Hristos ne vine-n ajutor!

În clipa-n care suferința
Atinge-un chip nimicitor,
Iar cei ce sufăr zac pe moarte
Hristos nu stă de noi departe,
Hristos ne vine-n ajutor!
Că e nespus de-ndurător.

Să crezi atunci în El din toată
Puterea inimii, să crezi!
Să-I dai Lui slavă și-aleluia!
Când nu vezi mâna nimănuia,
A Lui fii sigur ai s-o vezi
Și vei avea atunci dovezi.

Suferința este soarta
Omenirii pe pământ:
Și cei buni și cei răi sufăr,
Nimeni nu-i floare de nufăr.
Asta-i voia Celui Sfânt
Neclintit așezământ.

Cum crezi tu că n-o s-ai parte
Niciodată-n anii tăi,
În vreun fel de suferință,
Testul nostru de credință,
A celor buni și-a celor răi,
Ai celor ce se vor ai Săi?

Picioarele însângerate
Ce-au suferit pentru Hristos
Se cade să le speli cu lacrimi,
C-au îndurat atâtea patimi,
Și să le-atingi cu gând pios,
Să le mângâi blând, duios.

 Augustin Tecar

De vrea ca sa cunoasca…

De vrea ca sa cunoasca cineva
Ce ‘nalt si minunat e-un singur gand
Ce-l poarta Dumnezeu in mintea Sa
Cu fiecare om de pe pamant,
Ce frumuseti aduna-n taina fruntii
Un Tata bun si-a toate iubitor,
Sa stea o clipa, sa priveasca muntii,
Sa-l copleseasca maretia lor…

De vrea ca sa cunoasca cineva
Ce simte Domnul pentru-ai Sai copii,
Cat de intinsa e iubirea Sa
Ce n-o poti pe deplin asemui,
Si ce adanca-i poate fi ardoarea
Si harul Lui in inima ascuns,
Sa stea o clipa, sa priveasca marea,
Oceanul nesfarsit si nepatruns…

Si daca vrea, sa urce chiar in sine,
Pe muntii cugetarii omenesti,
Sa soarba frumusetile divine
Sadite-n mintea lui din slavi ceresti,
Sau sa coboare-adancul de iubiri
Ce naste cant si zamisleste vers,
Caci omul plin de ganduri si trairi
E-un mic, si totusi mare univers…

Si Cel ce a creat si munti si ape
Continua lucrarea-i maiestuoasa
Cand cheama doua lumi asa de-aproape,
Ca sa le-adune-n una, mai frumoasa…
Rasar curate florile pe stanci
Cand gandurile lor se intalnesc
Si valurile de iubiri adanci
Intr-o aceeasi mare se unesc…

Te-ntrebi atunci: cum este vesnicia
Cand cele pieritoare te uimesc,
Si cum va fi acolo bucuria
Cand mari minuni aici te coplesesc?…
Marire, Doamne, inchinare Tie
Pentru intelepciunea-Ti minunata
Care-a zidit in ei spre vesnicie
Un univers de dragoste curata!

Benoni Catana

Un gând de sus din slăvile divine

Un gând de sus din slâvile divine
S-a coborât in inimă la mine
Si m-a mustrat de felul cum gândesc
Că nu mai sunt așa cum mă dorești.

Că inima mi-e rece și intărită
Că nu o mai simt pe cea ce e rănită
Că stau deoparte, nu mai implinesc
Ceea ce Tu dorești să indeplinesc.

Că sunt mulți frați de-ai mei in incercare
Și pentru ei, inima mea nu doare
Că sunt în duh cam căldicică
Așa mi-ai spus Isus, si imi este frică.

Te rog să-mi dai iar dragostea dintâi
Să mă ridici și in inimă să-mi pui
Dorința de a te sluji cu râvnă
Că-i timpul cel mai de pe urmă.

Iți mulțumesc Isus de cercetare
Și că imi dai timp de îndreptare
Mă inchin si-ti mulțumesc frumos
In via Ta vreau să fiu de folos.

Te rog să-mi spui unde să mă implic
La cine mă trimiți să îl ridic?
Să-mi spui te rog ce trebuie să fac
Doar Ție Domnul meu să-Ti fiu pe plac.

Ajută-mă să fiu așa cum mă dorești
Să iți fac cinste de felul cum trăiesc
Pe tin Isus te vreau în viața mea mereu
Si să îmlinesc Cuvântul Tău.

De Tine Doamne vreau să nu mă las
In viața mea să merg cu Tine pas la pas
Eu te iubesc și vreau ca viața mea să fie
Aicea jos cu Tine și sus o veșnicie.

cornelia moldoveanu 

Nu cumva

Nu cumva sa fim chiar noi,
Cel ce îl vindem pe Hristos
Și să întindem pumnii goi,
Că sa luăm argint lucios.

Nu cumva prin gând sau faptă,
Să negociem cu cel rău,
Ci sa-avem inima curată
Și să iubim pe Dumnezeu.

