Măreţie şi splendoare

Mă plec în faţa măreţiei Tale sfinte
Şi recunosc Domnia Ta, în viața mea
Ascultă glasul meu şi dă-mi cuvinte
Să preamăresc deplin lucrarea Ta.

Tot ce ai creat, e o splendoare
E măiestria unui mare arhitect
Cu mâna Ta, ai aşezat hotare
Şi toate se supun si se opresc.

Tot universul stă în închinare
În fața unui Creator desăvârşit
Înconjurat de Slavă şi onoare
De frumuseți, ce nu mai au sfârşit.

Când ochii Tăi privesc întinsul zării
Iar soarele răsare, chiar din mări
Apoi se ascunde, după culmea văii
Recunoscând a Tale mari puteri.

Se închină astrele în faţa Ta Stăpâne
Şi stele cad din cer, când le priveşti
Când sutele de galaxii, le chemi pe nume
Şi toate-ți spun: O cât de mare eşti!

Venim şi noi cu coru-ntreg de astre
De galaxii, de stele şi de nori
Alături de luceferii de dimineață
Te preamărim de seara, pâna-n zori.

Şi-n fiecare zi te adorăm Stăpâne
Căci viaţa noastră, Tu ai Luminat
Prin soare, ce răsare şi apune
Pe bolta unui cer inmaculat.

Cu apele ce izvorăsc din stâncă
Şi satură atâţia însetaţi
Iar, roua dimineţii se proşterne
Peste câmpii şi peste munţi înalţi.

Cu toată strălucirea bogăției
Şi atâtea frumuseți, ce ai creat
Minunea ce cuprinde-adâncul mării
Prin toate Doamne, Tu eşti Lăudat.

Iar, într-o zi când vom ajunge acasă
Splendori, ce mintea noastră n-a visat
Şi frumuseţi ce ochiul nost de carne
Să vadă pe pământ, nu i-a fost dat.

Dar, când lumina razei Tale sfinte
Va transforma deplin fiinţa mea
Te voi privi în toată Măreția
Şi voi slăvi în veci Lucrarea Ta.

Ion Popescu 

Da, e mare Domnul nostru

Da, e mare Domnul nostru,
Sfânt și vrednic de-nălțat
El nu-i idol, nu e monstru,
El e Cel ce ne-a creat!

El e Cel ce dă viața,
Sănătate și belșug,
El aduce dimineața
Când umbrele nopții fug.

Ca un Stăpân, peste toate
Și-a pus Numele Lui Sfânt
Să arate că El poate
Ține tot ce-i pe pământ!

El conduce cu putere
Cer, pământ și univers
Și-i încercă prin durere
Pe cei ce nu se smeresc.

Omul își imaginează
Că El seamănă-n vreun fel
Și apoi Îl și pictează
Și se închină la el.

Însă El nu e statuie,
Nici pictură și nici ciob
El e Duh, e Apă Vie
Vede totul, nu e orb,

Nu e surd, ca și sculptura
Omului, nu este mut…
El vorbește cu natura,
Toate-L știu și Îl ascult!

Stelele în șir, pe nume
Îi răspund la-al Său apel
Căci nu-i nimenea în lume
Mare și Sfânt, cum e El!

Mai presus de constelații,
Mai presus de galaxii
El domnește peste spații
Peste-a lumii-mparatii,

Schimbă lucruri deodată
Sfarmă tot ce-i întinat,
Ca Stăpân pe lumea toată
El e Cel mai înălțat!

De n-ar fi El, n-ar fi viața,
N-ar fi univers nici cer
N-ar fi noaptea, dimineața,
Ar fi nul… de n-ar fi El!

De nu ne-ar ține de mână,
De nu ne-ar da-nștiințări
Am fi astăzi toți țărână,
Rătăcind pe-alte cărări.

Însă El se îngrijește
De-orice mădular din trup,
El leagă și curățește
Ramurile ce se rup,

El deține untdelemnul
Pentru vindecarea ta
Însă cheamă-L azi pe Domnul
Mântuirea să îți dea!

