu tămâia laudei. Cine nu s-ar lupta pentru un Stăpân care făgăduieşte asemenea onoruri chiar celui din urmă slujitor credincios al Său?

Cine n-ar vrea să fie considerat nebun pentru Domnul Isus, pentru ca apoi să îmbrace haina Sa de slava?

Charles Spurgeon