Simfonia înfloririi

De-atâta mai și-atâta curcubeu,
Vibrând pe portativul de culoare
Cu vii corole îmbibate-n soare,
Se face coșul frumuseții greu.

Pământul pare un covor imens
Țesut cu măiestrie de prigorii,
Când roua-și prinde în mărgele zorii,
Și florile par să dea vieții sens.

În tremur de petale policrom,
Ce definește însăși gingășia,
Adie fluturii și poezia
Purtând al primăverilor simptom.

De înflorire sunt pătruns și eu
Și-mi înflorește-n suflet închinarea
Când, Doamne, Îți privesc uimit lucrarea
Și-apoi exclam: Ce mare-i Dumnezeu!

E minunat, dar totuși… prea puțin,
Căci pe cortină desenăm morminte;
Dar dă-ne, Doamne, idealuri sfinte,
Ca-n veșnicia Ta să înflorim!

Simion Felix Marțian

1 Mai

„Eu sunt un trandafir din Saron.” Cântarea Cântărilor 2:1

Oricâtă frumuseţe ar fi în lumea naturală, Isus Christos posedă toată frumuseţea din lumea spirituală, printre flori, trandafirul este considerat cel mai dulce, dar Isus este mult mai frumos în grădina sufletului decât trandafirul din grădinile lumii. El ocupă primul loc între zece mii. El este soarele, şi toţi ceilalţi sunt stelele; cerurile şi ziua sunt întunecate în comparaţie Cu El, fiindcă Regele le întrece pe toate în frumuseţe. „Eu sunt un trandafir din Saron”. Acesta era cel mai frumos şi rar trandafir. Isus nu este doar „trandafirul”; El este „trandafirul din Saron” cel mai bun dintre cei mai buni.

El este cel mai frumos şi mai încântător. Farmecul Său este foarte variat. Trandafirul este o încântare pentru privire, şi mirosul său este o plăcere şi o împrospătare. La fel, fiecare dintre simţurile sufletului — fie că este vorba de gust, miros, auz, vedere sau simţire – găseşte desfătare în Isus. Până şi amintirea iubirii Sale este dulce. Ia un trandafir din Saron, şi desfă-i petalele; pune-le în potirul amintirii, şi scoate apoi câte una, ca să-ţi umpli casa de mireasmă. Christos mulţumeşte cel mai rafinat gust al celui mai sensibil suflet în cel mai înalt grad.

Cel mai mare amator de parfumuri este mulţumit de trandafir. După ce a atins cel mai înalt grad de desfătare, sufletul mai găseşte încă noi miresme în Christos; pe măsură ce trece timpul, ÎI poţi aprecia mai bine. Cerul însuşi nu posedă nimic mai de preţ decât trandafirul din Saron. Ce simbol i-ar putea exprima pe deplin frumuseţea? Vorbirea şi simţămintele umane nu pot vorbi despre El. Cele mai alese farmece ale pământului nu-i ating nici pe departe frumuseţea. Binecuvântat trandafir, înfloreşte în inima mea pe vecie!

C.H. Spurgeon

Crin şi corb

Surâde crinul pe fânețe,
În strai domnesc înveșmântat,
Cum nici în lung și nici în lat
Un demnitar cît de bogat
Nu a purtat în tinerețe.

Cu foi pătrunse de noblețe,
Nici nu a tors, nici n-a țesut,
Ba chiar la modul absolut
Pe Solomon l-a întrecut,
Prin negrăita-i frumusețe.

Un corb sătul ce ni se-arată,
Din răsărit, până-n apus,
Direct spre hrană e condus
De simțul fin, în carne pus,
Pe căi de taină minunată.

În albe văi, ca neagră pată,
Lipsit de holde și pomăt,
Nu piere iarna în omăt,
Chiar dacă nu se duce, hăt,
Spre țări cu țarină bogată.

Când cerul pare de aramă
Sau treci îngustul defileu,
Ferit de-a grijilor fileu,
Încrede-te în Dumnezeu
Și viețuiește fără teamă!

Nu poți scăpa de-o mare dramă
În valul mării adâncit,
Căci din înaltul infinit,
Isus revine negreșit
Dar nu cum e pictat în ramă.

