25 Aprilie

Dacă cineva aude glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la El.” Apocalipsa 3:20

Care este dorinţa ta în seara aceasta? Vrei ceva ceresc? Vrei să te bucuri de iubirea veşnică? Vrei libertate în strânsă comuniune cu Dumnezeu? Vrei să cunoşti înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea lui Dumnezeu? Atunci trebuie să te apropii de Isus. Trebuie să-L priveşti în toată plinătatea desăvârşirii Sale. Trebuie să-L vezi în lucrare, în îndeplinirea atribuţiilor şi în persoană. Cel care II înţelege pe Christos primeşte ungerea din partea Duhului Sfânt, şi înţelege toate lucrurile. Christos este cheia care deschide toate camerele lui Dumnezeu.

Nu există nici un tezaur care să nu se deschidă şi să nu-şi ofere toată bogăţia sufletului care trăieşte lângă Isus. Te-am auzit oare spunând „o, dacă ar vrea să locuiască în sufletul meu… dacă ar vrea să facă din inima mea căminul Său…”? Deschide uşa, prea iubitule, şi El va veni fără întârziere. El bate demult la uşa Ta, şi aşteaptă să cineze cu tine şi tu cu El. El cinează cu tine fiindcă L-ai invitat în inima ta, şi tu cinezi cu El fiindcă ţi-a adus provizii. El nu poate avea părtăşie cu tine dacă nu-ţi deschizi inima, ca să aveţi o casă; şi tu nu ai avea ce să mănânci dacă nu ţi-ar fi adus provizii, fiindcă grânarul tău este gol.

Deschide larg, deci, uşa sufletului tău. El va veni cu dragostea după care tânjeşti. Va veni cu bucuria pe care singur nu
o poţi simţi. Va aduce pacea de care are nevoie sufletul tău chinuit. Va veni cu carafe de vin şi mere dulci şi te va îngriji până te vei însănătoşi pe deplin prin „dragostea Sa neasemuită”. Deschide-I uşa, alungă vrăjmaşii, oferă-I cheia inimii tale, şi El va locui în ea pentru veşnicie. O, dragoste minunată, care aduci un asemenea Oaspete într-o asemenea inimă!

C.H. Spurgeon

23 Martie

„Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” Luca 19:40

Ar putea pietrele să strige? Cu siguranţă că pot, dacă Cel care a deschis gura mormântului le-ar porunci să-şi înalţe glasul. Dacă ar fi în stare să vorbească, ar avea multe de mărturisit despre Cel care le-a creat prin cuvântul puterii Lui. Ar putea slăvi înţelepciunea şi puterea Făcătorului lor, care le-a chemat la viaţă. Noi nu vom vorbi despre Cel care ne-a făcut făpturi noi, şi a trasnformat pietrele în copii ai lui Avraam? Stâncile bătrâne ar putea povesti despre haos şi ordine, şi despre stadiile succesive ale dramei creaţiunii. Noi nu putem vorbi despre minunile lui Dumnezeu, şi despre lucrările Sale din timpurile străvechi, şi despre tot ce a făcut El pentru biserica Sa în vechime? Dacă pietrele ar vorbi, ar povesti despre cel care le-a cioplit din carieră, şi le-a făcut potrivite pentru templu.

Noi nu putem spune despre gloriosul nostru Cioplitor, care ne-a sfărâmat inimile cu ciocanul Cuvântului Său, ca să poată face din noi templul Lui? Dacă pietrele ar striga, ar preamări pe constructorul lor, care le-a şlefuit şi a făcut un palat din ele. Noi nu vom vorbi despre Constructorul şi Arhitectul nostru, care ne-a aşezat în templul viului Dumnezeu? Dacă pietrele ar putea striga, ar avea de spus o poveste lungă, foarte lungă, despre drumul de aducere aminte. O piatră mare a fost adesea înălţată ca aducere aminte în faţa Domnului. Şi noi putem mărturisi lucrurile minunate pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi.

Avem şi noi Eben-ezerul nostru, stâncile noastre de ajutor şi stâlpii noştri de aducere aminte. Pietrele sparte ale legii striga împotriva noastră, dar Christos însuşi, care a rostogolit piatra de la uşa mormântului, vorbeşte pentru noi. Pietrele pot să strige, dar noi nu le vom lăsa. Vom acoperi strigătul lor cu al nostru. In toate zilele noastre, vom izbucni în cântări sfinte şi vom binecuvânta maiestatea Celui Prea înalt, slăvindu-L pe Cel care este numit „Păstorul, Stânca lui Israel” (Genesa 49:24).

