Floarea din grădină

Într-o grădină-n sat, lâng-un izvor
A răsărit un firicel de dor,
Răzbind ‎prin lut, încet se-nfiripează,
Să se ridice, -ntr-un târziu cutează.

‎E primavară, e călduţ, e soare
Şi s-a-nălţat şi delicata floare
Îmbobocită, fragedă, sfioasă
Şi toţi se miră cât e de frumoasă!

Îndrăgostită, plină de lumină,
S-a-mprietenit cu florile-n grădină,
Mereu întreabă, caută cu mirare,
Ar vrea să-şi înţeleagă-a ei chemare.

‎Florile vara-şi dau în vânt parfumul,
Iar gâzele-au să vină cu duiumul:
“De soare să te bucuri cât se poate!”
‎Aşa-i vorbiră ale ei surate.

‎Câte miresme, ce culori, ce vis! …
Să fie-acesta noul paradis?
Ce-nvăluire blândă de căldură! …
Nici n-a simţit cum săptămâni trecură.

‎N-a observat cum pleacă-n stol cocorii,
‎Nici cum pe boltă se-adunară norii,
Dar într-o dimineaţă, ‎pe răcoare,
Văzu un fluturaş slăbit cum moare… .

‎În altă zi vântul bătu mai tare
Şi-i smulse din petale pe cea mare
Şi a purtat-o-n zările înalte…
A plâns-o, dar le-avea pe celelalte.

Aşa trecu o zi, trecură două
Şi a sosit şi toamna-n lună nouă,
Şi, cum stătea-‎n grădină zgribulită,
Fără podoabă, tristă, dezgolită,

Zări-n pământ un bob, un mic grăunte …
E rodul ei… . ! de-acum o să înfrunte
Şi vânt şi ploi, chiar apriga ninsoare! …
‎Şi se-aplecă-n duioasă-mbrăţişare.

‎Apoi căzu-ntr-o lungă amorţire …
Sosise-a iernii ‎aspră despărţire
Şi stele mii din cer pe rând căzură
‎Peste-a mea floare şi pe glia sură.
…………………………

‎Nu plâng cu deznădejde a ei moarte,
‎E doar un anotimp ce ne desparte;
În primăvară, la topirea gheţii,
Va fi trezită iar în zorii vieţii.

Olivia Pocol 

Steaua dimineții

Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”Apocalipsa 22/16

Bolta cerului, grădina mea cu stele,
Aici, eu caut comori, albe mărgele,
Pe cer, astăzi, cântă Steaua dimineții:
„-De  mă urmezi, te conduc la Ieslea Vieții.”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo îmi sădesc eu visele mele,
  Îngerii  arată o coroană pe cer:
-„Te slăvesc, al meu Rege, îndurare-Ți cer!”

Steaua  luminoasă cântă pentru    pământ:
” -Vino, păcătos, vino și tu, cel mai sfânt!
Veniți, păstori de pe câmp, și   om luminat,
Veniți la Iesle, Eu, Isus, sunt  Împărat!

Sunt Rege pentru  tine, cel din depărtare,
Iar pentru fugari, sunt Cetatea cea tare,
Pentru cel bolnav, sunt și  Medic, și Balsam,
Nicicând nu- l părăsesc, ca Tată, pe orfan!”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo, îmi ascund eu visele mele,
Steaua merge în față, Cerul, luminos,
Toate stelele se închină lui Cristos!

Arancutean Eliza 

29 Iunie

„Dimineța Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în EL.” 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne imaginăm că sufletul doarme complet anesteziat. Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43), şopteşte Isus fiecărui sfânt pe moarte. Ei „dorm în Isus”, dar sufletele lor sunt în faţa tronului lui Dumnezeu, lăudându-L zi şi noapte în templul Său, cântând aleluia Celui care le-a spălat păcatele cu sângele Său. Trupul doarme în patul său singuratic de ţărână, sub acoperământul de iarbă. Dar ce este acest somn? Ideea legată de somn este „odihnă”, şi acesta este şi gândul pe care vrea să ni-l transmită Duhul lui Dumnezeu.

Somnul face din fiecare noapte un sabat al zilei. Domnul închide uşa sufletului şi îi face pe intruşi să întârzie o vreme, cât timp viaţa intră în grădina alinării. Credinciosul chinuit doarme liniştit, ca un copil obosit la sânul mamei. O, fericiţi sunt „morţii, care mor în Domnul… ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13). Odihna lor liniştită nu va fi întreruptă, până când Dumnezeu nu-i va învia ca să el dea răsplata. Păziţi de îngerii grijulii, ascunşi de tainele veşnice, moştenitorii slavei dorm, aşteptând împlinirea timpului care le aduce împlinirea învierii. Ce trezire vor avea! Obosiţi şi marcaţi de vreme, ei au fost aşezaţi în morminte, dar nu la fel vor fi la înviere.

