De sub plapuma-argintie
a ieşit un ghiocel
alb, firav şi mititel
să aducă o solie:
„Primăvara va veni!”
Ca un clopoţel în noapte,
clinchetu-i clar, desluşit,
peste-ntinderi auzit,
în atâtea inimi naşte
dor de sfinte primăveri.
Ghiocelul alb ne poartă
gândul spre eterna Ţară
unde-i veşnic primăvară.
Haina-i pură ne arată
c-aşa albi Domnul ne vrea.
Să luăm dar, azi, exemplul
ghiocelului curat
-fir de alb imaculat-
şi să ne purtăm veşmântul
pur cum Tatăl ni l-a dat.
Cristina Magdalena Francu
O frunză, o furnică, un câine dând din coadă.
Pe ram o păsărică, un copilaș pe stradă.
Un fulg de nea tăcut, cerul într-o băltoacă,
Un fluturaș zburând, un ied care se joacă,
O albinuță mică, un strop și o umbrelă,
Mai pui o păpădie – plăpândă, efemeră,
Un ghiocel, o stea, un cal pe o pășune:
Atâtea frumuseți le întâlnești pe lume!
Dar, ce privești în schimb? … „Loc gol pentru mașină!
Tapeta nu-i așa! Nici pomii din grădină! …
De aș avea o casă… ! Și bani… Dar cât mai mulți:
Să fie de valută! Și nicidecum mărunți!
Și să mai am și slujnici, să facă tot ce-oi vrea…
Și să mai am benzină… . că s-a scumpit și ea!
Mai multă sănătate și… Stai să mă gândesc! . .”
Trezește-te odată! Pentru ce mai trăiești?
Poate nu te-ai gândit, dar vreau sa te gândești
Că ești preafericit și nici nu bănuiești!
Cu toate te-ai deprins, nimic nu e destul:
„Mai mult! Mai mult! Mai mult!”… și tot nu ești sătul…
Oare ce-ai fi cerut, să fi văzut o bombă?
Să fi fost accident, să fi avut o trombă?
Dacă era război, sau pe un pat erai?
Ai fi cerut și-acum ceea ce îți doreai?
Te ajuta mașina? Sau casa? Sau tapeta?
Trezește-te acum și schimbă-ți eticheta!
Începe de la gând, valori, priorități
Și nu mai neglija în jur atâtea vieți!
Îți trece viața ta, rămâi nemulțumit:
Atâtea ți-ai dorit și nu ești fericit,
Dar mai privește-n jur, mai urmărește-o stea,
Și vei simți în suflet – adâncă – fericirea.
Adelina Malancea
E o iarnă rece, e un ger cumplit
E plin de flori de gheață, de omăt troienit,
Dar plină de speranță privesc mereu afară
Căci Domnul după iarnă, aduce PRIMĂVARĂ!
Tresar de bucurie, ce minunat tablou
Va fi când Dumnezeu face totul nou,
Dar în această seară te întreb ceva:
N-ai vrea PRIMĂVARĂ să faci în viața ta?
După iarnă-i primăvară, nici-un dubiu nu există
Și atunci prieten drag, fața ta de ce e tristă?
Nu cumva vreo neiertare în iarnă te ține-închis?
SAU pierduta-i prin troiene, cheia către paradis?
Poate că-n această seară sufletul ți-e înghețat
Și-l cutreeră stingher gerul vreunui păcat,
Poate de multă durere, inima acum ți-e gheață
Dar Isus Hristos din ceruri, poate azi să îi dea viață!
Cât timp lacrimile tale curg și nu sunt înghețate
Vino astăzi la Isus, fiindcă numai Domnul poate
Mărăcinii să-i transforme în copaci ce-s înfloriți,
Iar din oamenii de gheață, poate face mântuiți.
Ești obosit, parcă simți c-așa frig nu ți-a mai fost
Dar te cheamă azi Isus să intri la adăpost!