Nu cumva oferta lumii,
Să ne pară valoroasă
Și să uităm harul iertării
Moartea și învierea glorioasă.

Nu cumva așa ca Iuda,
Să stăm cu Hristos la masă,
Dar să privim și punga,
Lui Satan, cu arginți, aleasă.

Nu cumva în neveghere,
Să uităm de Dumnezeu,
Ci să implinim tot ce se cere
Și să veghem și tu și eu.

Bujorean Victor.

Mai adă-mi Doamne încă-o zi …

Mai adă-mi Doamne încă-o zi
Spre-a-Ţi scrie-un vers de dor!
Să-Ţi spun vreun of ce s-ar ivi
Şi-un păs ce nu s-ar potrivi
Cu Crezu-mi arzător,

Dar şi vreun gând imaculat
Venit cu har şi-alean
Ca mulţumire-n vis curat
Pentru-ajutorul ce mi-ai dat
Să-alung pe cel viclean!

Mai adă-mi Doamne, de vei vrea,
Şi-o dragoste de vis!
Mă iartă-atât cât s-o putea
De-o vină scoasă-n calea mea
De răul din abis,

Şi dă-mi, PreaSfinte şi-un cuvânt
De pace-n bun destin,
O faptă bună pe Pământ
Şi-un preafrumos deznodământ
La viaţa ce Ţi-o-nchin!

Horia Costina

Un standard dupa care sa traiesti

28 octombrie

Text: Filipeni 4:8-20

…tot ce este adevarat, …tot ce este curat, …aceea sa va
insufleteasca. ” Filipeni 4:8

Viata crestina nu este o colectie de interdictii si porunci, ci o
umblare zilnica in care suntem calauziti de Duhul Sfant, care
locuieste in noi. El ne poate ajuta sa dobandim stapanire de sine si
ne da directii de-a intelege principiile de baza ale Cuvantului lui
Dumnezeu. Cu ajutorul Lui, ne putem fixa standarde bune pentru
comportamentul nostru.

Un exemplu al calauzirii Duhului Sfant il putem vedea in afir-
matia facuta de J. Wilbur Chapman. El a spus: „Viata mea este
guvernata de aceasta regula: Tot ce-mi umbreste viziunea lui
Cristos sau ma abate de la gustul studierii Bibliei, sau imi para-
lizeaza viata de rugaciune sau imi face lucrarea crestina dificila,
este rau pentru mine; ca si crestin, trebuie sa ma indepartez de
acel lucru”.

Apostolul Pavel, sub inspiratia Duhului Sfant, a rezumat aceasta
afirmatie astfel: „…tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de
cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de
iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna, si orice lauda,
aceea sa va insufleteasca” (Filipeni. 4:8).

Umplandu-ne mintea cu aceste lucruri si avand calauzirea Duhu-
lui Sfant, ne putem dezvolta jaloanele pentru o viata spre slava lui
Dumnezeu. Cand facem astfel, vom fi eliberati de tirania „poftelor
carnii, poftei ochilor si laudaroseniei vietii acesteia” (1 Ioan 2:16).
Apoi, indiferent de incercarile care vin sau de ispitele care ne
ameninta, vom avea un standard dupa care sa traim. -P.R.V.

Ia-mi viata-n mana Ta chiar azi,

Si voia Ta pe veci a mea sa fie,

Ca orice vorba, fapta, gand

Sa fie ale Tale pe vecie.” – Sees

Puritatea din inima produce putere in viata.

Painea zilnica

Un cuvant de indreptare

Text: Galateni 6:1-10

Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată in vreo greşeală… să-l ridicaţi cu duhul blandeţii.” Galateni 6:1

Fiecare avem puncte slabe în domeniul spiritual – zone în care ne lipseşte discernămantul sau cunoaşterea. De aceea, avem nevoie de mustrarea blandă a altora. Un cuvant de corectare poate să ne ajute să creştem şi să ne păzească de dureri inutile sau de a-i ofensa pe alţii.
În cartea sa „Improving Your Serve” (îmbunatăţeşte-ţi slujirea), Charles Swindoll spune despre o mustrare plină de blandeţe pe care a primit-o de la profesorul de seminar Bruce Waltke. Vizitau o faimoasă biserică a „ştiinţei creştine” (o sectă pseudo-creştină n.tr.) din Boston. O doamnă mai în varstă conducea grupul de vizitatori, şi a început să explice credinţele doctrinare ale acestei biserici – în special credinţa lor că nu există judecată viitoare. Atunci Waltke a întrebat-o încet: „Dar, doamnă, nu spune undeva în Biblie că oamenilor le este randuit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata?” Swindoll spune: „Am stat în spatele lui şi mi-am zis în gand: „Dă-i drumul, Bruce.

