Dorintele tale sunt dorintele Lui?

Text: Psalmul 37:1-9         

Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.„Psalmul 37:4

Cand Dumnezeu spune că ne poate satisface, El ştie ce spune şi poate să împlinească cele promise. „Este evident! Cu toţii ştim aceasta”, spunem noi. Da, dar aşa este oare? Nu este adevărat că în practica zilnică punem sub semnul întrebării acest adevăr de bază? Poate că nu lăsăm ca îndoielile să domnescă peste gandurile noastre, dar ele sunt prezente. Ne întrebăm dacă Dumnezeu poate împlini toate nevoile noastre aşa cum a spus. Această lipsă de credinţă în Domnul se poate vedea din faptul că vrem să experimentăm în viaţa noastră, atat binecuvântările lui Dumnezeu, cat şi plăcerile păcatului.
Am citit o scrisoare de la un băiat de 16 ani, care ilustrează această atitudine. El ştia că va trebui să dea socoteală înaintea Domnului, dar şi că avea o mare nevoie de iertare. A rezumat problema în cateva cuvinte: „Vreau să fiu bun, dar în acelaşi timp vreau şi să mă distrez”. Dorea să fie mai aproape de Dumnezeu, dar în acelaşi timp să şi petreacă.

Nu este, oare, această atitudine tipică modului de gandire al fiecăruia dintre noi? Cand ajungem la acest punct, nu mai suntem siguri că Dumnezeu este singurul care poate satisface dorinţele adanci ale inimii. Ne întrebăm dacă El este atat de inteligent, de puternic şi de bun cum declară Biblia.
Aşadar, care este răspunsul? De ce să nu încercăm să facem lucrurile în felul Lui? Găseşte-ţi desfătarea în Domnul şi vei descoperi că El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. El vrea ca să-ţi supui dorinţele Lui, ca El să poată sâ-ţi dea ceea ce ai nevoie, satisfăcandu-ţi dorinţele inimii.   – M.R.D. II

Nicidecum, nici în foc, nici în moarte,
Despărţire de Domnul meu nu-i.
Dacă inima nu mă desparte,
Orice-ar fi, orice-ar fi, sunt al Lui! ”   – C. Ioanid

Deoarece numai Cristos poate satisface cele mai adanci nevoi ale noastre, cea mai adancă nevoie a noastră este să fim satisfăcuţi numai cu Cristos

Painea zilnica

Dă-mi înțelepciune

Dă-mi înțelepciune
Preaiubit Părinte
Ca să-Ți pot supune
Zilnic a mea minte.

Domnul vieții mele
Ființa-mi cercetează
Și-orice lucruri rele
Le îndepărtează.

Ia-mi în stăpânire
Gândul, și-l pătrunde
Căci de-a Ta privire
Nu se poate-ascunde.

Nimeni nu-i ca Tine
Să-mi cunoască ființa
Tu ai pus în mine
Viața și credința.

Din cereasca Slavă
Îmi trimite-o rază
Mintea mea firavă
Tu mi-o luminează.

Regăsesc în mine
Multă slăbiciune
Și chiar gânduri pline
De amărăciune.

Planuri risipite,
Năzuințe stinse,
De Cel rău lovite
Cu săgeți aprinse.

Deci, ascultă-mi dorul
Ce spre Tin’ se-ndreaptă
Pune-mi Tu piciorul
Pe cărarea dreaptă.

Zâmbete cu mască
De mă înconjoară,
Pacea Ta cerească
Fie-a mea comoară.

Nu-mi lăsa căderii
Gândurile pradă
Sub a nevegherii
Nemiloasă spadă.

Nu-mi lăsa pornirea
Să încuviințeze
Fără de gândirea
Minții mele treze.

Preaiubit Părinte,
Vin în rugăciune
Și Îți cer fierbinte:
Dă-mi înțelepciune!

Daniel Hozan

Nu sta pe gânduri acum, mergi înainte

“Petru… a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut.”

