Un cuvant de indreptare

Text: Galateni 6:1-10

Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată in vreo greşeală… să-l ridicaţi cu duhul blandeţii.” Galateni 6:1

Fiecare avem puncte slabe în domeniul spiritual – zone în care ne lipseşte discernămantul sau cunoaşterea. De aceea, avem nevoie de mustrarea blandă a altora. Un cuvant de corectare poate să ne ajute să creştem şi să ne păzească de dureri inutile sau de a-i ofensa pe alţii.
În cartea sa „Improving Your Serve” (îmbunatăţeşte-ţi slujirea), Charles Swindoll spune despre o mustrare plină de blandeţe pe care a primit-o de la profesorul de seminar Bruce Waltke. Vizitau o faimoasă biserică a „ştiinţei creştine” (o sectă pseudo-creştină n.tr.) din Boston. O doamnă mai în varstă conducea grupul de vizitatori, şi a început să explice credinţele doctrinare ale acestei biserici – în special credinţa lor că nu există judecată viitoare. Atunci Waltke a întrebat-o încet: „Dar, doamnă, nu spune undeva în Biblie că oamenilor le este randuit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata?” Swindoll spune: „Am stat în spatele lui şi mi-am zis în gand: „Dă-i drumul, Bruce.

Am adus-o acum acolo unde am dorit” Dar cand doamna ne-a sugerat să plecăm mai departe, Waltke a fost de acord. Swindoll spune că nu i-a venit să creadă. Prietenul său o lăsa să scape din undiţă. L-a apucat pe Waltke de braţ şi i-a şoptit: „Hei, de ce n-ai încuiat-o pe doamna?” Waltke a răspuns calm: „Dar, Chuck, n-ar fi fost politicos. Apoi nici n-ar fi fost un exemplu de dragoste creştină din partea mea, nu-i aşa?” Swindoll comentează: „Mustrarea aceea făcută în linişte m-a lăsat năucit”. El a spus că niciodată nu va uita acel moment. A învăţat o lecţie de neuitat.
Fie ca şi noi să fim receptivi la mustrările Domnului făcute prin mustrarea plină de blandeţe a altora.– D.C.E.

Doamne, nu ne putem vedea orice păcat.
Dă-ne ajutorul creştinilor cu gand curat,
Ce vor vedea greşeala făcută din neştire
Şi ne vor spune-o cu tact şi cu iubire.” – Branon

Criticii noştri sunt grdienii neplătiţi ai sufletului

Painea zilnica

Evenimente-mi vin în gând

Evenimente-mi vin în gând
De-atâtea ori în pribegie
Când m-a scăpat Pâstorul blând
Pe fond de sfântă melodie.

Hățișul lumii m-a-ncurcat
Dar am primit clarificare
Căci Veghetorul m-a luat
Scoțându-mă din încercare.

Să mă atragă-n cursa lor
Au încercat și mai încearcă
Cu tonul lor provocator
Dar iată-mă, din nou, în barcă…

Și iată, merg cu-avânt, spre Țel
Chiar dacă spinii mă înțeapă
S-ajung în veșnicul Betel
Să intru-n veșnica etapă.

Nu pot să nu menționez
Cum m-a atins îngrijorarea
Dar Cel pe care mă bazez
Iar mi-a adus asigurarea.

Destule-au fost alunecări,
Căderi în starea de-ntristare
Dar EL expert în vindecări,
Iar a trimis înviorare.

De slăbiciuni fiind atins
(De câte ori nici nu pot spune)
Mi-am amintit că nu-s învins
Cât timp mai cred în vreo minune.

Când loviturile-au venit
Le-a-ntâmpinat un crez fierbinte
Și-atunci mai bine le-am primit
Fără vreun murmur prin cuvinte.

Cu trudă-am adunat comori
Să le păstrez în visterie
Și am considerat valori
Doar ce-i născut din mărturie.

Cântarea m-a-nsoțit mereu
Punând în suflet relaxare
Mi-a fost tărie pe traseu
Și un îndemn spre închinare.

Dureri și plâns, și frământări,
Au fost cu mine-n bătălie
Dar au urmat eliberări
Cu multă, multă veselie.

