Maretia Lui Dumnezeu

Text: Psalmul 104:10-26                        

… iar cocostarcul îşi are locuinţa în chiparoşi… „Psalmul 104:17

In textul biblic de astăzi, psalmistul II proslăveşte pe Domnul pentru măreţia Sa revelată prin lucrările minunate ale creaţiei. El aminteşte mereu cititorului de minunatele căi prin care Domnul poartă de grijă creaturilor Sale: dăruindu-Ie apă, lumina soarelui şi vegetaţia. Psalmistul subliniază de asemenea că El a făcut şi copacii pentru ca păsările cerului să-şi facă în ramurile lor cuiburile.
In timp ce jucam golf cu prietenul meu Dave, acesta s-a oprit arătandu-mi uimit ceva. A dat la o parte ramurile bogate ale unui molid albastru. Acolo, odihnindu-se pe o creangă, era cuibul construit cu măestrie al unei familii de sticleţi. Era cam la înălţimea capului unui om, dar era ascuns cu atata grijă încat nici unul din jucătorii de golf nu ar fi avut posibilitatea să-l vadă de la mai mult de caţiva metri distanţă. Două crengi groase acopereau cuibul astfel încat să-l scutească de apele ploilor. Era ancorat atat de bine că nici cea mai puternică furtună nu l-ar fi putut smulge. Pasărea mamă l-a construit departe de trunchiul copacului astfel că nici un animal de pradă să nu-i producă daune. Copacul era un loc perfect pentru acest cuib – un copac pregătit de Dumnezeu pentru ca păsările să-şi crească puişorii. „Pentru mine”, a comentat Dave, aceasta este măreţia lui Dumnezeu. Este încă un motiv să mă încred în El. Nu înţeleg cum poate cineva să fie ateu!”


Lucrările lui Dumnezeu în creaţie, chiar şi acelea prin care El asigură un loc pentru cuibul pâsăricii, sunt minunate şi dincolo de orice descriere. Fie ca măreţia lui Dumnezeu să ne facă, aşa cum l-a făcut pe psalmist, să-L lăudăm atat timp cat vom trăi (v. 33). – D.C.E.

Tot ce e frumos şi-nălţător,
Fiinţe mari şi minunate,
Tot ce e-nţelept şi uimitor,
Toate-s prin Cristos create.”  – Alexander

Toată creaţiunea, cu degetul întins, arată spre Dumnezeu

Painea zilnica

E aşa frumos

E aşa frumos, când ne-adunăm,
Şi cu cântări Îl onorăm,
Când între fraţi şi surioare,
Hristos e tot, e cel mai mare.

E aşa frumos, când El ne-adună.
Şi psalmi de laudă răsună.
De parcă spre cer ne-nălţăm,
Pământu acesta îl lăsăm.

E aşa frumos, când ne smerim,
Când plângem şi ne pocăim.
E Duhul Sfânt care lucrează
Biserica o cercetează.

E aşa frumos, Cuvântul spus
În inimile noastre pus.
Şi orice-ar fi, ce mult dorim
Cum este scris să-L împlinim.

E aşa frumos în rugăciune
Cuvântul pe genunchi ne pune.
Aceleaşi simţuri, unitate
Hristos în noi face pe toate.

E aşa frumos, E aşa frumos,
Când în noi este viu Hristos.
Şi viaţa noastră ne conduce.
Şi noi mai ducem a Sa cruce.

E aşa frumosă îmbrăţişarea,
E aşa de scumpă adunarea.
N-or înţelege niciodată
Acei care nu-L au ca tată.

