Suferință – crin din care

Suferință…
crin din care Domnul Și-a-mpletit cununa
mulți te plang cand mergi la danșii,
eu te cant întotdeauna
căci în leagănul tău dulce
cand m-a pus întai durerea
am văzut la căpătaiu-mi,
veghetoare, mangaierea.

Suferință, soră scumpă
ce mă porți de-atunci cu tine
cate bucurii în suflet mi-ai dat tu
printre suspine!
Tu m-ai învățat, ca umbre
și-amăgire și ispită –
să le văd pe toate cate vine lumea să-mi promită.

Și să aflu ce comoară e primirea slavei sfinte
și cunoașterea iertării
și iubirea ei fierbinte
și-a încrederii odihnă și-alinarea cea plăcută
care-o lasă Mana dulce peste lacrima tăcută.

Tu mi-ai dezvelit în suflet zări necunoscute mie
gura, tu mi-ai pus să cante
mana, tu mi-ai pus să scrie
și-n iubirea armoniei salbe și cununi s-adune
fericit cu ele Chipul Domnului să-L încunune.

Suferință, suferință
astăzi cand spre ceru-albastru
pe-a recunoștinței aripi
zboară gandul meu sihastru
eu Îl rog pe-Acel ce Crucea a purtat-o-n umilință
să mă facă să-ți știu prețul
și frumsețea, –
Suferință! …

Traian Dorz

În suflet primăvară

În suflet primăvară
Cu tot ce-adduce ea
Nimic nu se compară
Cu frumusețea sa.

Divina rânduială,
Stăpânul Creator
A pus și în petală
Miros fermecător.

Lăuntrul întristat
Revine la viață
Totu-i înviorat
Se vede și pe față.

Și zâmbetu-i mai larg
Și optimismul crește
Iar când sosește-n prag
Pe toți ne-nveselește.

Renaște o speranță
Iar dorul s-a aprins
Aduce cutezanță
Din ‘naltul necuprins.

Aromele credinței
Se răspândesc frumos
Iar sufletul ființei
Se face mai milos.

De-aceea o primim
Cu brațele deschise
Și parcă-ntinerim
Și-n gânduri și în vise.

Să stea mai mult noi vrem
Să stea pe totdeauna
Cu ea mai buni suntem
În ea păstrăm arvuna.

Trezește somnolența
Cu suflu-i nuanțat
I-aducem reverența
Și imnuri i-am ‘nălțat.

O, Creator slăvit
Ce binecuvântare!
Din nou ea a venit
Cu har și sărbătoare.

George Cornici

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

Viața e un dar

Viața e un dar, nu marfă pusă-n stoc,
Sau lucru de pe raftul uitării prăfuit,
N-o ai întâmplător sau poate din noroc,
Deții ce ți s-a dat și ai ce ai primit.

Viața e-ntr-un fel ca apa de izvor,
Izvorul ce alină și setea altora,
Căci dacă dăruiești și drumul ți-e ușor,
Finalul te cinstește și te va onora.

Viața e mai mult decât un mers grăbit
Spre țeluri fără țintă și lupte fără sens.
Să nu trăiești răpus, lovind când ești lovit,
Și să înveți iubind doar, așa trăiești intens.

Viața e un dar, dar nu cadou închis,
Căci toată frumusețea nu-i stă în exterior,
Trăiește cu folos, cu sufletul deschis,
Trăiește și amintește-ți de bunul Dătător.

Lucian Cazacu

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești,
Când pe Domnu-n față ai să-L privești,
Când durerea și lacrima nu vor mai fi,
Vei iubi, vei iubi, da vei iubi.

Când Domnul ne va lua în Slava Sa
Cu Sfinții împreună ne vom bucura.
Fără sfârșit și fără margini în veșnicii,
Vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când armonia dragostei divine
Ne va învălui, în zările senine,
Vor răsuna ale noastre imnuri mii
Și vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când împreună cu toți cei mântuiți
Vom cânta în cor cântarea marii biruiți,
Mirelui nostru pe veci Îi vom mulțumi
Și-L vom iubi, Îl vom iubi, Îl vom iubi.