Ei au trecut la odihnă cu frunţile brăzdate şi feţele îmbătrânite, dar se vor trezi în frumuseţe şi slavă. Sămânţa ofilită, lipsită de formă şi frumuseţe, se va transforma într-o floare minunată. Iarna mormântului va fi înlocuită de primăvara învierii şi de vara gloriei. Binecuvântată fie moartea care, prin putere divină, ne dezbracă de hainele de lucru ca să ne îmbrace cu hainele de nuntă ale neputrezirii. Binecuvântaţi sunt cei care „dorm în Isus”.

Meditatii zilnice C.H. Spurgeon

Cum să uit?

Cum să uit? Nu pot uita
Salvarea minunată
‘Naintea Ta voi sta
Iubit Stăpân și Tată.

Din întuneric dens
M-ai scos să văd Lumina
Căci m-ai iubit intens,
Mi-ai îngrijit grădina.

Frumoasele-amintiri
Le voi păstra-n gândire
Îmi dau însuflețiri
Și dor de Nemurire.

Nu pot să uit, nu pot
Atunci cum m-ai tratat
Și cum dintr-un complot
La Tine m-ai luat.

Mereu îmi amintesc
Cum calea-mi luminezi
Spre-un Plai nepământesc
Și cum mă-nseninezi.

Cum să uit când Cerul
(Care Îți aparține)
Zilnic îmi dă reperul
Să stau în stări divine.

În minte și-n simțire
Trăiesc evenimente
De viață cu slujire
Și sfinte tratamente.

Cum să uit chemarea
La har venit de Sus?
Îndepărtez uitarea
Și stau lângă Isus.

George Cornici

Privilegiu si responsabilitate

Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; si cui i s-a incredintat
mult, i se va cere mai mult.  Luca 12:48

Privilegiul si responsabilitatea sunt inseparabil legate si tesute
impreuna in aproape tot ce facem. In cartea Genesei citim ca
Dumnezeu a dat lui Adam si Evei stapanirea peste toata gradina
Edenului. Au avut mari privilegii. Dar Domnul i-a chemat si la mari
responsabilitati: sa lucreze si sa pazeasca” gradina si sa se in-
cadreze in limitele impuse de El (2:15-17).

Principiul privilegiu-responsabilitate este in special vizibil in
relatiile fata de mediul nostru inconjurator. Recent, am auzit pe
cineva plangandu-se impotriva regulamentului de vanatoare. Se
pare ca ar fi dorit sa mearga in paduri, sa traga in tot ce-i place si
sa ia cat voieste. Dumnezeu ne-a lasat animalele salbatice si ne-a
dat permisiunea sa le mancam carnea (Gen. 9:1-3). Vanatoarea nu
este rea, si legile tarii permit vanatoarea. Dar legea recunoaste si
responsabilitatea noastra de-a mentine echilibrul in natura pentru
generatiile viitoare.

Acest adevar este valabil si cu privire la folosirea resurselor
naturale in folosul nostru. Putem extrage carbuni, gaz natural si
petrol din pamant, sa taiem copacii pentru cherestea. Dar trebuie
sa ne aducem aminte ca toate aceste privilegii poarta cu ele si
responsabilitati Ia fel de mari, atat fata de Dumnezu cat si fata de
semenii nostri. Pentru ca celor ce li se incredinteaza mult, multe
li se cer.

Multumirea fata de Dumnezeu si gospodarirea cu chibzuinta a
tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu sunt esentiale daca vrem sa ne
bucuram de privilegiile acordate si sa ne implinim responsabi-
litatile. – H.V.L.

„Natura creata de Dumnezeul Cel sfant

Nu trebuie folosita la-ntamplare.

Suntem ispravnicii averii Sale

Si-avem o responsabilitate mare.” – D.J.D.

„Privilegiul si responsabilitatea
sunt doua fatete ale aceleiasi monede.„

Painea zilnica

Noi, nu murim…

Noi nu murim, că viața se termină. . .
Ci noi murim, că a greșit Adam;
Am fi trăit cu Domnul in grădină,
De n-ar fi fost un șarpe, sus pe ram. . .

Ne-a înșelat cel rău și-o face și acum;
De veacuri ascultăm aceleași șoapte,
Neadevăruri cu ecou amar, postum,
Cufundă omenirea-n neagră noapte!