Isus și astăzi dă iertare,
Tot El dă viață celor morți,
Ridică, dă eliberare
E cel mai mare peste toți!

Puterea Lui nemăsurată
Ne ține pe-ale Lui cărări
Și-n dragostea Sa neschimbată
Ne poartă înspre desfătări

De har, de pace, de iubire
În Duhul Sfânt ca să zburăm,
Ne pregătește de răpire
Ca să putem să ne salvăm.

Nu toți au haru-acesta mare
De a-L cunoaște pe-Împărat!
În schimb El vrea doar ascultare
De-al Său Cuvânt ce ni L-a dat,

Căci El e Apa cristalină
Ce curge de sub tronul Său
El vrea ca să stăm în lumină,
Să fim supuși lui Dumnezeu!

O clipă, scurtă e vegherea,
Apoi vom fi cu El pe veci… !
Căci El ne va da învierea
Din mormintele noastre reci!

Dar luptă, mergi veghind întruna,
Cu El trăiește zi de zi,
Astfel să dobândești cununa
Ce nu se poate vesteji!

Căci mare va fi răsplătirea
Celor ce-au biruit prin El,
Ei vor gusta ce-i nemurirea
Trăind lângă Preasfântul Miel!

Ce să-ți dorești mai mult in viață
Decât să fii lângă Isus… ! ?
Să-L vezi în marea dimineață
Pe Cel ce crucea ta a dus… !

Pe Cel ce a purtat ocara,
Batjocuri multe-n locul tău,
Ca să nu-ți duci singur povara
Când Îl urmezi pe Dumnezeu!

Nu-i țel mai mare-aici în lume
Mai vrednic, nici mai înălțat
Decât să-L poți chema pe nume
În ziua-aceea pe-Împărat!

Să-I vezi semnul iubirii Sale
Purtate-n mâini ca veșnic steag
Un sfânt motiv de sărbătoare
În cinstea Celui scump și drag…!

Ni-i dor de El, dorim să vină,
Să Îl vedem cât mai curând!
Ca să plecăm înspre lumină
Să fim pe veci cu Domnul Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Învață-mă Isus că dragostea e aur

Învață-mă Isus că dragostea e aur
Învață-mă Isus să știu cum să iubesc
E o bogăție sfântă, un minunat tezaur
Înțelepcine dă-mi, să știu s-o prețuiesc
Deschide-mi ochii minții și inima-mi deschide
Să înțeleg Cuvântul pe care mi L-ai dat
Să văd lumina Ta, să Te slujesc pe Tine
Căci Tu ești Domnul meu, cel bun și minunat!
Adu purificare în trupu-mi păcătos
Mă curățește Doamne și dă-mi puteri sporite
Să Te urmez pe cale pe Tine bun Hristos
Și lucrurile vieții să-mi fie rostuite.
Învața-mă s-ăndur și EUL meu să-l las
La cârma vieții mele să fii Tu, Domn iubit
Să Te slăvesc de-a pururi, să-Ți cânt cu al meu glas
Și glorie să-Ți dau căci Tu m-ai mântuit.
O Doamne, a Ta iubire mi-aduce mângâiere
Și am curaj să lupt cu cel viclean și rău
Chiar de-s în suferință alină a mea durere
Căci Tu ești cel puternic, esti mare Dumnezeu
Căci Tu ești unul singur și toate Le-ai creat
Mulțimi de galaxii, planete, mii de stele
Iar Universu-ntreg în față-Ți stă plecat
Glorificat prin toate, căci slavă Îți dau ele!
Invață-mă să fiu așa cum Tu dorești
Putere dă-mi O Doamne în toate să răzbesc
Chiar viața Ți-o voi da, s-o iei dacă voiești
Căci orice ar fi de acum, pe Tine Te slujesc
E aur pur, curat, iubirea pe pământ
E tot ce Tu dorești Isus ca să avem
Lumină, înțelepciune, credință Tată sfânt
Și-a Ta Împărăție, ajungem s-o vedem.