C.Valentina 

Pastrarea curateniei

Text: Psalmul 119:9-16

Cum îşi va ţine tanărul curată cărarea? îndreptandu-se după Cuvantul Tău.” Psalmul 119:9

Folosirea apei şi săpunului este esenţială pentru menţinerea curăţeniei şi igienei personale. Cei ce le neglijează, foarte curand ajung murdari şi nu vor mai fi acceptaţi în compania altora. Tot la fel, creştinii care neglijează Cuvantul lui Dumnezeu vor fi curand murdăriţi de relele din lumea aceasta. Pangărirea aceasta îi face nepotriviţi pentru părtăşia cu Domnul şi cu ceilalţi credincioşi. C.H. Spurgeon a spus despre un predicator că făcea baie de două ori pe zi. Cand a fost întrebat de ce face două băi pe zi, predicatorul a răspuns: „Fac două băi pe zi, deoarece nu pot să-mi permit să fac trei”. Spurgeon a făcut următoarea aplicaţie: „Dacă cei care iubesc Scripturile vor fi întrebaţi de ce citesc Biblia atat de des, trebuie să răspundă cinstit: „Pentru că nu găsesc timp s-o citesc mai des”. El continuă să-şi exprime acordul cu cele spuse de Thomas â Kempis, care a zis, fără îndoială, referitor la Biblie: „Voi fi întotdeauna într-un colţ retras cu o carte în mană”. Spurgeon a subliniat că Biblia are un efect purificator asupra celor care o citesc şi o cred.


Psalmistul a pus întrebarea: „Cum îşi va ţine tanărul curată cărarea?” Apoi el răspunde: „îndreptandu-se după Cuvantul Tău. Te caut din toată inima mea, nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strang Cuvantul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” Dacă cineva te va întreba de ce citeşti Biblia atît de des, oare poţi să-i răspunzi: „Pentru că nu găsesc timp s-o citesc mai des?” Avem nevoie în mod constant de curăţirea făcută de Cuvantul lui Dumnezeu.– R.W.D.

Cuvant curăţitor şi preţios,
Făgăduinţa ta-i adevărată.
Adevărul Tău e mai frumos
Si-mi tine inima curată.
 „– Anonim

Dacă studiezi cu atenţie Cuvantul lui Dumnezeu, puterea Lui curăţitoare va curge prin viaţa ta

Painea zilnica

Din pricina Pastelor

Text: 1 Corinteni 15:1-20

Dar acum Cristos a înviat din morţi, parga celor adormiţi.” 1 Corinteni 15:20

Cristos a înviat! Ce mesaj schimbător de vieţi conţin aceste scurte cuvinte! Oamenii cărora le scria apostolul Pavel această epistolă ştiau acest lucru, dar unii din ei nu captaseră adevărul că prin învierea Sa, Cristos îi asigură pe toţi credincioşii Săi că vor învia şi ei în trup.
Acest adevăr a fost deosebit de mangaietor pentru o femeie, pe nume Frieda Barkman, după ce fiul ei adoptiv.Vernon, în varstă de 15 ani, a fost omorat într-un accident.
Temandu-se că va fi curand uitat de către cei mai mulţi din prietenii săi, ea a început să le scrie cu multă insistenţă, sperand ca în felul acesta, le va păstra vie memoria fiului ei. Apoi, deodată şi-a dat seama că ea n-are nevoie să mai facă aceasta. Vernon era încă viu. Nu îşi încetase existenţa. El se va întîlni din nou cu toţi prietenii lui. De unde ştia? Iată răspunsul ei: „Datorită Paştelui. Pentru că la ultima noastră rugăciune în familie, el s-a rugat: „Iţi mulţumesc, Doamne, Dumnezeule, că sunt copilul Tău”.


Rareori mă gîndesc la toţi bunicii mei, la unchi şi mătuşi şi la mulţi alţii ce au plecat din lumea aceasta. Cat de repede uităm noi! Cat de repede vom fi uitaţi, după ce-am plecat. Dar acesta nu este un lucru de care trebuie să ne îngrijorăm. Datorită Paştelui, ştim că noi, creştinii, ne vom întîlni din nou de partea cealaltă. In trupurile de slavă ne vom îmbrăţişa unii cu alţii din nou. Datorită Paştelor, orizontul este strălucitor! Viaţa poate părea deprimantă, dar nu este – nu pentru un copil al lui Dumnezeu! Datorită Paştelor, Cristos trăieşte, şi noi vom trăi.  – H.V.L.