Un Dumnezeu etern ce ne-a creat,
Să fim cu El de-a pururi în lumină-
Și un dușman, din ceruri alungat,
Ce-atacă planul sfânt intr-o grădină,

E scena de-nceput a omenirii…
Când moartea a intrat in rolul celui rău
Dar Dumnezeu, Luceafărul iubirii,
Plătit-a prețul, dând pe Fiul Său!

Păcatul ne-alungase din grădină
Și din prezenta Domnului cel Sfânt;
Cristos plăti cu sânge-a noastră vină
Și moartea, nu mai are ultimul cuvânt!

Da, vom trăi! Și nu e doar poveste. . .
E-un adevăr ce trebuie să-l știi!
Respinge șarpele care te amăgește,
Crede-n Isus Cristos și sigur vei trăi!

Steluta ✍️

Grădină de flori

O casa umpluta de dragoste sfantă
E ca o frumoasa grădină de flori
Udata mereu din fantana adanca
Cu apele-i limpezi din sfantul izvor.
Un Soare etern peste ea straluceste
Cu razele-i calde in dulci mangaieri
Si-n floarea frumoasa si pura ce creste
Îi vezi Creatorul,pe Tatal etern.
Frumoasa gradina mereu se deschide
Sa intre pe poarta al ei gradinar
Iar dupa ce intra,la loc se inchide
Sa nu-i treaca nimeni sfintitul hotar.
Căci numai Isus,gradinarul iubirii
E cel care poate sa intre in ea
Doar El se-ngrijeste de viața grădinii
Și nimeni,nicicând,nu i-o poate lua!
Sub mâna-i divină cresc crini și pansele
Narcise,bujori și-nfocați trandafiri
Zambile,garoafe,gladiole,lalele
Și flori în cascade ce lin se deschid.
Parfumul iubirii inundă gradina
Curată,udată-ngrijită de El
Și-n zeci de culori se rasfrange lumina
Adusa de raze in micul Eden!
Așa e o casă cu dragoste sfanta
Grădină de flori,cu parfum de etern
Acolo e Domnul cu mâna Lui blândă
Când intră-n gradină te simți ca in cer!
Vă fie dar casa de dragoste plină
Precum o frumoasă gradină de flori
Udată mereu din fântâna divină
Cu apele-i limpezi din sfântul izvor.
Un Soare etern peste ea stralucească
Iar florile scumpe sa crească spre cer
Și El,Gradinarul,cu drag sa-ngrijească
De-ntreaga grădină,colț mic de etern.

Emanuel Hasan 

Grădina florilor de nea

Grădina florilor de nea
Mă străduiesc să te găsesc
Căci asta vrea inima mea
Să pot în tine să trăiesc

O frumusețe nesfârșită
E Raiul cel de toți dorit
Trăirea lui e infinită
În Domnul, pace am găsit

Nici crinii cei mai minunați
Nu sunt atâta de frumoși
Deși-s sensibili, delicați
Nu sunt atât de arătoși

Ca Raiul care l-am primit
Ca o solie minunată
De la Isus cel preaiubit
Primit prin jertfa-I minunată.

O Doamne câtă frumusețe
Va fi când totul vom vedea
Și sănătate, tinerețe
Pe toate le vom căpăta

Ce Doamne Tu ne-ai pregătit
Noi nu înțelegem și nu știm
Sfințiți să fim, cum am dorit
Veșnic cu Tine în cer să fim

În Patria ce seamăn n-are
Cu tot ce este mai frumos
În slavă și în înălțare
În slujba Ta, mărit Hristos

Orice genunchi se va pleca
Pe Tine ca să Te slăvească
Alăturea noi Îți vom sta
Și-Ți vom vedea slava, cerească

Iar Numele Tău glorios
În veci de veci va fi mărit
Căci Tu ești Fiul Sfânt, Hristos
Ce din iubire Te-ai jertfit

Cu sânge sfânt ne-ai primenit
Viață ne-ai dat din viața Ta
Tu Salvatorule iubit
Mărit să fii, dea pururea!

Florența Sărmășan  

Sămânța dintre spini

În anii buni ai vieții mele, cândva Stăpânul îmi vorbi
Încredințându-mi dintre stele a Sa lucrare a-mplini;
Cu forță vie, tinerească intrat-am în lucrarea Sa,
Crezând că nu-i în lumea asta nimic s-oprească calea mea.

Sămânță plină de viața, cu suc bogat de-nfăptuire,
În glia tare, pământească am început a mea rodire.
Și am crescut udat cu haruri în prea bogata Lui grădină,
Dar din pământul plin de ură, creștea alături mărăcină.