C.H. Spurgeon

Ioan 17

Înspre Cer îndreptându-și privirea
Sfântul Fiu ridicatu-și-a glasul
Într-o rugă-începându-și rostirea:
”Tată scump, mi-a sosit iată, ceasul!”

”Proslăvește-mă iarăși, Părinte
Cu divină putere Cerescă
Și cu Slava ce-o -aveam înainte
Ca și Fiul să Te proslăvească”

După cum Tu puterea deplină
Peste orice făpturi I-ai lăsat
Să dea veșnică viață, divină
Tuturor, ce din lume I-ai dat

Viața veșnică, Sfântă, Cerească
Pentru-oricine pe-ntregul pământ
Este-aceasta: ca să Te cunoască
Dumnezeu, Singur, Veșnic și Sfânt.

Peste tot unde-mi fost-a umblarea
Încontinuu Eu Te-am proslăvit
Iar acum pot să spun că lucrarea
Ce Mi-ai dat-o s-o fac am sfârșit

Și-acum Tată, te rog Eu fierbinte
Proslăvește-Mă iarăși la Tine
Cu slăvirea ce-o-aveam înaite
De-a fi lumea cu tot ce-aparține.

Am făcut cunoscut al Tău Nume
Celor care Mi I-ai dăruit
Pe ai Tăi Mi I-ai dat Tu din lume
Și Cuvântul Tău ei au păzit.

Cunoscut-au acum foarte bine
Ce Mi-ai dat Tu și orice le-am zis
Și-au primit ca venind de la Tine
Cunoscând clar că Tu M-ai trimis.

Și-au crezut c-am ieșit de la Tine
Pentru ei mă rog Eu, Sfinte Tată
Sunt ai Tăi, . . Mi i-ai dat. . știi prea bine. .
Nu mă rog pentru lumea stricată.

Tot ce am este-al Tău pe vecie
Tot ce-ai Tu, este-al Meu negreșit
Pot să spun cu deplină tărie
Că în ei sunt acum proslăvit.

Eu nu sunt, dar ei sunt încă-n lume. .
Sfinte Tată, păzește-i întruna
Ca în Sfântul și Marele-Ți Nume
Cum suntem Noi. . și ei fie una.

I-am păzit Eu în ceasu-încercării
Peste tot, prin puternicu-Ți Nume
N-a pierit decât fiul pierzării
Spre-mplinirea Scripturii anume.

Vin la Tine acum pentru-a spune
Toate-acestea să-i cureți de vină
Ca pe când ei sunt încă în lume
Bucuria s-o aibă deplină.
––––––––––

Eu lor le-am dat Cuvântul Tău divin
Și lumea i-a urât atât de crunt
Că-acestei lumi ei nu mai aparțin
După cum Eu din lumea lor nu sunt.

Te rog ca să-i păzești Tu de cel rău
Și nu te rog să-i iei de pe pământ
Sfințește-i dar prin adevărul Tău
Iar Adevărul e al Tău Cuvânt.

Cum M-ai trimis în lume să vestesc
Așa-am trimis și Eu pe-ai mei iubiți
Și pentru ei Eu însumi Mă sfințesc
Spre-a fi și ei prin adevăr sfințiți.

Și Eu mă rog nu numai pentru ei
Iar Tu-Mi cunoști al sufletului dor
Căci Eu mă rog acum și pentru-acei
Ce-or crede-n Mine prin cuvântul lor.

Te rog din nou, pentru iubiții mei
Leagă-i cu legături de nedescris
Mereu cu drag, uniți să fie ei
Să creadă lumea că Tu M-a i trimis.

Precum Tu ești în Mine, Tatăl Meu
Și Eu în Tine sunt îngemănat,
Să fie ei la bine și la greu
Căci le-am dat slava care Tu M-ai dat.

Să fiu în ei cum Tu în Mine ești
Să fie una-n chip desăvârșit
Să știe lumea toată că-i iubești
La fel cum și pe Mine M-ai iubit.

În locul Sfânt, în Veșnicul Palat
Unde voi fi de Tine proslăvit
Să fie și aceia ce Mi-ai dat
Să vadă slava ce Mi-ai dăruit.

Neprihănit Părinte, M-ai iubit
‘Nainte de-a fi lumea, la-nceput
Și Eu Te-am cunoscut și Te-am vestit
Dar lumea, iată nu Te-a cunoscut.