Florenta Sarmasan

Existența strigă, spune…

Cântaţi lui Dumnezeu, împărăţiile pământului, şi lăudaţi pe Domnul! Ps. 68:32

Unic Dumnezeu Preasfânt –
Domn Etern pe galaxii
Cel, ce ții în mâni pământ –
Soare, stele mii de mii…

Cel, ce dai lumină, viață
Și-ntărești cu a Ta prezență,
Prin Tine-i noua dimineață!
Prin Tine este chintesență!

Prin Tine-i ziua ce-o trăim
Și ziua ce sperăm că vine!
Prin Tine-s Doamne, mulțumim
De-un azi frumos și de un mâine…

De tot ce faci, de tot ce dai,
De tot ce ești, de tot ce spui –
Aș vrea Doamne întreg plai,
Să vadă cui dator îi e, cui?

Cine-I Creator a toate?
De la Cine toate vin?
Cum poate omul, o cum poate
Să nu-ți înalțe-n chip senin –

Slavă, glorii și onoare
Când existența strigă, spune:
O lume, lume… De ce oare
Nici vremea zilei ce apune,

Nu îndreaptă spre căință
În Braț plin de îndurare?
Scăldați în Har și prisosință…
Prin Cine-i Bunătatea Mare?

Ai stat s-asculți, s-asculți ce spune
O inimă, ce îți mai bate?
Și ea-i a Cerului minune,
În clipele de El purtate!

Prin Cine zorii cristalini
Seninul cerului arată,
Și ochii mamei dulci, senini,
Și masa doldora bogată?

Nu prin Cel ce te-a creat?
Nu prin Cel ce totul ține?
Recunoaște pe Împărat !!!
Fugi de chinul cel ce vine !!!

Lidia Cojocaru

Armonia

Armonie, armonie,
Totul e desăvârșit.
Frunze, flori peste câmpie,
Totu-i verde, înflorit.

Armonie, armonie,
Toți te vor și te doresc.
Chiar și pasărea din glie,
Cântă cântul tău ceresc.

Armonie, armonie,
Peștii mării te cunosc.
Pân’ și viermele te știe,
Toate se-mpletesc frumos.

Armonie, armonie,
Mare dar și minunat,
Însă omul nu te știe,
Se complace în păcat.

Armonie, armonie,
Chiar de-i viu e trecător.
Însă Cel ce va să vină,
Te așteaptă cu mult dor.

Armonie, armonie,
Soare, stele, galaxii,
Tot se mișcă-n armonie,
Numai tu, de ce nu vii?

Armonie, armonie,
Tot la tine mă gândesc,
Până când va sta orbirea,
Peste neamul omenesc?

Armonie, armonie,
Dulce cântec și duios.
Scapă-ne de-a Ta mânie,
Doamne bun, Tu ești milos.

Raneta Alexandru

Devreme dimineața, când zorii se aprind, Domnul mi-a arătat cum a creat totul într-o armonie perfectă, dar omul- coroana creațiunii… atunci m-am întrebat?

E-atâta Primăvară-n noi

O! E-atâta Primăvară-n noi,
Cu soare de-aur, nori şi ploi
Şi arde-atât de mult Iubirea,
Din Dumnezeu ce-i izvorâtă
’N-Atotştiinţa-I… plămădită,
Prinzând în Ea nemărginirea.

Mister desprins din veşnicie
Mireasmă vieţii, ca să-i fie
Şi-ncununând tot Universul,
Prin Ea, viaţa stă-n Galaxii
Născând frumosul din pustii
Ce din neant i-a fixat mersul.

Poate şi-n ele-i… Primăvară
Fluidizând fix, la altă scară
Unde Iubirea curge-n râuri –
Neschimbătoare fără bracuri
Marcând istoria prin veacuri
Cu pacea-nveselind pustiuri.

Şi-atâta vervă-i, pusă-n noi
Mergând spre zilele de-apoi,
De-a înţelege, şi-a cunoaşte
Din tainele ascunse-n ceaţă,
Privind frumoasa dimineaţă
Mai sus de cerurile albastre!

Ne mângâiem, că-n noi a pus
Ca şi-un balsam venit de sus
Gândul preasfânt al bucuriei,
Purtându-ne, spre alte ceruri
Ce poartă-n ele… giuvaieruri
Spre… – Primăvara Veşniciei!

