Sub fiecare pas

Sub fiecare pas
E-un petec de istorie
Și tot ce-a mai rămas
E-nfrângere sau glorie.

Sub fiecare pas
Există o provocare,
Ce dă și-n ultim ceas
Motive de urcare.

Sub fiecare pas
E o doză de credință,
Că-al rugii tainic glas
Termină-n biruință.

Sub fiecare pas
E-un drum spre înainte,
Și aduce și-n impas
Nădejdea vieții sfinte.

Lucian Cazacu

Stăpân peste-ntreg Empireu

Din inimă-Ți cânt azi Stăpâne,
Și viața mea, Doamne, o închin,
Căci Tu m-ai scos din negra lume
Din plânset, din jale și chin.

De nu ai fi fost lângă mine
În lume aș fi fost pierdut
Dar Te-ai coborât în ruine
Și mi-ai dat un Nou Început

Cât timp inima o să-mi bată
Mereu eu, Te voi lăuda,
Pe Tine, iubitul meu Tată
Căci Tu, ai salvat viața mea.

Și nimeni din lume nu poate
Să-mi clatine azi barca mea
Căci Tu-mi ești și Tată și Frate
Cu Tine, câștig lupta grea

De-aceea mă-ncred azi în Tine,
Și mâine voi face la fel
Caci milă Ți-a fost și de mine
Isuse, Cerescule Miel.

Și inima mea astăzi cântă
Că viață în dar Tu, mi-ai dat
Și orice război și-orice luptă,
Cu Tine, eu am câștigat.

În inima mea Vei rămâne
Un Vrednic și Sfânt Salvator,
Căci nimeni nu va mai fi-n lume
Cum ai fost Tu, biruitor.

Mărire și Glorie, Ție
Stăpân peste-ntreg Empireu,
Și orice făptură ce-i vie
Să-L laude pe Dumnezeu!

Nichifor Nicu 

Câți mai slujim pe Domnul?

Trăim o viață pe pământ.
O viață de-alergare.
Si-adesea dăm Cuvântul Sfânt
Pe lumea trecătoare.
Am fost creați să moștenim
Cununa răsplătirii
Și pentru veci să locuim
În patria iubirii.
Dar pe pământ trăim puțin
Acesta-i paradoxul
Ce să-l pricepem noi nu știm
Nici care ne e rostul.
Cuvântul scrie deslușit
Că vine ziua-n care
Pentru oricine ia sfârșit
Viața de sub soare.
Că omul jos e trecător
Ca lumânarea-n sfeșnic
Ce-și pregătește în splendori
Acasă locul veșnic.
Aicea jos noi toți trăim
Precum intr-o chirie
Dar casa sus ne-o pregătim
La Domnu-n veșnicie.
Sau cel puțin asa ar fi
De sfântă trebuință
Când aripile s-or ivi
Spre noua locuință.
*
Și conștienți de-al Său Cuvânt
De-nsemnătatea-i mare
Ar trebui ca orișicând
Să fim în cercetare.
Deci pregătiți pentru Hristos
Cu candelele-aprinse
Si dezlipiți de tot ce-i jos
Cu aripile-ntinse
Ar trebui să fim mereu
Mireasă sfântă-n noapte
Cu foc aprins din Dumnezeu
Și luminând departe
Să vadă Mirele iubit
Mireasa că-l așteaptă
Să intre-n Locul mult dorit
Fecioara înțeleaptă.
***
Cu-amărăciune mă întreb:
Câți mai slujim pe Domnul?
Câți așteptăm cerul etern
Sau câți dormim azi somnul
Ce ca-ntr-o pânză i-a cuprins
Pe cei făr de putere
Ce-s cufundați în visul nins
De foamea dup-avere?
Privesc in jurul meu mâhnit:
Tot mai putini stau gata
Cu candela aprinsă-n timp
Să zică:Maranata!
Căci cei mai mulți au adormit
În vise maiestuoase
Mirele-aproape c-a sosit
Iar ei visează….case…
Și proprietăți.Provizii mii
Că doar….să le ajungă!…
Vină și alți bani,câți or fi
Ca-ntr-o uriașă pungă..
Bineveniți sunt orișicând!
Cinstiți???..nu mai contează!…
Un rost s-avem vrem pe pământ
Și-un nume, mai cu vază!
-Frate iubit, să ne unim
Mai mulți la rugăciune
-De asta frate, nu am timp
Fac lucruri totuși bune
Dobânda-i mare, eu trudesc
Până-n târzie seară
Chiar și-n picioare ațipesc
Cum, rugăciune iară?
Doar mici exemple oglindesc
Cruda realitate
De cer mulți nu-și mai amintesc
De ei e prea departe..
Lucrarea Tatălui ceresc
A fost înlocuită
De visul lacom, pământesc
Ce va pieri-ntr-o clipă..
Îi chemi și-ncerci să-i motivezi
Cu drag la Închinare
Dar dragostea mai poți să crezi
Că-i țelul lor cel mare?
Nu, mai degrabă ar lovi
În tot ce-i bun, cu silă
Și-n roada firii ar dospi
Râzând ei, fără milă….
***
E-aproape doisprezece. Știu.
E-aproape miezul nopții
Eu totuși gata vreau să fiu
Să trec de pragul porții
Și-n zbor să mă ridic spre cer
Cu toți cei dragi din casă
Către iubitul din Etern
Noi, fiind a Sa Mireasă.
Cu candelele luminând
De focul veșniciei
În zbor ne-om înălța cântând
Spre țara bucuriei
Rămână dar în urmă jos
Pungile mari și sparte
Ce s-or topi-n foc nemilos
De cerul sfânt departe.
*
Ce trist va fi insă de cei
Ce-au auzit Cuvântul
Dar au iubit fără temei
Averea și pământul.
Cine e sfânt, sfintească-se
Și să lepede somnul
Căci în curând spre glorie
Ne va nălța-n zbor Domnul.

