Legământul

Azi mă-ndrept spre Tine… de Tine m-alipesc
Spre Veșnica Cetate mă-nalț, spre ceruri cresc
Tu mi-ai vorbit în taină și recunosc smerit
Că Tu ai ales primul, Tu primul m-ai iubit…

Renunț la tot ce lumea mă poate încânta
Și aleg să am plăcerea doar în prezența Ta
Renunț l-această lume, la tot ce-i pe pământ
Și vreau să închei cu Tine un sacru legământ.

Trecutul meu și vina, întreagă viața mea
Și eul și rușinea azi vin a le-ngropa
Că n-am știut a face nimic sfânt fără Tine
Azi le îngrop la cruce, azi mă-noiesc în Tine.

Ce har și ce favoare, de Tin’ să fiu chemat
Prin moartea Ta pe cruce primesc veșmânt curat
Îmbrac o haină nouă de un alb strălucitor
Mă îndrept cu mare râvnă spre-un mare viitor.

Nu apa curați-va de tot ce s-a întinat
Ci sângele și jertfa prin ea ne-ai împăcat
Botezul pocăinței și a nașterii din Tine
Minunea înnoirii și a conștiinței pure.

Și începe veșnicia… viața din belșug
Alerg s-apuc cununa și de ispite fug
Oricât s-ar zbate firea-n pornirea ei cea rea
Eu mă predau azi Ție, împreună vom lupta.

Ca viața de credință s-o duc pan’la sfârșit
Voi birui în toate cum Tu ai biruit…
I-o piatră nestemată credința ce mi-ai pus
În inimă, în suflet să te urmez supus.

În legământu’ acesta eu știu că suntem doi
Că Tu nu mă lași singur în vreme de nevoi
Că Duhul Tău, puterea, mereu mă va-nsoți
Lucrarea mântuirii o va desăvârși…

Prin ochii de credință văd azi cerul deschis
Vad frații mei ce așteaptă răsplata celor sfinți
Este lucrarea Ta și așa va fi mereu
Toți cei ce vin la Tine îi treci în Dumnezeu…

Și-n ziua revederii și-a marii bucurii
Voi și eu cu ceilalți cu sutele de mii…
Cu cei plecați-naite și alții ce-or veni
Ce taina mântuirii în inimi vor primi…

S.Simoniak

Alb de ghiocel

De sub plapuma-argintie
a ieşit un ghiocel
alb, firav şi mititel
să aducă o solie:
„Primăvara va veni!”

Ca un clopoţel în noapte,
clinchetu-i clar, desluşit,
peste-ntinderi auzit,
în atâtea inimi naşte
dor de sfinte primăveri.

Ghiocelul alb ne poartă
gândul spre eterna Ţară
unde-i veşnic primăvară.
Haina-i pură ne arată
c-aşa albi Domnul ne vrea.

Să luăm dar, azi, exemplul
ghiocelului curat
-fir de alb imaculat-
şi să ne purtăm veşmântul
pur cum Tatăl ni l-a dat.

Cristina Magdalena Francu

Un susur bland…

Te caut inca, Doamne, desi imi esti aproape
Ca tarmurile marii de-adancile ei ape;
Te-astept sa vii la mine, caci slava Ta o caut,
Un susur bland, subtire, ca sunetul de flaut…

Si nu ma-ntorc din cale, ca orbul intre orbi,
Chiar de nu-mi vei trimite sa ma hraneasca, corbi…
Nu poti sa-mi iei durerea, dar poti sa mi-o alini;
Te vreau cu tot cu cruce, Te vreau cu tot cu spini!

Si daca totusi moartea nu poate sa ma ierte,
Mai bine pentru Tine sa fiu ucis cu pietre…
Si-atunci cand de prigoana Tu nu ma vei salva,
Vreau sa Te vad Isuse, arata-mi slava Ta!

Tu stii ce e mai bine, Tu dai si tot Tu iei,
Tu, Cel ce-nchide gura la oameni si la lei…
Cand unora in flacari nici haina nu s-a ars,
Fii Doamne si cu mine, chiar de-as fugi la Tars!