Te așteaptă, ce vei face? În iarnă te întorci iară?
S-au accepți să mergi cu El unde-i veșnic primăvară?
La fel cum un ghiocel poate lumina s-o vadă
Și iese biruitor de sub tone de zăpadă,
Știu că în această seara oricine poate să vină
Din al iernii întuneric spre o veșnică lumină!
Primăvară sufletească lasă Doamne-n adunare
Topește orice durere sub al mântuirii soare,
Fă în inimi să avem o ninsoare a iubirii
Și fă să purtăm în piept mărțișorul mântuirii!
Cât iarna-a fost – atâta dor
De inimi ce-au dorit să spere:
Se va porni cu-un mărţişor
Aniversarea Primăverii.
Atunci doream doară a şti
Din încleştarea dură-a gheţii:
Un ghiocel va răsări
La onomastica Vieţii.
Noi ne-am păstrat acelaş vis
În duh, în suflet şi în fire:
Albu-i chemare-n necuprins,
Iar roşul – jertfa de iubire.
Trecu crăiasa de cristal
Cu nopţi străpunse de veghere
Când ghiocelul de opal
Străpunse-omătul cu putere.
A răsărit… a câştigat…
Modest în razele de Soare
Cu inimi l-au întâmpinat
Două culori de mărţişoare.
Şi sărbătoarea se porni
Cu-această minunată veste
A Primăverii primă zi,
Şi-a Vieţii, proaspătă poveste.
Aș vrea să fiu,
O rază ce sărută-n dimineți oceanul
Când zorii se aprind în infinit,
Un fir de grâu ce-mbracă-n aur lanul,
O stea care se “moare” arătând limanul,
Iubire și speranță-n mărul înflorit.
Aș vrea să fiu,
Un ghiocel, primul simbol de primăvară
Când albul încă mângăie pământul,
Un diamant strălucitor, o piatră rară,
Un vers duios pe-o coardă de vioară,
Spre Creator să-mi poarte veșnic cântul.
Aș vrea să fiu,
O șoaptă-n vântul care plânge printre tei
Când clipe de lumină rând pe rând se scurg,
Un sunet de trompetă, solul Dragostei,
Un clopoțel de-argint chiar lângă frații mei
Străjer neobosit, pe ziduri, în amurg.
În visul meu au răsărit narcise
Și cred că va veni iar, primăvara,
S-or slobozi miresmele închise,
Căci ghețurile-și vor retrage gheara.
Un ghiocel, în cercetare iese,
Își scutură din creștet briliante,
În urmă-i vor valsa culori alese,
Pe-un susur de izvoare înviate.
Din mâna Lui potirul iar îl varsă
Același Creator dintotdeauna,
Să înverzească iarba de mătasă,
Să-i împletească lutului, cununa.
Tot ce-n răbdare mișună sub gheață,
În doruri arse după Raza sfântă,
Va înflori din muguri de Speranță,
Ca o mireasă în haina de nuntă.
În visul meu au răsărit narcise
Și cred că va veni o Primăvară
Cu binecuvântările promise,
În minunata, veșnica mea Țară.
Ana Haz
De sub plapuma-argintie
a ieşit un ghiocel
alb, firav şi mititel
să aducă o solie:
„Primăvara va veni!”
Ca un clopoţel în noapte,
clinchetu-i clar, desluşit,
peste-ntinderi auzit,
în atâtea inimi naşte
dor de sfinte primăveri.
Ghiocelul alb ne poartă
gândul spre eterna Ţară
unde-i veşnic primăvară.
Haina-i pură ne arată
c-aşa albi Domnul ne vrea.
Să luăm dar, azi, exemplul
ghiocelului curat
-fir de alb imaculat-
şi să ne purtăm veşmântul
pur cum Tatăl ni l-a dat.
Cristina Magdalena Francu
Dumnezeu e în control 