Nu da înapoi

“Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” loan 14:13

Împlinesc eu această lucrare lăuntrică? In rugăciunea de mijlocire nu există nici o capcană şi nici un pericolul amăgirii sau al mândriei; este o lucrare făcută în taină şi aduce roade prin care Tatăl este slăvit. Las eu ca viaţa mea spirituală să se irosească, sau o aduc în întregime spre un singur punct central, ispăşirea făcută de Domnul meu? Domină Isus Cristos din ce în ce mai mult fiecare preocupare din viaţa mea? Dacă punctul central sau marea influenţă din viaţa mea este ispăşirea Domnului, atunci fiecare clipă din viaţa mea va aduce roade pentru El.

Trebuie să-mi rezerv timp pentru a-mi da seama care este punctul central al puterii. Petrec măcar un minut dintr-o oră pentru a mă concentra asupra Lui? “Dacă rămâneţi în Mine” – adică dacă eu continui să acţionez, să gândesc şi să lucrez din acest punct central –”cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (loan 15:7). Rămân eu în El? Îmi fac timp ca să rămân? Care este cel mai mare factor de putere în viaţa mea? Este lucrarea, slujirea, sacrificiul pentru alţii sau încercarea de a lucra pentru Dumnezeu? Ceea ce trebuie să exercite cea mai mare putere în viaţa mea este Ispăşirea Domnului.

Nu lucrul cu care petrecem cea mai mare parte a timpului ne modelează cel mai mult, ci Cel care exercită cea mai mare putere asupra noastră. Trebuie să hotărâm să ne limităm şi să ne concentrăm atracţiile. “Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” Ucenicul care rămâne în Isus este voia Lui Dumnezeu şi alegerile lui aparent libere sunt hotărârile rânduite mai dinainte de Dumnezeu. Este misterios? Este contradictoriu si absurd din punct de vedere logic? Da, dar este un adevăr glorios pentru un sfânt.

Oswald CHAMBERS

Menirea învierii Lui

 

„Nu trebuia să pătimească Cristosul acestea și să intre in gloria Sa?”

Luca 24:26

Crucea Domnului nostru este poarta dc intrare în viaţa Lui. Învierea Lui înseamnă că El are acum putere să-mi dea viaţa Sa. Când sunt născut din nou, de sus, primesc de la Domnul cel înviat însăşi viaţa Sa.

Menirea învierii Domnului nostru este aceea de a-i duce pe ..mulţi fii la slavă”. Împlinirea menirii Lui Îi dă dreptul să ne facă fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Noi nu suntem niciodată într-o relaţie cu Dumnezeu ca aceea în care este Fiul lui Dumnezeu, dar suntem aduşi de către Fiul în relaţia de fii.

Atunci când Domnul nostru a înviat din morţi, a înviat la o viaţă absolut nouă, la o viaţă pe care El n-a mai trăil-o înainte de întrupare. A înviat la o viaţă care n-a existat înainte. Iar pentru noi învierea Lui înseamnă că am înviat la viaţa Lui de înviere, nu la viaţa noastră veche. Intr-o zi vom avea un trup de slavă ca al Lui, dar putem să cunoaştem de pe acum eficacitatea învierii Lui şi să umblăm în înnoirea vieţii. „Să-L cunosc pe El în puterea învierii Lui”.

„…după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu”. ..Duhul Sfânt” este numele practic pentru Viaţa veşnică ce lucrează aici şi acum in fiinţele umane. Duhul Sfânt este divinitatea ca putere activă, care aplică Ispăşirea la experienţa noastră. Mulţumim lui Dumnezeu pentru adevărul glorios și măreţ că Duhul Sfânt poate lucra în noi însăşi natura lui Isus dacă ne supunem Lui.

Oswald CHAMBERS

Ce bucurie ce te poartă spre culme

Ce bucurie ce te poartă spre culme,
Când părinţii slujesc pe Hristos,
Copiii lor dragi să le calce pe urme,
Hotărâţi , despărţiţi de păcat şi de lume,
Viitorul le va fii glorios.

Ce mulţumire adânc te cuprinde,
Când familia toată, unită,
Pe-altaru-nchinării focul zilnic aprinde,
La jugul slujirii cu râvnă se prinde,
Acum şi în veci va fi fericită.

Ce împlinire şi ce har bogat,
Ca tu şi întreaga ta casă,
Să alegi să slujeşti, pe Hristos devotat,
Cu duhul, cu-ntreaga fiinţă predat,
Mărturie spre alţii frumoasă.

Ce fericire să nu mai alergi,
La sfatul acelor ce rele urzesc,
Căci ştii, că ce semnei, aceea culegi,
Cu cei ce hulesc prietenii să nu legi,
Rămâi cu acei ce Scriptura-mplinesc.

