6 Martie

 „Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă.” Proverbe 18:12

Este o modalitate veche şi familiară de a spune că evenimentele viitoare îşi aruncă umbrele înainte. Scriitorul Proverbelor ne învaţă că o inimă îngâmfată este un preludiu profetic al răului. Mândria merge înaintea căderii, asemeni schimbării mercurului din barometru care prezice ploaia. Când oamenii se înalţă, urmează întotdeauna căderea. Inima lui David ne arată că, atunci când omul îşi îndreaptă atenţia asupra propriei măreţii, gloria lui intră într-un con de umbră (vezi 2 Samuel 24:10). Nebucadneţar, puternicul constructor al Babilonului, a ajuns să mănânce iarbă ca un bou, până când unghiile i-au crescut ca ghearele păsărilor şi părul ca penele vulturului (vezi Daniel 4:33).

Mândria îl preface pe lăudăros într-o fiară, aşa cum a prefăcut îngerii în demoni. Dumnezeu urăşte inima îngâmfată şi nu uită să o umilească. Toate săgeţile Lui străpung sufletul mândru. Creştine, ai o inimă mândră în seara aceasta? Fiindcă mândria se poate strecura în inima creştinului la fel de uşor ca şi în cea a păcătosului; poate să îl facă să viseze „sunt bogat, m-am îmbogăţit, si nu duc lipsă de nimic” (Apocalipsa 3:17).

Iţi lauzi talentele şi calităţile? Te mândreşti fiindcă ai o înfăţişare sfântă şi experienţe minunate? Dacă este aşa, ia seama: pieirea este la un pas. Macii încrederii tale vor fi smulşi din rădăcini; ciupercile talentelor tale vor arde în foc, şi înfumurarea ta se va topi ca fumul. Dacă uităm să trăim la picioarele crucii în umilinţă, Dumnezeu nu va uita să folosească nuiaua. Pieirea se va abate asupra ta, credinciosule înfumurat. Pieirea bucuriei şi a confortului tău, dacă nu cumva a întregului tău suflet De aceea, „cine se laudă, să se laude în Domnul” (1 Corinteni 1:31).

C.H. Spurgeon

Eternă glorie Ți se cuvine

Eternă glorie Ți se cuvine
C-al Tău har, Părinte, ne susține
Și azi ‘nălțăm recunoștința noastră
Căci ne susții cu mâna Ta măiastră.

Zilnic ne inunzi cu binecuvântări
Și schimbi în bucurie tristele stări
Când ceva-i uscat faci să înverzească
Și faci ca hărnicia să sporească.

Ți se cuvine glorie constantă
C-a Ta lucrare toată-i importantă
Fire de păr nu cad fără voia Ta
Și de-aceea tot pe Stânca Ta vom sta.

În zile cu ploaie și-n zile cu soare
Ți se cuvine cinste și onoare
Că-ndepartezi de la noi deprimarea
Și ne-ntărești când vine-ncercarea.

La Tine găsim sufletească-mplinire
Cu revelații mai presus de fire
Cine Te neglijează își produce pierzare
Dar Tu meriți total respect și-adorare.

Controlul lumii e în mâinile Tale
Ne-orientezi spre Rai pe-negusta cale
Nu ne lași rătăcitori prin pustie
Ne duci la Izvorul cu Apă vie.

Ne-ajuți să depășim obstacole grele,
Să privim nu spre glie ci spre stele
Eternă glorie Ți se cuvine
Doar de la Tine putem succese obține.

Din mijlocul splendorii dumnezeiești
Tot ce trimiți spune că ne iubești
Ești vrednic să-Ți vestim, oricând bunătatea
C-ai pregătit pentru noi pământenii, Cetatea.