Matei 14:29-30

Vântul era într-adevăr tare şi valurile erau cu adevărat mari, dar Petru nu le-a văzut la început. El nu s-a ocupat de ele, ci pur şi simplu L-a recunoscut pe Domnul lui şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, a început să umble pe ape. Apoi s-a uitat la lucrurile înconjurătoare şi imediat a început să se scufunde. De ce n-ar fi putut Domnul să-l facă în stare să meargă şi sub valuri, ca şi deasupra lor? Nici unul dintre aceste lucruri n-ar fi putut fi făcute decât prin recunoaşterea Domnului Isus.

Noi păşim imediat spre Dumnezeu călcând peste anumite lucruri, dar apoi vine grija faţă de noi înşine şi începem să ne afundăm. Dacă Il recunoşti pe Domnul tău, nu-ţi pasă de situaţia pe care ţi-o pregăteşte El. Lucrurile înconjurătoare există,dar imediat ce te uiţi la ele, eşti copleşit şi nu-L mai poţi recunoaşte pe Isus. Atunci vine mustrarea: “Pentru ce te-ai îndoit?” Oricum şi oricare ar fi situaţia ta actuală, tu continuă să-L recunoşti pe Isus, păstrând o deplină încredere în El.

Dacă tu comentezi fie şi numai pentru o clipă după ce Dumnezeu ţi-a vorbit, totul s-a terminat. Nu începe niciodată să spui: “Mă întreb, oare a vorbit El într-adevăr?”. Alungă imediat orice rezervă, aruncă totul asupra Lui. Nu ştii când va veni la tine vocea Lui, dar, când vine descoperirea lui Dumnezeu, chiar dacă o întrezăreşti foarte vag, predă-te fără rezerve. Numai printr-o predare totală Il poţi recunoaşte pe El. Vei înţelege mai clar vocea Lui numai dacă dai la o parte orice rezervă.

Oswald CHAMBERS

Necredinţa îngrijorării

Nu vă ingrjorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru. gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.”Matei 6:25

Isus caracterizează îngrijorarea din viaţa unui ucenic drept necredinţă. Dacă am primii Duhul lui Dumnezeu, El va „pune degetul pe rană” întrebând: „Unde este locul lui Dumnezeu în relaţia aceasta, în planurile acestei vacanţe, în aceste cărţi pe care vrei să le citeşti?” El insistă întotdeauna în această direcţie până când învăţăm să-L punem pe El pe primul loc.

Ori de câte ori punem pe primul loc alte lucruri, apare confuzia.„Nu vă îngrijoraţi…” Nu lua asupra ta presiunea gândurilor cu privire la viilor. A te îngrijora nu numai că este ceva rău, ci este şi necredinţă, deoarece, dacă te îngrijorezi, înseamnă că nu crezi că Dumnezeu poate avea grijă de detaliile practice ale vieţii tale, tocmai aceste detalii ne îngrijorează.

Ai remarcat vreodată, din spusele lui Isus. ce anume va înăbuşi cuvântul pe care El îl pune in noi? Diavolul? Nu, ci grijile lumii acesteia. Este vorba întotdeauna de micile griji. Nu voi crede acolo unde nu pot să văd. Singurul tratament împotriva necredinţei este ascultarea de Duhul. Marele cuvânt spus de Isus ucenicilor Lui este predarea deplină.

Oswald Chambers

Cugetare

Gânduri, sentimente, fapte,
Lucruri dragi și trecătoare,
Cum să fac cu ele oare
Ca în trecerea prin „noapte”
Să le fac nemuritoare
Și în „Zori” să-audă șoapte
Dulci și îmbucurătoare?

O, le fac pe toate roabe
Ascultării de Hristos,
Lepădând orice „podoabe”
Și comori de-aici de jos,
Ca să-adun câteva „boabe”
În „Grânarul” luminos…

Ioan Hapca

Rugăciunea de seară

Sub umbra palidă de gânduri
Și-atras de dorul altor zări
Mă plec cu ochii către ceruri
Ca orbul Bartimeu pe vremuri,
Să Te inund în sărutări.