La capat de milenii vom intelege, poate,
Iubirea din durere si lacrimile toate,
Te vom pricepe, Doamne, cand Iti vei spune dorul,
Si-Ti va canta in slava Ioan Botezatorul!

Nu, nu-i mai dulce chinul placerilor lumesti,
Mai dulce-i suferinta atuncea cand iubesti;
Un susur bland, subtire, ca sunetul de flaut
E slava Ta, pe care cu-atata dor o caut!

Benoni Catană  

Fiul risipitor

Vreau partea mea vorbi grăbit
Spre tatăl unul dintre fii
Să împărțești azi tot ce ai
A tale multe bogății.

În lumea largă am să plec
M-am săturat oricum de casă
Eu vreau cu alții să petrec
De voi acum nici nu-mi mai pasă.

Și a plecat cu argintu-n brâu
Și-a hoinărit prin țări străine
Trăind în patimi și-n desfrâu
Ne-având grija zilei de maine.

Dar iată că într-o bună zi
Sa dus ultimul ban din pungă
Și a ajuns porcar la porci
Și-a început cu amar să plângă.

Muncind din greu și-a amintit
De casa lui cea părintească
De-un tată ce plângea zdrobit
De alegerea lui nebuneasca.

Mă voi întoarce, a șoptit:
La tata e belșug de toate
Îl voi ruga să mă ia rob
Și să îmi ierte a mele fapte.

Pe drumu întoarcerii ‘napoi
Cel ce plecase odinioară,
Bogat, se întorcea acum
Sărac, purtând o grea povară.

Își amintea cu drag de casă
Parcă privea într-un album
Dar oare cine îl așteaptă?
E tata, chiar acolo-n drum.

Aduceți haina cea frumoasă
Tăiați vitelul îngrășat
Dați-i o încălțăminte nouă
Că a fost pierdut și sa aflat.

Și puneți-i i inelul în deget
Înel de fiu de împărat…
Dar tată am venit la tine
Să mă primești ca pe un argat.

Ai rătăcit în lumea largă
Prin intuneric și pustiu
Dar te primesc cu bucurie
Trăiește iar de azi ca fiu.

Voi cei îndepărtați de casă
Ce pribegiți pe a lumii căi
Va așteaptă un Tată bun acasă
Lăsați azi calea celor răi.

Veniți la mine zice Domnul
Căci sânt un Tată minunat
Lăsați plăcerile vieții
Și întoarceți-vă din păcat.

Și spuneți nu, de azi nainte
Vieții voastre de hoinar
Că ați rătăcit destul prin lume
Căzând ades printre tâlhari.

E timpul să te întorci acasă
Cât Tatăl te așteaptă in prag
Căci într-o zi sa închide ușa
Și ai să rămâi pe veci pribeag.

Dinu Ciolte

23 Mai

„Domnul va sfârşi ce a început pentru mine.” Psalmi 138:8

Încrederea pe care psalmistul o prezintă aici este o încredere de origine divină. El nu spune „am har destul ca să sfârşesc ce am început. Credinţa mea este atât de tare încât nu mă voi clătina. Dragostea mea este atât de fierbinte încât nu se va răci niciodată. Hotărârea mea este atât de puternică încât nimic nu o poate clinti”. Nu, el depindea numai de Domnul. Dacă ne încredem în ceva care nu-şi are temelia pe Stânca Veacurilor, încrederea noastră nu este decât un vis. Ea va cădea peste noi şi ne va acoperi cu ruine, spre durerea şi confuzia noastră. Timpul desface tot ce toarce?natura, şi cei care se îmbracă cu hainele ei se cufundă în confuzie veşnică. Psalmistul era înţelept El se Sprijinea numai pe lucrarea Domnului. Domnul a început lucrarea aceasta fără noi. El o va duce mai departe, şi dacă nu o sfârşeşte EL nu va fi niciodată sfârşită.