Emanuel Hasan

Pamant si cer

Atatea flori sunt pe campie
Si ce frumos ele-nfloresc
Mi-aduc in suflet bucurie
Ca-n ele-i Tatal meu ceresc
Dar gandul inspre bolta-mi zboara
Caci tot ce-i jos e trecator
Doar sus in cer e primavara
Si plaiuri cu vesnice flori.

Aici o floare infloreste
Si-si da parfumul minunat
Doar pana cand se vestejeste
Si intra-n lutu-ntunecat..
Dar sus in ceruri in gradina
Cresc flori ce nu se ofilesc
Caci Soarele si apa lina
Cu viata sfanta le hranesc.

Atat belsug de roade coapte
Apleaca pomii roditori
Ce-asteapta parca zi si noapte
Sa-si dea povara roadelor.
Dar gandul meu zboara spre ceruri
Spre Pomul Vietii, plin de rod
Rodind in doisprezece feluri
Pentru al raiului norod.

Aicea jos curg multe ape
Ce vor seca toate-ntr-o zi
Iar albia lor oricat de mare
Ar fi, tot se va narui.
Dar dincolo-n gradina sfanta
Raul vietii curge lin
Cu apa sa eterna, blanda
Dand viata vesnica din plin.

Cetatile de-aici din lume
Oricat de tari si mari ar fi
Ramane-vor fara de nume
Vor disparea pentru vecii.
Insa in ceruri  o cetate
Asteapt-un cer si-un nou pamant
Si-o zi in care sa coboare
Cu cei alesi, la glasul sfant..

Pamant si cer, moarte sau viata
Vremelnicie sau etern
Ruina sau glorie cereasca
Tatal etern sau Lucifer.
Noapte sau sfanta dimineata
Edenul sau chinul pe veci
Doar doua cai iti stau in fata
Prieten drag,tu ce-ti alegi?

Emanuel Hasan

Spre Betleem…

Pornim din nou spre Betleem
Pornim cu inimi calde
Ca să-L vedem pe Împărat
Născut acolo, între animale.

De mic copil îmi amintesc
Cum mama îmi spunea
Cum S-a născut un Împărat
Acolo jos, în grajd.

Mă întrebam de ce în grajd
Dacă El era un prinț?
Putea să vină într-un palat
Și plin de bogății…

De ce-a avut pătuț, o iesle
În loc de pat regesc?
De ce nu s-a găsit un loc
În casă pentru El?

De ce-a venit din cer de sus,
De ce acolo-n iesle?
Eram micuț, nu-nțelegem
De ce-a venit în lume…

Eu nu știam scopul măreț
Ce avea să-l împlinească
Aici, umil, pe-acest pământ
Ca noi să avem viață.

Și mama îmi spunea cum El
Venise pentru noi
Ca să aducă mântuire
La toți cei păcătoși.

Astăzi, mulți sărbătoresc…
Sărbătoresc Crăciunul,
Însă Isus e sărbătoritul
Și nu, moș crăciunul!

Primește-L, nu-L lăsa în iesle
Deschide-ți astăzi inima
Și va aduce bucurie
Și în  viața ta.

Fii vesel, cântă: Glorie!
Isus S-a născut!
El va fi Și pentru tine
Un nou Început!

Un început de viață nouă
O viață plină de iubire
Un început din moarte la viață,
Să fim cu El în veșnicie.

Anna Tataru

A lăsat soare şi rouă

Bucuria vieţii mele
Este Bunul Dumnezeu.
Tatăl sufletelor care…
A iertat prin Fiul Său.