Însă acei pe care Mi I-ai dat. .
Ei au crezut cuvântul ce le-am zis
Și-atunci când mintea li s-a luminat
Au cunoscut că-n lume M-ai trimis.

Eu al Tău Nume-întruna L-am vestit
Și-l voi mai face cunoscut mereu
Ca dragostea cu care M-ai iubit
Să fie-n ei. . la fel să fiu și Eu.

Daniel Hozan

Psalmul 142

Cu glasul meu spre Domnul strig întruna
Necazu-mi vărs. ‘naintea Lui îl pun
Cu glasul meu mă rog Lui totdeauna
‘Naintea Lui, eu strâmtorarea-mi spun.

Când duhul mi-e așa mâhnit în mine
Tu Doamne, îmi cunoști cărarea mea
Pe drumul care umblu, Tu știi bine
Ce cursă mi-au întins pentru-a cădea.

Aruncă-Ți ochii-n dreapta și cunoaște
Că orișice scăpare-mi este rasă
Și parcă nimeni nu mă recunoaște
Iar de-al meu suflet nimănui nu-i pasă.

Spre Tine Doamne strig fără oprire
Și zic: ” Tu-mi ești scăparea, orice-ar fi
La fel și partea mea de moștenire
Cât fi-voi pe pământul celor vii ”.

La strigătele mele ia aminte
Mă izbăvește că-s nenorocit
Când oameni mult mai tari îmi ies ‘nainte. .
Atunci când ei mă prigonesc cumplit.

Îmi scoate sufletul din strâmtorare
Din temniță… să laud al Tău nume
Când sfinții vor veni să mă-ncojoare
Cât bine mi-Ai făcut eu le voi spune.

Daniel Hozan

Cunoaștem glasul Tău…

Cunoaștem glasul Tău Părinte
Și Tu, perfect, pe-al nostru-l știi
Ce dulci sunt sfintele-Ți cuvinte.

Creează-noi dulci armonii
Și zel ne dă spre biruință
Și vindecare-n agonii.

Ne dă tărie-n neputință
Ne-ncântă când îl auzim,
Ne-aduce-a Cerului cerință.

Când ne vorbești, Părinte, știm
Că e de mare importanță
Doar vocea Ta să o dorim…

Căci generează cutezanță
În mersu-ntortocheat spre Rai
Și ne îmbracă-n siguranță.

Desprinși de zgură și de scai.
Reclama lumii nu ne-ncântă
Ne-am atașat de Adonai.

Vreun uriaș nu ne-nspăimântă
Cu vocea Ta ne-ncurajezi
Și traiul spre Canaan se-avântă.

Ne-auzi, ne cercetezi, ne vezi
Și tot ce spui ne-nviorează
Sunt milioane de dovezi.

Duiosa-Ți voce-nseninează
Un suflet trist, îndurerat
Se simte ca-n a vieții oază.

Cu glasul Tău ne-ai învățat
Cum să slujim cu scumpătate
Și-aici și-n Plaiul mult visat…

Cu Tine în eternitate.

George Cornici

Urare de ziua femeii

Ca soarele de primavara,

Sa-ti fie inima si sufletul mereu,

Sa-ti fie glasul, sunet dulce de vioara,

Sa ai o viata fericita si usoara,

Si sa-ti zambeasca zilnic Dumnezeu.

Ca ghiocelul plin de gingasie,

Sa-ti fie ‘mbratisarea neincetat,

In dimineti, sa stralucesti cu bucurie,

Sa fii in lume-o marturie, vie,

A dragostei, cu care Dumnezeu te-a inzestrat.

Ca stelele, pe bolta albastra…o scanteie,

Veghind asupra noastra zi de zi,

Muza iubirii, in milioane de condeie,

Sa fii intotdeauna, unica… FEMEIE

E cel mai sfant si minunat ce poti sa fii!

Marius Alexandru

Aş vrea

Aş vrea precum o frunză
Se lasă dusă-n vânt
Să fac şi eu întocmai
Ce-mi spune Duhul Sfânt.

Asemeni unei păsări
Aş vrea cu glasul meu
Să ‘nalţ divine-acorduri
Mereu spre Dumnezeu.

Cum marea îşi cunoaşte
Locaşul pân’ la ţărm
Aşa eu vreau întocmai
S-ascult de la meu Domn.

Aşa cum luna-n noapte
Îşi dă lumina sa
Aş vrea pe cei pierduţi
Să-ndrum pe calea Ta.