Mă plec și-aștept când lampa serii
Abia mai pâlpâie de somn…
Aștept să mă ating de haină
Cum s-a atins femeia-n taină
Cândva de bunul Salvator.

Și-o vorbă să îți spun, Isuse,
Pe malul rugăciunii dulci,
Căci simt cum cerul se deschide
Și dreapta-Ți sfântă mă cuprinde
Rostind divinile porunci…

Și-atunci mi se deschide gura
Ca un pământ setos, uscat,
Primind din mila Ta nespusă
Atâția stropi de har, Isuse,
Cât n-am gândit și meritat,

Mi se deschide gura-n șoaptă
Pe malul rugăciunii sfânt
Și-atâția crini de mulțumire
Ridic spre cerul de iubire
Că m-ai iertat și mântuit.

Mihai Ghidora 

Pericolul dispreţului

„Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ.” Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc in caracterul nostru creştin. “… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredincioşie” (Maleahi 2:16. Bucureşti 2001). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de “grijile lumii”, pentru că ele sunt lucrurile care produc o stare de spirit rea. Extraordinar ce putere enormă au lucrurile simple ca să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Refuză să te laşi năpădit de grijile vieţii.

Un alt lucru care ne îndepărtează de Dumnezeu este dorinţa de a ne apăra dreptatea. Sfantul Augustin se ruga: “O, Doamne, scapă-mă de această dorinţă de a arăta că am întotdeauna dreptate”. Această atitudine a minţii distruge credinţa în Dumnezeu “Trebuie să mă explic, trebuie să-i fac pe oameni să mă înţeleagă ” Domnul nostru n-a dat niciodată explicaţii: El a lăsat greşelile să se corecteze singure.

Când descoperim că oamenii nu înaintează spiritual şi lăsăm ca această descoperire să se transforme în critică, ne închidem propriul nostru drum spre Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă niciodată discernământ ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei.

Oswald CHAMBERS

Înnoirea minții

Îmi umblau, așa, prin minte
Gânduri vechi și gânduri noi,
Necuvinte și cuvinte,
Mers ‘nainte și ‘napoi.
Și-atunci, Doamne, Te-am rugat
Să vii iar, să faci curat
Și să-mi dai podoabe sfinte.

Să fiu vasul frământat
De-a Ta mână iubitoare,
Legănat și mângâiat,
Când o fi să țip mai tare.
Și, din dor și drag de Tine,
Dezgustat de căi străine,
Să mă las purificat.

Nasc durerile rubine
Când strigarea-i cu credință;
N-am nimic ce-mi aparține,
Doar un strop de pocăință,
Ce și-a amintit păcatul,
N-a mai măturat aluatul
Și-acum zace de rușine.

Vreau să-Ți cânt ca vinovatul
Psalmi de jale, din cuptor;
Dar, când răul stă de-a latul,
Lasă-mi Tu un veghetor!
Cu privirea veșnic sus,
Îndrăzneț și rob supus,
Să Te-nalțe grațiatul.

De când, Doamne, Ți-am adus
Pașii, gândul și făptura,
Merg din zori până-n apus
Cum mă poartă-nvățătura.

Cugetând la cele sfinte
Și la Domnul meu Isus,
Mi s-au așezat în minte
Ale Lui învățăminte.

Trece ambulanța

Trece ambulanța, trece cu grăbire.
A ieșit în poartă Ghiță-al lui Prâsnel:
— Unde-o merge oare, nu aveți vreo știre,
Nu știi tu, Florico? Și nici tu, Ionel?
— Ehei, nene Ghiță, pe așa căldură
Și mai e și gripa asta blestemată!
Poate lelea Ana, aia rea de gură –
C-auzii că zace, neagră și umflată.
— Poate moș Dominte, că-i bătrân săracul
Și de-o vreme-o ține numai într-o criză,
Nici nu-i trece pieptul, că îl ia stomacul –
Să-l ia la „urgențe”, n-ar fi o surpriză.
Și așa nea Ghiță n-a aflat prea multe;
Floarea-și amintește că-i aluatul copt,
Iar Ionel pornește repede s-asculte
Știrile la radio, că-i trecut de opt.