Întrega lume crunt va plânge
Când printre scamele de nor
Ca Soare Sfânt, biruitor,
Va arde pleava în cuptor,
Iar grâul în grânar va strânge.

Tudor Maier 

10 Decembrie

„Astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.” 1 Tesaloniceni 4:17

Cele mai plăcute vizite ale lui Christos sunt scurte şi trecătoare. Ochii noştri II văd o clipă, şi ne bucurăm „cu O bucurie negrăită si strălucită” (1 Petru 1:8); dar peste puţin timp nu II mai vedem, fiindcă Prea Iubitul nostru pleacă de la noi. Ca un cerb sau o căprioară, El trece peste munţi. Pleacă spre câmpurile de mirodenii şi nu se mai hrăneşte printre crini.

Dacă primim azi binecuvântare
Şi pacea celui de păcat iertat
Ziua de mâine este însă schimbătoare
Şi poate aduce groaza celui vinovat.

O, cât de plăcut va fi timpul când nu II vom mai privi de la distanţă, ci faţă în faţă! Când nu va mai fi ca un călător care rămâne peste noapte, ci ca un prieten care ne primeşte pe vecie în inima gloriei Sale! Nu II vom vedea pentru un timp, ci

În veşnicii de veşnicii nemăsurate
Privi-vom frumuseţea slavei Sale
Ne vom iubi Mântuitorul pe dreptate
Uimiţi de-atâta bunătate şi răbdare,

În cer nu vor fi întreruperi cauzate de păcat. Ochii noştri nu vor mai plânge, şi nici o problemă pământească nu ne va împiedica gândurile fericite. Nu va exista nimic care să ne oprească din contemplarea Soarelui Neprihănirii. O, dacă este atât de bine să-L vedem câte puţin, cât de minunat va fi să privim faţa Sa binecuvântată în veac de veac, fără nici un nor care să ne întunece, fără nici un vaiet de oboseală sau durere! Binecuvântată zi, când vei răsări! Vino, Soare al Neprihănirii! Bucuriile lumii tangibile ne pot părăsi oricând, fiindcă au nevoie de îmbunătăţiri. Dacă a muri înseamnă a intra într-o neîntreruptă tovărăşie cu Isus, atunci moartea este un câştig, şi picătura ei moartă este înghiţită de marea victoriei.

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Decembrie

„Nu ai nici un cusur.” Cântarea Cântărilor 4:7

După ce şi-a declarat biserica plină de frumuseţe, Domnul nostru îşi confirmă lauda printr-o preţioasă negaţie: „nu ai nici un cusur”. Este ca şi cum Mirele s-ar fi gândit că criticii lumii vor insinua că El a menţionat numai părţile frumoase ale miresei, trecând cu vederea pe cele deformate sau pătate. El le însumează pe toate declarând-o universal şi complet frumoasă, şi lipsită de cusururi. Pata poate fi curând îndepărtată; este cel mai mic lucru care poate desfigura frumuseţea. Dar credinciosul este eliberat chiar şi de aceste pete neînsemnate. Dacă ar fi spus că nu are nici o rană hidoasă, nici o diformitate oribilă, nici o ulceraţie mortală, ne-am fi mirat; dar, când El mărturiseşte că nu , are nici un cusur, toate aceste diformităţi sunt incluse, şi uimirea este şi mai mare.

Dacă ar fi promis să îndepărteze cusururile unul câte unul, am fi avut un motiv de bucurie veşnică; dar, când vorbeşte El, lucrul acesta este deja făcut, şi cine îşi poate retine cea mai intensă emoţie de satisfacţie şi plăcere? Suflete, iată „nişte bucate grase şi mieroase” (Psalmi 63:5) pentru tine; mănâncă cât poţi, şi satură-te cu delicatese regale. Isus Christos nu se ceartă cu mireasa Sa. Ea se rătăceşte de El adesea, şi îndurerează Duhul Său Sfânt, dar El nu îngăduie greşelilor să-I afecteze dragostea. El o mustră uneori, dar întotdeauna cu blândeţe, şi cu cele mai bune intenţii; ea este „iubito” (Cânt. 4:1) chiar şi atunci. Nu există nici o amintire a relelor noastre.

