Slujba devotamentului înflăcărat

“Mă iubeşti? Paşte oiţele Mele.” loan 21:16

Isus nu a spus: Converteşte oamenii la părerile tale, ci: Ai grijă de oile Mele, ai grijă să fie hrănite pentru a creşte în cunoaşterea Mea. Noi considerăm drept slujire ceea ce facem în privinţa lucrării creştine; Isus Cristos numeşte slujire ceea ce suntem pentru El, nu ceea ce facem pentru El.

Ucenicia se bazează pe devotamentul faţă de Isus Cristos, nu pe aderarea la o credinţă sau la o doctrină. “Dacă vrea cineva să vină după Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Nu există nici o argumentare şi nici o constrângere, ci pur şi simplu: “Dacă vrei să fii ucenicul Meu, trebuie să-Mi fii devotat doar Mie”. Un om atins de Duhul lui Dumnezeu spune imediat: “Acum văd cine este Isus”; aceasta este sursa devotamentului. Astăzi noi am înlocuit credinţa personală cu credinţa într-un crez; de aceea, aşa de mulţi sunt devotaţi cauzelor şi aşa de puţini Ii sunt devotaţi lui Isus Cristos. Oamenii nu vor să-I fie devoiaţi lui Isus, ci numai cauzei Lui.

Isus Cristos este o sursă de jignire adâncă pentru mintea educată de astăzi, pentru cei care nu-L vor pe El altfel decât ca pe un tovarăş. Domnul nostru a ascultat mai întâi de voia Tatălui Său, nu de nevoile oamenilor; mântuirea oamenilor a fost rezultatul natural al ascultării Lui de Tatăl. Dacă sunt devotat doar cauzei omenirii, în curând voi fi extenuat şi voi ajunge în punctul în care dragostea mea va scădea; dar dacă-L iubesc cu înflăcărare pe Isus Cristos însuşi, pot sluji oamenilor chiar dacă ei mă vor trata ca pe o ştergătoare de picioare. Secretul vieţii unui ucenic este devotamentul faţă de Isus Cristos şi caracteristica vieţii lui este modestia. El este ca bobul de grâu care cade în pământ şi moare, dar care va răsări şi va schimba întregul peisaj (vezi loan 12:24).

Oswald CHAMBERS

În crăpătura stâncii este miere

„L-aş hrăni cu cel mai bun grâu şi l-aş sătura cu miere din Stâncă.” Psalmul 81:6

Sunt aşezat pe Stânca de granit,
de care-i scris de veacuri în Scriptură,
Iar Stânca este Cel din infinit
şi sunt ascuns cu El în crăpătură.

Şi sunt în crăpătură oi, din turma
Păstorului cel bun ce le-ngrijeşte;
pe Stâncă nu le ştie nimeni urma,
căci le-a ascuns Acel ce le-ngrijeşte.

În crăpătura Stâncii este mană,
şi nu puţină, ci e din belşug,
căci Cel ce-i Pâinea vieţii este hrană,
şi nu e greu, căci sunt cu El în jug!

În crăpătura Stâncii este miere
pentru poporul Său răscumpărat.
El a băut atunci oţet şi fiere
şi-a suferit, şi-a fost crucificat.

Să bată vânturi cât vor vrea să bată,
(şi ştiu că tot e-ngăduit de sus)
nu vor putea s-o smulgă niciodată,
căci Stânca cea de veacuri e ISUS!

Cu El în crăpătură e Lumină,
deşi e întuneric spre apus;
căci Sfeşnicul care-o însenină
Este Lumina lumii: e ISUS!

Petru Ion

Grâu sau pleavă?

Dacă-ți ții poftele-n frâu
Bineînțeles că ești grâu.
Dacă ești om de gâlceavă
Desigur că ești doar pleavă.

De-ți petreci viața-n desfräu
Ești pleavă, nicidecum grâu.
Dacă omului dai slavå
Nu ești grâu ci ești doar pleavă.

Dacă voia Celui Sfänt
O-mplinești pe-acest pămänt,
Și-o-mplinești fără zăbavă
În mod sigur, nu ești pleavă.

Dacă porți toată armura
Așa cum spune Scriptura
Și-adevărul n-ai  ca bräu
Ești pleavà, nicidecum grâu.

Dacă întrega făptură
Îți este plină de ură
Și din gură-ți iese otravă
Desigur că ești doar pleavă.