Când se-ncepe o zi nouă
Ştiu că-n dar… a dat-o El.
A lăsat soare şi rouă,
Domnul Sfânt,  Emanuel!

Peste văi şi peste dealuri,
Bunătatea Lui… o simţi.
Ne ridică dintre valuri
Cu dragostea de părinţi.

Grija… poartă El, în toate
Din prea sfântul cer Divin.
Pentru sufletele noastre
Şi ale celor… ce mai vin!

Nu-i mai mare bucurie
Să te ştii tot ocrotit,
De Acel ce-n veşnicie,
Îţi va spune: ”Bun venit”!

De aceea, soră… frate,
Haideţi mai mult să veghem,
De vrem cerurile-nalte…
Cum pe Domnul Îl urmăm….

Să-I aducem mulţumire
Celui… care ne-a ales.
Pentru scumpa veşnicie,
Păcatele, căci le-a şters!

Zi şi noapte… ne-ncetat
Glorie, slavă Lui să-I dăm,
Pentru plata ce a dat,
Veşnic, toţi să-L lăudăm!

Doina Ketterer

Pe stanca m-ai ridicat

Doamne, Iti cant cu bucurie
Slava, Iti aduc mereu,
A Ta, glorie sa fie,
Scump si iubit Dumnezeu

M-ai salvat in incercare,
Pe stanca m-ai ridicat,
Ai lasat a Ta-ndurare,
Cand, eram mai intristat,

Cand, cu teama ma-ntrebam,
Oare, ce se va-ntampla?
Caci, iesire nu vedeam,
Iar necazul, ma speria.

Mana, mi-ai intins indata,
Bratul Tau m-a sprijinit,
Mi-ai aratat, inca o data,
Cat de mult m-ai pretuit

Si acum, in al Tau gand,
Sunt acelasi om iubit,
Chiar, de trupul mi-e pamant
Tu, viata I-ai daruit

Doamne, eu, a Ta iubire
Am simtit-o, tot mereu,
Sunt cuprins de fericire
Tu, esti salvatorul meu!

Florenta Sarmasan

Se coboară Duhul Sfânt

S-au strâns cu toţi la rugăciune,
La Domnul lor, ei se gândeau…
Atâtea, I-ar fi putut spune;
Acuma, mai mult Îl iubeau!

El S-a-nălţat şi a plecat…
Ei au rămas pe acest pământ…
Inima lor s-a întristat
Căci, Îl purtau mereu în gând…

Ei ai făcut cum El le-a spus
Şi laolaltă au rămas,
Stăteau în camera de sus
Cu toţi, se rugau într-un glas…

Un suntet clar s-a auzit
Ca şi un vânt care vuia…
Parcă era un vâjâit,
Odaia, toată răsuna…

Şi limbi de foc au fost văzute,
Pe ucenici, s-au aşezat,
Erau lucruri necunoscute
Şi fiecare s-a mirat…

Cu Duhul Sfânt, toţi s-au umplut
Şi-au început ca să vorbească,
Rosteau de parcă ar fi ştiut
O altă limbă, să vorbească.

Aici, mulţi oameni se aflau:
Frigiţi, parţi, mezi şi egipteni;
Toţi, auzind, se minunau
Nu-ntelegeau, ce e cu ei?

Vorbeau cu toţi nedumeriţi
Căci plini de must, ei i-au crezut
Priveau, nu erau lămuriţi,
Aşa ceva, n-au mai văzut,

Să înţeleagă-n graiul lor,
Li se părea că-i o minune,
Căci, fiecare om de acol’,
Înţelegea, ce i se spune.

Cretani, arabi şi elamiţi,
Erau uimiţi peste măsură,
În Duhul Sfânt erau uniţi
Şi toţi, primeau învăţătură.

Acei, care au judecat,
De Petru, toţi au fost mustraţi;
El, peste toţi s-a ridicat
Şi a privit înspre bărbaţi.

Cu glasul tare, răspicat,
Petru, la oameni le-a vorbit
Şi apostolii s-au ridicat
Pe cei prezenti i-au lămurit,

Căci ei nimic nu au băut
Şi gura nu şi-au pângărit,
Cu toţi acolo au văzut
Cum Duhul Sfânt a coborât…

Apoi, de Isus le-a vorbit,
De sângele ce s-a vărsat,
De Domnul, Care a murit
Şi apoi, din morţi a înviat!

De Cel ce şade la cer, sus,
În glorie şi fericire,
De Fiul Tatălui, Isus,
Ce-a dat prin moarte, mântuire.

Mulţimea era fascinată
De tot ce acolo s-a vorbit,
Şi mulţi s-au hotărât, de’ndată,
Pe drumul cel bun, au pornit.

Florenta Sarmasan