***
Trece ambulanța, trece cu viteză,
Un bolnav așteaptă pe un colț de pat
Și spre cer întinde brațul și-o proteză,
Geme de durere, geme speriat.
— Lasă, măi tătuță, c-o să fie bine –
Spun ai lui cu milă, ca să îl mângâie;
Dar bolnavul nostru nu se poate-abține
Și abia șoptește: — Dacă n-o să fie?…
Nimeni nu-ndrăznește mai departe-a merge,
Întrebarea-i gravă și răsună greu;
Doar o bătrânică lacrimile-și șterge:
— Dacă nu te vindeci, pleci la Dumnezeu.
— Dumnezeu? Dar oare o să mă primească?
— Ei, tătuță, lasă, nu gândi așa,
Nu lăsa pe nimeni ca să te mâhnească,
Unde merge lumea, mergi și dumneata!

***
Trece ambulanța, nimeni nu se roagă –
Au cu toți probleme simple sau mai grele;
Când nu gemi în chinuri și ți-i lumea dragă,
De ce-ai rupe firul, să gândești la rele?
Întrebări, opinii despre altă lume,
Despre ce e omul – strică ambianța;
De se-aud știri rele, se mai iau cu glume,
De mai moare unul, a rămas speranța
Că ne priveghează vesel dintre nori.
Gânduri negative sunt acelea care
Ne mai cercetează, ne mai dau fiori…
Alungăm fiorii și păstrăm distanța
De-orice socoteală, de-orice cugetare
Ce-ar aduce-n minte gândul de plecare.
Ne petrecem viața ca din întâmplare…
Doar din vreme-n vreme trece ambulanța.

Viorica Mariniuc 

Cararea

Referințe
1 Împăraţilor 2:2
[2]„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întărește-te și fii om!

Cararea

1.Am trecut odata prin padurea verde de foioase,
Si simteam la orice pas ca cineva e-n spatele meu,
Ma simteam fricos si speriat de cele intamplate,
Mai ales ca batea si vantul si sufla din spatele meu.

2.Era un vant ce rascolea ale mele ganduri si amintiri,
Si ma facea sa-mi aduc aminte de trecut,
Ma facea sa ma sperii si mai tare de ideea,
Ca sunt singur pe carare si ca o sa ma simt pierdut.

3.Dar atunci m-am oprit si m-am rugat la Dumnezeu,
Sa alunge din mintea mea ale mele ganduri negre,
Sa-mi lumineze cararea si pasii mei tot mereu,
Si sa-mi dea putere-n orice vreme.

4.-Eu vreau sa merg cu Tine Doamne inainte,
Si sa nu-mi mai fie frica de nimic,
Si pe Tine Doamne sa te am ca tinta,
Si in jurul meu sa nu mai privesc la nimic.

5.Atunci am inceput sa inaintez increzator inainte,
Ca si cum as fi umblat prin valea umbrei mortii,
Si ma gandeam ca daca Tu esti cu mine in acea vreme,
De nimic si de nici un rau eu nu ma voi teme.

6.”Caci sunt incredintat ca nici viata, si nici moartea,
Nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Nici o alta faptura, nici inaltimea, nici adancimea,
Nu pot sa ma desparta de dragostea lui Dumnezeu.”

7.Apoi, mi-am adus aminte ca-n Biblie mai sta scris,
“Tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi”,
Si m-am rugat sa ma pazeasca pe calea ce trece prin desis,
Si sa ma scoata cu bine la limanul mult dorit.

8.”-Doamne, arata-mi calea ce duce catre Tine,
Si invata-ma sa pazesc poruncile si legile Tale,
Caci eu, cat si casa mea dorim Sa Te slujim pe Tine,
Si vrem sa fim fericiti si sa traim multe zile,”