George Cornici

10 Decembrie

„Astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.” 1 Tesaloniceni 4:17

Cele mai plăcute vizite ale lui Christos sunt scurte şi trecătoare. Ochii noştri II văd o clipă, şi ne bucurăm „cu O bucurie negrăită si strălucită” (1 Petru 1:8); dar peste puţin timp nu II mai vedem, fiindcă Prea Iubitul nostru pleacă de la noi. Ca un cerb sau o căprioară, El trece peste munţi. Pleacă spre câmpurile de mirodenii şi nu se mai hrăneşte printre crini.

Dacă primim azi binecuvântare
Şi pacea celui de păcat iertat
Ziua de mâine este însă schimbătoare
Şi poate aduce groaza celui vinovat.

O, cât de plăcut va fi timpul când nu II vom mai privi de la distanţă, ci faţă în faţă! Când nu va mai fi ca un călător care rămâne peste noapte, ci ca un prieten care ne primeşte pe vecie în inima gloriei Sale! Nu II vom vedea pentru un timp, ci

În veşnicii de veşnicii nemăsurate
Privi-vom frumuseţea slavei Sale
Ne vom iubi Mântuitorul pe dreptate
Uimiţi de-atâta bunătate şi răbdare,

În cer nu vor fi întreruperi cauzate de păcat. Ochii noştri nu vor mai plânge, şi nici o problemă pământească nu ne va împiedica gândurile fericite. Nu va exista nimic care să ne oprească din contemplarea Soarelui Neprihănirii. O, dacă este atât de bine să-L vedem câte puţin, cât de minunat va fi să privim faţa Sa binecuvântată în veac de veac, fără nici un nor care să ne întunece, fără nici un vaiet de oboseală sau durere! Binecuvântată zi, când vei răsări! Vino, Soare al Neprihănirii! Bucuriile lumii tangibile ne pot părăsi oricând, fiindcă au nevoie de îmbunătăţiri. Dacă a muri înseamnă a intra într-o neîntreruptă tovărăşie cu Isus, atunci moartea este un câştig, şi picătura ei moartă este înghiţită de marea victoriei.

Meditaţii C. H. Spurgeon

La masa Mea

Ioan 6:55…
„Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.”

Luați din masa Mea nu doar la cină,
Mâncați din trupul Meu, vă săturați,
Purtați-Mi jugul pe cărări sublime,
Și sângele, și sângele-Mi gustați…

Luați din masa Mea nu doar odată,
Ci zi de zi mâncați din trupul Meu,
Să creșteți tari, nesfărâmați de soartă
Și renăscuți copii din Dumnezeu.

Luați din masa Mea și dați la alții,
În fruntea gloriei stă sângele-Mi vărsat,
Eu sunt Christosul răstignit odată
Pentru iertarea lumii înviat.

Luați din masa Mea s-aveți iertare,
Mâncați-Mi jertfa și vă săturați,
Purtați-Mi jugu-n pace și răbdare
Și sângele… și sângele-Mi gustați.

Mihai Ghidora 

10 Iulie

„Impreună cetăţeni cu sfinţii.” Efeseni 2:19

Ce înseamnă să fii cetăţean al cerului? Înseamnă că suntem sub guvernarea cerului. Christos, Regele cerului, domneşte în inimile noastre, şi rugăciunea noastră zilnică este „facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Proclamaţiile date de tronul slavei sunt primite liber de noi; decretele Marelui Rege sunt ascultate cu drag. Apoi, în calitate de cetăţeni ai Noului Ierusalim, vom împărţi onorurile cerului. Gloria care aparţine sfinţilor canonizaţi ne aparţine şi nouă, fiindcă suntem deja fii ai lui Dumnezeu, prinţi de sânge imperial; purtăm deja hainele nepătate ale dreptăţii lui Isus; avem deja îngeri care să ne slujească, sfinţi care să ne întovărăşească, pe Christos drept frate, pe Dumnezeu ca Tată şi o coroană de nemurire drept răsplată.