Am stat pe Stâncă neclintit
Deși au vrut să mă doboare
Sunt de Cuvânt nedespărțit
Că-mi pune-n suflet sărbătoare.

Și-aceste sfinte amintiri
Mă leagă și mai mult de Mire
Căci El mi-aduce răsplătiri
Și mă conduce-n Nemurire.

George Cornici

Gând ceresc

Nu ne frământă gândul structurilor terestre
Și nu deschidem spre adumbriri ferestre
Al nostru interes nu poartă marca gliei
(Deși iubim nespus un tril al ciocârliei)
Ne ridicăm deasupra nivelelor de ceară
Să ne adie-un vânt cu iz de primăvară
Și ne-am desprins de praful nevrutelor probleme
Știind c-al nostru Domn dorit-a să ne cheme.
Că vrem armonizări cu sferele divine
E că-L urmăm pe El prin văi și pe coline.
Că nu ne zboară gândul spre spații cu himere,
Că nu ne-am pus nădejdea în rosturi efemere
E c-am ieșit din starea ce cauzează moarte
Și-am acceptat Lumina, nu stările deșarte…
C-așa la întrebări primim răspunsuri clare
Și-așa, mereu, culegem și har și perle rare.
Nu-s două destinații, ci una, numai una
De-aceea nu pătăm cu lamentări cununa.
Știind că vom ajunge dincol’ de constelații
Primim fără rezerve lumini și revelații.

George Cornici

Gând de Paște

Doamne, ce dragoste sfântă, supremă,
Te-a-mpins să cobori înspre noi-mărăcinii,
Să ne ridici de pe inimi păcatul-emblemă,
Când noi împleteam în coroana-Ți toți spinii?

Ce Dumnezeu își jertfește-aureola
În ieslea smereniei, sub crucea căderii,
Ca să ne atragă spre ceruri busola,
Spre viața de sus, în mersu-nvierii?

Ca să Te-nțeleg, prea mica e poarta gândirii,
Privind înspre Tine mi-e sufletul plâns,
Genunchi de-nchinare în locul jertfirii,
Îi plec sub puterea iubirii constrâns.

Ca să Te cuprind mi-e coaja prea-ngustă,
Barierele firii le leapăd cu greu,
Dar vreau să mă dărui, din bobul zdrobirii
Să crească rodind necuprins Dumnezeu.

Gabriela L. 

Fă-o singur! Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri

„Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.”

2 Corinteni 10:5

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: “Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! În viaţa Domnului nostru, orice gând şi orice faptă erau aduse sub ascultarea de voia Tatălui Său. N-a existat în El nici cea mai uşoară tendinţă de a urma un imbold personal, în afară de voia Tatălui Său – “Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Dar uitaţi-vă la noi: avem o experienţă religioasă bogată şi luăm orice gând născut dintr-un imbold şi îl punem imediat în practică, în loc să-l facem rob şi să ne disciplinăm ca să ascultăm de Cristos.

Trăim zile când se pune un accent exagerat pe munca practică, iar sfinţii care fac rob orice proiect sunt criticaţi şi li se spune că nu sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu şi pentru sufletele oamenilor. Dar adevărata râvnă se găseşte în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-I sluji Lui, înclinaţie născută din natura umană nedisciplinată. Este de neconceput şi totuşi, adevărat că sfinţii nu fac rob orice proiect, ci lucrează pentru Dumnezeu sub impulsul propriei lor naturi umane care nu a fost făcută spirituală printr-o disciplină hotărâtă.Noi avem tendinţa să uităm că omul nu doar se predă lui Isus Cristos pentru mântuire; el, de asemenea, acceptă perspectiva lui Isus Cristos asupra lui Dumnezeu, a lumii, a păcatului şi a diavolului. Iar aceasta înseamnă că trebuie să recunoască responsabilitatea lui de a fi transformat prin înnoirea minţii lui.

Oswald CHAMBERS

Psalm

In inimă un foc, un dor îmi arde
Și către Tine glasul mi-l înalț,
În rugaciune-ți spun tot ce mă doare
Și-astept ca Tu, Părinte să te-arați.

Dar glasul mi se frânge în suspine,
Cuvintele se sting in drum spre cer.
Și în tăcere îmi înalț doar gândul
Ce pentru tine știu, nu-i un mister.