Zburăm acum spre locul în care Cristos
Cu drag ne conduce spre cerul frumos.
Ca Isus trăi-vom învierii misterul;
A noastră e crucea, mormantul şi cerul. ”   – Wesley

învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei

Painea zilnica

Hristos, în inimă se naște

Motto: (Matei 2:16) „”Atunci, Irod, când a văzut că fusese înșelat de
magi, s-a mâniat foarte tare și a trimis să omoare pe toți pruncii de
parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem și în toate
împrejurimile lui, potrivit cu vremea potrivit cu vremea pe care o aflase
întocmai de la magi.””

Și s-a mâniat Irod atât de tare
C-a dat porunca plină de cruzime
Ostașii să alerge în graba mare
La Betleem și în împrejurime

Și să omoare pruncii de îndată –
Pe cei de la doi ani în jos,
Crezând că, astfel, o să poată
Să Îl omoare pe Hristos.

Că se temea prea crudul împărat
Că-n zilele care aveau să vină
Își va pierde tronul, și-i va fi luat
De Cel căruia magii i se închină.

Se tulburase nespus de mult Irodul
La vestea nașterii a lui Hristos,
Și tulburarea cuprinsese și norodul
De la mai mari, la oamenii de jos.

Când află vestea, toți oamenii firești,
Adesea sunt cuprinși de tulburare,
Căci EUL, acest irod al firii pământești,
Se teme, îngrozit, de detronare.

Ori când Hristos în inimă se naște
Și EUL știe că nu e doar un zvon,
Se împotrivește nevrând a recunoaște
Că Cel născut e îndreptățit la tron.

Și vine vrăjmașul plin de răutate,
Și ispititorul îl ațâță și mai tare,
De se cutremură a inimii cetate
De planurile lui ucigătoare.

Că inima în care stăpânește firea
La tot ce înseamnă rău poftește,
Dar cea în care s-a născut IUBIREA –
Dorința de a face rău se risipește.

Vai ție, sărman Irod! Sărmane EU
Cum tu aduci asupra ta năpasta!
Hristos e Cel Născut din Dumnezeu,
Hristos nu e din lumea asta!

Altfel S-ar fi născut într-un palat,
În grija unor doctori pricepuți –
Nu într-un staul la margine de sat,
Înconjurat de oi și de mieluți.

Ai fost vrășmaș al Fiului ceresc
Și ai făcut, irodule, atâta rău,
Că o să pierzi și tronul pământesc
Și mântuirea sufletului tău.

Dar Dumnezeu, în marea-I îndurare,
Nu dorește moartea celui păcătos…
Numai la El găsești și milă, și iertare
Dacă se naște-n inimă-ți Hristos.

A-L accepta în inimă ca să se nască
Înseamnă să te lepezi de firescul EU
Și ființa ta întreagă să Îl recunoască
Ca Domn, și Împărat, Și Dumnezeu.

Deci, vin-o la Isus și roagă-te fierbinte
Și spune-I arzătoarea ta dorință,
Că El mai are multe daruri sfinte
Pentru cine Îl primește cu credință.

Și dacă ai visat o lume minunată
Mai încărcată de iubire și frumos,
O vei găsi în inima-ți schimbată
În care s-a născut Hristos. Amin!

Ioan Vasiu 

Ce plai frumos!

E cald glasul izvoarelor de ape,
Ce rătăcesc printre munţi înalţi, frumoşi,
Ode răsună din codrul aproape,
Simfonia Iubirii cântă-n toţi!

Ce plai frumos ne-a hărâzit Stăpânul,
Câtă armonie ne bate-n fereşti,
Iubirea sfântă pentru ca niciunul
Să nu piară, ce Dumnezeu bun eşti!