Însă se naște-o-ntrebare
Chiar contează ce ești, oare?
Grâu și pleavă laolaltă
Vor avea aceeași soartă?

Grâul este strâns cu har
În al cerului hambar.
Pentru pleavă e alt loc:
Este strânsă pentru foc.

Acum vreau să te gândești
Și să spui sincer: ” Ce ești?”
Ești grâu curat pe pământ
Sau cumva ești pleavă-n vânt?

Ghiță Mănăilă 

Dialog cu Creatorul

Vorbea-ntr-o zi un spic de grâu cu Creatorul său:
„De ce mă legi, Părinte-atât de strâns în snopul Tău?
Mă doare… Mai slăbește funia cu care mă-nfășori,
Că nu-i niciun pericol între spicele-surori…”

Dar Lucrătorul cel Divin mai aprig le unea.
Și fir cu fir și snop cu snop, într-una aduna.
Cuprins de Gândul Său ceresc, o clipă se opri…
Privind la spicul îndrăzneț, cu dragoste-i șopti:

„De-acolo, din îndepărtări, de unde te-am cules,
Din lanu-amestecat cu mărăcini, Eu te-am ales…
Când te-am cuprins cu Mâna Mea, toți spinii M-au străpuns…
Tu erai mic și slab… Și-n snop, cu grijă te-am ascuns.

De-ai fi căzut prin văi adânci, prin miriștea străină,
Te-ar fi răpit în zori de zi vreo pasăre haină.
Și n-ai mai fi găsit odihnă-n snopul legănat
Cu-atâta dor, cu-atâta drag, la Piept de Împărat.

De-aceea strâng în jurul tău o funie de Har:
Să nu te pierzi de frații tăi pe drumul spre Grânar.
Mai e puțin… Doar câțiva snopi mai am de adunat.
Și-apoi, vei fi de legături si tu eliberat.”

Iar spicul, ascultând uimit pe Blândul Creator,
Zări în Palma Lui Preasfântă rana spinilor…
Și suspinând, strigă: „Părinte…! Cuprinde-mă mai tare!
Să nu mă lași… Să nu Te las, nici când unirea doare…!

Manescu Mihaela

Rugăciune

Tată bun,
Vin la Tine cu sfială
Cu un dor mare ce Te cheamă,
Să mă mângîi,să mă asculţi
Cu dragoste să mă săruţi.

Te rog întîi ca să mă ierţi
De faptele greşitei vieţi,
Am fost smintit şi un nebun
Legea-am călcat în gând păgân.

Te rog apoi să mă primeşti
Harul în mine să îl creşti,
Să-mi dai neprihanirea Ta
Să mă ajuţi să stau în ea.

Pune în mine un nou duh
Credinţa prin el s-o apuc,
Să curgă ca apa în râu,
Să crească ca spicul de grâu.

Şi râul să facă ocean
Iar spicul să crească un lan,
De dragoste şi biruinţe,
Nădejdi de slavă în dorinţe.

Tată Te rog să mă ajuţi
Să cresc mai mult când mă săruţi,
În rodul Duhului Tău sfânt,
Iubind,crezând,mereu răbdând.

Şi ochii mei de văd ispită
Te rog închide-i ca-ntr-o criptă,
Să nu mai văd ce este-n lume
Ci doar pe Tine stând în mine.

Tatăl meu bun ce eşti în slavă
Ţine-mi şi pasul să nu cadă,
Cînd gropile sunt tot mai multe
Şi-n noaptea lumii nevăzute.

Şi dă-mi lumină-n gând, în zori
Până-n apus,în târzii seri ,
Din sfânt Cuvânt învaţă-mă
Şi-ncet în slavă poartă-mă.

Tatăl meu bun din veşnicii
Cu Fiul Tău când ai să vii,
Să-i iei pe toţi ce legământ
Cu Tine-n jertfă au făcut,

Când cerul Legea va vesti
Nici-o speranţă nu va fi.
Ajută-mă să pot sta drept
Crescut fiind la al Tău piept.

Lumina Ta să nu mă piardă
Ci-n mine Duhul să Îţi vadă,
Să ştie că eu Te iubesc
Vreau fără timp să Te slujesc.

                      Stănulescu M.