Iubim căci suntem născuți din Dumnezeu.
Dragostea turnată-I în noi prin Duhul Său.
Iubim căci nu putem trăi decât iubind!
Fără iubire nu trăim călăuziți de Duhul Sfânt.

Iubirea-i ascultare de Cuvântul Sfânt.
Iubirea-i să trăiești smerit și blând.
Iubirea-i lepădare de sine și speranță.
Iubirea-i apa vie ce dă vieții viață.

Iubirea-i lupta cea bună prin credință.
Iubirea este pace în greu și-n suferință.
Iubirea e turnată în noi prin Duhul Sfânt,
Iubirea e răbdare și trudă pe pământ.

Iubirea-i lepădare de orice este pământesc,
Iubirea-i să privești în sus, la darul ceresc.
Iubirea-i mulțumire, în orice împrejurare.
Iubirea-i liniște și pace pe îngusta cărare.

Iubirea-i să știi când să vorbești și când să taci.
Iubirea-i să cauți celui de lângă tine să-i placi.
Iubirea-i a pune nevoia celuilalt mai sus de nevoia Ta.
Iubirea-i chemarea de a te jertfi și de-a aștepta.

Iubirea-I Dumnezeu, din care-am fost născuți
Iubirea-I natura celor ce-s de Duhul umpluți
Iubirea-I adevărul drept și sfânt și nepătat
Iubirea-I apa vie, ce dă viață celui însetat.

Iubirea-i frumusețe, e har ceresc de bogății
Iubirea-i armonia celei mai frumoase melodii
Iubirea-i o privire ce te mângâie cu dor
Iubirea-i așteptarea fecioarei în pridvor.

Te-aștept Isuse, Te-aștept, deși ești în inima mea.
Dar vreau perdeaua timpului și ceața să se ia
Căci vreau din ochii mei să nu-Ți mai scap privirea
Și pentru veci de veci vreau să-Ți împărtășesc iubirea.

Marinela Buzas 

Izbucnesc în mine râuri

Izbucnesc în mine, Doamne,
Râuri mari de bucurie,
Şi-n adâncă închinare
Mă predau cu totul Ție.

M-ai umplut de mângâiere,
Sus mi-ai ridicat obrazul;
Mi-ai dat viață şi putere
Şi-ai îndepărtat necazul.

Copleşită mi-e făptura
De iubirea Ta deplină;
Cântă inima şi gura
Frumusețea Ta divină.

Te ador, Isuse dragă,
Eşti odihnă, fericire,
Eşti comoara mea întreagă,
Tu eşti sens şi împlinire.

Când privesc la Tine, Doamne,
La lucrarea Ta măreață,
Bucuria mă cuprinde,
Lacrimile curg pe față.

Să cunoască lumea toată:
Cel ce se încrede-n Tine,
Nicidecum şi niciodată
Nu va fi dat de ruşine!

Paula D 

Grădina florilor de nea

Grădina florilor de nea
Mă străduiesc să te găsesc
Căci asta vrea inima mea
Să pot în tine să trăiesc

O frumusețe nesfârșită
E Raiul cel de toți dorit
Trăirea lui e infinită
În Domnul, pace am găsit

Nici crinii cei mai minunați
Nu sunt atâta de frumoși
Deși-s sensibili, delicați
Nu sunt atât de arătoși

Ca Raiul care l-am primit
Ca o solie minunată
De la Isus cel preaiubit
Primit prin jertfa-I minunată.

O Doamne câtă frumusețe
Va fi când totul vom vedea
Și sănătate, tinerețe
Pe toate le vom căpăta

Ce Doamne Tu ne-ai pregătit
Noi nu înțelegem și nu știm
Sfințiți să fim, cum am dorit
Veșnic cu Tine în cer să fim

În Patria ce seamăn n-are
Cu tot ce este mai frumos
În slavă și în înălțare
În slujba Ta, mărit Hristos

Orice genunchi se va pleca
Pe Tine ca să Te slăvească
Alăturea noi Îți vom sta
Și-Ți vom vedea slava, cerească

Iar Numele Tău glorios
În veci de veci va fi mărit
Căci Tu ești Fiul Sfânt, Hristos
Ce din iubire Te-ai jertfit

Cu sânge sfânt ne-ai primenit
Viață ne-ai dat din viața Ta
Tu Salvatorule iubit
Mărit să fii, dea pururea!