Aşa cum Fiul Tău
Muri pe cruce-n chin
Aşa vreau şi eu viaţa-mi
Să Ţi-o dedic deplin.

Corina Ungureanu 

Ce plai frumos!

E cald glasul izvoarelor de ape,
Ce rătăcesc printre munţi înalţi, frumoşi,
Ode răsună din codrul aproape,
Simfonia Iubirii cântă-n toţi!

Ce plai frumos ne-a hărâzit Stăpânul,
Câtă armonie ne bate-n fereşti,
Iubirea sfântă pentru ca niciunul
Să nu piară, ce Dumnezeu bun eşti!

În Gheizerul de Sus e vindecare,
Acolo sufletele se odihnesc,
Rodit e pomul pentru fiecare,
Ce-s veşnici în Casa Tatălui ceresc!

Maria Șopț 

Iubită lume-a sosit ceasul…

Iubită lume, -a sosit ceasul
Stropșirii templelor prea seci
Și nu-s tălăngi să țină pasul
Atâtor drumeții de veci,
Nici bocitori cerând cu glasul,
Izvor de lacrimi să-i petreci.

În racle ajunge un mic grup
Căci nu mai este loc sub iarbă,
Și-n foc se zvârle orice trup,
Din valul de pedeapsă oarbă.

Se prind tălăngile de mână
Din zori și până în amurg,
Jelind ce au la îndemână,
Cu clopoțitul lor prelung.
Ajung și-n patria română,
Și orice inimă străpung.

Și glasul tristei vești străpunge
Parcă, întregul Univers,
Dar la guverne nu ajunge,
Nici chiar al morții grav demers.

Precum un sul, așa se strânge
Tot Universu îngreuiat,
De-atâta rău și-atâta sânge,
Ce-a fost vărsat nevinovat.
(Guvernele ne vor convinge
Că nu e chiar de speriat… )

Văzduhu-i înfierat și urlă
În felul lui, amestecat
Cu urletul din orice turlă
Și templu rece, întunecat.

S-au stins ale fericirii focuri,
Umbrită-i orice bucurie,
Și vântul geme printre blocuri,
Cu neantul parcă-n armonie…
Miroase totul a batjocuri
Și-a cufundare-n veșnicie.

Azurul se îmbracă-n noi
Ce n-am întunecat văzduhul,
În rest, ca-n ziua de apoi,
O groază care-ți smulge duhul.

Dreptăți și adevăruri multe
Se-ntrec pe net și se înfierbântă,
Se tot spun vrute și nevrute,
Da-s și chemări la Calea Sfântă;
Însă, nu-s suflete să-asculte,
Minciuna toate le înmormântă!

E-o stare demnă de deplâns
Dar nu vom plânge că e greu,
Căci noi suntem chemați la plâns,
Pentru ce plânge Dumnezeu.

Cu fiecare zi murim
Apropiindu-ne de-o pauză
Din care-apoi, veșnici ieșim.
Trăim murind pentru o cauză,
Depinde doar ce prețuim
Și pe ce lucruri punem bază.

Covid… cheamă la pocăință
Apoi, se întoarce mânios
Pentru-a se atinge de ființă,
Și vai de cel fără Hristos!

Mass-media-i un ecou tenebru
Cu vești tot mai de speriat…
Și lumea, un concert funebru
Pe-un piedestal avariat
Dar noi, uniți membru cu membru,
Suntem un trup de invidiat.

Căci formăm trupu-Atotcelebru
Al lui Hristos Cel înviat!

Ioan Hapca

Psalm

In inimă un foc, un dor îmi arde
Și către Tine glasul mi-l înalț,
În rugaciune-ți spun tot ce mă doare
Și-astept ca Tu, Părinte să te-arați.

Dar glasul mi se frânge în suspine,
Cuvintele se sting in drum spre cer.
Și în tăcere îmi înalț doar gândul
Ce pentru tine știu, nu-i un mister.

Căci știu că Tu îmi știi, Părinte gândul,
Lafel de clar cum îmi auzi cuvântul.
De-aceea în tăcere-aștept mereu
Să îmi răspunzi in taină, Tatăl meu.

Când întrebări in mine se frământă
Și-mi tulbură în noapte inimă și gând,
Eu știu că și atunci Tu ești cu mine
Și Ți le spun in șoaptă, rând pe rând…

Și-atunci o pace-adâncă mă cuprinde,
Căci știu ca Tu îmi vii in ajutor.
Eu m-odihnesc în liniște, Părinte
Caci știu că de acum ești in control.

Agheorghiesei Maria