Flavius Laurian Duverna

Se aude un glas

Se aude un glas din veșnicie
Un glas ce-ajunge păn la noi,
Un glas ce aduce bucurie
Celui ajuns în mari nevoi.

E glasul ce-a chemat lumina
Și soare, lună, galaxii,
E glasul care din țărână
Creat-a tot ce este viu.

E glasul care a zis să fie
Și de îndată au apărut,
Tot ce vedem astăzi în lume
Și nu erau de la inceput.

E glasul care în grădină
Căuta întâiul om căzut
Strigăndu-l: Unde ești Adame
De ce de mine te-ai ascuns?

E glas de foc și de furtună
Ce pe Horeb mișca chiar stânci,
Dar și susur blănd și subțire
Pentru acei cu ochii plânși.

E glas de Tată iertător
Ce-asteaptă fiul rătăcit,
Să se întoarcă din păcat
Să poată fi iar fericit.

E glas… dar oare câți din noi
Stăm și ascultăm chemarea lui,
Câți oare încă mai păstrăm
Cărarea sfântă a Domnului

Prieten drag cât încă glasul
Se mai aude printre noi,
Nu amâna ca vine ceasul
Și judecata de apoi.

Cât încă se numește astăzi
Intoarcete din calea rea,
Căci după moarte a fi târziu
Și va fi grea osânda ta.

Doamne te rugăm fierbinte
Să ne ții pe cale pasul,
Iar odată ajunși acasă
Sa putem s-auzim glasul

Zicând :veniți la mine
Voi copii mei iubiti
Moșteniți cu toții cerul
Fiți de-apururi fericiți.

Dinu Ciolte

Știu că Ești

Cum pot să spun de unde vii,
Din ce adȃnc de veșnicii?
Cum pot să scriu în versul meu
Mărirea Ta de Dumnezeu?
În nesfârșirile cerești,
Prin mii și mii de galaxii,
Mai sus de gânduri omenești
Eu știu că Ești, și mă iubești!

Tu ești Duh viu! Nu ești un vis!
Tu m-ai creat în Paradis!
Chiar de-am căzut din Absolut
Și m-ai închis o vreme-n lut
Eu știu că-n lumile cerești
Tu m-ai iubit, și mă iubești!

Mi-ai scris, să știu, în Cartea Sfântă
Cum ai venit, umil, din cer
În Betleem, în chip de Om
Și Te-ai jertfit precum un miel!
Că sângele Tău scump și sfȃnt
Adus-a viața pe pămȃnt
Și-n mila-Ți negrăit de  mare
Mi-ai dat în dar a Ta iertare!
Azi, prin credință, știu că Ești,
Că m-ai iubit, și mă iubești!

Dar cȃnd voi fi în veșnicii
În Țara sfintei bucurii,
Când trupul se va dezbrăca
De moarte și țărâna grea
Și în lumina Ta voi fi
Ce stare mă va însoți?

Aș vrea doar un crȃmpei acum
Din Necuprinsul vieții drum!
Te rog, trimite-n viața mea
Un vis, o taină, un cuvânt
În duhul meu, să pot vedea
Pe unda Duhului de sus,
În parte, slava Ta, Isus!

Dorințe, întrebări, sunt mii
Și-n suferinți și-n bucurii,
De ne-nțeles, de nepătruns
Ȋn taine fără de răspuns:
Un drum atȃt de lung și strȃmt
Și-atȃt de mic în infinit!

Te rog, mă iartă! ca pe fiu:
Nu pot mai mult de-atât să scriu!
Nu știu ce vorbe să rostesc
În graiul nostru pământesc
Să pot cuprinde-n vers Iubirea,
Lumina și Desăvârșirea!

Eu, prin iubirea Ta sunt viu
Și prin credință, azi, Te știu!
Și Te aștept, din cer, să vii
Să mă conduci în veșnicii
Și să-nțeleg atunci, deplin,
În lumea fără de suspin
Desăvârșirea Ta. Amin!

Gelu Ciobanu