Dacă avem o pată pe haina neprihănirii, suntem pierduţi; dar credinţa noastră este că Domnul care a început va sfârşi. El a făcut totul, trebuie să facă totul, şi va face totul. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ceea ce facem sau am hotărât că vom face, ci în ceea ce Domnul va face. Necredinţa insinuează: „ nu vei putea niciodată să stai în picioare. Priveşte răul din inima ta; n-o să poţi niciodată să învingi păcatul. Aminteşte-ţi de plăcerile şi ispitele care te asediază; vei fi prins cu siguranţă de ele şi te vei lăsa târât”. Ah, da, am pieri într-adevăr dacă am fi lăsaţi în seama puterii noastre.

Dacă ar trebui să navigam bazându-ne pe corăbiile noastre fragile, am avea de ce să ne lăsăm cuprinşi de disperare. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! El „va sfârşi ce a început” şi ne va duce la „limanul dorit” (Psalmi 107:30). Nu putem fi niciodată prea încrezători atunci când ne încredem în El şi nu putem purta niciodată prea multe poveri atunci când avem Asigurarea Lui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Vis

Urcam spre culmea Fericirii
Şi poposeam pe câte-o stea.
Ne aştepta Prinţul iubirii
În haină albă ca de nea.

Niciunul nu găsea cuvinte
De mulţumire Celui Sfânt.
Şi totuşi se-auzea fierbinte
Al biruinţei noastre cânt.

Zburam ca raza de lumină,
Ca gândul unei rugăciuni.
Şi iată-ne într-o grădină
În faţa unei mari minuni.

Orbiţi de slava neaşteptată
În ceasul mare şi solemn
Am auzit un glas de Tată
Făcându-ne cu mâna semn:

„Veniţi voi, fiii Mei din lume!
De mult v-aştept în Paradis
Căci se găsesc şi-a voastre nume
În Cartea Vieţii ce s-a scris!”

Dar cine ar putea descrie
Ce am văzut în visul meu ?!
Fremătătoarea bucurie
A fiilor lui Dumnezeu.

Corneliu Livanu  

Haina sufletului

Toți cei care cred că fericirea
Stă ascunsă în avere și în faimă,
Merg pe-o cale de durere,
Care las-o clipă de plăcere,
Dar răpește-a sufletului haină.

Mulți pe lume-au fost și-au căutat
Să tot strângă cum strânge furnica.
Dar apoi, în ziua despărțirii
Au simțit un gust amar al neîmplinirii
Și-au plecat simțind în suflet frica.

Au fost pe lumea asta mari cuceritori
Ce vrut-au lumea-n a lor stăpânire
Dar când ajuns-au la final de viață,
Au fost așa slăbiți, fără speranță
Și au plecat de pe pământ plini de mâhnire.

Și sunt și-acum și sigur vor mai fi,
Oameni cu visuri și gânduri nebune
Dar ei nu știu și nu au înțeles,
Căci în viața-aceasta totul are-un sens
Doar de trăiești după Cuvânt, nu după lume.

Aș vrea să te întreb acum ceva:
Tu pentru ce trăiești această viață?
De o trăiești cu gândul la Hristos
Și pentru cei din jur ești de folos,
Există pentru lume o speranță.

Dar de-o trăiești doar să aduni avere
Și cauți să-ți strângi multă faimă,
Atunci degeaba ai trăit pe lume
Și orice-ar fi și faimă, bani sau nume,
Te vor lăsa fără a sufletului haină.

Căci haina sufletului e toată esența,
De nu o ai, poți declara că ești pierdut.
Aceasta haină e-o mare bogăție
Și fără ea, n-ajungi în veșnicie,
Oricât ai fi de bun și priceput.

Deci, îmbracă-ți sufletul cu haina
Care oferă dreapta siguranță.
Și-atunci când vei pleca în veșnicie,
Această haină s-o ai mărturie,
Că pentru lume tu ai oferit speranță.