El nu nutreşte gânduri rele în privinţa noastră, ci ne iartă şi ne iubeşte înainte şi după ce greşim. Iertarea Lui este benefică, fiindcă, dacă Isus ar fi la fel de plin de resentimente ca noi, cum am putea comunica cu El? Credinciosul se supără de multe ori pe Domnul pentru o mică întoarcere a providenţei, dar Mirele nostru ne cunoaşte prea bine nebunia inimilor ca să se supere pe manierele noastre necioplite.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Decembrie

„Esti frumoasă de tot, iubito.” Cântarea Cântărilor 4:7

Admiraţia Domnului pentru biserica Lui este minunată, şi descrierea frumuseţii ei este strălucitoare. Ea nu este doar frumoasă, ci ,frumoasă de tot”. El o vede în El însuşi, spălată în sângele Lui ispăşitor şi îmbrăcată în meritele neprihănirii Sale. El o consideră plină de graţie şi frumuseţe. Nu este nici o mirare, fiindcă El admiră desăvârşirea Sa proprie. Sfinţenia, slava şi desăvârşirea bisericii sunt hainele Sale, cu care El şi-a îmbrăcat mireasa. Ea nu este doar pură, sau bine proporţionată; ea este încântătoare şi frumoasă! Ea are merite actuale! Diformităţile păcatului au fost îndepărtate. In schimb, ea a primit, prin Domnul ei, o îndreptăţire meritorie, prin care i s-a conferit o frumuseţe actuală.

Credincioşilor li se dă o neprihănire valoroasă, atunci când sunt „primiţi în Prea iubitul” (Efeseni 1:6). Biserica nu este doar frumoasă; ea este frumoasă la superlativ. Domnul ei o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei” (Cânt. 1:8). Ea are merite reale şi calităţi care nu pot fi depăşite de toţi regii şi nobilii pământului. Isus nu şi-ar schimba mireasa pentru toate reginele şi împărătesele pământului, sau chiar pentru îngerii din ceruri, fiindcă o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei”.

Ca şi luna, ea străluceşte deasupra stelelor. Aceasta nu este o opinie de care El să se ruşineze, fiindcă El invită tot poporul să audă. El îi face o declaraţie specială, care stârneşte atenţia: „ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă esti!” (Cânt. 4:1). El îşi face publică opinia chiar acum şi, într-o zi, de pe tronul slavei, El va declara adevărul în faţa întregului univers. „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu” (Matei 25:34) va fi solemna Sa afirmaţie în faţa frumuseţii aleşilor Săi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Septembrie

„Despărţiţi-vă de ei.” 2 Corinteni 6:17

Creştinul, chiar dacă este în lume, nu trebuie să fie din lume. El trebuie să se despartă de ea prin obiectivele vieţii sale. Pentru el, „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Fie că mănâncă, bea sau face altceva, trebuie să facă „totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Poţi să aduni comori, dar în ceruri, „unde nu le mănâncă moliile si rugina si unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:20). Poţi lupta să fii bogat, dar ambiţia ta trebuie să te conducă să fii „bogat în credinţă” (Iacov 2:5), şi „bogat în fapte bune” (1 Timotei 6:18). Poţi să ai plăceri, dar atunci când eşti vesel, cântă „cântări de laudă” (Iacov 5:13) şi adu „din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:19).

In suflet, ca şi în înfăţişare, trebuie să te deosebeşti de lume. Aşteptând în faţa lui Dumnezeu, mereu conştient de prezenţa Sa, desfatându-te în comuniune cu El şi căutând să faci voia Lui, vei dovedi că eşti de neam ceresc. Trebuie să te desparţi de lume şi în acţiunile tale. Dacă un lucru este drept, trebuie să îl faci, chiar dacă pierzi prin aceasta. Dacă este greşit, trebuie să îndepărtezi păcatul de dragul Mântuitorului tău, chiar dacă îţi aduce câştig. Nu trebuie să te întovărăşeşti cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să le îndepărtezi „Umblaţi în chip vrednic” (Efeseni 4:1) de înalta voastră chemare şi demnitate.

Aminteşte-ti, creştine, eşti un copil al Regelui Regilor. De aceea, nu te lăsa mânjit de lume. Nu-ţi pângări degetele care vor cânta curând pe coardele harpelor cereşti; nu îngădui ca ochii tăi, care îl vor vedea curând pe Rege în toată frumuseţea, să devină ferestre ale poftei Nu îngădui ca picioarele tale, care vor păşi curând pe străzile de aur, să se murdărească în locuri noroioase. Nu îngădui ca inima ta, care va fi umplută în curând cu tot cerul, să fie mânjită de mândrie şi amărăciune.