Împărtăşim onorurile cetăţeniei, fiindcă am intrat în ansamblul bisericii celor întâi născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Ale noastre sunt porţile de perle şi zidurile de hrisolit, a noastră este lumina azurie a oraşului care nu are nevoie de lămpi sau soare, al nostru este râul vieţii, şi cele douăsprezece feluri de fructe care cresc în pomii de pe maluri; nu există nimic care să nu ne aparţină. „Fie lucrurile de acum fie cele viitoare” 1 Corinteni 3:22), toate sunt ale noastre. Ca cetăţeni ai cerului, ne bucurăm de desfătările lui. Se vor bucura acolo păcătoşii care se căiesc — rătăcitorii care se întorc? La fel ne vom bucura şi noi.

Vor cânta ei imnuri de glorie în cinstea harului triumfător? Şi noi vom cânta. îşi vor arunca coroanele la picioarele lui Hhristos? Vom arunca şi noi onorurile noastre. Vor fi ei încântaţi de zâmbetul Lui? Nu va fi mai puţin dulce pentru noi. Se uită ei înainte, aşteptând a doua Sa venire? Aşteptăm şi tânjim şi noi. Dacă, deci, suntem cetăţeni ai cerului, să avem umblete şi acţiuni demne de această mare onoare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

18 Iunie

„Răscumpărătorul tău.” Isaia 54:5

Isus, Răscumpărătorul, este al nostru pentru totdeauna, Toate slujbele lui Christos sunt puse în serviciul nostru. El este Rege pentru noi, Preot pentru noi, şi Profet pentru noi. Oricând găsim un nou titlu al Răscumpărătorului trebuie să ni-l însuşim ca şi pe celelalte. Toiagul păstorului, nuiaua tatălui, sabia căpeteniei, mitra preotului, sceptrul prinţului, mantia profetului — toate sunt ale noastre. Isus nu are nici o demnitate pe care să nu o folosească pentru slăvirea noastră şi nici o prerogativă pe care să nu o exercite în apărarea noastră. Plinătatea Sa dumnezeiască este vistieria noastră statornică şi inepuizabilă.

Umanitatea pe care a purtat-o pentru noi este a noastră în toată desăvârşirea ei. Nouă ne comunică desăvârşitul nostru Domn virtutea nepătată a unui caracter perfect; nouă ne oferă El eficacitatea merituoasă a unei vieţi devotate; asupra noastră îşi Varsă răsplata unei supuneri ascultătoare şi a unei slujiri neîncetate. El transformă veşmântul neîncheiat al vieţii Sale în acoperământul nostru de frumuseţe, virtuţile strălucitoare ale caracterului Său în bijuteriile noastre, şi slăbiciunea supraomenească a morţii Sale în lauda şi gloria noastră. El ne-a lăsat prin testament ieslea Sa, din care am aflat că Dumnezeu a coborât la om, şi Crucea Sa, care să ne înveţe cum să urcăm noi la Dumnezeu.

Toate gândurile, emoţiile, acţiunile, declaraţiile, minunile şi mijlocirile Sale au fost făcute pentru noi. El a păşit pe drumul suferinţei în folosul nostru şi ne-a lăsat ca moştenire cerească toate rezultatele muncii Sale de o viaţă. Acum, El este al nostru, ca şi înainte, şi nu se ruşinează să fie numit Domnul nostru Isus Christos, deşi El este cel binecuvântat şi singurul Monarh, Regele Regilor şi Domnul Domnilor. Christosul nostru este Christos pretutindeni şi oricând, pentru totdeauna şi cu tot mai multă bucurie. O suflete, prin puterea Duhului Sfânt, cheamă-ţi în dimineaţa aceasta „Răscumpărătorul”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ai murit și pentru mine

Ai murit și pentru mine
Pentru cel mai păcătos
Glorie Ți se cuvine
Sfânta-Ți jertfă mă susține
Și mă face credincios.

Mi-ai văzut nevrednicia
Și trăirea făr-un rost
O, Isuse, drag Mesia
Mare Ți-a fost agonia
Mi-ai dat harul fără cost.