Ce mărturie aleasă, slăvită,
Are omul credincios şi smerit,
Viaţa întreagă în lumină trăită,
Un far pentru lumea adânc rătăcită,
În jugul slujirii e neobosit.

Ce pace adâncă şi câtă nădejde,
În clipa când moartea se crede stăpână,
Când sufletul liber se-nalţă şi vede,
Ca nu-i în zadar a iubi şi a crede,
Există în ceruri o lume mai bună.

Teodor Groza

Pe partitura lumii noastre

Pe partitura lumii noastre
A fost greșit aranjamentul
Și fiecare notă-n parte
Anticipa mai mult falsetul.

Chiar la-nceput avea solie
Ca să încânte tot ce mișcă,
Și răsuna o melodie
Cum rar în lume se mai iscă.

Pe partitura lumii noastre
Era un cântec glorios,
Dar s-a stricat când omenirea
A mers din ce în ce mai jos.

S-a încurcat orice măsură
Din muzica Celui de sus
Atunci când Lucifer trădase
Și devenise nesupus.

S-a introdus un sunet sobru,
Nimic nu mai suna la fel,
Păcatul a stricat cântarea
Compusă numai cu un țel.

Pământu-ntreg schimba cântarea
Și-acum suna așa de greu,
Era cântată-nfiorarea
În lumea-ntreagă, tot mereu.

Cu fiecare notă-n parte,
Se auzea un fals real,
Păcatul murdărea cântarea
Și a stricat ce-i natural.

Dar într-o zi, Compozitorul,
Acel ce-a scris de la-nceput
Cantarea-aceea minunată,
O noua piesă-a conceput.

A hotărât să scrie iarăși
O partitură minunată,
Pe care să nu poată nimeni
Să o modifice vreodată.

O nouă piesă glorioasă
A început să cânte iar,
Când pe pământ, din nemurire,
Noi am primit un mare dar.

Din primele măsuri, cântarea
Se auzea tot mai frumos,
Căci Dumnezeu cu îndurarea,
A scris o piesă prin Cristos.

Pe partitura lumii noastre
A început să sune lin
O nouă piesă minunată
Plină de pace și alin.

Isus Cristos cu al Său sânge
Rescrie minunat cântarea,
Dar fiecare notă-n parte
Cu sângele-I este notarea.

Pe partitura lumii noastre
Răsună și acum cântarea,
Dar nu oricine o aude,
Ci doar cel ce-a primit salvarea.

Denis Dan

Ierusalim ceresc

Ierusalim ceresc, oraş de vis
Cu temelii şi ziduri de iaspis
Cuvântul Sfânt în umbre mi-a descris
Frumseţea ta ţesută-n Paradis.

În surghiun, bătrânul iconar –
Ioan, Apostolul vizionar,
Cercă a întrupa al tău chenar
În tâlcuri şi-n metafore de har.

Mi-a spus ce-apoteoze de cununi
Ce veşnice şi-adânci înţelepciuni
Ce negrăite simţăminte-aduni
În nimbul tău de taine şi minuni.

Nu e cuvânt să poată să descrie
Podoaba ta şi strălucirea vie
Şi-n sânul tău, cu câtă armonie
Va-mpărăţi a crucii seminţie.

Ierusalim ceresc, oraş sublim
Frumos, că nu există paradigm
Să te compare, să te cânte-n ritm
Cât eşti de pur, de sfânt, Ierusalim!

Tu nu eşti ca Ierusalimul pământesc
Învăluit în fumul strămoşesc
În care Sanhedrinul preoţesc
A răstignit un Fiu dumnezeiesc…

Nici ca Ierusalimul cu vestigii
Cu-atâtea catedrale şi religii
De ură-mpovărat şi de intrigii,
Proscris la foc de omeneşti litigii…

Ci-acolo Templul tău e maiestos
Tămâia ta e cântec glorios,
Acolo sfinţii-n zbor de albatros
Privesc într-una slava lui Hristos.

Pe porţile de perle şi topaz
Nu va intra durere sau necaz
Şi nu va fi povară pe grumaz
Nici sipete de lacrimi pe obraz.

Căci Mielul ce-a-ndurat al urii chin
Balsam e-n tine, viaţă şi alin,
Izvor de apă vie pururi plin
E Pâinea frământată-n har divin.

Ierusalim ceresc, cetate sfântă
Spre tine dorul meu nestins se-avântă;
Cu imnul celor care veşnic cântă
Mireasa albă te binecuvântă.

Pe străzile de-azur, diamantine,
Mă va aduce Harul şi pe mine
M-oi odihni şi desfăta în tine
Cu Mirele, pe veci, Ierusalime.

Nicholas Dinu