Am adus-o acum acolo unde am dorit” Dar cand doamna ne-a sugerat să plecăm mai departe, Waltke a fost de acord. Swindoll spune că nu i-a venit să creadă. Prietenul său o lăsa să scape din undiţă. L-a apucat pe Waltke de braţ şi i-a şoptit: „Hei, de ce n-ai încuiat-o pe doamna?” Waltke a răspuns calm: „Dar, Chuck, n-ar fi fost politicos. Apoi nici n-ar fi fost un exemplu de dragoste creştină din partea mea, nu-i aşa?” Swindoll comentează: „Mustrarea aceea făcută în linişte m-a lăsat năucit”. El a spus că niciodată nu va uita acel moment. A învăţat o lecţie de neuitat.
Fie ca şi noi să fim receptivi la mustrările Domnului făcute prin mustrarea plină de blandeţe a altora.– D.C.E.

Doamne, nu ne putem vedea orice păcat.
Dă-ne ajutorul creştinilor cu gand curat,
Ce vor vedea greşeala făcută din neştire
Şi ne vor spune-o cu tact şi cu iubire.” – Branon

Criticii noştri sunt grdienii neplătiţi ai sufletului

Painea zilnica

Evenimente-mi vin în gând

Evenimente-mi vin în gând
De-atâtea ori în pribegie
Când m-a scăpat Pâstorul blând
Pe fond de sfântă melodie.

Hățișul lumii m-a-ncurcat
Dar am primit clarificare
Căci Veghetorul m-a luat
Scoțându-mă din încercare.

Să mă atragă-n cursa lor
Au încercat și mai încearcă
Cu tonul lor provocator
Dar iată-mă, din nou, în barcă…

Și iată, merg cu-avânt, spre Țel
Chiar dacă spinii mă înțeapă
S-ajung în veșnicul Betel
Să intru-n veșnica etapă.

Nu pot să nu menționez
Cum m-a atins îngrijorarea
Dar Cel pe care mă bazez
Iar mi-a adus asigurarea.

Destule-au fost alunecări,
Căderi în starea de-ntristare
Dar EL expert în vindecări,
Iar a trimis înviorare.

De slăbiciuni fiind atins
(De câte ori nici nu pot spune)
Mi-am amintit că nu-s învins
Cât timp mai cred în vreo minune.

Când loviturile-au venit
Le-a-ntâmpinat un crez fierbinte
Și-atunci mai bine le-am primit
Fără vreun murmur prin cuvinte.

Cu trudă-am adunat comori
Să le păstrez în visterie
Și am considerat valori
Doar ce-i născut din mărturie.

Cântarea m-a-nsoțit mereu
Punând în suflet relaxare
Mi-a fost tărie pe traseu
Și un îndemn spre închinare.

Dureri și plâns, și frământări,
Au fost cu mine-n bătălie
Dar au urmat eliberări
Cu multă, multă veselie.

Am stat pe Stâncă neclintit
Deși au vrut să mă doboare
Sunt de Cuvânt nedespărțit
Că-mi pune-n suflet sărbătoare.

Și-aceste sfinte amintiri
Mă leagă și mai mult de Mire
Căci El mi-aduce răsplătiri
Și mă conduce-n Nemurire.

George Cornici

Gând ceresc

Nu ne frământă gândul structurilor terestre
Și nu deschidem spre adumbriri ferestre
Al nostru interes nu poartă marca gliei
(Deși iubim nespus un tril al ciocârliei)
Ne ridicăm deasupra nivelelor de ceară
Să ne adie-un vânt cu iz de primăvară
Și ne-am desprins de praful nevrutelor probleme
Știind c-al nostru Domn dorit-a să ne cheme.
Că vrem armonizări cu sferele divine
E că-L urmăm pe El prin văi și pe coline.
Că nu ne zboară gândul spre spații cu himere,
Că nu ne-am pus nădejdea în rosturi efemere
E c-am ieșit din starea ce cauzează moarte
Și-am acceptat Lumina, nu stările deșarte…
C-așa la întrebări primim răspunsuri clare
Și-așa, mereu, culegem și har și perle rare.
Nu-s două destinații, ci una, numai una
De-aceea nu pătăm cu lamentări cununa.
Știind că vom ajunge dincol’ de constelații
Primim fără rezerve lumini și revelații.

George Cornici

Gând de Paște

Doamne, ce dragoste sfântă, supremă,
Te-a-mpins să cobori înspre noi-mărăcinii,
Să ne ridici de pe inimi păcatul-emblemă,
Când noi împleteam în coroana-Ți toți spinii?

Ce Dumnezeu își jertfește-aureola
În ieslea smereniei, sub crucea căderii,
Ca să ne atragă spre ceruri busola,
Spre viața de sus, în mersu-nvierii?

Ca să Te-nțeleg, prea mica e poarta gândirii,
Privind înspre Tine mi-e sufletul plâns,
Genunchi de-nchinare în locul jertfirii,
Îi plec sub puterea iubirii constrâns.

Ca să Te cuprind mi-e coaja prea-ngustă,
Barierele firii le leapăd cu greu,
Dar vreau să mă dărui, din bobul zdrobirii
Să crească rodind necuprins Dumnezeu.

Gabriela L.