Azi, înțelegând iubirea
(Prin durere dovedită)
Știu precis că fericirea
Soră e cu Nemurirea,
Cu starea neprihănită.

Din rănile-n carne vie
Se revarsă vindecări
Că iertare mi-ai dat mie
E spre-a bea din Apa vie
Să înving în încercări.

Și pentru mine ai răbdat
Torturi sfâșietoare
Și astfel m-ai încredințat
Că-n Slava Ta voi fi luat
Unde-i eternă sărbătoare.

Și pentru mine Te-au străpuns
Piroanele pe lemn de-ocară
Și astfel am primit răspuns
Sfânta-Ți iertare m-a pătruns
Și-mi face viața Primăvară.

Îți mulțumesc! Îți mulțumesc!
Pentru iubirea-Ți jertfitoare
Vreau în credință să sporesc
Să Te urmez, să Te slujesc
Cu zel și sfântă consacrare.

George Cornici

26 Martie

„Isus a răspuns: „Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” Ioan 18:8

Observă, suflete, grija pe care a manifestat-o Isus faţă de oile Sale, chiar şi în ceasul încercării! Pasiunea dominantă învinge moartea. El s-a predat vrăjmaşului, dar a luat cuvântul în apărarea ucenicilor Săi. Cât despre El, „ca o oaie mută înaintea celor ce o tund”(Isaia 53:7), nu a deschis gura; însă de dragul ucenicilor Săi, a vorbit cu putere îndoită. Aceasta este dragostea, constanta, uitându-se pe sine, credincioasă. Dar oare în acest text nu există şi un alt înţeles, mai profund? Nu se Oglindeşte însuşi spiritul Ispăşirii în aceste cuvinte? Păstorul cel Bun îşi dă „viaţa pentru oile Sale” (Ioan 10:11) şi cere să fie lăsate libere.

Garantul este legat, şi dreptatea cere ca cei pe care îi înlocuieşte să fie lăsaţi să plece. In timpul sclaviei din Egipt, aceeaşi voce a răsunat cu putere: „Lasă pe poporul Meu să plece” (vezi Exod 9:1). Răscumpărarea din sclavia păcatului şi Satanei trebuie să vină. În fiecare celulă din temniţele Disperării, răsună Strigătul „lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”, iar Disperarea şi Teama fug. Satana aude vocea cunoscută şi îşi ridică piciorul de pe grumazul Celor căzuţi; Moartea îl aude, şi porţile mormântului se deschid larg. Drumul lor este o cale spre progres, sfinţenie, triumf şi glorie, şi nimeni nu îndrăzneşte să-i oprească.

„Pe calea aceasta nu va umbla nici un leu, si nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea” (Isaia 85:9). Cerbul dimineţii a atras vânătorii asupra Sa, şi căprioarele sfioase pot să pască acum în pace printre crini. Norul de furtună s-a dezlănţuit deasupra Crucii de pe Calvar, şi peregrinii din Sion nu vor mai fi ajunşi de fulgerul răzbunării. Vino, suflete, şi te bucură de imunitatea pe care ţi-a asigurat-o Mântuitorul. Binecuvântat să-I fie Numele în fiecare clipă, zi după zi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Domn al tuturor

Text: Filipeni 2:5-11

„… şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu.Tatăl că Isus Cristos este Domnul.” Filipeni 2:11