În Gheizerul de Sus e vindecare,
Acolo sufletele se odihnesc,
Rodit e pomul pentru fiecare,
Ce-s veşnici în Casa Tatălui ceresc!

Maria Șopț 

Adu-ţi aminte, Domnul meu…

Adu-ţi aminte, Domnul meu,
De starea roabei Tale,
Vezi mersul ei slăbit şi greu,
Privind cu dor spre cer mereu,
De-aici de jos din vale.

Adu-ţi aminte, Domn iubit,
De lacrimile mele,
Şi dă-mi al păcii răsărit
În duhu-mi strâns şi încolţit
De gândurile rele.

Adu-ţi aminte, o, Isus,
De ruga mea săracă,
Şi lasă-mi harul Tău de sus
Ca-n toate voia-Ţi mai presus
În mine să se facă.

Adu-ţi aminte, o, Hristos,
De inima-mi zdrobită
Şi dă-i Tu iar un chip frumos
S-arate doar ce-i cu folos,
De Tin’ călăuzită.

Adu-ţi aminte, Doamne iar,
Pe plaiurile sfinte,
Când vei veni cu slăvi şi har,
De-un rob netrebnic şi murdar..
Adu-ţi Te rog aminte…

Paula D 

Frumos e Dumnezeu

E prea frumos Cerul ca Dumnezeu să nu fie în El,
E prea frumos omul să nu fie creat de Dumnezeu,
E prea frumoasă iubirea să nu vină de sus,
De la Domnul iubirii, de la Domnul Isus.

E perfect universul, frumusețea întruchipând,
E frumos și Pământul ce se învârte orișicând,
Este frumos totul, cel „tot”  ce ne-nconjoară
Frumosul e frumos, ce vine dintr-o doară,

E prea frumos gândul, ce duce spre Isus,
Isus în orice lucru, e frumosul nepătruns
E prea frumos omul cu gânduri de iubire,
Frumusețea neuitată ce duce la nemurire.

Sunt prea frumoase mâinile întinse către cer,
E prea frumos atunci când știi ca să oferi,
Căldura brațelor ce știu a mângâia,
E frumsețea pură ce îți oferă viața.

E prea frumos să știi că poți gândi mereu,
La cei ce au necazuri și sunt azi în nevoi,
E prea frumos să poți să îi ajuți cumva,
Cu binecuvântarea ce-o ai în mână ta.

E frumoasă binecuvântarea ce vine de la EL,
E prea frumos Cerul cu Domnul nostru fidel,
E prea frumos plânsul cu lacrimi de iubire,
Ce le varsă Isus și astăzi pentru tine.

Dumnezeu e frumosul, frumosul desăvârșit,
Ce ne oferă iubire, fără să ceară în schimb,
Nimic din ce-i al nostru, căci totul este al Lui
Frumusețea, Iubirea și Dragostea dintâi.

E prea frumoasă credința ce am primit în dar,
E har nemeritat și-i frumusețe iar,
E frumoasă Salvarea ce ne-a dat-o Isus,
E binecuvântarea ce Cerul a permis.

E-atât de frumoasă mântuirea ce gratis am primit,
E darul nemeritat cu care ne-am hrănit,
Atunci când am ales să trăim cu Isus,
Când L-am primit în viața noastră ca Domnitor neînvins.

E prea frumos totul, ca să nu fie frumos,
Frumosul e frumos când totul are-un rost,
Frumos numim ceea ce ne bucură privirea,
Frumosul este în noi în inimă-i Iubirea.

E prea frumos Dumnezeu și Domnul Isus,
E prea frumos Duhul Sfânt ce-n om a fost pus,
Frumos este omul cel bun și milos
Frumos este totul, când este frumos.