Căci știu că Tu îmi știi, Părinte gândul,
Lafel de clar cum îmi auzi cuvântul.
De-aceea în tăcere-aștept mereu
Să îmi răspunzi in taină, Tatăl meu.

Când întrebări in mine se frământă
Și-mi tulbură în noapte inimă și gând,
Eu știu că și atunci Tu ești cu mine
Și Ți le spun in șoaptă, rând pe rând…

Și-atunci o pace-adâncă mă cuprinde,
Căci știu ca Tu îmi vii in ajutor.
Eu m-odihnesc în liniște, Părinte
Caci știu că de acum ești in control.

Agheorghiesei Maria 

Ploaia cerească

Pe aripa unui gând, zbor eu în pustiu,
Firul de nisip dansează cu vânt viu,
Dinspre Nord, un Stâlp de fum și Îndurare;
„-Să ne rugăm pentru Ploaie și Iertare!”

Pe aripi de rugă, zbor și eu spre Sinai,
După Mană cerească și sunet de rai,
Cort de Întâlnire, Chivot de legământ,
Să ne conducă și azi Duhul cel Sfânt!

O viță e sădită, prinde rădăcini,
Prin mare Îndurare și Cuvânt divin,
E nevoie de apă și ploaie mereu;
-Veniți să ne rugăm și azi lui Dumnezeu!

O viță de vie așteaptă în pustiu,
Un strop de ploaie să facă un rod mai viu,
O coroană aspră de spini strigă duios;
„-Ploaie timpurie va trimite Cristos!”

Macul cel roșu a crescut pe câmpie,
A înflorit deșertul, e o grădină vie,
Boboci de anemone răsar cu dor;
Le strigă pe nume un sfânt Mângâietor!

Spicele aurii dansează pe câmpie,
Se unduiesc în vânt, după melodie,
Inima înțelege un singur Cuvânt;
Că Iubirea este roada Duhului Sfânt!

În zare, Porumbelul cel Alb și divin,
Pace și Iubire aduce din plin,
Mă atinge și scrie ” Pace!”pe frunte,
Spre Țărmul Iubirii deschide o Punte!

În inima mea, e o roză și un crin,
Un strop de iubire și un Cuvânt divin,
Dinspre Nord, un nor Alb de Îndurare;
-Să mulțumim pentru Ploaie și Iertare!

Arancutean Eliza 

Orice cuvânt ce-i spus de Tine

Ieremia 1:12 „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l Implinesc.”

Nimic în lume nu-i statornic
Cum e cuvântul Tău divin!
O, fă-mă Doamne tot mai dornic
S-ascult oricând de el deplin!

Orice cuvânt ce-i spus de Tine
Iotă cu iotă s-a-mplinit;
Fie c-a fost un mare bine,
Fie-o pedeapsă ce-ai rostit.

Chiar de trecut-au veacuri multe
De când rostit-ai voia Ta,
Acel ce vrea de ea s-asculte
Îţi va vedea şi slava Ta.

Ce minunat să ai un tată
Care-mplinește ce-a promis,
Care nu uită niciodată
Nicio dorinţă, niciun vis

Ce l-a sădit la noi în suflet
Ca şi pe-al veşniciei gând!
Ajută-mă, Te rog, să cuget
La veşnicie orişicând.

Doar în lumina veşniciei
Să îmi duc traiul zi de zi
Gândind la ziua bucuriei,
La slava care va veni!

Făcând aşa, nu voi mai plânge
De-amarul de pe-acest pământ
Pentru că-n inima-mi va curge
Un strop din râul vieţii, sfânt.

Pavel Mariana Florica 

De câte ori mă tem

De câte ori mă tem când sunt la strâmtorare
Şi nu e nicio mână să-mi vină-n ajutor,
Când parcă mai turbată e furtuna pe mare,
Învăluită-n ceață şi într-un negru nor;

De câte ori sunt slab, şi-i grea înaintarea
Răpus de oboseală îmi îndrept al meu gând
Spre Tine scump Isus şi-Ţi cer să-mi dai salvarea!
Din cerul Tău prea’nalt, trimite-o mai curând!