Florența Sărmășan  

Ce minunat, Isuse

Ce minunați şi rodnici sunt anii tinereții,
Când Tu trăieşti în noi şi totul Ți-aparține…
Ne-ai dat atâta vlagă şi-atâta frumusețe,
O, cât am vrea, Isuse, în orice timp al vieții,
Să nu ne înspăimînte nici vântul, nici nămeții,
Ci să rămânem, Doamne, statornici, lângă Tine.

Ce nepătrunse clipe se împletesc, Divine,
Când seva tinereții pulsează către soare —
Ne-ai dat atâta cântec şi zâmbet şi suspine
Şi bucurii şi lacrimi şi frământări, Stăpâne…
Dar o, cu-atât mai mult, ce clipe preasenine,
Vor fi o veșnicie cu Tine în splendoare! ! ?

Ce ne-nfricat se pare destinul înainte,
Când tinerii şi-îndreaptă spre orizont busola…
O, cât am vrea, Isuse, doar zile însorite,
Dar Tu ne treci credința prin viscole cumplite,
Cum brazilor pe munții cu coaste-nzăpezite,
Le dai furtuni şi vânturi, fortificând corola.

Ce dulce şi plăcută e tinerețea, Tată,
Când o trăim cu Tine, căutând neprihănirea.
O, cât dorim, Isuse, să o păstrăm curată,
Iar gândul, vorba, fapta şi viața noastră toată,
Ce-au fost sfințite-n Tine la Golgota odată,
Să oglindească-n lume Cuvântul-Ți şi Iubirea!

Irina M 

Sursa foto: Net

Am învățat

Am învățat de la o floare
Căci nu contează de ești mic,
Poți fi o mare încântare
Cu frumusețe și pitic.

Am învățat de la albină
Că nu contează cât trăiești,
Contează doar ce lași în urmă
Din cât alergi, din cât trudești.

Am învățat de la prieteni
Că nu-i atât de important
Cât ești de sus pe scara vieții,
Ci să fii om e onorant.

Am învățat de la bătrâni
Că nu-i deajuns să ai peri albi,
Poți și așa sa faci dor răni…
Să fii matur e important.

Și de la melc am învățat
Că nu viteza doar contează,
Ajunge unde a plecat
Cine încet înaintează.

Am învățat de la copii
Că nu contează bogăția,
Ci bunătatea inimii
Ea iți aduce bucuria.

Samy Lupu

Un dor imens… de-o primăvară…

Atâta cânt de păsărele,
Câmpiile în verde s-au acoperit
Sosit-au din alte țări rândunele
Și mugurii copacilor s-au dezmorțit.

Ce culori, ce frumusețe,
Primăvară ne-ai adus,
Alungă din orice inimă tristețe,
Și-adu bucuriile din Isus.

Fă să-nflorească florile iubirii
În inimile noastre pe deplin
Și mugurii speranței să ne îmbie,
Să ne mângâie și să aducă mult alin.

Totul ce este în jur și ne înconjoară
Ne vorbește despre bunătatea Ta,
Despre iubirea ce nu se măsoară
Pe Care ai arătat-o Isuse, la Golgota.

Doresc ca din inimile noastre
Să dispară bulgării de gheață rece,
Să ne cuprinzi cu ale Tale brațe,
Să fie o primăvară ce nu trece.

Atâtea culori ce-mbracă pământul
Și-atâtea păsărele ciripesc în cor.
Printre copaci adie vântul
Purtând cu ele un veșnic dor.

Un dor de-o veșnică primăvară,
Un dor de slăvile cerești,
Un dor adânc de Tine Tată,
Un dor de haine-mpărătești.

Un dor imens …

Bobu Veronica