Un freamăt blând

Un zbucium greu frământă lumea,
Da-n întunericul ei gros
Nu vede ce aproape-i vremea
Venirii lui Isus Hristos.

Un freamăt blând îngână șoapte
Ce-n „noapte”-s greu de deslușit
Și gânduri de „lumină” coapte
Lucesc în suflet, năbușit:

– „E vremea vremii îndepărtate
Ce-n Adevăr s-a proorocit!”
Dar vrem noi oare-a ne desparte
De tot ce ne-a îndobitocit? !

Ne vom ținti spre Miel privirea
Sub steagul Lui de biruință
Ca să-I întâmpinăm venirea
Cu un grăunte de credință? !

Vom căuta pe-al nostru Mire
Până-n „Palatul Lui ceresc”
Făcând dovada de iubire
La toți ce-n noapte ne rănesc? !

Un freamăt blând adie șoapte
Trădându-I dragostea, „Mireaso”!
Lumina-I dulce îmbie-n noapte:
-Trezește-te acum, „Aleaso!”

01/03/2020*Ioan Hapca

E iară primăvara

E-atâta primăvară-n mine Doamne,
Săgeată mi-s fiorii unei taine,
Lumini lăuntrice încep a prinde,
Cântări de rugă ce inima-mi aprinde…

Adie-n aer miros de iarbă crudă,
Închis în floare e parfumul încă,
Boboci tăcuţi la marginea câmpiei,
Deschide-vor luminii cupele beţiei

Şi bate-un dor în bumbi molatici,
Să fie flori în corni sălbatici,
Să-şi lase-n rod pe ramuri bolte,
Firea mănunchi a florii volte…

Tresare-n toate freamăt de poveste,
Din somn trezite în nopţile albastre,
Căldura şi lumină le scoate din abis,
Şi-n orice vietate respiră blând Isus!

Mi-e iară sufletu-nsetat după lumină,
Fragil ca şi o frunză pe tulpină,
Şi-i mistuit de-a cerului poruncă,
Să pună-n cânt iubirea Lui adâncă…

A. Urma

Dorinta tacuta

În freamăt de vânt
Te simt, Doamne sfânt.
Şi-n vuiet de ape
aicea, pe-aproape…

Tu mâna o-ntinzi,
uşor mă cuprinzi,
pe valuri faci punţi,
furtunile-nfrunţi.

Nu-i val să mă ia
în albia sa,
nici vânt să mă plece,
credinţa să-mi culce.

N-am teamă cu Tine
când eşti lângă mine,
dar de m-ai uita
eu m-aş clătina.

De n-ai fi cu mine
m-aş pierde-n suspine,
în geamăt de val,
plutind în aval.

Pierdut fără ştire,
plutind în neştire
nu vreau să mă ştiu
nicicând ca să fiu.

De-aceea ascultă
dorinţa tăcută
şi fii, Domnul meu,
cu mine mereu.

Cristina Magdalena Francu

E timpul cantarii

A trecut iarna… şi s-a dus!
Venit-au ploi de primăvară
Şi a-nverzit tot codrul iară,
Şi totu-i frumos de nespus
Când priveşti în largul zării,
Căci a venit, timpul cântării!

E-aşa… un freamăt al vieţii
În dragostea de ce-i frumos
Privind la cer… şi la noi jos,
Şi-i dă un puls tare tinereţii
Să se-avânte-n largul zării,
Căci a venit, timpul cântării!

Şi-atâta farmec, e-n rulare
Când primăvara îşi extinde
Aria sa, pentru-a cuprinde,
În cortul său, văile-n floare
Cu mireasma-n largul zării,
Căci a venit, timpul cântării!

Anonim