Anișoara Sirbu 

Doar creştini de suprafață…

Şi ne numim creştini. Chiar suntem? …
Sau doar creştini de suprafață
Iar în acuns, nutrind în cuget
Firea, purtăm mască pe față? …
Fățarnicii spălau paharul
Pe dinafară doar, să-i vadă
Admiratorii şi de-ndată
Jos la picioare să le cadă.
Piesa de teatru se  repetă
Şi-n timpurile noastre. Cum?
Dar nimenea nu mai regretă
Fapte ce pot duce spre scrum? . .
Tot mai puțini, căci el, duşmanul,
Le-a pus căpăstru de la sine
Ca să le fure Canaanul,
Splendorile sale divine!
Şi-n reguli mult exagerate
Actorii joacă piesa  lui,
Uitând cuvintele sărate
Prin Sfântul Duh al Domnului:
„Să nu vă credeți niciodată

Prea sfinți voi înşivă, n-aveți
Părere despre  voi prea ‘naltă
Cum că voi cineva sunteți!
Căci doar prin harul jertfei sfinte
Sunteți în cer moştenitori
Cu Dumnezeu, sfântul Părinte
Şi cu-al Său Fiu, sus în splendori!”
Însă mândria când apare
(Mândria  celui pocăit)
Naşte chiar gânduri: cine oare
Mai e ca mine-aşa smerit?
Eu nu port nici măcar cravată
Că-i o săgeată înspre iad!
Cu untdelemn? nu, niciodatã
Nu mă pot unge, cum să cad?
Eh, dincolo de-aşa smerenie
Se-ascunde multă răutate,
Nici vorbă de gram de sfințenie:
Mai bine treizeci de cravate,
Dar cu blândețe, cu iubire
Şi cu răbdarea lui Isus!
Credeți că lista-i spre sfârşite? …
Câte exemple-ar fi de spus:
Sau: cu batic legat în față
Şi-n spate îndeajuns de lung,
Că-i noapte-amiaz sau dimineață
Mult prea smerit mereu mi-l strâng.
Ei, frații mei, baticul mare
Poate sub el ascunde multe:
Mândrie, ură, clevetire,
Şi lucruri care par mărunte.
Însă chiar vulpile micuțe
Pot păgubi viile mari,
În pofta lor cum să le cruțe?
Rup tot ce prind pe-ntreg hotar!
Nu totu-i aur ce luceşte… .
Nici un veşmânt până-n pământ,
Nu-nseamnă că adăposteşte
Un suflet cald, nobil şi sfânt.
Ci dimpotrivă poate-ascunde
O viclenie din cel rău
O fire care să-şi  răzbune
Ce nu-i place în jurul său.
E bine doar ca-n toate cele
Să fii umil şi cumpătat
Ştiind că ai dincol’ de stele
Pe Cel ce merită ‘nălțat.
O mască nu-i pentru vecie
Căci întro zi jos va cădea
Iar sus acasă-n veşnicie
Doar cei din Domnul vor intra!
*
Ne-am construit poveri prea grele,
Ni le-am legat peste picioare
Să nu putem zbura cu ele
Spre țara ce apus nu are.
La ce folos de-acestea toate?
Mă-ntreb ades: la ce folos?
Să fii-nțesat de răutate
Pe sub o mască de frumos?
Cu-adevărat, spune Cuvântul
Că cine nu va fi umil
Nu-l va vedea-n cer pe Preasfântul
De nu va fi ca un copil.

Emanuel Hasan 

Radiografie de primăvară

Gândesc în culori,
visez deseori.
Eu nu sunt obtuz, 
ci-adesea confuz
că lumea-i prea mică,
dar ,,răul” o strică.
De ,,bine” nu-i loc,
noblețe şi joc.
Nu-i vreme de ,,timp”
în orice-anotimp,
ci trecem prin viață
lipsiți de speranță.
Nu ştim să iubim
şi prea mult tânjim
să fim acceptați
şi nu ignorați.
Deşi lumea-i mică,
atâția o strică
cu fiece clipă
pierdută-n risipă…
Fă tu diferența:
propagă esența
de ,,bine”, ,,frumos”!
Fii drept, credincios!
Fii tu omul bun –
atâta îți spun!