A locui în siguranţă deoparte

“Israel este fără frică în locuinţa Iui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură rouă” (Deuteronom 33.28)

Cu cât vom locui mai deoparte, cu atât vom fi mai în siguranţă. Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie despărţit de păcătoşi. Chemarea Lui către ei este: “Ieşiţi din mijlocul lor”. O lume creştină este o monstruozitate pe care Scriptura niciodată n-o îndreptăţeşte. Un creştin lumesc este din punct de vedere duhovnicesc bolnav. Cei ce fac compromisuri cu vrăjmaşii lui Cristos, pot fi socotiţi împreună cu ei.

Siguranţa noastră stă nu în a ajunge la înţelegere cu vrăjmaşul, ci în a locui deoparte cu cel mai bun Prieten al nostru. În acest fel vom locui în siguranţă, în ciuda batjocurilor, zeflemelilor şi dispreţului lumii. Vom fi la adăpost de influenţa nenorocită a mândriei, necredinţei, deşertăciunii şi vicleşugului ei.

Dumnezeu ne va face să locuim singuri şi în siguranţă, în ziua când va cerceta păcatul popoarelor prin războaie şi foamete. Domnul a scos pe Avraam din Ur din Haldea, dar acesta s-a oprit la mijlocul drumului în Haran: el n-a avut binecuvântare decât când s-a hotărât să meargă în ţara Canaan şi a şi mers acolo. Acolo a trăit el în siguranţă singur, chiar în mijlocul vrăjmaşilor, în timp ce Lot nu era în siguranţă în Sodoma, în mijlocul cercului de prieteni pe care şi-i făcuse. Siguranţa noastră este să trăim deoparte cu Dumnezeu.

Charles Spurgeon

Daca doar un spic de grau

Doamne…
Daca doar un spic de grau
A hranit pe cel flamand,
L-am primit la mine-n casa,
Despre Tine i-am vorbit,
Din maiastra Carte-aleasa,
Doar un ceas s-a odihnit,
La picioarele -Ti sfintite,
‘N rugaciunile ce-am plans,
In cuvintele iubite,
Daca mierea-a ei dulceata
L-a intors catre Lumina,
Pe cel suparat pe viata,
Din viata ce-o suspina,
Dac-o vorba spusa -n soapta,
Celui-ntaratat de cearta,
L-a-ntors pe razbunator
Cu fata spre  Creator,
Daca rugile din noapte
Sunt imbratisari -iubire
Pentru cei ce sunt departe,
Suferind dupa Lumina,
Dac-ai coborit cu Focul
Ce-a stins ;clevetirea, ura,
Mintile ne-ai luminat-n
Curatie din Scriptura,
-Atunci-muta-ma in ceruri!
Linga lanul cel curat,
Care mi-a trimis din graul
Prin care am saturat,
-Du-ma -n cerul sfant de ingeri,
Sa invat cantarea noua,
Sa pasesc doar in lumini
Pe verdeata plina-n roua.

5 martie 2016
Sanda Tulics

A locui în siguranţă deoparte

“Israel este fără frică în locuinţa Iui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură rouă” (Deuteronom 33.28)

Cu cât vom locui mai deoparte, cu atât vom fi mai în siguranţă. Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie despărţit de păcătoşi. Chemarea Lui către ei este: “Ieşiţi din mijlocul lor”. O lume creştină este o monstruozitate pe care Scriptura niciodată n-o îndreptăţeşte. Un creştin lumesc este din punct de vedere duhovnicesc bolnav. Cei ce fac compromisuri cu vrăjmaşii lui Cristos, pot fi socotiţi împreună cu ei.

Siguranţa noastră stă nu în a ajunge la înţelegere cu vrăjmaşul, ci în a locui deoparte cu cel mai bun Prieten al nostru. În acest fel vom locui în siguranţă, în ciuda batjocurilor, zeflemelilor şi dispreţului lumii. Vom fi la adăpost de influenţa nenorocită a mândriei, necredinţei, deşertăciunii şi vicleşugului ei.

Dumnezeu ne va face să locuim singuri şi în siguranţă, în ziua când va cerceta păcatul popoarelor prin războaie şi foamete. Domnul a scos pe Avraam din Ur din Haldea, dar acesta s-a oprit la mijlocul drumului în Haran: el n-a avut binecuvântare decât când s-a hotărât să meargă în ţara Canaan şi a şi mers acolo. Acolo a trăit el în siguranţă singur, chiar în mijlocul vrăjmaşilor, în timp ce Lot nu era în siguranţă în Sodoma, în mijlocul cercului de prieteni pe care şi-i făcuse. Siguranţa noastră este să trăim deoparte cu Dumnezeu.

Charles Spurgeon