Ridică-mi sufletul, şi poartă-mă departe de mulţime
De glasul ei înşelător, de jocuri, de mândrie şi onoruri
Acolo unde frumuseţea e eternă şi desfătările divine.
Acolo unde este bogăţie nesfârşită
Şi slavă veşnică, nepreţuita.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Isaia 53

Cine-a crezut în ce ni se vestise
Când prin profeți vestirea s-a făcut?
Și cine-atuncea când se împlinise,
Al Domnului braț Sfânt au cunoscut?

El a crescut ‘naintea Lui, în toate
Ca o odraslă slabă, încercat
Ca un lăstar ce-abia să crească poate
Care răsare-într-un pământ uscat.

N-avea vre-o frumusețe oarecare
Nici străluciri la El nu s-au văzut
Și-atrăgător a Lui înfățișare
N-avea nimica să ne fi plăcut.

Disprețuit de toți, cu prisosință
Fără motiv de oameni părăsit
Obișnuit cu-atâta suferință
Om al durerii nemaiîntâlnit.

Ce soartă tristă Îi cuprinse viața
Și-atât de mult dispreț Lui i s-a dat
Că de la El îți întorceai și fața
Iar noi în seamă nici nu Lam băgat.

Dar totuși El a noastre suferințe
Smerit, de bunăvoie le-a purtat
Durerile și-a noastre neputințe
Asupra Lui deasemeni le-a luat.

Noi am crezut că sunt pedeapsă toate
Că Domnul l-a lovit și l-a smerit
Dar El era străpuns pentru păcate
Pentru fărădelegea noastră fu zdrobit.

Pedeapsa care pace ne aduse
Întreagă peste El căzu din plin
Prin rănile pe trupul Lui depuse
Suntem acum tămăduiți deplin.

Noi rătăceam, cu toți mergând grămadă
Ca niște oi pe-un drum fără păstor
Dar Domnul-asupra Lui făcu să cadă
Nelegiuriea noastră-a tuturor.

Când asupriri și chinuiri primise,
Ca și un miel pe care-l duci să-l taie,
N-a zis nimic și gura nu-și deschise
Precum la tuns nimic nu zice-o oaie.

Căci El a fost luat prin apăsare
Când nemiloase mâini L-au înfășcat
Prin judecată fără apărare
În care-a fost la moarte condamnat.

Dar câți din vremea Lui aveau credință
Că El, fusese șters așa ușor
Lovit și omorât prin suferință
Pentru păcatu-ntregului popor?

Între ce răi dar, groapa Lui i-o puse
Mormântul, la un loc cu cel bogat
Deși nelegiuiri El nu făcuse
Și-n gura Lui minciuni nu s-au aflat.

Dar Domnu-n judecata Lui Cerească
Găsi cu cale și de cuviință
În felu-acesta crunt ca să-L zrobească
Prin neîndurătoarea suferință.

Dar, după ce se va jerfti pe Sine
Pentru păcat, sămânța-și va zări
Trăi-va mult și-n mâinile-i divine
Lucrarea Domnului va propăși.

Își va vedea tot rodul muncii Sale
Sămânța de urmași ce s-or scula
Și-or străluci ca stelele pe cale
Iar sufletul I se va-nviora

Prin cunoștință Robul Meu va pune
Pe mulți in starea după voia Mea
Povara de păcat va lua anume
Acel Neprihănit asupra Sa.

De-aceea-I voi da partea pe vecie
Cu-aceia mari și cu acei cucernici
El merită-n etern pe tron să fie
Și prada va-mpărți cu cei puternici.

Pentru că Însuși El S-a dat la moarte
Cu cei fărădelege numărat
Păcatul celor mulți ca să le poarte
Și pentru vinovați El sa rugat.