In 20 iulie 1969, lumea l-a urmărit cu uimire pe Neil Armstrong coborand încet scara modulului lunar-Vulturul. Lăsand prima amprentă a piciorului unui om în praful de pe suprafaţa lunii, a spus: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”. Vorbind cu el la telefon, preşedintele Nixon a spus: „în acest nepreţuit moment… toţi locuitorii pămantului sunt una – una în mandria a ceea ce ai făcut tu”. Omul a călătorit în altă „lume”.
Aproape cu 2000 de ani în urmă, s-a petrecut un alt eveniment faţă de care coborarea pe lună a lui Armstrong este nesemnificativă. Fiul lui Dumnezeu a lăsat splendoarea cerului şi a coborat pe planeta Pămant. A trăit aici 33 de ani, a murit pe cruce, a înviat din mormant şi S-a dus din nou la cer. Cand se va reantoarce, orice genunchi se va pleca în faţa Sa şi fiecare limbă va mărturisi că El este Domnul. Toţi cei din cer, de pe pămant şi de sub pămant vor striga cu o singură voce, unii de bucurie, iar alţii de spaimă: „Isus este Domnul!”

Apostolul Pavel a fost în închisoare, cand a scris acestea credincioşilor din Filipi. Ştia că Isus a fost încoronat cu slavă şi onoare, şi că la fel, ca Mare învingător, a supus stăpanirii Sale toate lucrurile poporului Său. Orice încercare sau orice furtună va cutremura lumea, aceasta este speranţa noastră de azi.
Să ne concentrăm minţile la Cristos şi să fim gata pentru ziua cand cele ce se văd azi doar prin ochii credinţei vor fi în văzul tuturor: Isus este cu adevărat Domnul!       – D.J.D.

„Glorie lui Dumnezeu şi pace pe pămant;
Ziua bucuriei în lume-a răsunat.
Şi vom striga cuprinşi de fericire:
„Isus Cristos e-al nostru împărat”.„- Anonim

„Cu mult mai măreaţă decat debarcarea omului pe lună este a doua venire a Lui Cristos pe pămant„

Painea zilnica

Preamarirea lui Cristos

Text: Ioan 3:22-30

„Trebuie ca El să crească si eu să mă micşorez.” Ioan 3:30

Atitudinea exprimată de Ioan Botezătorul în textul de azi, ar trebui să fie atitudinea fiecărui urmaş al lui Cristos. Ioan Botezătorul devenise influent în Palestina, dar după ce L-a botezat pe Isus oamenii au început să-L urmeze pe Mantuitorul. Intrebat fiind asupra acestui fapt, Ioan a spus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”.
C.S. Kirkendall subliniază că acest principiu de lansare a cauzei altuia cu o totală lipsă de egoism a fost exemplificat de Edmund Halley în relaţiile sale cu Isaac Newton. Halley, omul care a prezis reîntoarcerea cometei care îi poartă acum numele, a recunoscut importanţa descoperirii legii gravitaţiei. L-a provocat să-şi perfecţioneze ideea originală, i-a corectat unele din ecuaţiile matematice. Apoi Halley l-a îndemnat să-şi pună ideile într-o carte.

Cartea „Principiile matematice ale filozofiei naturii”, l-a făcut pe Newton celebru. Puţini oameni ştiu că Halley a editat-o şi a supravegheat publicarea ei şi chiar a finanţat tipărirea ei, cu toate că Newton şi-ar fi putut permite mai uşor o asemenea cheltuială. Istoricii de azi numesc fapta lui Halley ca unul din exemplele cele mai lipsite de egoism pe care le cunoaşte istoria ştiinţei moderne. Atitudinea unei umilinţe autentice este semnul unei relaţii corecte cu Isus. In timp ce nu atragem atenţia supra noastră înşine, trebuie să aruncăm toată lumina asupra Lui. Cu cît vor fi mai mari realizările noastre, cu atît El va primi mai multă glorie. Recunoscînd că sursa darurilor noastre şi a capacităţilor este Isus, haideţi să urmăm exemplul lui Ioan Botezătorul şi să-L preamărim pe Cristos.     – D.C.E.

„Sunt un bulgăr de pămînt.
Sunt un strop de rouă-n soare.
Şi cu cat mă fac mai mic,
Cu-atît Tu Te faci mai mare.„

„Ne vom vedea adevărata statură numai cind vom sta în umbra lui Cristos„

Painea zilnica