De câte ori m-afund în neagră disperare,
Tânjind de dorul Tău, privesc în depărtări,
Se ‘nalţă valuri grele şi urlă cu turbare,
Dar eu Te-aştept pe Tine în sfinte privegheri!

De câte ori sunt dus de-a mărilor şuvoaie,
Mă lupt din răsputeri, şi caut adăpost,
Dar sunt parcă prea mari căci caută să-ndoaie
Tot ce mai stă-n picioare, tot ce mai are rost.

De câte ori mi-e frig şi sunt singur în noapte
De dorul Tău suspin, şi înlăuntru gem,
Mă prind fiorii reci, dar mai privesc departe
Şi din adâncul suflet cu dor încă Te chem!

De câte ori n-am pace şi inima-mi suspină
Aştept o mângâiere, s-aline al meu dor
Nu am nicio speranţă că voi vedea lumină,
Dar sufletu-mi se-avântă spre Tine Creator!

De câte ori ajung în beznă şi-ntuneric
Nu mai zăresc cărarea, nu ştiu un’ să mă duc. . .
Atuncea ştiu că-n ceruri, Isus Tu eşti puternic
Şi-Ţi cer o licărire să stiu unde s-apuc.

Te chem, căci pretutindeni se lasă înserarea
Tâlharii dau târcoale să prade ce-a rămas,
Dar fără Tine Tată nu vom avea scăparea,
Nu vine izbăvirea, nici clipa  de răgaz.

Nu vom putea răzbate prin furtuni pân’ la maluri,
Nu vom putea învinge armata celui rău,
Căci Tu ne ţii de mână, şi ne treci peste valuri
Să biruim prin Tine, slăvite Dumnezeu!

Doar Tu eşti ocrotirea când oştile haine
Pline de-a lor mânie, cu groază se avânt. . .
Eu chem a Ta prezenţă, şi mă încred în Tine
Căci Scut şi Călăuză îmi e al Tău Cuvânt!

M-avânt cu-nflăcărare spre Tine bun Părinte,
Să-Ţi las orice-ntristare, orice amărăciuni
Şi-n mila ta cea mare, te rog, adu-Ţi aminte
Că nu-s decât ţărână, lovită de furtuni.

Un pumn de praf ce zboară prin arsiţele vremii,
O simplă adiere de vânt către apus,
Dar Tu eşti viu de-a pururi,
peste ani şi milenii
Eşti Totul, totdeauna Slăvite Domn Isus!

Eu, Te iubesc pe Tine, Tu eşti a mea speranţă,
Spre Tine-n orice vreme privirea îmi îndrept
Şi-oricâtă de departe e acea dimineaţă
De dorul Tău eu tremur. . . pentru că Te aştept!

Valentin Ilisoi 

Dacă vine?…

Dacă vine Domnul mâine?
Ai altarul pregătit,
Să-L inviți să ia din pâine
Și să-I spui că masa-i gata,
Rodul viței pregătit
Și se cântă „Maranata”?

Vin din vale
Vești de jale –
Oare sunt chiar trecătoare?
Nu răsună a chemare,
Oare?

Printre noi adie somnul,
Ni s-a prins blana-n hățiș.
Dacă mâine vine Domnul,
Așa cum, în noapte-adâncă,
Vine noaptea pe furiș?…
Hai cu toții sus, pe stâncă!

Stânca-așteaptă,
Calea-i dreaptă.
Unde ne-am putea ascunde,
Când necazul ne pătrunde?
Unde?

Prinde-L pe Isus de mână;
De ești singur, ai să cazi!
Timpu-i scurt și nu te-amână
Cât crezi tu de cuviință.
Dacă vine Domnul azi,
Ai lumină, ai credință?

Știe cel care se roagă,
Dacă inima e-ntreagă
Și predată, sfântă, vie
Pentru Cel din veșnicie?
Știe?

Multe semne
Dau de știre,
Să ne-ndemne
La trezire.
Dacă tu zici c-au să treacă
Și-apoi vezi că nu-i o joacă?
Dacă? …

Doamne, strânge-mă de-afară!
Nu știu dacă vii la vară,
Într-o zi sau într-o seară,
Ești departe sau pe drum;
Dar un gând mă înfioară:
Doamne, dacă vii acum?!

Viorica Mariniuc