Daniel Hozan

29 Iunie

„Dimineța Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în EL.” 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne imaginăm că sufletul doarme complet anesteziat. Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43), şopteşte Isus fiecărui sfânt pe moarte. Ei „dorm în Isus”, dar sufletele lor sunt în faţa tronului lui Dumnezeu, lăudându-L zi şi noapte în templul Său, cântând aleluia Celui care le-a spălat păcatele cu sângele Său. Trupul doarme în patul său singuratic de ţărână, sub acoperământul de iarbă. Dar ce este acest somn? Ideea legată de somn este „odihnă”, şi acesta este şi gândul pe care vrea să ni-l transmită Duhul lui Dumnezeu.

Somnul face din fiecare noapte un sabat al zilei. Domnul închide uşa sufletului şi îi face pe intruşi să întârzie o vreme, cât timp viaţa intră în grădina alinării. Credinciosul chinuit doarme liniştit, ca un copil obosit la sânul mamei. O, fericiţi sunt „morţii, care mor în Domnul… ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13). Odihna lor liniştită nu va fi întreruptă, până când Dumnezeu nu-i va învia ca să el dea răsplata. Păziţi de îngerii grijulii, ascunşi de tainele veşnice, moştenitorii slavei dorm, aşteptând împlinirea timpului care le aduce împlinirea învierii. Ce trezire vor avea! Obosiţi şi marcaţi de vreme, ei au fost aşezaţi în morminte, dar nu la fel vor fi la înviere.

Ei au trecut la odihnă cu frunţile brăzdate şi feţele îmbătrânite, dar se vor trezi în frumuseţe şi slavă. Sămânţa ofilită, lipsită de formă şi frumuseţe, se va transforma într-o floare minunată. Iarna mormântului va fi înlocuită de primăvara învierii şi de vara gloriei. Binecuvântată fie moartea care, prin putere divină, ne dezbracă de hainele de lucru ca să ne îmbrace cu hainele de nuntă ale neputrezirii. Binecuvântaţi sunt cei care „dorm în Isus”.

Meditatii zilnice C.H. Spurgeon

18 Iunie

„Răscumpărătorul tău.” Isaia 54:5

Isus, Răscumpărătorul, este al nostru pentru totdeauna, Toate slujbele lui Christos sunt puse în serviciul nostru. El este Rege pentru noi, Preot pentru noi, şi Profet pentru noi. Oricând găsim un nou titlu al Răscumpărătorului trebuie să ni-l însuşim ca şi pe celelalte. Toiagul păstorului, nuiaua tatălui, sabia căpeteniei, mitra preotului, sceptrul prinţului, mantia profetului — toate sunt ale noastre. Isus nu are nici o demnitate pe care să nu o folosească pentru slăvirea noastră şi nici o prerogativă pe care să nu o exercite în apărarea noastră. Plinătatea Sa dumnezeiască este vistieria noastră statornică şi inepuizabilă.

Umanitatea pe care a purtat-o pentru noi este a noastră în toată desăvârşirea ei. Nouă ne comunică desăvârşitul nostru Domn virtutea nepătată a unui caracter perfect; nouă ne oferă El eficacitatea merituoasă a unei vieţi devotate; asupra noastră îşi Varsă răsplata unei supuneri ascultătoare şi a unei slujiri neîncetate. El transformă veşmântul neîncheiat al vieţii Sale în acoperământul nostru de frumuseţe, virtuţile strălucitoare ale caracterului Său în bijuteriile noastre, şi slăbiciunea supraomenească a morţii Sale în lauda şi gloria noastră. El ne-a lăsat prin testament ieslea Sa, din care am aflat că Dumnezeu a coborât la om, şi Crucea Sa, care să ne înveţe cum să urcăm noi la Dumnezeu.

Toate gândurile, emoţiile, acţiunile, declaraţiile, minunile şi mijlocirile Sale au fost făcute pentru noi. El a păşit pe drumul suferinţei în folosul nostru şi ne-a lăsat ca moştenire cerească toate rezultatele muncii Sale de o viaţă. Acum, El este al nostru, ca şi înainte, şi nu se ruşinează să fie numit Domnul nostru Isus Christos, deşi El este cel binecuvântat şi singurul Monarh, Regele Regilor şi Domnul Domnilor. Christosul nostru este Christos pretutindeni şi oricând, pentru totdeauna şi cu tot mai multă bucurie. O suflete, prin puterea Duhului Sfânt, cheamă-ţi în dimineaţa aceasta „Răscumpărătorul”.

Meditaţii C. H. Spurgeon