Un timp crescut-am împreună, din soi atât de diferiți
Însă crezând că ne-nțelegem, ajuns-am tot mai contopiți.
Înconjurat de crengi spinoase, un firav fir, un spic de grâu,
Uitând de ce visam odată, zăceam acum în plin desfrâu.

Și am schimbat în nopți de fugă al rugăciunii dulce ceas,
În zile lungi pline de trudă, puținul timp abia rămas.
Privind la cer doar printre spinii ce mă împung neîncetat
Nici nu mai știu ultima data când jos genunchiul mi-am plecat.

Un veac lumesc cu-ngrijorari e mărăciniul meu acum
Ascunsă-n el e-a mea lucrare și rătăcit al meu vechi drum.
Am fost cândva sămânță bună ce promitea un rod bogat,
Însă crescând cu spinii-alaturi, a lor putere-a câștigat.
***
Tu rupe azi din rădăcină spinul ce crește lângă tine,
Alungă orice-ngrijorare care legat de jos te ține.
Și te înaltă tu mlădiță, lăstar plăpând, bun roditor
Mai mult, mai mult crescând în soare, spre cel ce e Stăpânitor.

Adu din spicul tău cu bobul, rod însutit cu mulțumire,
Domnind prin spini vei știi la Toamnă o înmiită răsplătire.
N-a fost o vreme-n lumea asta mai bună pentru-a fi in glie:
Ridica-te dar și lucrează, jos în pământ-sămânță vie!

Eu sunt sămânța dintre spini, de grija lumii innecată
În jurul meu sunt mărăcini, dar nu am fost de El uitată;
Cu harul Lui udând în glie, a smuls lăstari de-amărăciune,
Sunt azi din nou sămânță vie și cresc-n-a Lui promisiune.

 Agheorghiesei Maria 

Arată-Ți Doamne, slava Ta

Arată-Ți Doamne, slava Ta
În mijloc de-adunare
Să fie har de-a pururea
Ca-n zi de sărbătoare!

Înalță-Ți Numele mai sus
Peste orice făptură,
Să vadă toți că Tu, Isus
Domnești peste natură,

Peste ostroave, peste mări,
Ești Domn peste popoare,
Tu umpli zarea de cântări,
Căci slava Ta e mare!

Să fii Tu, Doamne preamărit
În mijloc de-adunare,
Iar eu, ca rob, supus, smerit
Să stau în ascultare.

Căci trebuie ca Tu să crești,
Tu Să-Ți conduci lucrarea,
Să lași bucate dulci, cerești,
Să saturi adunarea.

Căci doar la Tine-i untdelemn
Pentru jertfa divină…
Mai lasă Doamne și-azi un semn,
Pentru a Ta grădină!

De nu ești Tu prezent la noi,
Zadarnice sunt toate,
Suntem săraci, lipsiți și goi
Și nu-i cin’ să ne scape.

De-aceea vrem ca Duhul Tău
Părinte-al veșniciei,
Să fie proslăvit mereu
Prin roada bucuriei!

Azi vrem ca cercetarea Ta
Să intre în lucrare,
Să scuturi din noi pleava rea
Spre a Ta înălțare!

Dorim Isuse al Tău nor
Cu ploaia cea cerească
Ca să umbreasc-al Tău popor
Să-l facă să rodească.

Sub călăuza Ta din cer
Să-și schimbe astăzi starea,
Să-i scoli din morți pe cei ce pier,
S-aduci înviorarea!

Să mai reverși din harul Tău
Doar o fărămitură,
Să ne ridici, Sfânt Dumnezeu
Din moarte și din zgură.

Și să ne faci al Tău popor,
A Ta turmă aleasă,
Să ne adăpi din sfânt Izvor
În veșnica ta Casă!

Să lași ca Grâul Tău curat
Din nou să încolțească
Prin Duhul Sfânt ce n-i l-ai dat,
Iar firea pământească

Să nu mai aibă rod în noi,
Nimic să nu ne țină
Legați de lumea de nevoi,
Ci să stăm în lumină!

Sub raza Slavei din vecii,
În sfântă unitate
Zidind mai sus, cu pietre vii
A Ta sfântă Cetate!

Acesta este dorul nost’
Și-aceasta ni-e dorința,
Să fim găsiți veghind în post
Când suna-va trâmbița!

Să fim găsiți că ne silim
În tot ce este bine,
Căci vrem cu Tine să trăim
În zările senine!

Valentin Ilisoi