Nichifor Nicu

Te-am văzut

Te-am văzut ducând povara
Și slujind printre ruine,
Coborând ades pe scara
Suferinței pentru Mine,

Te-am văzut luptând în taină
Cu uriașii fricii tale,
Îmbrăcat cu-a milei haină
Și urmând o dreaptă Cale,

Te-am văzut cântând cântare
De curaj și de speranță,
Înfruntând și valul care
Aducea nesiguranță,

Te-am văzut țintind minciuna
Și lovind-o fără milă,
Te-am văzut vorbind într-una
De vrăjmașii Mei, cu silă,

Te-am văzut cu hărnicie
Că lucrezi, cu dăruire,
Răbdător chiar în pustie
Și lovind în propria-ți fire,

Te-am văzut mereu și totuși…
E ceva ce n-am văzut:
O iubire ce întrece
Tot ce faci sau ce-ai făcut!…

Când erai mai plin de Mine
Și mai gol de tot ce ești,
Îți doreai atât, ca-n tine
Să Mă văd prin cum iubești.

Căci făcând fără iubire
Fapte multe ca să zbori,
Poți rămâne amintire,
Dar nu urci, ci te cobori.

De aceea, te ridică
Și te-ntoarce, să rămâi
Doar în fapte ce implică
Acea dragoste dintâi.

Când trăiai murind, iar viața
Nu-ți era decât un gând,
Se topea din juru-ți gheața
De păcate, rând pe rând.

Cu a dragostei pasiune,
Focul primului veșmânt,
Azi, iubind, poți fi minune
Și în cer și pe pământ!

„Știu faptele tale […] Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi….” (Apocalipsa 2:2,4,5) „DRAGOSTEA NU VA PIERI NICIODATĂ.” (1 Corinteni 13:8)

Lucian Cazacu 

Mă țin de haina Ta

În valea umbrei morții acum dacă aș fi
Aș ști că ești cu mine și că mă vei păzi.
Aș merge pe cărare cântând de dragul tău
Simțindu-te pe Tine, Isuse, Domnul meu.

Căci bucuria Sfânta și dragostea-Ți divină
M-ar umple de speranță, mi-ar oferi lumină.
M-ar ține în picioare și m-ar purta prin har,
Mi-ar oferi putere, iubire, pace-n dar.

De-aceea nu mă clatin, privesc mereu în sus
Căci știu, Tu ești cu mine o, Domnul meu Isus.
Chiar dacă e furtună și valu-i ambițios,
Mă țin de haina Ta, iubitul meu, Hristos.

Tu ști o, scump Isuse, cunoști sufletul meu,
Te rog, rămâi cu mine când vine ceasul greu.
Călăuzește-mi viața, întinde-Ți mâna Ta
Și poartă-mă pe cale, simțindu-ți Dragostea.

 Nichifor Nicu 

Clipe de răgaz

Se scurtează timpul ca o veche haină,
Dar și-n strâmtorare e prisos de har,
Orologiul vremii ticăie în taină,
Fiecare clipă de răgaz e-un dar.

Prinși în glod aleșii cad și se-ntinează,
Pentr-un blid de linte dreptul lor și-l vând,
Dar e-o rămășiță care mai veghează,
Are-alt fel de foame și-altă sete-n gând.

Dreapta așteptare pare-o veșnicie,
Arșița pustiei duhu-a moleșit,
Lupta nu-i fățișă, cere dibăcie,
Oare câți răbda-vom până la sfârșit?

În curând se-ncuie ușa milei sfinte
Și nu poate nimeni s-o descuie iar,
Dar ni-s date semne, să luăm aminte!
În curând se strânge grâul în grânar!

A Nunții odaie este pregătită,
Zilele-s scurtate spre a fi scăpați,
Cu trupuri de slavă, doar într-o clipită,
L-al trâmbiței sunet, sus vom fi luați.

Ia fără zăbavă-a mântuirii haină
Dată prin credință tuturor, prin har!
Orologiul vremii ticăie în taină,
Fiecare clipă de răgaz e-un dar!

Olivia Pocol